Razboiul nevazut care are loc pe plan mondial ne aduce in vizor noi si noi manifestari ale duhurilor malefice. Bunaoara, ma refer la rautatea si obsesia draconica cu care presa il ostracizeaza din nou pe Trump si incearca sa ii cante prohodul. Insa caii nu mor cand vor cainii si Trump va fi ok. Spun asta deoarece are doctori buni si statisticile ii dau sanse. De fapt, statisticile i-ar da sanse chiar daca nu ar avea doctori buni. Nu am urmarit prea in amanunt cifrele insa cred ca dupa varsta si comorbiditati, Trump are doar 2-3% sanse sa moara. Ori la varsta lui, cu siguranta are alte boli cu riscuri mult mai mari. Nu are cum sa nu aiba prostata, nu are cum sa nu aiba hipertensiune si poate are chiar diabet.
Nu doresc acum sa fac o revista a presei internationale dar doresc sa detaliez un episod care arata mecanismele diabolice ale ostracizarii oricarui oponent ai noii ordini mondiale antihristice promovate de Fiara Apocalipsei care este Main Stream Media (MSM) – masinuta de spalat creieri care lucreaza in slujba Satanei sub coordonarea directa a generalilor acestuia.
Iata un exemplu. Duminica seara (4 octombrie) Marius Pancu de la Digi24 are invitata pe o doctorita de la spitalul de infectioase din Brasov. Discuta aproape o jumatate de ora. Printre altele, se discuta si despre Remdesivir: doamna doctor explica ca acest medicament este foarte bun si ca exista deja riscul sa ramanem fara. Dupa dansa, acest medicament ar trebui dat chiar in cazurile blande pentru a evita evolutii negative, deci nu doar dat de urgenta. Femeia chiar expica: nu avem cum sa dam la toate cazurile deoarece noi avem 300 (sa zicem, nu retin cifra exacta) de doze acum si le folosim doar pentru cele mai grave cazuri. Exista perspectiva ca pe masura ce numarul de infectii creste, cererea la nivel international sa creasca si preturile sa creasca, deci accesul sa fie si mai greu decat acum cand oricum nu avem suficient.
Aproximativ 15 minute mai tarziu, aceste cap vorbitor fara memorie sau gandire independenta, Pancu trateaza subiectul Trump: cum ca medicii au dezinformat (vezi Doamne, nu au spus exact pana la ce nivel i-a scazut saturatia de oxigenului) cu privire la starea lui Trump. Vai, vai, cate minciuni. Ei ziceau ca e bine cand colo iata ca a avut lipsa de oxigen. Acest cap macanitor nu are habar ca exista oameni care au in mod curent scaderi ale saturatiei sub 90% in anumite momente. Mai precis, cei care au apnee, adica 1 din 3 oameni peste o anumita varsta. Obezitatea de asemenea este un factor. Saturatia nu e neaparat un indicator atat de important, mai ales ca doctorii lui Trump au explicat ca fiind monitorizat permanent in general oxigenul e ok, dar a avut unele scaderi. Eu personal am avut o bratara care masura SPO2 si am observat perioade in care ajungea chiar la 80%. Sa zicem ca Pancu e tembel si nu are habar, desi la cat freaca coronavirusul pe toate partile de atatea lumi, putea sa se prinda de capul lui ceva, dar nu s-a prins. Dar nu asta conteaza, ci Remdesivir. Pancu, sugereaza ca Trump nu ar fi tocmai ok, deoarece doctorii i-au dat Remdesivir, care se da in cazuri dificile. Tocmai avusese cu 15 minute inainte interivu cu doamna de la Brasov care se plangea ca nu poate da Remdesivir la toti pacientii deoarece nu au medicamentul si el macane o asemenea aberatie. Noroc ca doctorul invitat a clarificat situatia si a explicat din nou ca Remdesivir poate fi dat si in cazuri blande sau medii, deci nu doar in cazuri grave. Deci Trump nu e grav, desi dracusorii ard ca vad ca se face bine si in 2-3 zile o sa iasa din spital.
Imbolnavirea lui Trump este garantia ca acesta va castiga alegerile pentru cei care mai aveau indoieli. Dupa revenire, Trump va matura cu creepy&sleepy Biden. Culmea e ca Digi24 niciodata nu l-a prezentat pe dementul Biden cum se incurca si adoarme pe el, uitand unde se afla si despre ce vorbeste.
