Imposibilitatea redresării economice a României

România este în imposibilitatea de a ieși din sărăcie, așa cum un asistat social de 50 de ani nu are nicio șansă să devina bogat, pentru că nu are nicio șansă să poată să se angajeze undeva, deoarece nu are nicio experiență de muncă, nu știe să facă nimic, nu a muncit într-un colectiv și nu e capabil să se integreze etc.

Sunt deci un lanț al slăbiciunilor care face imposibilă “revenirea” României din groapa în care se află, indiferent de încotro merg lucrurile la nivel european. Problemele sunt structurale și țin de toate componentele statului, tot sistemul de taxare și administrare și are cauze profunde care țin de mentalitatea populației care locuiește pe aceste meleaguri, care mentalitate se trage din Epoca de Aur, iar mari progrese nu s-au realizat de atunci. Singurele progrese realizate s-au făcut prin tendințele mimetiste ale “sistemului european”, adică prin importul greoi și întârziat al unor forme fără fond minimale, mai mult împinse de afară decât adoptate din convingere.

Nu știu câți își mai amintesc de perioada de tranziție când sistemul neo-bolșevic al FSN-ului iliescian bazat pe conducerea prin baroni locali, mituirea claselor dominante și vânzarea la fier vechi a industriei moștenite de la comuniști, la pachet cu îndatorarea țării era pus în paralel cu așa-zisa “teorie de șoc” a Poloniei care a adoptat reforme capitaliste reale care au dus la schimbarea profundă și recuperarea decalajului secular față de vest și în anii recenți, această recuperare poate fi dovedită prin ocuparea unui loc fruntaș al Poloniei în topul țărilor dacă ne uităm la PIB (~20 în lume).

De-a lungul anilor am tot vorbit despre fiecare reministență socialistă rămasă în economia românească și le-am detaliat efectul pervers prin care frânează dezvoltarea capitalistă și prosperitatea fie prin alterarea unor piețe libere (cum ar fi programul Prima Casă și impactul masiv asupra prețurilor în imobiliare și asupra costului banilor, etc), fie prin stimularea unui mediu corupt în detrimentul unui mediu competitiv în rândul agenților economici care ar putea crea o economie prospera (cum ar fi camarila politica a partidelor și corupția din achizițiile publice, etc) până la probleme mai profunde și grave, care nu vor avea o șansă prea curând să fie rezolvate pe meleaguri mioritice (cum ar fi administrarea teritorială total ineficientă și lipsită de sens, sistemul de pensii și povara seculară pe care acesta o pune pe bugetul țării, etc.

Rareori am vorbit însă despre TVA și acum nu aș fi făcut-o dacă Dinesh D’Souza nu ar fi explicat foarte clar într-un interviu recent cum TVA-ul este de fapt o taxă pentru săraci. Pe scurt, ideea este că TVA-ul este o taxă pe consum și cum săracii consumă (ca procent) mult mai mult din veniturile lor decât cei bogați, ca procent din total venituri, săracii plătesc de fapt mai mult și sunt furați de stat mai mult prin acest TVA decât cei bogați. Dar cum e posibil ca bogații să consume mai puțin decât săracii? Că doar bogații mănâncă chestii mai scumpe, cumpără mașini mai scumpe, etc. Atenție, deci! Vorbim de procente nu de valori nete – dar ce contează este de fapt procentul. Dacă ne dorim egalitate de șanse, ideal ar fi ca fiecare să plătească procentual la fel, însă ce altă explicație putem găsi că pentru construcții TVA-ul este de doar 5% pe când pentru pâine este 9% și pentru benzină este 19%? Pe cine favorizează această discrepanță dacă nu pe cei bogați?

Câte case și apartamente va cumpăra un sărac în viața lui pentru ca să fie favorizat de acel 5% TVA la case? Se flutură gogoși cum că această taxă stimulează vânzările și fac prețurile mai accesibilie, blah, blah, blah. Adevărul este că pentru bogați, 9% pentru mâncare este mizilic, căci ei își bagă banii în imobiliare, cumpărând și vânzând și astfel cum cei care fac legea sunt în general bogatași care și-au cumpărat locurile în parlament, evident că și-au dat legi care să îi favorizeze, așa cum sunt acele legi pentru pensiile speciale sau așa cum sunt pensiile de parlamentari.

