Cine ne fură Crăciunul?

Sub titlul “Război împotriva Crăciunului?”, Romania Libera prezinta cateva stiri din america legate de interzicerea simbolurilor religioase sau mai putin religioase (cum ar fi banalul brad) care sa aminteasca de Craciun, pe motiv ca acestea nu sunt “politically correct”. De asemenea, si Dan Camen atrage atentia ca “Crucea Rosie si Federal Reserve au interzis in Marea Britanie si SUA simbolurile Craciunului“. Aceste stiri par socante pentru ca sunt gesturi explicit anti-crestine, pe fata, directe si oricat de mult ne-ar place sa credem ca comunismul a murit, nu este chiar asa. Ce putem face ca asa ceva sa nu se intample in Romania? Sau mai bine zis, sa amanam ziua cand si in Romania asa ceva se va intampla, pentru ca scoaterea icoanelor din scoli a fost cat pe ce sa ramana o decizie oficiala, a unui organism oficial al statului roman – CNCD – si cu siguranta nici Mos Craciun nu va scapa de sagetile agaricilor cu ecuson care “implementeaza” drepturile omului pe banii celor care il urasc pe Hristos si vor sa auda cat mai putin de El si de orice aduce aminte de El. Cum de s-a ajuns aici oare, intr-o tara crestina – SUA -, intr-o tara in care chiar pe banii lor scrie  “In God we trust” (In Dumnezeu ne e nadejdea)? Ce sa mai zicem de britanici care au ca imn national “God Save the Queen” (Dumnezeu sa o pazeasca pe regina)!. Dupa parerea mea, aici s-a ajuns pas cu pas. Adica de la credinta fierbinte asemanatoare fierului incins, la lipsa totala a credintei asemanata cenusii stinse, lucrurile s-au intamplat pas cu pas. Primul pas cred ca a este atunci cand crestinii, desi tin postul Nasterii Domnului, nu se mai spovedesc si nu mai simt Sfinta Impartasane ca pe o lipsa. Aceasta cred ca este prima rupere de Hristos: in momentul in care lipsa Sfintei Impartasanii nu ti se pare un lucru de o gravitate fatala. Iar cand poti sa traiesti fara spovedanie ai pierdut mare parte din semnificatia Craciunului. Atunci bradul, Mos Craciun, stelutele, colindele, cozonacii si porcul sunt de fapt motivul sarbatorii tale, nu Nasterea lui Hristos. De ce s-ar bucura cineva de Nasterea lui Hristos daca nu doreste sa se impace cu Hristos si sa primeasca Trupul lui Hristos? E ca si cum am spune ca o mama a nascut un copil si desi acesta ii este furat de infractori care probabil l-au rapit ca sa il omoare si sa ii vanda organele, acea mama se bucura totusi cu fast mare, face cozonac, face prajituri etc si se cinsteste impreuna cu familia si cu prietenii pentru ca s-a nascut pruncul. Faptul ca pruncul a fost rapit este ignorat, toti uita esentialul fiind vrajiti de mirosul  sarmalelor, al porcului , al cozonacului si al tuturor bunatatilor cu care oamenii se cinstesc in aceste zile.  Ei chefuiesc la maxim, ba chiar canta si colinde, isi ureaza La multi ani!, trimit SMS-uri pe la prieteni insa nu li se pare cu nimic problematic ca tocmai cel pe

Read more

La mulţi ani, Românie!

