CHIAZNA.RO

Nu ma asteptam sa ma gandesc atat de curand la speranta, dupa ce tocmai incercasem sa-mi justific pesimismul meu,  bineinteles ambele tratate intr-o dimensiunea istorica si colectiva, caci despre mine nu doar ca nu imi place sa vorbesc, dar nici nu vad de ce as face-o, demersul principal al acestui blog fiind indreptat spre cautarea unui dialog despre lumea in care traim, dar mai ales dorind sa-mi verific si sa-mi testez perspectivele mele in raport cu ale altora. “Vinovati” pentru aceasta sunt Plesu si Liiceanu carea au lansat noua lor emisiune de 50 de minute de la TVR cu tema “Despre speranta”. In paranteza fiind spus, RUSINE TVR! ca ignora aproape total internetul si nu ofera inregistrari ale emisiunilor – ar avea multe de invatat de la BBC care nu doar ca nu mananca banii contribuabililor degeaba dar sunt chiar lider pe media online si multumiri in schimb Radio Dobrogea care ne ofera inregistrarea si rugaminti sa o tina tot asa, tema urmatoare anuntandu-se si mai interesanta: “despre prostie”. Am purces sa vizionez emisiunea dintr-o atractie greu de explicat pentru felul de vorbi al lui Plesu, mai putin fiind incantat de statura sa duhovniceasca care lasa de dorit si care ma dezamageste deseori, intristandu-ma ca un om atat de destept si de cultivat precum domnia sa, inca vorbeste despre tainele credintei precum un copil mic si se lasa prins in meandrele filosofiei si abstractiunilor dintr-o infantila jena de a patrunde deplin intr-o marturisire fireasca si fara ocolisuri a credintei. De altfel, oarecum Plesu declara in emisiune ca nu doreste sa fie un marturisitor al credintei (caci sunt altii care sa o faca)– lasandu-ne insa sa deducem ca totusi si-a pus problema si probabil tocmai pentru a nu fi catalogat astfel pastreaza o jena timida de a se recunoaste pe sine crestin si de a sustine un discurs chiar filosofic din postura de crestin si nu doar de intelectual/scriitor/om de cultura citit si care doar are unele cunostinte si inclinatii catre crestinism. Recunosc in Plesu teama incepatorului in credinta care ii este rusine sa se marturiseasca crestin si tine neaparat sa se justifice in ochii celorlalti de calibrul sau, nereusind sa mearga pana acolo incat sa spuna “DA, eu cred, si nu trebuie sa ma justific”, preferand sa invarte vorbele si ideile pe toate partile si lasand doar pe ici pe colo sa razbata optiunea sa si preocuparea pentru lucrurile grave pe care inteligenta si seriozitatea il impiedica totusi sa  le ignore. Probabil il judec gresit pe Plesu, dar peste ani si ani nu pot sa il iert ca a scris la foaia pornografica a lui Dinescu – Plai cu boi – justificandu-se ca nu a putut sa refuze un prieten si ca a facut-o pentru prietenia sa cu acesta. Iata cum ezitand atunci, ezitarile inca exista, lanturile nu s-au rupt deplin si Plesu inca trebuie sa manifeste curajul pe care il invoca chiar in emisiunea despre speranta si sa incerce sa practice si marturisirea de care se fereste. Macar ca