Spovedania lui Mos Craciun

Doame iarta-ma ca am ajuns idolul oamenilor fara voia mea. Lucrurile au scapat de mult de sub control si din pacate eu nu am nicio vina. Ba mai mult, dupa ce oricum au cam uitat de Tine si imi tot canta mie in struna, in ultimul timp cam incep sa ma inlocuiasca si pe mine cu pseudo-actori cu barba de carton.

Dar asculta, Doamne, rugaciunea mea si ingaduie-mi sa-ti povestesc cum s-a ajuns aici, desi si eu ma minunez de toate traznaile care le fac oamenii in numele meu.

La inceput, cand viata era grea si cand copiii nu aveau ce sa manance, cand nu exista inca apa calda la robinet si cand cei mici erau deja pusi sa munceasca din varsta frageda neavand timp nici de scoala si nici de joaca, m-am gandit sa le aduc un strop de bucurie cu mici daruri – ce aveam si eu prin casa: niscavai fructe uscate, jucarii din lemne si sfori incropite in graba seara la lumina lumanarii, vreo caciula sau fular mai vechi care nu imi mai trebuiau mie. Am inceput sa dau la copiii vecinilor.

Lumea mi-a luat seama si toti s-au bucurat de lucrarea mea, asa ca am primit ajutoare: ba unul imi mai dadea cate-o buturuga mai buna de taiat facut jucarii din ea, ba altul imi dadea din hainele care nu ii trebuiau lui, ba altul la care i-au crescut copiii imi dadea jucariile lor vechi care nu le mai erau de trebuinta. Si minune mare pentru care iti multumesc, mi-ai dat spiridusii si renii care mi-au slujit sute de ani cu credinta si cu mult spor.

O vreme lucrurile au mers bine: faceam jucarii frumoase, iubite de copii si peste tot pe unde ma duceam le spuneam ca vin in numele Tau si ca eu nu fac decat sa impart din cele pe care Tu mi le-ai dat. Astazi insa nu mai stiu ce sa mai fac, Doamne, caci toti copiii au tot ce le trebuie, ba unii au chiar prea multe: console, telefoane, tablete, drone, ochelari VR si toate minunatiile. Nu zic ca oricum fabricuta mea de jucarii e demult depasita si nu face fata la progres, dar noroc cu magazinele online ca altfel chiar imi pierdeam meseria. Dar chiar si-asa Doamne, nu stiu ce sa le mai aduc pentru ca cu greu pot sa fie multumiti. Unii sunt chiar suparati ca ii intrerup din jocurile de pe calculator si imi spun poeziile in graba ca sa scape repede.

De cei mari ce sa mai zic. Dupa ce ca oricum ei ar trebui sa ma ajute pe mine, cei mari au inceput sa aiba si ei pretentii sa le aduc daruri care mai de care mai scumpe si mai simandicoase. Si chiar daca le aduc, se bucura putin de ele si iarasi devin nemultumitori si cu pretentii.

De Tine au uitat de tot. Oricat de mult incerc sa le reamintesc ca Craciunul este ziua in care Tu ai venit pe lume ca sa mantuiesti neamul omenesc, ei ma intreaba doar ce le aduc si inchid urechile si stramba din nas daca incep sa le vorbesc despre Tine. Stiu ca Tu te pricepi mai bine sa le vorbesti fiecaruia pe sufletul lui, asa ca m-am gandit sa o las si eu mai moale si macar sa incerc sa aduc un strop de bucurie in intunericul care a cuprins lumea. Dar, crede-ma, Doamne, ca nu mai stiu ce sa fac si cum sa aprind macar o mica luminita in sufletele lor care sa lumineze acest intuneric. Darurile mele nu mai aduc bucurie, si desi au inceput sa isi dea daruri unul catre altul mai mult ca niciodata, darurile sunt mai mult o obligatie, un lucru pe care trebuie sa il faci daca nu vrei sa primesti raceala si ganduri negre din partea celorlalti. Ba mai mult, unii incearca prin darurile pe care le fac sa isi arate aroganta si sa se faleasca sau unii incearca sa acopere nepasarea din intreg anul cumparand daruri scumpe si complesitoare pentru cei carora le-au gresit sau i-au dat la margine din viata lor.

Ba chiar si darurile pentru cei mai saraci si fara de ajutor din ziua noastra au ajuns sa fie calmantul constiintei nepasatoare, cantecul de adormire pentru cei carora constiinta le spune ca sunt nepasatori si nemilosi iar ei cred ca daca fac un dar de Craciun cu asta isi linistesc constiinta.

Tare complicati au mai ajuns, Doamne, oamenii in ziua de astazi. Eu mi-as cam da demisia, ce zici?

One comment

  • Păi deja în vest se zice X-mas. L-au demis. Am primit recent o felicitare de la Ambasada Canadei care era foarte corectă politic: “happy celebrations!”. Cum ar veni, să-ți trăiască ce-ai pe acasă. Că-i Crăciunul, că-i Hannukah, că-i Ramadanul, ce-o fi, voi să vă bucurați. Pe bune?!? De parca musulmanii l-ar prăznui zilele astea pe Mohamed.

    Mda, oamenii au ajuns prea complicați și, din cauza asta, nefericiți.

    Prima fericire din Evanghelia de la Matei era “fericiți cei proști”, cu mențiunea că în slavonă cuvântul “prastoi” însemna un om simplu. Ne lipsește simplitatea asta. De inocență, ce să mai zic, greu să o mai găsești chiar și la copii.

    Poza pusă de tine articolului, cu Moșul care îndemna la o băută de sărbători, mi-a amintit de dezmățul englezilor din “vinerea nebună”:

    https://m.click.ro/news/lume/marea-mahmureala-vinerea-nebuna-pe-strazile-din-marea-britanie