Category: Istorie

Un interviu memorabil cu Andrei Pleşu

4 comments

Pe 4 noiembrie, Adevarul a publicat un interviu extrem de interesant cu Andrei Plesu intitulat: “Am dovada existenţei lui  Dumnezeu” legat de perioada in care a fost ministrul de externe al Romaniei. Va invit sa il cititi si pentru a va starni interesul redau doar cateva idei: – Plesu gaseste o dovada a existentei lui Dumnezeu faptul ca lumea inca supravietuieste avand conducatori precum cei pe care i-a cunoscut cand era ministru de externe; mi-am adus aminte din nou de cuvintele lui Paisie Aghioritul care spune ca in zilele de azi Dumnezeu tine lumea cu doua maini – in sensul ca oricand lumea se poate autodistruge; – extrem de interesanta relatarea convorbirii telefonice pe care Plesu a avut-o cu Albright in timpul bombardamentelor asupra Belgradului care au avut loc chiar de Pasti. Pentru ca pe-atunci eram si noi importanti cat de cat, caci rusi vroiau sa ne survoleze aerian sa le trimita arme sarbilor, si in plus americanii ne vroiau in NATO ca sa poata acum sa isi planteze rachetele la noi, Plesu a ridicat problema ca nu se cuvine sa ataci pe crestini de Pasti, e ca si cum i-ai ataca pe musulmani de Ramadan; asta l-a intrebat atunci pe Plesu, cat la suta avem noi catolici de se preocupa el asa de mult, proasta neintelegand in primul rand ca Plesu se referea la sarbi si in al doilea rand neavand idee ca noi suntem ortodocsi – crestini, ea ne credea musulmani. Aviz naivilor care cred ca NATO ne iubeste pentru ca suntem cruciati impreuna si aparam niste principii; uimitor cum un alt personaj nedemn de a-i mai mentiona numele, tot prim-ministrul unei tari NATO l-a intrebat atunci: intre ce ore e pastele? Ca si cum ar fi fost oarecum de acord cu ideea de a opri macelul de Pasi si se informa de detalii ca sa incerce sa ii convinga pe americani sa opreasca bombardamentele. Admirabila initiativa lui Plesu de a incerca sa faca un strop de bine in acele vremuri draconice. Peste ani si ani, insa, atat Plesu cat si Constantinescu sunt datori cu scuze poporului roman pentru ca au permis un macel asupra fratilor sarbi pornind de la premize false – ca ar fi existat euprari etnice; dupa ani si ani s-a dovedit ca acestea au fost minciuni, pretexte pentru care americanii au “rezolvat” pentru o buna vreme, un potential cap de pod al rusilor inspre vest; – pitoreasca imaginea pe care Plesu i-o face lui Radu Vasile, ca fiind pragmatic; plina de umor relatarea despre demisia sa si cum i-a cerut Radu Vasile sa il faca ambasador la Luxemburg; – pitoreasca si imaginea lui Constantinescu care ne invarte inca o data cutitul in inima cu privire la ultima speranta pe care am avut-o ca Revolutia va putea sa faca o schimbare reala in Romania; iata cine era omul in care ne puseseram noi sperantele; imi aduc aminte de acele zile, cat entuziasm, cata bucurie cand am scapat de Iliescu, cate vise spulberate; peste ani si

