Nu doar Ponta are dileme ce sa faca cu problema aurului: pe de o parte spagarii si securistii din PSD care il imping in fata, pe de alta parte strada care ii aminteste de primavara araba si de schimbarea guvernului din Bulgaria de asta-primavara (daca nu ma insel).

La un cu totul alt nivel, americanii au dileme nenumarate pe mai multe planuri. Ne vom rezuma la doua: economic si geopolitic.

Economic, dupa ce FED-ul a declarat prin primavara ca in toamna s-ar putea sa nu mai cumpere obligatiuni (sa tipareasca bani), si dupa ce a pus niste criterii care s-au cam indeplinit, acum ca a venit toamna s-au trezit ca daca se opresc nu din tiparit ci din accelerarea tiparitului, economia o sa se opreasca brusc. In mod similar in care un drogat are nevoie mereu de o doza mai mare si in nici un caz nu se pune problema se renunte, tot asa si FED-ul se afla in cercul vicios al dependentei de tiparnita. Nu vom analiza acum de ce l-a luat gura pe dinainte pe Shalom Bernanke sa promita marea cu sarea, cert este ca a facut-o si acum cand a venit momentul, nu prea poate sa tina promisiunea. Si nu doar pentru ca economia americana sta nasol de tot, ci mai ales pentru ca strainii au cam inceput sa vanda obligatiuni si ca sa compenseze FED-ul ar cam trebui sa mai cumpere el in locul acestora. Tehnica impingerii cutiei de conserve mai departe pe poteca (pushing the can down the road) a ajuns oarecum la un punct in care FED-ul nu o poate impinge prea usor in fata ci sunt nevoie de niscavai manevre mai complexe.

Aici ar interveni partea geopolitica. Fara un eveniment care sa sporeasca tensiunile externe si sa faca dolarul sa apara ca cea mai frumoasa fata dintr-o gramada de stirbe, americanii nu vor trece islazul. Pana acum au tot reusit sa provoace tensiuni pe piata bondurilor europene si sa transfere atentia dinspre datoria americana matematic insolvabila inspre crapaturile in soliditatea blocului european. Deocamdata europenii au gasit dupa multe esuari o formula de a rezista tensiunilor, prin declaratia lui Draghi ca „va face orice trebuie pentru a salva euro”, dand de inteles ca in ultima instanta va tipari euro, asa cum tiparesc si americanii dolari. Ceea ce a calmat oarecum tensiunile pe piata bondurilor tarilor europene in ciuda ratingurilor proaste date de agentiile americane. Evident, nu meritul lui Draghi este principal, cat mai ales flerul cu care Merkel a valsat ba la dreapta ba la stanga, ducandu-i pe nemti catre marginea prapastiei si aratandu-le haul ca sa ii sperie si sa ii convinga sa plateasca nota de plata. Nu s-a terminat inca show-ul nici pentru europeni, doar ca s-a calmant pe moment, in speranta ca se va intampla vreo minune.

Asadar, americanii au nevoie de un razboi mai serios pentru a putea mentine dolarul cat mai sus si pentru a convinge investitorii sa investeasca in obligatiunile americane care sunt teoretic cea mai sigura investitie pe lumea asta – pentru ca teoretic in momentul in care pica guvernul SUA, se alege praful de toata lumea. Probabil de aceea a fost lansata in 2009 si operatiunea „primavara araba” si cu siguranta Iranul a fost pedepsit pentru ca a renuntat la dolar in tranzactiile cu unele tari. Deci Obama a tot promis ca ataca Siria, dar Putin i-a cam speriat pe americani si le-a cam stricat calculele. Obama este insa mai ezitant ca Bush si nu a mers pana acolo incat sa-l flituiasca total pe Putin ci chiar azi au batut palma cu privire la cedarea armelor chimice de catre Siria si prin urmare renuntarea la atacarea ei.

Eu am insa o mica indoiala ca e doar o scurta pace de moment. Sa nu uitam si Sadam de cate inspectii de cautatori ai armelor de distrugere in masa a avut parte pana cand in final l-au atacat.

Marea dilema a investitorilor este insa daca atacarea Siriei va fi doar un boost pentru dolar si obligatiunile americane sau va declansa al 3-la Razboi Mondial. Iata aici dileme serioase, nu ca ale lui Ponta …