Influenceri pseudo-suverani – articol introductiv

Vrem nu vrem, englezismele sunt cu noi şi o să rămână, deci în loc de vedetă este mai corect să zicem influencer. Celor care strâmbă din nas, le reamintesc că vedetă era franţuzism care îşi mai şi pierduse cumva din semnificaţie deoarece a fost extins de la teatru la alte domenii. Iar dacă vedetă pentru a fi mai clar era asociat şi cu domeniul (de ex. politician vedetă), şi influencer poate fi folosit cu specificare (de ex: influencer culinar). Am rămas surprins să aflu de la SRI că şi eu sunt de exemplu influencer în social media, deşi calculat pe numărul meu de followeri probabil sunt în bottom 10%. Apoi am realizat că de fapt, ei mă consideră influencer şi mă urmăresc deoarece sunt influencer pe un anume segment care deşi este mic, poate afecta algoritmii de inginerie socială pe care îi foloseşte CIA de zeci de ani de zile şi care deşi sunt destul de eficienţi (vezi “Biserica <<Ortodoxă>> a Ucrainei”), ca orice sistem din lumea asta, sunt supuşi teoriei haosului unde cea mai mică variaţie în condiţiile iniţiale ale evoluţiei unui sistem, poate determina rezultate cu totul neaşteptate după un anume număr (mare de obicei) de iteraţii. Şi bineînţeles, cu cât parametrii iniţiali de pornire (să zicem o populaţie spălată pe creier în proporţie de 99%) sunt mai ieşiţi din schemă (să zicem că 1% nu se lasă vrăjiţi de sperietura cu Putin şi nu sunt dispuşi să îşi dea viaţa pentru NATO), cu atât evoluţia poate fi mult prea complexă şi poate da algoritmii peste cap, în sensul că rezultatul final nu doar că nu va fi acelaşi ca cel iniţial, ci va fi total diferit.

Poate că puţini acceptă presupunerile mele, că programul de inginerie socială poate fi modificat, dar cei care nu acceptă sunt clar necredincioşi, pe de o parte, sau nu au habar de teoria complexităţii şi munca lui Mandelbrot, Lorenz etc, pe de altă parte. Este clar că Dumnezeu pune umărul la schimbarea istoriei, după pilda celor 10 drepţi care dacă ar fi existat, Sodoma şi Gomora nu ar fi fost distruse. Un influencer pe tiktok care este şi el extremist ca mine, spunea că treshold-ul de rezistenţă la care dă înapoi sistemul este mult mai mic, adică poate fi exemplu chiar 1 la mie. De exemplu, dacă în plandemie 1 la mie nu au acceptat “măsurile” (deşi eu cred că a fost cam 15%), nu au mers mai departe. Probabil el se referea la obligativitatea vaccinării în vest unde deşi mare parte din populaţie s-a vaccinat, nu au introdus până la final măsurile tocmai din cauza acestei minorităţi de 1 la mie (o cifră arbitrară) fără de care, implementarea unei anume “măsuri” dintr-o anumită etapă a resetului nu mai este fezabilă. Dar ce înseamnă fezabilă? Înseamnă cost/rezultat. Adică chiar dacă o măsură dictatorială poate fi implementată, acea minoritate de 1 la mie, dacă nu participă, pune în pericol alte aspecte importante şi forţează sistemul să facă un pas înapoi, pentru regrupare. Cel mai clar exemplu care îmi vine în minte, este refuzul unor piloţi militari de a se vaccina şi demisia acestora care a pus mari probleme de securitate Imperiului în perioada plandemiei. Deci iată de ce acel 1 la mie de care zic şi legătura cu raportul cost/beneficiu este foarte importantă, deoarece contează şi specificul acelei minorităţi, cât de importantă este ea şi ce impact poate produce asupra sistemului. De exemplu, dacă ne gândim la politică, Diana a reuşit, deşi 1 din peste o mie de politicieni (dacă băgăm tot guvernul, secretarii, parlamentarii, membrii activi importanţi) să blocheze vizita lui Zelensky în Parlament. Acţiunea poate nu era atât de importantă şi poate această frânare pare nesemnificativă. DAR, vă rog să mai citaţi un alt parlament din ţările din zona de influenţă a Imperiului, unde Zelensky nu a avut curajul să intre. Chiar acum actoraşul este în Arabia Saudită (!) care nici măcar nu mai are clar apartenenţă la Imperiu, fiind evident cu fundul în două bărci. Cu atât mai relevantă este această “anomalie” din programul resetului, cu cât România este deja băgată în sertarul dosarelor “rezolvate” unde supunerea politică este totală chiar şi pe spectrul “naţionalist” care evident este de fapt pseudo-naţionalist. Adică, eu sunt sigur că de exemplu noi suntem văzuţi cu totul altfel decât turcii, care deşi critică uneori Imperiul, sunt în continuare dependenţi şi controlaţi, dar controlul la turci este mult mai limitat, în sensul că măcar reuşesc să menţină nuclearele acolo, dacă de exemplu cu sancţiunile nu au nicio şansă să îi determine pe turci să participe.

