Limbajul corporal la G20

Puterea atrage atenția și unde sunt 20 de capi ai lumii adunați sub camerele de vederi, gesturile lor sunt cântărite în amănunt din toate unghiurile.

Personal sunt sceptic cu privire la relevanța analizei gesturilor. Este o știință de graniță cu interes mai mult de divertisment. Sunt de acord că pot fi extrase ceva informații dacă am fi la curent cu contextul situației concrete, dacă am avea clar în minte și istoricul complet al personajelor, atât pe termen scurt cât și pe termen lung. Contează foarte mult și ce gândește fiecare om, ce raportare are el în general. Gesturile pot fi interpretate doar într-un context cât mai larg.

Cu privire la Putin-Trump, principalul element de care trebuie ținut cont în analiza gesturilor este ca Putin este la putere în Rusia din anul 2000 și e obișnuit să participe la astfel de întâlniri, să cunoască tot felul de personaje și să fie tratat în cele mai diverse moduri de diverși președinți. În general, aș caracteriza atitudinea lui Putin cu privire la Trump de indiferență. Trump se crede deștept și deal-maker și se crede la masa celor puternici, alături de cel mai temut om de către americani VLAD cel înfiorător care pune hackerii să măsluiască alegerile și care ține SUA în șah în Siria și amenință întreaga Europă, astfel încât americanii trebuie să se alieze până și cu irelevanții de polonezii și românii pentru a-l ține departe de motherland. Dacă Trump e obișnuit să fie înjurat și batjocorit acasă și inevitabil are complexe de inferioritate, mental având profilul unui adolescent care trebuie să-și încordeze mușchii pentru că altceva nu are, Putin nu dă doi bani pe astfel de întâlniri, el nefiind altceva decât vârful de lance al unui întregi armate de diplomați, militari și experți care toată viața cu asta se ocupă, spre deosebire de echipele celorlalți care se cam schimbă la fiecare 4 ani dacă nu mai des. În plus, ca jucător de judo, Putin nu cred să aibă probleme în a-și controla și regiza gesturile sau în a improviza în situații neașteptate cum s-a întâmplat cu tentativa lui Merkel de a vorbi cu el după poza de grup.

Politica SUA nu e făcută de președinte, el este doar un actor, o păpușă pusă în față să facă ce trebuie, mișcată cu atenție de cei cu bani și putere care nu sunt trecători cum este Trump. Rușii au declarat nu de puține ori că uneori nu știu ce vrea America în Siria și că americanii își schimbă prea des poziția, având chiar atitudini contrarii: pe de o parte zic că vor să lupte cu Isis, pe de alta bombardează trupele lui Assad când acestea sunt în luptă cu teroriștii Isis. În interviuri în presa rusească, Putin chiar a declarat că la americani, președinții sunt presați de opinia publică și de lobby-uri, existând o mare diferență între ceea ce spun și declară și între ceea ce fac. Trump este faimos pentru felul cum își schimbă pozitia și este clar că rușii nu dau doi bani pe orice garanție le-ar da Trump, mergând în continuare pe propria agendă care este dominată de răbdare și acțiune fermă de consolidare a poziției și întărire a relațiilor cu aliații de încredere cum ar fi China și Iranul, urmați de candidații la încrederea Rusiei, Turcia și India.

Să analizăm puțin Siria. Oare chiar nu ar putea rușii să “rezolve” Siria dacă ar dori? Cu ajutorul aviației rusești, forțele lui Assad deja controlează tot ce și-au cam dorit să controleze. Ar fi îndeajuns ca rușii, așa cum au adus aviația la invitația sirienilor, să aducă și ceva tancuri și infanterie și ar putea rezolva și mai mult, cel puțin în partea de nord, unde se suprapun cu americanii și cu turcii. Să reiterăm că în Siria există multe grupări și multe interese. Principalii jucători ar fi: Assad, Rusia, SUA, Turcia, Israel, Iran și Arabia Saudită +/- alte centre de putere din zonă cum ar fi recent ostracizatul Quatar. Fiecare jucător are cu totul alte interese și de împărțit este o mare felie. Puterile fiecărei grupări sunt limitate, nimeni nu deține capacități prea mari cu excepția Turciei care însă nu s-a implicat încă militar, fiind oprită de SUA care neavând încredere în Erdogan, a preferat să se alieze cu kurzii și să-i ajute pe aceștia să crească.

