Chinezii – legati ombilical de Wall Street

Intrebarea zilei: ce sa facem noi cu banii chinezilor daca nu suntem in stare sa cheltuim nici banii europenilor oferiti moca?

A doua intrebare a zilei: daca nu putem fura indeajuns banii din fonduri europene, sunt mai prosti chienzii sa ne lase sa le furam banii lor?

Ati auzit probabil zilele astea multe gogonele despre chinezi acum ca tot venira si pe la noi cu miliardele sa ne ameninte cu investitii. As face si eu o mica trecere in revista a unor aspecte, mai mult sau mai putin legate de vizita chinezilor, ca sa stim daca ne bucuram sau nu ca au venit chinezii.

In primul rand, toate marile companii din lume sunt americane. In domeniul petrolului, in domeniul energiei, marii giganti, marile combinate chimice, inca sunt americane. Cate branduri chinezesti in afara de Huawei si Lenovo stiti? E adevarat ca poate ati auzit de Volvo, dar nu se stie cata vreme o sa il mai pastreze chinezii cum a fost, caci deja se cam impute treaba la Volvo.

Nu vreau sa diminuez rolul Chinei, nu vreau sa spun ca China e vax, nu conteaza, etc. China conteaza dar nu pentru noi. China conteaza in primul rand pentru americani ca le fac produse ieftine si pe deasupra le mai cumpara si gunoaiele de obligatiuni care sunt zero. Am mai explicat “marele curent al dolarului” cum zburda el din cardul de credit al americanului, in casa de marcat de la Wall-mart, apoi in fabrica din China, apoi in dolar, apoi in bonduri americane si apoi din nou in tiparnita. Unul se naste, altul creste counterul datoriei externe americane in contul muntelui de bonduri cumparate de chinezi de care nu vor avea parte prea curand pentru ca si-au facut-o cu mana lor.

Acest ciclu este imposibil de spart pentru ca o piata de consum ca cea americana nu exista si nu va exista prea curand. Europa nu va prelua locul Americii pentru ca Europa a refuzat deocamdata tiparnita. Si chiar daca ar face-o, nu le-ar folosi la nimic, ar schimba doar culoarea hartiei, in esenta chinezii sunt blocati in statutul de muncitor ieftin care trebuie sa produca cat mai eficient si mai ieftin pentru americanul care sta cu burta in sus si traieste pe seama tiparnitei.

Ciclul nu se poate sparge pentru ca la cea mai mica disturbare, China poate exploda. Si nu doar din cauza comunismului. Chinezul de rand este obsedat de economisire, nu va cheltui nici daca va avea, asa cum nici japonezii de azi nu cheltuiesc desi au economisit zeci de ani de zile si au strans averi imense – si japonezii au bonduri americane la fel de multe. Deci daca nu va cheltui, ciclul banului nu se poate schimba, cureaua de distributie trebuie sa treaca pana peste ocean, pentru ca China ar fi prea mica (oricat de mare este ea).

Peter Schiff spune ca chinezii cand se vor lumina la cap vor intelege ca in loc sa vanda americanilor produse ieftine, le pot consuma ei si astfel pot sa o duca mai bine. Este utopic, as zice eu, pentru ca e in primul rand o problema de mentalitate. Si apoi, chiar daca ar incepe sa consume – si deja au inceput – niciodata nu vor prinde viteza cu care consuma americanii si niciodata un chinez nu isi va schimba televizorul cu fiecare Black Friday – desi au si ei sarbatori nebunesti de astea.

Deci China nu are cum sa iasa din acest model: produce pentru americani, vinde marfa, ia dolari, mentine yuan-ul si nu il mareste (cum s-ar regla daca ar fi liber), prin urmare ce sa faca cu atatia dolari? Cumpara ce poate, resurse, terenuri etc, dar oricum ii mai raman si prin urmare cumpara obligatiuni americane. Fiind incremenita in acest model, chinezii nu vor altceva decat sa aiba o piata de desfacere si mai mare, sa aiba cerere de produse si mai mare, ca sa aiba chinezoii mici de munca si sa fie fericiti si de asemenea sa aiba resurse indeajuns pentru a avea cu ce sa produca.

Orice alte aiureli sunt aiureli. China nu va depasi niciodata SUA, China nu va deveni urmatoarea putere a lumii, China nu poate depasi tehnologic nici Italia, dar sa mai discutam despre alte bazaconii. Cat despre “investitiile” in Romania / Europa de Est, chinezii nu cauta decat noi piete de desfacere, sunt interesati de infrastructura si de terenuri agricole (sunt multi si au nevoie de grau). Au inceput cu portul Piraeus, au continuat cu autostrazi in Bulgaria si iata au venit si pe la noi. Nu prea imi pun eu mari sperante ca o sa iasa ceva – nu ne putem noi intelege cu chinezii asa cum nu ne-am inteles nici cu japonezii (colborarea cu coreenii au fost un accident, inca mai existau oameni seriosi prin fabricile romanesti). De altfel, avem un track record impresionant de esecuri in relatiile cu chinezii.