Iată deci un rezumat parţial la ce am comentat până acum:

  1. controlul are puncte slabe
  2. o minoritate foarte mică poate nulifica un plan
  3. sistemul încearcă permanent să controleze zonele de apariţie a unor puncte de inflexiune în parametrii importanţi pentru algoritmii lor de inginerie socială

Voi continua acum cu o detaliere a punctului 3 de mai sus. Faptul că uneori se întâmplă ca planul să nu funcţioneze în anumite momente sau cel puţin aşa ni se pare nouă, nu este ceva greu de crezut. Oricâtă putere au elitele şi oricât de proaste sunt oile şi oricât de avansată va ajunge tehnologia, mereu vor exista sincope. Din ce în ce mai rare şi mai slabe, dar vor exista. De altfel, eu tâlcuiesc acea grăbire a timpului din Apocalipsă cu faptul că pe măsură ce tehnologia avansează, controlul este din ce în ce mai puternic şi se va trece de la manipularea prin pâine şi circ de pe vremea romanilor, de la psihologia mulţimilor de pe vremea Revoluţiei Franceze, de la propaganda instituţionalizată şi ombilicul finanţist de pe vremea Imperiului, până la controul individual care va veni în final, cu ajutorul tehnologiei prin implantul cu cip în cap şi controlul direct al tuturor (sau majorităţii) percepţiilor, gândurilor, sentimentelor, reacţiilor fiecărui individ.

Ca o mică paranteză, personal nu cred nici măcar că lepădarea finală va veni din primul moment al implantării cipului, e posibil ca o bună perioadă cipul chiar să fie o extensie interesantă şi atractivă a capacităţilor noastre, aşa cum telefonul de astăzi în fapt este o extensie a tuturor abilităţilor şi nevoilor noastre. Adică, telefonul de astăzi ne ajută şi să vedem mai bine (facem o poză, apoi facem zoom), şi să memorăm mai bine (facem poze, înregistrăm audio, video), şi să calculăm mai bine (are calculator pe el) şi evident şi să comunicăm mai bine. Totodată, tot ce facem pe el este expus controlorilor. Nu la toată lumea, ci doar celor care au acces. Toate aceste elemente să zicem că ţin de percepţie, dar nu e deloc exagerat dacă spun că şi gândirea noastră a fost alterată profund de smartphone şi asta se poate vedea chiar pe RMN-uri, există studii. Cu privire la impactul asupra vieţii, discuţiile sunt lungi, majoritatea zic că e bun, puţini zic că e rău, foarte mulţi acceptă că deşi e rău, nu ai de ales, fără el este imposibil. Ca şi omul, şi ca orice obiect, ca şi cuţitul sau o carte, telefonul are şi bune şi rele. Cu cipul însă, va fi puţin altfel. În prima etapă, cipul va fi un fel de smartphone dar băgat direct în capul nostru, în sensul că nu va mai trebui să interacţionăm cu el doar cu degetul, apăsând pe un ecran ci totul va fi în cap, fie prin limbajul interior, fie prin alte mecanisme care sunt acum testate cel puţin de de Elon Musk cu al său Neurolink. Următoarea etapă va fi determinarea voinţei direct prin gânduri, nu doar prin modele, educaţie sau propagandă, adică prin sugestie. Se va merge până la graniţa liberului arbitru. Dacă acum poate suntem la 10m şi dacă acum 100 de ani eram la 1km, în final va fi la un micron. Omul nu va mai avea libertate de alegere, aşa cum i-a lăsat-o Dumnezeu. Cei care se vor opune vor fi anihilaţi, dar cei care nu se vor opune, vor fi nişte automatoni de facto, fără identitate şi fără orice posibilitate de a mai ieşi din Matrix.

