Despre bombardamentul cu optimism

În ciuda tuturor predicţiilor şi declaraţiilor oficiale, dar şi din presa mainstream, s-a dovedit că criza nu a fost doar o mică răceala, ci deocamdată s-a arătat ca o gripă prelungită, un fel de gripă porcină cu rata de mortalitate mică, însă cu penetrare totală şi durată extinsă. Spun că efectele sunt încă slabe deoarece oamenii încă nu s-au speriat îndeajuns, am văzut ieri un interviu cu mai mulţi cumpărători în hipermarket, care se arătau plăcut suprinşi că după mărirea TVA-ului, preţurile nu erau atât de mari pe cât se aşteptau ei. Săracii nu îşi dau seama că ne fierb aştia ca pe broaşte în oală, ne cresc treptat temperatura ca să nu ne speriem, până o sa fim toţi buni de înfulecat.

Aşadar, suntem blonavi de gripă porcină şi “doctorii” noştri încă nu au gasit un “vaccin” potrivit, şi prin urmare au trebuit să ne bage pe gât cu forţa “doctorii amare” la greu. Marea problemă este că doctorii nu ne garantează că ne vom face bine. Trebuie să mai aşteptăm un an doi, să vedem dacă medicamentele au efect, altfel vom încerca altele. Sau poate se face vremea mai bună şi scăpăm de gripă.

Observ recent un nou val de optimism, care mă sperie. Nici nu a trecut bine creşterea TVA-ului şi oamenii deja vorbesc de scăderea inflaţiei şi revenirea economiei. Mă sperie această atitudine pentru că dă dovadă fie că oamenii nu au înţeles nimic, fie că în lipsa altor idei s-au gândit că dacă vom gândi toţi pozitiv şi vom răspandi în jur gânduri pozitive, lucrurile se vor îndrepta. Nu pentru prima dată se întâmplă aşa în depresiunea actuală 1 şi este uimitor cum oamenii cu răspundere nu încep să comunice corect şi fără manipulări care este situaţia, sau măcăr să recunoască că nici ei nu au habar, şi să transmită mesaje constructive, care să îi ajute pe oameni să facă faţă agravării gripei atunci când aceasta va avea loc.

Dar să trecem concret la a spune mai precis care sunt oamenii care răspândesc optimism nejustificat şi fac declaraţii optimiste bazate pe nici o realitate. Unul dintre ei ar fi Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR:

În urma măsurilor de austeritate luate de Guvern, inflaţia  României va creşte la 8 – 8,5%, dacă preţurile administrate vor rămâne la acelaşi nivel, iar economia va înregistra o scădere de 2% până la sfârşitul anului, în funcţie situaţia externă, a spus, la The Money Channel, Lucian Croitoru (citeşte articol, vezi emisiunea).

Declaraţiile optimiste s-au referit nu doar la aceste prognoze fantasmagorice, ci a fost efectiv un bombardament, dacă veţi asculta emisiunea, veţi putea identifica cel puţin o bomboană de optimism gratuit per minut, gen: industria deja a început să îşi revină, în exterior deja lucrurile îşi revin, un val de încredere va stimula investiţiile etc

