Tag: Ecumenism

Un memento la “călătoria apostolica” a Papei Francisc

Leave a comment

A trecut deja aproximatic un an jumatate de la “calatoria apostolica” a papei Francisc in Romania – cum o numeste Vatican News – si desi lupul s-a dat pe fata, Sinodul BOR inca nu se pocaieste si nu face nimic ca sa indrepte devierile trecute de la calea cea dreapta, macar in al 12-lea ceas.

Spun ca lupul s-a dat pe fata deoarece principala discutie in lumea catolica in prezent este cum sa scapam de papa [1] si singurul raspuns pe care l-au gasit catolicii este “numai Dumneuzeu ne poate scapa” deoarece alte mecanisme de a-l da jos nu avem. Altfel spus, da Doamne o boala sa ne scapi de el. Sarmanii nici nu viseaza ce urmeaza, caci Francisc asa dus cu pluta cum e, e copil cuminte pe langa cine ii va lua locul. Banuiala mea este ca viitorul papa va reusi sa distruga total Biserica Catolica in forma sa actuala si va fi probabil o papusa total conectata la levierele Noii Ordini Mondiale care mai nou poarta numele de The Great Reset. Dar oare Dumnezeu nu are grija de catolici? Nu stiu, dar stiu ca papa Francisc, asa dus cu pluta cum il vedem noi ortodocsii, a reusit sa faca curatenie in forul electoral – sau cum ii zice – al cardinalilor unde si-a plasat acolitii sai, care gandesc “pe aceeasi lungime de unda”. Evident, pe langa curatenia interna, papa Francisc loveste direct in fundamentul si telelia Bisericii Catolice – doctrina [2]. Nu trebuie decat sa reamintesc celor care traiesc pe alta lume, recentele devieri ale papei care i-au atras antipatia tutuor catolicilor (sinceri) prin deschiderea totala fata de homosexuali (vezi articolul).

Sa ne intoarcem asadar la oile noastre. Bunaoara, sa revenim la intrarea papei Francisc in Catedrala Mantuirii Neamului (rebraduita de DanyBranding SRL in Catedrala Nationala). Sa presupunem ca papa Francisc nu ar fi atat de dus cu pluta cum este ci ar fi un papa mai … catolic nitzel. Chiar si asa, de ce trebuia sa fie papa primit in Catedrala Mantuirii Neamului care este teoretic un simbol al unitatii nationale realizate de BOR? Pai daca papa este invitat in acest simbol, ce altceva sa inteleaga crestinul ortodox decat ca papa ne uneste pe noi ortodocsii deoarece este capul nostru, de vreme ce toti se pleaca in fata lui si il invita in Catedrala Mantuirii? Nu stiu daca ati vazut filmul Mars Attacks! – martienii ataca pamantul si pentru a-si pecetlui suveranitatea asupra pamantenilor, ataca Casa Alba si il impusca pe presedinte. Casa Alba, ca simbol al unitatii si suveranitatii SUA a fost ocupata de martieni. Este simplu ca abc. Catedrala Mantuirii a fost ocupata de Papa, deci papa este suveranul ortodocsilor – este simplu ca abc.

Sa intram acum in maruntaiele sarmalelor cu care compania DanyBranding a incearcat sa prezinte acest eveniment si vom vedea putreziciunea argumentelor. Din start taiem varianta ca papa a fost invitatul Sf. Sinod sau al PF-ului. Daca era asa, nu era invitat in Caterala NEAMULUI ci acasa la PF, adica la Patriarhie. Chiar si in acest caz, eu as pune intrebarea ce taine are PF Daniel, patriarhul unei biserici ortodoxe cu papa, liderul unei grupari mafiote din interiorul Bisericii Catolice care este un actor important in ingineriile sociale ale papusarilor acestei lumi. Zicea Sfantul Sinod in Mesajul la prima Duminica a Postului Nasterii Domnului de astazi ca “mutațiile și transformările din ultimele secole au condus la o slăbire a rolului și a importanței familiei în societate”. Iata deci ca Sf. Sinod nu doarme ci realizeaza in ce lume traim. Dar ce face Sf. Sinod ca sa lupte cu aceste mutatii daca se pupa si se roaga alaturi de unul dintre principalii lideri care actioneaza la nivel global – chiar daca nu fatis total – impotriva familiei? Nu vreau sa revin la devierile papei Francis cu homosexualitatea, dar sa amintim de cele cu privire la divort: Papa spune ca cei divortati si cei recasatoriti nu sunt excomunicati si nu trebuie sa se simta discriminati [3]. Ce altceva este asta decat o mutatie actuala care are loc chiar in sanul bisericii catolice cu privire la familie?

Sa trecem la urmatoarea sarma: papa e un lider crestin, iubit de miliarde de oameni si de aceea e firesc sa fie invitat in Catedrala Nationala. Pai daca e iubit de miliarde de oameni sa se duca la aceia, ce nevoie are sa spurce mica noastra catedrala pentru o mana de ortodocsi total nesemnificativi, molateci si fara coloana vertebrala (cum ne reprezinta Sf. Sinod). De ce nu s-a multumit papa cu vizitele la catolicii sai si a trebuit sa vina si in Catedrala ORTODOXA ca sa o spurce? De cand popularitatea – chiar si a unui “lider” crestin – ne obliga sa il primim si sa ne rugam alaturi de el in biserica?

