Frecvenţa cutremurelor în 2011 faţă de anii anteriori

Pe baza listei cutremurelor semnificative oferta de U.S. Geological Survey, am facut un tabel cu frecventa lunara a cutremurelor. Mentionez ca nu m-am prins ce inteleg ei prin “semnificativ”, dar nu conteaza prea mult.  Cert este ca lista nu contine replicile, desi ar fi interesante si astea. coloana 1: anul coloana 2: numarul de cutremure semnificative coloana 3: numarul de cutremure semnificative per luna 2002 43 3,58 2003 66 5,5 2004 48 4 2005 46 3,83 2006 34 2,83 2007 55 4,58 2008 58 4,83 2009 72 6 2010 68 5,66 2011 18 7,2 Pana nu trece anul nu putem insa trage concluzia ca 2011 este special, mai ales ca relevanta ar fi si o medie pana la o perioada similara in anii anteriori – nu am avut rabdare si pentru asta. Cert este insa ca cutremurul din Japonia probabil va afecta economia mondiala mai mult decat multi banuie acum. Deja bursele se prabujesc si nu doar bursele japoneze sau asiatice. Principala influenta este legata de spaima fata de centralele nucleare. Toata lumea se va gandi: daca nici japonezii nu le pot face sigure, atunci nici altii prin urmare mai bine fara. Lucrurile nu stau insa tocmai asa, si japonezii au lipsuri si se pare ca nu stateau bine la securitate deloc. Asadar, dupa ce ca petrolul oricum e pe terminate si este clar ca asistam la ultimele momente inainte de constientizarea cat mai pe larg a acestui fapt oarecum incert pentru unii in zilele noastre, acum oamenii se vor feri si de principala alternativa la petrol: energia nucleara. Un al doilea efect de contagiune este impactul pe care vanzarea bondurilor americane il va avea asupra unei americi care si-asa nu stia cum sa atraga vanzatori si cum sa mentina pretul. Nu este exclus ca vanzarea masiva a bonurilor de trezorerie americane sa produca prabusirea dolarului intr-un ritm accelerat care poate duce la crearea unei situatii de panica. In scenariul din documentarul The Day The Dollar Fall, criza dolarului porneste de la o vanzare masiva de dolari pe piata asiatica. Acum japonezii nu doar ca vor vinde dolari ca sa cumpere yeni pentru reconstructie, dar probabil vor si vinde bonurile de trezorerie americane in conditiile in care americanii depind vital de mentinerea pretului la acestea si de atragerea unui numar cat mai mare de cumparatori. Un al treilea efect este produs de caderea capacitatii de productie a Japoniei. Nu avem idee cate componente si cate electronice ne vin de la japonezi, chiar daca pe ele scrie Made in China. Mare parte din procesoare, memorii si alte circuite sunt de fapt fabricate in Japonia, si asamblate in China. Pe termen scurt, preturile vor exploda in lipsa productiei. Pe termen mediu-lung, China probabil va recupera, ceea ce va largi si mai mult falia dintre cei doi giganti ai economiei mondiale. Bineinteles, ca de fiecare data, Japonia ne poate uimi si poate sa revina cu forte noi. Avand insa in vedere rata de imbatranire a populatiei, sunt insa ferm convins ca le va lua

