Mega-criza şi introducerea “criptomonedelor digitale centrale”

Asistăm la o creştere accelerată a dobânzilor la obligaţiunile suverane ale SUA pe termen lung (10 şi 30 de ani). Nu ştiu celelalte ţări deoarece acum toată lumea e cu ochii pe SUA, e posibil ca şi la alţii să fie mai rău.

Creşterea dobânzilor la obligaţiuni pune presiune pe servisarea datoriei care este imensă. SUA de exemplu are 130% datorie din PIB, ultimii 3 ani a făcut mai multă datorie decât toţi cei 30 de ani dinainte.

Ca fapt divers, România cel puţin la masa monetară a tipărit mai mult ca SUA, evident nu nominal, ci ca trend pe ultimii ani. Evident nivelul de îndatorare nu contează ca şi faptul că orice comparaţie nu îşi are rost, în sensul că dacă curba noastră ar fi arătat mult mai solidă, oricum nu spunea mare lucru. Am pus chartul însă pentru că arată că până şi la curba tipăririi suntem mai nasoli decât o ţară care are moneda de rezervă şi teoretic are cu totul alte opţiuni ca noi.

Masa Monetara 0 – SUA vs România

Ciclul secular al inflaţiei

Am mai discutat despre mecanismele care alimentează şi propagă inflaţia, de la factorii declanşatori (tipărirea banilor, distrugerea sectorului energetic, sancţiuni) până la factorii care vor alimenta şi vor propaga pe viitor inflaţia (controlul preţurilor). Cititorii blogului sunt deja plictisiţi de acest subiect, fiind tratat pe larg anul trecut când experţii la noi puneau inflaţia pe seama “revenirii”, cum că lumea a ieşit din casă şi cheltuie în disperare şi chiar şi preşedintele Fedului zicea că inflaţia este “trecătoare”.

Facem un rezumat. Aşadar inflaţia îşi are factorul declanşator în tipărirea de bani. Bani s-au tipărit foarte mulţi în urma crizei din 2008 când pentru a fi salvate băncile deţinute de iluminaţi, pe motivul că sunt prea mari ca să pice, s-au tipărit bani de către băncile centrale cu care au fost cumpărate instrumentele financiare junk, adică au fost acoperite găurile şi s-au plătit cu vârf şi îndesat bonusuri pentru bancherii care au produs criza. Vina crizei a fost pusă pe lăcomie, evident hazliu, deoarece fără inginerie şi corupţie la nivel înalt nu ai cum să sifonezi trilioane oricât de lacom ai fi.

Culmea este că în ciuda tipăririi de bani, inflaţia a rămas redusă deoarece spaima generală produsă în societate de mişcarea lentă cu care s-au executat ingineriile financiare prin care unele bănci au fost strânse cu laţul pentru ca altora să le fie aruncate un colac de salvare, a produs o temere generală şi deşi nu s-au prăbuşit băncile toate, decât câte una pe ici pe colo, lumea sufla în iaurt, de la micii investitori de câteva sute de milioane până la fondurile de pensii care nu cumpărau nimic altceva decât obligaţiuni suverane americane sau europene solide.

Aşadar au fost peste 10 de ani de tentative de stimulare a inflaţiei de către băncile centrale în speranţa că datoriile cumulate vor fi “arse” prin inflaţie care după cum ştim este o taxare invizibilă prin care datoriile statului se mută în spinarea oamenilor muncii care plătesc cu 5% mai mult la raft în fiecare lună fără să scoată furcile că le-a mărit Ciolacu TVA-ul la pâine cu 5%. Nu l-a mărit prin TVA, dar a mărit preţul pâinii prin incompetenţa şi prostia cu care conduce el şi partidul şi coaliţia fatală.

Şi deoarece tipăririle masive din cei 10 ani de tentative în care pe lângă umflarea balanţei băncilor centrale s-au tăiat dobânzile şi s-a încurajat desmăţul financiar, iată că a venit plandemia când s-au tipărit mai mulţi bani decât în cei 10 dinainte, pe nu ştiu ce. Datoriile au explodat şi mai mult şi dobânzile au fost artificial scăzute pentru că trebuia să ne vaccinăm toţi că altfel murea bunica de 100 de ani, care oricum murea.

Aşadar avem inflaţie, cam pe la finalul plandemiei. Dar cum plandemia nu ne-a terminat, iluminaţii au decis să interzică petrolul şi au băgat la greu suprataxarea petrolului şi a gazelor naturale, la pachet cu subvenţiile tembele pentru “green economy”. De la panouri solare şi plantaţii de solare până la morişte de vânt gigantice şi Tesle pentru tot hipsterul, trilioanele de dolari s-au evaporat rapid. Evident grosul a fost sifonat de “marile bănci” deoarece după cum ştim, oricât de subvenţionate ar fi programele de stimulare financiară oferite de guverne cu ajutorul băncilor centrale, băncile private îşi trag comisioane şi profituri babane, cum s-a întâmplat recent.

După cum ştim băncile au avut profituri record în ultimii ani, inclusiv la noi. Asta s-a întâmplat deoarece dobânzile au crescut dar comportamentul oamenilor nu deoarece drogatul are nevoie de droguri şi prin urmare, cei mai nasoli drogaţi, ăia de nu se complică cu credite de investiţii în care banul produce ceva (cofeina ar fi dacă păstrăm comparaţia cu drogurile) ci se aruncă la cumpărături pe card la care nu au habar de dobânzi sunt (heroina), au continuat să cheltuiască folosit creditele pe terme scurt, pentru cumpărături, cu dobânzile cele mai mari. Aşadar banca lua de la meltean 10% pentru cumpărături şi plătea la banca centrală 4-5%, diferenţa realizând profiturile frumoase din anii recenţi. Evident că vine însă şi momentul când drogaţii trebuie să plătească şi nu vor avea de unde, dar aceasta este o problemă a directorului de bancă din viitor, directorul de bancă din prezent primeşte o diplomă de la patron şi un bonus frumos.