Ce mai putem zice, daca intram in boabe marunte, nu exista o explicatie fireasca a invitarii papei si a rugaciunii impreuna alta decat plecarea capului in fata papei. Chiar daca nu au facut-o verbal si onest, prin invitarea si rugarea alaturi de papa, cei care au facut-o asta au facut – au plecat capul.

Sa zicem ca pe langa sarmalele oficiale ar mai fi niste maruntaie de gaina batrana aruncate prin vreo oala intr-un colt de frigider, alaturi de alte cadavre. Adica, sa zicem ca membrii Sf. Sinod au fost de acord cu aceasta pangarire din cauza presiunii politice. Caz in care, vai de noi. Si daca ne uitam la strangerea lantului care are loc in jurul bisericilor cu ocazia Covid, putem spune ca Dumnezeu incepe incet-incet sa ne ridice libertatile pe care ni le-a dat si pe care nu le-am folosit. Este Catedrala proprietatea BOR? Are BOR autonomie? Poate BOR decide pe cine invita sau nu in Catedrala? Daca presiunea era mare, Sf. Sinod trebuia sa iasa inaintea oamenilor si sa spuna: “oameni buni, astia ne obliga sa il bagam pe papa in catedrala, ajutati-ne sa o aparam. Haideti sa facem un lant uman in jurul catedralei ca sa nu o spurce necuratu!”

Dar suntem departe de a avea un Sinod marturisitor. Explicatia cea mai probabila este ca preasfintitii nostri si-au pierdut orice conexiune cu doctrina si traditia ortodoxa ci se vad niste mici (mari in ochii lor) lideri locali cu mici (mari in ochi lor) misiuni economice si administrative care primeaza in fata marturisirii. Adica, cata vreme curge banul de la stat si de la europa, nu mai conteaza doctrina si traditia, sunt secundare. Sa facem multe biserici, ce mai conteaza ca printr-unele se mai vantura eretici si ne rugam impreuna cu ei.

O sa ajungem in curand sa bata vantul prin biserici, dar va fi prea tarziu. Poate in al 12-lea ceas, profitand si de oportunitatile repetate pe care le da Francisc, Sinodul BOR va gasi vreun prilej sa se delimiteze – macar formal si sumar – de devierile papei si sa reafirme credinta ortodoxa. Nu de alta, dar daca tot suntem “frati” – cum se cred ei, un frate trebuie sa il corecteze pe celalalt cand o ia pe de-a laturi. Inteleg ca ei poate se cred fii ai papei si nu se cuvine unui fiu sa isi corecteze tatal, dar sa prinda curaj, ca iata multi catolici au nevoie acum de un raspuns clar si ferm si se simt tulburati. Daca intram in cadrul rational formal al ecumenismului, “fratii” ortodocsi trebuie acum sa vina in ajutorul “fratilor” catolici tulburati si ingrijorati si sa ii sprijine prin momentele tulburi in care trec. Tot in strategia ecumenista daca gandim, daca rolul ecumenismului este sa mergem impreuna pe cale in directia lui Hristos, de ce devierile de pe cale nu sunt corectate? Va spun eu: pentru ca directia e spre antihrist. Papa este carmaciul si trage dupa el legiune.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Alte articole pe aceeasi tema:

[1] VIZITA PAPEI LA CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI VA DĂUNA GRAV MÂNTUIRII NEAMULUI

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Catholic Answers Focus: What If Francis Is a Bad Pope?

[2] The new constitution has faced some internal resistance, including its proposals to reduce the influence of the Congregation for the Doctrine of the Faith and to ensure the curia works more collaboratively with local bishops conferences. [ sursa ]

[3] Pope Francis Pushes Church to be More Open to the Divorced

VIZITA PAPEI la Catedrala Mântuirii Neamului va dăuna grav mântuirii neamului

6 comments

Initial ma gandeam sa zic in titlu in loc de “va dauna grav” cu “va duce la iad” dar imi dau seama ca indiferent de ce fac papa si cu Daniel, mai exista o infima minoritate de ortodocsi care chiar daca toata BOR oficiala va merge al iad, vor reusi sa se salveze. Din pacate, mantuirea pe meleaguri mioritice devine din ce in ce mai dificila. Poporul este deja spalat pe creier, condus prin telecomanda si prin retele sociale, manat ca oile prin mall-uri, cei competenti batjocoriti si terfeliti in toate felurile, goniti afara si injurati de lepre si de paraziti, clerul – o armata de soldati slabi si neputinciosi, captivi intre o masa de credinciosi bleaga, neputincioasa, fara nici cea mai infima trezvie si fara discernamant si o ierarhie pe masura credinciosilor: lumeasca in deplinatate si cu minime dorinte si mai degraba nostalgii duhovnicesti, care doreste sa conduca turma in pace cat mai mare, fara niciun stres de la puterea lumeasca, ba poate chiar cu onoruri, praznice si aprecieri din partea stapanitorilor lumii – de unde si slugarnicia si frica de a lupta impotriva moravurilor conducatorilor tarii.

Asa se intampla necazurile si raul: cate-un pic, pic pic. Necazurile vin in trepte, pentru ca Dumnezeu ne da timp sa ne pocaim si sa ne trezim. Din pacate, poporul roman nu a facut-o si acum urmeaza cernerea finala.