Read more

Argentina, viitorul nostru

http://vimeo.com/20736637 Cum vi s-ar parea o fabrica in care patronii sunt angajatii, toti ia acelasi salariul, deciziile se ia prin vot si castigurile se impart asemenea. Ideal, nu? Asta se intampla in Argentina in unele locuri. In fabricile falimentate si inchise, muncitorii incearca sa ia totul de la capat, se lupta cu judecatorii si cu politaii ca sa primeasca dreptul de ale prelua deoarece oricum nimeni nu le cumpara, si chiar reusesc. Documentarul e interesat de vazut mai ales pentru a vedea ce ne asteapta si pe noi. Romania inca nu a intrat in faliment, dar viitorul nu poate fi altul pentru o tara in care din ce in ce mai putini oameni muncesc, din ce in ce mai putini platesc taxe si deciziile macroeconomice sunt impuse de FMI – la fel ca in Argentina. Vazand documentarul ma intrebam: oare oamenii astia de ce nu se duc sa munceasca pamantul, sa-si creasca o gaina, un porc, niste cartofi etc. Nu stiu daca imi dau eu bine seama, dar cred ca acum traim in Romania intr-un moment cheie in care oameni care peste un an doi nu vor mai avea locuri de munca, au ultima sansa ca sa se mute la tara si sa incerce sa devina autosuficienti, sa isi castige mancarea din propria munca. Intr-adevar este greu sa faci trecerea, fiecare spera ca criza asta sa se termine o data si sa inceapa sa creasca iar salariile si accesul la credite. Lumea nu intelege ca ce a fost nu va mai fi si ca adevarata criza inca nu a inceput. Ma amuz cum se discuta despre criza alimentara la TV pe la noi: criza alimentara nu va insemna ca nu avem de mancare ci ca lumea nu isi va mai permite sa cumpere. Destul de linistitor, adica oamenii pot sa inteleaga ca va trebui sa mai renuntam la mici din cand in cand si la prea multa bere, sau ca va trebui sa cumparam produse expirate (la oferta), de alea mai ieftine fata de alea mai bune care le luam acum. Sunt de acord ca intr-o prima etapa va fi problema preturilor, dar dupa ce supermarketurile vor fi devastate si comertul se va limita la un troc de baza in urma disparitiei monedei si inchiderii bancilor, cine va mai avea de mancare? Sa ii vad atunci pe reporteri destepti de acum cum vor merge ei la supermarket cu ligheanul de bani si cu tichetele ca sa cumpere paine. Este uimitor cat de putini inteleg ca traim intr-adevar momente critice, pana si unii oficiali incearca sa ne spuna printre randuri, cum ar fi Adrian Vasilescu, consilierul lui Isarescu: “Chiar dacă vom avea şansa să ieşim din recesiune, rămânem cu criza. Această criză schimbă lumea şi ne obligă să avem un alt stil de viaţă” Ma indoiesc ca prin alt stil de viata dl. Vasilescu a vrut sa spuna ca doar nu vom mai avea credite si ca doar ca va trebui sa muncim mai mult, sau doar ca vom fi nevoiti

Read more

OTVizarea presei româneşti

Niciodata nu am avut pretentii mari de la presa romaneasca constientizand ca avem sute de ani de recuperat fata de lumea civilizata, ca de altfel in mai multe domenii. Daca exista insa un domeniu in care excelam si in care ii batem nu doar pe vestici dar si pe americani este paranormalul. Fara prea multa educatie, bolnavi de un pseudo-misticism cu influente din spatiul religios, multi romani au o inclinatie spre paranormal bine inchegata si datorata in principal  golului spiritual lasat de comunism si incapacitatii Bisericii de a umple acest gol dupa Revolutie, tocmai din cauza dezastrului reusit de comunisti. Diavolul a otravit deci si pe vremea comunismului, prin lupta pe fata impotriva credintei, dar si ulterior prin deturnarea cautarilor firesti ale omului si inclinatiei catre religiozitate specifica poporului roman. Nu doar la noi paranormalul si falsele credinte au prins avant in perioada anilor 90. Prin globalizare, care pe piata ideilor religioase a permis exportul filosofiilor asiatice inspre occident  si prin cresterea roului mass-mediei in formatarea mintilor oamenilor, atat Europa Occidentala cat si fostul lagar comunist au cunoscut un avant al unor noi credinte mai orientate catre nevoile si aspiratiile omului modern, mult mai simplu in gandire fata de stramosii lui, lipsit de echilibru si fara repere. In plus, o data cu accelerarea timpului si cu erodarea puterilor sufletesti ale oamenilor, cum ar fi dreapta socoteala, rabdarea, spiritul critic, a devenit din ce in ce mai usor ca orice sarlatan rau intentionat sa poata sa devina guru si sa manevreze mase intregi de oameni. Asftel se explica si “succesul” lui Dan Diaconescu care a hipnotizat mii de romani prin emisiuni atat de josnice si de penibile incat probabil daca nu am fi obisnuiti cu OTV-ul si am ateriza in ziua de azi venind din perioada interbelica, am considera lumea ca o casa de nebuni daca am privi-o prin prisma OTV-ului. Nu vreau sa elaborez prea mult pe tema OTV. Este trist ca exista in Romania si este dovada erodarii intelectuale a poporului roman. Succesul OTV-ului ar trebui sa dea mult de gandit celor care pun la cale educatia in Romania. Daca in domeniul sanatatii ne aflam in ceasul al 11-lea, sunt sigur ca in domeniul educatiei, ceasul 12 a trecut si imbecilizarea generalizata ne va costa mult mai mult in anii care vor veni. Si ca si cum pentru ca avem un OTV nu ne-ar fi de ajuns, am observat in ultimul timp un proces si mai macabru: OTV-izarea intregii mass-medii romanesti. Nu ca ar fi fost cine stie ce calitate sau profesionalism – cu exceptia unor mici oaze de aer respirabil – dar totusi diferenta intre OTV si Realitatea era ca de la o varza acra stricata aruncata in mijlocul strazii vara la 40 de grade si o un soricel mort toamna pe ploaie cand putoarea este totusi acceptabila si de la cativa metri departare deja dispare. Ei bine, acum diferenta asta nu mai exista, Realitatea a pornit pe o cale a trivializarii si imbecilizarii pe care cred ca

