Inflaţia din toamnă, controlul preţurilor şi foametea

Orban i-a sărăcit de tot pe maghiari. Vin să cumpere mâncare din România titrează “ziarele”. Ce nu titrează este salariul mediu din Ungaria şi faptul că şi românii din Moldova trec Prutul ca să îşi facă cumpărăturile în Republica Moldova unde preţurile sunt mai mici. De asemenea, oltenii de la Calafat trec podul la bulgari ca să facă plinul deoarece bulgarii au benzina mai ieftină.

Dar ce se întâmplă la unguri este rezulatul controlului preţurilor. Mai nasol decât inflaţia şi scăderea puterii de cumpărare este controlul preţurilor deoarece acesta produce penurie.

Controlul preţurilor este reacţia turbată a politicienilor comunişti care nu înţeleg principiile de bază ale economiei, cum că eu fac o muncă dacă primesc bani şi dacă nu primesc, mă duc în altă parte. De asemenea, eu vând un produs dacă îmi convine preţul. Dacă statul îmi impune preţul la care să vând, prefer să nu mai vând şi dacă mă obligă totuşi să vând ce am în stoc, vând ce am în stoc (ca să nu mă aresteze), dar apoi nu mai produc nimic.

Românii teoretic trebuiau să înţeleagă bine lecţia comunismului, deşi timpul a cam şters amintirile nasoale. Era pe vremea aceea proverbul “ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”. Realitatea este că salariile erau suficient de mari, problema era însă că nu prea găseai de mâncare din cauza controlului preţului. Statul impunea magazinelor un anume preţ, magazinele impuneau mai departe abatoarelor un anume preţ, abatoarele impuneau apoi CAP-urilor un anume preţ, iar CAP-urile plăteau ţăranii cu sume atât de irelevante încât ţăranii preferau să fure produsul muncii lor deoarece cu banii de primeau de la CAP nu puteau să îşi procure minumul necesar supravieţuirii. Şi la fel era pe toate categoriile de produse. Aşa va fi şi acum.

Vor începe să impună hypermarketurilor (deja au impus pe anumite produse). Hypermarketurile vor impune mai departe producătorilor, adică vor căuta să facă profituri similare de la acei producători, pe alte categorii de produse.

Să presupunem că Ciolanu vrea să câştige alegerile şi covinge meltenii că poate să ţină preţurile sub control din pix. Impune astfel ca pâinea să coste 1 leu/kg. Pentru început, nu îl interesează pâinea din seminţe, de calitate, ci cea mai ieftină pâine, cumpărată de votanţii Ciolanului. Hypermarketurile vor implementa legea însă vor începe să scoată profituri din alte produse ale furnizorului respectiv, pentru a justifica expunerea la raft. Astfel, pentru început hypermarketurile vor mări preţul la produsele mai scumpe, de specialitate, pentru a putea duce în spate profiturile scăzute pe “produsele de bază”. Câtă vreme va fi suficientă putere de cumpărare şi clientela partidului angajată la buget va cumpăra produsele scumpe, mecanismul va funcţiona. Când însă directoraşii se vor zgârci şi vor cumpăra şi ei pâinea “de bază”, hypermarketurile vor fi nevoite să renunţe la pâinea scumpă de specialitate, deoarece nu prea se mai vinde şi prin urmare nu mai fac profit. Astfel, profitul pe furnizorul pâinii va scădea şi de asemenea produsul pe categoria respectivă. Dacă povestea s-ar reduce la pâine, poate nu ar fi problemă, dar dacă categoria de produse de “bază” va cuprinde o felie suficientă din gama de produse, hypermarketurile vor fi nevoite să taie acele categorii de produse pentru a expune pe rafturi alte produse care se vând şi pe care acestea pot face profituri. Cam cum erau creveţii lui Petre Roman importaţi masiv după Revoluţie deoarece alte idei nu a avut. Comparaţia nu e chiar ideală, însă hypermarketurile au mecanisme automate şi bine testate de a scoate profituri, indiferent de evoluţia şi dinamica unor produse.

Cel mai nasol va fi însă când vor începe să închide hypermarketurile. Va fi ditamai puseu naţionalist, similar cu ce există în Ungaria. Politicienii se vor îndrepta împotriva “corporaţiilor străine” care “transferă profiturile” şi “nu plătesc impozite” deoarece au adaosuri foarte mici. Fără mecanismele eficiente de distribuţie ale hypermarketurilor, costul produselor va creşte şi mai mult. Creşterea va scădea şi mai mult puterea de cumpărare şi va stimula şi mai mult munca la negru. Veniturile la buget vor scădea şi mai mult şi guvernul va avea şi mai puţini bani să dea pomeni electorale, măriri de salariu minim, ajutoare şi alte de-astea. Atunci se va ajunge la penurie, adică lipsa de produse.

Dar am mai trăit şi de-astea, penurie, foamete, revoluţii … Din păcate orice revoluţie va însemna încă 30 de ani pierduţi. Totul se datorează inculturii economice şi financiare de bază, anume lipsa principiilor fundamentale ale pieţei libere, dintre care preţul corect reglat de cerere şi ofertă este primul.