Tag: socialism

De ce controlul preturilor va aduce un dezastru mai mare decat coronavirusul

Leave a comment

Calculele reci despre care vorbeam intr-un articol trecut nu au fost facute bine si deja vedem consecintele. Pe masura ce pseudo-carantina blocheaza economia in timp ce bugetarii care freaca menta si acum nu mai trebuie sa mearga acasa, umplu parcarile la mall-uri si la hypermarket-urile de bricolaj, micile firme se confrunta cu probleme din ce in ce mai mari, fiind afectate sectoare din ce in ce mai variate. Blocajul se intinge ca o metastaza foarte agresiva in intreaga economie.

Au fost mai intai agentiile de turism, apoi companiile aeriene. Apoi au scazut vanzarile de masini (in SUA martie s-au vandut de sase ori mai putine masini ca anul trecut), apoi s-a introdus carantina. S-au inchis cabinetele medicale, spitalele private, florariile si companiile medii si mari au inceput sa inchida si ele de tot portile pe masura ce cererea de produse a inghetat. Am vazut un interviu cu un producator de confectii care spunea ca deja vanzarile se injumatatisera cu o luna inainte.

Preturile la produsele alimentare au crescut mai mult decat ne va arata INS-ul. Nu doar ca exista penurie la anumite produse, dar se pare ca lanturile de hypermarket-uri au inceput sa aiba probleme foarte mari la aprovizionare pe unele categorii de produse total nejustificat. De exemplu, nu se mai gasesc mere in Profi sau Selgros. In schimb, sunt mere in piata. Nu imi explic motivul, dar este cert ca problemele abia au inceput, la nicio luna de la inceperea “distractiei”.

Marile hypermarket-uri au rezistat tentatiei sa mareasca preturile, fiind probabil presate de sus. Stim ca guvernantii s-au tot laudat ca “tin legatura” cu marii distribuitori, in sensul ca probabil le pun pistolul la cap: tineti preturile jos, altfel va inchidem si lasam doar magazinele mici. Prin urmare, neavand optiune, avand deja investitii masive si avand oricum acces in tarile mama la conducta de credite cu dobanzi aproape de zero, marile lanturi isi vor permite sa tina preturile scazute, cel putin pe adaosul lor. Caci aici este explicatia penuriei.

De ce credeti ca in Profi sau Selgros nu sunt mere si faina, nu prea mai sunt cartofi si drojdie, dar la micile magazine si in piete sunt? Pentru ca producatorii au marit preturile catre hypermarketuri si hypermarketurile sunt cu pistolul la cap din partea guvernantilor si nu pot sa accepte pretul marit. Guvernul le cere acestora sa nu accepte preturi marite pentru a frana (bloca spera ei) inflatia. In schimb, guvernul nu poate controla toate lanturile de distribuire si prin urmare, in acele magazine mici care cumpara direct de la producatori / distribuitori si in piete unde vin (pe alocuri) chiar producatorii, produsele se gasesc, evident la preturi deja crescute.

Calea aleasa deocamdata de guvern este una gresita cred eu. Controlul preturilor a inceput de facto, desi nu este oficial. Probabil ei ii zic “discutii” sau “acord” cu “mediul de afaceri” sau cu “marile lanturi”, insa penuria in “marile lanturi” combinata cu abundenta in afara marilor lanturi nu ne spune decat ca acestora li s-a impus sa nu mareasca preturile si cum nu mai exista marfa la preturile impuse de guvern, nu mai pot aduce produse. Unele lanturi am inteles ca au inceput cu rationalizarea – faimoasele tichete de paine nu se mai distrubuie acum de primarie ci sunt direct administrate de “marile lanturi”.

Vrajeala oficiala este ca “exista puseu de cerere” pe anumite sectoare, adica zic ei, e panica si lumea comanda mai multa faina. Cata faina sa comande lumea?!? Cate mere, cati cartofi?

Efectul pervers al acestor manevre bolsevice va fi ca producatorii vor arunca marfa nevanduta pentru a mentine preturile mari si a castiga. Oamenii nu pot sa vanda la preturi dinainte de criza pentru ca acum toate s-au scumpit si producatorii nu sunt prosti sa nu vada ce se intampla in jurul lor. Cand Germania, motorul UE, interzice exportul la medicamente, este doar chestiune de timp pana cand va introduce exportul la lapte. In plus, exista costuri pentru toata lumea. Riscul asumat de cei care stau la vanzare si ia contact cu cumparatorii este un cost. Riscul asumat de orice firma unde oamenii vin la lucru si se risca luand contact unul cu altul in loc sa stea acasa ca bugetarii care macane pe retelele sociale ca ce bine ar fi daca am avea cum PCR la conducere sa bage la zdup pe “capitalisti hrapareti”, este un cost. Nesiguranta ca banii pe care ii ai in banca mai pot fi scosi, avand in vedere ca deja bancile au bagat limitari la extragere, este un cost.

