Actualităţi din Ucraina

Rusia avansează lent în câteva direcţii în vest. Este clar intenţia de avans în proximitatea Doneţk-ului. Aceasta este prioritate deoarece Doneţk este un oraş mare şi ucrainienii foloseau artileria pentru a lovi locaţii de interes din oraş unde se aflau soldaţi, unde erau centre de comandă, etc. De aceea am tot auzit de Avdiivka care se alfă la nord-vest de Doneţk la 5km, practic e o suburbie.

Ca viteză, avansul este lent dar ferm. Faptul că ruşii nu avansează pe toate direcţiile spune că nu au capacitatea. Felul cum avansează însă denotă unele informaţii importante: este o grijă mare de partea ruşilor cu privire la pierderi. Ruşii nu mai tolerează nici pierderi umane, nici materiale.

De aceea, avansul ruşilor urmează cumva câţiva paşi standard caracterizaţi de prudenţă şi calcul şi de unele inovaţii şi adaptări la război despre care la noi nu prea se discută. Creşterea numărului de drone este un aspect. Dronele sunt un ecosistem şi dacă nu spunem ce fel de drone, nu spunem nimic. Sunt drone şi drone, la fel cum sunt Dacii şi Ferrari-uri şi Land Rovere şi Dustere. Ruşii este clar că au fie producţie, fie import de drone. De toate categoriile. În primul rând pe partea de recunoaştere şi urmărire, ruşii s-au adaptat şi folosesc dronele peste tot. Nu există penetrare fără confirmarea terenului şi urmărirea asseturilor inamicului fără scanarea cu drone. Pe lângă monitorizarea frontului, ruşii au un oarecare număr sau grupuri de specialişti în drone care au ca obiectiv vânarea de chilipiruri. Radarele ruseşti sunt bune, dar nu sunt foarte high-tech, nu au nici scanarea şi identificarea amprentelor ca cele ale americanilor şi nici nu au o bază de date globală cu semnături care să fie scanată live, interogată şi un radar care captează un semnal să spună că este, nu doar clasa dar inclusiv eventual să dea un id al assetului observat. Prin urmare, ca să umple acest gol, folosesc grupuri de drone seek and distroy care în coordonare cu anumite radare, încearcă să prindă pe teren “oi rătăcite” – echipamente mobile care apar într-un range abordabil pentru aceste drone şi astfel pot fi neutralizate. Aceste grupuri de seek and distroy de specialişti ruşi în drone sunt ca un fel de şcoală pentru soldaţi deoarece la începutul războiului, ruşii stăteau foarte prost la aşa ceva. Babacii generali ruşi nu au înţeles niciodată importanţa dronelor, până nu şi-au furat de la ucrainieni câteva lovituri ruşinoase la începutul războiului. Acum însă se adaptează şi încearcă să îşi crească treptat capacităţile – atât de producţie, cât şi de folosire.

Părerea mea este că ruşii au capacitatea de producţie, dar nu au avut decizia oficială şi viziunea la nivel înalt a importanţei acestei arme: drona. Acum sunt nevoiţi pe fast-forward să avanseze.

Pe lângă drone, ruşii au mai inovat un upgrade interesant la bombele antice neghidate care teoretic trebuiau să fie folosite de bombardiere. Cum însă pierderile de avioane şi elicoptere sunt prea mari deoarece ucrainienii au antiaeriene deşi se plâng că nu au, aceste bombe au cam rămas nefolosite deoarece avioanele nu le pot folosi. Evident există şi rachete teleghidate sau avansate care pot lovi oriunde cu precizie, dar acestea sunt foarte scumpe şi necesită obiective importante pentru a putea fi justificată folosirea lor.

Ca o mică paranteză, pentru a înţelege de ce ruşii nu pot folosi doar bombe/rachete smart, trebuie să vă reamintesc că teritoriul Ucrainei şi linia frontului este foarte mare. Trebuie un efort imens financiar şi de producţie pentru a produce bombe smart care să fie folosite peste tot unde e nevoie. Inovaţia pe care au găsit-o ruşii este dotarea bombelor antice care trebuiau să fie aruncate din avion, cu anumite dispozitive de ghidare care permit lansarea acestora la o distanţă sigură de front, ferind astfel avioanele de riscul antiaerienelor.