Despre perversitatile lui Biden, niciodata nu am vazut sau auzit la Digi24, desi de Trump se leaga de cele mai mici gafe.
Nu inteleg si nu are alta explicatie aceasta pozitionare si aceasta agresivitate impotriva lui Trump in cazul Digi24 decat alinierea la strategia intunericului de lupta impotriva ultimilor aparatorii ai civilizatiei occidentale.
Erdogan a invadat Siria si intentioneaza sa creeze “un coridor”. “De securitate”. Nu am auzit pe nimeni sa explice ce inseamna asta dar mie mi se pare asta clar o ocupare a teritoriului sirian. Prin coridor de securitate, ce sa insemne turcii altceva decat anexarea unor teritorii?! Adica oricum am gandi, aceasta miscare este o invadare a Siriei.
Am putea spune ca Siria nu mai exista si ca Turcia a invadat teritoriul kurd. Dar kurzii nu au o tara, nu i-a recunoscut nimeni. Americanii le-au promis marea cu sarea daca lupta alaturi de ei impotriva ISIS. Kurzii s-au luptat cu ISIS nu atat petru promisiunile americanilor cat mai ales pentru a-si apara familiile, casele, orasele. Bineinteles ca s-a aprins si scanteia sperantei unui stat kurd, desi americanii nu au promis niciodata asa ceva. Insa cata vreme in Siria Assad era principalul oponent al independentei kurzilor, era doar firesc ca dupa ce ISIS l-a macinat pe Assad si dupa ce americanii i-au tot bombardat armata care mai ramasese cat de cat in picioare, urmatorul dusman – ISIS – sa fie principalul dusman al autonomiei kurde. Dupa Assad si ISIS, kurzii mai aveau de “rezolvat” doar opozitia turcilor.
Turcia, ca a doua armata din NATO poate ocupa Siria, dar nu o poate mentine ocupata. Turcia nu are resursele necesare nici sa mentina un “coridor” in nord. Mai devreme sau mai tarziu, kurzii se vor repozitiona si ii vor lovi pe turci. Cu sau fara ajutorul lui Assad, cu care acum o sa negocieze “mai usor” dupa ce au fost tradati de americani, kurzii se vor mobiliza si vor incepe sa loveasca in turci. Va fi un razboi de gherila sangeros. Exact ce nu are nevoie Trump in pragul alegerilor …
De departe, riscul cel mai mare pentru Erdogan este Trump si cat de usor sau nu o sa ii fie sa castige al doilea mandat. Sa nu uitam ca un razboi ajuta oricand presedintele in functie in cazul alegerilor. Clinton a lansat razboiul impotriva Serbiei din cauza scandalului cu Monica … Trump mai are si varianta cu Iranul dar deocamdata Turcia este cartoful fierbinte.
Putin tace deocamdata. Rusii au dificultati ca sa se pozitioneze. Pe de o parte, Assad nu are capacitatea sa ii recucereasca pe kurzi si probabil nici interesul. Kurzii fiind aliatii americanilor sunt principalul risc major in Siria si pentru rusi. In cele din urma, care sunt interesele majore ale Rusiei in zona? Pai, evident interesele geopolitice. Dar ce inseamna asta mai concret? Inseamna asta amarata aia de baza la Mediteraneana? Nici vorba, rusii nu au ce sa faca cu baza aceea altceva decat sa transporte ieftin echipamentul militar inspre Siria. Deci baza aceea este un mijloc, nu un obiectiv. Ce alte avantaje ar mai avea rusii? Tinere in sah a americanilor? Pai in ce sens, ca iata americanii nu stiu cum sa scape de aici, Trump nu stie cum sa se retraga mai repede pentru ca ISIS este distrus, Assad e cuminte si nu pune probleme Israelului si in rest americanii nu au niciun interes in Siria.
Deocamdata, din rezultatele concrete, singurul castig pentru Rusia in razboiul lui Siria a fost ca rusii au reusit sa il rupa pe turbatul Erdogan de NATO si de UE si l-au mai si fraierit sa cumpere armanent rusesc. Pentru a castiga bunavointa rusilor si “permisiunea” de a visa la “refacerea” Imperiului Otoman”, Erdogan a platit cu var si indesat armanetul rusesc pe care nici macar nu va putea sa il foloseasca vreodata pentru ca nu se stie daca functioneaza.
