Recapitulare economie

Rusia

Principala lovitură primită de ruși a fost înghețarea rezervei Băncii Naționale a rușilor din străinătate. Nu am surse, dar din auzite ar fi vorba de 600 miliarde dolari. Ceea ce este suficient de mult pentru a porni un război. Singurul motiv pentru care Rusia nu a pornit război deși are 600 de miliarde de dolari înghețați este deoarece va băga în tratatul de pace cu Ucraina (la care și SUA/UE vor fi co-semnatari) că fondurile sunt deblocate. Între timp, cei 600 miliarde cresc o dată cu dolarul. Ca fapt divers această măsură este unică în istorie, cel puțin eu nu știu alta. Nici în perioada Războiului Rece nu a existat așa ceva. Pe o scară de la 1 la 5 această măsură aș pune-o la 4 unde 5 inseamnă război nuclear și războiul din Ucraina l-aș trece la 3. De notat că dacă tratatul de pace nu va fi semnat, Rusia nu va avea parte de dezghețare de unde rezultă un puternic argument pentru prezicerea continuării unor escaladări dincolo de Ucraina.

Ca să înțelegem mai clar această măsură, prin acest îngheț practic ordinea mondială actuală a fost total dezmembrată. Prin urmare, Rusia poate face orice, nu mai ține cont de nicio legislație și niciun tratat și nu îi pasă dacă face abuzuri sau e catalogată într-un anume fel. Singurele contrângeri sunt legate de ecuația riscuri/oportunități. Evident că – ducând la extrem scenariul – un război nuclear cu SUA pe acest motiv (al înghețării banilor) este la maxim de risc pentru Rusia și deși este regurgitat, nu are niciun avantaj în acest moment. Dar Lavrov are dreptate – războiul a început.

Pe lângă înghețarea fondurilor băncii naționale, unele bănci din Rusia au fost excluse din SWIFT. Nu toate! Nu cele din Belarus. Asta înseamnă dificultăți de funcționare adică costuri suplimentare. Ce trebuie însă să știm este că nu toate băncile au fost excluse. Astfel, de exemplu, Reserved încă poate face afaceri în Rusia și încă poate să-și transfere profiturile în afară sau să facă plăți din Rusia direct către furnizorii din China, folosind Swift. Pe o scară de la 1 la 5 această măsură aș pune-o la 1.

Tot la 1 aș pune și eliminarea băncilor rusești de la conducta de bani a sistemului financiar anglo-american. Practic băncile rusești nu mai au acces la credit în vest. Dar în ce măsură mai au nevoie de acest credit, este altă discuție. Cu cât importurile din vest sunt mai puține, cu atât nevoia de dolari a rușilor este mai mică și prin urmare nevoia de credit în dolar.

Cu privire la celelalte sancțiuni, fenomenul este următorul și nu a fost deloc imposibil de prezis, ba chiar era foarte simplu. Faptul că s-a ajuns în actuala fundătură este evident calculat. Concret, inițial, din cauza șocului, rubla a explodat. Băncile rusești – în ciuda pregătirilor – nu au mai avut dolari, lumea scotea dolarii din bănci, bani nu mai intrau în bănci. Rușii au băgat restricții (10.000 dolari retragere) similare grecilor în perioada fierbinte din 2012- 2013, în sensul că banii apar în cont dacă te uiți online dar daca scoți … nu ai voie. Poți însă face plăți în dolari către alte conturi, deoarece online e mai simplu. În plus, cum multe firme din vest s-au grămădit să plece, au vândut rublele pe care le aveau ca să scoată dolari. Poate de aceea au mai și păstrat americanii câteva bănci rusești în SWIFT ca să permită exitul marilor companii prezente în Rusia (care vroiau să facă exit).

După această etapă, cum era iarnă, gazele nu s-au tăiat. Dar prețul a explodat, cel puțin din cauza riscului crescut și a tensiunii psihologice care se propagă peste tot, inclusiv pe piețe unde saltă prețul chiar dacă conductele pompează în continuare. Pe atunci însă nu se știa dacă nu cumva conductele vor fi lovite și gazul va înceta să curge, prin urmare prețul la gaze a explodat. Ceea ce a însemnat un puse de euroi pentru ruși care în anumite zile primeau de la nemți peste 1 miliard de euro. Ulterior s-a văzut că gazul curge în continuare, măcănitul despre oprirea gazelor s-a fumat și prețul s-a calmat.

