Efectul cumulativ al bombardamentelor

Efectul cumulativ al bombardamentelor asupra infrastructurii energetice din Ucraina este unul fatal. Cu fiecare generator distrus, cu fiecare punct de distribuție, Ucraina pare legată la mâini și nu are ce să facă în fața acestor lovituri.

Reparația este exclusă – de unde atâtea piese de schimb, de unde atâta forță de muncă? Infrastructura electrică este dificil de menținut în vremuri de pace, darămită în vremuri de război? Cei care vorbesc despre “reconstrucția Ucrainei” până războiul nu se termină sunt mai proști ca Prostănacul. De altfel, măcăneala recentă a prostănacului cu privire la “UE și NATO sunt gata / trebuie să reconstruiască Ucraina” denotă limitarea cognitivă a acestuia și faptul că el imită ca un tembel ce aude prin presa mainstream cea mai populistă care nu face decât să convingă populația că totul va fi bine și că, prin magie, prin minune, cumva doar fâlfâind numele unor organizații “solide” cum ar fi NATO și UE, rușii se vor retrage, Ucraina va câștiga și reconstrucția va începe. Ba chiar, și mai retardați sunt cei care deja discută despre reconstrucție în timp ce în Ucraina becurile se aprind 10 minute pe zi.

Strategia Rusiei este clară și este propagată prin toate canalele. Deoarece vestul dă arme Ucrainei și Rusia nu poate să avanseze (săracii ruși, ce slabi sunt! – evident un narativ fals și vom vedea de ce), Rusia face ce poate: bombardează rețeaua energetică pentru ca ucrainienii să nu mai aibă electricitate în fabricile care repară armament și astfel să aibă de pierdut în puterea de luptă. Cel puțin aceasta este explicația oficială pe care o dau rușii la acuzațiile vestului că fac crime de război și la criticile interne că nu bombardează obiective militare ca să recucerească teritoriile pierdute și să “elibereze” ce au pierdut. În fapt rușii au mari probleme militare în sensul organizării. Au capacitate, au armament, au soldați, dar nu prea mai au conducători și nici motivația inițială. SItuația se explică prin pariul pierdut că vor cuceri Ucraina foarte repede în urma “operațiunii” rapide menite să îi sperie pe ucrainieni. Nu s-a întâmplat așa și rușii trebuie să se trezească și o vor face, dar au nevoie de timp. Mobilizarea parțială și întărirea relațiilor cu China sunt canalele prin care rușii se pregătesc de un război pe măsura inamicului.

Ucraina este puternică. Nu trebuie să uităm că ucrainienii sunt foști sovietici. Mulți soldații ucrainieni aveau experiență de luptă din războiul împotriva Ceceniei și mai înainte din cel din Afganistan. Deja din 2014, mulți aveau experiența războiului din provinciile rebele. Dotarea armatei a fost de asemenea una bună, corezpunzătoare mărimii și industriei ucrainiene. Reamintesc de exemplu că turcii au găsit colaborare în Ucraina după ce au fost refuzați de ruși – în privința dezvoltării dronelor Bayraktar – despre care nu mai auzim nimic recent. Prin urmare, faptul că ucrainienii opun rezistență feroce nu este de mirare. De mirare – pentru ruși – este că ucrainienii nu s-au lăsat cuceriți și asimilați ci au opus rezistența, nu capacitatea de luptă acestora a fost ignorată de ruși care știau Ucraina foarte bine ce are și ce poate. De asemenea, Ucraina este ultima opreliște în fața rușilor până la Atlantic. Țările NATO nu au armate. Armamentul superior nu poate compensa, așa cum vedem acum în Ucraina unde chiar un număr mare de soldați cu arme și dotări din vest nu pot să facă mare brânză în fața rușilor care sunt de 10 ori mai mulți și care au de 10 ori mai multe arme, acum, în organizarea încă specifică unei “operațiuni” nu în stare de război declarat. Spun astea ca să explic de ce războiul este departe de a se fi terminat și de ce reconstrucția este imposibilă ca să mă justific de ce îl fac retardat pe Prostănac. De asemenea, deoarece Ucraina este puternică și a dat multe lovituri nasoale rușilor, aceștia au devenit mult mai precauți și toleranța la pierderi de trupe a scăzut drastic și s-a dus în polul opus. Rușii pur și simplu nu mai sunt dispuși să piardă niciun om și nu mai riscă operațiuni de atac care nu prezintă un interes maxim.