Am atras atenția în articolul anterior să nu ne îmbătăm cu apă rece. Lui Trump îi place să se creadă un deal maker și rușii au cam obosit și ei să fie stigmatizați în SUA, temându-se de ce e mai rău: crearea unui curent favorabil unui război direct cu Rusia care “să rezolve o dată pentru totdeauna” această chestiune. Prin urmare, ambele părți au dorința să pozeze într-o fotografie frumoasă în care să reiese prietenia și trecerea peste neînțelegeri. Vectorii de acțiune concretă însă rămân aceiași și sunt în opoziție directă, pe o traiectorie de conflict inevitabil, nu doar din cauza situației favorabile și tensiuni intriseci – scântei pot să apară de oriunde – ci mai ales din cauza constrângerilor.

Întorcându-ne la video-ul de mai sus as dori doar să mă refer la poza de grup. Să nu uităm că întâlnirea are loc în Germania, deci probabil nemții s-au ocupat de amănunte. În poza de grup vedem pe Merkel în mijloc, chinez în stânga ei și Putin în stânga chinezului. Înițial Trump a fost trecut la margine, în stânga. Când l-a vâzut, Macron s-a gândit să nu îl lase la margine și ca un cățeluș butt-licking ce este, s-a gândit să îi facă o favoare și să treacă el la margine. O aiureală! Neștiind amănuntele complete, nu putem decât să speculăm. O teorie a mutării lui Macaroane ar mai fi că președinții noi sunt rugați să stea mai la margine … așa ca să nu li se urce la cap.

Nu contează poza. Contează însă că nimeni nu știe ce hotărâre s-a luat, dar toata lumea comentează gesturile. Eu știu deocamdată că nu au căzut de acord cu privire la un acord asupra climatului – ce noutate! – în rest, nimic. Era firesc că dacă la G7 nu s-au înțeles cu nimic, G20 să nu fie decât un pretext de poze și de întâlniri de fațadă între lideri.

Trump-Putin: o chimie înșelătoare

Conform Tillerson (secretarul de stat al SUA), întâlnirea Trump și Putin a fost dominată de o
“chimie pozitivă”. Numai cine nu a privit serialul House of Cards poate să creadă asemenea BS-uri.

Dacă ne uităm pe câteva concluzii ale întâlnirii revelate fie din partea americană, fie de ruși, întâlnirea a fost una extraordinară, cel puțin acordul de încetare a focului în Sudul Siriei fiind un element dătător de speranță că aceste concluzii nu sunt doar complezențe și amabilități reciproce. Pe lângă acest acord, ar mai fi:

  • Putin s-a jurat că nu a bâgat mâna în cutia cu voturile americanilor și Trump l-a crezut;
  • cu privire la Koreea de Nord, Putin a declarat că doar tacticile diferă, în rest ambele părți doresc de-nuclearizarea Koreei;
  • securitatea cibernetică a fost și ea un punct discutat căzându-se de acord asupra formării unui grup bilateral de … “formare a interacțiunii” pe o gamă largă de subiecte;
  • Ucraina: se continua acordul de la Minsk, se formează un canal de înțelegere pentru ajungerea la un acord final;

Și cireașa de pe tort: Lavrov a declarat că Putin și Trump au demonstrat că nu au nicio intenție să creeze probleme dintr-o nimica toată pentru cele două țări.

Evident că problemele actuale între SUA și Rusia nu au apărut din nimic. Obișnuită mai mult de un deceniu să fie polițaiul global, SUA s-a trezit peste noapte cu o Rusie puternică și cu o Chină a cărei economie crește mai repede ca vrejul de fasole fermecat, în ciuda tuturor problemelor care nu sunt mici, dar care nu o frânează cu nici o iotă planul cincinal. Ca să dau un exemplu, chinezii au un plan cu privire la producția de panouri solare pe vreo 2 decenii. Pentru ca la jumătatea termenului, au depășit planul, au mărit deja targetul. O economie în creștere înseamnă capacități în creștere, înseamnă o armată în creștere care poate pune în 5 sau 10 ani sub semnul întrebării supremația americană.

China și Rusia sunt singurele țări din lume care nu tolerează Americii să facă orice vrea, oriunde. Siria este cazul pentru ruși și Marea Chinei de Sud pentru chinezi. Faptul că americanii își plimbă navele prin zonă încercând să dovedească chinezilor că ei fac ce vor, este tocmai dovada că nu mai pot să facă ce vor dacă trebuie să demonstreze asta. Simplul fapt că americanii au nevoie să dea dovadă lumii că sfidează pretențiile Chinei asupra noilor insule și asupra întregii zone maritime, denotă că un nou șerif a apărut în zonă și acesta nu este un yankeu.

