Suntem deja în (ciber)război cu Rusia

Vrem sau nu vrem să recunoaștem, România, NATO, UE, SUA sunt deja în război cu Rusia. Și războiul nu este rece, ci este cald. Faptul că nu vedem bombe care să cadă, este doar o chestiune de timp. Așa cum în războiul “fierbinte” mai sunt zile, mai sunt locuri unde viața merge înainte și lumea își vede de treaba până cade bomba, tot așa și la noi acum – e un moment de aparentă liniște.

Dar să intru deja în ce doresc să elaborez: Ucraina recrutează cetățeni străini pe rețelele sociale (Twitter) pentru a ataca Rusia. Teoretic, chiar în timp ce Biden și șefii NATO zic: nu vrem să începem WW3, nu vrem să escaladăm la nucleare, există posibilitatea, ca soldații americani, când termină serviciul, să meargă acasă și de plictiseală să intre pe canalul Telegram unde e coordonat atacul asupra Rusiei și să răspundă apelului ucrainienilor.

Bine, am putea zice, dar asta nu înseamă că e război. Pe bune? Dacă acei hackeri controlează mersul trenurilor din Rusia și provoacă un accident, nu este același lucru cu lansarea unei bombe din SUA către Rusia care aterizează pe acel tren? Adică consecințele sunt cumva aceleași, faptul că o persoană a reușit asta independent, fără concursul statului și al guvernului … mult succes să dovedești asta!

Ne reamintim alegerile din vremea lui Trump când a fost acuzat că rușii l-au ajutat. Americanii au arătat cu degetul înspre ruși. De ce? Pe lângă faptul că le convenea, au avut ceva indicii … Părerea mea, ca observator al activității pe rețelele sociale din România, cam 50% dintre userii cu atitudine anti-ucraineană acum pe rețelele sociale sunt boți, adică nu sunt persoane reale. Aceștia postează mesaje din narativul: Ucraina ne-a furat Bucovina, ucrainienii nu au permis școala în limba română, Ucraina nu este o țară, Kievul este leagănul ortodoxiei rusești, SUA are laboratoare de viruși în Ucraina și e ok atunci ca rușii să omoare mii de ucrainieni etc.

Poate trebuia să fac întâi o descriere a situației actuale pe frontul hackingului, dar am început cu această știre pentru că este un punct de escaladare cu potențial foarte mare și deloc observat în prezent.

Bunăoară, mulți se întreabă cum de nu au dat rușii nicio lovitură pe plan cibernetic și cum de deocamdată băncile merg, site-urile merg, facebook merge etc. Ei bine, părerea mea e că rușii nu prea au aceste capacități. Hackerii ruși au, adica da, pot da jos cu o bancă dacă vor, dar nu pot câștiga nimic. Hackerii ruși pot ataca – și atacă – asseturi de unde pot stoarce ceva. De exemplu, poate sparg o aplicație financiară folosită de milioane de oameni și sifonează 1$/săptămână de la fiecare user, fără să se laude și încercând să țină ascunse aceste sifonări cât mai mult timp. Sau: sparg aplicația unei bănci, dar nu fac nimic decât când un utilizator ajunge la o anumită sumă – așteaptă o recompensă mare, nu sifonează 1000 de lei ci așteaptă sau cauta utilizatori cu 100.000 de lei.

Dar statul rus nu are astfel de asseturi, din simplul fapt că cei care se pricep cel mai bine la hacking, preferă să lucreze independent și să nu fie la cheremul lui Putin sau al oricărui guvern. Sunt oameni discreți, extrem de discreți, care folosesc 99% din abilități ca să-și ascundă urmele și doar 1% ca să spargă ceva.

Nu zic că poate rușii nu au posibilități – evident, au servicii IT specializate în spart chestii. Dar una e să ai un serviciu cu 100 de oameni și alta e să ai la îndemână o agenție de recrutare hackeri care îți poate aduce printr-un sistem MLM bine organizat 10.000 de conturi fictive extrem de bine consolidate, care nu pot fi detectate de filtrele rețelelor sociale, care par reale 100% și care să pompeze pe narativul pe care ți-l dorești tu, ca client care îi plătește.

Ce doresc să spun pe scurt este ca până hackerii ruși nu sunt câștigați ideologic de Putin și nu sunt convinși că e bine să lupte, nimic rău nu se va întâmpla cu băncile din vest. Poate nimic rău făcut de ruși, că de iluminați nu putem garanta.

Pe cât sunt de interesante și de exotice discuțiile despre hacking și ce se poate face, prea puțin se menționează – ba chiar deloc – că există totuși și hackeri buni care au grijă ca internetul să meargă. Și aceștia în niciun caz nu sunt angajați de guverne. Din start, hackerii buni au făcut internetul rezilient – să nu uităm că scopul inițial al internetului și ideea care a dus la formarea sa sub formă de rețele, a fost rezistența la un atac nuclear a unei structuri de comunicare și comandă.

Înainte de internet, să zicem că rușii depistau unde era centrul de comanda al armatei SUA și de unde se transmiteau ordinele. Îl bombardau și rezolvau! Soldații nu mai primeau comenzi, informațiile nu mai se duceau la comandă unde să fie analizate și apoi noi ordine trimise către forțele rămase în picioare. Problema s-a rezolvat prin structura de rețea care permite redundanță și funcționare chiar când unele puncte din rețea sunt dezactivate.

Întorcându-ne la războiul cibernetic, chestiunea aici este că oferă nenumărate oportunități de dezinformări și mașinațiuni strategice. De exemplu, Rusia văzând intenția Ucrainei, poate simula unele slăbiciuni și poate permite unele acte de sabotaj pe care apoi să le pună în față drept casus beli cu un anume dușman.

Am mai menționat că intuiția mea este că Rusia nu se va opri la Ucraina ci va încerca spargerea NATO prin lovirea celei mai slabe zale din lanț. Lovirea însă trebuie să fie extrem de justificată, adică să creeze condițiile favorabile ca punctul acela 5 din tratat să nu fie activat sau chiar dacă sunt condiții de activare, opinia publică din țările care dau direcția în NATO să se opună intrării în război cu Rusia. Un scenariu posibil, l-am mai prezentat – dacă România încurajază Moldova să provoace Transnistria, Rusia poate răspunde și poate ocupa Moldova. Atunci România poate să apere Moldova și să intre în conflict direct cu Rusia. Rusia poate răspunde cu o nucleară și poate astfel speria populația din SUA care va cere politicienilor să se abțină, deoarece România și-a făcut-o cu mâna proprie … Nu știu cine și-ar dori un asemenea scenariu mai mult: SUA sau Rusia.

De partea cealaltă, există posibilitatea ca Rusia să aibă capacități distructive masive dar să nu le folosească deocamdată – prea ar bate la ochii. Cu ajutorul chinezilor, eu sunt sigur că rușii pot face mult rău și e posibil să nu fii fost pregătiți și încă să lucreze la aceste arme informatice.

Concluzia acestui articol este că trebuie să învățăm să ne protejăm de riscurile digitale. Și asta nu se face cu antivirus ci cu eliminare completă a telefonului mobil și eventual chiar a calculatorului. Generalii ruși care au murit, au fost depistați prin telefon, ucrainienii au primit informațiile de la americani și comando-uri specializate ucrainiene i-au neutralizat pe cât erau ei de generali. Faptul că nu foloseau echipamente securizate, pe care probabil rușii le au, arată că rușii chiar s-au arătat slabi. Adică, e posibil ca nu doar la arătare să fie slabi, ci chiar să fie. Iar faptul că după primul general omorât printr-o asemenea tehnică, au mai existat încă 4, denotă fie prostie cruntă, fie lipsa unor mijloace de comunicare securizată.