Read more

Câteva gânduri despre Constantin cel Mare

2 comments

Am încercat să aflu de ce i se spune “cel Mare”. Mi-a starnit interesul cartea Siragul Margaritarului și am dorit să aflu mai mult despre Sfantul Constantin, așa ca m-am aruncat unde mi-a fost mai la îndemană: pe wikipedia (nu recomand) și pe youtube. Poate ar fi fost util și un acatist și poate alte cărți mai sigure, dar deja sunt impresionat de detaliile pe care le-am aflat, pe lângă ceea ce stiam deja din Viețile Sfinților. Prima impresie ar fi că Constantin era un om care știa ce vroia, un om dintr-o bucată. A avut o copilărie grea, a crescut la curtea lui Dioclețian, departe de familie, ținut aici ca garanție că tatăl său va fi fidel lui Dioclețian. A cunoscut răutatea acestuia,  a luptat pentru el și i s-a dăruit ca propriului tată, sperând că va primi recunoașterea acestuia care recunoaștere, însă, nu a venit. În momentul în care Dioclețian a renunțat la conducere din cauza bolii și și-a numit succesorii, Constantin a fost trecut cu vederea deși toată lumea se aștepta ca el să fie unul dintre cei doi auguști, luând în considerare meritele și comportamentul său. Neavand încotro, Constantin a fugit la tatăl său (nu avea de ales) și a început să își lucreze traseul spre împărăție pas cu pas din nou, luptând cot la cot cu soldații împotriva barbarilor, pentru a le atrage încrederea și fidelitatea și pentru a le arăta cine este și ce poate. Încet-încet Constantin s-a făcut remarcat ca un luptător feroce și conducător militar priceput și la momentul oportun a preluat de la tatăl său titlul de Augustus. Avand in vedere calibrul sau si performantele deja obtinute, Constantin nu ar fi avut nici o problema sa stea cuminte in banca sa, sa conduca si sa intareasca cat mai mult districtul sau fara sa isi asume riscuri inutile. Unii ar fi inclinati sa il judece pe conducatorul Constantin de la vremea luptei sale pentru cucerirea intregului Imperiu Roman prin prisma sfinteniei dobandite ulterior. Este un reflex firesc dar total incorect care denota superficialitatea cu care intelegem ce inseamna sfintenia si cum se cucereste. Viata unui om are o dinamica atat de complexa incat nu o putem intelege nici daca ar fi avut 100 de biografi sa ii scrie fiecare gest pe care il facea. Niciodata nu putem stii ce era in inima si in mintea unui om. Nu putem stii ce l-a manat pe Constantin in lupta: pura dorinta de a cuceri, slava desarta si orgoliul sau  dorinta de a elibera Roma de tiranul Maxentius, de a aduce pace, toleranta si prosperitate – asa cum reusise in Galia pe care a condus-o –  si in locurile care aveau parte de razboaie civile sau atacuri ale barbarilor in permanenta . Interesant in lupta cu Maxentius mi s-a parut si cum i-a sucit Dumnezeu mintea acestuia sa iese la razboi in intampinarea lui Constantin desi era logic si calculat ca sa il astepte in Roma. Maxentius ascultand insa de “oracol” s-a grabit sa il intampine si

Read more

Blocaj la toate nivelurile

2 comments

De la orice altitudine ar fi sa privim si in orice spectru am analiza, Romania se afla in blocaj. Daca e sa analizam politic, calitatea materialului uman care a ajuns in straturile superioare de conducere este josnica. De fapt, cu greu putem sa spunem ca in politica mai avem ceva material uman, ci mai degraba avem numai “dihanii cu doua picioare“, care s-au degradat atat de mult incat au ajuns sa se manance intre ei chiar si in interiorul aceluiasi clan. Chiar daca par oameni in aparenta, ei nu sunt ce par a fi, ci doar umbra unor imagini bine polishate. Daca este sa ii luam la rand, nu doar ca multi dintre politicienii actuali au simptome de bolnavi mintali, dar unii chiar dau semne de retard, nefiind in stare nici sa mentina un discurs coerent, cursiv sau avand manifestari cu totul aberante si lipsite de sens, cum a fost dansul acelui PDL-ist care oarecum este doar un mic varf de aisberg al nivelului uman care probabil exista in politica romaneasca. Cei care insa au oarece capacitati intelectuale, le folosesc mai ales indvidual pentru luptele cu cei care cauta sa le ia locul, cu cei care cauta sa ii dea jos de pe scaun si cu cei care cauta sa le sustraga sau sa le afecteze in vreun fel “combinatiile”- functia politica nefiind altceva decat parghia de acces catre aceste combinatii, ea fiind totodata intr-o continua efemeritate de care de altfel e constient orice politician, prin urmare lacomia si graba gasindu-si astfel o logica justificare. Poate ar fi cazul totusi sa spunem cate ceva si despre ce consideram blocaj. Nu stiu in ce masura insa are vreun rost, pentru ca situatia Romaniei, din orice punct de vedere ar fi privita, este tragica: ne aflam in blocaj la toate nivelurile. Va mai amintiti sintagma “posturi blocate” prin care acum un an, doi, – la inceputul colaborarii noastre cu FMI – era folosita pentru a explica oarecum “oficial” de ce statul nu mai angajeaza nicaieri, dar neoficial desi posturile erau blocate, cine avea pile la partid si putea sa si cotizeze corespunzator putea foarte usor debloca orice post? Ei bine, ati prins ideea. Doar ca daca blocajul posturilor era pur si simplu doar un aspect al unui mecanism ticalos al Romaniei pervertite, acum blocajul este nu doar functional, determinat, cauzat de sistem, ci este un blocaj sistemic dar mai ales ideatic. Cu alte cuvinte, nu doar ca suntem in groapa cu rahat, dar nimeni nu are nici macar o idee vaga ce am putea face ca sa iesim de aici.Si pe deasupra, putini sunt cei care recunosc ca suntem in rahat si si mai putini cei carora le pasa. Sistemul politic roman este blocat. In primul rand pentru ca prin nivelul de degradare in care s-a ajuns, nici un om de valoare  nu va avea curajul sa intre in politica. Ma refer aici de oameni cu valoare utila care ar putea folosita si care ar putea aduce solutii, nu la oameni cu

