Războiul din Ucraina: un antrenament pentru ruşi cu muniţie şi ţinte reale

După cum vedem pe meleaguri sălăjene, antrenamentul cu arme reale poate fi periculos. Sper că soldaţii de pe lângă Caracal care au plecat azi la antrenamente vor avea mai multă atenţie.

Şi mai nasol este însă pentru ruşi. Aşa ţară însă, aşa ambiţii, aşa pregătire. Eu nu credă că atacarea Ucrainei este doar un act de descurajare a avântului europenist al ucrainienilor, un act imperialist, o invazie unică care are un scop unic care dacă va fi realizat, totul va fi bine şi pace. Ruşii nu se vor opri, dacă au început, vor continua.

Deşi nu au ambiţiile imperialiste ale Imperiului Anglo-American, şi nici capacitatea şi resursele, Rusia este totuşi un Imperiu de temut pentru vecinii minioni. Cum slăbeşte, frecuşurile interioare sunt rezolvate şi vedem că nu există nicio speranţă de implozie sau destrămare şi cum prinde vlagă, măreşte “aria de acoperire” până se termină banii sau armele.

Sunt amuzante teoriile care profeţesc dezintegrarea Rusiei, riscurile interne, faptul că multe republici vor să devină independente, faptul că nu există înlocuitor pentru Putin şi alte prostii de astea. Oricine are o minimă cultură istorică înţelege Rusia de o mie de ori mai bine ca analiştii TV care emit asemenea aberaţii.

A trecut Rusia şocul destrămării ideologice din perioada URSS, aşa cum mai înainte a suportat şi trecerea de la ţarism la comunism. Expansionismul a funcţionat în toate perioadele şi singura oprelişte a fost puterea economică şi umană de a lupta.

Să revenim însă la Ucraina, care deşi a trecut în plan secund, pentru noi românii ar trebui să fie în prim-plan deoarece ne pasc riscuri existenţiale, cum ar fi ca după picarea Ucrainei, să fim noi aruncaţi la tocat în faţa ursului. Am profeţit asta şi menţin în continuare, aduc ca referinţă articole scrise chiar acum ani de zile. Este la mintea cocoşului că fiind o ţară NATO supusă total şi fără o conducere cu coloana vertebrală, vom fi folosiţi ca masă de manevră pentru interesele Imperiului.

Iar interesul declarat de toţi liderii americani cu privire la Rusia este “slăbirea capacităţii de luptă a Rusiei”. De ce, nu are rost să discutăm, ci ce trebuie să ne frământe pe noi este cum putem noi supravieţui într-o astfel de situaţie în care americanii declară pe faţă că vor să “slăbească capacitatea de luptă a Rusiei” şi de asemenea adaugă repetat “fără a folosi trupe şi fără a pune în pericol vieţile soldaţilor americani”. Vreţi citate şi referinţe directe? Băgaţi comentariu cu ce instituţie a guvernului SUA vă interesează şi vă pot aduce referinţe la declaraţii de la preşedenţie, congres, partide până la think-tankuri, analişti militar, youtuberi etc.

Această poziţie declarată a SUA evident că este coafată şi în discursul propagandistic pentru mase capătă alte valenţe, mergând pe filonul virtuţiilor: dorim să distrugem Rusia ca să apărăm democraţia. Nici vorbă! Israel este un stat etnocrat în care guvernarea are ideologie etnică, adică dacă nu eşti etnia potrivită, suferi restricţii şi interdicţii specifice celor mai barbare forme de organizare cunoscute de omenire de-a lungul istoriei. Etnocraţia este total contrară democraţiei, cu toate acestea, Israelul este apărat de SUA şi s-a declarat că dacă vor fi nevoie, vor trimite trupe, ceea ce nu se întâmplă cu Ucraina. Ba chiar sunt multe voci care zbiară acum în SUA şi cer ca banii pentru Ucraina să fie direcţionaţi urgent către Israel deoarece Ucraina deşi contează, contează mai puţin ca Israelul.

Dar să ne întoarcem la Rusia. O analiză detaliată a bătăliilor ne arată clar unele informaţii. Cel mai improtant lucru asupra căruia doresc să atrag atenţia este faptul că nicio parte nu se angajază în bătălii majore, nu comasează trupe mari, batalioane etc. Dacă marile bătălii din Al 2-lea Război Mondial foloseau mii de tancuri şi chiar milioane de oameni, acum pe teritorii similare şi fronturi similare, vedem 20-30 de tancuri care acoperă zeci de kilometrii. Cu siguranţă oricare dintre cele două părţi dacă ar face o batalion de 100 de tancuri ar putea lovi partea cealaltă puternic şi ar produce spargerea frontului. Pierderile sunt oricum aceleaşi. Fiecare parte are însă motive variate pentru care aceste comasări şi lupte masive nu au loc.