Faptul că mulţimile sunt deja controlate de elite prin intermediul acestor dispozitive moderne, nu este negat. Primăvara arabă este un exemplu de revoluţie prin Twitter. Maidan din Ucraina la fel. Dar, putem spune că şi revoluţiile de altă dată tot prin anumiţi influenceri se făceau, tehnologia este doar un aspect, fenomenul manipulării a existat mereu. Aceasta este corect, dar marea problemă este în ce măsură manipularea face doar să împingă unele evenimente într-o anumite direcţie (a se vedea prima revoluţie “televizată” din 1989) sau manipularea (controlul) poate să producă revoluţii din nimic şi chiar să restructureze universul interior al omului ca într-o anti-creaţie demonică, în sensul că chiar şi acolo unde este ordine divină, pace, stabilitate şi tot ce îşi doreşte fiinţa umană, prin controlul minţii să se producă reacţii, să fie alterate percepţiile şi să fie stimulat omul să acţioneze într-o anumită direcţie pentru a distruge acea ordine şi a participa în căderea luciferică. Spaima creată în plandemie celor mai ipohondri dintre noi este un exemplu. Ei bine, cu cât controlul individual va fi mai puternic, cu atât această putere de inversiune a ordinii va merge în profunzime de la nivel de imperii, state, comunităţi mici, chiar până în inima individului.

Dar poate ar zice cineva că asta nu e nimic nou, că diavolul mereu încearcă să îl înşele pe om, că lupta între bine şi rău în sufletul unui om este perpetuă. Soljeniţn a zis ceva de genul că graniţa dintre bine şi rău trece prin inima fiecărui om. Asta e adevărat, dar problema va fi că aşa cum acum smartphone-ul este inevitabil şi cu greu poate trăi cineva fără el, cipul în cap va fi de asemenea iniţial inevitabil prin ajutorul imens pe care ni-l va da, dar controlul total pe care acesta îl va permite la pachet cu imposibilitatea de a trăi fără, va face ca toţi oamenii – care nu au harul lui Dumnezeu, adică nu fac parte din “cei aleşi”, să poată fi controlaţi, deci să nu mai aibă posibilitatea de a lupta cu răul, ci inima lor fiind la îndemâna butoanelor celor care controlează cipul, să fie deja sub dominaţia răului. De aceea, va şi încheia Dumnezeu istoria, deoarece nu va mai exista posibilitatea mântuirii şi cumva sfârşitul va fi efectiv consecinţa subjugării totale a umanităţii de către forţele întunericului. După mine, nu dezlănţuirea mâniei divine va aduce sfârşitul în sensul că nu neapărat fenomene paranormale, spectaculoase, dezastre naturale vor cauza exterminarea omenirii. Consecinţele supunerii întregii umanităţi unuia sau mai multor nebuni care vor fi la butoane va fi cauza sfârşitului. Despre care sfârşit deja se discută inclusiv în afara viziunii creştine asupra lumii şi de unde altă dată oamenii discutau de miliarde de ani şi cum o să vim nevoiţi să ne mutăm pe alte sisteme solare când soarele îşi va consuma combustibilul, acum apocalipsa e aproape, fie din cauza încălzirii globale, fie din cauza celor care nu se vaccinează şi propagă covidul, fie din cauza lui Putin care dă cu nuclearele, fie din cauza inteligenţei artificiale a chinezilor care prin Tiktok controlează tineretul. Şi deoarece unul (antihrist) sau mai mulţi (legiune) vor decide efectiv ce şi cum să gândim, dacă ei vor decide că trebuie să dăm drumul la nucleare şi să dansăm şuie paparude la umbra ciupercii, iată deci că avem şi idee de cum va fi atunci. Bineînţelesc că poate ciuperca nucleară de care ne temem noi acum e copil cuminte comparat cu ce alte arme există şi nu ştim de ele sau vor exista în 10-20 de ani.