“Unde sa emigram?” ma intreaba un prieten azi. Stie ca nu vreau sa emigrez, probabil glumeste. Sau cel putin, sper. L-am speriat cam mult cu previziunile mele sumbre. Si totusi, parca nu avea nici un gand de plecat, desi il auzisem o data de Italia, ca asta si-ar dori el. O verisoara din Italia isi suna parinti si le spune ca nu poate sa le spuna ce munceste, nu are voie. Masa plange non-stop si a inceput sa delireze. Fata a fost mereu cu probleme si eu banuiesc ca nu pestii o opresc sa spuna unde e, ci doar face ea pe dura, isi bate joc de parinti ca sa se distreze. Oricare varianta, tot e nasol. Un prieten este in Londra, munceste zilier prin constructii pe unde gaseste. Sta la o prietena a lui nevasta-sa care si ea a plecat de ceva timp. A mai fost in Spania mai demult, apoi a revenit o perioada si acum a plecat iar. Sandel care mi-a facut niste reparatii pe la tara, s-a grabit pe ultima suta de metri ca sa plece in Spania sa nu piarda un proiect. Nu ii pasa ca imi face treaba proasta si ma pierde de client, Spania este pentru el tara tuturor bunatatilor desi a recunoscut ca muncea non stop, nu apuca sa vada nimic pe-acolo, nu distractii, nu odihna, munca non-stop inclusiv duminica. Il amuza ca spaniolii angajaza pe altii sa le cumpere paine, lapte sau alte chestii de mancare si le lasa plasele la poarta. Se lauda cum si el a furat de mai multe ori si se mira ce prosti sunt spaniolii. Varu si cu vara – doctorii – sunt acum in Germania pentru 3-4 luni la niste cursuri sau burse. Pe el il miroseam de mult ca tanjeste dupa Germania, a auzit el ca sunt salariile cele mai mari pentru doctori si ca se gasesc posturi. Doua vorbe am schimbat cu el dupa ce a plecat, dar deja il citesc: cum termina a zburat. Vara-mea nu prea ar pleca ca are parintii bolnavi, dar el e ca si plecat, insa dupa ce termina bursa. Cealalta vara-mea medicinista, nu a terminat inca rezidentiatul dar si-a gasit in Anglia post, doua saptamani acolo, in spital, doua aici. Si-a facut actele, acum invata engleza, incepe din Ianuarie. Nu a speriat-o zvonul ca o colega s-a intors dupa doar o saptamana, a renuntat ca nu a facut fata la stres, ea e muncitoare si are nevoie de bani. Doar taica-meu m-a anuntat deja ca el nu pleaca din tara, el pleaca la tara. La anu cand iese la pensie. Ce inseamna Romania? Ce sa mai insemne Romania acum? Voua nu va suna banal, pe voi va mai misca cuvantul asta? Romania. Ce se mai poate spune acum despre Romania? Pana acum, mai vorbeam ba de integrare in NATO, ba de contributia Romaniei in nu stiu ce scheme de aparare, ba de potentialul de dezvoltare al agriculturii noastre, ba de informaticienii nostri care sunt luati de Microsoft,

Read more

Mecanicii lui Dumnezeu

Guy este un tip interesant. Este astronom si catolic in acelasi timp. Ba chiar, frate iezuit. Pentru ca Google are obiceiul sa invite oameni interesanti ca sa dezbata teme interesante, Guy a fost invitat pe 3 August 2010 sa prezinte o tema pe care el a intitulat-o: “Mecanicii lui Dumnezeu: Viata religioasa a inginerilor”. Mi-a atras atentia titlului conferintei si am fost foarte curios sa vad ce le spune un astronom catolic celor de la Google, si nu orice astronom ci cel care a declarat ca abia asteapta sa boteze un extraterestru. In prezentarea sa, Guy vorbeste despre ingineri (techies) si cum se raporteaza ei la Dumnezeu. Guy cam evita sa rosteasca Dumnezeu, ci in general se refera la religie, viata religioasa. Dupa o scurta introducere in care incearca sa subinieze cat de mult ajuta stiinta omenirea si care este rolul ei, Guy povesteste despre o investigatie  pe care a facut-o el in randul mai multor ingineri si afla de ce anume acestia nu prea vorbesc despre religie desi unii sunt religiosi si mai ales care sunt problemele pe care le au ei impotriva bisericii. Guy considera ca sunt mai multe probleme pentru care inginerii nu merg la biserica si nu par preocupati de religie. El da vina pe problemele de comunicare, pe un fel de sfiala sau de temere de a vorbi despre religie din teama de a fi catalogat prozelit sau naiv dar si pe seama bisericii care nu gaseste mijloacele de a se adresa inginerilor. In principal Guy evita sa ii jigneasca sau sa atace cu ceva pe ingineri (ca doar era in fata lor) si prin urmare evita si sa dea un raspuns clar, el cauta sa nu acuze ci sa dea unele raspunsuri, unele pareri ale lui despre cum stau lucrurile. Mi s-a parut subtire prezentarea lui, in primul rand separarea oamenilor intre ingineri si ne-ingineri nu tine cand vorbim despre Dumnezeu. El face aceasta distinctie pornind de la ce anume ii intereseaza pe oameni. In fata unei chestii foarte interesante, un poet va admira frumusetea, un filosof isi va pune intrebari grave iar un inginer se va intreba: cum functioneaza. Asadar, inginerii sunt interesati de reguli, ei apreciaza ierarhia si expertiza intr-un domeniu si unii chiar raman cu gura cascata cand vad lisca cu papii, ei nestiind ca aceasta exista si ca se poate stabili paternitatea pana la Sf. Petru. In general, astronomul incearca o lucrare de PR caldicica sub pretextul acestei observatii, ca inginerii sunt interesati de religie pentru ca este o chestie cu reguli, si ca pot afla multe chestii despre cum functioneaza, despre cum se face o chestie anume etc, dar ca ei au o problema cu ierarhia, cu comunicarea etc. Nu ma asteptam sa le spuna  Guy la googleti ca au uitat de Dumnezeu, ca omul modern cauta usurica si crede ca va trai vesnic, ca alearga din colt in colt si nu mai are timp nici sa stea de vorba cu familia si cu prietenii, daramite cu Dumnezeu. Si mai ales