Exista evident o dinamica. Daca unii cresc preturile si se lacomesc, risca sa ramana cu marfa nevanduta. Pe masura ce lanturile de aprovizionare se refac si incep sa circule tirurile mai fluent, cei care maresc preturile ar putea da inapoi. Insa daca statul isi baga picioarele si incepe cu controlul preturilor, nu exista cale de dat inapoi.

Daca statul permitea hypermarketurilor sa mareasca preturile pe acele produse pe care este cerere, exista intr-adevar o durere pe termen scurt, dar lucrurile se reglau. Daca distribuitorii vedeau ca hypermarket-urile platesc calumea pe cartofi, se mutau atunci din piata, unde cererea a cam scazut si veneau inspre hypermarket-uri. Daca avem criza de faina si statul permitea hypermarket-urilor sa creasca pretul, lumea nu mai cumpara aiurea cu baxurile ci se gandea de doua ori inainte sa faca hoarding, oprind din momentul aprinderii focului, puseul inflationist.

Sunt lucruri atat de simple, faptul ca cererea si oferta se intalnesc singure daca sunt lasate in pace si statul nu poate controla aiurea pietele, incat nu pun reactia guvernantilor pe altceva decat pe frica. In vremuri de criza se vad marile caractere si din pacate se pare ca guvernantii sunt mici. Marele liberalism pe care il fluturau, s-a facut acum mic si dezbracat ca rafturile goale din hypermarket-uri.

Nu mai zic ca penuria in sine, este un fenomen care se auto-hraneste. Adica, cand vezi rafturile goale la faina, multi ani de-aici inainte nu o sa mai cumperi cate o punga-doua ci cate un bax, just in case. Penuria schimba obiceiuri si rationalizarea este o solutie hilara. Hypermarketurile o introduc la “recomandarea” iexpertilor guvernului, sunt sigur ca nu ar apela la ea. E absurd tu ca vanzator sa nu lasi lumea sa cumpere cata vrea, din contra, ai vrea sa cumpere cat mai mult, ca tu din asta castigi, din rulat marfa. Iar daca marfa se da, maresti pretul.

Sa nu fim copii! Hypermarketurile nu din “solidaritate” practica aceste masuri ci deoarece li s-a pus pistolul la cap si nu au de ales. La fel ca bancile care au limitat extragerile. Care banca risca sa isi piarda clienti aiurea, introducand limitari la retragerile de la bancomate? Bancile care au un pistol pus la cap, cum s-a intamplat in Grecia in timpul crizei cu referendumul. Idem la noi.

Acum, sa elaboram putin cu privire la ce va urma. Avem asadar penurie la faina, cartofi, mere, drojdie, paste, conserve, paine. Mai mult sau mai putin, cam asta e lista. Mai mult sau mai putin, intr-o anume masura unele magazine mai au. Dar faptul ca produsele de baza nu exista in toate magazinele la orice ora denota penurie. Aceasta lista se va mari. Daca nu gasesti ce ai nevoie la hypermarket, ce sa mai cauti? Daca nu gasesti paine, daca nu gasesti lapte (deocamdata exista), daca nu gasesti mere si oricum mai trebuie sa faci drumuri si prin alta parte, la ce sa mai pierzi cu orele pe la ei sa stai la cozi cand poti merge la buticul de langa bloc sau la piata. Te duci catre acele locuri unde gasesti ce ai nevoie. Deci, cresti cererea la cei care au marit deja prdivadaetul si acestia isi vor mentine si vor creste pretul.

Nu exista alta varianta decat extinderea penuriei. Cum hypermarketurile nu pot mari preturile, distribuitorii se vor indrepta spre alte canale. Deja se dezvolta accelerat mica desfacere (din auzite) si incep sa apara ca ciupercile site-uri care fac livrari. Distribuitorii care pana acum controlau pietele, sunt deja dinozauri si o sa dispara. Vine vremea producatorilor care vor incepe sa distribuie direct la sursa. Intr-o oarecare masura, e bine ce se intampla, doar ca ne cam intoarcem in evul mediu, multumita guvernantilor.

