Din nou despre hei-rupismul anti-cipiot

3 comments

Mi-am incordat muschii rabdarii, m-am depasit pe mine cautand sa imi anihilez din start orice repulsie si m-am automotivat eroic sa ascult pana la sfarsit o “emisiune” la o televiziune necunoscuta dintr-un judet de prin nord al tarii, emisiune postata pe un site auto-declarat de lupta impotriva prigoanei crestinilor al carui nume nu doresc sa il spun deoarece nu merita publicitate, din motive pe care nu doresc sa le elaborez aici. Invitatul emisiunii a fost un calugar de la o cunoscuta manastire din Romania.

O sa incerc totusi sa comentez emisiunea, pentru cei care au vazut-o dar mai ales pentru a atrage atentia ca chiar sub poleiala de “duhovnicesc”, “spiritual”, “apostolic” etc se pot ascunde multe pareri … nedesavarsite (ca sa nu jignesc cumva pe invitat si pe realizator).

Mai intai as incepe prin a spune ca m-a socat “redactorul”, un tip plinut, cu barba, intr-o jacheta de blugi, cu coada ca calugarii etc. Din start da impresia de “taliban” si cu siguranta nu ajuta cu nimic la “marturisirea credintei” caci aceasta este tema emisiunii, desi bineinteles ca se atinge tangential si activismul ereticilor si incompetenta ierarhilor.

In general discursul emisiunii se invarte in jurul urmatoarelor idei:
– crestinii de azi nu mai sunt ca cei de alta data
– marturisirea credintei este deficitara in ziua de azi
– trebuie sa cunoastem foarte bine credinta
– ierarhii nostri nu sunt la inaltimea chemarii lor
– etc

Foarte putin se pune accentul insa pe cine trebuie sa faca marturisirea si cum. Desi periodic parintele aduce aminte de diversi sfinti si da citate, discutia este mai mult exterioara decat interioara, adica se orienteaza mai mult pe razboiul vazut decat pe cel nevazut, razboiul cu diavolii nostri pe care abia dupa ce i-am biruit si ne-am intarit in lupta duhovniceasca putem sa incercam sa ii ajutam si pe altii.

Principala problema cu aceasta emisiune este ca desi parintele recunoaste ca pentru a marturisi credinta este necesara o traire, din toate cate spune denota lipsa lui de traire. Reiese destul de usor incordarea (de unde si titlul acestui articol) cu care parintele incearca sa marturiseasca fara a avea inse cele necesare. Imaginati-va un copil care impinge o masina si spune: ca sa impingi masina trebuie sa fii puternic, trebuie sa te incordezi si sa fii curajos, trebuie sa nu te temi ca masina este grea, uite eu cum imping masina. El nu vede deloc ca masina sta pe loc si ca trecatorii (vrajmasii) rad de el.

M-am folosit totusi din aceasta emisiune deoarece mi-am adus aminte – in comparatie cu acest calugaras – de un adevarat calugar, intr-o manastire necunoscuta la marginea tarii, care nu isi face reclama pe nici un blog, ucenic al unui mare duhovnic care de ani de zile nu mai spune nimic si care mi-a pus in fata intr-adevar o reteta adevarata de marturisire a credintei, asa cum trebuie: aranjarea pe tine insuti. Aranjaza-te pe tine si daca va dori Dumnezeu, se va folosi de tine, caci intr-adevar Dumnezeu lucreaza prin oameni, dar nu prin cei care vor ei, ci prin cei care ii alege El. Parintele nu mi-a vorbit direct, nu mi-a tinut o predica si doar mi-a raspuns la cateva intrebari: parinte, de ce nu mai veniti la conferinte, de ce nu scrieti articole, carti etc? Mai, trebuie sa ma coc si eu, deocamdata mai am de lucru. Si parintele coace, lucreaza la coacerea sa si a sufletelor pe care le pastoreste, facand din manastirea aceea un loc intr-adevar patristic, o manastire patristica in lumea moderna, nu prin declaratii si prin atitudini ci prin randuiala si prin osteneala vietuitorilor ei.

Rugaciunea si osteneala individuala conteaza intr-adevar din ce in ce mai mult, si rezultatele rugaciunii se vad de cei care au ochi sa vada. Nu au facut miile de semnaturi si manifestatii nimic, nu au miscat cu nimic hotararea statului de a introduce cipul, doar problemele financiare si incapacitatea administratiei noastre de implementare a tehnologiei vor permite ca aceasta noua carte sa nu fie impusa, sa nu fie inca regula. In schimb, poate rugaciunile unui pustinc dintr-o padure in niste munti aiurea au dus la caderea unui elicopter, care cadere poate a amanat al treilea razboi mondial. Este greu de crezut ca un om poate schimba soarta lumii, fie in bine fie in rau. Insa chiar si stiinta omeneasca a dat un nume acestei posibilitati: butterfly effect.