Dar mai multe măsuri și sisteme de taxare sunt făcute pentru șmecheri și nu ajută cu nimic la dezvoltarea economică și creșterea investițiilor. În fapt, sitemul de taxare din România nu stimuleză cu nimic investițiile, excepțiile de deduceri pentru profitul reinvestit fiind mizilic și praf în ochi – mai bine firmele își bagă banii în Bitoin, au șanse mai mari să îi înmultească și în plus, impozitul pe profiturile din investiții financiare (păcănele cu cipsuri emise de băncile centrale) este chiar mai mic decât dacă o companie și-ar crește numărul de angajați și ar investi astfel în resursele umane – pentru asta, statul nu ajuta însă cu nimic, ba chiar companiile sunt amânate cu plățile pentru concediile medicale ale angajaților și contabilii trebuie să completeze grămadă de cereri pentru a lua acei 80% pe care statul prin sistemul de asigurare a muncii pentru care firmele plătesc procent din salarii îi garantează. Știm cu toții câte probleme sunt cu RCA-ul (sau erau, nu mai știu recent, nu am avut nevoie) când plățile firmelor de asigurare sunt întârziate și prin urmare service-urile nu pot face lucrările mai repede, așteptând “aprobările”. Ei bine, statul când are de dat bani înapoi la firme, întârzie chiar mai mult.

Iată deci, că deși se încearcă acum eliminarea impozitării salariului minim (misiune imposibilă oricum), această măsură este oricum praf în ochii pentru cei săraci. TVA-ul dar mai ales accizele (care sunt taxe peste taxe) pe carburanți sunt canalele prin care statul suge de fapt munca celor de jos, pe care pretinde că dorește să îi ajută și să îi scoată din sărăcie. Fără acest TVA imens (imens prin impactul cumulat împreună cu cele taxe) și prin nedreptățile din excepțiile de la normă (de ce ar fi imobiliarele scutite de TVA?!), cei care au li se dau și mai mulți bani și cei care nu au li se ia și mai mulți bani.

Iar cum vremurile sunt cenușii și dezastrul produs de închiderea economiei anul trecut începe să își arăte colții, chestiunea măririi TVA-ului va fi în curând ridicată din nou, cu sau fără venirea FMI-ului sau a Troicăi. Blestemul acestei taxe este că după ce că oricum lovește în cei săraci mai mult ca în cei bogați, este cel mai la îndemână buton de apăsat când statul are nevoie de bani la buget. Dezvoltarea economiei, stimularea prin investiții, liberalizarea piețelor și creșterea competitivității produselor românești la export – singura cale prin care am putea ieși din rahat – sunt mult mai greu de făcut și baza de taxare nu poate fi crescută peste noapte. Prin urmară, măsurile de reforma drastice care sunt necesare sunt amânate și lăsate pentru altă dată. Deocamdată am scăpat de mărirea TVA-ului datorită costului scăzut de creditare care în ciuda autoflatării ministrului Cuțu, acest cost al creditării pentru România a scăzut deoarece a scăzut peste tot, pentru toți – în lume. Iar noi suntem – în ciuda faptului că suntem în coadă – parte din lume.

3 comments

  • Am stat odată și am făcut un calcul mental simplist, dar rapid, cam cât fură statul român în realitate din venitul anual al unei persoane fizice salariate și mi-a dat spre 80 (optzeci) %. Înainte să iei banii în mână ți-i taie cu impozitul pe venit, cas, cass, asigurare de șomaj, de accidente etc. Apoi iei banii și-i dai cam 1/3 pe mancare, pac 9%. Îți mai rămâne ceva, iei carburant, pac vreo 65% (accizele, care dublează prețul de la ușa rafinăriei plus TVA 19%). Din ce rămâne, plătești curentul electric, pac vreo 60% (accize, tva, certificate verzi, cogenerare, distribuție etc.). Mai plătești diverse servicii (telefon, internet, service auto, concedii, haine, dentist, jucării, electrocasnice etc.), pac 19%. Mai dai un impozit pe casă și pe mașină, un RCA, o rovinietă, o asigurare obligatorie de casă ș.a. și mai zboară niște procente din venitul anual.