Acum 9 ani, cand s-a lansat ideea construirii catedralei pe credit, imi manifestam temerea ca diavolul nu va pierde ocazia ca sa foloseasca o asemenea ocazie si un asemenea loc ca sa isi bata joc de ortodocsi prin intinarea unui loc pe care multi naivi si-l doreau si si-l sperau ca va fi “de mantuire a neamului”, tocmai prin capul lor in lume, adica papa. Iata citatul:

“Nu ştiu de ce, dar un fior amar mă trece numai când îmi imaginez pe papa stând alături de patriarh în faţa altarului şi binecuvântând mulţimile de credincioşi “de toate cultele”. Parcă şi văd televiziunile transmiţând în direct din magistrala catedrală, în premieră “mondială”, prima împreună-slujire a papei cu un patriarh ortodox. Vi se pare grotesc scenariul? Probabil lucruri şi mai grave ne aşteaptă.”

MÂNTUIREA NEAMULUI PE CREDIT

La 10 ani de la acest articol, aceasta temere a mea se va intampla. Sunt la fel de speriat ca oricare altul de previziunile mele sumbre care speram sa fie doar expresia unei viziunii pesimiste si sceptice care ma caracterizeaza in general si nu .. altceva. Fereasca-Dumnezeu ca sa mai fie si alte articole pe tematica “dupa cum spuneam”, sincer m-am cam saturat si eu. Binecuvantata este ignoranta spune englezul, din pacate nu toti am primit aceasta binecuvantare. Ce bine ar fi sa nu ne pese, ce bine ar fi sa nu stim, sa nu fim afectati si sa traim linistiti si fara griji de astea, doar cu grijile noastre.

Dar oare, chiar e bine sa bagam capul in nisip si sa nu ne ingrijim de mantuirea noastra, a familiei noastre, a prietenilor nostri, a poporului nostru?

Prima data cand am auzit stirea ca Papa va veni la catedrala m-am gandit ca e o pastila aruncata aiurea de revista Q unde a aparut prima data informatia, stiut fiind cui apartine aceasta revista. Televiziunile au preluat toate stirea si asteptam o infirmare a BOR legata de spurcarea catedralei de catre papa. In schimb, ce aflam?

Papa Francisc va vizita Catedrala Mântuirii Neamului probabil în data de 31 mai, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, precizând că publicul va avea acces la eveniment. Papa Francisc şi Patriarhul Daniel vor rosti rugăciuni şi cuvântări.

Mediafax

Nu stiu daca are rost sa mai enumar acum citate de la sfintii parinti despre erezia papistasa sau despre anatemizarea rugaciunii impreuna cu ereticii. Voi aminti doar un verset din Biblie: “De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te” (Tit 3, 10)

Chiar si pentru un ecumenist ca Daniel, rugaciunea cu ereticii a fost pana mai recent un “faux pas”. De altfel, cu ocazia impartasirii la catolici a nevrednicului de pomenire fost-episcop Nicolae de la Banat, cand trebuia dat afara si anatemizat, pentru ca sinodul nostru stie mai bine ca Sfintii Parinti de la Sfintele Sinoade s-au facut ca nu au regulament si prin urmare nu au ce sa ii faca, deci au luat ei o hotarare pentru … “pastrarea credintei” prin care au “interzis” impartasirea la eretici (ca si cum pana atunci aceasta ar fi fost permisa) si de asemenea rugaciunile cu ereticii! Deci, in ce fel vor face papa cu Daniel rugaciune, daca pana si prin hotararile lor, sinodalii nostri au interzis astfel de caderi si nelegiuri, chiar daca ele erau oricum date anatemei de sfintii parinti? Este cumva si Daniel un papa care se poate absolvi singur de orice porunca si orice pacat, cum face papa? Este Daniel asemenea papei inlocuitorul lui Hristos pe pamant care poate schimba chiar si Biblia, chiar si cele 10 porunci? Care poate da dezlegare chiar si lui Satan?

Sunt o mie de motive de ce papa nu are ce cauta in Catedrala Mantuirii Neamului si din orice punct de vedere am privi, prezenta lui acolo va avea un singur scop: sa pecetluiasca caderea ierarhiei BOR din har si sa arate tuturor celor care mai avea indoilei ca turma mica din Biblie nu este o metafora, nu este un cuvant deloc nesemnificativ, ne-actual (ca sa zicem asa) ci turma mica se refera chiar la noi ortodocsii romani. Si nu doar turma mica sunt cuvinte de interes pentru adevaratii ortodocsi in zilele acestea ci si poarta cea stramta.Poarta cea stramta versus mega-usile mega-catedralei, turma mica versus multimile de oi neganditoare si inselate.

