De ce este România în rahat și de ce nu vom putea ieși prea curând

Să vedem mai întâi imaginea de ansamblu, pe niște cifre de la trendingeconomics.com

Mai întâi, PIB-ul este în prăbușire … iată:

PIB România

Căderea din trimestrul 2 nu a fost recuperată și probabil nu va fi prea curând. Ar putea spune cei responsabili că e criză, că deh … dar să vedem cum stau și alții. Concurenții noștri pentru locul penultim în UE, bulgarii, au recuperat pierderea loviturii:

Dar să vedem și alte țări concurente din Europa Centrală și de Est cum stau care teoretic sunt în aceeași oală cu noi. Cehia, bunăoară, o țară cât Țara Românească și cu care ne batem pe podiumul PIB-ului nominal, a recuperat …

PIB Cehia

Pentru o segmentare a PIB-ului și pentru a vedea pe sectoare cum stăm, iată la îndemâna dumneavoastra linkurile și cu un scurt comentariu care denotă evoluția:
Agricultură – cădere drastică; închiderile au blocat oamenii și producătorii mici și mijlocii nu și-au revenit, pierzând vara și toamna; în cei mari a dat seceta – neavând irigații … dincolo de asta, ajutorul statului a fost infim; viticultorii de exemplu au primi ajutoare ca și pentru pășuni; Ministrul Agriculturii se lăuda că face mare brânză că rotește banii pentru legume și nu mai dă doar la cei care fac roșii, acum dă și la cei care fac ardei; evident este absurd, fără subvenții pentru agricultura, nu putem rezista deoarece UE are această politică, de ajutorare a agricultorilor și prin urmare bătălia se dă – în agricultură – pe care stat poate susține mai mult acest sector cu fonduri pentru ca stimulii guvernamentali – principalul stimulator din piață – să determine o producție cât mai mare și o concurență reală, atrăgând investiții și investitori.
Construcții – cădere drastică; inevitabil, orice criză pune sub semnul întrebării investițiile în imobiliare; deși statele tipăresc bani și dobânzile deocamdată nu au crescut prea mult, teama și factorul psihologic sunt dominante în acest sector; personal, am făcut poze la 3 blocuri în construcție din Craiova, la începutul pamdemiei, în ideea de a vedea cum evoluează; de mic copil, crescând într-un cartier comunist nou construit, am această obsesie (mică alienare) să urmăresc cum “crește” un bloc; din Aprilie-Mai de când ne-au închis, nu s-a mișcat prea mult la acel bloc, deși în Craiova fiind deficit de ofertă, și fiind mulți bogătași rapizi care nu se pricep să investească în afaceri, grosul banilor se duc în imobiliare și cererea a rămas, dar fie problema forței de muncă, fie închiderile și blocajele din administrația publică legate de autorizări (deși personal am avut experiențe pozitive cu administrația în această perioadă), fie spaima investitorilor, sunt factorii care au determinat blocajele; cel mai mare cartier rezidențial din Craiova nu este însă singurul proiect aproape “on hold”; de unde până anul trecut blocurile apăreau ca ciupercile, de anul trecut nu am mai văzut un bloc nou în Craiova; de hale industriale nici nu mai zic, am văzut multe afișe “de vânzare/de închiriat”. Bucureștiul probabil stă altfel deoarece când este frig, îngheață întâi circulația periferică …
Industrie – aici intră și producția auto; avem cea mai mare cădere dintre toate sectoarele; aici povestea nu s-a termiat deoarece industria auto era în criză încă dinainte de pandemie și dacă criza din afară înseamnă inițial un mic boost local (producătorii caută mână de lucru ieftină, nu mai sunt interesați de eficiență și infrastructură), restructurarea acestei industrii – care se face din mers – va trece pe lângă noi și când ciclul creșterii va fi fost reluat, noi vom suferii o mare prăbușire; dar aici aș dori să fac un scurt comentariu. Despre factorii destruptori și problemele din pandemie am mai discutat aici. Ce nu știu dacă am apuca să detaliez este că scăderea cererii de petrol din pandemie (vă amintiți petrolul la prețuri negative?) a produs cu siguranță reducerea investițiilor strategice (descoperiri și utilizări de noi exploatări, creșterea capacității de rafinare, fluidizarea și investițiile în capacitățile de transport etc) în acest domeniu. Asta va rezulta inevitabil, în ceva timp, la creșteri ale prețului petrolului. Și creșterile nu vor fi sporadice până la reglarea capacităților de producție, deoarece producția nu este singurul factor. Creșterea va rămâne acolo o perioadă bună pentru a putea determina reluarea investițiilor strategice și aceasta se va întâmpla abia după terminarea pandemiei. Pe lângă riscurile puse de prețul la petrolul brut, cel mai mare risc pentru industria românească este guvernul României. Butonul accizelor este primul robinet pe care guvernanții îl vor deschide la nevoie când dobânzile vor începe să crească și finanțarea se va împotmoli. După ce vânzarea de obligațiuni va începea să trușească, guvernul va face apeluri la Troică. Dar, până vine Troica mai durează și vor apela rapid la accize pentru a nu intra în neplata datoriilor brusc.
Administrația Publică – aici sunt banii dumneavoastră și aici este gaura fără fund a tunurilor care se trag cu banul public, a salariilor nesimțite pentru sutele de milioane de plimbători de hârtii. Culmea e că raportarea e întârziată, dar evident aici avem cerere deoarece plimbătorii de hârtii au muncit mai stresați în pandemie și au primit mai multe sporuri. În plus, foamea de bani a noilor partide intrate la guvernare a determinat creșterea “investițiilor”, deși este impropriu folosit acest termen pentru banii băgați în acest sector, investițiile însemnând de exemplu construcțiile de centre de informare turistică care sunt închise și calcă 3-4 oameni pe an în ele.
Serviciile sunt probabil cel mai puternic sector lovit aici intrând Horeca