Ca o nouă mică paranteză, dacă ar dori, ruşii ar invada Ucraina complet cu toate asseturile pe care Rusia le are şi ar câştiga într-o noapte. Rusia are cu ce, dar pierderile ar fi mari şi după aceea, Rusia ar rămâne în fundul gol, expusă unei invazii a NATO. De aceea, strategia ruşilor are unele constrângeri complexe dar care trebuie să ne facă pe noi românii să nu dormim liniştiţi până nu ne tragem afară din NATO şi nu facem pace cu ruşii înainte să fim măcinaţi de ei ca o bucată de alună în colţul gurii, ca în Primul Război Mondial.

Deci constrângerile strategice ale ruşilor sunt

1. să bată Ucraina într-un ritm suficient de alert încât Ucraina să nu apuce să primească suficiente donaţii de la vest
2. să bată Ucraina fără a provocat intervenţia şi participarea altor ţări; voi reveni puţin mai jos cu privire la participarea francezilor
3. să bată Ucraina rămânând cu o armată puternică şi poate chiar folosind acest război ca un pretext de antrenament şi dezvoltare de capacităţi de luptă, în perspectiva altor viitoare războaie (fie în Vest, fie în Est)

Pe lângă constrângerile de timp şi cele legate de capacităţile de luptă, se înţelege că pierderile trebuie minimizate deoarece ruşii deja sunt în avantaj, deja au trecut hopurile şocurilor interne de toate tipurile (şocul psihologic, riscul economic cauzat de sancţiuni, testul diplomatic, realegerea lui Putin etc).

Singurul risc masiv pentru ruşi este venirea lui Trump şi eventuala turbare a acestuia. Trump este impredictibil şi toată lumea îşi dă seama că este probabil mult mai predispus la a apăsa pe butonul nuclear dacă Putin îl enervează decât Biden. Putin a spus asta în interviul cu Tucker, anume că îl preferă pe Biden. De ce? Deoarece Biden a spus clar şi de fiecare dată repetă: SUA nu va participa direct în războiul din Ucraina. Asta ce înseamnă? Asta înseamnă şi că NATO nu va participa direct şi că Ucraina va putea fi cucerită relativ facil, fără a face apel la nuclear în primul rând şi a risca sfârşitul omenirii.

Dacă vine Trump ce riscuri pot să existe? Ştim că Trump a început prin faimoasa declaraţie că “NATO is obsolete”, dar ulterior a fost clar că a folosit această mantră doar pentru a provoca ţările NATO să plătească mai mulţi bani şi mai ales Germania. A ameninţat cu mutarea bazei de la Rammstein în Polonia, dar la inaugurarea sediului NATO a spus direct nemţilor: iată că NATO are bani să îşi facă sediu de miliarde, dar nu are bani să aloce 2% pentru armată. Pe atunci, nici nu se punea problema unui război cu Rusia, Trump trâmbiţa acei 2% pentru a spori veniturile bugetare ale SUA care se află în pragul colapsului financiar din cauza îndatorării peste măsură şi mai precis se află în dominaţie fiscală, despre care am tratat pe scurt. Dominaţia fiscală este o criză totală a sistemului financiar prin care banca naţională e nevoită să mărească dobânzile pentru a stăvili inflaţia dar nu poate să o facă deoarece mărind dobânzile ar duce la colapsul datoriei suverane deoarece guvernul nu ar ma putea face faţă la plata datoriilor. Prin urmare, este vitală creşterea veniturilor guvernamentale pentru a plăti parte din datorii şi a permite o creştere oarecare a dobânzilor care măcar să ţină în limite inflaţia.