Eșecul rusesc este doar în capul prostănacului

Doresc să clarific din nou în ce măsură putem considera “operațiunea” rușilor un eșec sau nu, deoarece sunte unele persoane care răspândesc prostii în spațiul mediatic mainstream românesc. Sunt și unele care nu răspândesc, ba din contră, aduc clarificări importante, dar în general sunt specialiști mai puțini cunoscuți. Culmea e că și minciunile și informațiile clare la care mă refer au fost prezentate la aceiași emisiune – Tuca Show. Am rămas surprins că Tucă are memorie de pește și nu ține minte informațiile prezentate de la un invitat la altul pentru a pune întrebări pertinente invitaților și a clarifica lucrurile.

Emisiune în care prostănacul subestimează cras capacitățile rusești, susținând că rușii nu pot ajunge la noi deoarece nu mai au cu ce. Tucă evident nu l-a contrat, amintind doar că nouă ne pică avioanele doar că le tremură chiloții uitându-se la ruși …
Perspectiva unui pilot este cu totul alta
Un general dă clar verdictul: Rusia și-a obținut obiectivul. Ucraina nu are alternative

Din start țin să subliniez că în ciuda notorietății, Tucă are capacități intelectuale limitate. Tocmai această limitare l-a făcut popular, că este prost și tupeist și are curaj să tragă de mânecă pe interlecutori, prin urmare, e popular, meltenii se identifică prin el.

Așadar ce trebuie în esență să observăm este că Rusia a ocupat Ucraina și a bătut-o. Mai precis, a ocupat o parte din Ucraina care o intereseaza și posibil să ocupe TOATĂ Ucraina. Că nu va fi blitzkrieg e altceva, asta e doar în capul proștilor, au aflat și ei un termen militar și îl măcăne aiurea. Nu am timp să tai foaia în patru, dar tare-aș vrea să clarific unele aspecte legate de blitzkrieg. De exemplu, războiul între triburile germanice și Imperiul Roman nu a fost deloc blitzkrieg. Cu excepția atacului asupra francezilor, nici nemții nu prea au mai avut alte blitzkrieg-uri. Invazia Cehiei, Poloniei și a altor minioni a fost pur și simplu o confruntare între tancuri și cai, evident că nu putea fi altceva decât blitz.

Tennic blitzkrieg este un termen tactic nu strategic, este “o metodă” pentru o bătălie, nu un “stil de război”. Dacă doreau musai blitzkrieg , rușii aruncau câteva nucleare. Ucraina s-ar fi predat după prima total. Ar fi răspuns vestul la fel, ar fi atacat Rusia dacă ataca cu nucleara? Nu, din contră! S-ar fi temut și ar fi pedepsit crunt parlamentele care propuneau “no-fly zone” peste Ucraina.

Ce ne spune asta? Adică, având la îndemână nucleara, de ce nu a folosit-o Putin? I-ar fi fost frică de oligarhi? I-ar fi fost frică că va fi ostracizat de presa din România și făcut criminal de război? I-ar fi fost frică de propriul popor? Nu! Motivele sunt multiple.

Principalul motiv pentru care Putin nu a folosit nucleara / blitzkrieg-ul în Ucraina este acela că războiul abia a început și Ucraina este doar o primă bătălie. Și așa cum scrie la carte (de exemplu în Arta Războiului), una dintre principalele reguli ale războiului (pe care bineînțeles că prostănacii din MS nu au habar de ea) este “arată-te slab când ești puternic și puternic când ești slab).

Problema acestei confuzii legate de blitzkrieg și de comportarea Rușiei în Ucraina este tocmai lipsei unei culturi fundamentale strategice, nu zic militare, care vine din lipsa lecturii. Tembelizorul a formatat patternurile de gândire după modelul feedback-loop-ului BREAKING NEWS. Adică:

  1. avem (sau fabricăm) BREAKING NEWS – relatăm, arătăm imagini, eventual live, dăm reacțiile autorităților; băgăm reclame rare, dar la audiențe maxime, profiturile duduie
  2. analizăm ce s-a întâmplat, invităm specialiști, “experți”, tempo-ul discuției e mai lent ca la BREAKING NEWS-uri; băgăm reclame dese și multe că lumea este deja captivă
  3. comemorăm – tempo-ul informațional este și mai redus, grosul contentului este emoție și contemplație; reclamele sunt deja dominante, practic în cazul BREAKING-NEWS-urilor consistente, știrile și comentariile comemorative sunt întrețesute printre infocomercialurile de lungă durată din timpul zilei

Un alt motiv pentru care Rusia nu a câștigat războiul în stil “blitzkrieg” este nevoia de adaptare.

  1. adaptarea armatei rusești – oricât de simplă ar fi o operațiune, orice armată are nevoie să se odihnească. Tancurile rusești pot merge singure 40km pe zi. Din spate trebuie să vină convoaiele de aprovizionare, mâncarea și trupele de infanterie de suport. După cum am văzut, au fost momente și locuri unde rușii nu au asigurat convoaiele din spate și acestea au fost atacate. Între timp s-au mai adaptat și nu mai lasă convoaiele aiurea. Asta însă presupune mulți oameni. Ca să faci asta repede, înseamnă să ai trupe masive care să asigure toate convoaiele. De aceea aduc soldați din alte părți: Siria, musulmani etc. Aceste opera’iuni de protecție a convoaielor nu sunt cu risc prea mare și e un fel de poliție. Să nu uităm că apropriii avansului tancurilor, aviația a făcut deja curățenie în artileria ucraineană care nu mai există. De asemenea, armata ucraineană este captivă în partea de est și asta a fost realizat în “blitzkrieg-ul” inițial, al atacurilor aeriene.
  2. adaptarea populației – dacă doar Ucraina era obiectivul acestui război, blitzkrieg-ul era o soluție. Dar populația este adaptată pentru un război de lungă durată, mai bine zis pentru un nou război rece – în cel mai fericit caz. Însă situații pot să mai apară și războiul economic să se întețească și mai rău. De aceea este mai bine să dai timp populației să se obișnuiască, e bine să lași frustrările și tensiunile să se disipe puțin înainte de a trece la următoarea etapă (Moldova, Georgia, Taiwan, etc).
  3. consolidarea alianțelor – și aliații Rusiei au timp ca să se pregătească de război
  4. observarea inamicului – principalul risc existențial pentru Rusia este NATO. NATO este un tratat, nu o armată. NATO nu este o țară, nu este un popor, este un tratat care poate sau nu să fie respectat. Putin observă dinamica dintre țările NATO, invață mecanismele, caută metoda optimă de a găsi punctul slab pentru a putea fie să lovească (dacă e cazul), fie să nu fie lovit (dacă NATO are variante). Problema NATO e că tratatul în sine este unul TEORETIC defensiv (nicio țară nu poate ataca altă țară, nu doar din NATO, ci și aiurea), dar PRACTIC este ofensiv (dacă SUA vrea să atace o țară, face apel la minionii din NATO – nu toți însă trebuie să răspundă …)
  5. erodarea inamicului – pe lângă observarea reacțiilor și studierea mecanismelor, era de prevăzut că sancțiunile asupra Rusiei și războiul în sine vor pune presiuni economice masive și în vest. Prin urmare, un blitzkrieg în Ucraina nu ar fi ajutat cu nimic

Poate singurul avantaj al unui blitzkrieg pentru ruși ar fi fost spoiala de imagine a rușilor în presa din vest. Dar presa uită că toată măcăneala ei este ireală, virtuală, este zgomot pe lângă realitățile tangibile, fizice unde contează teritorii, resurse energetice, oameni, capacități, armament, aur, etc

Rusia a câștigat deja războiul în Ucraina și așa cum spune dl general, a câștigat mai mult decât se aștepta, adică probabil va cere mai mult decât își dorea inițial. Armata ucraineană a fost neutralizată din prima zi, ce vedem noi sunt skirmish-uri. Există pierderi, dar, dar în Al 2-lea Război Mondial, după avansul nemților până la Stalingrad, rușii pierdurseră cam toată armata. Apoi au primit ajutorul americanilor și au retras producția în estul îndepărtat. Acum au pe chinezi în spate și nu aiurea vedem americanii cum îi tot amenință. Nu doar că rușii nu sunt blocați și fabricile rusești produc continuu acum armament, dar China este în spate cu un miliard de oameni, care produc și ei arme și avioane și tancuri, iar rușii le dau gaz, petrol și grâne.