Atât de mari au fost profiturile băncilor, încât până şi în România, ţară săracă şi cam irelevantă financiar pe harta lumii, toată lumea vorbeşte de ele. Până şi Ciolacu râmneşte la o suprataxare pe care de ochii lumii o va face, deşi va limita cashul pentru a le da înapoi băncilor profiturile prin comisioanele pe care le vor plăti comercianţii. Omul de rând, dar nici expertul TV nu înţelege că orice plată cu cardul înseamna 1-2% comision pentru comerciant care este plasat evident clientului.

Întorcându-ne la ciclul care produce inflaţia acesta este:

• tipărirea de bani prin emiterea de datorie publică produce masă monetară
• masa monetară ajunge mai ales pe mâinile “investitorilor” care sunt mai aproape de izvorul de unde se tipăresc banii, deci de dobânzile cele mai mici;
• investitorii cumpără tot ce se poate cu aceste dobânzi preferenţiale (imobiliare, terenuri, acţiuni, energie etc) şi măresc astfel preţurile;

Acesta este ciclul iniţial care produce inflaţia. Pe dolar însă, fiind monedă de rezervă, există şi un alt ciclu mai periculos.

Creşterea chiar şi infimă a dobânzilor la dolar a pus presiune pe ţările aflate în subordinea Imperiului să vândă din rezerva strategică de oglibaţiuni americane pentru a face faţă plăţii datoriilor şi pentru a controla cursul raportat la dolar, care dacă ar creşte ar face imposibilă achiziţia de resurse care sunt cotate în dolar (repet, pentru ţările din Imperiu, excludem Rusia, China etc).

Vânzarea datoriei de către guvernele ţărilor care au în general în această perioadă deficite record (din motive de plandemie şi de energie) duce la aprecierea dolarului. Ca o mică paranteză, nu doar guvernele sunt nevoite să umble la puşculiţa strategică, ci şi marile bănci, marii investori instituţionali, marile compani – toţi au nevoie să plătească ratele la credite care au crescut şi pentru asta transformă deţinerile de obligaţiuni în dolari, prin vânzarea lor. Dar cine le cumpără trebuie să plătească în dolari care sunt cam lipsă şi prin urmare preţul dolarului se apreciază. Aprecierea preţului dolarului duce la creşterea dobânzilor care ulterior din nou pune presiune crescută pentru servisarea acestora şi din nou determină vânzarea de obligaţiuni şi alte deţineri financiare strategice deparece altă sursă de cash nu există. Vă înţeleg dacă nu înţelegeţi nimic, prin urmare, dacă aveţi răbdare, ascultaţi mai jos.

Mai este ceva important de subliniat. Băncile centrale au masă de manevră la tipărirea de obligaţiuni pe termen scurt. Pe termen lung nu pot face mare lucru deoarece acolo se vede cu adevărat adevărul, adică dacă lumea cumpără sau tot ei cumpără pentru a propaga caritasul. Cu cât însă dobânzile pe termen lung cresc, cu atât investitorii realizează riscurile şi se retrag, această temere fiind direct proporţională cu apetitul pentru transformarea tuturor disponibilităţilor cash în asseturi care să îşi menţină valorea într-un mediu inflaţionist.

Prin urmare, de aceea vedem preţuri record la imobiliare deoarece până şi cel mai incult financiar bugetar cu salarii de porc realizează că banul chiar ţinut la depozite cu 5-6-7% îşi pierde din valoare dacă preţurile la benzină cresc cu 100% pe an, prin urmare se gândeşte să “investească” în apartamente. Fenomenul este general, toţi investitorii deştepţi caută asseturi care să nu îşi piardă din valoare. Companiile care produc ceva sunt de exemplu o idee bună de investit. Iată ce spune miliardarul Dalio:

owning companies with robust balance sheets in your investment portfolio is paramount during a debt crisis while also highlighting two of our top high-yielding picks in this category – Enterprise Products Partners (EPD) and Realty Income (O) – explaining why their financial strength makes them compelling investments.

Sursa

Dacă veţi citi articolul complet, vedeţi că se recomandă cei doi indicatori ai portofoliului se referă la expunerea minimală la dobânzile flexibile pe termen scurt dar şi la bugete care să nu depindă de rata dobânzilor ci sunt flexibile în sensul că pot tăia costurile rapid în cazul scăderii cererii – pe de o parte – şi, pe lângă recomandarea utopică de includere a companiilor cu cash flow în creştere şi vânzări stabile (de unde aşa ceva) expunerea la contracte sau deţineri de asseturi în domeniul energiei care sunt pe termen lung şi care nu depind de fluctuaţiile de moment. Adică nu sunt expuse la scăderea cererilor ci pot păstra valoarea în timp, până vom trece peste furtună.

Dar scopul articolului curent nu e legat de sfaturi investiţionale ci se doreşte un semnal de alarmă legat de faptul că acest ciclu de apreciere a dolarului care determină creşterea dobânzilor şi vânzarea obligaţiunilor pare imposibil de spart. Orice spargere presupune o criză masivă. Fie faliment suveran, fie hyperinflaţie, fie în caz fericit evoluţii neaşteptate care să crească randamentele şi veniturile statelor peste noapte (cum ar fi un război de exemplu).

De aceea în concluzie cred că introducerea unei monede digitale va fi soluţia “salvatoare” prin care se va realiza controlul preţurilor. Control al preţurilor care deja există (nu doar la Ciolacu ci inclusiv în SUA pe preţul petrolului!) şi despre care voi trata pe larg într-un alt articol.