Cata vreme Erdogan plateste, Rusia va sta deoparte. Cata vreme Erdogan sta cuminte doar in teritoriile kurzilor si nu incearca sa mearga mai departe, Putin chiar il va sustine. Deja se pare ca Rusia se opune unei decizii in consiliul de securitate al ONU de condamnare a “incursiunilor” Turciei in Siria.
Dar sa ne intoarcem la vantul semanat de Erdogan … Ceea ce nu estimeaza Erdogan este ce va face SUA in cazul in care in urma “incursiunilor”, ISIS isi va reveni si – Doamne-Fereste! – va reusi vreun atentat de amploare in SUA. Presa controlata de democrati ar specula masiv un asemenea atentat pentru a-l pune in spinarea lui Trump care i-a abandonat pe kurzi care i-au invins pe ISIS. Trump nu va avea alternative decat sa “anihileze” (wipe-out) si altceva decat economia turca …
“Vom devasta Turcia economic daca ii ating pe kurzi.” spune Trump
“Nu poti ajunge nicaieri amenintand Turcia economic” raspunde Mevlüt Çavuşoğlu – ministrul de externe.
Raspunsul lui Erdogan a fost extrem de moderat (pentru ca Erdogan a invatat deja sa vorbeasca ceva si sa faca altceva din relatia cu Rusia): “Teroristii nu pot fi parteneri si aliati. Turcia se asteapta de la SUA sa onoreze parteneriatul nostru strategic si nu vrea ca acesta sa fie umbrit de propaganda terorista”. De notat aici ca turcii cand zic teroristi se refera la kurzi.
Retragerea trupelor din Siria este un mare gaselnita si nu m-ar mira daca de facto SUA si-ar intari prezenta in Siria. Sa nu utiam ca Trump in campania electorala tot repeta ca nu trebuie sa iti dai pe fata miscarile, nu trebuie sa spui dusmanului ce ai de gand …
Acum, Trump nu e mare strateg, dar e un nebun cu fixatiile lui si prin urmare, nu avem de ce sa credem ca s-a schimbat. Sa fie retragerea un mare bluf? Sau doar o modalitate de a scapa usor de Jim Mattis care ar fi plecat de rusine ca SUA isi paraseste aliatii in Siria. Care aliati?!? Kurzii?
Trump vrea pace si e constient ca daca paraseste Siria dar turcii macelaresc pe kurzi, opinia publica si democratii vor cere intoarcerea si vor cere razbunare. De aceea Trump incearca sa-l franeze pe Erdogan sa nu faca prostii, dar evident ca in Siria este imposibila pacea fara un mare “pacificator” care sa macelareasca toata opozitia. Si istoric singurul pacificator macelar a fost Imperiul Otoman, daca este sa dam uitarii pacea franco-britanica care a dus la formarea de state nationale puternice dar care prezentau risc pentru Israel care are nevoie de haos in regiune pentru a putea lua in continuare bani de la americani si pentru a putea controla mai usor situatia pe principiul divide et impera.
Oricat de mult s-a aratat iubitor al Israelului Trump, mai mult decat interesele Israelului, Trump urmareste interesele poporului american si de aceea vrea sa traga si armata inapoi si vrea sa opreasca “razboaiele nesfarsite”. “Stop the ENDLESS WARS! ” – scrie Trump intr-un tweet recent.
Avem deci riscul unui conflict SUA-Turcia, cel putin economic. Este clar ca turcii nu vor da inapoi de la atacarea kurzilor si este clar ca nici Trump nu poate da inapoi de la retragerea trupelor, pentru ca numai asa poate castiga si al doilea mandat.
Prima intrebare ar fi daca SUA chiar poate sa afecteze puternic economia Turciei, pentru ca vedem ca in ciuda tuturor sanctiunilor, Putin se mentine la putere in Rusia, ba chiar isi permite sa mareasca varsta de pensionare. La conflictul cu pastorul arsetat de turci, lira a picat destul de mult si americanii au dovedit ca pot lovi puternic. Dar de atunci turcii au invatat lectia si e posibil sa fie mult mai pregatiti. Iata deci inca o frontiera a viitorului razboi mondial: linia sanctiunilor. Iran si Rusia sunt deja inamici, Turcia e deocamdata in proces de alegere. Pana acum au reusit sa stea cu fundul in doua barci uimitor, de acum in colo insa, momeala kurda este extrem de apetisanta si prin urmare e posibil sa aleaga sa il sfideze pe Trump.