Pe petrol a fost însă altfel. Fiind mult mai sensibil la tensiuni geopoltice, petrolul a explodat. De asemenea, țările care și-au permis nu au mai importat de la ruși (Marea Britanie de exemplu). Deși petrolul nu a fost introdus în lista de sancțiuni, s-a întâmplat totuși ca multe companii să renunțe efectiv, de bună voie (de teama stricării imaginii). Dar contează imaginea? Da, contează. Shell de exemplu a renunțat la un transport de petrol după ce au apărut poze în presă cu niște vapoare de-ale lor care aduceau petrol de la ruși. Deci prețul a crescut, alți producători de petrol au pupat mâna lui Putin pentru această creștere și nu au dansat cum le-au dictat americanii care nu mai pot controla nici măcar pe saudiți. Biden a dat drumul la rezerva strategică a SUA dar prețul tot a crescut. În ciuda tăierilor voluntare ale unor companii (căci repet, petrolul nu a fost inclus în sancțiuni), prețul a crescut și deși nu au exportat mai mult, rușii au câștigat cam la fel de mulți bani la un randament evident mult mai mare ca înainte. Ca o mică paranteză, rușii au câștigat probabil din creșterea prețului la petrol și gaze mai mult decât au pierdut pe echipamentele din război. Nu vorbesc de costul uman, dar propaganda oficială încerca să ne prezinte cum pierd rușii tancuri și elicoptere și ni se prezenta prețul acestora care oricum era preț de vânzare nu de producție.

Dar oare alte probleme nu mai au rușii? Au probleme legate de bunurile de larg consum care evident s-au scumpit cam ca pe la noi. Motivele sunt variate și ajungem astfel la CRIZA PLANDEMICA.

Criza plandemică

În plandemie tot consumul a fost redus drastic. După minunea Omicron care ne-a permis revenirea la normalitate, consumul a avut un recul, având tendința nu doar să revină la ce a fost înainte dar chiar să crească. Aceasta deoarece oamenii au avut economii (au stat acasa o bună perioadă) și apoi au avut un sentiment de … libertate pentru pentru niște șoareci ai sistemului se manifestă evident prin manifestarea impulsurilor de shopping și consum. Altfel spus, setea de libertate s-a manifestat la șoricei prin setea de materie, de produse, de consum etc. Dar capacitățile de producție și distribuție au fost drastic reduse în plandemie și din cauza carantinelor și a “regulilor” dar și din motive economice firești – ce sens are să produci, să transporți, dacă nu ai cui să vinzi. De aceea avusesem deja un puseu inflaționist în lunile trecute, din cauza creșterii cererii coroborate cu deficitul de ofertă.

Pe lângă diferențialul între cerere și ofertă un factor inflaționist a fost masa monetară prezentă în piață – banii tipăriți pentru a oferi “ajutoare” în plandemie. Evident că pe lângă mizilicul aruncat la melteni, grosul banilor s-a dus la cei care sunt mai aproape de conducta prin care curge banul, adică sunt în proximitatea creditului ieftin. Cu credite ieftine, aceștia au cumpărat și au investit în tot ce se poate și astfel au ridicat prețul la tot ce se poate. Și asta s-a făcut la nivel global, nu doar în SUA ci peste tot! Iată deci doi factori inflaționiști puternici.

Acum, la inflație teoretic există soluții – creșterea dobânzii. Rușii au practicat-o la începutul războiului și a funcționat. Acum, recent, au dat jos cu rata dobânzii. Idem turcii au folosit-o foarte eficient când au avut “sancțiuni de la americani”. Problema Imperiului este că după preluarea creditelor junk de către stat de la bănci în urma crizei sub-prime din 2008, statul s-a îngropat în datorii și a fost nevoit să ia credite. Care se plătesc la dobânda de referință. Care dacă ar fi mărită, ar da jos cu statele, le-ar falimenta. Ratiourile variază de la 60-70% cât are România, la 120-130% cât au unele țări “responsabile” cu economie puternica (gen Franța, Canada) până la 200% și peste cum au Japonia, Italia și alți porcușori.

