Tag: bănci

Varza din sistemul bancar romanesc intr-o singura fraza

Leave a comment

Având în vedere că în Parlament sunt în lucru mai multe iniţiative legislative pentru protectţia consumatorilor de produse financiare, Banca Transilvania propune armonizarea tuturor acestor iniţiative într-un cadru comun care să conducă la relaţii normale între bănci şi clienţi. “Schimbările frecvente de legislaţie au mai degrabă un efect invers, inducând confuzie în piaţă – de exemplu, în prezent mai multe iniţiative legislative – precum Legea insolvenţei persoanelor fizice, Legea Dării în plată, Electorata şi cadrul legal aferent programului Prima Casă conţin prevederi contradictorii sau interpretabile diferit. (sursa)

Gura pacatosului adevar graieste. Cand parlamentarii nu au habar despre economie & finante si actioneaza din impuls, in scop electoral se ajunge la asa ceva. Aproape toate legile mentionate mai sus au fost initial luate cu scop electoral si nici una (chiar si “batrana” Prima Casa) nu a dat rezultatele asteptate. Din pacate, prostimea crede ca Prima Casa a facilitat accesul la credite a populatiei, negandindu-se ca fara Prima Casa preturile ajungeau mult mai jos si astfel bruma de diferenta de dobanda adusa din implicarea statului in garantii (sa fie 2-3%?) era depasita cu mult de o cadere care putea sa fie cu 25% mai mult fara probleme. Practic bariera in jos pusa de prima casa este nivelul unde s-au cam oprit pretul apartamentele de 2 camere in mai toata Romania. De asemenea, se mai justifica ca prin facilitarea garantiilor statul a dezghetat creditarea, dar la cati bani s-au pompat in Prima Casa, daca statul garanta mai bine anumite domenii strategice din economie, rezultatul ar fi fost cu totul altul, poate chiar cel asteptat.

Prima casa teoretic a facilitat creditarea afectand piata imobilara prin mentinerea unei bariere inferioare la preturi. Asta teoretic a ajutat constructorii si investitorii in imobiliare si a tinut bancile solvabile (teoretic de 2 ori), deci a ajutat economia. La cum sta insa sectorul constructiilor, e cam tras de par sa tragem concluzia ca Prima Casa a ajutat …

Acum multi se bucura ca noua lege va “rezolva” problema creditelor si va elibera povara populatiei, aducand beneficii in consum (cine nu mai are creditul in carca, o sa cumpere mai multi carnati si bere) – teoretic. In schimb, va fi afectata piata imobiliara, preturile o sa o ia din nou in jos. Oare e greu sa ne imaginam ca dupa asta, daca imobilarele doar dau semn ca o sa ia in jos (pentru ca fundul e departe, realitatea mai are mult de recuperat in lupta cu proptelile puse de stat & BNR) o sa fie nevoie de o Super Prima si A Doua Casa?

Dobanzile incep sa pice sub cota zero

Leave a comment

Nu doar Suedia ci si Germania incepe sa intre pe teritoriul negativ al dobanzilor oferite de banci clientilor pentru depozite:

Deutsche Skatbank, a division of VR-Bank Altenburger Land, which was founded in 1859, is not the biggest bank in Germany, but it’s the first bank to confirm what German savers have been dreading for a while: the wrath of Draghi.

Retail and business customers with over €500,000 on deposit as of November 1 will earn a “negative interest rate” of 0.25%. In less euphemistic terms, they have to pay 0.25% per annum to the bank for the privilege of handing the bank their hard-earned money or their business cash. (Sursa)

Daca avem nevoie de un indiciu cu privire la starea crizei (la inceput, la mijloc, pe terminate) dobanzile zero sunt unul dintre indiciile cele mai puternice: suntem la inceput. Sa ma explic …

La declansarea crizei in 2008, pentru a salva bancile care trebuiau sa pice, guvernele au pornit tiparirea de bani. Justificarea a fost urmatoarea: daca pica bancile, economia intra in contractie, ca in anii 30 si oamenii o sa sufere de somaj si de saracie pana iesim din criza. Cate banci urmau sa pice si cat de grava ar fi fost situatia pe termen mediu lung, e greu de stiut. Atata pentru ca lobby-ul bancar domina politica cat si pentru ca riscurile pareau prea mari, s-a ales solutia tiparirii de bani cat cuprinde si astfel s-au acoperit gaurile din bilanturile bancilor.