Se înţelege că nicio ţară nu este ferită de hiperinflaţie, inclusiv SUA. Fedul este deci între ciocanul datoriei guvernamentale şi nicovala hiperinflaţiei care poate duce la colapsul social. Ce dorea Trump este ca prin creşterea vânzărilor de arme, în urma creşterii cheltuielilor statelor membre NATO la 2%, să aducă suficiente venituri la guvern încât să permită creşterea dobânzilor şi evitarea inflaţiei care era deja predictibilă şi era aşteptată chiar la începerea plandemiei în 2020, când lichiditatea din sistem punea presiune cel puţin pe bursă şi pe imobiliare în sensul creşterii preţurilor şi urma ca această presiune să se propage în întreaga economie.

Acum dacă vine Trump, situaţia este atât de ireparabilă încât, dacă vom face o paralelă cu ideile sale din vremea când era preşedinte, Trump nu va putea face altceva decât să impună şi mai multe sancţiuni pentru China şi să aprindă tensiunea războiului şi mai mult pentru a stimula vânzările de arme şi pentru a produce dezechilibre economice în întreaga lume, în speranţa ca investitorii se să îndrepte spre America şi să aducă producţia înapoi “acasă”. Visul lui Trump este să rămână în istorie ca cel care a adus înapoi manufacturing-ul. Ori pentru asta, singurele leviere ale guvernului sunt taxele vamale şi subvenţiile guvernamentale. Evident şi sistemul de impozitare, dar acesta singur nu e suficient fără celelalte aflate la turaţie maximă. Deci Trump va impune tarife cu China foarte usturătoare, va reduce impozitarea pentru companii, va elimina reglementările pe extracţia de petrol şi gaze, dar va avea nevoie de bani mulţi pentru subvenţii către anumite sectoare şi pentru povara fiscală care în următorii 2-3 ani este una masivă pentru SUA. Aceşti bani nu au de unde să vină decât din vânzarea de arme, singura industrie relevantă a SUA. Şi cine să cumpere arme? “Partenerii” NATO. Cum face România: cumpără 4 patrioate dar merge doar 1. Plăteşte miliarde pentru F-35-uri care vor veni peste 10 ani. Etc.

Iată deci de ce toate scenarile ruşilor prevăd că dacă vine Trump, ţările NATO vor cumpăra mai multe arme şi evident o parte din acestea vor fi donate Ucrainei. De aceea, ruşii au nevoie să avanseze lent, pentru a încerca să câştige cât mai mult până vine Trump dar şi minimizând pierderile pentru a calma tensiunile acasă, pentru a menţine o stare de spirit optimistă în armată şi a vindeca rănile pierderilor umilitoare din operaţiunea Bliţ-Pârţ de la începutul războiului, când au ajuns până la Kiev şi au fost nevoiţi să se retragă deoarece operaţiunea a fost un fiasco militar. Ulterior Putin a băgat acele dume cu negocierile, dar evident că soldaţii aflaţi la faţa locului şi în general oricine a urmărit îndeaproape luptele, înţelege că retragerea a fost o prostie chiar dacă operaţiunea fusese prost pregătită şi aveau pierderi mari. Ocuparea Kievului ar fi fost un act simbolic care ar fi rezolvat războiul poate chiar cu pierderi mai puţine decât ulterior. Prigojin a fost singurul care a avut curajul să spună clar acest lucru şi să scoată la suprafaţă acest foc mocnit al nemulţumirii din rândul soldaţilor, care nici ei nu au chef să lupte 5 ani, dacă ar fi putut să rezolve o treabă în 6 luni. Dar deoarece această oportunitate a fost pierdută, noul stil de luptă al ruşilor, trebuie să tolereze o rotaţie a soldaţilor, o activitate moderată şi riscuri mici de pierdere a vieţii, de luptat în mocirlă prea mult, de făcut foamea sau de făcut penetrări aiurea în teritoriul inamic, fără acoperire.

Acum ruşii nu au de ales decât să sufle în iaurt. De aceea, investesc în producţie, încearcă profesionalizarea armatei, sunt atenţi cu mobilizarea să nu provoace tensiuni prea mari, inovează şi adoptă tehnici de luptă care să dea rezultate.