Se pune firesc intrebarea in primul rand CE CAUTA PAPA IN ROMANIA? Inainte de aceasta prima intrebare, eu mi-as pune intrebarea de ce se tot plimba papa prin lume si nu are stare? Si putem merge chiar putin mai departe: ce-i cu papa Ratzinger? De ce si-a dat demisia daca il vedem sanatos bine la 91 de ani, la 6 ani de la surprinzatoarea (si rar intalnita) rocada prin care sub pretextul ca este bolnav si ca nu mai are mult de trait (cel putin asta a fost principala varianta oficiala), Ratzinger s-a dat la o parte ca sa vina Francisc. Nu vreau sa intru in teorii conspirationiste si sa arunc noroi asupra Bisericii Catolice pentru ca exista mii de alte site-uri si bloguri care fac asta. Personal insa sunt foarte intrigat si curios cu privire la Banca Vaticanului deoarece foate multi sefi ai acestei banci si chiar cardinali care erau responsabili pentru “facut curatenie” sau “pastrat ordine” in ea au fost … sinucisi. Repet, nu ma intereseaza teoriile conspirationiste pentru ca caderea Bisericii Catolice este deja recunoscuta chiar si de catolici care o parasesc cu milioanele acolo unde lucrarea diavolului a fost desavarsita si numele lui Hristos a fost batjocorit indeajuns.

Insa diavolul se foloseste de papa si de Biserica Catolica in continuare, pentru ca in ciuda adevarului si realitatilor incontestabile iesite la suprafata in vest, in unele tari majoritar ortodoxe situatia este alta: poporul care se mai declara macar ortodox are o afinitate uimitoare si total inexplicabila fata de catolicism si de papa. Si prin urmare, daca i se deschide poarta, lupul intra repede la oi si vine sa le viziteze pentru ca mai tarziu sa isi trimita toata haita sa le sfasie. Nu doar prozelitismul este explicatia neobositelor vizite papale in tari cu putini credinciosi catolici dar cu multi potentiali creduli si gata-sa-fie-pecetluiti naivi care se lasa fermecati de jovialismul acestui agent de marketing si cad in plasa masinariei de promovare a papismului care il prezinta pe papa ca un mare lider reformator, deschis, prietenos, comunicativ etc.

De aceea vine papa la noi: pentru ca ierarhia BOR sa fie testata daca este fidela fata de Noua Ordine Mondiala si stapanii sai din umbra. Cu aceasta ocazie, toate vocile reactionare – inclusiv subsemnatul – vor fi caracterizati ca habotnici, incuiati, inchistati, extremisti sau, varianta mai soft, “traditionalisti”. Mirenii ca mirenii, dar de data aceasta, curatenia in randul clerului si a monahismului “reactionar” va fi desavarsita.

De altfel, un alt test picat de BOR a fost alinierea alaturi de Bartolomeu in privinta Ucrainei si impotriva Moscovei. Pe urmele razboiului duhovnicesc si pe linia de front unde se traseaza aceasta, vine in urma si razboiul economic, social si chiar cel armat. Voi inceta insa din aceast moment sa mai fac predictii la viitor. Mi-e teama sa le recitesc cand va fi cazul …

Pr. Necula şi gândirea nemţească

15 comments

Pentru ca prietenii de la RIC au inchis comentariile la articolul despre “propovaduirea” pr. Necula de la o adunare de sectari, am gasit de cuviinta sa mai fac cateva adaugiri la comentariile mele de acolo.

As face mai intai un rezumat al problemei, pentru cei care intra aici fara a cunoaste problema. Asadar, de Duminica Ortodoxiei din acest post, pr. Necula a gasit de cuviinta sa mearga sa incerce o mica convertire la sectari, iar dupa cum singur se lauda, a luat chiar si binecuvantare de la ierarh. Care ierarh, dupa cum stim, este #2 in topul ierarhilor ecumenisti.

Dupa cum stim si marturisim, ortodoxia este singura credinta adevarata, toate celelalte culte autointitulate crestine in mod eronat fiind de fapt religii noi inspirate din ortodoxie, care au mentinut doar cateva elemente, mai exact pe acelea care le-a convenit la fiecare. Si oricat de banal sau strident suna pentru unii, trebuie sa repetam de cate ori este nevoie ca Biserica Ortodoxa este singura Biserica, restul fiind altceva. Si chiar daca Dumnezeu este unul – cu toti suntem de acord – trebuie mentionat si faptul ca stirbirea celui mai mic adevar nu mai este adevar, prin urmare si orice eliminare sau adaugare cu privire la credinta naste o noua religie, deoarece din start inchinarea se face unui alt Dumnezeu.

Sa luam de exemplu catolicismul. Dupa cum stim, in ortodoxie marturisim ca ne inchinam Tatalui, Fiului care S-a Nascut din Tatal si Sfantului Duh care purcede de la Tatal. Intelegem sau nu intelegem aceste taine, noi asta marturisim. Catolicii au mai adaugat la aceasta definitie ca Sfantul Duh purcede si de la Fiul, si au creat astfel un nou Dumnezeu. Pentru cei care am facut matematica, intelegem cat de mult schimba intr-o expresie adaugarea celui mai mic element. Cu atat mai mult inseamna schimbarea formulei care defineste dumnezeirea si cu atat mai mult cu cat aceasta formula ne-a fost revelata de Dumnezeu, nu nascocita sau descoperita de minte umana. Acesta a fost insa doar inceputul si cu toate ca chiar daca ar fi schimbat doar filioque catolicii s-ar fi inchinat unui cu totul alt dumnezeu si ar fi avut astfel o cu totul alta religie, cu atat mai mult au schimbat de atunci, incat ce putem spune ca mai avem in comun ortodocsii cu catolicii azi mai mult decat avem cu budistii? Iar daca asa sta situatia cu catolicii oare cu cat mai departati suntem de protestanti?