Acum s-ar putea face un top despre bazaconiile si traznaile scoase de ai nostri politicieni. Si nu ma refer doar la cifrele legate de investitiile chinezesti, dar ma refer si la aluzia unui ministru cum ca vom regla in curand deficitul cu chinezii, adica o sa mai cumpere si chienzii de la noi cate ceva. Aiurea, noi cumparam din ce in ce mai mult de la chinezi, daca isi reia retail-ul si creste consumul, cresc importurile, deci creste si deficitul cu chinezii.

Si tot pe langa zgomotul asta as pune intrebarea: daca chinezii vin cu banii, oare ce vor in schimb? Nu de alta, dar si RGMC-ul ne promite tot bani …

In final un banc cu chinezi si olteni:

Oltenii se saturara de fasoanele bucurestenilor si declarara independenta Olteniei. Ca sa se faca si ei cunoscuti in lume, se hotarara sa declare razboi unei tari mari: China. Cum auzira chinezii trimisera ambasadorul de la Bucuresti la nea Marin, proaspatul presedinte al Olteniei: “Nea Marine, o sa va calcam in picioare! Voi nu stiti ca noi suntem multi, suntem peste un miliard?”. Nea Marin cum auzi, se freca cu mana de cap: “Muica, da prosti fuseram sa declaram razboi la chinezi! Unde o sa facem noi un miliard de gropi?”.

UPDATE 26 NOV 2013, 18:52

Ca tot nu am prea argumentat mai deloc titlul articolului:

in the past five years the total assets on US bank books have risen by a paltry $2.1 trillion while over the same period, Chinese bank assets have exploded by an unprecedented $15.4 trillion hitting a gargantuan CNY147 trillion or an epic $24 trillion – some two and a half times the GDP of China! (Sursa: zerohedge)

Iata cum am intrat si noi in randul … lumii galbene:

For a start, prepare for many more headlines like these: “Chinese buying up California housing”, “Hot Money’s Hurried Exit from China”, “Following the herd of foreign money into US real estate markets” and many more like these. Because while the world focuses and frets about the Fed’s great reflation experiment (which is only set to become bigger not smaller, now that the Fed has thrown all caution about collateral shortage to the wind and will openly pursue NGDP targeting next), China has been quietly injecting nearly three times in liquidity into its own economy (and markets, and foreign economies and markets) as the Fed and the Bank of Japan combined!

Si ca sa mai demistificam o falsa problema despre care tot se discuta cum ca americanii sau europenii sunt impotriva colaborarii noastre cu chinezii, iata:

Needless to say, the more effectively China becomes at depositing all this newly created liquidity, the faster prices of US real estate, the US stock market, and US goods and services in general will rise (something the Fed would be delighted with).

As aminti aici si jalnica milogire cu care s-a prezentat Ponta la Washington sa ceara “blessing” pentru colaborarea cu chinezii. Va mai amintiti cum declara ca americanii i-au zis ca putem sa facem afaceri cu chinezii fara probleme ca ei nu se supara. Milogirea ca milogire, sa fie doar asta. Problema e ca Ponta nu citeste zerohedge.com sau macar bloomberg, de aia e paralel cu realitatea economica globala.

Si in final, cateva de rumegat pentru criticii mei din articolul cu dolarul american, de ce nu poate sa pice:

The implications of the above are staggering. If the US stock, and especially bond, market nearly blew a gasket in the summer over tapering fears when just a $10-20 billion reduction in the amount of flow was being thrown about, and the Chinese interbank system almost froze when overnight repo rates exploded to 25% on even more vague speculation of a CNY1 trillion in PBOC tightening, then the world is now fully addicted to about $5 trillion in annual liquidity creation between just the US, Japan and China alone!

Throw in the ECB and BOE as many speculate will happen eventually, and it gets downright surreal.

But more importantly, as with all communicating vessels, global liquidity is now in a constant state of laminar flow – out of central banks: either unadulterated as in the US, Japan, Europe and the UK, or implicit, when Chinese government-backstopped banks create nearly $4 trillion in loans every year. If one issuer of liquidity “tapers”, others have to step in. Indeed, as we suggested a few weeks ago, any possibility of a Fed taper would likely involve incremental QE by the Bank of Japan, and vice versa.