Read more

De Înviere Cristoiu ne scuipă pe obraz

3 comments

Ca rob făr’ de minte, A trădat Iuda Pe-Adâncu-nţelepciunii — (Prohodul Domnului)   Nu am avut de lucru si am zis: ia sa vad totusi ce zic astia. Am urmarit dezbaterea Historia din 20 de aprilie cu tema “Oare chiar ne-am nascut ortodocsi, nu cumva asta e doar propaganda?”. Invitati: expertul in manipulari, Ion Cristoiu si profesorul Daniel Barbu, politolog. Speriati ca la noul referendum care se apropie statisticile vor arata din nou ca marea majoritate a romanilor sunt ortodocsi, cativa destepti s-au gandit sa mai zgarme putin lucrurile si sa incerce sa mai incerce sa clatine inca unul dintre miturile fundamentale ale poporului roman: acela ca s-a nascut ortodox. Acest adevar, daca nu ma insel, eu l-am asimilat inca de pe bancile scolii din epoca comunista cand profesorii de istorie m-au manipulat ca sa cred astfel. Nu stiu daca de pe vremea comunismului sau dupa Revolutie, dar cam prin scoala generala imi aduc aminte ca am aflat ca eu prima data ca noi romanii ne-am nascut ortodocsi. Bunaoara, odata cu formarea poporului roman, avand in vedere ca doar ce trecuse pe-aici Sf. Apostol Andrei si crestinismul incepuse sa creasca in fostul imperiu, era la mintea cocosului ca poporul roman s-a nascut o data cu dezvoltarea religiei crestine, nu doar ca istoric este de bun simt aceasta teorie dar si dovezile arheologice sunt in acest sens, chiar cele care au fost descoperite recent. Recunosc ca nu am citit revista cu pricina al carei coverstory a fost acesta: “Un cliseu propagandistic: Ne-am nascut ortodocsi”. Ma asteptam ca sa inteleg insa din dezbaterea filmata care sunt argumentele sau contraargumentele acestui “cliseu”. Dezbaterea – care de fapt nu e dezbatere, ci o refulare a ofurilor invitatilor cu privire la anumite aspecte din viata religioasa a romanilor – a inceput prin prezentarea statisticilor “infricosatoare” conform carora foarte multi romani se declara ortodocsi si de asemenea foarte multi au incredere in Biserica. Ca sa deschida putin subiectul, ataca domnul Barbu care lanseaza ideea ca ateii au un fel de jena de a se declara atei tocmai datorita faptului ca inainte de revolutie ateismul era religia de stat si prin urmare nu vor sa fie asociati cu fostul regim. Penibila ideea, de altfel chiar fara nici o sustinere deoarece pierde din vedere un mare amanunt: raspunsul la recensamant este dat de fiecare intr-un cadru privat, in fata unui necunoscut fata de care nu cred ca vreun ateu sa aiba o jena, un complex, sa declare ca e ateu. Destul de glumeata argumentarea: cat de multi sa fie acei atei care nu se declara ortodocsi pentru simplul fapt ca nu vor sa para diferiti de ceilalti, nu vor sa para altfel sau le e frica de cine stie ce tabuuri colective? Dupa domnul Barbu, domnul Cristoiu enumara si el chestiunile care il streseaza pe el cu privire la viata religioasa in Romania: de ce participa multi la sarbatori, de ce se duc multi la slujbe, de ce multi aprind lumanari, de ce sunt atatea emisiuni despre credinta