Daca insa il sfideaza pe Trump, o solutie ar fi colaborarea americanilor cu rusii care nu au alt interes decat metinerea teritoriilor actuale si eventual reocuparea regiunilor ocupate de rebelii pro-turci din nord, nord-vest. Sa nu uitam ca kurzii se afla in relatii bune cu Assad si probabil Assad nu mai are pretentii, cata vreme nu are probleme din partea lor.
Incet-incet coliva turcilor se fierbe si pe masura ce ne apropiem de alegeri si pe plan local Trump are probleme, mazilirea Turciei si un nou conflict major pot sa reprezinte o solutie pentru Trump. Mai ales ca Turcia este urmatoare pe “lista lui Bibi” dupa Siria si Iran.
Bineinteles, intrebarea care se pune este daca poate exista NATO fara SUA. Trump are dreptate cu privire la bani, cu privire la Germania si energie. Nemtii insa o sa zica ja, ja si o sa faca altfel pentru ca sunt departe de renumele pe care il au pe la noi cu privire la seriozitate. Dilema este ce optiuni are Trump? Poate Trump declara iesirea SUA din NATO? Nu are de ce. Insa Trump are cateva optiuni:
retragerea trupelor din Germania si mutarea lor in Polonia si Romania; oricum cred ca americanilor le-ar conveni o mutare inspre est si Trump se poate folosi de acest “conflict” cu nemtii pentru a face mutarea mai spre est si incorsetarea Rusiei
taxarea industriei auto germane si escaladarea razboiului tarifar;
Americanii mai au o problema si mai mare cu nemtii decat cea a procentului contributiei la armata sau a conductei de gaz cu Rusia: explozia schimburilor comerciale ale nemtilor cu chinezii. Colaborarea sino-germana este la un nivel atat de mare incat multi nemti pun problema daca nu cumva in razboiul tarifar cu chinezii sa tina partea chinezilor desi nemtii au parte de aceleasi probleme ca americanii cu privire la dezavantajele tarifare fata de chinezi, singura diferenta (majora) fiind faptul ca chinezii prefera sa cumpere BMW-uri si Mercedes in detrimentul Hardley Davidson-ului sau a Chrysler-ului, adica nemtii totusi reusesc sa exporte in China mult mai mult ca americanii.
Intorcandu-ne la NATO, este clar ca Trump incepe sa apeleze la ultimul avantaj al SUA care franeaza dezmembrarea rapida si intrarea SUA in lumea a 3-a: armata. Am explicat in articolele anterioare ca dolarul incepe sa fie atacat din toate partile si petro-dolarul este lovit la radachina de chinezi ajutati de rusi. Tiparnita a esuat sa rezolve problema inflatiei si sa stimuleze economia americana pana la un punct in care cresterea economica sa depaseasca inflatia. Ratele dobanzilor sunt la niveluri de alerta si ciclurile de reaparitie a unei recesiuni este tinut in pioneze sa revina pentru ca o recesiune in SUA la ratele actuale poate devia rapid in mare depresiune, banca centrala nemaiavand unelte la indemana.
Prin urmare, daca economic sunt in ruine, SUA apeleaza la ultima capacitate: armata. De aceea NATO este obsolete pentru americani deoarece un nou razboi acum este cel mai bun lucru care se poate intampla dolarului si economiei americane. Importanta armatei si a industriei armamentului este atat de mare in SUA incat parlamentarii au amanat livrarea noilor avioane F-35 catre Turcia deoarece turcii au indraznit sa cumpere armanent de la rusi. Iata deci ca Trump nu vorbeste aiurea si nu este singur in strategia americana de repozitionare. Gigantul adormit nu este deloc adormit: SUA incearca sa revina in forta si Trump va lovi puternic in China si in Rusia, deocamdata economic si financiar si vedem ca Trump pune accent si pe energie.
Ce mai poate face SUA, este o intrebare vitala pentru noi. Mici razboaie locale cum a fost Siria vedem ca nu au ajutat prea mult. Un razboi nuclear cu SUA sau China este putin probabil deocamdata, deoarece mai exista optiuni. Trebuie deci sa ne uitam inspre Iran, Turcia, Taiwan si de ce nu Moldova.