Problema nu a fost insa doar legata de gaurile bancilor. Cata vreme ciclul contractiei a fost declansat si sistemul a avut primul infarct, banii nu au fost de ajuns pentru a resuscita bolnavul. Prin dobanzile mici, bancile centrale incearca sa “impinga” banii inspre investitii pentru a “reporni” motoarele economiei. Oricati bani au fost tipariti si oricat au rugat bancherii centrali pe bancherii ne-centrali ca sa crediteze economia, cei din urma nu au ascultat si au taiat de tot creditarea catre popoulatie si eocnomie, preferand sa foloseasca banii primiti pentru a juca la bursa si a suge profituri la casino-ul produselor financiare complexe numite derivate. Asa s-a ajuns ca de exemplu Godlman Sacs sa castige acum 2-3 ani pe bursa, cateva sute de milioane in fiecare zi, timp de peste o jumatate de an. Deci nici o zi de pierdere. Comparatia cu jocurile de noroc este putin exagerata: bancile nu sunt atat jucatori cat patroni de casinouri, jucatorii sunt fondurile de pensii, investitorii privati si naivi care cred ca pot face bani pe bursa usor.

Ciclul banului in economie nu a fost repornit, viteza (velocitatea banilor) este foarte mica si asa s-a ajuns ca acum sa auzim de deflatie. Ce pot insa sa faca bancile centrale in continuare? Pai, dupa ce au tiparit atata banet si bancile ne-centrale nu au catadicsit sa crediteze economia, a venit vremea scaderii accentuate a dobanzilor. Prin scaderea dobanzilor, bancile sunt teoretic nevoite sa reporneasca creditarea pentru a putea face profituri din creditele pe care le dau afacerilor in detrimentul pariurilor la bursa. Cu cat dobanda e mai mica, cu atat atat bancile cat si investitorii care doresc evident randamente cat mai bune sunt impinsi sa investeasca banii in economie, in fabrici si uzine, in productie, in inventii si investitii din care sa poata scoate un randament mai bun decat cel din dobabnda.

Criza este insa atat de nasoala incat bancile, desi au bani aproape nelimitati si gratuiti de la bancile centrale, nu isi asuma riscul sa dea credite si prefera sa maximizeze castigurile de la pariuri. Unii investitori s-au mai indreptat inspre alte tipuri de investitii mai sigure gen teren agricol, aur, imobiliare, bunurui tangibile, dar sunt mult prea multi bani comparativ cu bucurile exsitente. In plus, aceste investitii nu aduc randament sigur si de multe ori sunt si ele la fel de riscante cat creditarea. Prin urmare, avantul investitional se lasa inca asteptat si bancile nu vor sa crediteze. Ca masura coercitiva extrema, bancile centrale reduc din nou dobanzile si asa auzim ca maine-poimaine, BNR va micsora iar dobanza de referinta.

Cum s-a ajuns insa la dobanzi negative? EI bine, unele banci, au facut niste studii, niste analize si au descoperit ca lumea e atat de speriata incat nu are in ce sa investeasca banii si e posibil ca daca ele (bancile) nu doar ca nu vor mai oferi dobanda, dar vor cere si taxa pe pastrarea banilor, se vor gasi destui clienti si astfel bancile vor avea o noua sursa de venit. Nu atat contractia balantelor cat mai ales setea de profituri impinge bancile private sa treaca la dobanzi negative. Evident, in cazul bancilor centrale motivul ar fi acelasi ca si pana acum, trecerea la negativ este doar un milestone istoric, in rest cifra nu conteaza daca e plus sau minus, trendul se incadreaza in continuare in doctrina curenta.