După această scurtă introducere să intrăm în subiectul enunţat în titlu şi care probabil v-a stârnit interesul să ajungeţi cu lectura până la acest punct.

Multe demonstraţii matematice pornesc de la presupunea prin absurd. Să presupunem prin absurd ca sunteţi CIA. Aţi lăsa la voia întâmplării ca anumite fenomene să vă afecteze planul cincinal? Nu ar fi pentru prima dată. Evenimente neaşteptate se întâmplă zilnic, aşa cum a fost intervenţia lui Putin în Siria unde s-a stins Primăvara Arabă ca un foc care a mistuit pădurea şi tocmai când trebuia să ajungă la cabana duşmanului piromanului care a pornit focul, a fost stins de o barză pompier care a pus furtunul pe foc. Confruntaţi cu această problemă, americanii au căutat tot felul de soluţii. Prima, de departe, a fost Turcia. Adică americanii au sperat că Turcia va fi suficient de motivată să intervină împotriva lui Assad. Dar turcii au ezitat deoarece armata era relativ independentă şi deoarece a fost o oarecare rezistenţă internă plus frica lui Erdogan despre care am mai tratat aici unde am încercat să explic baleierea lui şi faptul că are o gură mare, dar la fapte este mic.

Deci este clar că Imperiul nu lasă nimic la voia întâmplări, prin urmare nici sentimentul suveranist care se opune intrării României în război aiurea împotriva Rusiei când Rusia nu ne-a atacat pe noi ci a atacat Ucraina deoarece urma să fie inclusă în NATO. După cum ştim, Putin a propus un tratat cu NATO prin care punea ca condiţie pentru neinvadarea Ucrainei condiţia ca aceasta să nu fie inclusă în NATO.

Sentimentul naţionalist deoarece este sentiment este un combustibil pe care maşinăria de inginerie socială funcţionează, nu este temperat şi ostracizat, ci după cum vedem în Ucraina, cu grijă şi atenţie poate fi folosit pentru a lucra la maşinaţiunile şi interesele Imperiului. Problema suveranistă, pe de altă parte, e altă mâncare de peşte deoarece ridică problema subordonării minionilor la Imperiu. Deci, supuşii Imperiului sunt încurajaţi să fie naţionalişti turbaţi, ideal anti-ruşi şi să cânte imnul naţional apoi să se arunce cu capul înainte şi cu steagul în mână în gura ursului. Dacă însă, vreuna dintre oi, are vreo sclipărire cum că poate ţara lui ar trebui să se gândească la propriile interese şi nu să asculte orbeşte de Imperiu, atunci CIA intervine.

Şi deoarece intervenţia presupune nu anihilarea forţelor naţionaliste (şi în general a oricăror forţe) ci utilizarea acestora ca liant pentru forţele active din societate, şi cum naţionalismul a fost şi va fi o forţă activă, de departe interesul CIA cu România (ca şi cu Ucraina, Polonia şi Italia) este să folosească aceste forţe naţionaliste în favoarea Imperiului. Cum anume? Există diverse strategii adresate fiecărui segment se populaţie.

Armatei de exemplu, evident că i se inoculează sentimentul naţionalist, aşa cum a zis şi şeful armatei care abia acum în prag de răzbel cu Putin a observat şi el că nu mai e cultivat sentimentul naţionalist ci la istorie elevii învaţă despre alte popoare.