Ce doresc eu să subliniez este că războiul abia a început și culcarea pe o ureche este o mare greșală.

Ce mai doresc să subliniez este că Moldova deja a pierdut. Nu se mai discută nimic nici de integrarea Moldovei în NATO și UE. De unirea cu România, nici atât! Iată deci că nouă, rușii ne-au tras deja un blitzkrieg!

Trump anunță desființarea NATO

 

Bineinteles, intrebarea care se pune este daca poate exista NATO fara SUA. Trump are dreptate cu privire la bani, cu privire la Germania si energie. Nemtii insa o sa zica ja, ja si o sa faca altfel pentru ca sunt departe de renumele pe care il au pe la noi cu privire la seriozitate. Dilema este ce optiuni are Trump? Poate Trump declara iesirea SUA din NATO? Nu are de ce. Insa Trump are cateva optiuni:

  • retragerea trupelor din Germania si mutarea lor in Polonia si Romania; oricum cred ca americanilor le-ar conveni o mutare inspre est si Trump se poate folosi de acest “conflict” cu nemtii pentru a face mutarea mai spre est si incorsetarea Rusiei
  • taxarea industriei auto germane si escaladarea razboiului tarifar;

Americanii mai au o problema si mai mare cu nemtii decat cea a procentului contributiei la armata sau a conductei de gaz cu Rusia: explozia schimburilor comerciale ale nemtilor cu chinezii. Colaborarea sino-germana este la un nivel atat de mare incat multi nemti pun problema daca nu cumva in razboiul tarifar cu chinezii sa tina partea chinezilor desi nemtii au parte de aceleasi probleme ca americanii cu privire la dezavantajele tarifare fata de chinezi, singura  diferenta (majora) fiind faptul ca chinezii prefera sa cumpere BMW-uri si Mercedes in detrimentul Hardley Davidson-ului sau a Chrysler-ului, adica nemtii totusi reusesc sa exporte in China mult mai mult ca americanii.

Intorcandu-ne la NATO, este clar ca Trump incepe sa apeleze la ultimul avantaj al SUA care franeaza dezmembrarea rapida si intrarea SUA in lumea a 3-a: armata. Am explicat in articolele anterioare ca dolarul incepe sa fie atacat din toate partile si petro-dolarul este lovit la radachina de chinezi ajutati de rusi. Tiparnita a esuat sa rezolve problema inflatiei si sa stimuleze economia americana pana la un punct in care cresterea economica sa depaseasca inflatia. Ratele dobanzilor sunt la niveluri de alerta si ciclurile de reaparitie a unei recesiuni este tinut in pioneze sa revina pentru ca o recesiune in SUA la ratele actuale poate devia rapid in  mare depresiune, banca centrala nemaiavand unelte la indemana.

Prin urmare, daca economic sunt in ruine, SUA apeleaza la ultima capacitate: armata. De aceea NATO este obsolete pentru americani deoarece un nou razboi acum este cel mai bun lucru care se poate intampla dolarului si economiei americane. Importanta armatei si a industriei armamentului este atat de mare in SUA incat parlamentarii au amanat livrarea noilor avioane F-35 catre Turcia deoarece turcii au indraznit sa cumpere armanent de la rusi. Iata deci ca Trump nu vorbeste aiurea si nu este singur in strategia americana de repozitionare. Gigantul adormit nu este deloc adormit: SUA incearca sa revina in forta si Trump va lovi puternic in China si in Rusia, deocamdata economic si financiar si vedem ca Trump pune accent si pe energie.

Ce mai poate face SUA, este o intrebare vitala pentru noi. Mici razboaie locale cum a fost Siria vedem ca nu au ajutat prea mult. Un razboi nuclear cu SUA sau China este putin probabil deocamdata, deoarece mai exista optiuni. Trebuie deci sa ne uitam inspre Iran, Turcia, Taiwan si de ce nu Moldova.

NATO Kaput – by Merkel

Revin cu cateva comentarii la un articol vechi de cateva zile in care atrageam atentia ca gogosile cu “atingerea obiectivelor Romaniei” (declaratia presedintelui nostru) la intalnirea NATO sunt jovialitati infantile ca sa nu zic idioate.

Te poti bucura cat vrei tu de batutul pe umar al lui Trump. Ca fapt divers, Trump nici nu stie cine e Klaus si in locul prim-ministrului munte-negrean pe care Trump aproape l-a luat la bataie ca i s-a pus in fata la poze, putea foarte usor sa fie Klaus.

Pe langa usuirea noului minion care se invarte in jurul marelui eliberator, Trump a mai facut si alte gafe, din care cea mai notabila este strangerea pe bune a mainii presedintelui francez. Klaus nici macar nu s-a ales cu vreun pârț de-al lui Trump si totusi a venit inapoi vesel si optimist ca o logodnica care a primit inelul. Sa nu ne mire insa, Klaus e doar un automaton care o data invartita cheia, trage singura invarteala pe care o stie, el nu are posibilitatea sa iese din cadru, sa spuna sau sa faca ceva independent, in functie de context.

In fapt, cel mai important lucru care s-a intamplat la intalnirea NATO recenta si care trebuie subliniat pentru a imprastia fumul aruncat in presa romaneasca papagaliceasca care nu va recunoate destramarea NATO decat cand vor ajunge rusii cu tancurile in studio la ei, este ca Trump – presedintele SUA, principalul fondator si membru NATO fara de care nu mai exista NATO – nu a reiterat articolul 5 cum era traditia. Pentru Trump NATO este un camp de manevra, un asset pe care il va folosi cum poate si de care se va debarasa cand doreste daca e cazul. Trump, ca un profitor si om de afaceri neserios (a tras nenumarate tzepe, nu a platit oameni, a incalcat contracte), nu doar ca nu este de incredere, dar nici macar nu se incadreaza in zona de “nebun pe medicamente”, in sensul ca nu respecta limitele impuse de constrangerile functiei pe care o ocupa.

Sa revenim insa la Merkel. Dupa NATO am avut intalnirea G-7/8 din Sicilia (8 fiind UE, cf Merkel), la care intalnire in afara de faptul ca Trump a amenintat ca o sa iese din Acordul de la Paris care reglementa dur productia industriala, nu am aflat nimic despre ce discutii s-au dus si pe ce teme. Foarte probabil, discutiile au fost foarte scurte, Trump neavand rabdarea sa vorbeasca mai mult de 15 minute si nici atat sa asculte pe alti mionion vorbind ei, nici macar cate 15 minute in parte, fiecare.