Teoretic, nu trebuia sa se ajunga aici. Tiparirea de bani trebuia sa fie indeajuns si multa vreme s-a batut apa in pio ca “recesiunea” trece si economia isi revine, cand in SUA, cand in Europa. China era aratata cu degetul ca cel mai mare risc si America era de mult iesita din criza.

Ei bine, dobanzile astea negative ale celor doua banci (una privata si una nationala) sunt doar inceputul, scanteia care va aprinde focul mai departe. Ce e paradoxal este ca daca data trecuta focul austeritatii si al bank run-ului a ars prin porcusorii de est-sud, intrarea la apa de acum a dobanzilor loveste din Nord. Urmeaza sa vedem daca nordicii sunt toti la fel de priceputi ca olandezii sa reziste invaziei apelor sau o sa fie inghititi de vreun tsunami …

Paradoxul neparadoxal al creditelor

Leave a comment

In sfarsit si televiziunile s-au prins de ceea ce majoritatea creditacilor rau-platnici stiau de mult timp: bancile nu prea stau ele sa te dea afara din casa si care e nebun sa cumpere un apartament sau o casa executata? Iata mai intai stirea de la Protv care trateaza problema:

In Romania, sa ajungi pe mana recuperatorilor pare mai bine decat sa fii bun platnic la banca. Explicatiile acestui paradox

Acum sa vin si eu cu o compeltare, “de la surse”. Evident ca bancile nu stau ele sa execute si vand mai departe la recuperatori creditele pentru ca bancile oricum fac bani din monopolul oferit de sistem, oricum au spatele acoperit de BNR, etc, etc. Batalia nu se da deci pentru supravietuire, ci doar pentru profit. Iar sa pierzi timpul sa executi oameni sarmani de la care nu prea mai ai ce sa storci, ar fi pierdere de timp si total ineficient pentru resursele umane al bancherilor care sunt mult mai bine folosite in a fraierii si pe altii sa ia credite Prima casa garantate de stat, decat in a urmarii pe rau-platnici si de a-i executa.

In esenta, dincolo de aspectele legale si tehnice, ce poate face o banca, cum poate ea sa stoarca ceva de la un rau-platnic? Din start, varianta cu executarea nu merge: tu ca banca, daca te apuci sa iei apartamentele oamenilor sa le pui pe piata iti tai singura creaca pentru ca dai jos cu pretul imobiliarelor si trebuie sa iti reevaluezi activele care si-asa nu arata bine desi BNR trece cu vederea. Imaginati-va ce ar insemna cand intri intr-o banca sa te intampine un panou imens cu anunturi de vanzare bunuri executate de apartamente, masini, terenuri etc, la preturi CARE SA SE VANDA. Instant, s-ar ivi o competitie si preturile ar cadea pana acolo unde oamenii pot sa cumpere. Bancile ar recupera astfel mult mai mult decat ia acum de la recuperatori, dar ar pierde imens prin caderea preturilor. Ce spun eu ar pierde? AR AVEA O PROBLEMA EXISTENTIALA, din cauza activelor dar nu numai.

O prabusire a preturilor imobilialelor acolo unde le-ar duce executarea tuturor creditelor neperformante si intrarea pe piata a bunurilor, ar stimula si pe cei care au credite imense pe zeci de ani de zile sa nu mai plateasca ratele si sa caute alternative. Ganditi-va ce s-ar intampla doar pe piata chiriilor daca bancile ar incepe sa inchirieze bunurile executate. Chiriile ar cadea imens si oricine s-ar gandi ce sens are sa platesc ca prostul 1000E/luna la un apartament cu 2 camere, daca chiria la un apartament cu 3 camere intr-o locatie mai buna e mai ieftina ca abonamentul la internet si telviziune?

Daca bancile nu accepta o astfel de situatie, nu inseamna ca executarea nu este mimata. Pentru a mentine spaima si frica oamenilor cu privire la plata creditelor, bancile au totusi “o norma” de facut la executari de apartamente, masini si alte bunuri. Numarul de executari este insa infim comparat cu procentul creditelor neperformante care a trecut de 25%.