Întorcându-ne pe front, principala tehnică folosită a rămas manevra cleştelui (pincer movement) pe care ruşii o ştiu şi care este cumva optimă pentru armatele care îşi permit un avans lent, doresc pierderi minime, au capacităţi masive de desfăşurare în teren şi se confruntă cu un inamic care nu stă prea bine la viteză şi contra-atacuri surpriză.

Manevra pincer a fost folosită de ruşi de la începutul războiului. Ce este nou este folosirea dronelor, folosirea artileriei pentru lovirea în adâncime a liniilor de aprovizionare (aici ruşii nu prea economisesc), folosirea bombelor dump ghidate în adâncime pentru lovirea unor baze sau depozite de arme importante care alimentează frontul pe o anumită zonă, avansul pe flancuri acolo unde este loc (ucrainienii nu pot acoperi totul), consolidarea poziţiilor şi aşteptarea colegilor să avanseze pe celălalt flanc. În perioadă de început, flancurile ruşilor nu erau foarte consolidate şi ucrainienii dispuneau de forţe experimentate, motivate, care îşi asumau riscuri şi de armament militar de calitate care le-a permis să îşi prindă pe ruşi pe picior greşit şi chiar au obţinut acea faimoasă recuperare.

Evident că şi acum aceste cleşte nu sunt foarte solide şi un contra-atac bine pus la punct le poate distruge, provocând panică din cauza distribuţiei forţelor pe teren. Dar acum, cum mare parte din soldaţii de elită ai Ucrainei sunt pe lumea cealaltă, toată strategia Ucrainei se bazează pe apărare prin săparea de tranşee, folosirea unor echipamente din vest mai performante care însă sunt puţine, nu acoperă toată linia frontului, nu pot fi mutate rapid dintr-o parte în alta. De aceea, avansul ruşilor este lent deoarece ei testează continuu acele zone ale frontului unde pot să avanseze şi unde văd rezistenţă, dau înapoi deoarece au de ales.

Aşa se face că ce de exemplu în Sud, pe segmentul de front Zaporijnia, ruşii nu au reuşit nici să recupereze sătucul Robotnie, care a fost ocupat de ucrianieni în tentativa de ofensivă spre Ucraina unde acest sătuc e maxim ce au reuşit ucrainienii în ditamai contra-ofensivă anunţată.

În schimb, mai la nord, pe segmentul Doneţk, ruşii avansează lent, lucrând la acel coridor de 50km pe care şi-l doresc şi pe care îl vor cere oricum la negocieri şi pe care nu îl cereau dacă ucrainienii cedeau de bună voie Doneţk şi Luhansk. De altfel, dacă cedau astea de la început, nu pierdeau nici sudul. Aşa, ruşii au fost nevoiţi pentru a securiza Crimeea să ocupe tot sudul, anume Kerson, Zaporijnie şi să le lege cu Doneţk şi Luhansk. În jurul acestora vor avea nevoie de un coridor de 50k care să ferească aceste teritorii de loviturile de artilerie ale ucrainienilor care mai mult de 50km nu pot acum deoarece sunt limitate de americani.

Dacă însă vestul va da artilerie ucrainienilor cu care să poată lovi mai mult şi dacă ucrainienii vor continua atacurile cu drone asupra teritoriilor locuite ale ruşilor, evident pretenţiile ruşilor vor creşte. Până una alta, ruşii vor curăţa acest coridor complet şi vor avansa în acele zone unde există armată şi asseturi militare care dau lovituri. Este evident după mine că ruşii nu au intenţia să ocupe toată Ucraina, dar dacă vor primi lovituri, nu vor avea de ales.

Faptul că ruşii nu au avansat în sud spre Odesa, după mine spune multe. În primul rând îmi este clar că Odesa nu este un obiectiv important pentru ruşi. Un atac şi în sud, nu este imposibil, doar că evindent presupune pierderi mari pentru ruşi. De asemenea, atacul asupra Odesei, are unele riscuri legate de eventualitatea extinderii războiului în Moldova, în sensul că dacă ruşii avansează spre Odessa, ucrainienii vor ataca Transnistria, ruşii vor fi obligaţi atunci să meargă să elibereze şi Transnistria care tehnic e a Moldovei şi astfel există riscul ca România să intervină. Ori deocamdată, pe flancul de sud, ruşii nu au asseturi suficiente căt să îşi asume o confruntare directă cu România. Prin urmare, deoarece oricum au de muncă, preferă să se focuzeze în jurul Doneţkului pentru a construi acel coridor de 50 de km de la Avdiivka. Acum principalele obiective proxime sunt Chiasiv Yar şi Krasnohorivka.