Nu cu mult ar spune Pr. Necula, de vreme ce a gasit de cuviinta sa mearga sa ii converteasca. Ca banuiesc ca nu s-a dus la ei doar ca sa incerce senzatii tari, caci atunci si-ar lua osanda stiut fiind “ca nu voi spune taina Ta dusmanilor Tai”. Ori Pr. Necula ca preot ce este cunoaste riscul luarii in desert a numelui Domnului, deci nu s-a dus la sectari doar sa exerseze arta predicarii, ci cu scopul clar de a duce lumina si de a le arata acestora ce inseamna de fapt ortodoxia. Caci probabil gandea parintele ca acestia nu cunosc ortodoxia, de aceea s-au lepadat de ortodoxie si au trecut la sectari. Mai ales ziua in care a fost parintele vine clar in sprijinirea ideii ca motivul parintelui a fost clar acela de a face oarece convertiri. Si multi poate chiar adera la aceasta idee, caci am vazut in comentariile la articolul mai sus mentionat ca spunea cineva: “macar daca unul se va converti din cei care erau acolo, parintele a facut bine ce a facut”.

Cata naivitate si cata ratacire! Cata gandire simpla si lipsa de minim bun simt in a vedea lucrurile asa cum sunt.

Oare de unde sa incep sa spun cat de gresit este ce a facut parintele si cat de ratacita si ne-ortodoxa este trairea lui? Gandul imi spune sa incerc cu un fragment dintr-un cuvant al Sf. Teofan Zavoratul pe care nu il voi comenta deoarece este destul de evident:

 Mintea nemteasca face doar pe desteapta, ea n-are norma de credinta si o tot cauta; nu se apuca sa cerceteze credinta, ci sa nascoceasca si sa cladeasca, si chiar dupa ce a cladit nu se potoleste o data pentru totdeauna, ci tot mai cauta, tot mai cauta, fara a se multumi vreodata cu ce gaseste. Pe ba­taus il mananca mainile, pe flecar il mananca limba, iar pe neamt il mananca creierul si nu-i da pace defel. Duhul “in­noirii”, al necurmatei inovatii, alcatuieste esenta mintii nem­testi. Iar mintea ortodoxa, dupa ce a cercetat adevarul si si l-a insusit, se odihneste intru el si se desfata de vederea chipului sau dumnezeiesc. (Mintea ortodoxa si mintea nemteasca)

Sunt doar eu inselat sau doar mie mi se pare ca Pr. Necula este un neodihnit flecar de inovatii necurmate? Ma refer in special la participarile ecumeniste la care alearga cu multa ravna. De la limbajul original de baiat de cartier, la puseurile de autoironie nereusite si la discursul fara un fir si fara cumintenia traditiei ortodoxe, parintele Necula reuseste sa ne surprinda de fiecare data cu un pas mai departe in epopeea ecumenista. Parintele asta nu are odihna daca nu face ceva iesit din comun si strigator la cer. Ardealul este faimos de altfel pentru astfel de preoti originali (vezi preotul lautar de la Mosuni).

Acum ca veni vorba de Mosuni – care inca este o problema – sa observam cum Pustan (oare nu are nici o  legatura cu proverbul “duca-se-n pustii”?) a trecut la urmatorul nivel. Dupa ce a reusit sa suceasca mintea unui preot ca sa il invite sa predice de la altar, Pustan a trecut acum la fapte si mai marete: sa aduca el un preot sa le predice ereticilor lui. Urmatoarea etapa nu m-ar mira sa fie chiar sa insele vreun ierarh, caci si caderile sunt “din putere in putere”, nu?

In topul gravitatii motivelor pentru care Pr. Necula nu avea ce sa caute in mijlocul ereticilor cred ca ar fi faptul ca prin prezenta sa le-a adus recunoastere. Prin participarea de buna voie intr-un loc, intr-un anume context, intr-o anume adunare a unui preot ortodox, indiferent de ce le spune, acesta aduce autoritate, notorietate si recunoastere acelei adunari. Ca sa nu mai comentam si repetarea obsedanta a cuvintelor “fratele/prietenul Vladimir”. Nu mai lipsea putin si pr. Necula il numea parinte si pe Pustan. Intelegeti gravitatea situatiei?

Intr-o logica simplista cineva ar putea sa vina in apararea pr. Necula si sa spuna ca acesta nu a facut nimic rau, deoarece el a fost invitat, a fost chemat de eretici ca sa le prezinte ortodoxia, deci el nu a facut decat sa vina in intampinarea cautarilor lor, a raspuns unei invitatii. Acestui argument i-as spune: numai cine nu a auzit chemarea lui Dumnezeu si nu a simtit focul lui Dumnezeu care ii ardea in inima si il cheama in biserica ortodoxa poate sa gandeasca ca daca cineva vrea sa stie, sa cunoasca si sa guste din Adevar mai are timp sa invite preoti si sa o ia pe ocolite. Nici un lant nu il mai tine pe cel care are dor de adevaratul Dumnezeu si doreste sa Il cunoasca si sa I se inchine intru Adevar. Nu din dorinta de a cunoaste ortodoxia si adevarul l-au invitat ereticii pe Pr. Necula, ci din doua motive: primul, pentru ca ii arde constiinta si simt ca se afla in greseala, de aceea au nevoie de recunoastere; al doilea, pentru ca diavolul care lucreaza prin eretici, sa isi bata joc de pr. Necula si sa ii mai puna in carca inca un pacat grav, sperand ca incet-incet sa il duca pana la lepadarea finala, asa cum a reusit de exemplu si cu scriitorul Badilita care tot pas cu pas s-a rupt de Biserica. In plus, prin inselarea unui preot tanar, cu un limbaj popular, incitant, nemtesc, diavolul s-a conectat ca prin broadband cu Biserica Ortodoxa, prin aceasta conexiune  urmand sa transmita nenumarati virusi si troieni chiar in reteaua ortodoxa. Chiar daca Pr. Necula nu le va spune explicit ortodocsilor ca si sectarii sunt tot crestini, idei sunt multe si pr. Necula nu duce lipsa de idei originale, este asadar un transmitator eficient.