Singura speranta este presiunea lipsei banilor. Adica numarul mare de someri, scaderea risipei, deci a cererii, vor pune pentru o perioada presiune inversa. Pe de alta parte, cum sute de mii de capsunari stau acum acasa in loc sa munceasca pe campiile Italiei si Spaniei, iar cum pe-ale Romaniei nu se multumesc pe bani putini, productia va scadea drastic la nivel european si prin urmare vom avea presiune pe cresterea preturilor.

Si in final, reamintesc ca controlul preturilor a fost deja instituit pe utilitati. In loc sa taie accizele (daca le pasa de preturi) si sa taie impozitele, guvernantii vor sa arata ca le pasa de bopor si limiteaza preturile. Asta este cea mai clara dovada ca nu au principii liberale si ca duhul bolsevismului domneste chiar in randul liberalilor. Tineti-va bine ca o sa inceapa si pomenile electorale cu ajutoare sociale marite, bani gratis si alte de-astea.

Experienta hyperinflatiei din perioada “de tranzitie” s-a uitat rapid. Indiferent de cauze si circumstante, esenta era si atunci aceeasi: producem mai putin decat consumam si unii vor sa castige alegerile cu orice pret. Rostogolirea masurilor populiste de la un guvern al altul se va face accelerat, pe masura ce fiecare val de “masuri” va mai musca cate putin din economia (aia cata mai e) reala. Fiecare val va produce noi efecte si guvernul va pica, venind altul care va promite masuri si mai revolutionare (nationalizarea hypermarketurilor de exemplu). Maine-poimaine il vedem pe Daia pe post de ministru al alimentatiei publice strategice (ca vom avea curand un minister de asta) ca va implementa in sfarsit proiectul sau falimentar (in vechiul mandat) cu aprozarele de stat. Dupa ce si asta va pica, o sa vina alt guvern cu idei si mai tembele: “tichetele de rationalizare”. Evident o sa fie mai moderne acum, poate chiar un app, sa te duci la magazin cu app-ul care o sa fie legat de CNP si sa poti cumpara paine de unde vrei tu, nu doar de la alimentara de cartier. Insa cu exceptia hackerilor cei mai priceputi si a tovarasilor cu app-uri “speciale”, o sa mancam toti o jumatate de paine si un mar pe zi. Noroc ca o sa fie tot cosul zilnic “subventionat” direct prin tichetele de masa electronice emise de guvern.

Freebies For All 2.0

4 comments

Pe masura ce ne apropiem de transferul stafetei intre diavolul rosu si diavolul galben-albastru, apar indicii legate de pomenile electorale pe care le vor face si aceste partide pentru a incerca sa-si consolideze balta electorala in clasica orbecaiala mioritica in care administrarea tarii inseamna imparteala de pomeni electorale, unii la pensionari, bugetari si la asistatii sociali iar altii la diaspora. Evident ca povestea “argumentatiei” este bine consolidata si la unii si la altii si o vom ignora in continuare.

Detaliile masurii propuse de USR cu amploarea unei frecii pentru un picior de lemn le puteti citi in amanunt aici. Pe scurt, USR doreste ca sa dea deduceri fiscale romanilor care au muncit in afara si se intorc in tara. Pe langa faptul ca este o masura naiva cu un impact infim (sa fim serios, chiar o sa aduca inapoi aceasta masura un numar relevant de romanie?!), paradoxul acestei masuri este ca daca nu ma insel PSD-ul a avut un program chiar mai “stimulent” daca intram in mentalul acestor incompetenti si paraleli cu economia, care in viata lor nu au avut o afacere si nu au administrat in lumea reala 2-3 oameni ca sa inteleaga cum stau lucrurile in lumea reala comparativ cu lumea programelor electorale si a statisticilor manipulate in scop propagandistic. Programul PSD – daca nu ma insel – oferea bani acelor romani din diaspora care se intorceau sa faca afaceri in tara. A fost un mare chix si a convins 0 romani sa se intoarca, in concurenta cu programul Start Up Nation care probabil are in spate 2-3 povesti de succes – ceea ce este notabil!

Problema de baza, taurul care trebuie luat de coarne in fapt este altul: RESTRUCTURAREA ECONOMICA si RESTRUCTURAREA ADMINISTRATIEI PUBLICE. Am zis taurul si am enumerat doua. Sunt de fapt cele doua coarne ale aceluiasi taur pentru ca pentru a realiza ambele trebuie taiat in carne vie si una nu merge fara cealalta, adica cele doua sunt strict legate intre ele, ca doua coarne.

