Tag: Moldova

Ascultam cam acum o lună la radio un interviu cu un politruc moldovean. Se discuta despre orientarea Moldovei către Europa şi aderarea la unele valori şi instituţii europene, despre tratate de colaborare şi aderarea la unele principii de drept şi la orientarea societăţii către valorile europene. Am avut o tresărire pentru moment, pentru că limbajul suna similar cu al politicenilor noştri înainte de integrarea României în UE. Tonul, argumentaţia, expresiile englezeşti forţate, şabloanele formaliste de exprimare dorit elevată dar evident dobitoacă, tot ce spunea politrucul păreau un replay cu accent moldovean al discursurilor politicenilor românii care încercau să convingă care mai de care că el e mai european ca contracanditatul lui. Dar nu doar politicienii au avut această boală. Orice şef de birou de la vreo primărie comunală îţi putea cânta aceeaşi placă a alinierii la normele europene, a adoptării legislaţiei europene sau de îndeplinire sau neîndeplinire a aquisului comunitar. Şi fiecare încerca să se încadreze într-un portret al unui viitor ipotetic în care România (acum Moldova) va intra în rândul lumii, va scăpa de orice primejdii ale trecutului (adică ruşii) şi va adera la un nou set de valori (bineînţeles european) care ne va aduce numai bunăstare şi bucurie.

M-a mâhnit discursul, l-am ascultat deşi nu prea am habar de ce se întâmpla în Moldova şi am realizat brusc că momentul în care se află Moldova acum este oarecum similar cu extazul trăit de România înainte de a intra în UE. Mai precis, aspiraţiile şi năzuinţele românilor de peste Prut sunt similare cu visurile pe care şi le făceau românii de dincoace de Prut, cum că vor intra în UE şi astfel vom intra şi noi în Europa, în rândul lumii, în societatea democratică şi prosperă. Ce alternative avem? – întrebau euro-fanaticii. Dacă spuneai că alternativa ar fi să ne vedem singuri de capul nostru, te catalogau în cel mai bun caz nerealist – dacă mediul era unul cu pretenţii elevate – şi ultranaţionalist dacă cel pe care încercai să îl convingi că Europa nu este ceea ce pare era un simplu cartof de televizor spălat pe creier de propaganda de partid. Cum să existe o altă cale când vedem Europa ce bine o duce şi vedem cum ruşii abia aşteaptă să ne integreze ei în CSI la cea mai mica amânare a avântului nostru către Europa? Cum să putem gândi că românii ar fi în stare să crească singuri, fără ajutorul standardelor europene şi fără banii veniţi de la Europa, dar mai ales fără purtarea de grijă a organismelor europene care nu vor mai lăsa pe neosecurişti să ne fure totul cum au făcut după revoluţie. Cum să sperăm la o democraţie şi o libertate reală când neocomunistul Iliescu nu ne mai lăsa o dată în pace şi ne tot trăgea în urmă din avântul nostru către o societate deschisă şi cu adevărat democrată fără infulenţele fantomelor trecutului care nu putea fi realizată decât sub umbrela UE? Într-adevăr, lucrurile păreau atât de clare şi atât de evidente pentru 99,99% dintre români, încât mai nimeni nu s-a ofuscat că nu s-a votat integrarea în UE. Ba chiar îţi era şi ruşine să spui că tu eşti eurosceptic şi că ai avea totuşi alte păreri, pentru a nu fi catalogat extremist.

Acum, nu aş avea să le spun celor care s-au entuziasmat atunci şi celor care nu s-au gândit că era bine totuşi să facem altfel lucrurile un singur cuvânt: proştilor! Uitaţi-vă la Turcia de azi. Turcia a vrut să intre în UE şi aştia nu i-au primit pentru că sunt prea rămaşi în urmă, sunt ne-europeni, sunt prea religioşi şi nu tolerează prea bine protestele homosexualilor. Atunci turcii i-au ignorat pe europeni, au devenit şi mai religioşi, islamismul pare a fi viitoarea politică de stat şi economia Turciei duduie. Economia Turciei creşte pentru că ei nu au fost nevoiţi să dea jos cu tarifele vamale, nu au fost obligaţi să privatizeze la greu şi să vândă tot ce pot la firme franţuzeşti sau nemţeşti ca să îi primească aia în UE, turcii nu prea au avut ce compromisuri să facă pentru că oricum europenii nu le-au cerut nimic, europenilor le-a convenit mereu “rămânerea în urma” a Turciei tocmai pentru a le-o imputa ca inacceptabilă si prin urmare pentru a le putea da un “nu” cât de cât politicos, pentru ca Europa nu are (sau cel puţin nu avea acum 2-3 ani) curajul să spuna nu sincer. Ba chiar, Turcia nu trebuie să ceară aprobare de la UE ca să dea subvenţii la agricultori. Şi astfel Turcia azi creşte mai repede chiar şi decât Germania iar perspectivele sunt cu mult peste ale Germaniei care fiind trasă în jos de porcuşori va trebui să se zbată din toţi ţâţânii pentru a se rupe de euro, a se întoarce la marcă şi a-şi redobândi independenţa, doar dacă nu se scufundă mai înainte împreună cu Europa în viitoarea fundătură din care UE nu va reuşi să se scoată pentru zeci de ani de aici înainte. Ca să nu mai zic nimic de armata Turciei şi importanţa acesteia în vremurile tulburi care vor urma.

