Limbajul corporal la G20
Puterea atrage atenția și unde sunt 20 de capi ai lumii adunați sub camerele de vederi, gesturile lor sunt cântărite în amănunt din toate unghiurile.
Personal sunt sceptic cu privire la relevanța analizei gesturilor. Este o știință de graniță cu interes mai mult de divertisment. Sunt de acord că pot fi extrase ceva informații dacă am fi la curent cu contextul situației concrete, dacă am avea clar în minte și istoricul complet al personajelor, atât pe termen scurt cât și pe termen lung. Contează foarte mult și ce gândește fiecare om, ce raportare are el în general. Gesturile pot fi interpretate doar într-un context cât mai larg.
Cu privire la Putin-Trump, principalul element de care trebuie ținut cont în analiza gesturilor este ca Putin este la putere în Rusia din anul 2000 și e obișnuit să participe la astfel de întâlniri, să cunoască tot felul de personaje și să fie tratat în cele mai diverse moduri de diverși președinți. În general, aș caracteriza atitudinea lui Putin cu privire la Trump de indiferență. Trump se crede deștept și deal-maker și se crede la masa celor puternici, alături de cel mai temut om de către americani VLAD cel înfiorător care pune hackerii să măsluiască alegerile și care ține SUA în șah în Siria și amenință întreaga Europă, astfel încât americanii trebuie să se alieze până și cu irelevanții de polonezii și românii pentru a-l ține departe de motherland. Dacă Trump e obișnuit să fie înjurat și batjocorit acasă și inevitabil are complexe de inferioritate, mental având profilul unui adolescent care trebuie să-și încordeze mușchii pentru că altceva nu are, Putin nu dă doi bani pe astfel de întâlniri, el nefiind altceva decât vârful de lance al unui întregi armate de diplomați, militari și experți care toată viața cu asta se ocupă, spre deosebire de echipele celorlalți care se cam schimbă la fiecare 4 ani dacă nu mai des. În plus, ca jucător de judo, Putin nu cred să aibă probleme în a-și controla și regiza gesturile sau în a improviza în situații neașteptate cum s-a întâmplat cu tentativa lui Merkel de a vorbi cu el după poza de grup.
Politica SUA nu e făcută de președinte, el este doar un actor, o păpușă pusă în față să facă ce trebuie, mișcată cu atenție de cei cu bani și putere care nu sunt trecători cum este Trump. Rușii au declarat nu de puține ori că uneori nu știu ce vrea America în Siria și că americanii își schimbă prea des poziția, având chiar atitudini contrarii: pe de o parte zic că vor să lupte cu Isis, pe de alta bombardează trupele lui Assad când acestea sunt în luptă cu teroriștii Isis. În interviuri în presa rusească, Putin chiar a declarat că la americani, președinții sunt presați de opinia publică și de lobby-uri, existând o mare diferență între ceea ce spun și declară și între ceea ce fac. Trump este faimos pentru felul cum își schimbă pozitia și este clar că rușii nu dau doi bani pe orice garanție le-ar da Trump, mergând în continuare pe propria agendă care este dominată de răbdare și acțiune fermă de consolidare a poziției și întărire a relațiilor cu aliații de încredere cum ar fi China și Iranul, urmați de candidații la încrederea Rusiei, Turcia și India.
Să analizăm puțin Siria. Oare chiar nu ar putea rușii să “rezolve” Siria dacă ar dori? Cu ajutorul aviației rusești, forțele lui Assad deja controlează tot ce și-au cam dorit să controleze. Ar fi îndeajuns ca rușii, așa cum au adus aviația la invitația sirienilor, să aducă și ceva tancuri și infanterie și ar putea rezolva și mai mult, cel puțin în partea de nord, unde se suprapun cu americanii și cu turcii. Să reiterăm că în Siria există multe grupări și multe interese. Principalii jucători ar fi: Assad, Rusia, SUA, Turcia, Israel, Iran și Arabia Saudită +/- alte centre de putere din zonă cum ar fi recent ostracizatul Quatar. Fiecare jucător are cu totul alte interese și de împărțit este o mare felie. Puterile fiecărei grupări sunt limitate, nimeni nu deține capacități prea mari cu excepția Turciei care însă nu s-a implicat încă militar, fiind oprită de SUA care neavând încredere în Erdogan, a preferat să se alieze cu kurzii și să-i ajute pe aceștia să crească.
Am atras atenția în articolul anterior să nu ne îmbătăm cu apă rece. Lui Trump îi place să se creadă un deal maker și rușii au cam obosit și ei să fie stigmatizați în SUA, temându-se de ce e mai rău: crearea unui curent favorabil unui război direct cu Rusia care “să rezolve o dată pentru totdeauna” această chestiune. Prin urmare, ambele părți au dorința să pozeze într-o fotografie frumoasă în care să reiese prietenia și trecerea peste neînțelegeri. Vectorii de acțiune concretă însă rămân aceiași și sunt în opoziție directă, pe o traiectorie de conflict inevitabil, nu doar din cauza situației favorabile și tensiuni intriseci – scântei pot să apară de oriunde – ci mai ales din cauza constrângerilor.
Întorcându-ne la video-ul de mai sus as dori doar să mă refer la poza de grup. Să nu uităm că întâlnirea are loc în Germania, deci probabil nemții s-au ocupat de amănunte. În poza de grup vedem pe Merkel în mijloc, chinez în stânga ei și Putin în stânga chinezului. Înițial Trump a fost trecut la margine, în stânga. Când l-a vâzut, Macron s-a gândit să nu îl lase la margine și ca un cățeluș butt-licking ce este, s-a gândit să îi facă o favoare și să treacă el la margine. O aiureală! Neștiind amănuntele complete, nu putem decât să speculăm. O teorie a mutării lui Macaroane ar mai fi că președinții noi sunt rugați să stea mai la margine … așa ca să nu li se urce la cap.
Nu contează poza. Contează însă că nimeni nu știe ce hotărâre s-a luat, dar toata lumea comentează gesturile. Eu știu deocamdată că nu au căzut de acord cu privire la un acord asupra climatului – ce noutate! – în rest, nimic. Era firesc că dacă la G7 nu s-au înțeles cu nimic, G20 să nu fie decât un pretext de poze și de întâlniri de fațadă între lideri.