Asadar, inainte de a vorbi despre marturisirea credintei mai bine ar fi sa ne aranjam pe noi, sa ne nevoim, sa ne sfintim si sa ne ferim atat de mult de ispita de a marturisi pana cand “marturisirea” o sa dea peste noi si o sa se reverse peste lume. Poate ca se va gasi vreunu sa ma crittice si pe mine ca poate deja consider ca gata, eu ma revars acum. Ii raspund anticipat: eu nu marturisesc ci doar imi exprim mahnirea ca ne lipsesc marturisitori si ca vorba e atat de goala in zilele noastre, chiar vorba unor oameni imbracati intr-o anumita haina care i-ar obliga sa ia seama la ce vorbesc.

Nu am mentionat nimic de cipuri, deja am lungit prea mult “recenzia”. Insa in final, parintele arunca asa o vorba in aer: noi spunem la oameni, cine asculta foarte bine, cine nu treaba lor. Cu alte cuvinte, buba inca se coace, inselarea inca nu s-a vindecat si persistenta in raportarea gresita la problema nu va duce decat la un alt prapad. Nu vreau sa par profet, dar cu privire la manastirea de unde vine acest parinte am acelasi sentiment pe care l-am avut si cu privire la Pr. Nichita de la Brancoveni, cand am fost acum cativa ani si am ramas socat de inselarea in care se afla parintele si de faptul ca lumea inca se mai duce la fantani secate.

UPDATE 20 OCT 2010

Pentru ca poate unii au inteles grestit ca as pune egal intre pr Nichita si un mare duhovnic al Romaniei – la care mi-am exprimat raportarea de mai multe ori – as dori totusi sa subliniez ca nu este vorba de asa ceva. Ma refeream strict la faptul ca eu am acelasi sentiment si subliniam ca nu sunt profet. Mi-e teama insa mai ales de ce se va intampla cu manastirea cand va muri parintele. Am sentimentul ca razvratirea care se coace acum se va sparge in schisma, asta e tot. Duhurile care vorbesc acum prin gurile “ucenicilor” ne spun destul de clar catre ce trag si ce au de gand.

The Book of Eli – doar încă o carte?

8 comments

Tocmai am vizionat filmul şi înşir acum câteva impresii la cald, nu înainte de a-i atenţiona pe cei care nu au văzut filmul că probabil o să desconspirez finalul, aşa că … SPOILER ALERT!

Primul gând spre finalul filmului a fost: oare apostolii cu sabia şi cu arcul au răspândit Vestea cea Bună? Bineînţeles, este un film, are nevoie de sânge şi arme pentru că altminteri nu atrage atenţia, americanii s-au obişnuit să pună arme, sânge şi sex în filme, asa cum punem sare în mâncare, au ajuns atât de tembeli încât dacă un film nu are aceste ingrediente, nu are public. Regizorii au ajuns astfel să încropească orice scenariu în jurul pistoalelor şi al scenelor “romantice” în care prezenţa cel puţin a unei dive să garanteze măcar audienţa pentru scoaterea banilor investiţi în film.

Dar să trecem peste cârcoteala legată de violenţă, vrem nu vrem, asta e cinematografia de azi, un Felini nu vom avea prea curând aşa că să ne mulţumim măcar cu un film care mai stoarce cât de cât o pricină de a cugeta la viaţă şi la lucrurile importante. Iar “The Book of Eli” este un astfel de film.

În primul rând, cadrul apocaliptic îndeamnă la cugetare. “Altă dată aruncam lucrurile pentru care acum ne omorâm între noi”, mi-a plăcut mult. Nu ştiu dacă doar eu am dobândit un apetit pentru filmele despre sfârşitul lumii, dar cu criza asta, măcar a cugeta despre “şi dacă totuşi …” putem face, iar americanii, aflaţi în toiul crizei, al unui război perpetuu cu teroriştii şi al profeţiilor mayaşe, nu contenesc a veni în întâmpinarea celor ca mine şi iată că tratează subiecte grave,  dar din păcate mult sub aşteptări. Nu am văzut încă un film serios care se trateze mai concret şi mai elaborat supravieţuirea post-cataclism, fie el război nuclear sau încălzirea centrului pământului din 2012. Mai toate filmele se ocupă fie de supravieţuitori singuratici, fie de momentul catastrofei, nimic despre “cum va fi după” într-un cadru mai larg.