Așadar, dacă Rusia nu permite SUA să facă orice, asta e o problemă și chimia dintre cei doi președinți este irelevantă. Dacă neînțelegerile din Siria sunt o nimica toată pentru Lavrov și toată lumea e de acord că nu are rost ca SUA și Rusia să se lanseze în război pentru neînțelegerile de aici, în SUA există totuși mai multe centre de putere care zic: cine e Putin și cine e Rusia? Cum putem să permitem rușilor să facă jocurile în Siria? Ce putere mai suntem noi dacă tolerăm așa ceva? Generic, vârful de lance a rusofobiei în SUA sunt neoconservatorii care doresc rezolvarea “rapidă” a problemei în Siria cu toate riscurile pretențiilor Rusiei. Faptul că intervenționismul în Siria rezolvă și “doleanța” Israelului care dorește anexarea sudului Libanului și a zonei Golan și pentru asta are nevoie de eliminarea Siriei și a Iranului este doar o pură conicidență și ajută complexului militar și a finanțelor care de asemenea tresaltă la prospectul unui foc de artificii în Orientul Mijlociu pentru că supermația dolarului va fi în continuare garantată pentru următorii 50 de ani, mai ales dacă se ajunge la nucleare și mai scapă o parte din noi, căci ei sunt siguri ca o sa scape în buncărele și orașele subterane pe care și le-au pregătit.

Întâlnirea celor doi va rămâne în istorie ca ultima tentativă de evitare a unui conflict major. “Pe teren” lucrurile stau cu totul altfel: americanii i-au înarmat pe kurzi ceea ce i-a înfuriat pe turci care amenință cu intervenția terestră împotriva YPG-ului (armata kurdă). Ca alternativă, turcii ar accepta o … forță internațională de garantare a granițelor Turciei formată din … ruși. Și iată cum vom avea trupe rusești terestre în nordul Siriei, ceea ce va înfuria crunt pe războinicii yankei și îl va face pe Trump să uite de toată chimia cu Putin și să treacă la fapte necugetate cum a fost bombardamentul demonstrativ din momentul vizitei președintelui Chinei.

De altfel, UE a suspendat negocierile de aderare cu Turcia în timp ce americanii vor să înceteze vânzarea de avioane F-35 turcilor pentru incidentele cauzate de bodyguarzii lui Erdogan la ambasada Turciei din Washington. În Turcia, turbarea lui Erdogan continuă, statul confiscând 50 de proprietăți ale bisericilor creștine, printre care și două mănăstiri vechi de peste 1500 de ani. Știm deja ca Erdogan vrea să transforme din nou Aghia Sophia în moschee iar în Cipru turcii încep să se umfle în pene. O scânteie poate să se aprindă oricând în Turcia, din orice parte. Chiar pe 9 iulie un marș pentru dreptate pornit pe 15 Iunie la Ankara va ajunge la Istambul și se va termina cu un mega-protest împotriva lui Erdogan.

Am încheiat acest articol despre întâlnirea Trump-Putin cu Turcia tocmai pentru a reaminti că războiul nu poate fi evitat și Turcia va dispărea, așa cum este scris și cum am amintit în mai multe articole trecute.

Să nu ne îmbătăm cu apă rece: doi nebuni care se cred aleșii lui Dumnezeu și cred că e meseria lor să decidă care popoare trăiesc și care mor, e firesc să aibă o chimie între ei: este o chimie diabolică.

Vizita a fost un pretext de cunoaștere reciprocă, un foto-show a doi boxeri înainte de meci. Din păcate, pacea nu va prinde rădăcini, căci interesele naționale (nu aceleaș cu interesele națiilor) dictează mai presus de orice politica celor mari. Iar cei care conduc lumea știm clar ce vor în contextul istoric prezent, căci putem să ne uităm în urmă și să extrapolam.

Cat costa intalnirea G20 din Australia

Australia a bugetat peste 300 de milioane de dolari pentru organizarea noii intalniri G20. Sa le fie oare frica de proteste si rascoale sau sa fie nevoie de noi hoteluri si stadioane ca la Olimpiada de Iarna de la Sochi? Suma pare imensa chiar si pentru o intalnire de asemenea anvergura. Daca la marii 20 chiar le-ar pasa de saraci si ar dori sa faca treaba, ar face o teleconferinta si ar dona bugetul intalnirii la saraci. (Sursa)

proteste-g20

Interesant totusi ca la ei se poate protesta fara repercusiuni. Va mai amintiti cand a fost intalnirea sefilor de stat din NATO de la Bucuresti de nu era voi nici macar sa umbli cu o tricou pe care sa scrie “Jos NATO”. Nu doar ca te lua duba, dar plateai si amenda ca ai tulburat linistea publica …