Abia cand economia Romaniei va fi suficient de puternica incat sa elimine tentatia pentru grosul clasei muncitoare, abia atunci problema migratiei economice va fi rezovlata. O deducere care afecteaza sub 0.001% din romanii plecati este nimic altceva decat gargara care consuma atentia si angajeaza “ganditorii” din partid in directii propagandistice gresite si nu face decat sa ii asemene si mai mult cu PSD-ul.

Daca ne uitam in tabara cealalta a puterii viitoare, adica la PNL, ideile sunt la fel de subtiri si aiuristice. Daca aici (la USR) Barna vrea sa dea celor care l-au votat, de partea cealalta din putul (balta puturoasa a) gandirii liberale s-a nascut ideea sa ia de la cei care ii voteaza, adica sa scoata impozitarea la angajatii din domeniul IT care sunt evident baza electorala a liberalilor pentru ca teoretic ITisti au IQ-ul mai mare ca comunistii si prin urmare sunt liberali ca orientare. Cam asta este pe scurt si pe larg, programul PNL de guvernare, cel putin din ce s-a anuntat. In rest, nu stim nimic …

Un adevarat pact al partidelor ar trebui sa contina urmatoarea idee de baza: orice pomeni electorale (reduceri de taxe, mariri de salarii, amnistii fiscale etc) sa aiba macar un delay de 2 ani din momentul anuntarii pana la punerea in aplicare. Adica, sa treaca macar minim un an intreg peste ele. Astfel, toate partidele si toti marii ganditori ai strategiei de guvernare se vor gandi de doua ori inainte sa ia o hotarare. Pentru ca timpul de minim 2 ani va garanta ca sunt sanse destul de mici ca ei sa beneficieze electoral de pe urma lor. Prin urmare, motivul de baza al deducerilor / stimulentelor va fi unul economic si patriotic pentru ca ii va obliga pe autorii acestor masuri sa gandeasca serios si pe termen lung si nu electoral cum face de exemplu acum USR-ul. S-ar putea spune: bine, dar avem nevoie urgent de “masuri”. Incorect! Urgent e nevoie de autostrazi, aveti cu ce sa va ocupati acum si e destul de multa munca. Se mai pot face multe si prin administratia publica.

Disciplina si strategia pe termen lung insa nu convine niciunui partid, cu atat mai mult unui partid de pe plan mioritic. Am putea spune chiar ca strategia economica fezabila este cumva imposibila intr-o democratie cu inclinatii populiste in care oferirea de pomeni electorale asigura succesul chiar daca efemer, dar sigur. Din pacate, PSD-ul a ratat sansa ca sa propuna un astfel de pact, desi evident ca PSD-ul este prin definitie partidul pomenilor electorale care a crescut si s-a facut dolofan si o sa ramana dolofan prin pomeni electorale inca cateva decenii pana cand se va destrama UE si o sa ne integram in CSI.

Cu sau fara freebies, adevaratele decizii importante insa pe care le va avea de luat viitoarea coalitie galben-albastra vor fi legate de taiatul in carne vie. Criza / recesiunea care va veni va impune aceste taieri, Romania va lua locul Greciei in pagina intai a ziarelor europene ca fiind prima tara membra UE care risca sa intre in faliment dupa Grecia. Ciolos, Barna si Orban vor lua calea Bruxelle-ului pentru a se milogi dupa credite si “linii de finantare”, se vor tangui de “mostenirea odioasa” si vor administra pecetluirea statutului de bolnav al Europei care ne caracterizeaza chiar daca ne place sau nu.

De ce legea “protejarii” agricultorilor romani nu ii protejeaza

Leave a comment

Pentru cei care nu stiau, s-a dat legea “protejarii” producatorilor romani de produse agricole. Un mic mare pas catre socialismul multi-agricol dezvoltat.

Protectionismul nu e neaparat un lucru rau daca este facut cu cap. Sa incepem cu un exemplu de protectionism facut bine in Romania, desi cu jumatate de masura: scutirea de impozite a fprogramatorilor. Aceasta scutire, a oferit posibilitatea ca programatorii sa primeasca cu o țâră mai mult salariu, povara fiscala fiind mai mica pentru angajatori. In timp sectorul s-a dezvoltat si cred ca in prezent a depasit agricultura. Dupa parerea mea, scutirea insa nu e cauza dezvoltarii, aceasta ar fi venit oricum avand in vedere diferenta majora intre salariile programatorilor din vest si cei din Romania. Pai diferente exista pentru orice sector ar putea spune nestiutorii! Da, asa este, insa spre deosebire de alte sectoare unde e mai greu pentru un muncitor roman sa fie angajat de o companie din vest, in IT exista posibilitatea lucrului la distanta si fara reducerile fiscale, multe firme ar lucra la negru.