Cât despre The Book, storyline-ul este simplu şi nu îl voi mai detalia. Cu siguranţă este de apreciat un film care portretizează un personaj principal creştin şi lupta lui disperată pentru a proteja ultima Biblie aflată pe pământ – cel puţin după părerea lui. Din păcate însă, filmul pune accent prea mult pe violenţă: Eli supravieţuieşte uimitor, ducând misiunea la bun sfarşit – misiune pe care “vocea din cer” i-a dat-o. Dar oare apostolii cu sabia au răspândit Cuvântul? Iată deci că filmul doar foloseşte unele elemente creştine, cu siguranţă mesajul transmis nu poate fi în nici un caz creştin. Dumnezeu nu are nevoie de pistoale pentru răspândirea Cuvântului, fie şi în vremuri post-apocaliptice.

Nu discutăm în ce măsură va mai exista ceva după un război nuclear mondial, dar să intrăm în joc. De ce ar avea nevoie Dumnezeu ca protejaţii săi să folosească armele şi să ucidă cu atâta cruzime cum o face Eli? Poate merg eu prea departe, la urma urmei, filmul poate prezenta o viziune protestantă asupra propovăduirii, aşa că … Dar chiar şi protestanţii cred că pot să îşi pună întrebarea: de ce Eli nu mânca lăcuste ca Sf. Ioan Botezătorul în deşert ci mânca pisici? Sau, de ce nu se îmbrăca precum Sf. Ioan în piei de oaie, ci în vestă antiglonţ? Poate pentru că altfel, filmul ar fi rămas fără storyline, nu ar fi avut ce să mai filmeze, un pustinc care se plimbă aiurea prin pustiu şi Dumnezeu îi călăuzeşte paşii ferindu-l de orice duşman. Cu adevărat, trebuia să se întâmple lupte, ca altfel golim filmul de substanţă …

Dar să trecem peste felul cum se “transportă” cea mai importantă carte, care ni se induce ideea că va salva umanitatea, lucru de care este conştient şi Carnegie care are însă alte motive pentru care şi-o doreşte. În final însă ce vedem: Biblia este salvată, şi este aşezată pe un raft lângă alte cărţi sfinte ale umanităţii cum ar fi: Tora, Coranul, Enciclopedia Britannica, etc. Ce să mai înţelegem? Deci după un război cumplit, pornit din motive religioase, Dumnezeu îl ajută pe Eli – şi probabil pe alţi neoprofeţi – să salveze Biblia. Dar Biblia nu este singura carte care va ajuta la reconstrucţia umanităţii, ci şi celelalte cărţi sfinte care poate de data asta nu vor duce lumea din nou în pragul autodistrugerii. În plus, probabil şi acele cărţi au fost salvate tot de oameni călăuziţi de Dumnezeu.

Deci, finalul este destul de subţire. Dacă mai era oarecare speranţă că asistăm în sfârşit la un film cu un mesaj creştin făcut de americani, ne-am înşelat. Filmul este o pierdere de timp, regret că l-am văzut. Are însă un merit: mi-a trezit din nou pofta de a citi Biblia. Sper să mă ţină, deşi nu era nevoie de un film pentru asta. Dumnezeu însă ne culege de pe unde ne găseşte, ne trimite semne la tot pasul. Iată aşadar că filmul mie mi-a spus ceva mai mult decât a intenţionat, chiar dacă pofta care mi-a trezit-o a fost de moment, este de datoria mea de a mă folosi de această pricină ca să mă întrept. Filmul şi-a îndeplinit misiunea oarecum, dincolo de a fi un banal divertisment.

NB: pentru o recenzie mai consistenta vă recomand însă acest articol care din pacate trece prea uşor peste finalul filmului, mai exact peste momentul cu punerea Bibliei pe raft între alte cărţi sfinte

Video cu Pr. Paisie Vasilioglu de la Man. Frasinei

Leave a comment

Pr. Paisie in chilie – admirabil de dezordonat!

Sprinten, la 92 de ani …

Filmele sunt preluate de pe site-ul dedicat Pr. Lavrentie de la Frasinei, realizat de pr. Miron pe care il rugam sa ne mai bucure cu astfel de materiale. Tot pe site puteti gasi si cateva fisiere audio cu citirea de Pr. Paisie a Sf. Evanghelii in cadrul Sf. Liturghii.