Tinerilor “deştepţi” care nu sunt retardaţi şi nu se pretează pentru purtat armă, li se inoculează riscul sentimentelor extremiste (de fapt naţionaliste) şi se pompează pe “valorile europene”. Valori evident măcănite deoarece cele reale le putem vedea în acţiune în Ucraina, unde preoţii sunt bătuţi de armată şi religia este interzisă dacă nu se subordonează puterii, mai rău ca în vremea comunismului. Marea problemă e cu tineretul care a abandonat şcoala şi preferă munca, fiind astfel scăpat de sub control. Paradoxal este că deşi ne-au distrus sistemul educaţional aproape total şi îl folosesc exclusiv pentru spălat creiere şi scos idioţi pe bandă cum iluminat a observat probabil sub influenţa unui pahar deschizător de limbă, preşedintele Băsescu, faptul că şcoala a fost distrusă, a dus ca mulţi copii să se trezească din timp şi să o abandoneze, încercând pe alte direcţii. Unii cu munca, alţii cu birtul, alţii cu păcănelele. Ei bine, dintre ăştia care au scăpat la timp de şcoală, dar şi dintre cei trecuţi prin şcoală dar nefraieriţi, au rămas o bucată , tineri serioşi muncitori, destul de luminaţi, care mai ales umblând niţel pe afară şi văzând valorile europene la lucru, au cam devenit periculoşi deoarece s-au trezit, au o proprie experienţă de viaţă grea şi de nealiniere, fiind o bună perioadă fii ploii şi acumulând la pachet cu amărăciune şi suficient curaj şi zvâc cât să fie gata pentru fapte măreţe cum ar fi decuplarea de Imperiu, mai întâi de UE şi apoi de NATO. Aceştia sunt auriştii şi şoşocarii pe care CIA cu ajutorul unor influenceri suveranişti încearcă cu acrivie să îi convertească la coaliţie şi să îi pregătească pentru “apărarea patriei” în viitorul războiului cu Rusia. Faptul că avem două segmente de suveranişti, unii pro-UE (aur), alţii pro-Rusia (şoşoacă) arată că într-o bună măsură, strategia divide et impera încă mai funcţionează, pe cât de trivială pare. Ce nu se aşteptau ei este însă ca fiecare bucată în parte să fie o buturugă care se tot rostogoleşte la vale şi creşte atât de mult încât măcar una dintre ele o să dea în carul cu proşti alfat în drum spre răzbel şi o să îi trezească şi pe ăştia din car, lăsând Imperiul cu gura căscată de asemenea fapte măreţe de pe plaiuri mioritice.

După acest articol introductiv al subiectului, vom lua la purecat rând pe rând partide şi oameni ca să vedem pe ce plan acţionează şi ce rol au, câutând nod în papură fiecăruia şi nelăsând desfăcută nicio iţă, analizându-le mesajul, claritatea şi consonanţa vorbelor spuse cu gândurile nespuse.

10 thoughts on “Influenceri pseudo-suverani – articol introductiv”

  1. Ce inseamna sa fi bolnav cu capul!

    “Planul lui Marcel Ciolacu după alegeri: IMPOZIT PROGRESIV PE VENIT GLOBAL pentru cei care au venituri de peste 100.000 de euro…
    Trebuie să ne așezăm la masă, să avem o reformă fiscală. ASTA NU ÎNSEAMNĂ CĂ SE MĂRESC TAXE.
    Înseamnă o balanță foarte clară între impozitarea muncii și impozitarea capitalului. Că va fi pe cotă unică, că va fi pe impozit progresiv, nimeni nu știe acum. Ne dăm, toți, cu părerea, neavând calculele și simulările cele mai bune. Eu nu exclud niciuna dintre variante, cu toate că îmi doresc (impozit progresiv)”

    https://www.antena3.ro/economic/supraimpozitare-romani-bani-chirii-arende-plan-marcel-ciolacu-702788.html

    “Nu. Sunt unul din susţinătorii impozitului progresiv, dar impozit progresiv nu înseamnă… NOI AVEM CEA MAI MARE IMPOZITARE A MUNCII DIN EUROPA. Noi aici trebuie… DE CE AVEM CEA MAI MARE? PENTRU CĂ IMPOZITAREA PE CAPITAL ESTE CEA MAI MICĂ. Peste tot în lume, unde ai venituri cumulate, nu venituri din salariu, am venituri cumulate. Am salariu, unde îmi plătesc impozitul – l-am dat deoparte. Am chirii cumulat cu salariu, am altfel de…, am arende, am…, toate se adună într-un coş şi în momentul în care depăşeşti anumite sume, oriunde în lumea asta, ÎŢI VINE UN SURPLUS DE IMPOZITARE, UN FEL DE IMPOZITARE A CAPITALULUI. Am venituri excepţionale.”

    https://adevarul.ro/politica/marcel-ciolacu-declara-ca-nu-vom-avea-impozit-2344934.html

    1. Oamenii inteligenti cu bani (relativ) multi ii au pusi la adapost in afara Romaniei. Romania este o tara din care CAPITALUL FUGE de mult timp. Este o chestiune triviala ca oamenii respectivi sa-si schimbe rezidenta in locatii mai primitoare. Afacerile pot ramane unde sunt acum ca sunt optimizate fiscal inca de la inceput, dar la nevoie se pot muta si afacerile.