Read more

Roubini: Portugalia e cu un picior în groapă

– germanii au anuntat ca vor oferi imprumuturi de urgenta la dobanda mica grecilor, insa asta nu rezolva nimic: grecii nu au gasit inca o solutie sa taie cheltuielile bugetare – bancile irlandeze au datorii atat de mari incat daca le transfera la guvern il falimenteaza – restructurarea datoriilor trebuie facuta atat in sectorul privat cat si in cel public – orice e de facut, nu prea mai e timp pentru salvarea periferiei UE: sunt probleme cronice care vor dura ani de zile pana se vor rezolva – elefantul din camera e Spania: e prea mare ca sa fie salvat dar e si prea mare ca sa nu fie salvat http://www.youtube.com/watch?v=7F6gQVCWWxI

Read more

Moldova între laba ursului şi steluţele căzătoare

Ascultam cam acum o lună la radio un interviu cu un politruc moldovean. Se discuta despre orientarea Moldovei către Europa şi aderarea la unele valori şi instituţii europene, despre tratate de colaborare şi aderarea la unele principii de drept şi la orientarea societăţii către valorile europene. Am avut o tresărire pentru moment, pentru că limbajul suna similar cu al politicenilor noştri înainte de integrarea României în UE. Tonul, argumentaţia, expresiile englezeşti forţate, şabloanele formaliste de exprimare dorit elevată dar evident dobitoacă, tot ce spunea politrucul păreau un replay cu accent moldovean al discursurilor politicenilor românii care încercau să convingă care mai de care că el e mai european ca contracanditatul lui. Dar nu doar politicienii au avut această boală. Orice şef de birou de la vreo primărie comunală îţi putea cânta aceeaşi placă a alinierii la normele europene, a adoptării legislaţiei europene sau de îndeplinire sau neîndeplinire a aquisului comunitar. Şi fiecare încerca să se încadreze într-un portret al unui viitor ipotetic în care România (acum Moldova) va intra în rândul lumii, va scăpa de orice primejdii ale trecutului (adică ruşii) şi va adera la un nou set de valori (bineînţeles european) care ne va aduce numai bunăstare şi bucurie. M-a mâhnit discursul, l-am ascultat deşi nu prea am habar de ce se întâmpla în Moldova şi am realizat brusc că momentul în care se află Moldova acum este oarecum similar cu extazul trăit de România înainte de a intra în UE. Mai precis, aspiraţiile şi năzuinţele românilor de peste Prut sunt similare cu visurile pe care şi le făceau românii de dincoace de Prut, cum că vor intra în UE şi astfel vom intra şi noi în Europa, în rândul lumii, în societatea democratică şi prosperă. Ce alternative avem? – întrebau euro-fanaticii. Dacă spuneai că alternativa ar fi să ne vedem singuri de capul nostru, te catalogau în cel mai bun caz nerealist – dacă mediul era unul cu pretenţii elevate – şi ultranaţionalist dacă cel pe care încercai să îl convingi că Europa nu este ceea ce pare era un simplu cartof de televizor spălat pe creier de propaganda de partid. Cum să existe o altă cale când vedem Europa ce bine o duce şi vedem cum ruşii abia aşteaptă să ne integreze ei în CSI la cea mai mica amânare a avântului nostru către Europa? Cum să putem gândi că românii ar fi în stare să crească singuri, fără ajutorul standardelor europene şi fără banii veniţi de la Europa, dar mai ales fără purtarea de grijă a organismelor europene care nu vor mai lăsa pe neosecurişti să ne fure totul cum au făcut după revoluţie. Cum să sperăm la o democraţie şi o libertate reală când neocomunistul Iliescu nu ne mai lăsa o dată în pace şi ne tot trăgea în urmă din avântul nostru către o societate deschisă şi cu adevărat democrată fără infulenţele fantomelor trecutului care nu putea fi realizată decât sub umbrela UE? Într-adevăr, lucrurile păreau atât de clare şi atât de evidente pentru 99,99%

Read more

Prăbuşirea uriaşului

Politica este o treabă complexă, iar geopolitica este şi mai complexă. Ca să nu mai zicem de economie. Dar ca la fotbal, fiecare avem dreptul la o părere, şi puţini sunt care se abţin să nu se dea cu părerea. Bunăoară, Arpad Paszkany care mi-a atras atenţia cu o viziune interesantă asupra crizei din România: “nu e criză în România“. Înainte de a citi articolul am bănuit cum gândeşte domnul Arpad: dacă încă nu mor oamenii pe stradă de foame, încă nu a venit criza. După ce l-am citit, am înţeles şi mai mult. Ce vrea domnul Arpad să spună este că pentru dânsul şi pentru mulţi alţii pentru care banii daţi pe mâncare sunt sub 1% din venituri, într-adevăr criza nu prea a venit. El are dreptate şi când spune că pentru majoritatea oamenilor veniturile nu au scăzut, au rămas la fel. Ce domnul Arpad nu prea ştie sau ignoră este faptul că chiar dacă veniturile au rămas la fel şi chiar dacă salariile sunt mai mari decât în anul 2007, preţurile sunt altele, şi pe de altă parte, oamenii au mult mai multe credite ca atunci, deci o bună parte din bani se duc pe rate. Deci, dacă ar fi totuşi să privim sincer, în România este criză, şi este o criză profundă. Dar ce este o criză la urma urmei? Iată ce ne spune DEX-ul: CRIZĂ = Moment critic, culminant, în evoluţia care precedă vindecarea sau agravarea unei boli Oare nu este România într-un moment critic? Oare nu este România într-un moment culminant? Cu siguranţă, iar a ne juca cu cuvintele ca să părem interesanţi nu mi se pare de bun gust. De fapt, nu domnul Arpad a greşit, argumentaţia lui este edificatoare, au gresit ziariştii care au selectat titlul articolului, în dorinţa de a găsi un titlu pompos au jignit pe toţi oamenii care suferă profund în urma situaţiei grave din ţară. Dar să trecem peste asta şi să mergem mai departe către ideea care am intenţionat să o enunţ încă din titlul acestui articol. M-am oprit la articolul din wall-street.ro doar pentru a exemplifica că într-adevăr adevărata criză, criza profundă ajunsa la punctul maxim în România încă nu a început. Chiar dacă mulţi oameni suferă deja, ce asistăm noi acum este doar o mică jenă în comparaţie cu greutăţile care vor urma. Iar felul cum vorbeşte domnul Arpad, că el doar a câştigat mai puţini bani, nu a pierdut sau că în marile oraşe majoritatea oamenilor încă o duc bine, principala problemă fiind că nu îşi mai schimbă maşinile la 3 ani ci mai aşteaptă, este în parte adevărat. Părerea mea este că deşi am trecut prin multe valuri ale actualei crize (valul financiar, prăbuşirea creditelor, lipsa lichidităţilor, scăderea consumului, problema deficitelor etc) ce asistăm noi acum sunt doar semnele începutului căderii unui uriaş. Criza adevărată va veni din zbaterea pentru supravieţuire a Marelui Uriaş. Iar uriaşul de care vorbim este Marele Imperiu, unicul de fapt imperiu cu adevărat din zilele noastre, anume Statele Unite