Este pacat ca nu s-au pastrat mai multe inregistrari cu acest mare parinte, fericiti sunt cei care l-au cercetat si l-au ascultat. Ajutorul parintelui pentru fii sai duhovnicesti cu greu se poate intelege de cei care nu au avut sansa sa plece macar o data capul sub epitrahirul parintelui. Desi batran si desi acrivist pana in maduva oaselor, dincolo de statura duhovniceasca prin care se impunea, parintele reusea sa transmita tainic o dragoste nespusa si binecuvantarea sa era mereu precum un puternic acoperamant care ii apara pe ucenici din cele mai aprige ispite si ii indruma pe calea cea dreapta.

Imi amintesc cum intr-o iarna, impreuna cu doi prieteni care si ei aveau evlavie la parintele, am mers la Frasinei sa ne spovedim si pentru ca nu l-am gasit nicaieri, am indraznit sa mergem la parintele la chilie sa il rugam sa ne spovedeasca. Ajunsi la chilie am batut la usa si prin nu mai retin ce miscare (fie parintele a deschis, fie noi am indraznit sa intram vazand usa intredeschisa) am dat de parintele aplecat pe jos, probabil facand matanii si am incercat sa il ajut sa se ridice. Parintele s-a rusinat ca il ajut eu sa se ridice si cand a reusit a luat o pozitie “oficiala”, a stat cat se putea de drept la cei peste 90 de ani in mijlocul usii, ne-a zambit si ne-a promis ca vine sa ne spovedeasca. Fata parintelui stralucea intr-o lumina pe care si acum o am impregnata pe retina memoriei.

Alta data, eram impreuna cu un batran din Craiova intr-o chilie-paraclis a manastirii unde obisnuia sa spovedeasca  parintele. Ne inchinam la icoane si batranul imi arata ceva la o icoana. Fiind indreptati cu spatele la usa, nu l-am observat pe Pr. Paisie intrand. Acesta a intrat cu epitrahirul la gat si o fata vesela spunandu-ne: “copiii, ma lasati si pe mine sa spovedesc”.

Desi batran, fara prea multa educatie (a intrat in manastire la 17 ani), parintele era foarte respectuos, atent la felul cum vorbea si delicat cu oamenii. Ma rusinam cand imi vorbea cu dumneavoastra si asta inainte sa aflu ca sunt student sau ce meserie am.

Era binecunoscuta jertfa parintelui pentru spovedanie, zi si noapte spovedea, inainte de praznice se trezea noaptea pe la 2-3 si venea la spovedit pana a doua zi dimineata cand incepea Sfanta Liturghie. Uneori intrerupea spoveditul si venea la Sf. Maslu, la ora 6. Iar asta dupa ce seara dinainte spovedise pana la ora mesei 7-8 sau chiar pana mai tarziu.

Intr-un praznic, desi se terminase slujba si se daduse masa, parintele inca spovedea sau citea rugaciuni credinciosilor. Aflandu-ma in chilie impreuna cu alti credinciosi care venisera sa ia binecuvantare de la parintele, un calugar a venit si i-a zis parintelui: “Parinte, tiganii aia care v-au furat dumneavoastra lucrurile din chilie sunt afara, haide-ti sa ii luam la rost”. “Lasa acum, alta data” a replicat parintele, total dezinteresat de propunerea calugarului, continuand rugaciunea. Dupa terminarea rugaciunii, parintele a venit sa stropeasca masinile cu apa sfintita si cu busuioc. Nu cred ca s-a mai preocupat de tiganii care il furasera.

Parintele isi dobandise renumele de canonist, deoarece dadea canoane dupa carte, precum un doctor cauta medicamentul intr-un mare tratat de medicina, uitandu-se la cuprins si cautand boala exacta a pacientului. Dupa cum povesteste si Pr. Miron, unii se speriau de canoanele parintelui si multi preoti il considerau incuiat si rupt de realitate, insa dovada cea mai buna a eficientei “metodei” parintelui, – care nu facea altceva decat ce invatase de la inaintasii sai, sa dea canoane dupa cum sunt canoanele, nu dupa voia proprie, – cea mai buna dovada era numarul mare de oameni care il cautau si mai ales dintre cei care aveau canoane mari si grele. Mi-a fost dat sa aud marturia unui om care avusese un anon de 15 ani de oprire de la Impartasanie si care spunea ca la inceput parintele ii daduse canon sa nu se apropie pana la 100 de metri de femei. “Si bine mi-a facut ca mi-a dat asa, ca eram drac” marturisea omul. Daca dupa 15 ani omul asta inca mai venea sa se spovedeasca la Pr. Paisie, si daca multi care puteau sa obtina cu usurinta dezlegare de la alti preoti mai … “in rand” cu vremurile, dar preferau totusi sa vina la parintele chiar daca stiau ca nu vor primi dezlegare, poate si acesta este inca un argument ca acrivia si tinerea de canoane sunt inca metode sigure de mantuire, oricat le-ar contesta cei care nu au curajul sa dea oamenilor medicamentul amar si care vindeca, preferand medicamente dulci si “homeopate” care contin doar putina otrava, in concentratie de miligrame. Dar medicamentele lor cu siguranta nici nu ii vindeca si cine stie ce va cloci otrava aceea peste ani de zile …