Bahmut este principalul focus ofensiv al rușilor în această perioadă și pare doar chestiune de timp până îl vor cuceri. Implicațiile ulterioare sunt cel puțin recuperarea teritoriilor complete ale Lugansk-ului si Donețk-ului – care par în ultimul timp a fi un obiectiv suficient pentru ruși pentru a iniția negocierile.

Dar există oare alternative la distrugerea rețelei electrice a Ucrainei? Să zicem că vestul ajută Ucraina cu generatoare și cu piese de schimb pentru refacerea infrastructurii. Dar efortul trebuie să fie imens doar pentru a putea asigura măcar sistemele de urgență gen spitale, pompieri, comunicații. Ca să nu mai zicem că după ce va termina cu centralele electrice, Rusia poate bombarda și aceste generatoare mobile. Într-un interviu TV, un general rus, întrebat fiind “de ce nu le bombardăm și fabricile și obiectivele economice”? Asta în contextul în care se discuta că economia Ucrainei încă produce … Militarul a răspuns nervos: “Păi ce e mai important, obiectivele energetice sau fabricile? Le luăm la rând!”

Așa cum am mai zis, Ucraina este întoarsă în Evul Mediu și viitorul este unul sumbru al unui teritoriu neguvernabil condus de grupări militare care nu se vor mai supune conducerii de la Kiev. Cu cât războiul se prelungește și rușii devin mai liniștiți în privința operațiunilor ofensive, cum sărăcia și distrugerea sistemului energetic cresc, ucrainienii își vor pierde coeziunea. Deja nu știm ce se întâmplă la fața locului și cu siguranță că sunt nenumărate probleme de care nu auzim deoarece mașinăria de propagandă a ucrainienilor este preocupată să nu afecteze imaginea poporului pentru ca ajutorul străinilor să nu fie periclitat. Cumva înțelegem deoarece și noi am trecut prin perioada cu “imaginea țării în Europa”.

Dar poate există perspectiva ca văzând acest dezastru, europenii și americanii să sporească ajutorul militar. Exclus. Vedem deja că există din ce în ce mai multă reținere în a oferi ucrainienilor arme puternice. După avansul recent în Herson, ucrainienii s-au apropiat de podul care leagă Crimeea de Rusia astfel încăt cu rachetele Himars potrivite să lovească podul. Americanii nu le-au dat însă rachete de 300km ci doar de 70km ca să fie la paritate cu rușii. Interesul american este ca acest război să dureze cât mai mult nu ca ucrainienii să câștige. Ucrainienii cred însă că îi pot fraierii pe americani, îi pot fenta și se milogesc în speranța că vor primi totuși arme cu care să îi bată pe ruși, cum ar fi de exemplu aceste Himars-uri pe care România le are și care au raza de 300km. Oficial, reticența americanilor este că ucrainienii vor lovi cu armele primite teritoriul Rusiei și astfel Rusia se va simți atacată de vest și va escalada tensiunile. De aceea loviturile ucrainienilor în Rusia, când au loc, sunt mai ales acte de sabotaj – nu știu dacă au folosit ceva oferit de vest pentru a lovi orașe din Rusia. Mai puțin zgomotos a fost și frecușul rușilor cu englezii legat de lovirea unor nave rusești din Marea Neagră cu ajutorul unor traineri britanici și unor informații furnizate de britanici. Părerea mea este evidentă că ucrainienii nu vor primi arme mai puternice și că trebuie să se descurce cu ce au. Speranța lor este ca prin minune, unele țări din NATO să poate să le ofere ceva mai relevant, chiar trecând peste acordul americanilor sau cumva fără a-i mai întreba pe aceștia. Vedem de exemplu cum Polonia trolează Germania că nu are nevoie de patrioate și că dacă vrea să scape de ele, nemții să le dea ucrainienilor. Evident că ucrainienilor le-ar pica bine patrioatele dar nemții nu au curajul și nu au motivația, fiind speriați și cumva bolnavi de sindromul Stockholm în legătura cu rușii.