Solutia actuala care este? Bancile vand creditele care recuperatori, care folosind frica si slabele parghii legale, incearca sa stoarca ce pot de la oameni, dar nu de la toti ci de la cei mai ghinionisti. Un recuperator performant are sa zicem 1000 dosare pe luna pe care trebuie sa le urmareasca. Legea ii permite sa inceapa executarea in x zile de la ultima plata a unei rate, dupa care adio … Fizic, omul asta daca se apuca sa faca tot ce trebuie pentru cele 1000 de dosare (sa trimita notificari, sa caute locul de munca al respectivului, sa investigheze girantii, sa notifice organele legale etc) nu reuseste in termen util si pierde si gramada bani. Prin urmare, apeleaza la cea mai facila metoda: BAU-BAU-ul. Recuperatorii angajaza astfel oameni care suna “clientii” si ii sperie ca o sa ii dea afara din casa. Evident oamenii nu stiu ce si cum, cred ca riscul este iminent si de frica fac ce pot si vin sa “negocieze”. Recuperatorul/executorul cere si el acolo un mizilic ca sa faca si el profit si apoi isi continua actiunile de recuperare.

Legal, a da pe cineva afara din casa nu e asa usor, mai ales daca creditul nu a fost cu ipoteca. Chiar si in cazul de ipoteca sunt conditii destul de grele: suma datorata trebuie sa fie x% peste valoarea apartamentului, omului trebuie sa i se dea x luni ca sa evacueze, hartiile trebuie sa fie impecabile, uneori se ajunge si la proces, etc. Complicat. De cele mai multe ori, cand miros ca e rost de bani, recuperatorii trec la urmatorul pas dupa telefon: incearca sa afle unde munceste Dorel. Trimite notificari pe la angajatori de stat (la intamplare) si de asemeena pe la Inspectoratul Muncii care teoretic au informatiile unde lucreaza respectivul. Mai incearca si pe la CAS sa vada daca respectivul are asigurare si ce firma i-a platit ultima data contributile, etc. Altfel spus, ei incearca sa afle unde munceste. Avand in vedere birtocratia de la noi, va imaginati rata de succes. Apoi, in cazul fericit in care afla cu certitudine unde lucreaza Dorel, trimit poprire catre angajator pentru maxim 25% din salariul respectivului, pe care angajatorul poate sau nu sa il respecte. Foarte greu o firma poate fi constransa prin astfel de intimidari, chiar daca legal exista parghi. De la lege insa pana la aplicarea ei, in Romania stim cat drum lung este. Nu mai zic de situatiile in care omul lucreaza la negru …

Deci realitatea este cu totul alta pentru cei care renunta la credite, decat incearca bancile sa ne sperie. Cunosc personal o familie de batrani care la 5-6 luni mai fac credit la o banca si evident nu il platesc. Nu doar la banci insa si la firmele de telefonie nu platesc de multe ori. Eram curios cum reusesc, pana cand am asistat la o scena in sediul unui dealer Vodafone: un angajat incerca sa explice unui potential client ca nu poate sa ii vanda abonament pentru ca este trecut ca a avut restante la plata. Respectivul a facut un mic scandal, s-a batut in piept ca “nu sunt eu ala” si in cele din urma a plecat cu abonamentul. Deci tehnic se poate, desi firmele au tot felul de triggere si filtre sa elimine rau platnicii. Nu inteleg insa cum unele bancile pot sa dea credite la persoane care clar apar in baza de date cu rau-platinicii. Foarte probabil, normele impuse de BNR sunt extrem de laxe si/sau bancile nu mai tin cont de istoric cata vreme au lichiditate de nu stiu ce sa mai faca cu ea.