Imediat dupa ce am aflat ca Trump a amanat decizia, mi-am dat seama ca probabil Trump deja s-a hotarat si a amanat doar pentru a nu agrava si mai mult relatiile cu “partenerii”. Care relatii oricum sunt distruse. Iata insa declaratia lui Merkel dupa intoarcerea de la G7:

“The times in which we could completely depend on others are on the way out. I’ve experienced that in the last few days,” Merkel told a crowd at an election rally in Munich, southern Germany. (sursa)

Daca nici asta nu e ruperea NATO, atunci ce este? Daca nici aceasta declaratie nu este un inceput al unui nou nationalism german si al unei noi ere de “preluare” a conducerii de catre Reich, atunci ce este? Pana si “binomul” germano-francez care a ajuns acum o piesa de teatru defuncta, in urma decaderii tragice a Frantei va fi in curand scos din uz.

In final, doresc doar sa ating tangential o alta chestiune, despre care tot speram sa scriu separat, dar nu am apucat. Negocierile pentru Brexit sunt doar o mascarada. Sunt mai degraba, niste tratative de negociere inainte de inceperea razboiului Imperiului Anglo-American cu Cel De-al 4-lea Reich. Bineinteles, ca razboiul deja a inceput pe plan propagandistic, prin tentativele de intimidare nenumarate. In sensul ca: Junker, deja declara ca britanicii vor regreta ca au parasit Reich-ul si vor independenta si deja se lauda ca Marea Britanie va fi un avertisment pentru alti dezertori. Daca din start aceasta este mentalitatea si pozitionarea ta, ce negocieri sa mai fie alea.

Simplul fapt ca UE cere Britaniei sute de miliarde aiurea, in afara oricarui contract sau intelegeri si impotriva oricaror realitati si strategii. Cum poti schimba aversiunea poporului britanic fata de UE si cum poti eventual sa mentii viitoare relatii cordiale si un parteneriat real – similar poate altor tari cum ar fi Elvetia, Norvegia etc – daca tu din start ceri sute de miliarde? Este evident ca nemtii nu vor pacea cu britanicii si doar trag de timp ca sa dea timp companiilor germane sa se adapteze la situatie. Nemtii din afaceri care nu iubesc incertitudinea cu siguranta merg deja pe varianta cea mai nasoala si ia masuri pentru adaptarea la un exit brutal cu eventuale taxe vamale si tot tacamul.

Recent insa, un gest trecut cu vederea prea facil, a avut loc din partea lui Trump, care i-a avertizat pe europeni sa o lase mai moale cu amenintarile la partenerul lor britanic. Din pacate nu am pastrat referintele si nu pot da nici un citat sau mai mult detalii. Indubitabil, din acea declaratie Trump clar se pozitiona in apararea britanicilor  – de altfel a sustinut Brexit-ul de la inceput – si ii ameninta (!) pe europeni. Natura amenintarilor nu o pot detalia, dar o pot specula: daca europenii pun taxe britanicilor, americanii vor pune si ei taxe europenilor. Oricum Trump cauta pretexte sa franeze exportul masinilor nemtesti in SUA. Asa cum le-a pus si canadienilor taxe pe lemn, Trump doar ce a prins gustul “sangelui” si lucruri marete ne asteapta. Va recomand asadar, sa recititi articolele mele mai vechi despre razboiul tarifar.

PS: eu unul nu inteleg importanta Acordului de la Paris si de ce din simpla retragere a SUA din acest acord, Merkel face apel deja ca trebuie ca europenii (de sub umbrela Reich-ului) trebuie sa-si ia destinul in mana.

NATO – Kaput

Să ignorăm articolele din presă, mai ales din cea românească cu privire la întâlnirea șefilor de stat de la NATO. Ca să ne facem o idee, cam cât de important este NATO pentru Trump, să amintim că înainte de întâlnirea NATO, Trump a făcut un mic “pelerinaj” (vezi articolul anterior) în Arabia Saudită (o țară cu locuri sfinte pentru musulmani), Israel (Țara Sfântă pentru toți) și Vatican (țara sfântă pentru vicepreședintele catolic Pence căruia Trump îi datoreaza câștigarea alegerilor).

Reamintim când Merkel a venit la Trump care a fost principalul lucru care s-a discutat: Germania are de plătit la NATO din urmă diferența dintre 2% din PIB și cât a alocat în fiecare an, începând din data semnării acordului cu 2%. Restul a fost gargară, asta a fost discuția principală și Merkel s-a întors făcând pe niznaia declarând: Germania nu recunoaște această datorie, Germania face și drege oricum, Germania alocă bani, luptă în Afganistan, luptă împotriva Isis, blah, blah.

Negocierile dintre Trump și nemți pe seama datoriei istorice a Germaniei către NATO sunt la fel de dure ca negocierile pentru Brexit, doar că SUA amenință că iese din NATO dacă Germania nu plătește, pe când în cealaltă parte, UE (Germania) cere Marii Britanii bani la plecare, dupa ce aceasta a ieșit deja din UE.

Să facem o mică paralelă între aceste duble negocieri între cele două mari imperii pe care mulți le văd unul singur, dar nu e chiar așa: Imperiul Anglo-American (SUA / Marea Britanie / Australia și restul din CommonWelth) și Al 4-lea Reich (UE). Nemții cer pe de o parte bani englezilor (taxa de exit) pe care ipotetic i-ar fi căpătat de la aceștia dacă nu ar fi ieșit. Acoperire în negociere, nu prea au nemții decât amenințări fără valoare: dacă nemții le bagă britanicilor taxe, își taie singuri creaca având în vedere pe de o parte exportul de mașini în Marea Britanie, dar pe de altă parte, mai ales, având în vedere că dacă o să fie de ales între Londra și Frankfurt, Deutsche Bank o să aleagă Londra. Nu e nevoie să demonstrez asta: Deutsche Bank este dependentă de Fed și de SUA (oricând americanii îi pot trânti o amendă să o bage direct în faliment, cum i-au mai amenințat pe nemți) și în plus, banii nu au culoare și bancherii nu au suflet (nemțesc în cazul asta), deci ruperea totală și un conflict vamal sau economic între Reich și Marea Britanie va lovi în primul rând în nemți.

Cel de-al doilea conflict între imperii este unul mocnit, deși tocmai am mai avut o răbufnire, semn că focul nu s-a stins, ba chiar se întețește: la Întâlnirea NATO de acum Trump nu a cerut doar nemților să plătească ci tuturor țărilor care nu au îndeplinit obligația de 2%. Bineînțeles că presa și toată lumea “bună” îl crede pe Trump nebun și toți sunt siguri că Trump o să fie impeached și o să ne scăpăm de el.

Glumește însă Trump când declară că țările membre NATO sunt datoare plătitorilor de taxe americani pentru diferențele între cei 2% angajați și bugetele alocate? Face el doar gargară, campanie sau e superficial? Nicidecum, Trump este POTUS! (President of The United States) Trump este “the man with the big guns”, Trump este nenea care are butonul roșu dupa el, pe lângă multe alte chestii cum ar fi portavioane, avioane, rachete, bombe etc.Trump tocmai s-a întors din Arabia Saudită [1] de unde a adus acasă o sută și ceva de miliarde în contracte pentru armament, bani care vor crea locuri de muncă dar mai ales vor liniști pentru o perioadă complexul militaro-industrial căruia Trump îi este îndatorat pentru a putea supraviețui (inclusiv fizic).

Unii idioți au tendința să privească discursul lui Trump de la Bruxelles în care le cere europenilor să plăteasca ca pe un tătic care își ceartă copiii. Ei, care este problema? NATO e SUA oricum și americanii duc greul, e firesc. Trump face gălăgie, că e dator față de electorat, dar nimic nu o să se schimbe, totul o să continue la fel ca și până acum. NATO e puternic, we are strong together, blah, blah. Sau: ce o să facă americanii dacă nemții și restul nu plătesc, să plece din NATO? Să își retragă armatele din Germania sau scutul din România?