De altfel, aceasta lege a deducerilor impozitarii a fost data nu din vreo desteptaciune a vreunui politician roman ci din faptul ca pana prin anii 2002  cand a fost data, mai toate firmele din IT lucrau la gri: ofereau pe cartea de munca salariul minim si pentru restul venea patronul cu dolarii si euroii in portbagaj o data pe luna si platea la negru. Fiecare parghie de taxare loveste undeva in economie: impozitele pe munca lovesc in primul rand in salariul mediu si in oportunitatile de angajare. Impozitele pe profit lovesc in dezvoltarea pe termen lung si in investitii strategice. Niciodata de exemplu, Google nu va veni sa investeasca in Romania cata vreme impozitul pe profit este de 16% daca in Bulgaria este 10% sau in Irlanda poate fi chiar mai mic, prin negocieri cu statul. Am simplificat, nu doar impozitul pe profit conteaza ci toate impozitele, fiecare dupa … alcatuirea lui.

Exista asadar mai multe tipuri de impozite si in functie de fiecare, firmele fac un slalom si se stimuleaza precis un anume timp de activitate. In concret, in Romania s-a dezvoltat activitatea de … centre de productie prin aceasta deducere. In sensul ca intr-adevar povara a scazut pentru angajator prin deducerea taxarii angajatului insa firmele nu isi permit sa faca profitul aici, ci il transfera in afara. Mai ales firmele mari, companiile de IT care se descurca cu optimizari fiscale.

As face aici o mica paranteza: nu orice firma se descurca si poate face optimizari fiscale, indiferent de cifra de afaceri. In ciuda pornirilor rautacioase ale haterilor oamenilor de succes, nu toti patronii sunt obsedati de profit si de optimizari fiscale, unii fiind mai degraba sceptici la asumarea unor riscuri presupuse de schemele de optimizare fiscala si de colaborarea cu avocati, contabili si expunerea la controale. Un antreprenor in IT care viseaza sa ajunga Bill Gates, se ocupa de idei, de produse, de tehnologii si lasa optimizarea pentru vremurile cand o sa aiba un departament contabil care o sa fie capabil sa faca asta. Sau poate nici nu il tenteaza optimizarea ci pur si simplu tinta lui este sa ajunga la o anumita cifra de afaceri (sau un anumit numar de angajati) incat sa poata vinde afacerea.

La un nivel mai sus, acolo unde exista deja mari corporatii si atentia la marginea de profit este mare, “scurgerile” de costuri prin pierderea oportunitatilor de optimizari fiscale fiind interzise, lucrurile sunt cu totul altele. Cu cat bariera taxelor este mai mare, cu atat capacitatea firmelor romanesti sa creasca si sa se dezvolte este limitata. Prin deducerile pentru programatori s-a permis cresterea numarului de angajati care este un lucru bun: banii intra in economie si se intorc inapoi tot in economie, prin cheltuieli. Insa, suntem deocamdata in liga mica, acolo unde banii vin pentru salarii. Ori in IT, marjele de profit sunt mai mari ca in alte sectoare si din pacate profiturile sunt mutate in alte tari. Cum productia IT este “fluida” – este greu sa spui concret unde anume se face o activitate, banii se muta cel mai usor inspre centre de profit unde impozitarea este infima insa cifrele sunt astronomice.

Marile profituri vor fi tot timpul mutate am putea spune. Cat timp exista paradisuri fiscale,  discutia este inutila. Corect, insa exista un prag al profitului sub care nu se merita sa te complici sa te muti in paradisuri fiscale din cauza costurilor si din cauza riscurilor. Aici este marea necunoastere, ca sa nu spunem prostie a impozitarii aiuristice si a taxarii aberante care exista in Romania si de aceea deducerea impozitarii programatorilor a fost utila insa doar pe jumatate sau poate pe sfert, deducerea profitului in domeniu ar fi atras poate investitii inimaginabile. Nume precum Google, Facebook sau Applet pot oricand sa isi mute centre de profit aici daca taxarea le-ar permite-o, un exemplu al argumentarii mele fiind tocmai cresterea PIB-ului Irlandei post 2008 care se datoreaza acestui sector care nu doar ca este unul de varf prin cifra de afaceri ci este si unul flexibil si usor adaptabil care s-ar putea dezvolta in Romania fara mari investitii cum ar fi de exemplu necesare pentru cresterea sectorului auto care s-a blocat in autostrazi si in forta de munca. As mai mentiona doar un lucru: pe langa Romania, la forta de munta din IT, Irlanda este comparabila cu Bulgaria: are ceva, dar are de vreo 4-5 ori mai putini programatori ca noi, pur si simplu ca rezultanta a populatiei totale.