Sa nu ingoram insa si contextul in care a avut loc acest eveniment ecumenist: dupa octava de rugaciune in care un pastor eretic a predicat si el de la altarul unei biserici ortodoxe. Curgerea evenimentelor nu este intamplatoare, pas cu pas caderile se tin lant, “din putere in putere”, lupta fortelor intunericului de intinare si atacare a autenticitatii bisericii ortodoxe fiind crunta si fara mila, victimele fiind prinse din toate esaloanele. Sa ne rugam pentru Pr. Necula, mai ales sibienii. Dar mai ales cei care pot sa il certe, sa nu ezite ci sa il indrepte, pentru ca numai astfel isi arata iubirea fata de cel cazut. Asa cum unui bolnav de cancer nu ii dai panadol, ci il indemni sa faca citostaticele recomandate de doctor si parintelui trebuie sa ii atragem atentia ca a fi ortodox nu inseamna deloc a fi original si smecher, ci din contra, a fi normal, simplu, cuminte si la locul tau, iar locul lui nu este intre eretici ci la altar, rugandu-se si facand slujba ortodoxa asa cum se face de mii de ani, oricat de plictisitoare i s-ar parea.

Ecumenismul nu este în criză

3 comments

Ca în fiecare an în săptămâna a treia a lunii ianuarie a avut loc şi anul acesta săptămâna de rugăciune ecumenistă, în urma căreia putem observa că ecumenismul nu este în criză. Şi deşi “ruga pentru unitate nu este entuziastă – cum menţionează PF Daniel [1], dar nu se problematizează de ce – aceasta este statornică”. Şi aşa cum statornică este şi adâncirea lumii în criza totala şi aşa cum paşii câtre război nu sunt deloc fără entuziasm, tot aşa şi “bisericile” lumii sunt chemate de forţele întunericului să conveargă şi ele către “unitatea” de care va fi nevoie după ce haosul care va începe în curând îşi va face lucrarea şi în urma lui se va naşte un “mântuitor” căruia i se vor închina toate popoarele şi care va avea nevoie bineînţeles de o “infrastructură” religioasă pentru că va fi un “om al păcii”. Asta înainte să se declare “dumnezeu” şi să ceara tuturor “să se boteze” în numele lui.

 

Ce să înţelegem noi din toată destrăbălarea asta ecumenistă? Avem multe de înţeles şi multe de învăţat. Să fim însă cu mintea deschisă, curiosi dar atenţi şi fără prejudecăţi. Să trecem peste amărăciunea iniţială pe care o trăim de fiecare dată ca ortodocşi care suntem făcuţi fraieri şi „cu probleme” de ierarhii noştri care s-au luat în hora asta dezinhibată, fiind consideraţi „potrivnici unităţii” pentru că am citit şi noi sfinţii părinţi şi cunoaştem cât de cât canoanele şi trecând peste toate acestea să punem gândul bun înainte căutand lucruri de folos precum albina care culege doar nectarul şi nu se atinge de murdărie.

 

Mai întâi eu aş propune să înţelegem şi să acceptam cât mai profund faptul că lucrurile nu merg spre bine, mai ales pentru noi ortodocşii români. Vedem cum şi grecii primesc lovituri, dar pentru că întâi-stătătorii lor sunt oameni sfinţi, primesc cununi şi prigoane, în timp ce ierarhii noştri sunt curtaţi de majoritatea politicienilor [2], ba chiar temuţi de către alţii [3] dacă nu de toţi. Activitatea bisericească pare înfloritoare: se construiesc biserici, ba chiar în toiul crizei a început contrucţia la o mega-catedrală, se dezvoltă trusturi media puternice, se implementează proiecte europene nenumărate cu bani grei care stârnesc invidia bugetarilor cărora li se taie salariile, pe scurt biserica nu pare a fi în criză, cel putin material. În spatele acestei imagini însă, viaţa duhovnicească şi lucrarea bisericii este cu totul alta, iar această aşa-zisă săptămână de rugăciune este un exemplu. Sunt însă nenumărate alte exemple ale problemelor cu care se confruntă biserica în plan spiritual real, nu de faţadă. Cum s-ar spune în lupta din lina întâi nu pe hârtie sau în razboiul propagandistic. Săptămânal apar exemple şi cei de la “Război întru cuvânt” fac o muncă sisifică să le semnaleze şi să tragă semnale de alarmă. Nu le voi enumera aici, dar cred că cel mai strigător la cer este exodul tăcut al multor ortodocşi către secte şi succesul propagandei sectare pe fondul decăderii stării morale a slujitorilor şi a credincioşilor deopotrivă. Puţini observă aceast exod iar şi mai puţini îşi fac probleme, aruncând în derizoriu motivele pentru care românii “renunţă la credinţa strămoşească ca nişte trădători”. Avem deci semnale contradictorii: pe de o parte biserica pare să o ducă bine, pe de alta însă încrederea oamenilor în biserică scade iar renaşterea spirituală mult-aşteptată după peste 20 de ani de libertate dăruiţi de Dumnezeu Bisericii Ortodoxe Române încă se lasă aşteptată. Rana deschisa din trupul bisericii încă sângerează iar doctorii joacă hora unirii împreună cu cei care împung suliţa.