Urasc sa am dreptate, mai ales in legatura cu razboiul. Dupa stirea cu discursul lui Putin despre rachetele cu focoase nucleare care pot sa faca tumbe printre detectori (ca si cum cele cateva sute de mii de balistice nu ar fi indeajuns sa ii sperie pe americani), m-am intrebat pe Twitter cat va dura pana Trump va incepe sa arunce si el cu gogosi cat mai pompoase despre noile descoperiri ale americanilor.
after Putin bragging about Supersonic Vodka, will Trump start bragging about Star Wars Death Star? (via @zerohedge) https://t.co/SMtu9t1xaq
Evident ca asa cum nimeni nu-l crede pe Putin ca animatiile alea ale rachetelor dansatoare supersonice au vreo legatura cu realitatea in conditiile in care Rusia are o mare problema in a plati salariile soldatilor, tot asa nici acum nimeni nu-l crede pe Trump in conditiile in care doua-trei lansari de rachete ale lui Musk nu inseamna decat ca poate americanii au sanse peste 10 ani sa poata lansa un om in spatiu desi Musk ne asigura ca la anu vor da drumul la primul zbor spre Marte.
Cu spatiul stim ca zborul fara om la bord este foarte simplu si se poate face cu bani multi. Insa zborul cu om la bord a fost posibil doar in perioada in care cucerirea spatiului era obiectiv strategic major si soldatii erau educati in spiritul sacrificiului, prin urmare inginerii au avut multa carne de tun pregatita sa isi dea viata pentru tara. Astfel, au putut testa rachete si au facut un oarecare progres care a culminat cu aselenizarea. Insa ulterior, pentru ca nu a mai fost nevoie, americanii au avut problema cu pastrarea mostenirii glorioase a acestei jertfe. Rusii, pentru ca au avut tehnologie mai ieftina (mare parte din cercetare au furat de la americani) si costuri mai mici, au mai fost in stare sa mentina cat de cat capacitatile de a lansa un om in spatiu, insa fara banii americanilor le pierdeau si ei.
Sinergia intereselor americanilor cu capacitatile si pretul rusilor a facut ca International Space Station-ul sa poata fi pus in aplicare si sa supravietuiasca pana acum, fiind un succes minor in comparatie cu ce s-ar fi putut realiza daca in loc sa toate banii pe razboaie aiurea, americanii ar fi investit in spatiu. Pana acum ar fi avut deja flota spatiala.
Par destul de disperati americanii cu privire la posibilitatea pierderii avantajelor militare fata de rusi dar mai ales fata de chinezi. Disperarea o vedem nu atat din declaratiile pompoase si amuzante ale lui presedintelui Skroob cat din leak-urile (sau mai bine zis declasificarile) legate de intalnirea cu niste OZN-uri a soldatilor americani si insinuarile / zvonurile care se lasa sa respire din aceste filmari care sunt de doua tipuri:
americanii au capturat sau sunt in posesia de materiale si tehnologie aliena
OZN-urile sunt de fapt noi aparate de zbor dezvoltate de americani, super performante
O vreme am crezut si eu ca americanii au mere un as in maneca, asa cum au scos avionul invizibil in razboiul din Irak. Oricat de scump si irelevant este astazi acest avion, la vremea aceea era intr-adevar un game changer. Este logic sa credem / speram ca americanii au si alte jucarii la fel de performante pe care nu le scot la iveala.
Daca chiar le au, poate ar fi momentul sa le arate. Nu de alta, dar gogosile lui Trump nu vor reusi sa ridice spiritul soldatilor americani care sunt din ce in ce mai agresati emotional de sentimentul de inferioritate al capacitatilor imperiale in urma deselor infrangeri si nesemnificativelor victorii din razboaiele de aiurea la care tara ii trimite si uita de ei pe-acolo.
Pe 30 ianuarie anul curent, Trump a cerut congresului sa voteze o lege care mareste drastic bugetul pentru armata, lege care este amanata de vreo 4 luni deoarece nici democratii si nici republicanii nu sunt de acord cu aceste cresteri.