Intorcandu-ne la agricultura, legea care favorizeaza agricultorii romani este dupa parerea mea o lege care va distruge mici producatorii, nu ii va ajuta. Sa ne imaginam ca suntem la scoala la ora de matematica. Gigel, elev silitor, si-a frecat creierii acasa sa invete temele, sa rezolve probleme si este trecut la tabla. Profesorul este exigent, dar Gigel se da peste cap si ia un 7. Dorel in schimb, pentru ca este favorizat de domnul ministru prin Legea ajutarii copiilor retardati, are dreptul ca la ora de matematica sa spuna lectia de la geografie. De asemenea, profesorul este obligat sa inceapa notarea de la nota 5, deci Dorel e de ajuns sa invete 2-3 vorbe despre Marea Caspica, ce vecini are, ce marime, ce coordonate, ce clima pentru a lua un 8 fara probleme. Oare va rezolva aceasta favorizare viitorul lui Dorel?

Interventionismul este bine facut daca este facut cu cap. In primul rand, legea favorizarii agricultorilor romani are o mica mare hiba: nu vine in intampinarea unei cereri, nu ajuta consumatorii, nu stimuleaza echilibrarea si dezvoltarea pietei, nu abordeaza un sector strategic, cu potential de crestere. Agricultura este oricum indeajuns de sponsorizata de stat in UE, din spaime geostrategice, de frica dependentei de Rusia. In ziua de astazi, mancarea nu mai reprezinta o problema, producem mult mai mult decat consumam. Legea desi pare simpla, in esenta introduce nenumarate complicatii pentru hypermarketuri. Sa facem o sumara explicatie a procesului de operare al hypermarketurilor.

Hypermarketurile sunt interesate sa faca profit. Pentru asta, trebuie sa vanda cat mai multa marfa la produse cu marja de profit cat mai mare. Adica, daca un kg de ceapa o cumpara cu 1 leu si o vand cu 2 lei, ei castiga 1 leu. De fapt nu castiga 1 leu ci castiga 1 leu inmultit cu numarul de kilograme vandute. Sa zicem 100kg, deci 100 lei. Daca insa statul vine si ii obliga sa vanda si ceapa romaneasca, se adauga unele probleme. In primul rand, ceapa romaneasca costa 3 lei si abia se vinde cu 3,5 lei. In plus, cumparatorii nu o cumpara deoarece are pret mai mare ca ceapa turceasca. Cum cererea este aceeasi si presupunem ca desi pretul la un sortiment este mai scump ca inainte, cantitatea vanduta va fi aceeasi, sa facem un scenariu.

Inainte de lege:

ceapa tuceasca: 1leu profit x 100 kb = 100 lei profit

Dupa lege (presupunem o impartire 80% a optiunilor cumparatorilor desi e un caz fericit)

ceapa turceasca: 1leu x 80kg = 80 lei profit

ceapa romaneasca: 0.5 lei (profit) x 20kg = 10 lei profit

Este clar ca atunci cand incerci sa controlezi piata, dezechilibre apar peste tot. Nu mai zicem de ilegalitati si scheme care pot sa apara. Pot sa apara cazuri de producatori romani care avand asigurata desfacerea de stat (hypermarketurile sunt OBLIGATE sa cumpere produse romanesti) pot sa cumpere ei de la turci ceapa cu 2 lei si sa o vanda la hypermerkturi cu 3 lei ca fiind ceapa produsa de ei, avand astfel profit fara sa produca, doar din specula.

Aceste probleme mi le-am imaginat eu, nefiind implicat si nestiind toate chestiunile. Cu siguranta sunt mult mai multe. Este logic ca hypermarketurile pentru a-si mentine marja de profit, fie vor mari adaosul la marfa turceasca, fie la alte categorii de produse. In scenariul de sus, ar fi indeajuns ca sa mareasca la 1,3 lei marja de profit la ceapa turceasca pentru a-si recupera pierderea si chiar pentru a face profit. Pentru clientul final, pretul va fi de 2,3 lei la ceapa turceasca. Comparativ cu cel de 3,5 lei la ceapa romaneasca, va fi chiar fericit ca are de unde sa aleaga, uitand sau ignorand ca inainte de lege ceapa turceasca costa doar 2 lei.

