FED-ul a mărit ieri dobânda cu încă o iotă la 5.50% de la 5.25%. Mărirea, deşi mică, denotă că încă le este frică de inflaţi, în ciuda temperării recente. Temperare care este cumva specifică verii, ca peste tot. Sunt de asemenea semnale că consumul nu prea scade deşi preţurile cresc. Nestle de exemplu a mărit cu 10% preţurile în SUA faţă de acum un an şi a declarat că nu simte scăderi ale consumului.
Faptul că consumatorii încă nu sunt speriaţi de inflaţie ci consumă la fel sau mai mult ca înainte, este pus de iexperţi pe seama unei rezilienţe uimitoare a economiei. Explicaţia mea este alta – oamenii sunt atât de proşti şi atât de depentenţi de consum încât habar nu au de ce urmează şi nici nu le pasă de ce se va întâmpla în viitor, toate speranţele lor fiind îndreptate înspre politicieni care vor avea grijă ca atât salariile să rămână mari, cât şi preţurile acceptabile şi în general nivelul de trai să nu scadă. Discutăm aici despre SUA nu despre periferia Imperiului unde situaţia e diferită de la caz la caz.
Altă noutate ar fi că probabilitatea ca economia să intre în recesiune a scăzut sub 50%, asta pe baza părerilor specialiştilor. Fed-ul, cu ocazia măririi a şi retras avertismentul de posibilă recesiune din această cauză. Care să fie însă motivele şi care să fie miracolul din spatele acestei situaţii. Vă reamintesc că în Martie am avut un mic cutremur bancar cu câteva bănci mici evaporate şi toţi se aşteptau la probleme mult mai mari decât ce a urmat: o calmare a situaţiei în sistemul bancar, o creştere moderată a inflaţiei, fără spike-uri periculoase, o creştere a acţiunilor mai ales pe sectorul IT, o piaţă a muncii relativ stabile fără concedieri masive şi o rezilienţă a consumului care nu este explicată de nimeni. Eu repet, o explic prin faptul că consumatorul nu mai are un orizont prea mare, ci trăieşte clipa, prin urmare, cât timp banca îi dă credit, el va cumpăra.
La astfel de dobânzi, cu un cumpărător inconştient, cu o reglementare laxă din partea băncii centrale, consumul e şi normal să duduie, la fel ca profiturile băncilor. Pe la noi, pe la periferie, există controlul preţurilor, pe alocuri. Se încearcă tot felul de scheme. Nu ştiu la americani, dar cel puţin pe piaţa creditelor, prin iertăciunile oferite de guvern la creditele pentru studii, este într-un fel tot un control a preţului la bani, adică peste un anume nivel statul intervine şi forţează băncile să elimine anumite credite. Deocamdată cei care beneficiază de iertăciuni sunt puţini, trebuie să îndeplinească anumite condiţii cum ar fi o bună plată, pentru timp îndelungat. Se speră însă, ca pe măsură ce alegerile se apropie, guvernarea Biden să pompeze mai mult pe iertăciuni şi să extindă pool-ul celor care se încadrează în anularea creditelor.
Întorcându-ne la inflaţie, aceasta nu poate să treacă până când cauzele fundamentale care au provocat-o nu sunt rezolvate, anume tipărirea de bani. Evident că mărirea dobânzii de referinţă pune oarecare presiune, dar nivelul scăzut al acestora nu poate să rezolve problema tipăririi de bani fără limită de vreme ce în fiecare an SUA decide mărirea plafonului limită de îndatorare care a fost iniţial stabilit tocmai pentru a limita capacitatea guvernului de a distruge dolarul. Care dolar a rezistat spectaculos în ciuda tuturor eforturilor guvernului SUA de a dilua relevanţa acestuia, prin tipărirea de bani, ruperea legăturii de dolar, eliminarea reglementărilor bancare care legau emiterea de credit de un anumit capital etc.
Inflaţia vine în valuri şi acum suntem pe un val blând. Vine însă toamna, urmează cheltuielile cu încălzirea, urmează creşteri ale preţului de petrol în urma deciziei unilaterale a Arabiei Saudite de a limita producţia (sursa). De asemenea, războiul nu pare deloc pe calea spre finalizare, ba din contră, pare pe direcţia unei escaladări rapide. În plus, controlul preţurilor are un efect de moment asupra inflaţiei dar impactul este doar de moment, simiar cofeinei, se împrumută momentum din viitor. Altfel zis controlul preţurilor afectează capacităţile de producţie care afectare va produce inevitabil o creştere a preţurilor şi/sau o penurie, ambele rezultante ducând la o stare mai negativă decât cea din prezent.
De asemenea, aceste dobânzi mărit au cumva efect întârziat în sensul că impactul lor în economie nu este unul direct. Poate fi asupra consumului, deşi vedem că nu este. Dar majoritatea creditelor pentru persoane, cât şi pentru companii sunt emise în urmă la o dobândă fixă scăzută. Este evident că o mare felie din producţia actuală are inclus în preţul de raft un cost al banilor la dobânzi zero de acum 1-2 ani. Vă reamintesc că în ianuarie anul trecut dobânda Fed-ului era zero. Mulţi ani la rând dobânzile au fost zero sau chiar negative. Chiar şi la 5%, costul pentru guverne ca să plătească ratele datoriei suverane la un ratio datorie/PIB de peste 100% este imens.
Ne aşteptăm deci la valuri noi ale inflaţiei şi inevitabile momente tensionate în această toamnă, legate de piaţa de capital. Cât despre rezilienţa consumatorilor şi măsurile fiscale prin care guvernele vor încerca să stoarcă apă din piatră, inevitabil există doar două scenarii posibile: 1) haos total, proteste generalizate, greve, demisii, alegeri anticipate sau 2) dictatura militarizată la pachet cu sărăcie cruntă pentru plebea de rând, eventual cu limitarea statului la gestionarea unor teritorii limitate în paralel cu haosul şi lipsa de control a statului asupra unor zone libere unde legea junglei va determina supravieţuirea.
PS: şi BCE a mărit dobânda de referinţă la Euro. Vezi aici.