Lucrurile nu sunt atât de simple. Evident că în ciuda fracturii, americanii nu sunt proști să părăsească teritorii ocupate deja și resurse pe care le controlează (spațiu geopolitic, rețea informațională, etc). Repercursiunile fracturii însă se vor vedea când e cazul, poate chiar la un viitor război Rusia-Turcia (să zicem) în care Trump nu va interveni pe motiv ca NATO e obsolete deoarece tările membre nu și-au respectat angajamentele.

Puterea unei alianțe vine tocmai din încrederea, buna înțelegere, respectul și interesele comune ale membrilor. Interesele de securitate comune ale europenilor sunt relativ comune, se intersectează pe undeva, însă americanii au o dinamică aparte a ceea ce este important sau nu pentru ei. Iar președintele este tocmai mecanicul care pune la cale acea dinamică, de aceea orice mică fisură acum (iar cea de față nu este una mică) se va lărgi și mai mult în viitor și va crăpa când ți-e lumea mai dragă pentru fraierii aflați la margine.

Ca o confirmare a acestei fracturi între americani și nemți este poate și accelerarea armatei “europene”, care va fi în fapt o armată a celui de-al 4-lea Reich (vezi regimentele “imperiale” din armata Austro-Ungară în 1914):

Germany Is Quietly Building a European Army Under Its Command
Berlin is using a bland name to obscure a dramatic shift in its approach to defense: integrating brigades from smaller countries into the Bundeswehr. (Sursa: Foreign Policy)

Ca fapt divers, România are onoarea să fie cobai și în armata “europeana” nu doar în scutul “anti”-rachetă american în care Polonia încă ezită să intre. Oare o să ne fie bine cu fundul în două bălți?

~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Body Language: Trump Middle East Visit

Restructurarea Romaniei [2]: Apararea

Vezi si RESTRUCTURAREA ROMÂNIEI [1] – INTRO

Cat de bine pregatita este apararea unei tari se poate vedea doar in vreme de razboi. Oricate lucruri bune sau rele am spune despre armata romana si despre beneficiile sau problemele apartenentei la NATO, in fapt toate sunt speculatii. Doar adevarul unui viitor conflict ne va spune cu adevarat cum stam la capitolul aparare. Asta nu ne impiedica insa sa facem un diagnostic si sa obsevam cateva lucruri certe.

Un lucru cert este ca armata romana nu este prea grozava daca privim prin prisma potentialului de impact regional. Practic, regional impactul armatei romane este zero daca nu chiar pe minus, avand in vedere ca teritorii ale Romaniei sunt inca sub ocupatiei ruseasca, ca sa nu mai zicem de bazele cedate americanilor pe degeaba. Da, stiu, asta tine de tratate si de cursul istoriei. Armatele insa decid cursul istoriei si cert este ca Romania a pierdut oportunitatea sa ajute Moldova in conflictul cu Transnistria intr-un moment in care acest lucru tinea doar de vointa politica. Ma refer bineinteles la anii 90 si la ce s-a intamplat de-atunci incoace. Moldova sub ocupatie este poate cel mai clar indiciu al neputintei si al slabiciunii actuale a Romaniei.

Poate suntem obisnuiti sa gandim ca atat putem noi, ca nu putem sa facem fata vicisitudinilor istoriei sau, dupa cum spunea un tovaras, “meandrelor concretului” – o expresie fumoasa care poate denota apogeul gandirii iliesciene. Am crescut la scoala fiind invatati ca, noi mereu am fost inconjurati de mari imperii si ca este o minune simplul fapt ca am rezistat atatia ani si ca nu ne-am pierdut identitatea. Evident, putini elevi realizeaza ca grecii sau polonezii, de exemplu, au fost intr-o situatie mult mai dificila decat noi si ca desi istoric au avut vicisitudini mai mari ca noi, se afla deasupra noastra cam din orice punct de vedere.

Mentalitatea este extrem de importanta cand vorbim despre lucruri importante cum ar fi planificarea, strategia si obiectivele. O mentalitate decadenta, slabita, complexata si inchistata in limite stabilite de curente de gandire care nici nu stim de unde vin si cui apartin, nu poate sa planuiasca lucruri mari. Informarea corecta si deschiderea mintii dincolo de status quo-ul cu care suntem obisnuiti ar fi indeajuns pentru a pune unele intrebari si a deschide unele perspective cu totul diferite. Bunaoara, nu doresc decat sa amintesc ca nu intotdeauna romanii au fost la fel de slabi si neputinciosi ca in vremurile de astazi. Moldova lui Stefan cel Mare era la fel de inconjurata de “mari imperii” ca si in alte vremuri, in schimb Moldova lui Stefan cel Mare era o mare putere regionala care nu doar ca nu se supunea “tavalugului istoriei” si strica planurile imperiilor dimprejur, dar ajunsese in anumite momente sa puna probleme de securitate acestor imperii (a se vedea incursiunile lui Stefan cel Mare in Polonia) sau era un “jucator” in deciderea politicii tarilor inconjuratoare (a se vedea influenta lui Stefan cel Mare in Tara Romaneasca).

Nu as dori sa trec mai departe peste mica paranteza cu Stefan cel Mare fara a pune cateva intrebari cu privire la succesul Moldovei din vremea lui Stefan cel Mare. Tin sa mentionez mai intai ca nu am citit prea multa istorie si desi sunt foarte pasionat de Stefan cel Mare si citesc tot ce pot, nu am pretentia sa emit teorii si ipoteze istorice. Insa as dori sa pun ca intrebare urmatoarea chestiune: in ce masura Moldova lui Stefan cel Mare isi datoreaza succesul doar lui Stefan cel Mare sau si calitatii poporului din vremea sa. Nu degeaba a ramas denumirea lui Stefan de “cel Mare” [1] dar performanta de durata si amplitudinea impactului domniei sale sunt cu siguranta si concecinta a “materialului” uman cu care Stefan a putut sa realizeze ce a realizat. Este redundant sa facem paralele cu alti mari domnitori, cu alte genii militare sau administrative care insa desi au ramas in istorie prin straluciri de moment, impactul lor nu a fost nici pe departe comparat cu ce a reusit sa faca Stefan cel Mare in Moldova. Sa fie oare explicatia acestei diferente tocmai materialul uman? Oare ce ar fi realizat Mihai Viteazu daca in loc de tradatori ar fi fost inconjurat de patrioti cum a fost Stefan cel Mare? Mi-au ramas mereu in minte cuvintele spuse despre Stefan cel Mare de Parintele Nicolae Tanase: Stefan cel Mare ardea satele din fata navalitorilor, dar le ardea pentru ca stia ca are cu cine sa le refaca. Daca moldovenii nu ar fi fost in cuget si simtiri alaturi de Stefan, s-ar fi rasculat de la prima batalie.

De ce am facut aceasta introducere in tratarea subiectului apararii cu cateva comentarii cu privire la mentalitate? Ce am putea noi oare sa ne propunem din punct de vedere militar si ce vrem mai mult decat avem: o tara libera, indepententa, suverana? He, he, aici s-ar lungi mult discutia. Lansez doar un scenariu de istorie alternativa in care s-ar putea afla Romania de astazi: Romania de astazi ar putea fi o tara independenta pe bune (adica care sa nu se bazeze pe NATO), cu teritorii intregi (altfel spus cu Moldova si Transnistria integrate) si o tara in care niciun politician ungur nu ar avea in ce context sa mai mentioneze cuvantul “Trianon” asa cum niciun mexican nu are curajul sa ridice pretentii asupra Texasului.