Curgeri de astea laminare sunt peste tot pentru ca presiunea e prea mare, cine nu o face, ii va exploda moneda si economia ii va pica. Deci numai daca luam in cosiderare volumul raportat la PIB in top 10 valute lichide (fie ele “unadulterated” sau “implicite”, dolarul este pe locul 3 dupa yen si yuan, de departe.

Războiul tarifelor: o primă mare bătălie

Numeroase paralele s-au facut intre criza din 1933 si criza actuala si exista voci care sunt convinse ca “acum stim mai multe” si prin urmare masurile luate de guvernatorii bancilor centrale relevante (in principal de FED) de tiparire masiva a banilor au evitat ca criza sa aiba aceleasi efecte ca cea din ani 1933. Evident, daca ar fi sa ne luam dupa unii indicatori de somaj din unele tari, situatia nu e prea diferita, ca sa nu mai spunem ca masurile de salvare a bancilor prin tiparirea de hartii nu doar ca nu si-au dovedit eficienta, dar au cam distorsionat toate pietele, de la piata actiunilor care creste nejustificat si nu mai are o legatura fireasca cu economia normala, pana la piata obligatiunilor si piata creditelor. Despre fiecare in parte este foarte interesant de analizat cum a distrus interventionismul guvernelor prin bancile centrale bunul mers al lucrurilor. De fapt, nu este prima data cand guvernele intervin si altereaza pietele, problema principala este ce se urmareste, ce fel de transformari sunt aplicate, ce fel de influente, cui servesc, pe cine ajuta. Este o poveste lunga si as avea mult de detaliat traseul dramatic pe care l-a avut guvernul SUA in crearea bulelor din diverse piete care au dus la criza creditelor din 2008 si se pare ca vor duce in curand la distrugerea pietei obligatiunilor suverane.

Daca in anii 30 a fost acuzata pasivitatea guvernului care nu a luat masuri prea rapid, acum guvernele au sarit calul si au facut din interventionism o noua ideologie politica, un nou crez al politicienilor care speriindu-se de ce s-ar putea intampla daca ar lasa pietele sa regleze totul, cred ca stiu mai bine decat natura, in ce directie trebuie sa curga o apa sau sa bata o furtuna. Evident este copilarie sa crezi ca poti sa schimbi directia sau traseul unui rau si daca vei reusi poate sa faci un baraj sau sa diguiesti pe ici pe colo, daca nu ai calculat totul cum trebuie, vei avea o mare problema.

Sa revenim insa la ce se mai intampla la nivel mondial ca sa vedem unde ne putem plasa in comparatie cu anii 30. Voi relua insa un fragment dintr-un articol din Noiembrie 2011 in care am detaliat cam cum vad eu etapele crizei si ce inseamna fiecare in parte:

Sa rezumam deci pe scurt toate etapele unei crize: mai intai criza apare in domeniul financiar si se manifesta prin desumflarea unei bule si pierderi imense pentru multi jucatori. Aceasta prabusire – credite + actiuni – produce o contractie a lichiditatii si prin urmare a creditarii care provoaca scadere economica. Si cum toata lumea face afaceri pe credit, se produce astfel un lant al dependentelor, de la firmele care falimenteaza, greutatea se transfera pe state care trebuie sa faca fata cu cheltuieli scazute si cu somaj ridicat (pe langa lipsa creditului). Ca sa scape, unele state incearca sa exporte, si unele chiar reusesc, cum ar fi Germania. Cele care nu reusesc, isi dau jos cu moneda, se lupta sa aiba o moneda cat mai slaba pentru ca produsele lor sa fie mai ieftine in afara si astfel sa se vanda mai usor. Un exemplu de stat care se lupta permanent cu taria propriei monezi este Japonia si mai recent Elvetia. Si americanii incearca sa slabeasca dolarul desi la ei aceasta slabire este in primul rand o consecinta nu un target. Aceasta etapa poarta numele de razboiul valutar: fiecare tara cauta sa aiba moneda cat mai slaba ca sa poata sa exporte, deci sa creasca economic si sa revina din nou pe crestere.