 

În al doilea rând, această săptămână ruşinoasă ne dăruieşte un prilej de a ne cântări personal înţelegerea şi asimilarea tuturor conceptelor vehiculate de “amfitrionii” iubirii de aproapele. Să trecem peste repulsia ţi greaţa care ne-o dau predicile seci ale actorilor implicaţi şi să ne gândim cu sinceritate şi fermitate cât de mult şi cât de bine înţelegem noi iubirea de aproapele, cât de mult şi cât de bine practicăm rugăciunea, câtă stăruinţă avem în credinţa noastră, precum aceştia stăruie în rătăcirea lor etc. Eu de exemplu, anul acesta mi-am propus să înţeleg mai bine ce spun sfinţii părinţi despre cine sunt cele şapte biserici din Apocalipsa. Ştiu, bineînţeles, că nu falselor “biserici” – adică sectarilor – le transmite Mântuitorul cuvinte de învăţătură, precum în zadar pretinde pastorul calvinist cu chelie [4], ci una dintre interpretările din ortodoxie de care sunt eu la curent este că cele şapte biserici sunt şapte ipostaze ale Bisericii de-a lungul istoriei. Cu siguranţă însă sunt mult mai multe lucruri pe care le am de învăţat în legătura cu problema asta şi mi-am propus să le studiez, problematizat fiind de predica acestui pastor. Tot un alt concept tratat de data aceasta de PF Daniel este cel al comuniunii. Bineînţeles, termenul este folosit în mod viclean şi perfid, ştiut fiind greutatea acestuia în ortodoxie şi apartenenţa lui intimă în cadrul Bisericii. Vedem cum o dată vorbeste PF despre prietenie [5] pentru ca mai apoi să treacă la comuniune [6], precum un măcelar priceput care mai întâi foloseşte satârul – căci cine îndăzneşte să spună ca nu e bine să fim prieteni cu sectarii – pentru ca mai apoi să taie carnea în doua folosind cuţitul bine ascuţit şi subţire – comuniunea – , adică un instrument mai fin dar care nu ar fi trecut prin osul tare al credinţei sănătoase a celor cărora nu le-au fost încă spălate creierele; cât de facil şi cât de abil face trecerea între cele două registre şi cât de uşor jonglează cu ele în acelaşi context deşi dacă prietenia cu sectarii aparţine unui grad de legătură acceptabil – căci prietenia este general umană şi dorită de toţi – , comuniunea este cu totul altceva Oricât de “deschis” ar fi patriarhul către cei de alte credinţe, nu se putea să fi făcut această greşeala fundamentala din întâmplare, el având numeroase studii şi teorie în materie teologie pentru a nu se juca cu cuvintele.

 

Un al treilea lucru important care cred că trebuie să îl înţelegem din această săptămână de (falsă) rugăciune este importanţa de a face binele bine. Adică de a face un lucru cum trebuie, când trebuie, unde trebuie, cu cine trebuie şi pentru scopul care trebuie. Dacă văd o prostituată că îngheaţă, şi nu am o haină să ii dau, eu ce fac? Mă culc cu ea ca să o încălzesc? În esenţă, de ce am fi noi împotriva acestei săptămâni, de vreme ce ierarhii noştri pretind că asta are doar rolul de a ne ruga pentru unitate, de a fi prieteni, de a ne cunoaşte şi de a ne înţelege unii pe alţii, de a înceta războaiele etc? Păi în primul rând, problema ar fi că toate se fac varză. Să ne rugăm pentru unitate? Care ortodox nu vrea mântuirea păcătosului şi ca acesta să se pocăiască şi să fie viu? Dacă vrem să dedicăm o perioadă anume acestei rugăciuni, de ce trebuie să o facem chemandu-i pe eretici la amvon sau mergând la ei în „casa de rugăciune”. Prietenie? Dar oare nu pare absurd să facem hore pentru prietenie? Ce sens are? Iubirea este cununa tuturor virtuţiilor şi depăşeşte cu mult prietenia. Nu inseamnă deloc că dacă nu se face această săptămână, catolicii nu pot fi prieteni cu ortodocşii de vreme ce în lume trăind este inevitabil să avem prieteni nu doar de alte religii dar chiar atei, păgâni sau budişti. Iubire, unitate, dragoste frăţească, rugăciune etc. Cuvinte seci sau mai bine zis secate de semnificaţia lor prin falsitatea lucrării, serbări sterpe de orice conţinut şi sinceritate.