Prima casă 3 – prosteala continuă

2 comments

Dupa esecul programelor prima casa anterioare – care nu doar ca nu au revitalizat sectoarele si nu au ajutat cu nimic Romania sa iase din criza, dar au tocat si banii care puteau merge pe investitii reale – se vorbeste deja de prima casa 3, inca un tun pentru banci care nu se mai satura sa suga de unde pot. Pentru ca nu am timp de un articol prea elaborat si oricum imi face rau sa discut despre subiectul asta, fiind revoltat de prostia conducatorilor nostri, o sa enumar punctual cateva aspecte.

Despre profitul bancilor

Iata pe scurt ce au facut bancile pana acum ca sa reduca costurile si sa mareasca profiturile:
– au marit dobanzile cat s-a putut ca doar a crescut riscul; dar riscul de ce oare a crescut? cine a facut ca spread-urile romanesti sa creasca pe pietele externe?
– au micsorat salariile angajatilor; au taiat din costuri cum s-ar spune, care de fapt inseama dat afara si taiat salarii;
– au inchis sediile redundante; in perioada de boom al creditelor, bancile au deschis sute de sedii aiurea prin cartiere marginase, doar sa aiba vad, sa fie in calea muncitorului care se intoarce amarat acasa cu autobuzul si sa ii arunce in fata reclame mincinoase despre un viitor stralucit la care poate avea acces rapid, bineinteles doar prin credit ca bula era deja umflata;
– au finantat deficitul statului; strans cu usa de dobanzile mari pe care creditorii din afara le cer guvernului Romaniei speriati de Grecia si de alte tari aflate in curs de faliment (ca si noi de altfel), guvernul nu avea unde sa se indrepte decat spre bancile de la noi; in schimbul mentinerii cursului leului prin tocarea creditului de la FMI, care curs ar da jos instant cu bancile daca ar fi lasat din fraie, bancile finanteaza deifcitul national; pare scarpinare cu mana dreapta la urechea stanga? asa este, in loc sa foloseasca direct banii de la FMI, guvernul “sponzorizeaza” cursul in favoarea bancilor care ar pierde enorm dintr-un curs mai apropiat de realitate; si de ce ajuta statul bancile? pai ca sa nu pice in primul rand si in al doilea rand ca sa poata imprumuta sume mult mai uriase de la banci, pentru ca ce se intampla peste cativa ani la scadenta e treaba opozitiei de acum, ei o sa fie obligati sa faca credite duble la FMI si sa taie si mai adanc in carne;

Care este situatia actuala a bancilor?

Bancile nu prea mai au din ce sa faca profit, ba mai recent a dat peste ei si ordonanta asta cu limitarea cresterilor arbitrare ale comisioanelor. In plus, cresterea rau-platnicilor este agravanta, iar economia este moarta, putine firme mai au curaj sa ia credite si sa plateasca ratele. Desi nu o spun direct, bancherilor le cam tremura chilotii zilele astea si mai ales in iarna aceasta le vor tremura si mai mult.

Ce avantaj au bancile din “prima casa”?

Prin acest gen de programe, statul garanteaza creditul, adica intr-un fel banca imparte riscul cu statul, adica cu noi toti. Daca clientul nu va mai plati, statul va plati din pagube, in functie de procentul garantat. Acum vad ca se discuta de 50% in cazul “prima casa 3”. Din punct de vedere al economiei de piata este ceva aberant implicarea statului in afaceri, din orice punct de vedere am privi.

Un alt avantaj indirect este mentinerea preturilor ridicate in imobiliare, care daca ar scadea, ar afecta grav bancile. Prin usurarea accesului la credite, care mareste cererea si prim urmare impiedica preturile sa scada pana acolo unde le-ar fi locul daca nu ar fi existat bancile care sa le umfle prin acordarea de credite, deci prin marirea numarului de clienti, preturile raman sus, macar ca nu se vinde nimic. Altfel, daca preturile ar scade, ar fi o problema foarte grava pentru banci deoarece s-ar ajunge in punctul in care la oameni nu le-ar mai conveni sa plateasca rate aiurea daca pretul real al locuintelor este mult mai mic chiar decat ce le-a mai ramas lor de platit din creditele luate cu ani in urma. S-ar crea astfel un bolovan care ar da jos inevitabil cu bancile, mai ales ca motoarele economiei nu au pornit ceea ce ar diminua panta de rostogolire al acestui bolovan.