Dincolo de acest sumar al PIB-ului, problemele sunt mult mai mari și voi încerca să pun degetul pe rană.

În primul rând, datoria. După cum știm, România trăiește pe datorie, adică de ani de zile, toți banii noștri (din ce în ce mai mulți, chiar și cei care provin din creșterea PIB-ului) vin din creșterea datoriilor. Creșterea datoriilor este mai mare decât creșterea banilor pe care îi producem (exporturi, servicii etc). Într-adevăr avem creștere de exemplu în Administrația Publică, dar această creștere vine din bani pe care guvernul i-a împrumutat și care urmează să fie plătiți de generațiile viitoare, care vor plăti cel puțin ratele, deoarece știm că oricum întreg sistemul financiar este bazat pe credit și nicio țară nu își va plăti vreodată toată datoria.

Cu privire la datorie, nu me intereseaza prea mult nivelul acesteia din PIB – deși este important. V-aș atrage atenția la costurile de îndatorare.

randament obligațiuni guvernamentale România

Vedem trendul pe Martie al randamentelor? Acesta este un semn al terminării bonanzei emisinilor, un duș rece care arată că fundamentele economice mai devreme sau mai târziu ies la suprafață. Într-adevăr mare parte din această evoluție este determinată de așa-zișii factori externi însă determinant este în primul rând este ratingul României în fața investitorilor. Și nu mă refer aici la acel rating dat de agenții și care cumva depinde de pozița noastră geopolitică având mai puțină relevanță, ci de rating-ul real pe care investitorii îl alocă țării noastre. Lichiditatea globală excesivă, tipărirea de trilioane de dolari în SUA și de trilioane de Euro la BCE și de trilioane prin alte locuri, a făcut ca aceste randamente să rămână mica. Orice creștere însă va provoca un impas. Întoarcerea randamentelor la niveluri anti-pandemice fără întoarcerea PIB-ului la niveluri anti-pandemice și fără recuperarea între timp a scăderilor echivalează cu un dezastru deoarece va împinge economia cu ani în urmă. Practic creșterea PIB-ului va fi anulată și forțat de piață, guvernul va aplica tăieri.