Mot-a-mot, Trump a declarat in discursul despre starea natiunii ca cresterea cheltuielilor va permite modernizarea arsenalului nuclear necesar sa fata fata provocarilor pe care SUA le au din partea regimurilor dictatoriale (rogue regimes), gruparilor teroriste si tarilor cum ar fi China si Rusia. Trump s-a abtinut sa puna vreo eticheta pe Rusia sau China, dar le-a numit totusi, ceea ce nu este deloc fara relevanta.
De altfel, conform unui raport recent al Ministerului Apararii al SUA, terorisii nu mai sunt pe primul loc in lista de amenintari la adresa SUA, acesta fiind preluat de binomul Rusia-China.
Ca orice Imperiu, e normal ca presedintele SUA sa isi doreasca o armata cat mai puternica si sa ceara bani pentru armata. Problema e de unde sa ceara bani, caci SUA se ingorapa in datorii pe zi ce trece. Dolarul este intr-adevar acoperit de puterea armatei SUA, dupa cum au incercat sa dovedeasca in ultimele razboaie americanii (Gaddafi a fost eliminat deoarece incerca sa formeze o uniune africana care sa vanda petrol in moneda proprie, un fel de euro african in schimbul dolarului). Este deci logic ca SUA sa aiba grija la ultimul avantaj care i-a mai ramas: armata. In ce masura insa armata ii este un avantaj, ramane de vazut doar intr-un viitor posibil razboi mai mare, caci in ultimele conflicte in care s-a implicat SUA nu prea a avut parte de succes.
Daca investitia in armata este cat de cat logica (desi bugetul armatei SUA este mai mare decat bugetele tuturor celorlalte tari ale lumii la un loc, multiplicat de cateva ori), investitia in armele nucleare este o obsesie ciudata a lui Trump.
Deja SUA au destule arme nucleare incat sa distruga pamantul (si/sau Rusia) de cateva ori. De ce le trebuie mai multe si de ce ar investi sa construiasca si mai multe nucleare? Ca sa poata distruge Rusia de si mai multe ori?
Chestiunea este oricum ramasa in secundar deocamdata, fitilul unei noi crize financiare aprinzandu-se deja si problemele guvernului fiind mult mai mari decat legea cu bugetul apararii. In curand Fed-ul va interveni pentru a opri caderea actiunilor si va scadea din nou dobanda, noi si noi trilioane de dolari vor fi tiparite. Ramane de vazut ce vor face chinezii, daca vor continua sa cumpere in continuare obligatiunile americanilor sau caderea sustinuta a dolarului din ultimul timp este doar inceputul sfarsitului pentru dolar si pentru Imperiu.
Sa nu ne pripim insa, Koreea de Nord este asul din maneca al lui Trump si poate de aceea are nevoie rapida de bani pentru armata. In caz ca nu se mai pote face nimic cu sistemul financiar si bancile o sa pice ca dominourile intr-un ritm mai rapid decat le poate salva Fed-ul, SUA pot sa atace Koreea de Nord si sa ameninte China, oferind o ultima bula de aer dolarului si incercand provocarea unui razboi in care SUA sa aiba justificarea pentru a folosi arsenalul nuclear.
Personal nu vad o cadere a Imperiului fara folosirea arsenalului nuclear. Daca omenirea a avut noroc cand a cazut URSS-ul, in cazul americanilor cred ca ne facem sperante desarte daca credem ca disolutia statului se poate intampla intr-un mod la fel de linistit ca in fosta URSS.
Trump încă nu realizează că afacerile sunt un lucru și conducerea unei țări este alt lucru. Toate amenințările la adresa lui Kim nu fac decât să-l prezinte pe Trump ca un adolescent întârziat, lider al unei găști care cum pune mâna pe microfon, transmite amenințări găștilor rivale, precum grafitiurile de pe ziduri. Ce este și mai haois este că Trump nu este singur, ci are o mână de oameni în jurul lui care îi cântă isonul și îl prezintă ca pe un mare negociator, explicând și interpretând declarațiile lui pompoase, în încercarea de a calma populația și de a le explica: stați liniștiță că nu începe războiul, e doar diplomație. Evident, că dacă Trump chiar avea de gând să atace preemtiv Koreea de Nord, mai întâi va cere cetățenilor americani din Koreea de Sud să părăsească țara, asta ar fi primul semnal și unul care într-adevăr l-ar speria pe Kim.
