Author: admin

Autostrada catre Iad Traind usurel, traind liber, Bilet catre o calatorie fara intoarcere Nu cer nimic, lasati-ma in pace Luand totul in lunga mea cale Nu am nevoie de judecata, nu am nevoie de rima Nu-i altceva ce mi-as dori mai mult sa fac Luand-o in jos, party time Prietenii mei o sa fie si ei acolo Sunt pe autostrada catre iad Nu sunt semne de oprire, nici limite de viteza Nimeni nu o sa ma incetineasca Ca o roata, o sa ma rotesc Nimeni nu o sa ma incurce Hei Satan, mi-am platit datoria, Cantand intr-o trupa de rock Hei mama, uita-te la mine Sunt in drum catre pamantul fagaduintei Sunt pe autostrada catre iad (nu ma opri) Si o iau in jos, in jos cat cuprinde Sunt pe autostrada catre iad Pentru multi rockeri, rockul este doar fun, muzica tare, spirit liber, prieteni adevarati, blugi si tricouri misto, concerte, bere etc. Cu siguranta, majoritatea rockerilor stiu insa si limba engleza si temele predilecte ale rockului. Ei stiu pe dinafara versurile melodiilor preferate si urmaresc interviuri cu artistii favoriti.  Pana acum nu am intalnit un singur rocker prost, care sa nu stie macar sa inteleaga engleza, daca nu si sa o vorbeasca foarte bine. Practic engleza este o lingua latina a rockului, asa cum italiana este pentru opera. Putini rockeri sunt cei care isi pun problema mesajului transmis prin muzica. De altfel, nu doar rockeri, toti oameni din ziua de azi, se concep, cresc, sunt educati si se misca in jurul televizorului sau a radioului, iar mai recent a calculatorului. Cine isi mai pune problema azi, oare ce zice ala care canta, ce mesaj transmite, sunt eu de acord sau nu cu el? Superficialitatea este o regula in multe privinte, este banal ce spun, dar filtrarea muzicii pe baza mesajului transmis este deja o raritate, pare ceva absurd si sa spui ca tie nu iti place o melodie deoarece nu esti de acord cu versurile sau deoarece viata artisului ti se pare nu prea demna de urmat. De fapt nu doar cu muzica se intampla asa, ci si cu literatura. Multi citim carti scrise de autori despre care nu stim mai nimic. La fel si cu filmele, nu alegem un film pe baza calitatii regizorului sau a actorilor care joaca, alegem ce ni se pare noua interesant din ce ni se pune pe masa de “divizia de marketing” a companiei respective. Asadar, vrem nu vrem, ascultam muzica, citim carti, vedem filme fara sa ne intereseze prea mult “ce hram poarta”. La muzica nu prea ne intereseaza versurile, la carti ideile (desi aici e mai complexa problematica), iar la filme este oricum imposibil sa stii dinainte ce schimbare asupra ta va avea vizionarea unui film. Nichita Stanescu supunea o data, ca o niste versuri urate pe o melodie frumoasa, sunt retinute mult mai usor decat niste versuri frumoase pe o melodie mediocra. Asta in conditiile in care avem rabdarea si interesul sa mai ascultam versurile, pentru ca de multe ori

“Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.” (Matei cap 17 v.18#20) Cuvintele Mântuitorului referitoare la puterea credinţei de a muta munţii din loc sunt binecunoscute. De multe ori, preoţii în predici ni le reamintesc şi uneori chiar subliniază minunile care s-au înâmplat în istorie, când credinţa a mutat munţii din loc la propriu, nu doar în mod figurativ care este de fapt sensul evident al metaforei. Îmi amintesc că un părinte când amintea despre aceste cuvinte, spunea că adevăratul munte este omul brută şi mutarea lui este transformarea într-un bun creştin. Iar dânsul, ca un preot cu experienţă, ne mărturisea că la viaţa lui a văzut mulţi oameni care s-au transformat total, s-au schimbat atât de mult încât într-adevăr putem spune că un sâmbure de credinţă poate muta munţii din loc. Este într-adevăr greu de crezut că doar un sâmbure de credinţă poate să mute munţii, fie ei munţi adevăraţi sau munţi în sens figurat: munţi de necredinţă şi îndoială, munţi de nepăsare şi delăsare, munţi de deznădejde şi amărăciune. Însă dacă cugetăm puţin, înţelegem de ce Mântuitorul a zis sâmbure şi nu a folosit alt cuvânt care să semnifice micimea, cum a folosit de exemplu acul: “mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului …” (Luca 18#25). Eu cred că Mântuitorul a folosit sâmbure pentru a da de înţeles că sâmburele poate să rodească şi poate face rod mare, care rod mare va fi în stare, poate mai târziu dacă nu mai devreme, să mută munţii din loc. Şi nu doar că poate ci chiar trebuie să îi mute, pentru a putea spori viaţa. Aşa cum arborii din jungla de la ecuator, trebuie să se lupte pe viaţă şi pe moarte cu celelalte plante şi cu ceilalţi arbori, pentru a supravieţui, şi credinţa noastră, dacă o lucrăm cum trebuie şi dacă vrem să crească, să sporească şi să ajungă cât mai sus, trebuie să işi înfigă rădăcinile cât mai adânc în pământ şi astfel credinţa mută munţii de pământ atunci când doreşte să ajungă cât mai sus. Ar fi multe de comentat şi povestit despre aceste cuvinte şi îndemnuri lăsate nouă de Mântuitorul spre lucrare. Cuvintele Mântuitorului de fiecare dată când ni le reamintim şi cugetăm la ele, trezesc noi şi noi sensuri şi reaprind focul credinţei în inimile noastre, îndemnându-ne să ne autodepăşim şi să cautăm să înţelegem din ce în ce mai mult, dar şi să devenim din ce în ce mai buni. Nu există să ascultăm sau să citim cuvintele Mântuitorului şi să rămânem insensibili, fără nici o reacţie.  Poate doar dacă într-adevăr nu mai avem minte să înţelegem şi nici inimă care să nu fie îngheţată precum o planetă atât de îndepărtată de soare încât căldura acestuia nu o mai poate dezgheţa. Dar nu despre credinţa care mută munţii am dorit să scriu, ci despre gândul care poate muta munţi.