Problema va consta însă în inerțiile sociale – ca să nu le zicem altfel. Acele milioane de frecători de mentă și sugători de lapte la țâța bugetului, s-au obișnuit cu binele și nu vor tolera nici măcar creșteri infime, ce să mai zicem de tăieri. Pentru ei nu are nicio relevață evoluția randamentelor, căderea PIB-ului sau deteriorarea balanței de comerț exterior – care este probabil cel mai prost indicator. Pentru ei, trebuiesc măriri. Toate acești factori, se lovesc însă de cuiul lui Prepelea: orgoliul lui Mugurel care vrea să iasă la pensie înainte să explodeze leul ca să nu intre la groapa de gunoi a economiei românești ca bancherul cel mai logeviv care pe final de carieră a fost martorul prăbușirii monedei naționale. O devalorizare la timp a cursului ar fi reglat multe dintre aceste dezechilibre, dar valoarea tare a leului este deja un steag, un simbol, un ecuson al lui Isărescu pentru care îl laudă idioții și analfabeții economici din presa. Ori ca un adevărat megaloman ce este, Mugurel nu se poate priva de aceste lingușiri, se alimentează din ele – căci altfel de ce nu iese la pensie? Cursul tare este precum detetul pus pe gaura unui vapor – în loc să lase apa să intre pentru a-i determina pe marinari să astupe gaura înainte de a începe furtuna, Mugurel pune degetul și se crede salvator că nu intră apa în vapor, când vremea este liniștită și am putea astupa gaura. După aceea, când vine furtuna, este haos oricum și nimeni nu va mai avea timp și acuratețe ca să arate cu degetul spre Mugurel, ca un factor important în dezastrul care va lovi întreaga țară.

În final, aș dori să trec cumva la probleme mai fundamentale, mai teoretice. Pentru a răspunde sumar la întrebarea din titlu, voi enunța scurt teza mea: problema administrativă este principala cauză pentru care România este în rahat. Oricât de mult ar crește economia și oricâte exporturi și producție am avea, această creștere va duce la un surplus care va fi folosit electoral de orice partid. Atracția banilor mulți este principala problema. Fără o autonomie locală și distribuire a banilor la nivel local, nu vom putea ieși din problemele care sugrumă statul românesc. Să presupunem prin absurd că nu intrăm în insolvență și recuperăm PIB, avem creștere, randamentele se echilibrează, finanțarea nu are probleme, ba chiar să presupunem că atenuăm deficitul și inversăm prăbușirea balanței comerțului exterior. Ce vom face cu surplusul? În buna tradiție mioritică acesta va fi împărțit în tunuri pentru camarila politică și în pomenil electorale. Dar oare nu se vor trezi oamenii și nu vor schimba partidul? Ba da, așa cum au făcut-o acum, deși PSD-ul a pomenit pe mulți și le-a dat la toți un os bun de ros … Cu toate acestea, fundamentele s-a simțit și marele uriaș – omul muncitor – pe spinarea căruia cad toate și care duce în spate pe toți, s-a trezit și a schimbat partidul. Dar schimbările durează mult (avem alegeri la 4 ani) și politica economică a unui partid, care să aibă impact real, de asemenea durează mult. E greu la nivelul statului să faci reforme, să tai cheltuieli, să optimizezi costuri, să implementezi politici fiscale, să dezvolți infrastructură. Deși suntem un stat mic, felul nostru de a fi un neam care se evidențiazi prin aceea că fiecare e pe interes și puțini sunt precupați de binele întregului organism, singura soliție ar fi autonomia locala, reforma administrativă care ar permite fiecărei unități locale să intre în rahat singură și va permite câtorva (2-3) să prospere.

Exemplul dat de acele unități administrative (județe, municipii, comune sau cum le-om zice) va fi apoi motivant și pentru alții și modelul preluat. Oamenii vor învăța unii de la alții. Autonomia locala este un subiect lung de discutat, dar dacă nu va include și posibilitatea de impozitare diferențiată (fiecare regiune să regleze impozitele) și dacă grosul banilor nu va rămâne local, nu vom face nimic.

Această rupere este însă imposibilă deoarece grosul populației se află în zone economice inferioare, rămase în urmă din cauza … deficitului cultural-economic. Există deci o discrepanță între puterea economică, cultura economică și puterea demografică care determină votul și în cele din urmă politica celor care ne conduc. Prin urmare suntem într-un fel într-o capcană a constrângerilor care face imposibilă tranziția între sistemul actual (stat centralizat, politică economică unitară, reforme imposibile, administrație bugetofagă inflexibilă și ineficientă) și un eventual nou sistem pe principii autonome care să permită dezvoltarea economică prin descătușarea energiilor la nivel local, care scăpate de gheara centralizării, ar putea să răsară pe ici pe colo și să producă un trend.

În cele din urmă ce ne lipsește nouă este lipsa unei culturi a autodeterminării care în esență este fundamenul capitalismului. Ori fără capitalism nu putem avea prosperitate iar dacă nu suntem în stare să implementăm capitalismul la nivel statal, am putea măcar încerca la nivel de regiuni, local. Asta însă pare imposibil în România, poate chiar mai imposibil ca reformarea administrație publice.