În primul rând, a te juca cu estimări că economia va avea o scădere de doar 2% până la sfârşitul anului, în condiţiile în care TVA-ul abia a fost mărit peste noapte, mi se pare penibil pentru un bancher şi mai ales pentru un om care chiar a avut curajul să accepte să devină prim-ministru. Să explic de ce. Modificarea TVA-ului la valoarea care s-a făcut dar mai ales în felul în care a fost făcută ne spun două lucruri: situaţia este din ce în ce mai gravă, nimeni nu a prevăzut că vom ajunge aici, altfel am fi modificat TVA-ul treptat şi din timp nu peste noapte, iar cel mai grav lucru pe care îl putem înţelege este că guvernul poate tăia peste noapte şi fără milă. Toată lumea a fost de acord că a modifica TVA-ul peste noapte, este de o gravitate care nu poate fi măsurată în cuvinte: dă peste cap orice plan de afaceri, orice intenţie de investiţii, orice strategie de afaceri etc. Orice modificare în grabă, fără a anunţa partenerii din timp (căci la urma urmei firmele sunt partenerii statului 2) este nu doar un semn de disperare şi anarhie, ci este mai ales un semnal: fiecare se descurcă cum poate, de acum afacerile se fac altfel. În aceste condiţii, nu doar pentru că depresia s-a agravat şi suntem cu un picior în groapă, dar chiar şi dacă doar am analiza felul cum s-a mărit TVA-ul, a spune acum că vom avea scădere de doar 2% mi se pare o minciună sfruntată, cu toate nuanţele la care s-a reportat domnul Croitoru. Domnul Croitoru s-a referit la rata inflaţiei în anumite condiţii, legate de scăderea PIB-ului şi de situaţia externă. Chiar dacă nu s-a referit direct la scăderea economiei, ci a luat-o ca pe o premisă, a face o deducţie pe baza unor premise total false, este nu doar o deducţie falsă, ci şi o modalitate de a induce presupuneri – optimiste în cazul de faţă – legate de aceste premise. Practic este cea mai facilă modalitate de a face o translaţie de la presupuneri la predicţii. Puţină lume va sesiza ca 2% scădere economică, e doar o premisă, o presupunere oarecare aiurea-n praznic, şi nu un calcul al consilierului, deoarece lumea crede că la BNR lucrează specialişti.

Cu premise false sau adevărate, e posibil totuşi ca previziunea ratei inflaţiei să fie corectă: inflaţia nu va putea sări prea mult, deoarece ca în orice început de depresie, trăim o perioadă de deflaţie. În tot occidentul deflaţia este regula, noi însă, fiind defazaţi nu am ajuns încă în etapa de deflaţie, prin urmare ne putem aştepta la reducerea preţurilor, chiar dacă va creşte costul utilităţilor, puterea de cumpărare va dicta rata inflaţiei, care nu poate să fie una prea mare, nu are de unde.

Un alt optimist incurabil este Mihai Răzvan, şeful SIE, care declară printre alte aberaţii, că:

UE reprezintă pentru România o plasă de siguranţă în vremuri de restrişte şi că moneda euro este cheia potrivită pentru ieşirea din labirintul crizei. (citeste inteviul)

Discursul acestuia este atât de deplasat de orice realitate încât nu merită nici comentat, e doar o observaţie că încă un optimist încearcă să ne facă să cumpărăm din nou ca înainte. Iată o simplă informaţie de la surse cât se poate de oficiale şi de informate: băncile europene (ca şi cele americane, de altfel) încă sunt cu un picior în groapă:

The BIS said in its annual report that banks on both sides of the Atlantic remain “highly leveraged and still appear to be on life support. The essential task of reducing leverage and repairing balance sheets is simply not finished. The Greek sovereign debt crisis shows just how fragile the financial system still is.  “Losses on European bank balance sheets are expected to mount over the next few years. Some banks are rolling over existing loans rather than inducing foreclosures, thus delaying loss recognition.” (Sursa: Telegraph)

Prin urmare dacă pierderile băncilor sunt de aşteptat să explodeze în următorii ani, cum poate spune şeful SIE că:

Zona euro se va dovedi de fapt – destul de curând, cred – o soluţie providenţială de salvare a economiilor naţionale aflate în pragul unor încercări mari.

Oare mai are sens să amintesc că unul dintre marile noastre atuu-uri este faptul că încă nu am aderat la euro şi că nu avem şanse să aderăm prea curând? Oare ştie seful SIE că Germania şi Franţa deja se gândesc la separarea Europei ca la un plan B de ieşire din depresiune?