Ce consecinte nefaste are programul prima casa 3?

Ca si programele anterioare gen prima casa, consecintele sunt mentinerea preturilor umflate care cu greu se dezumfla. Asa cum programul rabla a “stimulat” comertul cu masini si a facut preturile la masini sa ramana aproape aceleas ca cele inainte de criza, si in imobiliare este la fel, desi cantitativ, sumele puse in joc nu sunt mari, dar intr-o piata anchilozata in care mai nimic nu se intampla, impactul este semnificativ.

Dar are ceva bun totusi, prima casa?

Da are, pentru banci care fac profit si pentru politicieni care se lauda ca ia masuri anti-criza. Ar mai fi amaratii care se lasa amagiti de aspiratiile de proprietari, amanetandu-si viitorul lor si al copiilor lor. Pentru cei care se simt mai bine cumparand acum la supra-pret, decat sa astepte un an-doi pana cand vor putea cumpara la jumatate de pret, putem spune ca prima casa este un lucru bun, cel putin pe moment. Dar de fapt, mai bine ar spune cei care au luat credite cand erau preturile cele mai umflate, ei pot spune daca se merita sentimentul de a sta in propria casa avand in spate povara unui credit pe care o sa il duci in spate toata viata.

Este revoltatoar jaful la care suntem supusi, mai ales vazand ce fac vecinii nostri de prin est cu banii lor:

Insa unii investitori straini sugerau recent ca, prin oferirea de garantii, statul ar trebui sa incurajeze mai degraba creditele catre marile corporatii, deoarece acestea genereaza cresterea economica.

Spre exemplu, spuneau acestia, Polonia a ales ca creeze facilitati prin care sa incurajeze accesarea fondurilor de catre companiile mari, si a constituit un sistem de garantii pentru aceste tipuri de proiecte.

“Polonia incurajeaza accesarea de fonduri de catre companiile mari, pentru ca ele pot conduce la cresterea competitivitatii tarii, dar Romania a pus accent pe programele pentru IMM-uri”, a declarat recent Michal Gwizda, partener in cadrul firmei de consultanta Accreo Polonia, atragand atentia ca in Romania exista un fond de garantare care se adreseaza intreprinderilor mici si mijlocii (IMM), dar nu si companiilor mari. (Dailybusiness)

Sa ne mai miram de ce noi suntem in criza in timp de Polonia nici nu a intrat in recesiune?

Neagu Djuvara: vom fi minoritari în ţara noastră

One comment

Domnul Neagu Djuvara trage din nou un semnal de alarma, pentru cine mai are urechi sa auda: vom fi minoritari in tara noastra. Varsta inaintata si experienta de o viata, ii dezleaga limba stimabilului domn  Djuvara ca sa spuna lucrurilor pe nume, intr-un inverviu pe larg luat de Adevarul. Iata un scurt fragment:

De unde această agresivitate exagerată în societatea românească?

E o problemă pe care mi-am pus-o şi eu, deseori. Eu o arunc şi pe aceasta în cârca celor 50 de ani de comunism care au modificat profilul etnic al românului. Românul pe care l-am cunoscut eu când eram copil – adică şi ţăranii, şi ostaşii pe care i-am avut pe front – era prea blând, prea supus. Dintr-odată a venit un regim atât de brutal şi atât de injust încât omul a început să se apere cu dinţii. Nu uitaţi că până şi în cel mai mic sat s-au inversat valorile. Ţăranii cei mai iscusiţi, cei mai îndemânatici şi cei mai avuţi au fost nu numai daţi la o parte, ci şi ucişi sau băgaţi la închisoare. La suprafaţă au ieşit lepădăturile – toţi guşaţii şi tâmpiţii din sate au devenit primari sau mai ştiu eu ce… S-au schimbat elitele de jos şi până sus. Lucrul acesta a făcut ca oamenii să se înrăiască. Nu mai există sentimentul că vecinul tău e un prieten. Lumea nu se mai salută pe scara blocului pentru că zice „Bună ziua ţi-am dat, belea mi-am căpătat!”