Razboiul tarifar apare cand tensiunile economice fac ca fiecare incearca sa prioritizeze consumul resurselor in intern, in detrimentul externului. Cand vaca avea lapte de muls, bancile austriece erau dornice sa investeasca in Romania. Acum cand lapte nu mai e, pleaca de la vacile noastre si se pastreaza furajele doar pentru vacile lor, ca nu cumva sa moara de foame. Astfel, romanii reactioneaza si ameninta cu taxari. Asa au facut si unguri, la ei razboiul tarifar manifestandu-se deja de ceva timp. Razboiul tarifar este insa limitat de tratatele internationale existente: de exemplu, in UE tarile nu pot sa impuna taxe vamale produselor din extrerior. Alte state insa pot, de exemplu China a interzis vanzarea de minereuri rare catre Japonia, iar Rusia, anul trecut a interzis exportul de produse agricole. Rolul razboaielor tarifare este de a ajuta economia interna impunand diverse piedici intrarilor din afara care altfel ar inhiba orice dezvoltare interna. De asemenea, razboiul tarifar poate impune anumite restrictii unor iesiri de resurse, in vederea focusarii acestora spre necesarul intern. Asta cere acum Austria, asta a facut Rusia prin interzicerea exportului de grane. Bineinteles, cand razboiul tarifar se va extinde si va lua avant, toti vor avea de pierdut, mai ales cei care nu au canale de export solide, cum ar fi Romania care e dependenta de exporturile catre UE. Razboiul tarifar nu face decat sa minimixexe globalizarea, sa fragmenteze comertul si investitiile, sa schimbe practic total paradigmele actuale ale economiei globale care si-asa a fost lovita crunt de criza creditelor si de scaderea cererii.

Controlul preturilor este o etapa disperata: cand productia este din ce in ce mai mica si exista riscul hiperinflatiei, guvernele impun preturi maxime producatorilor pentru a evita explozia preturior si explozia saraciei. Ca rezultat, piata neagra infloreste si economia intra intr-o zona sumbra de subdezvoltare. Romania a mai cunoscut aceasta etapa in perioada de tranzitie, anterioara liberalizarii preturilor. (Sursa: Războiul tarifar la orizont)

As incepe cu o mica paranteza: ce s-a intamplat recent in Bulgaria unde statul a dat in cap cresterii pretului la energia electrica din cauza ca au iesit oamenii in strada este un mic exemplu de control al preturilor care nu isi are locul intr-o economie de piata fireasca unde pretul energiei creste sau scade in functie de cerere si de productie. Situatia concreta, cu ajustarile cerute de UE, cu certificatele verzi, cu aspectele politice etc  – toate sunt detalii nesemnificative, in realitate, daca istoricii economiei bulgare vor privi peste ani si ani acest episod, cu siguranta il vor plasa la capitolul “controlul preturilor”.

Prima mare batalie in razboiul tarifar este Germania-China si frontul este panourile solare:

8 Mai 2013: Comisia Europeana a aprobat tarife pentru panourile solare fabricate in China, raspunzand astfel plangerilor de dumping al preturilor facut de chinezi. (Sursa: Spiegel)

27 Mai 2013: Cancelarul german Angela Merkel s-a angajat sa ia masuri pentru a evita razboiul tarifar care mocneste intre China si UE in prima vizita a noului premier chinez in Germania.  Ambii lideri au facut apel la dialog (Sursa)

Ca in orice razboi, nici nu stii de unde incepe si cum se termina. Este insa evident ca de el vor avea parte mai ales tarile care produc foarte mult si care se lupta pe viata si pe moarte pentru a-si mentine cota de piata si pentru a nu pierde pe nici un sector. China a mai avut acum cativa ani un razboi tarifar cu Japonia cand a interzis exportul de minereuri rare. Acest conflict a avut insa si o componenta ne-economica care tine de conflictul cu privire la insulele revendicate de chinezi, dar evident aceasta este doar o scuza. Japonia nu a raspuns atunci, pentru ca nu prea avea cu ce. A raspuns insa anul acesta prin doborarea yenului cu peste 25% doar in cateva luni. Astfel bunurile japoneze devin mai ieftine si prin urmare mai competitive pe piata mondiala, in detrimentul celorlalti producatori dintre care ei mai mari sunt China si UE. Nu e de mirare ca aceste razboaie se duc intre marile economii, care produc mult si exporta mult: China, Japonia, Germania.

Desi poate unii ar fi tentati sa consiedere aceste neintelegeri si dispute ca ceva firesc intr-o economie mondiala, ba poate chiar ca pe un semn bun care arata ca noi tehnologii apar si se dezvolta si au ajuns pana in punctul in care sa creeze astfel de probleme legate de dumping de preturi si control al preturilor. Ar fi asa, daca cifrele ar da vreun semn bun cu privire la revenirea economiei la nivel mondial. Sa facem asadar o mica recapitulare:

– SUA: mentalul general este ca economia incepe sa isi revina incet-incet, ca sunt niscavai sectoare pozitive, cum ar fi imobiliarele; in realitate insa somajul este inca in crestere, consumul a scazut la cote din ce in ce mai joase si chiar daca productia se misca si exista multe companii care se intorc acasa pentru a produce cat mai aproape de baza de clienti, nici nu putem vorbi macar de inceputul unei reveniri. De ce? Pentru ca FED-ul inca tipareste 85 de miliarde de dolari lunari pentru ca guvernul sa faca fata cheltuielilor. Deficitul a fost redus dar este inca pe minus, iar veniturile din taxe – care au fost marite destul de mult – inca nu cresc si inca nu acopera indeajuns pentru ca FED-ul macar sa aiba curaj sa taie de la 85 mld la 75 mld lunar. Asadar, departe de a vorbi despre revenire

– Europa: economia este in al saselea trimestru consecutiv de scadere, nu mai avem tensiuni ca acum un an cu Grecia sau Spania, dar doar ce-am scapat de Cipru si am vazut cum butoiul de pulbere inca este periculos; costurile de finantare ale statelor au scazut pe baza sustinerii de catre BCE insa soldul datoriilor creste si restructurarile inca nu s-au facut. Practic nu exista tari in Europa unde sa aiba loc reforme reale, unde sa vedem masuri anti-criza care sa functioneze, tentative de a stimula cresterea intr-un mod eficient: totul se bazeaza pe tiparirea de bani si pe taieri. Profiturile companiilor – acolo unde mai exista – sunt bazate pe exporturi, consumul fiind in scadere, si pe taieri de personal si reduceri de cheltuieli.

– China: cresterea economiei s-a incetinit si consumul intern inca nu a prins avant pentru a compensa scaderea cererii pe piata mondiala. China are nenumarate probleme (somaj, finante in ceata, inftrastructura mult prea umflata si ineficienta, discrepante mari in dezvoltarea regionala si a societatii in general) incat multi o plaseaza in primele locuri de unde ar putea sa se iveasca o noua criza majora

– Japonia: dupa ce a inregistrat in premiera in istoria recenta o balanta de comert pe negativ (mai multe importuri decat exporturi), politicienii japonezi au inceput si ei sa tipareasca yeni pentru a incerca ca prin devalorizarea monedei sa stimuleze exporturile. Masura a avut insa efect negativ si nu a facut decat sa scumpeasca importurile si sa loveasca puternic in increderea in moneda japoneza, ceea ce va produce probabil pe viitor un domino al retragerii de pe yen a investitorilor pe masura ca dolarul isi recupereaza – prin comparatie cu celelalte monede – statul de rege al valutelor

In concluzie, avem o perioada de acalmie si stagnare in care nu prea avem la ce sa ne aseptam pozitiv la nivel mondial dar nici tensiuni prea mari nu exista cu exceptia unui potential conflict in Orientul Mijlociu, care insa este putin probabil. Insa evenimente punctuale, precum conflictul dintre China si Germania ne pot da indicii unde ne aflam in marsul nebunesc catre un nou razboi mondial care cu greu va putea fi evitat in urma crizei actuale.

UPDATE 4 Iunie 2013

Comisia Europeana (CE) a anuntat marti infiintarea unor taxe provizorii pe panourile solare chinezesti, in pofida reticentelor mai multor state ale Uniunii Europene (UE) si a temerilor de represalii comerciale din partea Beijingului. (Sursa)

Starea morală a Chinei

Citind cateva bloguri de economie, am dat peste un articol care avea un nume de genul: “despre starea morala a Chinei de azi: un clip care trebuie sa il vedeti!”. Nu stiam despre ce e vorba, desi auzisem tangential despre incidentul cu copilul calcat de masina pe langa care lumea trecea nepasatoare. Nu am facut legatura intre titlul stirei si acest incident, dar intr-adevar s-a intamplat ca filmul sa constituie inregistrarea incidentului si un mic interviu cu tatal copilului. Nu doresc sa dau linkul la film si nu va recomand sa il vedeti. Nu este doar socant ci pare supra-realist: un copil este calcat de o masina care mergea incet intr-un fel de centru comercial, printre magazine. Mai intai cu rotile din fata, apoi dupa ce soferul realizeaza ce a facut, si in mod normal ne-am astepta sa se dea jos, sa scoata copilul de sub roti si fie sa cheme salvarea, fie sa il duca la spital, el il calca si cu rotile din spate. Am uitat sa spun – filmarea este realizata cu o camera plasata in fata unui magazin chiar in locul unde s-a intamplat accidentul. Cel mai probabil soferul – acesta si urmatorii, si pietonii care trec pe acolo – nu realizau prezenta camerei de luat vederi.