Germany and France are examining ways of creating a “two-tier” euro system to separate stronger northern European countries from weaker southern states. (Sursa)

Până şi Greenspan, unul dintre actorii importanţi în construirea depresiunii actuale este sceptic cu privire la viitorul constructiei europene: “One possibility is that there will be fewer members of the eurozone.” (Sursa)

Etc, etc …

La ce bun acest optimism? Nu ştiu cum de oamenii mai cred că transmiţând semnale pozitive vom ieşi din criză. Mă mir că oameni cu funcţii importante sunt atât de naivi să facă declaraţiile care le fac. Este fie prostie, fie disperare, fie nepăsare. Prostie – puţin probabil, sunt totuşi oameni cu carte şi care au acces la Internet, iar funcţiile pe care le au îi predispun la a mai citi câte un articol din când în când, ca să nu mai zic de accesul la informaţi de care dispun. Disperare? Se poate. Atunci când nu mai ştii ce să faci, şi optimismul că lucrurile se vor rezolva de la sine este singurul care ne-a mai rămas, nu faci decât să încerci să răspândeşti optimism în jur, ca un fel de mantra. Nepăsare? Cred că întradevăr oamenii au vrut să scape repede de interviu şi au prezentat nişte opinii în care nici ei nu cred, au dat o versiune oficială care să nu îi compromită în faţa şefului şi care să nu ceară prea multe explicaţii şi detalieri care oricum nu pot fi făcute. Prin urmare şablonul oficial al “raportării la problemă” probabil a mai fost petecit în urma noilor măsuri, cu câteva “ajustări” având însă aceeaşi culoare în general, una roză spre gălbui.

În final aş încheia cu un citat despre optimism:

Optimismul este mulţumirea resimţită de oamenii mici aflaţi în posturi înalte (Francis Scott Key Fitzgerald)

Cred că aceasta este de fapt explicaţia corectă a ultimului bombardament cu optimism. Din fericire avem însă şi oameni care spun lucrurilor pe nume, cum ar fi Varujan Pambuccian, dar din păcate aceştia sunt puţini şi nu unde pot să facă ceva.

Note:

1. M-am hotărât să nu mai folosesc cuvântul criză pentru că s-a banalizat. Când toată lumea vorbea de recesiune, criză era un cuvânt potrivit, dar acum cred ca depresiune este unui mai potrivit.
2. De ce o firmă este partener al statului? Un om de afaceri, alege să facă afaceri în România, nu este obligat. Cea mai bună dovadă este faptul că există firme offshore, care aleg să nu plătească impozite şi să ducă banii în altă parte.

Varujan Pambuccian: vom asista la o prabusire urata a sistemului

“Sunt state care, prin constructia lor legislativa, au ajuns la deficite structurale si continua sa le mentina. Este un joc piramidal si este foarte greu de iesit din el, pentru ca cetatenii acestor state s-au obisnuit cu ideea ca aceste cheltuieli sunt drepturi. Din aceasta cauza, vom asista la o prabusire urata a sistemului, urmata, de un sistem demagogic populist, de aparitia unor dictaturi populiste pe tot teritoriul European” a declarat deputatul Varujan Pambuccian, intr-un interviu Bloombiz.ro.

>> citeste interviul

Despre interviul Pr. Justin în revista Atitudini (2)

Revin cu un comentariu la interviul parintelui, deoarece nu am apucat sambata sa ating doua aspecte mai importante ale interviului, care m-au determinat de fapt sa scriu ceva.

