Tag: Sinodul din Creta

Pentru ortodocsii care au urmarit cu atentie declaratiile ierarhilor participanti la Sinodul din Creta de anul trecut as dori sa atrag atentia asupra unui amanunt interesant dar trecut cu vederea deoarece problemele au fost atat de mari si grave incat acest mic amanunt a ramas prea putin analizat si discutat: permanentizarea sinoadelor. Adica, multi ierarhi au declarat si multe opinii din partea filosinodalilor emise pe canalele oficioase au sustinut ideea ca sinodul din Creta va continua, ca bisericile participante se vor mai intalni si in viitor pentru a discuta noi probleme si pentru a “pastra legatura”, pentru a “construi unitatea” etc. Exista doua variante cu privire la sublinierea acestui amanunt – nou in sine pentru ortodocsi obisnuiti cu cele 7 mari si Sfinte Sinoade nu cu aggiornamente periodice, fie ele si cu decizii “minore” si doar “fara a atinge credinta” precum pretind filosinodalii. Prima varianta ar fi ca aceasta ar fi fost intentia organizatorilor si la discutiile purtate s-a indus ideea permenantizarii. Nu chiar toti ierarhii au fost insa atenti, de vreme ce PS Macarie in blanda si timida luare de opinie cum ca hotararile nu prea au fost bune si prezinta unele probleme, sublinia ca ar fi util un nou sinod care sa aduca clarificari. O a doua varianta ar fi ca nu exista niciun plan si nici nu s-a discutat nimic despre un nou sinod, ba chiar lipsa reprezentantilor majoritatii (ca numar) a ortodocsilor din Creta, a cam taiat avantul sinodal pe viitor si orice speranta de unificare sub umbrela lui Bartolomeu & Co. a ortodoxiei este desarta. Mesajul cu privire la alte sinoade a fost pur si simplu fum si abur (zgomot) sau o strategie de a diminua din intensitate rezistenta la schimbare prin iluzoria speranta a unui viitor sinod in care ar fi participat si rusii si ceilalti si in care abaterile ar fi fost corectate. Na-ti-o franta ca ti-o dreg la anu’, altfel spus. Dorinta impunerii unei permanentizari si normalizari a sinoadelor ortodoxe este un vis mai vechi al dracilor. Cate pseudo-sinoade nu avem in istorie? Insa sa vedem putin unde s-a ajuns in ramurile frante ale crestinismului care au fost dominate de spiritul innoirii si al modificarilor dese, actualizate si la zi. Biserica Reformata isi trage numele tocmai de la spiritul de schimbare. In locul lui Hristos au pus “Reforma”. Ei nu se mai numesc crestini, ci reformati. Hristos este un asterisc, un amanunt discutat din cand in cand. Reformatii au parte de sinoade anuale, au un comitet permanent care le organizeaza, se intalnesc anual, in fiecare luna Iunie si sinodul este foarte bine organizat. Are 192 delegati: un preot (minister), un batran (elder), un diacon si un secretar din fiecare “biserica” regionala (clase le zic ei – o clasa este formata din “bisericile” dintr-o regiune). Sinodul ia decizii cu privire la credinta, chestiuni liturgice, imnuri, principii de slujire si perspective morale / etice. In fiecare an, deciziile luate sunt publicate si facute cunoscute credinciosilor. Iata de exemplu, un extract cu o hotarare “sinodala”

Intr-o discutie cu credinciosii despre Sinodul din Creta, PS Varlaam, cand ajunge la casatoriile inter-religioase aduce urmatorul argument “exista probleme de care noi in Romania habar nu avem; e cate o familie care are o capra la 20 de copii”. Altfel spus, cum poti sa le ceri sa posteasca la sarmanii aia care au o capra la 20 de copii si nu au ca noi zacusca, margarina si pateu de post ca sa poata tine postul? Iata deci, fratilor – zice PS Varlaaam – ca trebuie sa o lasam mai moale cu canoanele. Strigator la cer ca un episcop face crapaturi in zidul canoanelor, da cu ciocanul pe ici pe colo, justificand: pai trebuie sa dam putin cu ciocanul aici, ca caramida asta e pusa gresit. Si bineinteles ca nu da cu ciocanul doar acolo, ci da cu barosul in tot zidul (legalizeaza pogoramintele si iconomiile), daca nu cumva cheama buldozerul (anularea totala a canoanelor, conducerea dupa “nevoile” fiecarui loc in parte). Halal ortodoxie aceea in care intr-un loc mamaliga este cu malai si in altul zicem mamaliga