O mărire de 0.5% a ratei în Japonia va crește cheltuielile bugetare cu aproximativ 10%. Sau ceva de genul … Cea mai mică creștere a dobânzii va pune presiune imensă pe datoria suverană. Statele vor fi obligate să mărească taxele și impozitele drastic ca să poată duce în spate ratele fără a falimenta. SUA nu are problema deoarece poate emite obligațiuni, tipărește dolari. Problema este însă că nu s-a inventat încă o soluție ca banii tipăriți să nu ajungă să mărească prețurile și să producă inflație, altfel spus deși pot emite datorii, SUA sunt între ciocan și nicovală. Celelalte state care au datorii dat nu pot emite obligațiuni (cum e România) sunt legate ombilical de Fed. Dar și UE e legată de Fed deoarece sistemul financiar din UE a fost mult mai distrus de criza sub-prime decatâ cel din SUA.

Rusia s-a pregătit din timp și are un ratio infim de datorie/PIB. Nu din responsbilitate și conservatorism ci pur și simplu din cauza economiei precare pe care o are și a faptului că intern consumă infim, producând cam tot ce are nevoie și exportând masiv resurse energetice. Totul se reduce la nivelul de trai, cum rușii au majoritatea o mașină pe familie, statul nu e nevoit să dea salarii mari la bugetari ca să facă față presiunilor sociale ale camarilei politice. Are într-adevăr oligarhi, dar în vest aceștia se numesc “mari investitori” și setea lor de bani pune o presiune mai mare pe guvern (prin lobby legat de măsurile fiscale) decât în Rusia unde mărirea dobânzii se face peste noapte chiar dacă bursa este închisă o săptămână. Ori în SUA bursa nu are voie să fie închisă deoarece dacă va fi închisă, ziarele și televiziuniel (cumpărate toate de oligarhi) vor produce o revoluție și vor da jos cu politicienii.

UE

Sancțiunile însa afectează puternic și statele participante, cele care le aplică nu doar pe ruși. Într-adevăr, cei mari au avut grijă să nu taie ce îi doare pe ei (gazele) și să taie ce îi doare pe cei mici și neputincioși dar care trebuie să “pună umărul” la lupta cu Rusia (minereuri de fier, îngrășăminte în cazul nostru). Acum vedem că dacă cei mici turbează, UE nu are ce să facă și îi ascultă (vezi exceptarea Ungariei de la sancțiunile pe petrol). Problema însă este că sancțiunile afectează prin creșterea costului asupra unor materii prime și de asemenea prin taierea exporturilor. Sunt însă nenumărate paliere prin care sancțiunile lovesc și la sursa. De exemplu, companiile aeriene trebuie acum să evite Rusia, prin urmare costurile sunt mai mari pentru zborurile intercontinentale care treceau peste Rusia spre Japonia sau alte țări. Este adevărat că Rusia fiind destul de la nord, nu este chiar nod de trafic aerian, dar totuși multe rute spre India și Asia Centrala și chiar Japonia treceau peste Rusia.

De asemenea, în ciuda pregătirilor și a calculelor politicienilor, companiile nu găsesc totdeauna soluții la penuria de materii prime și alte produse care veneau din Rusia. Petrolul și gazele sunt o felie, dar vedem cum deja se vorbește de o criză alimentară doar pentru că Ucraina și Rusia nu mai exportă.

Ucraina nu exportă deoarece nu este lăsată de Rusia, dar Rusia nu exportă deoarece a fost sancționată. Nu știu dacă sunt sancțiuni pe produsele agricole rusești dar evident că Rusia nu mai dorește ea să exporte, deoarece vede că prețul grâului a explodat și e firesc să se gândească la securitatea alimentară. Dar nu doar Rusia ci și alte țări fac la fel. India de asemenea a interzis exportul la grâu. Culmea e că India nu era exportator de grâne, dar le este teama că din cauza perspectivelor alimentare, chiar grâul importat de ei se va scurge spre alte țări mai potente financiar. Ca să înțelegem, ar fi cam cum ar interzice România exportul la banane. Noi importam banane la Constanța și avem un cost de transport mic. Apoi, dacă crește prețul, e posibil ca austriecii care au bani mai mulți din cauza comerțului cu lemne și gaze românești, să cumpere toate bananele românilor, deoarece e criză de banane la nivel mondial. E firesc ca România să interzică exportul de banane dacă dorește ca românii să poată totuși cumpăra banane. Acest scenariu este însă SF deoarece România nu are voie să introducă nicio interdicție fără acordul Ursulei.