Asadar, vorbeste parintele Justin despre faptul ca “grevele nu au nicio valoare, ele fac parte din planul lor“. Aici m-a surprins luciditatea parintelui pentru ca poate sa vada ceea ce putini oameni documentati ai zilelor noastre vad: criza este programata si are ca scop provocarea unei noi ordini mondiale, trecerea de la statul natiune la mega-state precum si afierosirea omului de rand catre un guvern global si catre o banca globala, mai putin evidenta la inceput dar incet-incet aparuta ca o necesitate absoluta. O explicatie a schimbarilor prin care trecem si cum de fapt nu guvernele ne conduc pe noi, se poate gasi in seria de filme Renaissance 2.0 de pe youtube. Evident, guvernele nu au condus bine, dar nu doar in Romania, nicaieri. Daca s-a gasit vreo tara care sa faca fata la criza din cauza ca a avut un guvern sau mai multe care au randuit lucrurile cum trebuie, acea tara a platit, acei conducatori au platit cu sangele lor si numele acelei tari este Polonia. In rest, guvernele au executat politicile europene, politicile FMI, etc si s-a ajuns in punctul in care oamenii vor da jos cu guvernele si vor cere sa fie condusi de europeni. Romanii in principal si-ar dori sa fie condusi de nemti, deoarece in viziunea lor, nemtii sunt eficienti si nu sunt corupti. Bineinteles, nemtii care ne vor conduce pe noi vor fi si ei condusi de altii, iar eficienta lor se vede chiar acum din declaratiile pe care le fac: Mă aştept ca în 20 de ani, facturile austriecilor să fie plătite de unguri, români, cehi sau slovaci (Andreas Treichl, preşedintele ERSTE Group). Asadar, aviz naivilor care cred ca protestand vor rezolva ceva si care cred ca vreun guvern, fie el de romani, unguri sau nemti ne poate scoate din criza.

Al doilea aspect ce m-a atras atentia din interviul parintelui, mi-a adus aminte de un cuvant similar al Pr. Tanase:

Romanul de altfel e foarte puturos, s-a invatat cu comoditatea si nu suporta sa munceasca ceva. Au gradini la tara cu pomi fructiferi si nici ca se duc sa ingrijeasca gradina sau sa adune prunele. Ei vor ceva confortabil; de pilda aici la noi, in zona, abia gasesti un instalator sa iti repare chiuveta sau pe cineva sa iti varuiasca sau sa iti tencuiasca in casa. Ne-am invatat boieri.

Evident Pr. Justin are dreptate, si de realitatea de care discuta dansul, m-am lovit si eu recent: cu greu am gasit 2-3 oameni care sa imi faca niste reparatii la tara deoarece toti vor bani multi si munca putina. Dar nu oamenii de la tara ci in principal oamenii de la oras sunt din ce in ce mai putin seriosi si cauta sa se capatuiasca cat mai usor fara a dobandi o constiinta a munci si fara a cauta un echilibru just intre realitatile concrete (ce stiu ei sa faca, ce pot sa faca in contextul de azi) si visele lor (bani multi, munca putina), iar vinovatul pentru aceasta cu siguranta este televizorul care bombardeaza cu povesti “de succes” in care lenesii, perversii si handicapatii toaca bani si nu fac nimic, sau cel mult se dau in spectacol la TV si in presa de can-can. Televiziunea a nascut in Romania o clasa aparte de oameni, numiti “vedete” care traiesc tot de pe seama prostilor care belesc ochii la ei, din banii pe care firmele care vand bere, pufuleti si mezeluri ii baga in publicitate, care publicitate alimenteaza “vedetele”.

Insa cei care vor munci, nu vor muri de foame, cat va fi criza de adanca. Caci asa cum Sf. Apostol Pavel a poruncit ca cel care nu munceste sa nu manance, chiar daca se intampla sa mai fie si de astia in zilele noastre, porunca Sf. Apostol este de fapt o binecuvantare pentru cei care muncesc. Cel care va munci, cu frica de Dumnezeu, va manca, oricat de adanca va fi criza. Iar vremea buna de anul acesta cred ca spune multe, Dumnezeu ne transmite si prin vreme un mesaj. Tocmai cand multi ziceau ca nu pot sa existe trei ani cu vreme buna si productie agricola pe masura, iata ca anul acesta se pare ca va fi mai bun ca toate cele dinainte. Daca s-a intamplat pe alocuri sa fie inundatii sau grindina, cu sigurana in acelel locuri s-a muncit Duminica. Cine are ochi de vazut, sa vada.