BNR și stabilitatea financiară

4 comments

Sa zicem ca sunteti un mare om de afaceri, cinstit, patriot, care are si bani multi dar este si un cetatean model care doreste sa nu fuga cu banii in strainatate ci sa ii investeasca in bancile din Romania pentru ca avem un guvernator la BNR foarte profesionist si care tine lucrurile in frau. BNR este una dintre institutiile cu cea mai mare incredere, toata presa si toti oamenii cand zic BNR, se gandesc: ce bine ca il avem pe Isarescu, ce bine este cand il vedem pe domnul Vasilescu cum vine la televizor si calmeaza situatia, ce frumos explica ei cum merg lucrurile si cum trebuie sa stam linistiti.

Dar pentru ca sunteti un om serios si nu va luati doar dupa impresii si declaratii, cititi si Rapoartele asupra Stabilitatii Financiare publicate de BNR. Bineinteles, acestea sunt documente destul de mari (cam 200 pagini fiecare) si destul de tehnice. Cel mai probabil, nu le veti citi sau nu veti trage concluzii doar din ele ci veti urmari presa. Sa vedem asadar, ce putem gasi in presa anului 2011 cu privire la stabilitatea financiara. Nu uitati, sunteti milionar in anul 2011 si aveti bani de investit. Cititi Ziarul Financiar si iata ce aflati:

Maximul creditelor neperformante ar putea să fie atins în acest an, însă există o serie de factori, precum gradul mare de îndatorare a populaţiei şi eficienţa moderată a procesului de restructurare, care menţin presiunea asupra portofoliilor de credite, potrivit Raportului asupra Stabilităţii Financiare publicat de BNR. (Ziarul Financiar, 12 SEP 2011)

Iata deci o informatie interesanta: in ciuda evolutiei tumultuoase a creditelor neperformante, BNR ne asigura ca, probabil, maximul va fi atins in 2011. Acum la 2 ani departare, putem evalua in ce masura a avut dreptate BNR. Iata ce valori are indicatorul intitulat “rata creditelor neperformante”, conform Buletinului Lunar 7/2013, Anul XXI, nr. 237, publicat de BNR pe data de 27 SEP 2013, pagina 57:

2011 – 14,33%
2012 – 18,24%
2012 iul – 17,30%
2013 iul – 20,93%

Din acelasi tabel putem observa cum in luna iulie 2013 (ultima disponibila, de altfel) acest indicator a atins cote maxime, deci previziunea din Raportul asupra Stabilitatii din 2011, nu s-a indeplinit, ba din contra. Declaratia de atunci, ar suna la fel de hilar si acum, dupa parerea noastra. De ce?

Dupa parerea noastra de nespecialisti, pentru ca suntem intr-un mare rahat despre care am tot vorbit si lucrurile nu se vor schimba decat poate dupa ce Isarescu va fi dat jos de la conducerea BNR. Dar astea sunt doar estimari si pareri, evident, noi nu garantam pentru ele.

Iata si alte pareri de-ale noastre cu privire la stabilitatea sistemului bancar romanesc din aceeasi perioada in care a fost publicat raportul optimist al BNR-ului care s-a dovedit ulterior total defazat de realitate:

Elitele par nelinistite ca cei care au depozite inca nu s-a gramadit pe banci sa dea jos cu ele ca sa poata sa treaca la urmatoarea etapa a crizei. Haosul si tulburarile sociale inca nu au atins nivelul scontat, lumea e mai bleaga si mai rabdatoare decat se asteptau ei. Grecii care erau vazuti ca cei mai duri si cei mai rai cu guvernul atunci cand e vorba de taieri, inca rezista si inca nu au dat foc la toate bancile si la toata Atena, viata merge inainte. La fel si anarhistii britanici pe care desi politia a avut ordine sa ii lase in pace sa faca cat dezastru vor ei, nu au declansat haosul social. Asadar, cu toate speculatiile pe piete si tentativele de destabilizare a sistemului, criza inca nu a atins punctul culminant care sa necesite “nivelul urmator”, adica banca unica, moneda unica, conducatorul unic. Din toate punctele, masinaria sistemului a inceput sa incerce sa faca praf sistemul financiar prin propaganda, prin tragerea de semnale, prin emiterea de declaratii chiar de la cei care ar trebui sa calmeze lucrurile, cum ar fi FMI si Fed-ul. Pe Soros il intelegem sa isi faca meandrele cum vrea el, dar restul? (Bank-run-ul: pericol sau target? – 26 SEPT 2011)