Read more

Infricoşătoarea judecată – mit sau adevăr?

Intrebarea din titlu pare o intrebare provocatoare, dar mie mi se pare ca multi trebuie sa ne-o punem in primul rand noua insine. In ce masura Infricosatoarea Judecata este pentru noi adevarata sau doar ne raportam la ea ca la un mit care poate are ceva sambure de adevar, dar pentru noi are mai mult valoare morala si estetica. Daca pentru noi Infricosatoarea Judecata ar fi un adevar indubitabil cu care ne asteptam sa ne confruntam, viata noastra ar fi alta. In realitate, in dinamica vietii noastre interioare, valorile si realitatile credintei sunt doar mituri si povesti pe care le repetam, le marturisim ca fiind importante pentru noi, incearcam mai mult sau mai putin sa ne gandim la ele, dar concret, in viata de zi cu zi, dar mai ales in universul preocuparilor si aspiratiilor noastre, realitatile credintei nu au nici o importanta, nu au o influenta directa si ferma asupra felului in care traim, nazuim si reactionam la cele care ne inconjoara. Prins in mrejele obisnuintelor, ale diavolilor si ale lumii, crestinul este intr-o lupta continua pentru ceea ce stie ca trebuie sa fie si sa devina si din cand in cand are nevoie de momente in care sa isi aduca aminte pentru ce lupta si ce urmeaza sa se intample. Pentru aceasta a randuit Biserica ca inainte de inceperea Postului Mare sa ne aducem aminte de sfarsit ca sa putem sa beneficiem la maxim de vremea postului, o vreme binecuvantata de concentrare a puterilor duhovnicesti, de exersare a virtutiilor si de provocare spre auto-depasire, spre a deveni mai buni decat suntem. Putini crestini inteleg ca nu exista stagnare in viata duhovniceasca, ca doar a nu face pacate mari si a face doar cele cateva lucruri mimine pe care ni le cere Biserica, nu inseamna ca am atins un “target” si astfel suntem eligibili la mantuire. Cata vreme Dumnezeu este fara de inceput si fara de sfarist, si chemarea noastra spre asemanarea cu Dumnezeu nu poate avea un punct terminus. Omul se va apropia sau se va indeparta de Dumnezeu si in vesnicie, dupa ce vom trece pragul acestei vieti, in directia si cu amplitudinea cu care a pornit. Viata aceasta nu este altceva decat un moment de alegere, o anticamera in care ni se prezinta “oferta” si noi facem alegerea: vrem sau nu vrem sa ne asemanam lui Dumnezeu si cat de mult vrem acest lucru. Este uimitor cum in istoria oamenilor ceea ce este total lipsit de importanta si fara nici o relevanta pentru om iese la suprafata, iar ceea ce este vital si determinant atat pentru viata trecatoare cat mai ales pentru vesnicie este total lasat in uitare si trecut cu vederea la toate nivelurile societatii si de toate categoriile de oameni care au preocupari sau tangente cu informarea, educarea si grija purtata concetatenilor lor. Bunaoara, zilele trecute, stirea cu actorul handicapat care si-a aratat organul rusinos la ziaristi a facut prima pagina pe toate site-urile de stiri. Insa in presa de azi nu se aminteste

Read more
1 323 324 325 326 327 345