    2. Vrand nevrand, vor pleca si oamenii normali care intra la categoria “high earners”. Dupa cum am mai spus si alte dati, nu poti cere taxe si impozite de Olanda sau de Germania si tu sa oferi infrastructura, servicii si administratie ca in Nordul Africii.
    De ex in UK, orice profesionist care se respecta lucreaza ca si “contractor”, nu ca angajat si isi incaseaza banii pe o firma din Singapore, Hong Kong, Gibraltar, Jersey, etc., firma de pe care face si diverse investitii in bursa londoneza sau in reit-uri. Pe langa aceasta, fie mai are o firma inregistrata local la care este si angajat pe un salariu mediu, fie este autorizat ca self-employed, echivalentul PFA, pentru a-si deconta cheltuielile zilnice, pentru plati taxa la scoala/gradinita privata a copiilor, pentru asigurari medicale private (BUPA rules!), pentru contributii la fonduri de pensii private, pentru achizitie autoturism si decontare transport, etc. Locuinta si-o cumpara inregistrata pe un trust din Caraibe, nu pe persoana fizica.
    Daca UK nu ar fi oferit astfel de oportunitati, s-ar fi golit de mult si de profesionisti si de bani.
    Romania nu le ofera, asa ca deznodamantul este foarte usor previzibil.

    Apropo, sa mergi prin hub-urile de afaceri de prin Dubai, si nu numai, sa vezi ce e pe acolo. Cica colcaie de oligarhi rusi. In realitate colcaie de vestici, de canadieni, de australieni, de indieni, etc. De investitori si de diversi profesionisti si influenceri care se muta acolo imediat ce incep sa faca un ban serios, ca nu stau sa se joace cu nimeni de-a marxismul si contractul social pe munca si pe banii lor.
    Pot sa-ti dau o gramada de exemple din diverse domenii si cu diverse niveluri de castig. Iti voi da un exemplu cu o influencerita olandeza care s-a mutat de curand acolo si care isi va lansa in lunile urmatoare propiul brand si produs. Si nu este singura, nici in domeniul respectiv nici ca nivel de castiguri. Dubaiul e plin!

    https://www.youtube.com/watch?v=Xt8vq2VuE7o

    Reply
    • cred că Dubai e o mega ţeapă cel puţin pe imobiliare, nu văd de ce să îţi deschizi companie acolo dacă ai opţiunea de offshore; din ce am analizat, recomand românilor Tenerife, e ff interesant pentru cei care au o mică afacere şi vor să câştige un ban cinstit fără să se dea peste cap şi fără să îi jegmănească guvernul; nu cred că e ok ca rezidenţă fiscală, dar pentru cine vrea un viitor sigur pe termen lung, e suficient de departe de Europa şi totuşi este Europa

      Reply
  2. Romania se duce la fund cu viteza unui pietroi aruncat intr-un lac. Acest lucru se va observa extrem de usor dupa ce alegerile vor fi castigate de “noul” guvern FSN care conduce si acum si care implementeaza aceasta catastrofa economica si sociala incepand cu 2021.
    Salvarea este doar individuala, nu de grup. Si nu in Romania. Se salveaza cine poate!
    Cine nu poate, va descoperi cum arata iobagia si saracia “reinvented”!

    https://www.capital.ro/suntem-campionii-inflatiei-in-europa-avem-cea-mai-mare-inflatie-din-ue.html
    https://www.capital.ro/datoria-externa-totala-a-romaniei-2023-bnr.html
    https://www.capital.ro/fitch-ratings-a-confirmat-ratingul-romaniei-bbb-minus-cu-perspectiva-stabila.html