Deci prima masina il calca pe copil pe picioare, il face praf aproape, se vede sangele cum izbucneste. Dupa o prima masina, urmeaza si o adoua, care la fel, trece cu rotile din fata si dupa o mica oprire, soferul trece si cu rotile din spate. Apoi mai trece inca o masina care insa avea viteza si este posibil ca sa fi considerat copilul ca un caine mort. Intre timp, pe langa copil care se zbatea, probabil gemea si plangea de durere, trec nenumarati oameni, in comentariul la articolul unde am vazut eu filmul, un chinez spune ca au trecut peste 18 oameni pana cand o femeie care cauta in gunoaie l-a tras la marginea drumului si a chemat salvarea.

Banuiam ca chinezii, o natie sfasiata de fiara comunista cu un popor mandru pana la ridicol si mai insetat dupa bani si dupa “statut” chiar decat americanii sau japonezii, sunt oameni cu putina omenie. Oarecum chinezii de acum se aseamana romanilor din tranzitie, mai precis minerilor care ii fugareau pe studenti pe strada. Cam asta ar fi o comparatie, desi una destul de bruta. Cata vreme nu ai educatie, cata vreme copiii intra in fabrici de la 15 ani, dupa ce oricum nu au invatat mare lucru deoarece au fost nevoiti sa munceasca, cata vreme in afara de productie non-stop, chinezul de rand nu mai stie altceva, la ce sa ne asteptam. Si totusi, si niste maimute se comportau mai uman. Un articol mai vechi in care am postat un film cu un caine care salveaza un amic care a fost calcat de masina, l-am intitulat “Cainele cu inima de om“. Acum vazand acest incident, imi dau seama ca nu mai e valabil acest titlu pentru ca in China, oamenii nu au salvat un pui de om care a fost calcat de masina, nici macar nu l-au tras la marginea drumului. Nici macar cel care l-a calcat prima data, daca ii era frica de politie si dorea sa fuga, nu s-a gandit sa se dea jos si sa il traga mai intai la marginea drumului, sa nu il calce de doua ori. De fapt, intr-un comentariu la articolul de pe blogul unde am vazut filmul, un chinez spunea ca soferul care l-a calcat prima data, chiar a intentionat sa il omoare pe copil deoarece iesea mai ieftin cu o plata pentru accident decat cu pensia alimentara in caz ca copilul urma sa traiasca olog.

Cat de alterata sa fie mintea si inima unor oameni incat sa gandeasca o astfel de alegere, si sa o faca in timp scurt, in cateva secunde. Chinezul care a comentat incerca sa aduca justificarea animalitatii de care au dat dovada toti cei implicati: fuga dupa bani, traiul pe muchie de cutit, lupta pentru supravietuire. Absurde bineinteles, toate acestea. Realitatea crunta pe care o deducem din acest film este sa ne fie frica de chinezi. In unele profetii se spune ca atunci cand va veni rasa galbena peste noi,  acestia se vor deda la canibalism, vor trece precum fiarele salbatice si vor devora totul in calea lor. Nu m-ar mira sa fie asa, nu m-ar mira sa nu mai fie multa vreme pana atunci. Acest incident mi-a dezvaluit o realitate mult mai cruda decat o credeam. Stiam ca viata unui om nu face doi bani in China de vreme ce pedeapsa cu moartea este aplicata pe stadioane pentru infractiuni considerate minore in alte parti. Stiam ca avortul nu doar ca este permis dar este chiar si obligatoriu la chinezi, cei care vor mai mult de un copil fiind nevoiti sa cotizeze multi bani.

Dincolo de aceasta intamplare, in primul rand mi se pare ciudata starea de compromis in care traieste poporul chinez, tolerand inca regimul comunist ticalos pentru ca le da … un kilogram de zahar in plus. Daca chinezii erau la mitingul lui Ceausescu din 21 decembrie si acesta le promitea cateva sute de lei in plus, cel mai probabil Ceausescu ar fi trait si azi. Dorinta de libertate, demnitatea si curajul nu par sa fie virtuti ale poporului chinez. Poate ca sunt muncitori, rabdatori si disciplinati. Dar fara inima si fara suflet, la ce bun.

Nu fac deseori generalizari, mai ales referitor la natii si la categorii sociale, unde generalizarile chiar sunt stupide. Insa viata dura pe soselele Chinei si in fabricile si uzinele Chinei este o realitate tragica. Ce ma uimeste este ca totusi multi parinti au incredere si le cumpara la copiii lor haine, jucarii ba chiar lapte praf din China. Ba unii, cumpara chiar si produse naturiste chinezesti, si dau bani grei pe ele. Toti acestia ar fi bine sa ia seama: daca chinezii astfel se comporta cu copiii lor, cata grija si cata seriozitate au ei pentru a avea grija ca ceea ce produc este curat, este conform unor minime asteptari pentru ca cei care vor folosi produsele facute de ei sa nu fie pusi in nici un pericol.