Principalii câștigători din sancțiuni sunt însă cei care profită de aceste sancțiuni și nu participă la ele. De exemplu China. Ar mai fi și alte exemple, cum ar fi Israelul, dar Israelul dacă participă, are probleme mari cu Rusia care are avioane în Siria și care poate oricând să dea drumul la câteva mililții iraniene în nord să lanseze rachete asupra Israelului. Sau poate rușii chiar pot să îi permită lui Assad să se răzbune pentru raidurile pe care israelienii le făceau până acum periodic în Siria, cu acordul rușilor. Într-adevăr le anunțau dinainte și rareori se întâmpla să moară vreun sirian, dar totuși Assad … mare minune că se abține.

Una peste alta, deși nimeni nu știe ce va fi doar că va fi rău, trebuie să încercăm să facem o prezicere a cum va decurge totul în viitorul proxim. În primul rând totul depinde de terminarea sau prelungirea războiului. Că una e dacă se termină, alta e dacă continuă.

Dacă se termină există speranța că sancțiunile se vor ridica și prin urmare presiunea pe prețuri va scădea. Căci cel puțin petrolul este cu mult peste prețul de producție și prețul la care s-ar fi stabilizat dacă nu exista războiul. Chiar dacă va dura până la reluarea propagării noului preț în toată economia, există măcare spranțe. Idem cu criza alimentară … una e să ai un an nasol, alta e ca anul următor să fie și mai nasol. Căci dacă nu se termină războiul, este evident că va fi mult mai nasol la anul. Anul acesta, pe ici pe colo, grâne de la ucrainienii au mai ieșit în afara. Idem rușii au mai transportat câte ceva. Dar anul acesta ucrainienii nu au prea mai cultivat, sau cel puțin în zonele cu risc. Idem rușii, dacă se pregătesc de război și nu au perspectiva păcii, probabil în loc să repare tractoare și să pompeze în agricultură, vor pompa în tancuri.

Financiar însă dobânzile trebuie să crească deoarece inflația nu poate fi altfel calmată. Chiar dacă va fi pace, consumul va rămâne și oferta redusă de asemenea, prin urmare inflația va continua. Teoria cere măriri de dobânzi, dar această cerere este temperată de masiva îndatorare a guvernelor și de presiunea piețelor financiare care dacă nu produc, îi determină pe investitori să fermenteze revoluții politice și în cele din urmă să “încurajeze” băncile centrale să dea drumul la conducta de bani.

În ciuda acestui tablou sumbru, evident că așa cum vremea variază de la un loc la altul, vor fi zone calde și zone reci, după cum dă fiecare din coate. Speranța pentru noi românii este că dacă nu am dat din coate în vremuri bune, poate ne descurcăm să dăm din toate în vremuri rele. Că e vorba aia cu mintea de pe urmă a românului.

PS: am uitat să menționez că rubla și-a revenit și duduie – asta deoarece rușii au introdus “plata în ruble” care în esență înseamnă că vinde europenilor petrol și gaze la ce preț vor ei (nu la prețul înțeles anterior) – de facto, deși puțin relevant, rubla a devenit legată de petrol și gaze, ceea ce este ceva unic în istoria fiat money. Este după mine un experiment care va fi preluat de chinezi care astfel vor pompa noua monedă de referință în comerțul mondial cerând plata în yuani al căror curs îl vor controla ei. Asta nu înseamnă cu nu va exista o influență a cererii asupra prețului rublei (sau yuan-ului) ci doar că guvernul rus încearcă prin acestă metodă să “lege” moneda națională de cererea din exterior și să distribuie această valoare direct către cetățeni. Dacă de exemplu crește cererea de gaze rusești, va crește și cererea de ruble și rubla se va întări în raport cu euro (sau dolarul). Astfel, cetățenii ruși care primesc salariul în ruble, vor putea cumpăra mai ieftin (sau mai scump) produse din export în funcție de evoluția acestei cereri. Nu această legătură stă la baza introducerii sistemului, ci ce zic eu mai sus este doar o consecință, o rezultantă a acestei măsuri, luate de ruși în principal ca să evite prăbușirea rublei, care vedem că a fost evitată.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.