Se discută printre comentatorii de pe Youtube că la vară vom asista la un atac al ruşilor mai pronunţat. Cum că acum fiind încă primăvară pământul este moale şi tancurile nu prea avansează. Eu cred însă că ruşii nu sunt interesaţi de un asalt din motivele expuse mai sus: nu doresc pierderi şi avansul lent nu îi afectează cu nimic. Este clar că un război continuu poate fi dificil şi nu e de dorit de nimeni. Dar din păcate pentru ruşii, nu prea au posibilitatea să ocupe toată Ucraina fără pierderi mari, rapid. Asta nu înseamnă că sunt slabi, Ucraina este totuşi mare, ucrainienii au opus rezistenţă, au fost o forţă umană puternică, experimentată, numeroasă, o armată pregătită ani de zile de americani, dotată cu tot ce are nevoie şi în care se bagă bani permanent. Dar care nu poate să facă faţă Rusiei. Teritoriul este mare, constrângerile războiul sunt complexe, ruşii nu pot să distrugă oraşele cum fac evreii în Palestina şi deşi par să nu cruţe obiective civile, realitatea este că nu de puţine ori, armata ucraineană foloseşte camuflarea în medii urbane, locuite, tocmai pentru a încerca să scape de loviturile ruşilor şi pentru a avea ulterior pretext să arate cu degetul, cerând ajutorul vestului.

Adevărul este că nicio armată nu are nimic de câştigat din bombardarea unor obiective civile, mai ales în condiţiile în care populaţia respectivă nu este neapărat ostilă, vorbeşte aceeaşi limbă, practic sunt viitorii plătitori de taxe pentru statul rus. Dificultatea recrutărilor în armata ucraineană arată că deşi ura faţă de “orci” este probabil mare datorită propagandei şi experienţei războiului, există totuşi o reticenţă care nu este neapărat dată de riscul de a muri în război (destul de mare pentru bărbaţii ucrainieni) dar şi de realităţile politice actuale. Anume, ucraineanul de rând, ca şi românul de rând, vede că fii şi ficele liderilor politicieni care îi trimit pe front se distrează în vest şi nu vin să îşi dea viaţa pentru ţară.

Prin urmare, iată de ce nu cred că ruşii urmăresc intenţionat bombardarea oraşelor deşi nu se dau înapoi. Dar deşi au resurse masive de bombe şi rachete, cu siguranţă orice lovitură trebuie să aibă un scop. Iar bombardarea populaţiei nu este un scop în sine deşi muţi pot zice că se încearcă distrugerea încrederii populaţiei în victorie. Iată deci de ce avansul ruşilor este lent, cu grijă atât pentru propriile pierderi cât şi pentru zonele pe care doresc să le ocupe. Care zone nu toate au acelaşi scop, adică, repet, eu cred că ei doresc o zonă demilitarizată, un fel de coridor, care să nu fie nici locuit, unde să fie distrusă şi infrastructura şi unde să fie viitoarea cortină de fier.

Raţional şi pe cel mai de bun simţ scenariu actual, războiul din Ucraina nu se poate termina diplomatic, prin negocieri. Dar orice război se termină şi dacă nu escaladează în război nuclear, războiul din Ucraina se va termina ca cel din Koreea, cu un armistiţiu militar, cu delimitarea unei zone unde nimeni nu are voie să îşi mute trupe şi unde civilii sunt mutaţi de asemenea. Cam asta vor ruşii şi asta vor finaliza în vara aceasta, în aşteptarea câştigării alegerilor de către Trump şi crearea unui cadru ideal pentru o eventuală pace care să dea dreptul legal Rusiei asupra teritoriilor deja ocupate şi să rezolve toate cerinţele Rusiei legate de demilitarizarea Ucrainei. Realist însă, Ucraina nu doreşte demilitarizare şi pentru mine este incert dacă Rusia îşi doreşte să “termine treaba” ocupând toată Ucraina doar pentru a obţine demilitarizarea. Cu sau fără demilitarizare şi denazificare, o pace care să recunoască teritoriile actuale şi în plus să ridice sancţiunile şi să deblocheze fondurile sechestrate ale ruşilor este de departe o pace cu care ruşii pot fi de acord.