    https://www.capital.ro/declaratia-unica-2024-modificari-in-taxarea-veniturilor-extrasalariale.html
    https://www.capital.ro/declaratia-care-trebuie-completata-in-romania-este-obligatorie-pentru-sute-de-mii-de-romani.html
    https://economie.hotnews.ro/stiri-finante-26690440-depozite-mai-mari-banci-nu-uita-depui-declaratia-unica-platesti-cass-pana-25-mai-2024-salariu-minim-raportezi.htm
    https://www.capital.ro/cheltuielile-personale-unul-dintre-punctele-de-pornire-in-verificarea-anaf-a-situatiei-fiscale.html
    https://www.capital.ro/taxa-pe-lux-analiza-ey-romania.html
    https://www.capital.ro/pregatiti-va-pentru-controale-cine-sunt-cei-peste-care-va-veni-anaf-sa-se-obisnuiasca-cu-gandul.html
    https://www.capital.ro/anaf-a-facut-prapad-a-identificat-obligatii-fiscale-nedeclarate-de-1062-miliarde-lei.html
    https://www.capital.ro/conturile-bancare-blocate-datorii-spv-anaf.html

    https://www.capital.ro/s-a-decis-militarizarea-inspectorilor-anaf-anuntul-facut-chiar-de-ministrul-de-finante-sa-stie-de-frica.html
    https://www.capital.ro/amenzi-ro-e-factura-anaf.html

    https://www.capital.ro/taxa-pe-carbon-cat-vom-plati-de-acum-incolo-pentru-o-masina-sau-o-casa.html
    https://www.capital.ro/se-schimba-taxele-si-impozitele-din-romania-decizia-care-intra-in-vigoare-la-1-iulie-2025.html

    Apropo…
    Ca tot obisnuiesti sa-ti pui link-uri pentru conturile de pe eToro, desi nu inteleg nici de ce, nici ce ai de demonstrat unor straini/anonimi pe internet:
    https://www.manafu.ro/2023/02/anaf-taxe-impozite-influenceri/
    https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/Brosura_FB_2023.pdf

    https://www.profit.ro/taxe-si-consultanta/exclusiv-antifrauda-a-identificat-in-controale-venituri-din-criptomonede-de-peste-1-miliard-de-lei-21314481
    https://i0.1616.ro/media/2/2621/33243/21314481/1/brosusa-criptomonede-2023.pdf

    _____
    Pentru ca tot vobeam cu cateva articole in urma despre “investitiile” din Romania care SUNT IN LEI si implicit o mare teapa…
    Pensiile private din Romania, dupa ce ca sunt minuscule, sunt “investite” ~65% in titluri si obligatiuni de stat, ~25% in actiuni “blue chips” la mareata BVB si ~5% in depozite bancare la termen, ofera randamante la (sun) jumatate din valoarea oficiala a inflatiei. Sa mori de ras si mai multe nu!
    https://www.capital.ro/bani-pensie-adrian-negrescu-educatie-financiara.html
    https://www.capital.ro/pensiile-private-ce-se-intampla-cu-pensiile-din-pilonul-ii-si-iii.html
    https://www.capital.ro/pilonul-ii-de-pensii-ce-suma-are-in-cont-un-roman-cu-un-salariu-de-5-000-de-lei.html

    Oare pe la altii cum o fi?
    https://www.youtube.com/watch?v=Zdup7bpknPQ

    Reply
    • sunt atât de forjat cu controalele ANAF că aproape nu sunt prea liniştit dacă nu mă caută o perioadă; cu pensiile private, cred totuşi că depinde şi de timing, nea Mitică Dragomir se laudă deja că a intrat pe calşcaval în viteză; acum la noi a crescut bursa foarte mult, deci a fost un an bun 2023, dar eu cred că este doar un semn al inflaţiei care urmează la pachet cu creşterea awarness-ului; nu ştiu dacă îl urmăreşti pe Constantinescu dar ăsta e un fel de ambasador al BVB şi sunt sigur că a convins suficienţi fraieri să se expună pe BVB, care chiar dacă sunt mici sunt mulţi, în general audienţa lui e clasa de mijloc sau aspiranţii; deci inflaţia pe de o parte, pensiile pe de alta şi influencerul Constantinesc care a “deschis ochii” la incluţii financiari care se mulţumesc cu randamentele la depozite, sunt cauzele pentru creşterea bursei, plus evidenta sete a statului de bani înaintea unui an de alegeri şi cumva feelingul că un crash pe bursă nu va fi tolerat de coaliţie înainte de alegeri; ce vine după, am scris şi eu în articolul recent cu paralela cu Turcia, cred că vor exploda dobânzile, inflaţia, preţul la utilităţi şi taxele

