În primul rând, chienzii oricât de mult ar încerca să măsluiască cifrele, PIB-ul nu poate crește conform planificării partidului. Sunt totuși câteva opinii (mai mult declarații optimiste) că China își poate reveni și va avea o evoluție V-shape (după căderea drastică din Ianuarie-Februarie, va urma o revenire … la fel de drastică. Voi detalia care sunt problemele cu această viziune.
Dar mai întâi aș dori să explic puțin de ce bursele nu au picat deja. Este deja mainstream opinia ca există de defazare între piețele financiare și economia reală și că fundamenele nu mai contează. Vina o au evident băncile centrale care au “preluat hățul” și dau cu biciul în ce direcție să o ia piețele, în loc să își adapteze ele politicile în funcție de ce spun piețele care teoretic ar fi pulsul economiei. Ca o parabolă a fenomenului, să zicem că avem un bolnav internat în spital (economia globală lovită de criza creditelor din 2008). Este pus pe aparate, este oxigenat, este monitorizat, i se pompeaza perfuzii, i se dau antibiotice și cu toate acestea, din când în când își pierde pulsul și trebuie pompat rapid adrenalină (stimulare financiară prin toate metodele știute: quantitative easing, REPO-uri, transfer al datoriei pe maturiților, emitere de bonduri în cazul BCE etc). Pacientul este stabilizat din nou. Indicatorii pacientului (tensiune arterială, oxigen în sânge, glicemie, colesterol – cei care arata ok) sunt apoi publicați de doctori și aceștia se laudă: pacientul stă bine și totodată noi suntem gata să intervenim. Politicienii (managerii spitalului) se laudă și mai mult: economia duduie (pacientul stă mai bine ca înainte să vină la noi să îl facem bine), indicatorii sunt buni, produția crește, profiturile cresc etc. Evident pacientul este în comă, deși are unii parametrii fiziologici în regulă, este pe aparate și există șanse minime de a-și reveni, deoarece niciodată un pacient în starea lui nu și-a revenit. Presa însă comentează: să sperăm că pacientul nu va răci cumva, pentru că vremea este rece afară și îl poate afecta (epidemia de Coronavirus din China). Nu contează că pacientul este în comă și nu contează că vremea nu este rece ci o furtună se apropie de fapt, existând riscul să spargă și să facă praf toate jucăriile doctorului cu care țin în viață pacientul. Sper că nu v-am plictisit cu acest lung paragraf … Sper însă să înțelegeți de ce bursele nu reacționează la Coronavirus.
Vor reacționa însă și bursele mai devreme sau mai târziu, deoarece în ciuda faptului că păcănelele depind de volumul de bani pompați de băncile centrale, presiunea psihologică este încă un factor și boții care fac acum grosul tranzacțiilor încă nu sunt îndeajuns de bine setați încât să ignore milioanele de morți și disrupția globală a comerțului.
Spuneam într-un articol trecut că este doar chestiune de timp până când China va declara victorie împotriva virusului și va îndemna oamenii să meargă la muncă. Este o chestiune economică firească: chiar dacă mor 10% dintre oameni, economic există riscul ca statul acasă să fie mai păgubos. Știu că sună cinic, dar politicienii la nivel înalt sunt obligați să fie cinici și să ia deciziile optime pentru un număr cât mai mare de oameni. China a avut ceva osânză din care să stea acasă două luni și poate îi mai rămâne ceva. Dar cum nu se prevede nicio schimbare a trendului în lupta cu virusul și cum riscul existențial pentru partid crește dacă în locul promisiunilor de prosperitate se va întoarce sărăcia, însăși existența statului chinez este pusă la încercare, iar banii sunt singurii care pot menține stabilitatea.
Este foarte greu sa ții în casă 1,4 miliarde de oameni când ai doar 3000 de morți (fie și 50.000 cât sunt cifrele din zvonuri) și când foamea îi va ajunge, pus în balanță riscul epidemic cu riscul imploziei economice și a disoluției societății, ce credeți că va face partidul?
Să luam acum în calcul și cel mai optimist scenariu posibil: mâine se descoperă un tratament ieftin care poate fi administrat rapid și fără probleme, deci este anihilat riscul medical. China are de recuperat nu doar cele 2 luni de producție pierdute (din care scădem vacanța de anul nou) dar și spaima internațională față de produsele chinezești și față de turiștii chinezi.
Un tratament trebuie să fie foarte revoluționar ca să convingă lumea să nu se mai sperie de produsele și de turiștii chinezi. Care turiști oricum probabil vor fi mai puțini din cauză că trebuie să recupereze timpul pierdut.
Reamintim că oricum la începutul anului, independent de apariția epidemiei, China avea probleme și erau semne de întrebare dacă va putea menține creșterea de care este atât de dependentă și dacă va face față frecușurilor cu Trump. Războiul tarifar a luat o pauză doar din cauză că Trump are alegerile și avea nevoie să se laude cu o victorie, pe care nu prea are cum să o obțină în lupta cu chinezii, SUA fiind oricum dependentă de producția chinezilor și de prețurile mici. Există într-adevăr posibilitatea diversificării producției și transferului din China fie către alte țări (din Asia), fie către Mexic, fie înapoi în State. Dar deodamdată Trump nu are cu ce să lovească în chinezi pentru că tarifele măresc prețurile pentru americanul de rând.
Tipărirea de bani și stimularea financiară ar fi uneltele la îndemână pentru chinezi ca să evite o prăbușire a PIB-ului, deși austeritatea este de asemenea o variantă. Cu nota că austeritatea poate avea succes doar pe termen scurt, altfel partidul își va pierde rapid din autoritate și riscă revoluție. Există o percepție tentantă cum că situația excepțională favorizează regimul dictatorial și măsurile de control. Aiurea! Să ne uităm la URSS sau la regimul comunist din România – cu cât se strângea lanțul cu atât se pregătea momentul de inflecțiune în care până și elemente ale regimului să dorească și să lucreze la schimbare.