Read more

Wikileaks si 1848

Leave a comment

Ati vazut vreodata emisiunea Connections de la Discovery? Daca nu ati urmarit-o, v-ati putea intreba ce legatura sa fie intre cele doua. Ei bine, l-am vazut zilele trecute pe Benigni facand o exegeza a imnului Italiei si mi-a atras atentia un simbol comun cu imnul nostru, anume “trezirea”. Unitatea si libertatea sunt evidente, caci acesta era trendul, cu totii am invatat la istorie care au fost problemele si rezolvarile epocii de atunci. Am ramas insa surprins ca de fapt, nu doar unitatea si dorinta de libertate si de alungare a jugului de secole al imperiilor a fost elementul comun al acestor revolutii. Nu doar nazuintele ci si limbajul si metaforele folosite in formularea si expunerea literara a acestor nazuinte sunt atat de similare, incat cele doua Imnuri in compozitia si structura mesajului lor par copiate unul dupa altul. Cu siguranta ca conteaza si faptul ca cei care au facut revolutia la noi (si prin zona) au venit de prin vest si au importat o data cu ideile si simbolistica. Dar ca sa se ajunga pana acolo incat trezirea din somn sa fie invocata si in imnul Italiei, nu ma asteptam, a fost o surpriza. Iata mai bine insa exemplificarea ca sa intelegeti despre ce vorbesc: “Desteapta-te romane din somnul cel de moarte” “Fratelli d’Italia, / l’Italia s’è desta” Introducerea incepe cu apelul la trezire in ambele imnuri. Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume / Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman, dell’elmo di Scipio / s’è cinta la testa. Dupa trezire, ni se indreapta atentia spre strabunii virtuosi. Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine /Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii; Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii! Stringiamci a coorte,siam pronti alla morte.Siam pronti alla morte,l’Italia chiamò. Dupa invocarea trecutului, ochii ne sunt atintiti in prezent inspre multimile de luptatori care stau gata sa se arunce in lupta precum lupii in stane (la romani) sau … mai elegant adunati in cohorte (la italieni) – unitate militara tactica a romanilor care producea spaima dusmanilor numai cand o vedeau. etc, etc Cum am ajuns la Wikileaks insa? Pentru multi deja este destul de evident ca Wikileaks nu este pur si simplu o intamplare, un banal hacking, o revolutie din interiorul sistemului sau un pas catre democratizarea informatiei. Wikileaks nu este deloc o scurgere ba chiar este o substanta foarte controlata si foarte bine definita, cu un rol precis definit si pe care il putem deja indentifica prin rezultatele produse deja in cateva state din Africa de Nord. Va amintiti terminatorul din Terminator 2 cum atunci cand a fost aruncat in foc s-a topit intr-un lichid care apoi s-a refacut la loc in cateva secunde, unindu-se picatura cu picatura si facandu-si treaba desi parea o substanta topita fara forma sau substanta, daramite vreun command center sau macar un amarat de circuit care sa coordoneze moleculele substantei catre o anumita directie si care

Read more

Roberto Benigni – Trăiască Italia!

One comment

– un discurs inedit al lui Benigni despre imnul Italiei, putina istorie si patriotism – Garibaldi si alti patrioti italieni au intrat in politica si au iesit mai saraci decat au intrat – nu poti sa iubesti putin asa cum nu poti sa mori putin; iubirea adevarata este eterna; patriotii care si-au dat viata la 25 de ani pentru noi (italienii de azi) ne-au iubit de pe atunci; ei ne-am simtit atunci pe noi cei de acum, ne-au constientizat; – daca nu stim de unde venim nu stim nici unde ne ducem – allegria e cuvantul nostru, nu poate fi tradus in nici o alta limba – Trezirea! Sa ne trezim! E singura solutie ca sa ne implinim visurile noastre! – orice imperiu din lume e o palida copie a Imperiului Roman Iata si imnul: http://en.wikipedia.org/wiki/Il_Canto_degli_Italiani [youtube 7zLFm-nAyUM]

Read more

Azi Egiptul, mâine noi

2 comments

A picat Mubarak, cine urmeaza? Ca si in decembrie 1989 in Romania, revolutia din Egipt a avut ca motive principale foamea. Ca o dovada este faptul ca de exemplu in Emiratele Arabe Unite, unde sistemul este tot unul  totalitar, dar situatia economica cu totul alta, nu exista revolutie, desi Osama de acolo se trage si desi cei mai multi teroristi din atacurile din SUA din 2001 au fost din EAU. Regimul din China, ca sa nu pice, a dezlegat putin cureaua in economie si a incercat sa incropeasca un capitalism care pentru 10-20 de ani va merge, dar deja sunt semne ca incepe sa schioapete si cu siguranta vom vedea o revolutie si in China. Semnul mare de intrebare pe care mi-l pun eu este cine urmeaza. Cu siguranta revolutiile nu se vor opri in Egipt. Twiterul si Facebook-ul au avut un rol important, iar educarea oamenilor prin intermediul internetului va duce inevitabil la pornirea unei revolutii impotriva bancherilor – adevaratii dictatorii ai lumii contemporane. De altfel, preturile produselor agricole care au dus la sporirea foamei in Egipt, au crescut din cauza speculatiilor si a banilor pompati aiurea in banci de catre americani, ei sunt principalii vinovati ai exploziei preturilor. Faptul ca in Egipt a explodat mamaliga trebuie sa fie un semn de ingrijorare pentru toti dictatorii din lume, fie ei mai old-style, cum era Mubarak sau mai camuflati cum sunt de exemplu bancherii de azi si liderii europeni, impreuna cu vasalii lor locali. “Off with their heads” strigau studentii  britanici care atacau masina in care se afla printisorul la ultimele mariri ale taxelor pentru studenti in Marea Britanie. Iluzia civilizatiei si a modernismului ne-a facut sa uitam pentru o perioada ca istoria se repeta. O data cu adancirea in criza, cu scumpirea preturilor si cu lipsa locurilor de munca, oamenii se vor intreba de ce se intampla toate acestea si vor cauta vinovatii. Marele semn de intrebare este daca “salvatorul” popoarelor de data aceasta va fi ultimul sau doar un alt inainte-mergator.

Read more
1 2 3 4 5