 

În ce constă războiul cibernetic între SUA şi China

Ştirile despre războiul cibernetic între China şi SUA, mai precis despre atacul informatic pe care chinezii l-ar duce împotriva americanilor, apar destul de des în presă şi ne mai aduc în vizor încă un front al războiului între cele două super-puteri, pe lângă frontul economico-financiar şi cel geostrategic.

Pentru ca in stiri nu se prea explica mare lucru in ce consta acest razboi, din putinele mele cunostinte o sa detaliez putin lucrurile. Si as incepe cu o concluzie personala: da, China ataca cibernetic SUA, si nu doar pe SUA, ci pe restul lumii. Atacurile s-au marit exponential in ultimul timp, tocmai pentru ca orice petec de pamant castigat in acest razboi (adica orice computer sau device independent conectat la retea) se transforma instant intr-un soldat luptator gata sa execute orbeste ordinele comandantului. Mai exact, orice dispozitiv (calculator personal, server sau chiar telefon mobil) al carui sistem de securitate este vulnerabil, odata gasite vulnerabilitatile si reusita penetrarea, va fi folosit ulterior ca o noua unealta de atac a altor dispozitive. Deci avantajul dobandit de cuceritorii chinezi nu consta doar in accesul la datele gazduite sau transferate prin acel dispozitiv ci la marirea capacitatii de ataca alte sisteme.

Cum se ataca un calculator?

Pe langa exploatarea unor vulnerabilitati cunoscute ale fiecarui sistem de operare in parte si ale fiecarui software instalat pe un calculator, cea mai raspandita modalitate de a incerca penetrarea intr-un sistem se numeste brute force si consta in incercarea repetitiva a unui set de posibile parole cu scopul de a o gasi pe cea potrivita. Sunt atacate astfel diverse servicii, de la banalul mail sau de la mai putin folositul ftp pana la testarea accesului la un serviciu care permite accesul total pe un server. Ca eficienta brute force-ul este depasit in prezent, existand metode specifice de contracarare, care insa depinde daca sunt folosite. Ca un exemplu, sa presupunem ca intrarea intr-un apartament se face prin introducerea unui pin format din 4 cifre si ca la fiecare incercare esuata este declansata o alarma. Un hot va incerca 2-3-4 combinatii in speranta ca va nimeri pinul corect. Deoarece alarma devine enervanta, proprietarul se decide sa o dezactiveze, considerand ca pinul sau va fi greu de depistat. Asadar, in loc sa schimbe pinul la fiecare declansare sau in loc sa gaseasca o modalitate de a-i depista si de a-i constrange pe atacatori sa renunte, proprietarul ignora problema si din comoditate nu intepreteaza ca pe o alerta tentativele esuate ci le ignora. Bineinteles, o data alarma dezactivata, atacatorul va incerca cu si mai multa ravna si in cele din urma va gasi combinatia corecta. Nu stiu daca ati inteles ce am vrut sa subliniez: chiar daca un sistem de securitate este construit solid, are mijloace de alertare si de auto-reglare in cazul tentativelor esuate repetate, totul depinde de om daca aceste mijloace sunt folosite sau functia oferita de ele este anulata. Tot asa se intampla si in lumea reala unde nu doar ca multi utilizatori renunta sa isi mai activeze firewall-ul sau antivirsului la cel mai mic inconvenient, dar chiar si unii administratori de servere sau webmasteriu folosesc parole simple, nu le schimba periodic si nu ia nici o masura in cazul in care sunt alertati de tentative de brute-force esuate.

Ce face China

China nu foloseste tehnologii prea avansate in razboiul cibernetic, ci mai ales foloseste perseverenta si un sistem centralizat care coordoneaza si monitorizeaza atacurile duse asupra serverelor din intreaga lume. Daca urmarim declaratiile oficiaililor chinezi, putem vedea ca ei nu neaga existenta acestor atacuri, ci doar dau vina pe hackeri:

“Though hackers attack the U.S. Internet and China’s Internet, I believe they do not represent any country”  (CNET)

Atacul chinezilor consta in folosirea in masa a unui numar mare de servere care ataca tinte targetate in mod periodic si o data o tinta castigata, pe langa sustragerea informatiilor, serverul penetrat va fi folosit pentru a participa si el impreuna cu celelalte servere la noile atacuri asupra unor alte tinte.