Pe langa cresterea preturilor insa, principala problema pe care o vad eu la aceasta lege este condamnarea producatorilor la prostie si la subdezvoltare. Avand asigurata desfacerea, toti producatorii o sa faca ceapa si dovleci ca asta stiu ei sa faca. Producatorii nu o sa dea din coate nici sa se descopere ce produs are merge mai bine, nu vor incerca nici sa scoata un produs mai de calitate care sa fie mai cerut si poate chiar sa aiba un pret si un adaos mai mare si bineinteles nici nu se vor lupta prea mult ca sa dea jos cu costurile prin adoptarea de tehnologii si procese eficiente. Se vor plafona altfel zis.

Sunt de acord ca poate sectorul producatorilor de legume este unul cu dificultati. Insa oare chiar trebuie ajutat in acest mod? De ce nu se dau de exemplu subventii pentru stimularea de productie bio sau organica care se stie ca are un pret mai mare si un adaos mult mai mare dar necesita putin cap si putine investitii mai multe decat legumele supra-stimulate ale legumicultorilor nostri? Dar in primul rand, de ce trebuie ajutati legumicultorii si nu este incurajata transformarea terenurilor pe care se face acum productie legumicola in terenuri pentru producerea de plante medicinale sa zicem, unde marja de profit si desfacerea este mult mai sigura. Poate daca o astfel de lege idioata nu ar exista, legumicultorii, neavand de ales, s-ar gandi si ar gasi solutii. Unii au facut-o deja si o duc bine. Insa pentru multi schimbarea este grea si prefera sa produca ce e mai usor: ceapa si cartofi decat sa incerce alte lucruri pentru care nu au nevoie de sprijinul statului.

Un ultim aspect al acestei legi este aspectul moral: de ce doar legumicultorii trebuie favorizati. Eu daca produc pantofi, de ce nu sunt obligate hypermarketurile ca si jumatate din pantofii expusi sa fie produs in Romania?

Aberatiile efectelor unei astfel de legi pot continua la nesfarsit. Stimularea si favorizarea unor sectoare trebuie sa aiba alte principii decat puterea de lobby din sectorul respectiv. Asta s-a intamplat cu legumicultorii: marii samsari care aduc marfa din Turcia si alte locuri s-au saturat de marjele mici de profit si prin influente si lobby, au gasit o modalitatea sa mareasca pretul. Sunt sigur ca daca aceasta lege va ramane in picioare, pretul la raft va creste si diferenta intre pretul de piata al marfii si pretul vandut va fi atat de mare inca de la pretul de achizitie incat inevitabil producatorii vor fi tentati de scheme ilegale prin care sa importe marfa din Turcia la negru si sa o vanda ca marfa romaneasca, avand asigurata desfacerea si pretul mai mare. Sa nu utiam ca in cele din urma, la hypermarket producatorul roman trebuie doar sa arate acel amarat certificat de producator pe care teoretic il au toti pietarii. La culoarea pe care o au majoritatea pietarilor pe la noi, credeti ca un astfel de certificat este greu de procurat?

 

“Epoca de aur” a ajuns și în Venezuela

2 comments

Dupa ce acum vreo 3 saptamani venezuelenii au marit weekend-ul sa includa si vinerea, pentru a nu mai are gazul degeaba, a venit vremea ca s-o vedem si pe asta: sub stindardul patriatismului socialist nationalist, venezuelenii vor avea parte de taieri zilnice de energie electrica. Ca noi in “epoca de aur”!

“Acest plan pentru 60 de zile sau 2 luni, va permit tarii sa treaca printr-o perioada dificila cu un risc crescut” – a declarat presedintele. “Fac apel la familii, la tinere, sa se uneasca in acest plan cu disciplina, cu constiinta cu devotament extrem pentru a confrunta situatia” – a implorat dictatorul.

Problema, pe scurt cu Venezuela, este ca o tara care a dus socialismul la extrem. In primul rand, si-a permis: bazandu-se pe veniturile din petrol, politicienii s-au intrecut in oferirea de cadouri electorale populatiei, din ce in ce mai mult, pana in punctul in care socialismul si dictatura socialista au fost varianta acceptata si adulata de marea majoritate a populatiei. De-a lungul procesului, s-au intamplat toate minunatiile posibile: supra taxarea afacerilor, protectionismul tembel, izolationismul idiotic etc.