Read more

Joaca de-a apocalipsa băncilor

Nota: Acest articol este doar un pamflet  si este provocat de aceasta stire. Dupa ce nu i-a iesit prima data, aghiuta mai da din coada inca o data: poate doar-doar. Prabusirea castelului de nisip, adica colapsul intregului sistem financiar si prin urmare al societatii actuale, a fost la un pas de a se intampla in 2008, cand dupa prabusirea bancii Lehman Brothers, caderea unui alt mare colos – AIG – ar fi adus cu ea resetarea sistemului, adica: – prabusirea aproximativa a tuturor bancilor – blocarea schimburilor comerciale (fara banci, nu se pot face plati) – blocarea activitatii economice (fara bani, la ce sa mai muncesti) – caderea statelor (cine s-ar mai duce la munca pe nimica, cu ce rost) – migratii, revolutii, razboaie civile sau de ce nu razboi mondial Datorita incregaturilor mari ale fluxurilor banilor, sau mai bine zis ale creditului si datorita globalizarii si rapiditatii comunicarii, efectul ar fi fost instant in toata lumea. Practic, in maxim o saptamana de la declararea falimentului, foarte probabil deja pe la noi bancomatele erau blocate si banca ne anunta ca putem retrage doar 100 ron / zi de la ghiseu.  Asta pentru cei care mai aveau depozite, pentru ca cei care trebuia sa ia salariile probabil primeau tichete. Este greu oricum de simulat orice scenariu, pentru ca “sistemul” tine tot, precum in organism sangele este impins de la inima pana in ultimul capilar, tot asa si cu banii, bancile si creditul: toate bancile sunt legate intre ele, toate folosesc acelasi sistem, au aceleasi principii, se imprumuta una de la alta, toate sunt una de fapt. Diversitatea ofertelor este doar aparenta. Iluzia ca traim in capitalism si piata libera si pestele mare il inghite pe cel mic, sau cel mic si viguros pe cel mare si batran este doar in mintile unora. Increderea ca noi avem un sistem bancar solid si un guvernator care vegheaza pentru noi au fost si sunt basme. Jocul este de fapt arbitrat de o mana de oameni care se lupta intre ei ca cainii care sa il faca praf pe celalalt si din rafuiala lor mai ies din cand in cand scantei de care auzim si noi, cum ar fi de exemplu explozia pretului aurului de astazi care a atins din nou cote maxime. Asadar, aghiuta a incercat sa dea jos cu tot sistemul pentru ca lui ii place anarhia si razboiul, pentru ca din haos se naste ordinea, nu-i asa? Nu e nici prima si nici ultima data cand dupa un haos care a costat cateva zeci de milioane de vieti s-a nascut o ordine care ne-a adus un pas mai aproape de unitatea totala si finala mult dorita de aghiuta: imparatia lui antihrist. Stiind ca mai are putina vreme, pentru ca nu i-a iesit prima data dupa ce a sucit mintile bancherilor si i-a incaierat intre ei, acum aghiuta a sucit mintile unor falsi luptatori impotriva sistemului care s-au gandit sa starneasca valuri si sa provoate un “bank run”, adica retragerea masiva a celor

Read more

Lenin, avortul si malthusianismul

Cautand biografia unui “consultant economic” cum s-ar zice pe la noi, dar de fapt un blogger pe teme economice care a ajuns insa sa tina conferinte in toata lumea, ajungand chiar la British House of Parliament, am dat din intamplare peste un articol din Pravda Nr. 137 din 1913 in care aflu cu stupoare ca Lenin era impotriva avortului. Uimitor, unul dintre cei mai mari criminali ai istoriei nu accepta totusi avortul ca masura de “control” a populatiei, caci inca de pe atunci eram prea multi pe planeta pentru unele minti bolnave. Ba chiar de pe la 1798 a inceput Robert Malthus sa se teama ca nu o sa mai avem loc pe planeta, dupa cum aflu intr-un referat despre malthusianism. Asadar, asta e o chestie interesanta. Un criminal ca Lenin nu este pentru uciderea pruncilor nenascuti, ba chiar ii ironizeaza crunt si ii batjocoreste pe liberali – adeptii de atunci, ca si de acum ai avortului. Genial este Lenin mai ales in formularea unei explicatii a atitudinii malthusianistilor fata de avort: de ce nu mai au ei loc de altii si vor sa “controleze” populatia prin avort si anticonceptionale. Iata cum ii acuza Lenin pe burghezii care sustineau malthusianismul si promovau legi pro-abortioniste: Josnicul burghez vede si simte ca el se indreapta spre ruina, ca viata devine din ce in ce mai dificila, ca lupta pentru existenta este din ce in ce mai necrutatoare si ca pozitia lui si a familiei lui devine din ce in ce mai fara de speranta. Este o realitate incontestabila si josnicul burghez protesteaza impotriva ei. Oarecum, Lenin ii acuza ca, facand parte dintr-o clasa sociala in curs de disparitie (asa gandea el atunci ca o sa dea egalitatea peste toti) burghezilor le e frica de restul lumii si adopta o astfel de atitudine din cauza temerilor care le au fata de clasa muncitoare in expansiune, adica oarecum urmareau prin control sa controleze clasa muncitoare si totodata sa se pastreze si ei mai putin ca sa poata duce in continuare traiul privilegiat pe care il aveau. Lenin nu o spune direct, dar cred ca la asta se refera. Iata in antiteza raportarea clasei muncitoare la problema, care clasa tocmai se naste, creste si se lupta pentru recunoasterea ei, avand bineinteles o viziune mai optimista asupra vietii in contrast cu deprimatii burghezi: Da, noi muncitorii si micii proprietari ducem o viata care este plina de opresiune si suferinta de nesuferit. Viata este mai grea pentru generatia noastra decat pentru parintii nostri. Dar intr-un anume punct de vedere suntem mai norocosi decat parintii nostri. Am inceput sa invatam si invatam repede sa luptam – si sa luptam nu ca indivizi, cum cei mai buni dintre parinti nostri au luptat. Luptam mai bine decat parintii nostri au luptat. Copiii nostri vor lupta mai bine decat o facem noi, si ei vor fi victoriosi […] Clasa muncitoare nu dispare, ea creste, devine mai puternica, castiga curaj, se cosolideaza, se educa si se intareste in batalii. Noi punem deja

Read more

Creditul – adevărata pecetluire

Iarăşi şi iarăşi despre credit … (şi aici, şi aici). Nu plănuiam să scriu prea devreme din nou despre credit, deşi gândul că creditul este adevăratul precursol al peceţii, nu cipul, mă tot bântuie de ceva vreme. Cel puţin prin efecte, dacă nu prin prezentare. Însă, tocmai am aflat că Arhiepiscopia Tomisului a fost pusa sub sechestru, deoarece PS  Teodosie nu a mai plătit creditele şi mă întreb dacă se putea întampla ceva mai bun pentru trezirea din somnul raţiuni a ierarhilor noştri din Sf. Sinod care s-au gândit să adere la geniala idee a Patriarhului  de a construi Catedrala Mântuirii (adica a procopsirii bancherilor) pe credit. Iată că acum Dumnezeu dă un semn, să vedem dacă cineva are urechi să audă de data asta, pentru că se pare că PS Teodosie a mai avut probleme şi în 2005. Cât despre duhovnicii care nu primesc ucenicii la spovedanie dacă au buletin cu cip, mă gândeam: oare nu ar fi mai bine pentru toţi nătăfleaţă care viseaza la pară mălăiaţă şi vor să ia credite, ca duhovnicii să încerce mai bine să îi aducă cu picioarele pe pământ şi să îi înveţe ce înseamnă responsabilitate şi seriozitate în raport cu viaţa de acum dar mai ales cu cea din  viitor? De ce oare până acum Pr. Justin nu a ţinut nici o predică împotriva creditelor? I-ar fi salvat pe mulţi care acum fug prin Italia ca să plătească ratele.  Nu mi se cuvine mie să spun ce ar fi mai bine pentru duhovnici, dar mi se pare cu totul de mirare ca în vremurile în care trăim, când societatea aşa cum o ştim se prăbuşeşte subit şi se face praf tocmai din cauza creditelor şi a consumului exagerat, să îşi mai dorească vreun creştin să acceseze credit. Este mandatoriu  pentru cei care nu ducem o viaţă pe principiul carpe diem, ci avem alte ţeluri în viaţă, să nu ne asumăm riscuri aiurea şi să nu ne punem în spate pe lângă crucea Mântuitorului, alte cruci de care nu avem nevoie şi de la care nu dobândim decât o falsă înviere, apriorii răstignirii. Căci plata unui credit, chiar dacă este realizabilă şi dusă la capăt cu succes, este un mare calvar. De ce zic că creditul este o înainte-pecetluire mai profudă decât cipul? Ei bine, ştiţi că unele bănci deja sună vecinii rău platnicilor ca să le atragă atenţia discret că … Big Brother is watching. Înainte de a ne teme că vom fi urmăriţi de antihrist prin buletinul cu cip, iată că deja bancherii ne urmăresc, deocamdată pe cei care nu plătesc rata, dar dacă vom începe toţi să urmăm exemplul dat de ierarhii noştri, unde vom ajunge? Să nu fie aşa! Să ascultam de Sf. Vasile cel Mare: “Mai bine este sa-ti usurezi nevoile incetul cu incetul, cu ganduri chibzuite, decat sa scapi de ele dintr-o data cu bani straini, iar mai pe urma sa-ti pierzi toata averea. Daca ai cu ce plati, de ce nu cauti sa scapi de greutatile de-acum