Cat despre Pr. Tanase, la una dintre conferinte, parintele a primit o intrebare: ce sa faca cineva daca are copii multi si nu poate sa ii creasca, nu are unde sa ii tina, nu are ce sa le dea sa manance. Nu cred ca era o intrebare concreta, ci ca de obicei cand e vorba de legea lui Dumnezeu, oamenii cauta explicatii ca sa calce stramb si astfel se ajunge la intrebari de genul: cum sa crestem 10 copii in doua camere de apartament? Desi, rareori se intampla sa dea Dumnezeu vreunei familii drept-credincioase 10 copii, parintele a raspuns: intr-adevar acum e greu, dar fugea lumea de la tara si dadeau pamantul pe degeaba, acea familie de ce nu s-a mutat la tara sa cumpere pamant, sa faca camere cate are nevoie si sa creasca animale ca sa poata sa ii hraneasca pe toti. Cu siguranta pentru Homo consumericus aceasta nu este o alternativa: la tara nu exista hipermarket si nici cinemaplex. Insa, pentru omul crestin care cauta sa plineasca poruncile lui Dumnezeu, decat sa faca avort si sa omoare copii, viata la tara este o alternativa viabila, chiar daca cere jertfa. Iar pe masura ce criza va avansa, viata la tara nu va deveni doar o alternativa ci singura alternativa. Dar despre asta am mai vorbit aici.

Despre interviul Pr. Justin în revista Atitudini

A aparut recent un nou numar al revistei Atitudini care ne bucura de fiecare data cu ceva special. De data aceasta, a fost interviul cu Pr. Justin.

Ca de fiecare data, Pr. Justin surprinde prin luciditatea cuvantului sau, pe langa toate celelalte daruri pe care acesta le poarta: darul de a ne indruma si de ne a arata care sunt pericolele, darul de a ne indrepta din caile gresite pe care am purces, darul de a ne descoperi raspunsul corect pe care trebuie sa il dam provocarilor de azi.

Cand a fost problema cu buletinele, parintele a dar un raspuns clar: nu le primiti, retrageti-va in mici comunitati in preajma manastirilor si incercati sa va descurcati singuri, exersati ruperea de societate, construiti comunitati cat mai autosustenabile, astfel incat cand va fi nevoie, sa puteti trai fara buletin. Multi au strambat din nas atunci, sfaturile parintelui li s-au parut aiuristice, apeluri exagerate care sperie si produc panica in popor in loc sa linisteasca si sa calmeze oamenii.

Intre timp, am alfat ca in strainatate, deja exista un concept similar celui propus de Pr. Justin, si nu, nu e vorba de Amish. Miscarea de Tranzitie (Transition Movement) include oameni preocupati de gasirea unui raspuns local la provocarile – dar si oportunitatile – crizei petrolului si a celorlalti combustibili fosili. Pe scurt, oamenii astia se gandesc cum sa faca sa poata trai fara a se baza pe orice vine din petrol, adica cam tot ce consumam noi acum si toate de cate ne folosim. Criza lor “target” este in principal cea petroliera, dar se pare ca nici cea financiara nu i-a prins pe picior gresit, provocarile sunt similare si cu siguranta ei sunt mult mai pregatiti ca altii sa ii faca fata.

Pe langa aceasta miscare, numerosi “profeti ai crizei” ne avertizeaza ca criza inca nu s-a ajuns la fund, abia a inceput. Datoriile de la banci s-au transferat la state si acum statele incearca sa stoarca de la oameni si de la firmele care au mai supravietuit crizei creditelor, tot ce se poate. Iar daca bancile nu au cazut pentru ca le-au sprijinit si le sprijina inca statele, ce se va intampla cand vor incepe sa cada statele si ce inseamna asta?