Intre timp, cum petrolul s-a ieftinit (criza economica mondiala, scaderea productiei deci si a consumului, avantul energiei verde si eficientizarea motoarelor de tot felul, aspectele geopolitice, consecintele bulelor financiare care au pompat funny money in investitii falimentare care insa au dat jos cu pretul pe moment) Venezuela a intrat in groapa, caci socialistii nu au reusit – cum era de asteptat – sa  dezvolte o economie sanatoasa, eficienta si care sa poata macar sa ofere un nivel de trai minim populatiei, in ciuda resurselor extraordinare de care avut parte aceasta tara. Ca sa va faceti o imagine aproximativa, Venezuela are un PIB de 510 miliarde de dolari la o populatie de 30 de milioane de locuitori. Ca sa comparam cu o tara similara, mai cunoscuta noua, ne-am putea gandi la Polonia care are un PIB de 545 miliarde, la o populatie de 38 de milioane. Deci, teoretic, Venezuela nu ar avea de ce sa stea prost, mai ales ca jumatate din exporturi nu vin din munca multa a venezuelenilor, care sa traga din greu sa produca masini si alte piese, componente si ansambluri pentru masinaria de export care este Germania, cum fac polonezii. Jumatate din exporturile Venezuelei vin gratuit, de la Dumnezeu, din pamant.

Prin urmare, socialismul nu avea cum sa nu prinda radacini adanci, ideea impartelii si egalitatii, ideea accesului la bogatiile tari ale tuturor cetatenilor si indivia catre exploatatorii imperialisti nu este deloc una noua si nici specifica Venezuelei. Ce ii este insa specific in zilele noastre, este nebunia cu care conducatorii nu s-au gandit ca pe baza petrolului sa asigure o economie cat mai soilida si rezistenta la socuri si sa construiasca ramuri economice care sa adauge un plus de valoare la resursele brute care vin din pamant. E penibil sa vinzi doar petrol cand poti sa faci pacura, benzina, vopseluri, plastice, etc. Ma rog, socialism si dezvoltare in acelasi loc nu s-a intamplat nicaieri in lumea asta, si nu se va intampla niciodata pentru ca cine imparte, parte isi face peste tot si de obicei, nu oamenii straluciti se ridica la conducere, indiferent ca vorbim de socialism sau de capitalism. Singurul avantaj al capitalismului, din punctul de vedere al conducatorilor “intunecati” este ca capitalismul vine doar la pachet cu democratia si invers, si prin urmare, in capitalism, un idiot poate sa ocupe un loc cel putin patru ani. Este adevarat, ca in locul lui va veni un alt idiot dar din frecusul asta intre cele 2-3 partide, din cand in cand, se mai regleaza unele devieri si societatea face progres impinsa inainte de competitie si efort sustinut al celor care muncesc si vor mai mult.

Venezuela a ramas fara curent deoarece nu are bani sa cumpere. Nu doar pretul petrolului este de vina ci si indatorarea extrema si proasta organizare a economiei. Nu stiu in amanunt situatia, dar ne putem imagina ca asa cum Ceausescu avea tot felul de proiecte aiuristice imbecile si care au distrus generatii intregi, partidul socialist aflat la conducere in Venezuela nu poate avea alte idei bune, de vreme ce nu din extraordinara administrare si calitatea oamenilor sai a ajuns la putere ci pentru ca a promis pomeni electorale si a amagit lumea.

Uitandu-ma pe indicatorii economici ai Venezuelei, mi-a atras atentia un amanunt interesant: numarul de oameni care muncesc: 13 milioane (din total 30 de milioane). As face aici o mica paranteza: cu privire la munca, in general se foloseste indicatorul numit rata somajului care calculeaza un fel de procent din forta de munca apta, al oamenilor care sunt inregistrati ca au avut un loc de munca recent si in prezent ia ajutor de somaj. Rata somajului poate fi inselatoare: sunt tari care ofera un ajutor minim atat de mare incat pentru multi oameni nu mai este tentant sa se angajeze ci prefera sa traiasca pe ajutorul de somaj oferit de stat. Altfel spus, sunt sclavi care primesc mancare si niste conditii minime de trai de la rege (stat), cu promisiunea sa nu se rascoale impotriva regelui (statului) cum s-ar intampla daca acel ajutor nu ar fi oferit. Fara ajutor social minim rezonabil, populatia ar fi nemultumita, muritoare de foame, ar scoate furcile si i-ar goni pe conducatori. Asa insa, “stabilitatea sociala” este garantata. O astfel de tara este SUA care ofera chiar un card sclavilor: EBT card despre care am mai tratat aici, articolul fiind inspirat de acest videoclip: