Despre speranţă

Nu ma asteptam sa ma gandesc atat de curand la speranta, dupa ce tocmai incercasem sa-mi justific pesimismul meu,  bineinteles ambele tratate intr-o dimensiunea istorica si colectiva, caci despre mine nu doar ca nu imi place sa vorbesc, dar nici nu vad de ce as face-o, demersul principal al acestui blog fiind indreptat spre cautarea unui dialog despre lumea in care traim, dar mai ales dorind sa-mi verific si sa-mi testez perspectivele mele in raport cu ale altora. “Vinovati” pentru aceasta sunt Plesu si Liiceanu carea au lansat noua lor emisiune de 50 de minute de la TVR cu tema “Despre speranta”. In paranteza fiind spus, RUSINE TVR! ca ignora aproape total internetul si nu ofera inregistrari ale emisiunilor – ar avea multe de invatat de la BBC care nu doar ca nu mananca banii contribuabililor degeaba dar sunt chiar lider pe media online si multumiri in schimb Radio Dobrogea care ne ofera inregistrarea si rugaminti sa o tina tot asa, tema urmatoare anuntandu-se si mai interesanta: “despre prostie”. Am purces sa vizionez emisiunea dintr-o atractie greu de explicat pentru felul de vorbi al lui Plesu, mai putin fiind incantat de statura sa duhovniceasca care lasa de dorit si care ma dezamageste deseori, intristandu-ma ca un om atat de destept si de cultivat precum domnia sa, inca vorbeste despre tainele credintei precum un copil mic si se lasa prins in meandrele filosofiei si abstractiunilor dintr-o infantila jena de a patrunde deplin intr-o marturisire fireasca si fara ocolisuri a credintei. De altfel, oarecum Plesu declara in emisiune ca nu doreste sa fie un marturisitor al credintei (caci sunt altii care sa o faca)– lasandu-ne insa sa deducem ca totusi si-a pus problema si probabil tocmai pentru a nu fi catalogat astfel pastreaza o jena timida de a se recunoaste pe sine crestin si de a sustine un discurs chiar filosofic din postura de crestin si nu doar de intelectual/scriitor/om de cultura citit si care doar are unele cunostinte si inclinatii catre crestinism. Recunosc in Plesu teama incepatorului in credinta care ii este rusine sa se marturiseasca crestin si tine neaparat sa se justifice in ochii celorlalti de calibrul sau, nereusind sa mearga pana acolo incat sa spuna “DA, eu cred, si nu trebuie sa ma justific”, preferand sa invarte vorbele si ideile pe toate partile si lasand doar pe ici pe colo sa razbata optiunea sa si preocuparea pentru lucrurile grave pe care inteligenta si seriozitatea il impiedica totusi sa  le ignore. Probabil il judec gresit pe Plesu, dar peste ani si ani nu pot sa il iert ca a scris la foaia pornografica a lui Dinescu – Plai cu boi – justificandu-se ca nu a putut sa refuze un prieten si ca a facut-o pentru prietenia sa cu acesta. Iata cum ezitand atunci, ezitarile inca exista, lanturile nu s-au rupt deplin si Plesu inca trebuie sa manifeste curajul pe care il invoca chiar in emisiunea despre speranta si sa incerce sa practice si marturisirea de care se fereste. Macar ca

Read more

Un colţ de Românie sângerândă (Youtube)

Vazand acest documentar, m-a cutremurat o spaima: daca peste vreo 5 ani va fi la fel si pe la noi? Cu adevarat asistam atunci la intoarcerea la feudalism, doar ca daca in feudalism taranii erau legati de vatra, acum suntem liberi sa ne alegem boierul la care sa slujim. Dar care situatie era mai umilitoare oare, ceea incare taranul trebuia sa dea o parte din munca sa boierului sau cea de azi a sarmanilor care fug din colt in colt oferindu-se sa faca orice pentru o bucata de paine, caci mai mult nu am auzit vreun “stranier” sa se capatuiasca.

Read more

Optimismul în viaţa de zi cu zi

Desi generalizarile sunt apanajul prostilor, sa facem un mic exercitiu si sa simplificam lucrurile. Se spune ca ar exista trei categorii de oameni: – optimisti: cei care au o viziune pozitiva asupra lucrurilor – pesimisti: cei care au o viziune negativa asupra lucrurilor – realisti: cei care au o viziune realista asupra lucrurilor (si mai ales asupra viitorului) Nu vi se par stupide aceste definitii? Bineinteles, fiecare are o fire, are un caracter, are o stare de moment scurt sau moment de durata care il predispune catre o anumita raportare. De exemplu, daca eu am acum un loc de munca sigur – la stat de exemplu -, intr-o pozitie in care orice ar fi daca nu curge pica, si daca am spatele asigurat, si daca am deja masini si vile cu care nu prea am ce sa fac, cateva conturi in banca – nu prea mari, caci am investit – si cateva apartamente inchiriate, am a ma teme? Pai nu am de ce sa ma tem, prin urmare nu as fi prost sa fiu pesimist? Sunt eu om normal daca pun botul la ce zic toti prostii cum ca criza asta o sa dureze doua zeci de ani? Pai bineinteles, ca nu o sa dureze atata, ca doar tot ai nostri o sa iese la urmatoarele alegeri si chiar daca ies ailalti, stau doar 4 ani si dupa aia venim noi si lucrurile o sa fie bine din nou. Iata deci un exemplu de optimist. Acest optimist sufera insa de ochi de cal, el are o viziune strict limitata la Romania, uita ca Romania traieste pe planeta pamant si ca, asa cum putem citi in istorie, uneori ce se intampla pe Terra ne afecteaza si pe noi. Mai poate fi optimist si un om care are bani multi, orisicum i-ar fi facut el. Banii dau multora o falsa senzatie de securitate, asa cum probabil o aveau si cei care au iesit bine din razboi in 45, au cumparat active, terenuri etc si apoi a venit peste ei nationalizarea din 48. Istoria te prinde de dupa usa de nu te astepti uneori. Poate ca unii s-au trezit mai din timp si au avut timp sa fuga, dar cu siguranta multi au murit de inima vazand cum le ia comunistii cu japca averea stransa de o viata. Banii, aurul, casele, masinile, afacerile, mai ales celor care le au cu varf si indesat le sunt o garantie pentru viitor, de aceea mai ales oamenii bogati sunt predispusi la optimism. Un om sarac care insa nu a reusit niciodata in viata sa scoata capul sus si traieste de pe o zi pe alta, mai ales daca a avut si alte necazuri legate de sanatate sau de relatiile in familie, cu siguranta este un pesimist prin definitie. Ca sa nu mai zic de cei care au ghinioane … Cum putem insa defini un realist? Cine poate sa spuna ca el are o viziune echilbrata asupra lucrurilor si vede corect situatia? Nimeni, realistul este o utopie,

Read more

Criza continuă

As incepe mai intai cu un disclaimer. Acest articol este pur si simplu o gulma proasta, nu intentionez sa sperii pe nimeni, nu am nici pregatirea, nici cunostintele ca sa pot sa fac eu previziuni economice si cu atat mai mult politice. Dar nu doar la nivelul premizelor analiza mea este un pur act de imaginatie, ci si tot articolul va rog sa il luati ca pe o poveste, sau mai bine zis ca o “trancaneala” cum tot zicea Isarescu zilele trecute. Si nu doar acest articol, ci tot blogul meu, prin definitie este o trancaneala si nu il recomand ca nimic mai mult decat atat. Initial, ma gandeam sa intitulez articolul de astazi “Mica publicitate”. Obisnuiesc sa citesc din cand in cand mica publicitate pentru a lua pulsul economiei “mici”, adica a celor mici. Nu a celor mari care fac autostrazi si acceseaza fonduri europene, ci a celor mici care vand ba un teren, ba o masina veche, ba chiar … o placa de retea de 10 ron. Omul s-a chinuit chiar sa puna si poza. Ma intreb oare cat de disperat sa fie cineva ca sa se chinuie sa dea un anunt pentru a vinde o placa de retea de 10 lei? Un CD player de 50 lei mai inteleg, un frigider Arctic folosit – dar in stare buna – mai inteleg, dar chiar asa? Mi-a atras atentia in special o doamna doctor nutritionista care de luni bune (doar dupa stiinta mea), mai precis de cand s-a modificat o lege prin care se interzice doctorilor sa lucreze cu casa de sanatate si la particular si la stat, tot cauta sa inchirieze camerele la o policlinica. Dupa ce a renuntat la stat si impreuna cu sotul au construit o policlinica in centrul orasului, legea asta  le-a ruinat afacerea deoarece toti doctorii batrani au renuntat si au ramas la stat, renuntand la cabinet de vreme ce clientii trebuiau sa plateasca si prin urmare o mare parte din acestia au inceput sa nu mai vina la cabinete ci sa mearga fie la spital fie la alte cabinete care au contracte cu casa. Nu stiu precis detaliile, insa deoarece le-am vizitat si eu asta-vara cladirea, cautand un spatiu de inchiriat, am aflat cateva detalii. Pe atunci cladirea de 900mp si doua etaje era goala, nu avea decat 1-2 cabinete. Vad acum ca anunturile sunt la fel de dese ca asta vara, proprietarii incearca cu disperare sa gaseasca clienti, ba chiar au dat un anunt prin care dau de inteles ca sunt dispusi sa schimbe destinatia cladirii din policlinica ceea ce este destul de nasol, avand in vedere ca ei sunt medici si prin urmare, vor trebui probabil sa renunte si la cabinetele lor. Iata anuntul cu pricina, in caz ca cineva este interesat: Deţinător de spaţii centrale (proprietar) doresc colaborări pe diverse activităţi. Imobilul are 900 mp/3 nivele, compartimentat, utilat, mobilat parţial, situat în str. C. D. Fortunescu, nr. 20 (între Jandarmerie şi Şomaj). Tel. 0763.906.302 [poza] Situatia nu este unica, multe anunturi

Read more

Dragostea de meserie

[youtube D0XMl4LBtJU] Jandarmii ies la pensie dar nu se impaca cu situatia. Dupa o perioada se regasesc si retraiesc cu placere scene din viata lor de zi cu zi de pe cand erau jandarmi. Nu stiu sa existe un film care sa trateze mai frumos dragostea de meserie. Oamenii astia au trait o viata in uniforma, au prins hoti, au coordonat ambuteiajele rutiere, au avut atatea aventuri. La pensie nu regreta altceva decat vremurile de alta data, aspectele de zi cu zi ale muncii lor. V-ati intrebat oare cum ar fi aratat un Jandarmul pe la noi? Poate cam ca prin Garcea … Meseria, bratara de aur – vorbe de mult uitate si care nu prea se mai potrivesc in ziua de azi pe meleagurile mioritice. In loc de meserie se potriveste acum smecherie: “smecheria stapaneste in Romania”. La o pizzerie din Craiova unde merg des, vedeam mereu un cuplu care cu timpul am inceput sa cred ca sunt patronii: veneau tot timpul acolo la pranz, citeau gazeta, cereau chestii la chelneri si cand plecau nu plateau niciodata. Dupa ani si ani am aflat care este misterul: cei doi nu erau patronii ci erau niste inspectori de la sanepid. Cel putin el, ea am inteles ca ar fi si colega si amanta. Cred ca intr-un firm despre amintiri de pe cand munceau si astia ar avea amintiri placute si ar regreta pensia. La pensie probabil si ei isi vor mai aminti ce smecheri erau si cum comandau ei orice pofteau fara sa primeasca foaia cu plata atunci cand pleaca. Desi Jandarmul este doar o fictiune, la fel ca si glumele lui Garcea, paralela intre filme se potriveste oarecum si cu paralela intre realitati si putem sa intelegem si prin film unde ne este locul si de ce nu vom reusi sa ne eliberam  niciodata de sintagma de oaia neagra a Europei. Nu am intentionat sa intristez pe nimeni cu aceste comentarii, asta e tara in care traim si nu putem face mare lucru ca sa o schimbam. Putem insa sa ne construim amintiri placute pentru cand vom fi la pensie si oprindu-ne din cand in cand in loc si incercand sa ne facem munca frumoasa, pentru ca nu putem avea o viata frumoasa fara o munca frumoasa. Iar munca frumoasa depinde mai ales de felul cum o facem si nu de specificul ei. “Ce faci – te face” spunea Pr. Teofil Paraian, adica ceea ce faci in mod repetat mai ales, te formeaza pe tine. Ceea ce esti este rezultanta faptelor tale. Daca faci un lucru cu scarba, iti vei umple viata de scarba si vei deveni un scarbos. Daca faci un lucru doar ca sa te scapi de el, vei spori in superficialitate. Daca faci un lucru murdar, iti vei umple viata de murdarie chiar daca tu te faci ca nu o vezi. Daca muncesti doar ca sa strangi bani fara sa te rogi ca rezultatul muncii tale sa aduca un plus oamenilor care se vor folosi de el,

Read more

Trenul vieţii

Un lung tren ne pare viaţa. Ne trezim în el mergând, Fără să ne dăm noi seama, Unde ne-am suit şi când. Fericirile sunt halte, Unde stăm cât un minut, Până bine ne dăm seama, Sună, pleacă, a trecut. Iar durerile sunt staţii Lungi, de nu se mai sfârşesc Şi în ciuda noastră parcă, Tot mai multe se ivesc. Arzători de nerăbdare, Înainte tot privim, Să ajungem mai degrabă La vreo ţintă ce-o dorim. Ne trec zilele, trec anii, Clipe scumpe şi dureri, Noi trăim hrăniţi de visuri Şi-nsetaţi după plăceri. Mulţi copii voioşi se urcă. Câţi în drum n-am întâlnit, Iar câte un bătrân coboară, Trist şi frânt, sau istovit. Vine-odată însă vremea, Să ne coborâm şi noi. Ce n-am da atunci o clipă, Să ne-ntoarcem înapoi? Dar pe când, privind în urmă, Plângem timpul ce-a trecut, Sună goarna veşniciei: Am trăit şi n-am ştiut. Versuri scrise la intrarea în biserica de la Sadinca, jud. Sibiu

Read more
1 328 329 330 331 332 347