    Încă de prin ’92-’93 (parcă pe vremea lui Stolojan), de când a apărut TVA-ul, m-a frapat inutilitatea acestuia pentru cetățean. Pur și simplu nu înțelegeam de ce există, căci la vremea respectivă eram setat mental pe paradigma că statul apără cetățeanul și-l slujește. Între timp, devalorizările extreme care au pulverizat economiile populației, molima șomajului, furtul și devalizarea mamuților industriali de către javrele alea de securiști mascați în “întreprinzători” care “privatizau”, falimentele bancare pe bandă rulantă (cu Bancorexul în vârf), spolierea resurselor etc. mi-au arătat că statul se transformase în jefuitorul nr. 1 al cetățeanului, în inamicul cel mai mare al poporului român.

    Situație care nu s-a schimbat deloc de atunci, ci doar s-a “resoftat” în noul context geopolitic al aderării la UE. Năstase, care a furat cam 1/2 din România, și-a luat o condamnare doar pentru niște termopane, Iliescu și Constantinescu își toacă liniștiți pensiile prezidențiale, guzganii Măgureanu și Hrebenciuc s-au retras în fundal băgându-și copiii la înaintare, Stolojan o freacă pe bani grei consilier pe ici-colo și Băsescu, atunci când nu plânge de focul lui Stolo, hăhăie prin parlamentul european pe bani frumușei și mai candidează la câte o locală ca să mai submineze șansele vreunui contracandidat neagreat de camarilă (ex. Firea).

    Deci, revenind la TVA (ca și restul taxelor), rentabil e să ți-l deduci, dar asta nu prea o poți face în România decât dacă îți ții bunurile pe firmă. Ceea ce mulți bogați o fac deja. Numai maneliștii mai merg cu mașinile de lux “pe persoană fizică”, fiindcă lucrează mult la negru.

    În situația mea de liber profesionist, sunt într-o poziție intermediară dpdv fiscal: sunt ceva mai bine decât o persoană fizică căci am niște deduceri, dar puține și limitate, deci mult mai nasol decât o firmă. Bine, aș putea să-mi fac un upgrade la o formă de exercitare a profesiei foarte apropiată de un srl, sunt hack-uri și în avocatură (inclusiv clasicul “client” off-shore), mai ales pentru casele mari care colaborează cu corporațiile sau companiile de stat. Dar nu-i cazul la mine, n-am un rulaj care să justifice efortul și nici n-am vrut sa mă înrolez în vreo structură securistică pentru a ajunge la contractele grase. Prefer să rămân sub limita anuală de tva, decât să stau cu mâna întinsă la fisc să mi-l deducă ei când li se scoală (și, de obicei, sunt cam impotenți). E mai puțină bătaie de cap și am mai mult timp pentru familie.

    • în SUA bolșevicii vor sa fure averile “burghezilor” printr-o așa zisă “wealth tax”; noroc că deocamdată sunt măcănituri și liderii democrați sunt în mare parte milionari, fiind direct afectați de o eventuală taxă pe avere; nu știu dacă francezii au mai putut să mențină supra-taxarea după exodul de la ultima creștere, dar cu Marea Britanie în afara chingilor UE și cu tentativa de a deveni un Singapore european, sunt speranțe ca capitalismul să câștige în cele din urmă

  • Să sperăm. Din păcate, mentalitatea capitalistă a rămas doar la cei puțini și bogați. Masele vor sta tot cu mâna întinsă, nu vor mai avea curajul sau determinarea să își facă mici afaceri, cum se întâmpla mai demult. Clasa de mijloc este pe cale de dispariție. Adăugăm și spectrul inteligenței artificiale care rânjește la orizont (și va spulbera multe locuri de muncă).

Leave a Reply to Adrian S. Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.