Cu privire la Koreea de Nord, este clar ca SUA nu are decât două variante: atacul preventiv sau acceptarea realității ca Koreea de Nord are arma nucleară și poate să o folosească. Orice alt scenariu este iluzoriu: ultimatumuri, amenințări, chiar și contrângerea Chinei “să rezolve problema” nu este decât o mare prostie pe care totuși americanii iată că o considera cea mai puțin “sângeroasă” variantă.
Așadar tot scandalul nu este altceva decât încercarea americanilor de a forța mâna chinezilor ca aceștia să îi constrângă pe koreeni să renunțe la nucleare. De acord că această variantă este cea mai puțin sângeroasă însă este un mare semn de întrebare în ce măsură chinezii chiar pot să facă ceva. De acord că probabil fără chinezi, koreeni nu puteau să dezvolte capacitățile pe care le au deja, dar nu știm asta. La urma urmei, să ne reamintim că Israelul a încercat să vândă nucleare Africii de Sud, deci de ce nu am crede că pot să existe țări care au nucleara și care din diverse motive (financiare sau pur și simplu pentru că-i urăsc pe americani) să îi sprijine pe koreeni în tentativa lor. Dacă însă chinezii i-au ajutat până acum, ce ar putea ei să mai facă acum, oricât de mult i-ar strânge cu ușa americanii? Dacă koreeni au deja nucleara, ce ar putea face concret chinezii când pentru regim este clar că nucleara este garanția supraviețuirii, pentru Kim arma nucleară înseamnă posibilitatea de supraviețuire pe când lipsa acesteia înseamnă Sadam, Ghadafi și Assad. Toți au făcut tot ce au putut ca să facă pace cu americanii însă când le-a venit sorocul au disparut. Nu și însă Kim care are nucleara și poate amenința cu ea cel puțin sudul sau Japonia, asigurându-i astfel supraviețuirea.
Trump se crede un mare negociator. El crede că chinezii sunt niște proști și îi poate face cum a făcut el atâția oameni de afaceri la viața lui pe care i-a fraierit și la care le-a vândut gogoși scumpe. În realitate, Trump nu poate face nimic Chinei. China poate face mult rău Americii, însă exceptând un război militar în care posibil ca americanii să îi bată pe chinezi, economic chinezii au de departe the upper hand, putând oricând să folosească nenumărate mijloace de retaliere. Să intrăm puțin în detalii.
Trump i-a avertizat pe chinezi astăzi că de luni începe războiul tarifar cu chinezii. Pe scurt, americanii vor încerca să pună bețe în roate companiilor chinezești în diverse moduri, putând merge până la mărirea tarifelor vamale pentru anumite categorii de produse. În nici un caz nu se pune în discuție tăierea totală a comerțului cu China deoarece SUA în prezent mai rezistă pe linia de plutire tocmai datorită comerțului cu chinezii cărora le vând obligațiuni în schimbul mărfii – o afacere proastă pentru chinezi după părerea mea, însă convenabilă regimului comunist.
Chinezii produc marfă și o vând la americani. Masiv. Logic, economic, ar fi ca cursul de schimb între yuan și dolar să crească și să facă din ce în ce mai scumpe produsele chinezești până la un nivel optim. Asta ar periclita însă producția deoarece ar limita desfacerea produselor chinezești în detrimentul altor țări. De aceea, guvernul chinezesc menține artificial moneda la o valoare scazută, excedentul de dolari care reiese din vânzarea mărfurilor chinezești fiind investit în obligațiuni americane. Asta se întâmplă deoarece la nivel național, cifrele sunt atât de mari încât chinezii nu au efectiv ce să cumpere din SUA și din întreaga lume, singura posibilitate de investiții la nivel global pentru astfel de sume fiind obligațiunile americane. Se înțelege cred că, așa cum au excedent cu SUA, chinezi au excedent cu majoritatea țărilior din lume și prin urmare excedentul global al Chinei este imens, având nevoie să fie investit în ceva.