Dar revenind la Moldova, mă miră ca moldovenii sunt atât de naivi încât să creadă că a mai rămas vreun os de ros de la rămaşiţele nemţilor şi alte francezilor. E criza fratilor, nemtii nu vor mai face donatii celorlalti in speranta ca vor avea o noua piata de desfacere peste 10 ani (cum au facut cu spaniolii si cu polonezii) iar organismele europene nu sunt cu mult diferite de ce aveati inainte in vechiul soviet, cu mici diferente si nuantari. In Noul Soviet critica partidului este permisa, insa deciziile tot taticii le ia fara ca sa consulte oamenii. Cea mai clara dovada este votarea Tratatului de la Lisabona in Irlanda. Irlandezii au refuzat, europenii au insistat la politicienii irlandezi sa faca si sa dreaga astfel incat acesta sa fie votat, adica oarecum l-au bagat pe gat irlandezilor desi acestia votasera impotriva. Si inca o dovada ca Europa nu e altceva decat un alt fel de Uniune Sovietica: nici in Europa presedintele nu e ales de oameni, ci de o claca bine infipta si secreta care poate fi comparata cu Partidul Comunist care insa lucra pe fata spre deosebire de partidul celor care urmaresc unirea europei si crearea unui organism care nici nu putem banui ce va fi de fapt, avand in vedere situatia actuala.

Daca va supravietui proiectul european, pentru mine nu mai este un semn de intrebare. De ajuns este sa ne amintim ca problemele Greciei si ale Irlandei au fost doar amanate in speranta ca se va intampla o minune si economia isi va reveni peste noapte ca un humpty-dumpty. Bineinteles, porcusori sunt mai multi decat cei care i-am auzit guiţând deocamdata si nevoile lor sunt din ce in ce mai mari, economiile se prabusesc, conditiile internationale se inrautateaza iar Germania nu va vrea si nici nu va putea ca sa ii duca in spate pe toti. Criza financiara nu a trecut, bancile pot sa pice oricand, oricat de mult ar tipari americanii, colapsul social abia urmeaza iar Europa nu doar ca nu mai are ce sa promita celor de la periferie, dar nici nu mai poate sa isi multumeasca proprii cetateni. Nationalismul renaste peste tot,  lupta pentru propriile interese este din ce in ce mai apriga si nici macar ideea nationala nu mai sta in picioare in multe locuri (de exemplu Belgia) oamenii se orienteaza din ce in ce mai mult catre ce au ei de castigat si le pasa din ce in ce mai putin de ce ar putea sa ofere celor care au mai putin ca ei, chiar daca si ei au mai putin decat aveau alta data.

Nu cred ca trebuie sa fi prea inteligent ca sa intelegi ca un neamt nu va privi niciodata un roman sau un moldovean ca pe un partener, iar cea mai evidenta dovada a fost amanarea aderarii Romaniei la Schengen care nu a avut alt motiv decat pur si simplu protectionismul economic si xeonofobia. Suna socant nu? Intr-adevar, insa am argumente. Europenilor (mai ales nemtilor) le e frica de orice tara care ar putea sa creasca si sa le ia lor locul de principali producatori, le e frica ca investitorii sa nu se mute spre est, deja ii urasc pe romani pentru ca au furat Nokia de la Cluj, le e frica ca romanii ar putea produce si exporta la ei, le e frica ca romanilor le va fi si mai greu sa munceasca la ei si sa le fure locurile de munca, le e frica – nu in ultimul rand – ca tiganii ii vor invada si mai mult ca acum. Cum sa doreasca un moldoveam sa devina parte dintr-un club atat de penibil, care nu ofera mai nimic decat un mare vis si care nu rezolva deloc problema Moldovei pe termen mediu-lung, poate doar aduce un nou val de optimism si putin albastru un ochii pe termen scurt, pentru ca oamenii vor crede ca gata, au scapat de rusi, gata problema cu Transnistria o sa se rezolve, gata vom putea exporta vinul nostru mai usor la europeni si vom avea si noi euro, etc.

Trist, pacat ca istoria se repeta chiar atat de repede si chiar atat de similar pentru fratii de peste Prut. Si pacat ca romanii inca o data dovedesc ca nu sunt in stare sa stea singuri in picioare. Si se mai tanguie unii ca ne-am trezit intr-o zona periculoasa, la intersectia imperiilor. Ba unii chiar pe asta pun incapacitatea noastra de a concepe proiecte solide pe termen lung si de a ne tine pe ele si pun oportunismul si delasarea romaneasca pe baza unei false atitudini optimiste si in expectativa fata de un viitor fatidic  invariabil. Tare mi-e teama ca mai mult de cateva mitinguri ale poponarilor si de cateva steaguri albastre pe primarii, Europa nu va mai apuca sa le aduca moldovenilor mult-visata prosperitate si democratie pentru ca s-a cam dus si de pe la ei, vremurile care vin vor fi mult mai grele si pentru ei, iar solutii usoare nu vor aparea peste noapte, statele abia incep sa cada, dar caderea lor nu poate fi deacat incetinita un pic. Nu este exclus insa ca din faramiturile ce vor ramane sa se nasca un nou monstru, dar de ce ar vrea Moldova sa se expuna la un asemenea risc?