Criza seculară continuă

Prin seculară nu se înţelege că criza aceasta va dura un secol, ci că va dura până când tot mormanul de gunoi actual va arde şi va consuma uscăturile pentru a permite noilor lăstari să crească. Care lăstari vor avea nevoie de ceva timp până să se facă mari şi să dea roade, până când vom putea spune “am ieşit din criză”.

Cititorii chiazna.ro ştiu că poziţia mea a fost mereu că 2008 a fost doar un semnal al unei crize mai mari deoarece în loc să se rezolve problemele, acestea au fost pasate la un nivel mai înalt unde un cutremur va declanşa un prăpăd mult mai mare. Ca la o casă unde în loc să rezolvi structura de rezistenţă, te apuci să peteceşti crăpăturile din perete.

Iată din nou câteva citate, cu aceleaşi idei, de ani de zile, legate de băgatul gunoiului sub preş şi scamatoriile financiare de la vârful Imperiului care produc sărăcie, haos şi în cele din urmă război:

Problema este aceeasi: economia nu creste in ritmul in care ar trebui, butoanele apasate de bancheri nu au ajutat cu nimic pe omul de jos, banii raman sus si nu se scurg in jos, in jos se scurge doar inflatia care in cifrele oficiale este coafata si niciodata nu vor accepta sa spuna realitatea. […]

Balaurul acesta cu multe capete care este generic numit sistem financiar a ajuns invicibil si singura sansa a omului de jos este ruperea cat mai profunda si independenta totala prin renuntarea la orice are a face cu banul. Sfat util, mai ales pentru vremurile cand implozia programata va avea in sfarsit loc.

13 noiembrie 2010

De-a lungul anilor am tot vorbit despre fiecare reministență socialistă rămasă în economia românească și le-am detaliat efectul pervers prin care frânează dezvoltarea capitalistă și prosperitatea fie prin alterarea unor piețe libere (cum ar fi programul Prima Casă și impactul masiv asupra prețurilor în imobiliare și asupra costului banilor, etc), fie prin stimularea unui mediu corupt în detrimentul unui mediu competitiv în rândul agenților economici care ar putea crea o economie prospera (cum ar fi camarila politica a partidelor și corupția din achizițiile publice, etc) până la probleme mai profunde și grave, care nu vor avea o șansă prea curând să fie rezolvate pe meleaguri mioritice (cum ar fi administrarea teritorială total ineficientă și lipsită de sens, sistemul de pensii și povara seculară pe care acesta o pune pe bugetul țării, etc.

12 FEB 2021

Cine insa sa observe ca astfel se sapa groapa statelor si suveranitatea statelor nationale este pusa in pericol, in prezent toate marile state avand datorii imense nu doar unele catre altele ci mai ales catre banci, practic viitorul umanitatii fiind amanetat catre aceste noi institutii supra-nationale sau mai bine zis globale care nu au casa si care pot opera oriunde un lume si pot determina alegerea unor presedinti, numirea unor ministrii si prim-ministrii sau chiar pe alocuri pot determina razboaie, crize economice, devalorizarea unor monede etc?

Economistii – acestia trebuiau sa observe politica falimentara a salvarii bancilor fara niciun scop final, altul decat sperietura de “sfarsitul lumii” in cazul acceptarii intrarii in faliment a bancilor etichetate “too big to fail”. Dar economistii in loc sa traga semnale de alarma, majoritatea au salutat si au cantat in struna politicienilor nesabuiti care s-au temut ca ei vor ramane cu cartoful fierbinte in mana cand cantecul se va opri. Interesati doar de urmatoarele alegeri, toti politicienii nu au facut decat sa accepte orice marire a datoriei suverane, orice promisiuni de “evaporare” a acesteia prin inflatie si sa fuga ca dracul de tamaie de anularea datoriilor sau producerea vreunor mari socuri prin care s-ar putea reseta controlat si intr-un mod favorabil pentru oameni si pentru economie acest sistem financiar putred si extrem de corupt.

2019 IANUARIE 28 – MARELE RESET SI NOUA ORDINE MONDIALA

Aceasta directie nu poate fi schimbata deoarece este imposibil fara distrugerea totala a sistemului financiar si punerea in loc a unei noi monede. Ceea ce bineinteles ca nu e posibil fara un nou razboi mondial.

OCT 2020 – SFÂRȘITUL INEVITABIL AL NEO-SOCIALISMULUI

Ar fi mai multe citate pe care aş putea să le aduc pentru a detalia modul în care am gândit încă de la 2008. 2008 nu este un moment cheie anume în evoluţia marşului apocaliptic către distrugerea economiei şi crashul inevitabil, ci este doar momentul în care mulţi oameni au înţeles pe pielea lor, meandrele şi perversitatea sistemului financiar imperial bazat pe tipărirea de bani.

Să încercăm acum o puţină clarificare legată de criza seculară.