In continuare, as dori sa fac o scurta recapitulare a situatiei armatei romane, punctand ulterior cateva realitati si deziderate. De asemenea, vom face un scurt comentariu legat de “sistemul” de securitate al Romaniei, care sistem este unul singur, determinat de singurul tratat actual, mai exact de NATO.

Dupa cum stim, Romania fiind membra a blocului comunist, facea parte din tratatul de la Varsovia, un tratat similar NATO din ziua de astazi. Intreaga strategie de securitate si organizare a armatei sunt evident dictate de tratate si de contextul istoric in care se afla o tara. Comparativ cu NATO insa, tratatul de la Varsovia avea cateva mici diferente: organizarea armatelor statelor individuale era mai independenta decat NATO in care se pune accent si se incearca o unificare cat mai puternica, mai ales prin prisma “standardizarii” armamentului – o formula cu spoiala de specialitate prin care se justifica publicului necunoscator necesitatea ca armamentul sa fie cumparat de la americani. Intreaga distrugere a industriei producatoare de armament a Romaniei s-a facut sub sloganul “alinierii la standardele NATO“.

Nu negam aici diferentele evidente tehnologice intre armamentul american si capacitatile ramase in urma ale industriei romanesti de armament post-decembriste. Insa mai de dorit era pastrarea si modernizarea acestei industrii decat vanzarea ei la fier vechi. Bineinteles, ca oricum toata industria comunista din Romania a fost vanduta la fier vechi, chiar daca doar in acte, unele agregate si materii prime fiind mult mai scumpe decat fierul vechi si constituind obiectul unor afaceri negre odioase. Insa macar industria de armament putea fi crutata, cu putina atentie din partea conducatorilor.

De asemenea, pe vremea tratatului de la Varsovia, fiind perioada Razboiului Rece, armata avea de departe o importanta majora in cadrul oricarui stat, lucru schimbat total in momentul in care am intrat noi in NATO cand principalul interes al americanilor a fost ruperea satelitilor URSS (lucru realizat oricum prin anularea tratatului de la Varsovia) si impingerea granitelor geografice ale NATO cat mai mult inspre Rusia, existand chiar momente in care existau unele discutii despre o eventualitate aderare a Rusiei la NATO. Ulterior aderarii, interesul NATO nu a fost deloc in dezvoltarea unei armate romanesti capabile, aceasta fiind exclusiv misiunea statului roman. Sa nu fim insa tristi: nu doar in Romania s-a intamplat asa, ci in toate tarile satelit ale SUA, dezvoltarea unei armate nu este privita cu ochi buni, deoarece altfel nu s-ar mai justifica cheltuielile si vanzarile complexului militar american, ca sa nu mai vorbim de posibilele “abateri de la cale” cum este cazul Turciei de astazi.

Care era asadar starea armatei romanesti pe vremea comunismului? Era ea una buna sau una proasta, era mai buna ca acum sau mai proasta? Sunt lucruri bune la care sa facem referire sau situatia actuala este una mult mai fericita? Astfel de intrebari pot naste discutii infinite. Eu doresc insa doar sa subliniez ca armata Romaniei pe vremea comunismului putea asigura integritatea teritoriala a tarii, putand tine in sah chiar marele urs, cum s-a dovedit in cazul inabusirii Primaverii de la Praga din 68.

Principalele lucruri care trebuie subliniate cu privire la armata romana dinainte de 89 este in primul rand capacitatea de productie de armament (Romania era un exportator important de armament) si al doilea era capacitatea umana: numarul mare de soldati permanenti si faptul ca exista stagiul militar obligatoriu si fiecare barbat putea sa foloseasca o arma sunt lucruri care desi denigrate, erau un garant importat pentru securitatea tarii.

Poate a venit vremea de o noua paranteza si sa subliniez cat de important este ca fiecare barbat (cel putin) sa fie capabil sa poarte o arma. In primul rand, dupa parerea mea, o tara in care barbatii nu pot sa isi apere nevestele in cazul unei invazii este o tara pierduta. Putini elogiaza performanta Elvetiei de a-si pastra neutralitatea in cel de-al 2-lea Razboi Mondial fara a stii carui fapt se datoreaza asta. Multi pun pe seama sistemului bancar si pe faptul ca Elvetia are destui evrei importanti iar cum evreii conduc lumea, Elvetia a fost mereu ca un fel de refugiu pentru evrei si de aceea si-a permis “luxul” sa fie neutra. Evident sunt prostii, realitatea fiind cu totul alta. Un raspuns final nu poate da nimeni. Cu siguranta conteaza si bancile, cu siguranta conteaza si evreii, insa in cel de-al 2-lea Razboi Mondial, cred ca evreii ar fi fost mai degraba un punct in plus pentru nemti sa-si doreasca ocuparea Elvetiei. Intorcandu-ne insa la capacitatea de autoaparare prin folosirea armelor, in cel de-al doilea Razboi Mondial a fost o discutie intre un ministru neamt si un sef de guvern Elvetian, nemtii amenintand cu invazia pe elvetieni: “domnule ministru – zice neamtu’ – armata elvetiana are x mii de soldati; noi putem trimite oricand y batalioane de soldati cu un numar mai mare de x mii si va vom face praf”. La care elvetianul raspunde “ati uitat sa puneti la numar si milioanele de elvetieni care vor opune rezistenta; nu uitati ca fiecare elvetian are cel putin o arma in casa si ca stie sa o foloseasca”.

Imi cer scuze pentru redarea aproximativa a discutiei de mai sus, din pacate nici nu mai retin de unde mi-a ramas in minte pentru a putea cauta si a oferi tabloul complet si precis al discutiei. Esenta invataturii insa cred ca ramane. Nu vreau sa fac apogeul portului de arma si sunt constient ca pusca nu mai este ce-a fost si conteaza prea putin in cazul unor razboaie totale. Insa, pusca sau pistolul in mana fiecarui cetatean sunt un prim nivel de descurajare a unei invazii militare, cel putin prin prisma resurselor alocate de atacator si al oportunitatii unei invazii.

Avem deci cateva puncte slabe, mai ales in cadrul unui viitor volatil cu tulburari majore din varii cauze (teroristi, refugiati, razboi in tari vecine etc). Faptul ca la romani nu exista dreptul de a purta arma si ca nu este constientizata importanta macar a pregatirii oricarui barbat sa foloseasca arma, ne plaseaza din start in categoria “sitting ducks”.

Daca portul armelor este un capitol inchis, ce putem spune insa despre capacitatea barbatilor de a folosi arma? Si aici stam cum nu se poate mai prost. Armata “profesionista” sub-finantata si prost-pregatita are dificultati pana si in atragerea tinerilor spre aceasta meserie. In SUA, armata are mereu “material” de “carne de tun” din randul claselor sarace (negri, orase distruse economic, zone fara potential etc). La noi insa, tinerii saraci fug in afara si armata are dificultati in a-si constitui personalul, ca orice companie din Romania, de altfel. Problema demografiei este un alt aspect peste care vom sari sumar, nefiind prea mult de spus decat ca este de departe o rana deschisa care va sangera si mai mult in viitor, pe langa emigratie.

Ce solutii ar fi insa, chiar cu declinul populatiei, chiar cu dezinteresul fata de meseria de soldat si de armata in general, ce am putea face pentru a face un pas in pregatirea pentru razboi? Legea privind statutul rezervistilor este un timid pas inainte, insa suntem abia la inceput. Banii vor fi insa problema principala la acest capitol, ca si motivatia de altfel.