Pare într-adevăr ciudat de ce chinezii pur și simplu nu pompează acești bani în bunăstarea propriului popor, însă după cum știm, la putere în China încă sunt tovarășii și deși cu cât sunt mai aproape de putere cu atât sunt mai bogați, tovarășii nu-și doresc în niciun caz să împartă roadele muncii poporului chiar cu tot poporul pentru că atunci nu ar mai exista aceeași motivație pentru muncă și furnicile chinezești nu ar mai dormi ca sardelele la pachet în camere de cămin la mii de kilometrii de casă ca să câștige bani pentru copii să meargă la școală. Deja există un deficit de forță de muncă în China și deja nivelul de trai a crescut oarecum comparativ cu acum 10 ani să zicem, însă ciclul marfă-dolar-bonduri nu poate fi întrerupt fără a produce mari unde de șoc în întreaga lume, atât în China cât mai ales în SUA.
În plus, chinezii au o strategie pe termen lung. Ei încearcă diversificarea și de aceea au lansat noul drum al mătăsii – one belt one road – care este de fapt un slogan sub care China acționează activ la dezvoltarea rutelor de transport și a canalelor de desfacere a produselor chinezești cât mai rapide și cat mai puțin costisitoare pentru a putea să-și asigure supremația economică pentru o sută de ani de acum înainte.
Orice măsură economică împotriva chinezilor, va avea în cel mai fericit caz, un impact negativ pentru consumatorul american, mărind în cele din urmă prețurile. Trump crede că chinezii vor fi afectați deoarece având taxe mărite, ar putea pierde din desfacere, prețul final al mărfurilor lor crescând. Însă Trump nu se gândește: mai există alternative la mărfurile chinezești? Peste noapte nici americanii, nici mexicanii și nici vietnamezii nu vor putea lua locul chinezilor venind cu marfă mai ieftină, deoarece în sptele oricărui produs se află multă muncă, multe investiții și prețul chinezilor cu greu poate fi bătut de altcineva. Dacă alții ar fi putut produce mai ieftin ca chinezii, chiar luând în considerare politica de manipulare a monedei dusă de stat, cu siguranță ar fi făcut-o deja. Însă realitatea nu poate fi modificată peste noapte.
Într-adevăr unele lovituri punctuale, americanii le pot produce chinezilor, în sensul de a afecta unele sectoare. Va fi însă o picătură într-un ocean, în nici un caz strânsul cu ușa la care visează Trump. Pentru că pentru a ajunge la strânsul cu ușa, dacă chiar și l-ar dori, americanii ar trebui să fie pregătiți serios și pentru creșterea prețurilor și pentru golirea de marfă a hypermarketurilor și infometarea clasei de jos din SUA care este în continuă creștere din 2008 și mai ales pentru creșterea costurilor de creditare, chinezii fiind principalii cumpărători ai datoriei americanilor. Ar fi de-ajuns pentru chinezi ca să nu prelungească scadențele la bondurile actuale și SUA ar avea o problemă, Fed-ul fiind nevoit să găsească noi și noi scheme ascunse sau colaborari cu alte bănci străine prin care să-și cumpere felia lăsată de chinezi.
Poate că chinezii ar avea și ei probleme, în sensul că ar pierde o mare parte din piața lor de desfacere. Însă asta nu ar însemna decât prețuri mai mici pentru mărfurile lor pentru restul lumii, ceea ce poate chiar i-ar ajuta să domine total întreaga lume și să lovească în toate țările care mai reușesc cât de cât să producă ceva în ziua de astăzi.
După experiența cu sancțiunile asupra Rusiei – care nu au afectat deloc economia SUA, mai ales datorită uimitoare rețineri a rușilor care ar putea pur și simplu să refuze să mai vândă americanilor combustibil pentru centralele nucleare și i-ar convinge să renunțe la sancțiuni – americanii au prins gustul și vor să încerce pe chinezi. Va fi o cu totul altă poveste și bursele de luni vor dovedi cât de mult se joacă Trump cu focul.
Din păcate războiul tarifar nu este decât un preludiu al războiului militar și am detaliat asta în mai multe articole, un rezumat fiind aici. Cred ca sunt copii cei care declară că în ziua de astăzi războaiele nu se mai poartă cu arme ci se fac cu finanțele sau cu economiile. Denotă cel puțin incultură istorică și lipsă de bun simț. Dacă războaiele astăzi s-ar face doar economic, nu ar mai exista tancuri și arme și nici refugiați de război. Acești oameni parcă sunt veniți din grote și nu au auzit de Siria, Ucraina, Irak, etc. Războiul se poarta cu armele și faptul că noi deocamdată am fost feriți este doar din mila lui Dumnezeu!