[ CITESTE TOT INTERVIUL ]

Pentru cei care il indragesc pe batranul Djuvara, si sunt interesati de o perspectiva a unui istoric asupra lumii de azi, le recomand sa ii citeasca cartea “Razboiul de saptezeci si sapte de ani (1914 – 1991) si premisele hegemoniei americane“

Lenin, avortul si malthusianismul

2 comments

Cautand biografia unui “consultant economic” cum s-ar zice pe la noi, dar de fapt un blogger pe teme economice care a ajuns insa sa tina conferinte in toata lumea, ajungand chiar la British House of Parliament, am dat din intamplare peste un articol din Pravda Nr. 137 din 1913 in care aflu cu stupoare ca Lenin era impotriva avortului. Uimitor, unul dintre cei mai mari criminali ai istoriei nu accepta totusi avortul ca masura de “control” a populatiei, caci inca de pe atunci eram prea multi pe planeta pentru unele minti bolnave. Ba chiar de pe la 1798 a inceput Robert Malthus sa se teama ca nu o sa mai avem loc pe planeta, dupa cum aflu intr-un referat despre malthusianism.

Asadar, asta e o chestie interesanta. Un criminal ca Lenin nu este pentru uciderea pruncilor nenascuti, ba chiar ii ironizeaza crunt si ii batjocoreste pe liberali – adeptii de atunci, ca si de acum ai avortului. Genial este Lenin mai ales in formularea unei explicatii a atitudinii malthusianistilor fata de avort: de ce nu mai au ei loc de altii si vor sa “controleze” populatia prin avort si anticonceptionale. Iata cum ii acuza Lenin pe burghezii care sustineau malthusianismul si promovau legi pro-abortioniste:

Josnicul burghez vede si simte ca el se indreapta spre ruina, ca viata devine din ce in ce mai dificila, ca lupta pentru existenta este din ce in ce mai necrutatoare si ca pozitia lui si a familiei lui devine din ce in ce mai fara de speranta. Este o realitate incontestabila si josnicul burghez protesteaza impotriva ei.

Oarecum, Lenin ii acuza ca, facand parte dintr-o clasa sociala in curs de disparitie (asa gandea el atunci ca o sa dea egalitatea peste toti) burghezilor le e frica de restul lumii si adopta o astfel de atitudine din cauza temerilor care le au fata de clasa muncitoare in expansiune, adica oarecum urmareau prin control sa controleze clasa muncitoare si totodata sa se pastreze si ei mai putin ca sa poata duce in continuare traiul privilegiat pe care il aveau. Lenin nu o spune direct, dar cred ca la asta se refera. Iata in antiteza raportarea clasei muncitoare la problema, care clasa tocmai se naste, creste si se lupta pentru recunoasterea ei, avand bineinteles o viziune mai optimista asupra vietii in contrast cu deprimatii burghezi:

Da, noi muncitorii si micii proprietari ducem o viata care este plina de opresiune si suferinta de nesuferit. Viata este mai grea pentru generatia noastra decat pentru parintii nostri. Dar intr-un anume punct de vedere suntem mai norocosi decat parintii nostri. Am inceput sa invatam si invatam repede sa luptam – si sa luptam nu ca indivizi, cum cei mai buni dintre parinti nostri au luptat. Luptam mai bine decat parintii nostri au luptat. Copiii nostri vor lupta mai bine decat o facem noi, si ei vor fi victoriosi […] Clasa muncitoare nu dispare, ea creste, devine mai puternica, castiga curaj, se cosolideaza, se educa si se intareste in batalii. Noi punem deja fundatia unui nou edificiu si copiii nostri ii vor termina constructia. Acesta este motivul – singurul motiv – pentru care suntem neconditionat dusmanii neomalthusiansimului, potrivit numai cuplurilor de burghezi josnice, egoiste si fara simtire, care soptesc cu voci speriate: “Dumnezeu sa ne-ajute sa ne descurcam cumva singuri. Cu atat mai bine daca nu facem copii.”

Iata deci motivul principal pentru care este Lenin impotriva avortului: ca sa aiba clasa muncitoare soldati. Nu pentru apararea vietii sau din vreun principiu moral era Lenin un luptator impotriva avortului, ci mai degraba privea totul prin perspectiva luptei de clasa.  Sa vedem insa, in final, cum drac fiind, Lenin a intuit bine de ce liberalii (un alt neam de draci) dadeau legi pro-abortioniste si de ce faceau ei propaganda pentru contraceptie:

Astfel de legi nu sunt altceva decat ipocrizia clasei conducatoare. Aceste legi nu vindeca ulcerele capitalismului, ele doar le transforma in ulcere maligne care sunt mai ales dureroase pentru masele oprimate. Libertatea pentru propaganda medicala si protecia drepturile democratice elementare ale cetatenilor (barbati si femei) – altfel spus libertatea de alegere a femeii cum s-ar zice in zilele noastre – este un lucru. Teoria sociala a neomalthusianismului este cu totul altceva.