Ce ne asteapta si cine va rezista? Cred ca deja intrebarea “ce ne asteapta”, nu prea mai prezinta mult interes. Lumea a inceput deja sa simta pe propria piele criza, si deja intuitiv, un raspuns asimetric as putea spune, prinde contur in mentalul colectiv: ce ne asteapta nu o sa fie bine, orice va fi, ca inainte nu va mai fi, tot rau ne asteapta. Deja in mintea multor oameni cu care discut, este evident ca lucrurile nu vor mai reveni la cum au fost si deja se naste o melancolie a vremurilor bune in care oricine cu un buletin putea sa cumpere orice. Ba chiar, poate din setea de un catarsis al societatii, mentalul colectiv a inceput deja sa nasca proorociri apocaliptice. Lumea este atat de trista si deznadajduita, incat in ultimul timp, am incercat sa fiu putin optimist, sa incerc sa le spun ca totusi, orice criza este o sansa, o oportunitate. Poate cu criza asta vom scapa de tot putregaiul din societate, dar si din noi. Poate criza va fi ca un foc care arde toate gunoaiele, sau macar o mare parte din ele.

Un raspuns optimist ni-l transmite si Pr. Justin in acest interviu: criza ne indeamna la seriozitate.

Eu cred ca aceasta criza este si din icono­mia lui Dum­nezeu, pen­tru ca ne indeamna la o viata mai austera, la o seri­oz­i­tate in viata noas­tra crestina de zi cu zi, la lacrima si pocainta. Sa mul­tumim lui Dum­nezeu ca nu ne-a pedep­sit mai rau pen­tru cat am fi mer­i­tat. Poate ca va mai trezi pe unii criza asta. Prea multa necred­inta si prea multa faradelege este pe pamant. De aceea, daca vom avea con­sti­inta pacatose­niei noas­tre, ne vom asuma si criza in care traim.

Este greu de primit acest raspuns, deoarece presupune jertfa si osteneala, ceea ce sunt foarte greu de primit de omul modern obisnuit cu comoditatea si egoismul. Practic, firea noastra, a oamenilor de azi, cu greu poate fi dezobisnuita de egoism, de delasare, de moleseala si haosul unei vieti in care Dumnezeu are un rol secundar. Viata crestina din zilele noastre se rezuma in general la principii si pe ici pe colo la cateva ritualuri si cateva gesturi, iar rugaciunea este doar un fel de “tema pentru acasa” pe care trebuie sa o facem caci altfel ne vede Doamne, Doamne. De aceea, eu cred ca Dumnezeu ne va duce pana acolo unde vom invata ca rugaciunea este colacul nostru de salvare, Dumnezeu ne va lasa sa cadem in mare ca sa ne rugam precum Sf. Apostol Petru. Din pacate, altfel nu se poate. Pr. Justin explica:

Nu vedeti ca popoarele mai eman­ci­pate, care au toate la inde­m­ana, nu mai cred in Dum­nezeu? Primul act pe care il fac, atunci cand se simt in bunastare, este sa uite de Dum­nezeu. Unde este o Franta, unde este o Spanie, o Italie de alta­data? Dar sa crezi ca un sis­tem politic sau eco­nomic te mai poate izbavi, este o mare inse­lare, pen­tru ca soci­etatea este alter­ata ca si con­d­u­ca­torii lumii pana in adan­curile fiin­tei lor. E o mare pierdere de timp. Nu mai avem alta solu­tie decat rugaciunea.

Iata ca in cuvantul sau, parintele ne da si un raspuns la intrebarea cum vom iesi din criza – prin rugaciune. Din fericire, daca in criza am fost aruncati de altii, din criza putem iesi singuri, prin rugaciune.

Va recomand sa cititi si sa recititi interviul Pr. Justin. Si cand veti intelege si veti primi mesajul, va propun sa incepeti sa il puneti in practica metodic, cu rabdare, cu osteneala si cu ajutor … prin scoala: scoala rugaciunii.

Naşterea Imperiului Global

Filmele de mai jos explică tranziţia strategică globală prin care trecem. Care sunt puterile actuale, ce sistem le conduce, care este rolul Rusiei pe tabla de şah a lumii şi cum va începe al treilea război mondial.


NB: filmele fac parte dintr-o serie de excepţie care merită văzută de mai multe ori. Explicaţiile aduse nu sunt teoretice, filosofice sau emoţionale, ci matematice.

1 310 311 312 313 314 320