În primul rând Ucraina nu poate face de capul ei ce vrea şi trebuie să ceară acordul SUA. Ori dacă ucrainienii care deja au arătat că pot, se încordează şi le dau câteva scatoalce bune ruşilor speriindu-i suficient încât să se întoarcă cu coada între picioare şi să fie cuminţi măcar o perioadă, asta nu este în favoarea industriei militare din SUA şi preţurilor acţiunilor companiilor producătoare de armament. Dar chiar dacă Ucraina ar avea opţiunea propriilor alegeri, un atac masiv cu resurse limitate nu poate fi decisiv deoarece nu faci decât să te expui unui contra-atac al ruşilor în altă parte, unde nu mai ai resurse să te aperi. În plus, ucrainienii deja au testat frontul ca să vadă pe unde ar putea repeta isprava de anul trecut şi nu au reuşit, singura progresie peste prima linie de apărare de pe frontul de sud de lângă Zaporojnie (lângă Robotnie) nu le-a adus niciun avantaj decât eliminarea primelor două linii de apărare ale ruşilor care erau oricum redundante şi care fără o continuare a avansului nu aduc niciun mare câştig, fiind doar o porţiune de teritoriu unde nimeni nu poate consolida noi fortificaţii pentru apărare şi nu poate plasa artilerie. Geografia locului este ca un fund al unei farfurii adânci şi de aceea este şi greu de apărat şi inutilă de folosit.

Dacă ruşii de asemenea încearcă o pătrundere spectaculoasă în orice parte, există riscul unor pierderi mari care să afecteze pofta de luptă a rusului de rând care să dea jos cu Putin şi să ceară pace. Ceva similar a fost cu ţarul în primul război mondial, luptele au fost prost calculate, ţarul s-a băgat peste generali, dările au fost mărite, poporul ofticat şi astfel a avut loc revoluţia. Ori expansiunea nu se face cu un popor ofticat ci poporul trebuie să capete poftă de expansiune mâncând. Dar chiar câştigarea întregii Ucraine peste noapte, nu este un obiectiv de moment pentru ruşi aşa cum un piton mijlociu nu poate înghiţii o vită mare ci ar prefera doar un ciolan.

Obiectivele ruşilor sunt multiple şi principalele au fost deja realizate. Fiecare obiectiv aduce însă oportunităţi noi şi pofta vine mâncând. Ideea că ruşi au obţinut ce îşi doreau şi vor termina şi e doar o chestiune de timp până se va face pace este o idee frumoasă, o idee plină de speranţă dar lipsită de realism. Subiectul balanţei de putere şi când se opreşte un război l-am tratat aici cu ceva timp în urmă.

Să enumerăm acum obiectivele ruşilor, cu sublinierea că şi la americani, prelungirea războiului nu este doar justifiată de argumentul financiar ci cu siguranţă sunt şi alte obiective convergente, complementare. Ca fapt divers când suficiente ţări au suficiente interese şi obiective pentru a duce un război şi se aliniază unele cu altele, se numeşte că avem război mondial. De exemplu, Ungaria vrea Ardealul, dar în contextul actual geopolitic nu are nici resursele şi nici oportunităţile de a realiza acest obiectiv. Prin urmare a ales un obiectiv mai realist care să fie “punte” către obiectivul final: investirea masivă financiară în zonă cu scopul de menţinere a identităţii naţionale a maghiarilor şi de creştere a prosperităţii, puterii, influenţei şi în general a abilităţilor ungarilor din Ardeal, ca asset viitor care va fi folosit când se va ivi momentul.

Dar să ne întoarcem la ruşi căci despre ei doresc să atrag atenţia deoarece noi vom fi next in line. Ruşii aşadar au realizat obiectivele principale pentru care au pornit războiul: protejarea populaţie pro-ruse şi evitarea intrării în NATO a Ucrainei. Să ziceam poate că fără o victorie finală edificatoare, pro-ruşii din Ucraina încă au ceva probleme, deoarece există frontul, există frecuşurile de pe linia frontului şi o anumită bordură de-a lungul frontului unde viaţa e cam periculoasă. De asemenea să zicem că şi partea cu NATO, dacă nu s-a semnat oficial un tratat şi măcar puterea actuală a Ucrainei nu garantează că o termină cu visele, obiectivul nu e realizat. Dar remintesc că neintrarea Ucrainei în NATO are un singur scop: să nu cumva să plaseze americanii arme nucleare în Ucraina ceea ce ar fi putut dacă Rusia nu ataca ci tolera intrarea în NATO a Ucrainei, doar prin proteste diplomatice şi mişcări de trupe fără un atac.

Plasarea de arme în Ucraina ar fi fost un risc existenţial pentru Rusia. Pierderea populaţiei pro-ruse din Ucraina prin diluarea acesteia în ghiveciul multi-cultural (de fapt nihilcultural) al UE ar fi fost un deficit demografic masiv pentru o Rusie care deja are în Asia competitori cu populaţii masive şi evoluţie demografică mult mai pozitivă. O economie solidă şi tehnologizată ar putea compensa această chestiune, care oricum afectează şi vestul (de unde avem importul de năvălitori). Însă Rusia, ca economie bazată pe resurse, nu are cum să facă faţă riscurilor din est despre care am mai tratat parţial aici.

Să vedem însă şi ce alte obiective mai poate avea Rusia, acestea două fiind aproape realizate. Adică armele nucleare din Ucraina şi populaţia pro-rusă. Vă rog să notaţi că obiectivele au un timeline şi o codependenţă. Faptul că Rusia a realizat acestea două este bun, dar cum le-a realizat pune noi probleme. Bunăoară era o treabă dacă Ucraina era “rezolvată” rapid (ca Crimeea) şi sancţiunile nu periclitau economia rusească (cum au fost cele de după Crimeea) şi alta e dacă obiectivele fiind realizate, duc totuşi la decuplarea Rusiei de vest şi necesitatea adaptării la polul chinez.

Pentru a nu lungi prea mult articolul, reamintesc că deşi Rusia preferă să facă afaceri cu chinezii deoarece sunt mai serioşi şi îşi respectă contractele, europenii au mai mulţi bani. Rusia preferă să vândă gaz europenilor şi poate chiar să construiască centrale nucleare cum a făcut cu turcii. Dar chinezii sunt ca clienţi de rang 2: zgârciţi foc, oportunişti şi neserioşi pe termen lung. Americanii cunosc asta. Ruşii au văzut cum fură chinezii şi s-au ars şi ei de mai multe ori. De exemplu, acum ceva anii chienzii le-au clonat un figter efectiv cu mici modificări (ca pe iPhoane) şi l-au revândut la preţuri de discount unor ţări care mai înainte cumpărau de la ruşi. Ruşii s-au atacat şi le-au cerut comision de licenţă. Între timp chinezii şi-au dezvoltat capacităţile de producţie peste ale ruşilor şi pot face jeturi la fel de bune fără tehnologia rusească pe care după ce au furat-o, au îmbunătăţit-o. Dacă chinezii scot în fiecare an un număr de ingineri egal cu numărul total de ingineri pe care îi are SUA în câmpul muncii, imaginaţi-va capacitatea de progres a acestora şi decalajul faţă de ruşi.

De aceea eu cred că totuşi când la vârful SUA nu vor mai fi demenţi, relaţia cu Rusia se va recalibra şi va fi o balanţă care va contracara China cu mai multă eficienţă decât o fac în prezent cele două separat şi chiar aflându-se în război prin proxy atât în Ucraina cât şi în Siria.

Deci acum, după ce sunt tăiaţi de vest economic şi financiar, deşi nu le convine, ruşii nu au de ales ci trebuie să îşi propună construirea unei economii de producţie care să le ofere o bază solidă de rezilienţă în caz de orice şi mai ales să satisfacă cererea internă fără de care conducerea are probleme. Chiar dacă este dictatură (deşi tehnic şi în vest e tot dictatură de vreme ce nu poţi spune orice şi mai ales nu prea mai contează cu cine votezi că tot de coaliţia UE dai la putere) Rusia ca şi China au nevoie de progres şi stabilitate economică pentru a menţine coeziunea socială. Acest abc al politicii statale este trecut cu vederea deseori în vest deoarece încă mai e ceva osânză. Nu pentru mult timp şi apariţia controlului preţurilor pe alocuri denotă că şi politicienii din vest sunt conştinţi de riscuri şi fac ce pot, deşi nu fac ce trebuie.

Dar construirea unei economii peste noapte este anevoioasă. Autocraţia şi un stat puternic ajută însă şi sunt favorabile realizării acestui obiectiv. Bruma de capitalism, dereglementarea ca consecinţă a federalizării şi abundenţa resurselor sunt aspecte pozitive care vor ajuta Rusia pe când exodul capetelor şi antagonismul relaţiei cu China, sunt elemente negative.

Să mergem însă puţin mai departe şi pe plan militar şi să vedem ce oportunităţi prezintă pentru Rusia status-quo-ul actual. Pe lângă obişnuirea populaţiei cu starea de război şi ideea că trebuie să îţi aperi ţara şi că nu ai de ales, armata are un playground ideal de a se pregăti, de a testat echipamente şi manevre noi, de a creşte numărul şi calitatea soldaţilor, de a lua contact cu armamentul vestului.

Cum vesticii trimit din ce în ce mai multe arme noi către ruşi, această progresie a puterii şi capacităţilor armamentului trimis nu au ca rezultat distrugerea Rusiei, deşi evident că Rusia încasează unele pierderi. Dar cum aceste pierder nu sunt fatale, Rusia este ca un boxeur care dă cu pumnul în piatră, capătă microfisuri care însă sunt apoi umplute cu os nou şi pumnul devine astfel mai tare iar musculatura se întăreşte. Aşadar chiar dacă şi vesticii pot lua pulsul performanţelor propriilor arme în confruntarea cu tehnologia rusească, experienţa din partea vestului este limitată deoarece modul de folosire al ucrainienilor este limitat. O comparaţie pe care mi-aş permite-o, trimisul de arme cu bucăţica şi în valuri sacadate către ucrainieni, produc armatei ruseşti efectu de vaccin. Adică capătă imunitate, ştie la ce să se aştepte, pregăteşte soluţii.

Aceste noi capacităţi vor trebui ulterior fructificate şi ghici pe cine? Doresc să închei aici deoarece deja am lungit prea mult.