Din start trebuie să spunem că istoria nu se repetă, deşi ar fi vorba că rimează. Tot din start trebuie să subliniem că SUA dinainte de Al 2-lea Război Mondial nu prea mai este SUA de astăzi. Mai precis, mă refer la poziţia economică în lume, căci militar este evident cu mult peste şi ca capacităţi dar mai ales ca “viziune” sau “strategie”.
Reamintim acum că în înainte de atacul de la Pearl Harbour, Japonia nu declarase război cu SUA. După începerea expansiunii japonezilor în Asia de Est, SUA au declanşat sancţiuni, interzicând exportul de petrol în Japonia. Evident, puterea lor de atunci, nu era ca cea de acum şi sancţiunile se refereau doar la interzicerea exportului de petrol american către Japonia şi probabil revânzarea acestuia de eventuali intermediari.
Cum Japonia nu prea avea alternative şi întreaga economie japoneză era în expansiune şi consuma petrol mult, japonezii s-au lovit de următoarea problemă. Oricât s-ar zbate, alternative la petrolul american nu existau. Fără petrol, armata nu poate funcţiona. Rezervele cumulate erau pentru câteva luni. Deşi evident că petrol există peste tot în lume, fiind a doua resursă după apă şi singura diferenţă între petrolul din Arabia Saudită şi petrolul din Japonia să zicem, este costul de extracţie (cu toate celelalte, costul de săpat în căutarea lui, media cantităţilor bazinelor, eficienţa instanaţiilor, costul muncii etc). Cum deşi resurse erau, exploatarea ţinea de avansul tehnic şi puterea de invetiţii iar SUA era #1 la acest capitol, alternativele nu existau şi orice planificare economică ducea spre evul mediu şi spre colaps total.
În scenariul sancţiunilor, toate cuceririle făcute de japonezi, nu puteau fi menţinute, deci armata trebuia retrasă. Dar chiar şi aşa, chiar dacă presupunem că Japonia pur şi simplu făcea pace şi nu avea să se aştepte la invazia chinezilor sau răzbunarea coreenilor, problema era colapsul intern. Fără petrol, toată economia intra în implozie, statul nu mai putea plăti salarii, nu mai putea oferi serviciile de bază, foamete, frig şi mizerie.
Militar, japonezii ştiau că nu pot să îi bată pe americani. Calculat pe capacităţi, şasele lor erau apropiate de zero, să zicem poate 10%. Aveau anumite asseturi militare, anumite avantaje, aveau soldaţi dispuşi să facă manevre gen … kamikaze (deşi militar, pierderea unui pilot este pierderea unui asset incomensurabil cu daunele maxime pe care le putea face un avion), aveau ceva marină dar în calculul deciziei de intrare în război a fost lipsa oricărei variante. Deci chiar dacă dinainte şansa de victorie era aproape de zero, japonezii, pe calcule, au fost obligaţi să intre în război şi să rişte totul. Evident în război există mereu o necunoscută şi există speranţe. Se spera poate că nemţii vor termina cu Europa şi vor lovi în SUA, slăbindu-le capacitatea militară şi forţându-i să lupte pe două fronturi. Pe asta s-au bazat japonezii deşi eu cred că în aceeaşi măsură cu calculele, onoarea şi simţul datoriei au cântărit la fel de mult, pentru soldatul, dar mai ales pentru generalul japonez, a muri în război cu duşmanul pentru ţară era mai onorabil decât a muri de foame peste un an când nu va mai fi petrol şi situaţia va fi dezastruoasă.
Rusia este departe de această situaţe şi cu siguranţă rusul de azi nu e la fel de spălat pe creier ca japonezul de atunci. Se pune logic întrebarea, dar oare americanii când au dictat sancţiunile nu s-au gândit la această consecinţă, că îi vor forţa pe japonezi să intre în război? Nu ştiu, nu cunosc istoria atât de bine, dar cred că dacă facem o paralelă, probabil politicienii americani erau la fel de obtuzi ca cei de azi şi nu se gândesc la consecinţe, reacţionează doar cu creierul electoral, încearcă să facă ce vor oamenii, ca să le ia votul.
Dacă Japonia nu avea alternative de import, în ziua de azi Rusia nu are alternative de export. Oarecare alternative s-au vehiculat, China, India, Pakistan, au cumpărat petrol ieftin. Problema este însă că pe lângă preţul mult mai mic pe care sunt chinezii dispuşi să îl plătească, din ce am auzit eu China intră în ditamai deflaţie. Au cam terminat de construit oraşe fantome, au cam terminat de făcut autostrăzi către nicăieri şi BRICS se mişcă cam cu încetinitorul. Fără o monedă la care să contribuie toţi, China nu are sens să dea credite în dolari la minioni ca să le facă autostrăzi. Alte investiţii, se mai găsesc pe ici pe colo, dar fără bani, chinezii nu se bagă. Iar cum bani nu sunt, doar o monedă de creditare acoperită însă de toată lumea, ar avea sens. Astfel, minionii care au resurse ar putea să le pună gaj la monedă şi să acceseze credit.
Puţină lume înţelege puterea dolarului şi a creditării, ideea este că chiar dacă ar avea bani chinezii (şi au destui), nu pot oferi credite la alte ţări în dolari. Iar în moneda lor de asemenea nu pot să ofere dacă nimeni nu le-o cere şi nu au ce să facă cu ea. Cum ei pot oricând să tipărească oricâţi yuani, dacă lumea nu îi caută, nu au nicio valoare, sunt doar hârtii ieftine folosite intern care dacă tipăresc prea multe, pică faţă de dolar şi chinezul de rând devine mai sărac.
Însă BRICS va lansa mai devreme sau mai târziu o monedă deoarece toată lumea ar avea de câştigat. Abia atunci există speranţa ca ţările mici cu nevoi de investiţii vor putea oferi resurse pentru aceste investiţii făcute de chinezi, care să consume petrolul rusesc. Asta va dura însă cel puţin 2-3 ani, în cel mai fericit scenariu.
În final, deşi există alternativa consumului intern şi dezvoltarea unei economii circulare, cred că asta este o utopie pentru ruşi deoarece dacă nu au reuşit de când a picat URSS-ul, cu atât mai puţin vor reuşi acum. Problema URSS-ului nu era economia centralizată sau lipsa specialiştilor şi a muncitorilor, ci corupţia.
Dar nevoia Rusiei de a vinde petrolul din fericire nu este la fel de stringentă ca nevoia Japoniei de a importa înainte de decizia de a declara război SUA. Cred că Rusia a ajuns la un echilibru intern şi chiar dacă va avea un deficit al nivelului de trai, rezistenţa ruşilor la criză e mult mai mare decât a celor din vest. Cum are resurse, Rusia nu va muri nici de foame şi nici de frig. Lipsa mercedesurilor, yahturilor şi imposibilitatea de a merge la călătorii şi shopping în lumea bună, va pune însă presiune pe elita rusească similar cu ce s-a întâmplat în România unde securiştii au decis să îl scuipe pe Ceauşescu deoarece nu aveau voie să conducă maşini străine moderne.
Cu tot optimismul, riscul ca războiul cu SUA să fie pornit de ruşi creşte cu fiecare zi ce trece pe măsura creşterii ajutoarelor miliare oferite ucrainienilor. Două scenarii posibile sunt, fie extinderea conflictului convenţional, prin lovirea în polonezi şi români pentru a tăia intrarea armelor, fie folosirea nuclearei asupra Kievului pentru a tăia orice speranţă a ucrainienilor şi a-i determina să facă pace.