Poate a venit timpul sa tratam putin si aspectul motivatiei, altfel zis al patriotismului. O armata, pe langa stimulentul financiar si atractivitatea ca meserie, trebuie sa atraga in primul rand si prin ceea ce se numeste patriotism. Cuvant greu cu multe de spus, aflat insa intr-un declin ireversibil, mai ales consecinta a “integrarii europene” si a globalizarii. Satul global vazut de multi ca o metamorfoza fireasca si binevenita a statelor nationale este o himera care nu face decat sa secatuiasca puterea simbolica a popoarelor slabe, a statelor aflate in disolutie sau reziliente intr-un statut de limbo, de plutire obosita peste timp a unei idei istorice, ramase in suspans pana la viitoarele transformari semnificative. Mai adaugam la cele spuse mai sus si mireasma cufundarii in virtual si a dezinteresului general pentru societate si gasim unele raspunsuri ale lipsei patriotismului si a interesului pe care tara il poate prezenta pentru un cetatean in ziua de astazi.

Un soldat care nu e gata sa isi dea viata pentru tara si nu are constiinta jertfei de neam este un soldat care chiar daca isi va face meseria profesionist pentru a-si pastra locul de munca, nu va putea sa dea totul si nu poate constitui baza unei armate puternice si viguroase. Diferenta intre un soldat patriot si unul doar profesionist si corect este aceeasi ca intre un angajat la o companie de stat si un intreprinzator care munceste zi si noapte pentru familia sa. Primul este atent doar la posibile riscuri (sa nu fie prins de sefi cand se joaca monopoly, sa nu faca greseli pentru care ar putea sa fie taxat pe viitor etc) pe cand al doilea este interesat de rezultatul muncii sale, de succesul sau esecul muncii sale legandu-se intrebarea daca va avea sau nu de mancare si toate celelalte.

Din pacate, armata nu poate face prea mult pentru trezirea sentimentului patriotic al soldatilor sau al viitorilor soldati. Acest aspect tine mai mult de societatea in intregul ei, sistemul de invatamant, politica, religia, cultura care pot sau nu sa nasca si sa mentina treaz sentimentul patriotic. Vremurile post moderne mai ales, prin reformatarea mentala cu ajutorul societatii informationale, pune piedici dificile si provocari majore in toate capitolele enumerate mai sus, de unde intelegem de ce patriotismul are un grad continuu slabit si puseuri desi datatoare de sperante pentru unii, slabe precum arderea unui fitil care sta sa se stinga.

Strategia de aparare porneste de la tratatele existente si de la conjunctura geopolitica. Calitatea si experienta oamenilor implicati in elaborarea si indeplinirea unei strategii de aparare sunt definitorii. Cand insa politizarea a cuprins intreaga societate si partidul numeste pana si directorii de scoli, ce putem spune despre promovarea valorilor si a oamenilor de calitate in cadrul armatei? Nimic! Strategia de aparare este prin urmare un corolar al politicii fiind dependenta de toate constrangerile ei: oportunism, schimbari dese, perspective scurte, lipsa responsabilitatii, irelevanta profesionalismului etc.

O armata puternica cu greu se poate realiza fara o economie puternica. Spun “cu greu” deoarece se pot face multe lucruri si fara bani multi. Eficienta este tocmai arta realizarii unor obiective cat mai mari cu resurse cat mai mici. Misiune grea, mai ales daca nu esti fortat de imprejurari si daca te culci pe-o ureche ca te apara NATO si ca tot ce trebuie sa faci este sa ii lasi pe americani sa-si planteze niste baze de rachete pe ici pe colo sau sa le dai un aeroport-doua, sau se mai trimiti si tu un batalion-doua prin razboaiele murdare ale americanilor in lume.

Dupa ce ca oricum nu avem bani pentru o armata puternica, putinul care il avem a fost cheltuit tot prin prisma “adaptarii la sistemul de securitate NATO” si prin parteneriatul romano-american prin care noi ne angajam sa le cumparam americanilor arme fie ca avem sau nu musai de ele, fie ca avem sau nu prioritati la capitolul respectiv.

Nu cred ca exagerez prea mult daca spun ca armata romana este probabil tratata de americani similar kurzilor in Siria: li se dau ceva “goodies” (niscavai mitraliere sau echipamente nu prea avansate) bineinteles pe bani sau petrol (americanii nu fac cadouri!), li se face training, se fac misiuni comune si sunt incurajati. Cam atata tot. Americanii nu o sa vina sa lupte razboiul kurzilor, insa ii folosesc pe kurzi, impreuna cu alte grupari “partenere” cand e nevoie sa atace Mosul unde isi trimit si ei ceva trupe mai ales pentru coordonare.

Niciodata americanii nu au spus ca le vor oferi mai mult kurzilor, insa probabil kurzii, ca si romanii sunt siguri ca americanii ii vor sprijini in lupta cu marele satan de la nord (Rusia pentru noi, Turcia si Iran pentru ei). Toata strategia kurzilor, ca si a romanilor, se invarte in jurul americanilor. Fara americani, si kurzii si romanii, nu stiu si nu pot sa se lupte. Americanii sunt singura lor sursa de armanent, singurii lor parteneri si gandul ca acolo sus, cineva vegheaza pentru biruinta lor, ii linisteste si ii face sa nu se gandeasca la alte optiuni.

M-am plictisit de cati ani tot explic de ce NATO este efemer si nu mai are multe zile. Va invit sa le cautati daca doriti sa aflati si argumentele. Mereu am atras atentia ca un tratat poate sau nu poate sa fie respectat, de aceea e bine sa nu ne bazam doar pe acest tratat ci sa cautam variante. Nu m-am hazardat sa propun variante, nu am sugerat nici impacarea cu rusii, desi a incerca nu ar fi o crima si nici bazarea doar pe fortele proprii. Sunte insa multe lucruri care se puteau face aceasta toata perioada de pace intre doua razboaie, perioada in care prin mila lui Dumnezeu noi am apucat sa traim.

Dezvoltarea unei industrii de armament care sa produca macar echipamentele de baza ale unei armate si de care avem nevoie urgenta ar fi fost un lucru benefic atat pentru suportul armatei cat si din punct de vedere economic. Daca trebuie sa existe un sector strategic sprijinit de stat, de departe acesta ar trebui sa fie productia de armament. Dependenta de alte tari pentru armament in conditiile in care noi avem o traditie, avem capacitati tehnologice si mai ales resurse umane capabile sa dezvolte o asemenea industrie este nu doar un risc de securitate, dar si o prostie din punct de vedere economic.

Dar de ce ne-am opri la echipamentele de baza? Parteneriatul cu SUA daca ar fi insemnat cu adevarat un parteneriat ar fi presupus cel putin productia in Romania a unui tip de rachete moderne care sa intre in dotarea armatei noastre, prin infuzia de tehnologie americana. Stiu ca exista unele tentative si proiecte de un relativ succes, insa acestea nu pot fi comparate macar cu succesul Daciei in domeniul automobilelor, in conditiile in care noi am avea nevoie de producerea cel putin a unui Skode in domeniul militar, avand posibilitatea (teoretica) de a cere tehnologie si suport din partea marelui nostru partener. Nu voi mai spune prea mult despre industria de apararare decat ca faptul ca noi inca vorbim in 2017 de importanta revitalizarii acesteia denota starea jalnica in care ne aflam si perspectivele si mai slabe prin prisma tulburarilor geopolitice si dificultatilor economice care se vad la orizont.