Și pentru a demonstra de ce aceasta este imposibil, vă las cu o declarație a premierului care deși în teorie este capitalist în practică își declară impotența de a face capitalism

Florin Cîţu, despre tăierea sporurilor bugetarilor: „Eu aş fi mers puţin mai departe. N-a prea fost voinţă politică”

sursa

Tăierea sporurilor este un mizilic (care trebuie făcut, dar evident nu va rezolva problema). Pe lângă sporuri, elefantul din cameră este întreaga structura canceroasă a administrației publice de plimbători inutili de hârtii, reglementări întortocheate și stupide care blochează orice inițiativă, investiții publice aiuristice fara niciun impact sau rost (gen parcuri industriale) care sunt sifonate de camarila de partid și șmecherii “afaceriști”.

Cât despre companiile de stat sugătoare la buget, mult succes în listarea la bursă – acestea vor trebuie vândute pe zero lei, pentru că cine le ia trebuie să le plătească datoriile. Câtă vreme statul s-a dovedit ineficient și aberant în administrarea acestora, câtă vreme, an de an vedem numai tunuri și furturi masive la companii gen CFR, Tarom, etc, nu este oare nebunie să faci același și același lucru în mod repetat, adică să dai bani la aceste companii doar ca să vină un nou director cu echipa lui de hoți să fure din nou? TOATE companiile de stat trebuiesc vândute și monopolurile eliminate, pentru a permite dezvoltarea de noi companii în noi sectoare care să preia rolul acestora și să gestioneze eficient sectoarele respective. Evident că lucrurile trebuie făcute cu cap, căci unele sectoare sunt real strategice. Dar strategic privind, acele sectoare strategice sunt atât de prost gestionate că mai bine le dam la dușmani, pentru că ar fi avut grija mai bine de ele.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

PS

Conform discutiilor din comentarii, iata si un alt chart mai elocvent. De notat, ca spre deosebire de tarile care stau mai prost ca noi din pluton, acest chart nu include devalorizarea monedei – majoritatea tarilor fiind parte din Zona Euro cu dobanzi controlate de BCE care le permit sa flexeze mai mult. 1% pentru noi la cresterea acestei datorii, cu o pierdere 10% a monedei este dezastru – randamentele la obligatiuni pot exloda oricand deoarece nu sunt sub umbrela BCE si a UE. Tarile care par ca stau mai prost ca noi, deoarece au aceasta schimbare mai drastica, stau de fapt mai bine deoarece dobanzile la euro au scazut mult mai mult ca cele pe lei (chiar si periferia Imperiului prinde ceva firimituri din dezmaț). In plus, recent, pentru a evita criza suverana din 2008, BCE monitorizeaza spreadurile intre porcusori si locomotiva, nemai-permitand deraieri care pot tensiona sistemul, deci inca un bonus pentru Zona Euro in care noi nu vrem sa intram.

evolutia datorie raportata la PIB intre 2019 si 2020

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Articole pe aceeași temă:

2 comments

  • Câțu a ales alt grafic 🙂
    https://www.facebook.com/photo?fbid=10222441063433653&set=a.2011250479170

    Revenind la articol, grafic 3 nu e indentic cu 2? Iar Bulgaria pare sa stea mai prost decat noi in ianuarie. Sau nu interpretez datele corect? (sunt si mai jos sub axa 0).

    • Am corectat graficul, scuze de neatentie. Câțu vorbește de trimestrul 4, eu mă refer la întreg anul 2020. Datele “provizionale” (adica care vor fi mult mai nasoale, probabil) arata ca suntem la -1.4% deci deparete de “V-shape”. Sunt uimit ca foloseste termenii aiurea, la fel ca Viorica, desi se zice ca a terminat finante …

      https://tradingeconomics.com/country-list/gdp-annual-growth-rate?continent=europe

      Cum poti zice V shape de la crestere 2-3% la scadere -1.5%, e totusi diferenta de vreo 4% adica e un V care are latura din dreapta mai mica cu 4%, ori in termeni de PIB asta inseamna imens, tehnic e mai degraba un L shape o asemenea diferenta

      Anyway, cel mai clar este acest chartul cu evolutia datoriei raportata la PIB intre 2020 si 2019 – asta arata adevarata performanta a guvernarii in aceasta perioada. Judecati … (am pus la PS)

Leave a Reply to Florin Brutărescu Cancel reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.