      Reply
    • Este treaba fiecaruia ce accepta si ce nu accepta din partea statului roman si a institutiilor lui. Eu nu le accept nimic. Daca as trai, munci si investi in Romania EI sunt cei care ar trai din munca mea si pe banii mei, NU INVERS! Asa ca prefer sa fac aceste lucruri acolo unde sunt respectat, unde am libertate, nu doar economica si unde nu se fac abuzuri, NU in Romania unde sunt vazut ca un sclav si ca o vaca de muls la cheremul si la toanele unor NIMENI care traiesc ca parazitii din rezultatele muncii mele in timpm ce acolitii lor iau spagi sute de mii de euro cu sacosa cu deceniile!

      Pensiile private nu au nici o treaba cu timing-ul, ci cu trei lucruri simple: valoarea contributiei, moneda in care se face si in ce se investeste. Este total stupid ca la un salariu de 5000 ron pe luna sa ai o contributie ANUALA in lei echivalenta cu 500 de euro care este investita in lei. Mai este si taxata pe timpul investitiei cu impozitul pe dividende + CASS + comisionul de administrare activa. ESTE STUPID! Cat timp poti trai cu 500 de euro anual la care se mai adauga lunar 30% din 5000 de ron, evident, totul impozabil cu 10% + CASS?
      De aia spun ca cine se bazeaza la batranete pe traitul din pensie piloanele 1, 2, 3, n, se va zbate in saracie si va muri de foame la propriu! “Contributia” la pensie este nimic altceva decat o metoda de esconomisire si de investitie. Este lipsit de sens ca dupa 40 de ani de “contribuit” sa ajungi sa mori de foame. De asta este bine sa te uiti si cum este pe la altii si sa-ti “asterni” cu cap daca vrei sa dormi linistit (la batranete). Lucru valabil pentru orice, nu doar pentru pensii. Cine este capabil sa genereze peste 10.000 de euro pe luna in viata activa, daca se afla in tara care trebuie si stie ce sa faca cu ei, in mai putin de cinci ani nici manar nu mai are nevoie sa munceasca, ca o vor face altii pentru el si asta fara sa “contribuie” la fonduri de pensii private sau scheme Ponzi de stat.
      Evident ca nu este cazul Romaniei.

      In mintea unora Mitica Dragomir era “cineva” cand era “la liga”, acum in mintea vastei majoritati a romanilor, este ireleevant din toate punctele de vedere.

      Nu stiu cine este acest Constantinescu. Cert este ca s-a umplut Romania de sarlatani si de “experti”. Daca iti planifici viitorul si te iei dupa ei, iti meriti soarta!
      In urma cu cativa ani mi-i ridica cineva in slavi pe sarlatanii de la “Stiinta Banilor” care percep mii de euro pentru seminarii de “investitii” si cursuri prin care “ii invata” pe PROSTI cum sa investeasca la bursa si in imobiliare cumparand la supra pret apartamente in Mamaia, gunoiul ala infect.

      https://stiintabanilor.ro/cursuri/lista/
      https://stiintabanilor.ro/cursuri/programul-online-de-12-saptamani-succes-in-finante-personale-si-investitii/
      https://stiintabanilor.ro/cursuri/moneydays-2022/

      Daca in mileniul trei esti atat de prost, nu iti ramane decat sa te intinzi pe jos si sa mori!

      https://www.dailybusiness.ro/economie/burse/asociatia-brokerilor-a-lansat-o-platforma-de-cursuri-online-39191/
      https://www.asociatiabrokerilor.ro/formare-profesionala-initiala
      https://cursuribursa.ro/
      https://anbar.ro/scoala-de-brokeraj-in-afaceri-anbar/

      Reply
      • uite de ce a crescut bursa anul trecut, in fiecare video apar intrebari si raspunde “investiti la bursa ca eu am facut bani multi acolo”; uneori da si recomandari individuale, la dimensiunea audientei lui este evident un pump and dump, sa zicem ca nu pe volume dar clar ca ar trebui sa primeasca comision de la brokeri

        https://www.youtube.com/watch?v=-6EUMQqTKNI

        Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.