Read more

Mântuirea neamului pe credit

“Când cel ce se împrumută ia banii, este mai întâi strălucitor şi vesel; se bucură de o floare străină, care vrea să arăte că i s-a schimbat viaţa […]Dar îndată ce banii încep să se scurgă, iar timpul, cu trecerea lui, adaugă dobânzile, nopţile nu-i mai aduc aceluia odihnă, ziua nu-i mai este veselă, soarele nu-l mai încântă, ci-i amărăşte viaţa; (Sf. Vasile cel Mare – Despre camatarie si imprumuturi) Ne-am luat case pe credit, ne-am luat maşini pe credit, terenuri, plasme, laptopuri, ba chiar şi vacanţe. Ieri am văzut la un magazin că se dau şi pantofi pe credit. Acum că ne-am luat de toate pe credit, a mai rămas să facem şi biserici pe credit. Căci ce este altceva modelul propus de Patriarhie, decât un exemplu de urmat şi în alte locuri. Am fost atât de întristat la aflarea veştii că Patriarhia se împrumută ca să construiască Catedrala Mântuirii Neamului, încât nu am mai avut energia nici să mă gândesc la ce înseamnă asta, la câte năpaste pândesc viitorul Bisericii noastre. Recunosc că ideea unei hyper-catedrale m-a înspăimântat încă de la început. Nu mi-a mirosit bine niciodată. Nu doar că nu m-a atras şi nu am înţeles eu această dorinţă a mai marilor noştri de a ţine pasul cu lumea modernă şi de a bate noi recorduri de catedrale zgârie nori. Nu ştiu de ce, dar un fior amar mă trece numai când îmi imaginez pe papa stând alături de patriarh în faţa altarului şi binecuvântând mulţimile de credincioşi “de toate cultele”. Parcă şi văd televiziunile transmiţând în direct din magistrala catedrală, în premieră “mondială”, prima împreună-slujire a papei cu un patriarh ortodox. Vi se pare grotesc scenariul? Probabil lucruri şi mai grave ne aşteaptă. Cine îşi putea imagina că acest simbol al mântuirii va fi construit pe credit până mai ieri? Pe mine unul m-a şocat ştirea. Aşadar, nu aveam de gând să zic nimic despre această problemă, este oricum treaba ierarhilor, ei decid, ei dau seama, nu trebuie să ne băgăm noi peste treburile lor şi să le tăiem elanul la soluţia care au găsit-o. Noi să ne vedem de ale noastre: să ne plătim creditele, să muncim mult şi să ne mulţumim că avem de muncă, să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate, bune şi rele, dar mai ales pentru că ne-a dăruit să trăim vremuri provocatoare în care putem să sporim în credinţă foarte uşor şi să avem plată multă dacă vom birui vânturile care bat cu putere din toate părţile. Şi mai trebuie să facem ceva: să dăm obolul nostru pentru construirea de sfinte lăcaşe, chiar dacă obolul nostru ajunge nu să fie măcar o cărămidă din zidul vreunei biserici, ci un mic cuantum la dobânda grasă a bancherilor. Dumnezeu primeşte jertfa noastră, aşa cum primeşte şi banul pe care noi îl dăruim în Numele Lui,  unui cerşetor prefăcut care probabil câştigă peste salariul minim. Ar fi bine însă ca cei care donează pentru catedrală să se roage şi ca aceasta să ajungă

Read more
1 46 47 48 49