  1. Nomenclatura originală: este un termen pe care eu îl folosesc pentru a include sub umbrela lui toate aspectele legate de disoluţia societăţii, nu doar aspectul financiar.
    • deflaţia seculară este un termen care nu îmi aparţine ci este cunoscut în ştiinţa economică; nu există consens dacă trăim această deflaţie deoarece economia este o pseudo-ştiinţă şi 99.99% dintre comentatori nu sunt obiectivi ci fie au discurs politic, fie sunt investitori şi au interes să pompeze idei în favoarea lor ştiind importanţa psihologiei pe pieţe; despre asta am tratat ocazional şi nu mai găsesc unde anume am explicat detaliat; poate în “MEGA-CRIZA ŞI INTRODUCEREA “CRIPTOMONEDELOR DIGITALE CENTRALE” (OCT 2023), poate în DESPRESIE SECULARĂ (MAR 2023) deşi ţin minte că am şi un articol mai pe larg cu mult înainte, cam în perioada post 2012; pare aberant să prevestim deflaţie în ditamai inflaţia în care ne aflăm; dar inflaţia actuală este precum un foc, pe când deflaţia va fi toată perioada care va urma, până după focul curăţitor vor da noi lăstari şi vor creşte mari şi vor începe să producă noi roade;
    • marele reset este componenta ideologică a inflecţiunii în care ne aflăm şi se foloseşte de deflaţia seculară consecinţă a vechiului regim, a politicii imperiale de fiat money pentru a realiza trecerea; despre aceasta de asemenea am scris pe larg în mai multe articole, de exemplu în MARELE RESET – CATRE O NOUA ORDINE FINANCIARA (IAN 2019) şi puţin filosofie în seria CAPETELE HIDREI (FEB 2022); marele reset are ca obiective utopice schimbarea totală a lumii, introducerea unui control total, a unor noi paradigme; nu va reuşi decât să pună gaz pe foc, accelerând inflaţia şi făcând imposibilă o redresare mai rapidă după colapsul Imperiului;
  2. Perioada nu este un secol – nici la deflaţia seculară, termenul secular nu înseamnă că va dura un secol ci este folosit doar pentru a induce o perioadă lungă, necesară pentru apariţia unor noi factori care să spargă gheaţa deflaţiei, cauzată de factorii care au dus la această stagnare;
  3. Efectele sunt variate – pare un truism, dar atât deflaţia cât şi resetul, deşi toate reprezintă un regres masiv al societăţii, o disoluţie cum am zis, produc efecte variate atât geografic cât mai ales în funcţie de specificul locului respectiv, care loc poate fi:
    • un oraş (de exemplu Singapore va scăpa probabil de reset iar deflaţia va avea efecte ieftinirea costului pentru bonele thailandeze pe care le plătesc singaporezii); în Beirut în schimb, se va putea ajunge la canibalism, aşa cum deja avem în Allepo;
    • o ţară – depinde imens de ce mentalitate, ce cultură a războiului, ce putere de muncă are fiecare popor în parte; Japonia de exemplu nu poate fi pusă în genunchi nici de 10 nucleare;
    • un continent – mare parte din Africa oricum cam are nevoie de reset, dar never say never, poate fi şi mai rău; dacă este însă un continent unde e nasol să fii în viitoarea criză seculară, acesta este Europa
    • o fermă – după ce vor pica nuclearele, societatea va arăta cu totul altfel; o fermă care nu depinde de fonduri europene poate fi în viitor o oază de civilizaţie deoarece în loc să se mănânce între ei, oamenii vor mânca lapte şi ouă.

Ce văd eu nou în viitoarea criză seculară este oportunitatea ca anumite insule să reziste şi să fie independente, chiar dacă evident există falii tectonice şi nu ne putem teleporta; specificul crizei viitoare oferă însă posibilitatea ca anumite organizări teritoriale autonome să poată prospera (la nivelul crizei seculare) chiar dacă nu se află într-o zonă propice; mai concret, nuclearele vor face un fel de egalizare a oportunităţilor şi cei care vor scăpa vor avea posibilitatea unui nou start, vor fi resetaţi.

În concluzie, am discutat despre aceste fenomene de zeci de ani de zile, am explicat de ce 2008 nu s-a terminat ci doar a creat bazele pentru un crash mult mai mare, am explicat planul resetului şi am comentat punctual evoluţia acestuia. În Februarie vom vedea etapa a doua din sezonul din acest an, deoarece după şedinţa din Ianuarie a Forumului, băieţii (şi fetele) merg acasă şi lucrează din greu. Vă mai amintiţi Februarie 2020 (plandemia) sau Februarie 2022 (Ucraina)?

Din când în când, am detaliat şi problemele suplimentare pe care România le are prin lipsa de realism a românului de rând şi prin specificul mioritic de blocare în nămol. Urmează însă să abordez din ce în ce mai mult topicuri legate de soluţii şi de planul de luptă pentru viitoarele enclave care inevitabil se vor stabili post criză. Aceasta este necesar deoarece principala problemă este mentalitatea şi propaganda care efectiv ne ţin captivi în matrix. Doar prin o gândire independentă şi obiectivă, prin focus pe trenduri şi pe cifre, doar observând fenomenele pe o perioadă de timp mai largă, nu pe interval de Breaking News, putem atât să înţelegem pe ce lume trăim şi totodată să ne pregătim pentru luarea taurului de coarne, căci restartul nu e uşor de trecut pentru nimeni, oricât de pregătiţi am fi. Cumva, ar fi bine să ne restartăm deja dinainte pentru a fi pregătiţi.

2 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.