Eu am simplificat putin natura atacurilor si m-am referit doar la atacurile asupra serverelor din retea. Bineinteles, China foloseste insa toata gama de atacuri, care include o gama mai variata cum ar fi metodele de phishing prin care se incearca inducerea in eroare a unor utilizatori care isi dezvaluie datele de acces la anumite servicii pe care le folosesc. De exemplu, un utilizator al serviciului paypal primeste un email prin care este solicitat sa se logheze online. Utilizatorul da click pe email, se logheaza pe un site clona al paypal, fara sa isi dea seama, dupa care este directionat pe site-ul real pentru a ascunde furtul parolei. Ulterior, folosind userul si parola paypal, atacatorul poate accesa contul de paypal si face transferuri sau accesa istoricul tranzactiilor.

Pe scurt, chinezii incearca sa sparga tot ce pot, sa fure tot ce pot, si probabil au si o armata de mici chinezi care scormonesc prin datele gasite si vad ce poate fi folosit din ele, si cui sa le retransmita. De interes major pentru chienzi, probabil sunt tehnologiile americanilor, ultimul atuu al acestora fata de chinezi, care oricum se pierde incet-incet, chinezii invatand intr-un an cat americanii in zece. Pentru chinezi, furtul informatiilor folosind atacurile cibernetice nu constituie de fapt decat un efect de turbo dat inovatiei lor, ei incearca sa scurteze anii prin aceasta si totodata urmaresc – de ce nu – sa obina si cateva parghii mai mult sau mai putin relevante prin care pot sa se joace putin cu competitorii, evervandu-i la culme si speriindu-i cumplit.

Americanii, desi detin controlul asupra nivelului cel mai de jos al internetului, prin detinerea in mare parte a patentelor hardware si a uneltelor de monitorizare a internetului (vezi Echelon) se arata speriati totusi de avantul chinezilor si mai ales au ramasi uimiti de amploare acestuia si de faptul ca nu au capacitatea ca sa le contracareze, neexistand posibilitatea de a stii apriori cine este si cine nu este rauvoitor si cine greseste o parola pentru ca a uitat-o sau pentru ca doreste sa oenetreze un server.

Nu cred ca le e frica americanilor ca le vor fura chinezii secretele militare sau ca le vor controla centralele nucleare asa cum au facut-o ei asupra iranienilor (vezi reuters). Alta este temerea lor, desi siguranta totala nu pot avea nici in privinta sistemelor vitale cum ar fi transferurile financiare, secretele militare sau institutiile guvernamentale. Ca o mica paranteza, in urma recentului atac informatic asupra FMI-ului, pentru prima data FMI-ul a decuplat conexiunea eletronica cu Banca Mondiala si banuiesc ca va dati seama ce inseamna asta, conexiunea respectiva nu era un simplu cablu pe care ar putea face sniffing oricine. Temerea americanilor este mai ales legata de vulnerabilitatea companiilor americane si a utilizatorilor individiali.

Atacul incet dar sigur dus de chinezi s-a intetit foarte mult in ultimul timp si amploarea acestuia ramane necunoscuta pana in momentul in care chinezii vor decide eventual sa genereze un eveniment. Ce ar insemna acest eveniment? Cum v-ar suna de exemplu, blocarea totala a transferurilor prin card pentru o zi? Ce s-a intamplat in decembrie anul trecut, cu atacul asupra site-urilor Visa si Mastercard a fost un mic fâsâit pe langa ce-ar putea realiza cateva mii de servere controlate de chinezi bine coordonate intre ele si cu o tinta mult mai sensibila decat site-ul web.

Iata deci ca razboiul intre SUA si China a inceput deja pe internet si avem inca un motiv sa credem ca zanganitul armelor nu este doar o iluzie ci chiar daca doar virtual, razboiului este nu doar potential ci chiar de neoprit.

Profesorul chinez (YOUTUBE)

Un tube care a trecut deja peste 1.300.000 vizionari si care face haz de cum vor rade chinezii in anul 2030 de greselile americanilor. Un profesor chinez prezinta ironic si batjocoritor greselile pe care le-au facut americanii – renuntarea la principiile care i-au ridicat – si concluzioneaza: “acum ei muncesc pentru noi”. Visul chinez am putea spune.

Tube-ul este puternic, viral, ca altfel nu am fi dat de el. Ce nu ne spune insa “profesorul” este cum au scapat chinezii de povara miliardelor de dolari in bondurile americanilor si cum de au reusit sa ii faca pe americani sa munceasca pentru ei, avand in vedere ca la cati sunt, si presupunand ca pana in 2030 nu va fi un razboi, numarul lor va creste si mai mult, ca sa consume cum consuma acum americanii, ne-ar trebui inca 3-4 planete.

1 2