 

Folosind vocabularul şi argumentaţia ecumeniştilor, am fi nevoiţi să îi chemăm la împreună-rugăciune şi pe desfrânaţi, şi pe homosexuali şi pe pedofili. Desfrânaţii caută “desăvarşirea iubirii”, ei nu mai au gelozia, homosexualii doresc “comuniune” iar pedofilii vor “prietenie” şi “inocenţă”. Toţi o apă şi un pământ. Înţelegem aşadar că este vital să căutăm să facem toate cele bune cum trebuie şi unde trebuie. Mă rog la mine în biserică şi nu în sinagoga satanei, caut iubirea adevăratâ plinind poruncile şi o voi dobândi numai dacă mi-o va da Dumnezeu în dar, nu ma etalez în discursuri şi pledoarii aiuristice postând în cupidon al tuturor religiilor. Îmi doresc unitatea şi mă rog pentru cel aflat în rătăcire nu bătându-l pe umăr şi ascultându-i blasfemiile din amvon, lăsându-l să creadă că are ceva de spus. Nu îl va folosi nici pe el, iar eu ma voi arăta copil la minte şi voi arunca mărgăritare la porci.

 

Mai presus de toate însă, Îl iubesc pe Dumnezeu aşa cum l-au iubit toţi sfinţii dintre care nici unul nu “s-a desfrânat” alături de sectari intrând în horă cu ei sau facând compromisurile strigătoare la cer ale “sfinţilor” părinţi de astăzi care dau pe dinafară de multa iubire ce o poartă şi ţin să o varse peste toţi prin astfel de manifestări, astupându-şi urechile nu doar la poruncile lăsate de înaintaşi dar şi la gura poporului pe care îl desconsideră şi i-ar trage câteva bastoane pe spinare, în timp ce pe sectarii linguşitori îi numesc fraţi, se bat pe umăr cu ei, se pupă şi le zâmbesc cu delicateţe, schimbând cuvinte călduroase şi pline de pathos.

 

Un ultim lucru mai am de zis în legătură cu această săptămână de rugăciune. Poate că mulţi îşi pun problema ca şi mine: şi noi ce ne facem? Turmă mică nu te teme, turmă mică nu te teme, dar totuşi, până unde, până când, şi cu care pastor? Iar cum prigoanele se ţin lanţ şi ispitele abia au început să curgă, ce ne vom face? Îngrijorarea este ispita pe care trebuie să o trecem noi, lăsând lui Dumnezeu sarcina să aibă grijă de Biserica Lui. Să nu ne temem şi să nu ne întrebam prea mult ce să facem: să fim buni creştini ne este de ajuns ca obiectiv destul de clar pentru următoarea sută de ani pe care o vom trăi. Să nu părăsim Biserica, este de înţeles: nu noi suntem cei care trebuie să se simtă străini, ci “viruşii” care au invadat trupul acesteia. Să fim precum globulele albe, care apără organismul, chiar dacă suntem nişte globule blege: unde-s mulţi, puterea creşte. Iar că suntem mulţi să nu avem îndoieli: ne cunoaştem, ne vedem, ne auzim, suntem mai vii decât ne credem chiar dacă părem morţi. Am trecut noi prin bezna comunismului darămite prin curcubeul ecumenismului.

 

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

 

[1] http://www.arcb.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=11501:pf-daniel-dei-azi-ruga-pentru-unitate-nu-e-entuziast-important-este-statornicia&catid=144:viaa-arhidiecezei&Itemid=247

 

[2] vezi participarea in haita a politicienilor la orice praznic, sau curtarea patriarhului de catre Hrebenciuc in lobby-ul facut unei banci portugheze pentru creditarea construirii catedralei;

 

[3] vezi pdl-istul din Slatina care i-a zis ierarhului locului “sa mai taca dracului din gura”; http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2012/01/24/ps-sebastian-asta-nu-e-democratie-nepasarea-aceasta-reactia-unui-lider-pdl-olt-sa-mai-taca-din-gura-video/

 

[4] Miercuri, 25 ianuarie 2012, ora 16: Cuvântul de învăţătură al domnului pastor Zsold Bela, Biserica Reformată Calvină, la sfârşitul slujbei Vecerniei din cea de a VIII-a zi a Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor în Catedrala Patriarhală Ortodoxă din Bucureşti. http://www.dailymotion.com/video/xo0qk0_past-z-bela-unitatea-nu-inseamny-pierderea-identityyii_news

 

[5] deodată cu pocăinţa, cu recunoaşterea greşelilor, s-a dezvoltat şi dorinţa de a reface unitatea sau, cel puţin, de a înlocui disputa cu dialogul, concurenţa cu cooperarea şi vrajba cu o atitudine prietenească. http://www.arcb.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=11501:pf-daniel-dei-azi-ruga-pentru-unitate-nu-e-entuziast-important-este-statornicia&catid=144:viaa-arhidiecezei&Itemid=247

 

[6] “comuniunea, deschiderea, reconcilierea, împăcarea omului cu Dumnezeu şi a oamenilor întraolaltă sunt început al învierii. ” [ibidem]

 

[7] Începând cu anul 1910, cu Congresul Misiunilor, ea a fost o mişcare de pocăinţă şi, anume, dezbinările multe dintre creştini au împiedicat credibilitatea misiunii creştinilor în Africa şi în Asia. [ibidem]