De aceea, predicţiile mele sunt că această vară ruşii nu vor avansa spre Odesa, nu vor trece mai mult de 50km de Doneţk şi dacă le mai rămâne timp, vor mai “securiza” şi un coridor în nord unde ucrainienii au tot făcut incursiuni spre Belgorod. Nu cred că îi interesează şi nu cred că pot să ia (fără pierderi mari) Harkiv.

Evident, toate comentariile de mai sus sunt valabile în speranţa că Putin nu va fi dat la o parte. Dacă da, lucrurile sunt mult mai nasoale şi am tratat puţin aici. Dar cred că dacă era dorinţa şi posibilitatea să fie dat jos de Deep State Russia, momentul oportun a trecut. Depinde acum doar de realizarea obiectivelor de care am discutat în acest articol: securizarea teritoriilor actuale printr-un coridor de 50km.

Cu privire la Odesa, nu prea se spune pe la noi dar soldaţii francezi deja au ajuns. Franţa participă cu trupe în Ucraina dar acestea nu sunt direct pe front, ci vin în spate să ajute pentru ca ucrainienii să poate trimită pe front pe cei care sunt acum în spate. Cum de poate intra Franţa în luptă directă cu Rusia, deoarece chiar dacă nu sunt pe front, soldaţii francezi sunt totuşi aproape de front. Teoretic, ruşii pot face o incursiune rapidă şi să ajungă direct la francezi să îi termine. Cum va răspunde Franţa?

Rusia nu are de ce să îşi dorească escaladarea cu francezii. Francezii sunt pentru ruşi doar o inconvenienţă, dar cu privire la realizarea obiectivelor lor principale, francezi sunt cantitate neglijabilă. Faptul că francezii au avut curajul să facă o asemenea implicare, fără să le pese de represalii este explicabil. În primul rând, în afară de anihilarea soldaţilor francezi (pe care ruşii o vor urmări ca obiectiv permanent – există premieri speciale pentru omorârea de soldaţi străini), ruşii nu prea au cum să pedepsească Franţa. Lovituri cu rachete nu pot să facă deoarece ar fi un răspuns prea dezechilibrat şi ar provoca aiurea NATO. Evident, dacă impactul trimiterii de trupe franceze ar fi mare, adică dacă francezii ar trimite nu ştiu ce tancuri, nu ştiu ce artilerie puternică, poate chiar avioane, lucrurile s-ar complica. Dar cu trimis de câteva mii de oameni chiar, francezii nu vor face decât să ofere şi mai mutlă carne de ros pentru maşina de tocat a ruşilor, în sensul că cei mai slabi soldaţi ucrainieni,proaspeţii recruţi , care acum erau folosiţi în logistică şi la săpat de tranşee în spate, vor fi acum trimişi pe front deoarece chiar şi un ratio de 10 morţi ucrainieni la 1 rus este bun pentru vestici. Practic, putem spune că francezii sunt ca pâinea băgată în maşina de tocat ca să scoată afară ultimele bucăţi de carne. Apoi pâinea va fi scoasă, deşi poate o parte e şi ea măcinată de cuţitele maşinii de tocat carne.

În concluzie, situaţia nu este deloc roză. Am prezentat în acest articol starea actuală şi perspectivele Rusiei. Evident, războiul cu Iranul care pare aproape sigur, va complica niţel şi războiul din Ucraina în sensul că există mari perspective pentru decanşarea unui nou război mondial. Dar cum acest an avem alegeri, deocamdată războiul nuclear va fi amânat.