Un critic al parerilor noastre ar putea afirma citind acest paragraf ca suntem conspirationisti si avem o viziune pesimista asupra lumii. Intre timp insa s-a intamplat Cipru, chiar acum se intampla Panama si viitorul va confirma poate si celelalte pareri. Ce dorim sa mai subliniem acum, ca desi au trecut doi ani de cand am subliniat ca “criza inca nu a atins punctul culminant”, ne mentinem in continuare aceasta afirmatie.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

PS: daca veti citi periodic si cu atentie comunicatele si rapoartele BNR, veti observa ca de fiecare data lucrurile stau [1] binisor, exista premize ca [2] se vor imbunatati, in ciuda [3] unor riscuri. Altfel spus, “pace voua cititorilor, fiti linistiti, ganditi pozitiv, dar sa nu va speriati daca mai existe si niscavai semne de intrebare”

Sa luam un alt exemplu: ce spunea BNR despre situatia macroeconomica a Romaniei in 2011?

Citam din CAPITAL, 12 SEP 2011: Raport BNR: Situaţia macroeconomică a României s-a îmbunătăţit în ultimul an

1 – lucrurile stau binisor:

Potrivit comunicatului BNR, referitor la lansarea Raportului asupra stabilităţii financiare,  noul acord de finanţare de tip preventiv încheiat în anul 2011 cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, alături de angajamentele autorităţilor asumate în cadrul programelor naţionale, constituie “ancore pentru menţinerea stabilităţii financiare şi continuarea reformelor structurale în scopul impulsionării potenţialului de creştere economică“.

2 – situatia se va imbunatati:

La nivelul UE, pachetul de măsuri privind implementarea unei noi arhitecturi de supraveghere, cu accent pe latura macroprudenţială, va contribui la consolidarea sistemului financiar european (prin diminuarea vulnerabilităţilor evidenţiate de criză) şi la majorarea potenţialului de creştere economică în UE, se mai arată în comunicat.

3 – exista totusi riscuri:

Riscul de credit rămâne principala vulnerabilitate a sectorului bancar

 

Peter Schiff: Planul bancar al lui Obama este destinat esecului

Leave a comment

Inca odata Obama a gresit complet in enuntarea cauzelor si a solutiilor la criza financiara. In discursul sau de astazi dimineata, presedintele a subliniat o initiativa majora de a spori reglementarea asupra bancilor. El pretinde ca criza financiara a fost cauzata de speculatiile fara scrupule ale bancherilor lacomi in cautarea profiturilor rapide. Ce nu intelege (sau se face ca nu intelege – nt) este ca acest comportament este rezultatul direct al creditului ieftin oferit de Rezerva Federala si de hazardul moral sustinut de reglementarile si subventiile guvernamentale (vezi Prima Casa la noi – nt).

In eforturile sale de a preveni urmatoarea criza financiara, presedintele se concentreaza asupra simptomelor si nu asupra bolii. De aceea, tentativele lui de a preveni viitoare crize sunt destinate esecului, deoarece politicile gresite care au dus la ultima criza sunt pastrate si chiar mai multe politici gresite sunt adaugate. Politica actuala a Fed-ului este mai nesabuita decat cea anterioara; ajutoarele financiare pentru piata creditelor imobiliare si bailout-urile bancilor creaza hazaduri morale si mai mari. Prin urmare, economia este si mai expusa riscului si mai vulnerabila la eventualitatea cresterii dobanzilor decat niciodata.

Singura sansa sa previna o alta criza ar fi sa inverseze politicile monetare si financiare care au dus la criza actuala si care acum ameninta sa aduca o criza si mai mare. Cu toate acestea, se pare ca administratiei ii lipseste fie mintea fie curajul sa o faca.

Traducere dupa Investment News.