la carne tocata invelita in foi de varza. Si apoi continua: “in aplicarea canoanelor exista doua principii: cel al acriviei, cand nu trecem peste nici o regula; acrivia in general se aplica acolo unde poporul in integralitatea lui este ortodox; si atunci, nu acceptam exceptiile, pentru a nu se tulbura ordinea; dar noi, unde incepem o misiune noua, unde ne ducem si suntem 10 ortodocsi intr-un milion de oameni de cu totul alte credinte, episcopul aplica iconomia”. Trecand peste explicatia originala a principiului acriviei, mi s-au ridicat firele in cap cand am auzit acest exemplu ca motivatie pentru acceptarea casatoriilor mixte. Iconomia exista si pana acum! Nu asta este de contestat, faptul ca acolo unde sunt 10 ortodocsi intr-un milion de pagani, e faptul ca episcopul, din iconomie, permite casatoriile eterodoxe. Este o mare capcana acest punct, justificarea lui si hotararile luate, incat vedem de ce au cazut in capcana majoritatea dintre episcopi care s-au lasat dusi cu zaharelul ca niste copii mici. Daca iconomia exista deja, de ce a trebuit sa se ia o hotarare sinodala prin care sa se cada de acord ca iconomia aceasta este ingaduita, de vreme ce ea era oricum ingaduita? Ce se pare ca nu intelege PS Varlaam – care pare sincer in intelegerea lui si nu doar da niste explicatii si justificari de bun simt doar ca sa eludeze niste realitati triste legate de hotarari – este ca prin includerea in hotarari, deja iconomia devine canon, nu mai este iconomie ci este acceptata. Care este schimbarea si de ce a trebuit musai ca aceasta iconomie sa fie trecuta ca hotarare? Imi pare rau ca cei de fata nu i-au pus intrebarea: da pana acum, in Africa unde sunt zece ortodocsi la un milion de oameni, nu se ingaduiau casatoriile ortodoxe? Era interzia iconomia? Vedeti ce inseamna cearta cu diavolul? Ca sa nu mai zic ca PS Varlaam, explicand hotararile Sinodului din Creta zice: hotararea asta s-a luat ca acolo unde sunt zece ortodocsi la un milion, sa se poata ingadui casatoriile.

Deoarece ortodocsii romanii sunt cam iritati cu privire la sinodul din Creta, intitulat oficial Sfantul si Marele Sinod Ortodox, oficialii ortodocsi au cam inceput sa organizeze conferinte internationale pentru a-i convinge pe romani ca acest sinod chiar a aparat ortodoxia si a pastrat-o neschimbata, in ciuda schimbarilor si ca desi credinciosii romani nu primesc acest sinod, profesorii si invitatii straini vor reusi sa mai elimine din acest “scepticism”. Cum s-a aparat ortodoxia la acest Sinod si ce argumente in aceasta privinta vor aduce invitatii straini, ramane sa vedem. Suntem insa siguri ca asa cum si alti ortodocsi de pe alte meleaguri sunt la fel de sceptici ca noi, probabil teologii nostri (profesori de teologie) merg si ei conferinte prin alte parti pentru a incerca sa promoveze ideea de unitate si fiabilitate a acestui sinod. Din start as dori doar sa fac o mica observatie de bun simt as zice eu: un angajat oficial al unei institutii BOR aflata sub ascultarea unui ierarh nu va putea avea o parere diferita de ierarhul sau . Este de bun simt si este de inteles: in Biserica ascultarea este sfanta. Nu insa cand in discutie sunt chestiuni importante ce tin de adevar, moralitate sau dreapta credinta. Daca un profesor de teologie de exemplu, a ales sa fie profesor de teologie, in momentul in care ierarhul de care asculta nu mai reprezinta ortodoxia ci reprezinta neo-ortodoxia (o noua versiune a ortodoxiei), acel profesor nu prea mai are de ce sa asculte, ci in primul rand ar trebui sa se problematizeze si sa se gandeasca care e datoria lui, chiar in conditiile grele de dependenta totala. Lucrurile nu sunt insa chiar atat de simple. Una e sa vorbesc eu, Gigel, ce cred, care nu depind financiar si in nici un fel de buna-vointa sau tonurile unui ierarh si care am venit la ortodoxie prin propria mea alegere si nesilit de nimic de altceva decat de dorinta de a ma afla in adevar si alta e sa vorbeasca un profesor care desi iubeste ortodoxia are familie, primeste salariu si are o intreaga cariera in spate, toate depinzand de o semnatura. Pentru cine este “captiv” ierarhului, spunerea adevarului este foarte dificila si necesita o pregatire duhovniceasca extrema, fara nici un punct slab prin care vrajmasul poate ataca. Probabil, pentru majoritatea angajatilor din sistemul oficial, cel mai mare act de curaj pe care si-l permit este tacerea si ignorarea acestei chestiuni si a altor chestiuni “sensibile”. De unde si nevoia de a organiza conferinte “internationale”. Bineinteles, cel mai greu este deciderea acelui punct in care compromisul face mai mult rau decat bine si in care “ridicarea impotriva” este chiar mandatorie, la mijloc fiind mantuirea sufletului. Personal nu stiu sa spun daca acest punct a venit deja si in ce conditii trebuie ca cei care sunt “legati” trebuie sa se dezlege. Cred insa ca existe trepte ale acestui proces, in sensul ca ruptura nu are sens sa se faca brusc si fara motive intemeiate. Atentia trebuie indreptata mai ales in interior, inspre propriile noastre intelegeri si manifestari ale credintei. Important este ca noi sa nu ne

Am vazut o conferinta despre Sinodul din Creta (fost Sfantul si Marele Sinod in nomenclatura oficioasa, actual doar Sinodul din Creta) si ma gandeam urmarind-o ca pentru cei care nu sunt ortodocsi, intreaga dezbatere si tensiune interioara a ortodocsilor este un mare mister si o mare necunoscuta. Ca un argument la aceasta afirmatie as aduce faptul ca presa laica ignora total subiectul, desi cu siguranta avand in vedere ca majoritatea ortodocsilor sunt implicati si preocupati de aceasta chestiune, subiectul “ecumenism & Creta” ar fi mult mai fierbinte decat subiectul “Arsenie Boca” care a fost preluat, exploatat si “rumegat” pana la refulare de presa laica. O sa incerc sa fac asadar o prezentare a problemei pentru cei care nu sunt ortodocsi sau sunt doar ortodocsi botezati dar neimplicati in chestiunile de zi cu zi ale Bisericii Ortodoxe sau chiar daca sunt implicati, nu au habar de chestiune sau nu o inteleg. Scopul initiativei mele este de a clarifica si a prezenta pe scurt problema, desi evident ca nu voi reusi. In esenta problema este simpla: in randul ortodocsilor exsita grade diferite de relationare cu eterodocsii (crestinii neortodocsi) care grade, dupa ce ca sunt multe, mai au si o alta consecinta (dimensiune, influenta): fiecare crestin ortodox priveste pe alt crestin ortodox mai ales prin prisma prin care acesta se relationeaza la eterodocsi. Relationarea la eterodocsi variaza imens de la considerarea catolicilor ca frati de credinta si frati intru Hristos, care au Sfantul Duh si doar ca sunt … putin schismatici si asta din motive istorice, pana la considerarea ca catolicii sunt eretici si sunt total in afara Bisericii, nemaiavand valabila nici o taina si prin urmare si nemaiavand Duhul Sfant; la acest grad maximal de alergie fata de eterodocsi, mai exista un adagio: ortodocsii care au tangente cu ei de asemenea pierd Duhul Sfant si mantuirea, fiecare ortodox fiind dator sa le spuna adevarul, cum ca ei sunt rataciti, ca semn al iubirii totale. De asemenea, pomenirea ierarhilor cu un anume grad de afinitate la ecumenism, este tot erezie. Pare complicata explicatia, sa facem deci o paralela. Sa presupunem ca intr-o familie sunt doi frati. Unul este alcoolic (eretic). Pozitia ortodocsilor “extremisti” [1] ar fi ca celalalt frate (care nu este alcoolic), deci ortodoxul, nu doar ca nu trebuie sa bea impreuna cu alcoolicul si nu doar ca nu trebuie sa se faca ca ploua si sa nu ii zica nimic acestuia, doar pentru a mentine o legatura ce pace si intelegere. “Extremistii” ortodocsi sunt de parere, ca fratelui alcoolic trebuie sa i se spuna adevarul in fata: “esti alcoolic si o sa mori!”, nu trebuie tratat special sau cu blandete, nu trebuie lasat sa bea fara sa i se atraga atentia si fara a mentine o “sfanta” raceala fata de el, avand contact minimal, utilitar, ocazional si in nici un caz petrecand timpul impreuna cu el sau avand anumite activitati care doar sa il amageasca pe alcoolic ca nu are nici o problema si ca faptul ca el este alcoolic este doar o simpla alegere, in esenta si el este un om normal. Cred ca am complicat si