Politic vs militar. Rezistența lui Zelensky la putere este cumva inexplicabilă altfel decât prin suportul americanilor care probabil au condiționat rămânerea acestuia de sprijinul acordat. Motivele pentru care au nevoie de el sunt evidente. De aceea se și oferiseră să îi ofere “exit” la începerea războiului când a avut loc faimoasa operațiune mediadică de pompare a imaginii lui Z prin replica “I need guns not a ride”. Se pune logic întrebarea dacă aceste lovituri vor avea vreun impact în direcția convingerii ucrainienilor să se predea și să intre la masa negocierior. Deocamdată nu se mai aude nimic, ucrainienii susțin în continuare că vor recupera totul, inclusiv Crimeea. Puterea politica este clar subortonadă și aliniată intereselor SUA. Dar militarii? Militarii au ajuns ultima speranță a unei păci înainte de distrugerea totală a Ucrainei. Liderii militari care ar dori însă pacea au o problemă – cină să negocieze? Cum să scape de Z? Cum să îl convingă pe Z și mai ales, dacă nu se lasă convins, cum să îl înlocuiască? Democrația este suspendată în Ucraina și un alt lider greu de pompat acum care să și rezoneze în rândul populației și care să aibă și recunoaștere internațională. Nu mai zic că dacă vreun general ar îndrăzni să scoată capul și să declare public că e necesară pacea, riscurile pentru acesta sunt masive. Vedem cum România este o țară bananieră condusă de serviciile americane în timp de pace și fără prea mari interese pentru Imperiu, altele decât oferirea unui cap de pot pentru avioanele americanilor care ar avea nevoie să aterizeze undeva în caz de nevoie. Că oricum alea scumpe pleacă (și se întorc) din Italia sau din Marea Britanie, nici nu pun piciorul pe pământ românesc. Cu atât mai mult serviciile americane controlează toată politica ucrainienilor și face imposibilă o lovitură de stat din partea armatei sau măcar vreo influență în direcția negocierilor.

Dar chiar dacă ar exista această posibilitate, ca militarul să poată influența politicul în direcția păcii (cum s-a întâmplat în Armenia de exemplu), cu greu putem concepe că generalii ucrainieni au de ce să se teamă de războiul cu Rusia, mai ales acum când ofensivele rusești s-au rărit considerabil și când teatrul de operațiuni este cu mult redus față de toiul luptelor. Dar ce zic eu: nici nu știm dacă ucrainienii chiar au generali deoarece mărturiile străinilor care luptă în Ucraina ne dau imaginea unei atomizări și dezorganizări notabile. Așa cum unii ruși se plâng că sunt transportați pe front și puși să se lupte fără a fi informați care sunt obiectivele și fără a avea un conducător care să le detalieze planul și să îi asigure de suportul altor batalioane sau de ceva acțiuni comune cu alte arme, cu atât mai izolați și puțini sunt ucrainienii.

Ce câștigă rușii în cele din urmă dacă distrug economia și infrastructura ucrainienilor? Mă refer, să presupunem că ucrainienii se dau bătuți și rușii ocupă toată Ucraina? Ce vor mai face cu o țară distrusă? Calculele sunt cu totul altele … rușii sunt clar interesați doar de anumite provincii și planul lor inițial era doar ca să îl gonească pe Z și să pună la putere un președinte pro-rus, lăsându-i pe ucrainieni să se milocească la vest și să colaboreze economic cu vestul, singura cerință a rușilor fiind ca să aibă grijă cum trebuie de conducte – de care deocamdată ucrainienii au avut. Dar rușii evident că nu au obiective economice, securitatea fiind singurul obiectiv, suficient de important cât să domine orice alte calcule și de aceea nu cred că vor da înapoi să distrugă și industria și drumurile după ce vor termina cu rețeaua energetică.

Acțiunile rușilor de distrugere a infrastructurii energetice, pe cât de criminale par, sunt în consonanță totală cu programul Marelui Reset de “trecere la verde” și nu exclud ca după o eventuală pace, Ucraina să fie dată ca model de “investiții verzi”, de surse “regenerabile” care să producă energie acum că vechile centrale au fost bombardate (și nu închise ca pe la noi din pix). Faptul că populația după pace va fi probabil de trei ori mai puțină decât înainte de război nu va fi făcut foarte popular și oricum nu va conta în propaganda care va urma, așa cum rata mortalității covid în plandemie nu a contat ci a fost fie pompată artificial fie ignorată când a scăzut și oficial, narativul mergând mai departe și organizatorii acestui narativ ajungând chiar să fie decorați de președinți (vezi Arafat de 1 Dec – a primit un cadou de la Klaus / OMS).

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.