Deci Lenin punea punctul pe “i” inca de atunci deconspirand falsele intentii de bine ale celor care proclama avortul si anticonceptionalele ca drept al femeii si solutie la suprapopulare (sau la lipsa resurselor) si le plaseaza acolo unde sunt: masuri josnice de control al maselor de catre cei puternici.

Nu am comentat acest articol al lui Lenin din dorinta de a-i aduce vreun omagiu, cat mai ales din dorinta de a arata ca pana si un criminal notoriu a fost impotriva avortului, chiar daca mai tarziu a “controlat” si el masele prin masuri mult mai directe si mai ucigatoare decat planificarea familiala a “josnicilor” burghezi.

Intr-adevar, se gasesc multi in zilele noastre care sa ne demonstreze prin calcule si sa sustina ca gata, pana aici ne-a fost, ne inmultim prea repede si nu mai avem ce sa mancam si ce sa consumam. Dar culmea ca inca de secole se gaseau dintr-astia si inca mai avem loc si inca traim din ce in ce mai bine la nivel mondial. De unde sa fii stiut cei de acum 200 de ani ca se vor inventa tractoare si agricultura intensiva care sa produca atata mancare incat sa hraneasca pe toti din belsug. Inechitatea, lacomia si dezechilibrele sunt intr-adevar probleme, dar asta este altceva, nu suprapopularea este problema ci rautatea oamenilor. Asa cum cei de alta data nici nu visau ce o sa se intample, asa si noi de unde nu stim ca pe viitor vom trai in zgarie nori de mii de etaje si vom avea o ferma hidroponica la fiecare suta de etaje si vom avea panouri solare supereficiente care vor alimenta generatoare de apa din atmosfera si alte minunatii care ne vor face viata mai usoara si ne vor permite sa muncim de acasa, nemaiconsumand astfel petrol aiurea si toate cate se duc in transporturi? Sau de unde nu stim ca din pruncii neavortati nu se va naste un geniu care va inventa in sfarsit motorul cu hyperdrive care ne va permite intr-o suta de ani sa ne plimbam prin galaxie cum sarim acum in avion si mergem prin Antarctica? Ddaca avem bani deajuns … 😉

Totul depinde insa de atitudinea pe care o vom avea si de cine va castiga intre lupta dintre bine si rau care se duce in zilele noastre. Zilele trecute il ascultam pe Gerald Celente care spunea ca acum suntem ca pe la sfarsitul anilor 30, ne pregatim de razboi, mai trebuie sa apara un Hitler. Iar raul care vine, va veni nu din intamplare, nu pentru ca exista cicluri economice, nu pentru ca au fost unii lacomi, nu pentru ca s-au acumulat dezechilibre, ci pentru ca Dumnezeu lasa raul sa se manifeste in urma pacatelor pe care le face omul zilelor noastre si a inmultirii egoismului, lacomiei, ipocriziei, mandriei si a tuturor relelor care au sporit atat de mult incat ca o crima ca avortul este vazuta o banala “optiune”, un drept de alegere, iar lupta impotriva nasterii de copii este o politica de stat chiar si acolo unde natalitatea este pe minus.

Se mira pensionarii de azi ca li se taie pensiile dar uita ca atunci cand Ceausescu le da casa si alocatie pentru copii fugeau sa faca avorturi si se fereau sa mai faca un copil. Si totusi pentru ca au facut unul, sau doi copii, Dumnezeu le-a daruit sa mai aiba pensie. Insa tinerii de azi care se feresc sa faca copii, de unde vor mai lua pensie daca vor fi din ce in ce mai putin muncitori si din ce in ce mai multi pensionari? Deja se prevede falimentul sistemului de pensii, iar aceasta cu siguranta nu e decat una dintre plagile care vor urma. Acum se vad doar consecintele lipsei fortei de munca si mai ales a oamenilor de calitate care sa randuiasca lucrurile in societate cum trebuie, caci daca natalitatea romanilor era de 5 pe vremea lui Ceausescu, cu siguranta in zilele noastre dintr-o populatie de 50 de milioane s-ar fi incropit altfel lucrurile in societate. Dar oare ce ne asteapta cand vor veni pedepsele pentru pacatul pruncuciderii? Caci pocainta se pare ca nu am facut si nici nu facem. Nu intelegem inca de ce ni se intampla toate acestea asa cum clasa muncitoare de pe vremea cand Lenin tuna si fulgera in Pravda, habar nu avea ce o sa urmeze.

1 … 312 313 314 315 316 … 326