In recapitulare stam prost cu patriotismul, stam prost la industria de aparare, nu avem nici macar capacitati cantitative printr-o pregatire minimala de rezervisti, toate punctele pozitive care tin de aparare par a ramane existenta unui tratat, care are insa o importanta pusa sub semnul intrebarii in mod accelerat chiar de catre partenerul de baza al acestui tratat. Mai adaugam aici situatia geopolitica grava si sistemul putred de conducere, consecinta a politizarii generalizate din Romania si ramanem cu o armata prost dotata, aflata inca in durerile unei nasteri ca o organizatie relevanta, adaptata realitatilor, cu resurse umane din ce in ce mai greu de gasit, cu resurse financiare mereu sub semnul intrebarii si mai ales cu un sens existential pus continuu sub semnul intrebari de societatea fluida in care traim si in care puterea de simbol a conceptului de tara si neam sunt cel putin aflate in covalescenta. Ne-a ramas totusi mostenirea istorica care poate fi o inspiratie pentru inca un nou inceput.

CONCLUZII

  • nu stim starea actuala a armatei romane, probabil este proasta, exista sanse sa nu fie asa
  • industria de armament este jalnica, armata nu are finantare; fara bani, apararea este imposibila
  • organizarea eficienta si puterea simbolica ar compensa lipsa banilor: armata romana este insa lipsita de ambele
  • tratatul NATO prezinta o minima stabilitate si niscavai sperante; tratatele sunt insa facute pentru a fi desfacute; o baza de cateva rachete la Deveselu nu inseamna in nici un caz ca SUA ne va ajuta cu ceva in caz de nevoie

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] DE CE ESTE ŞTEFAN CEL MARE SFÂNT

 

Turcia vs UE & NATO

S-au mai limpezit apele cu privire la tentativa de lovitura de stat din Turcia si mie imi este clar in ce directie se va merge. Erdogan a luat-o pe calea lui Sadam, cu o mica deosebire: are poporul de partea lui.

Este greu de facut acum un istoric al ruperii lui Erdogan de NATO si al influentei miscarii guleniste tolerate si finantate de CIA in Turcia si in randul turcilor. Ne vom rezuma la a emite cateva pareri.

Lovitura de stat esuata a fost slab pregatita. In primul rand nu avea suportul intregii armate iar in al doilea rand exista nenumarate semne de intrebare cu privire la unele ezitari. De ce, de exemplu, avionul lui Erdogan nu a fost lovit, daca pucistii tot erau “all-in“? Poate pentru ca totul a fost doar un mic test sa vada reactia poporului si sa calculeze in ce masura Turcia va fi dezmembrata din interior sau din afara?

Am urmarit interviurile lui Sibel Edmonds, o fosta translatoare de limba araba a FBI-ului reporter specializat pe Turcia si whistleblower. Sibel are o intreaga teorie cu privire la istoricul Al-Quaeda si al Primaverii Arabe, dar nu va spun decat un cuvant cheie “Operation Gladio B”. Cu privire la lovitura din Turcia, Sibel este de parere ca este posibil ca sa fii fost o pregatire, pentru a vedea reactia populatiei.

Bineinteles, ca in orice miscare sociala de amploare, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. As aminti aici Decembrie 1989, Romania. Prin urmare, foarte posibil ca daca lovitura a fost doar un test, reactia populatiei sa nu fie deloc incurajatoare pentru americani. Sibel elogiaza miile de turci care si-au pierdut viata luptand cu mainile goale impotriva tancurilor pentru a apara independenta si libertatea Turciei, asa cum o vad ei. Acestia sunt eroi nationali si ne alaturam parerii ei. Romanii ar avea de invatat ca libertatea este un dar de mare pret si mai bine traiesti leu pentru o zi decat oaie pentru o suta de ani.

Ce va urma mai departe? Fiecare zi aduce o noua stire prin care turcii acuza UE si NATO, ba de implicare in lovitura, ba de apararea teroristilor (SUA nu vor sa-l extradeze pe Gulen), ba ameninta cu ruperea acordului pentru extradarea imigrantilor etc. Frecusurile cresc in intensitate si de la vorbe se poate trece la fapte peste noapte. Sunt deja si actiuni mai concrete, chiar daca mai putin oficiale. De exemplu,  acum cateva zile a fost oprita electricitatea la baza de la Incirlik.

Chiar daca Erdogan a luat-o pe urma lui Sadam si si-a atras mania Imperiului, nu este deloc exclus ca prin abilitate si popularitate Erdogan sa fie un os in gat pentru americani, cel putin pana se va ivi vreo ocazie potrivita.

Cu ocazia acestei lovituri exista o singura certitudine: Erdogan si-a intarit pozitia interna si nu va ma putea fi dat jos din interior. Singura sansa de “recastigare” a Turciei pentru Imperiu, ar fi lovirea din exterior printr-un “haos creativ”. Fiind “pierduta” pentru Imperiu, Turcia nu va mai putea juca un rol prea important pentru interesele Imperiului. Nu doar bazele aeriene in proximitatea unor zone fierbinti, de interes pentru Imperiu, erau aportul Turciei, cat mai ales operatiunile “underground” ale armatei: inarmarea rebelilor anti-Assad, relatiile cu Isis si tinerea in lesa a Rusiei prin controlul asupra stramtorilor.

Totul nu este inca pierdut pentru Imperiu. Daca nu va face greseli prea mari Erdogan nu va avea probleme. Doar pentru injuraturi si gura mare, este putin probabil sa si-o fure: politica externa este matematica, cum spunea Putin. Cata vreme nu da dovada de prostie si nu trece la gesturi concrete anti-imperiale, Erdogan va supravietui. Doar daca nu cumva, intre timp, se va ivi vreo ocazie de a fi prajit. Pot fi multe scenarii cu privire la “prajeala” lui Erdogan, de la inarmarea si starnirea kurzilor din sud, la trimiterea de semnale catre rusi ca pot sa pedepseasca Turcia, fara probleme. De fapt, nici nu stim daca mai e nevoie de astfel de semnale: rusii s-au prins oricum.

Aminteam intr-un articol trecut ca rusii au o problema: politicienii din vest (UE + SUA) nu se mai tem de nucleare si considera razboiul ca un joc virtual. Imi pare rau ca nu am gasit conferinta lui Putin in care se plangea: “nu stim cum sa le mai explicam”. Rusia este o putere nucleara, dar politicienii din vest ignora total riscul unui razboi nuclear si gandesc doar in raportul armelor conventionale: cine este Rusia sa tinem cont de ea? O mica putere locala, putem face ce vrem, inclusiv sa le dam arme ucrainienilor sau sa introducem no-fly zone in Siria (asta o sa faca Hitlery daca castiga). Rusii incearca sa tina pasul din punct de vedere al armelor conventionale, dar nu au mari sanse in lupta cu bugetul armatei americane, oricat de eficient si inovativi ar fi.

In cazul inceperii razboiului cu rusii, singura sansa a rusilor de a reaminti popoarelor si politicienilor din vest de pericolul nuclear este sa le faca un “demo”. Multa vreme ma temeam ca acest demo va fi facut pe Romania. Prin instrumentarea unui conflict, nu ar fi greu pentru rusi sa ne provoace doar pentru a arata vesticilor ca cu nuclearele nu este de glumit. Acum, nu este exclus ca rusii sa considere Turcia mai potrivita pentru un demo, mai ales ca le-ar oferi o cu totul alta oportunitate geopolitica. La ce sa mearga inspre vest si sa riste un razboi full-scale cu NATO cand ar putea sa loveasca Turcia – ceea ce nu le-ar displace pe moment americanilor – si sa castige influenta si mai mare intr-un teritoriu geostrategic vital pentru Imperiu, prin proximitatea imediata fata de Israel – adevarata putere mondiala care a colonizat SUA si care foloseste armata SUA doar pentru a-si duce la cap proiectul.

Nu ar mai fi prea multe de spus momentan, decat sa reiterez ca coliva turcilor s-a cam fiert!

1 2