Search Results for: liviu voinea

Tot efortul guvernantilor actuali pare concentrat intr-o singura directie: cresterea consumului. Liviu Voinea:

Executivul lucreaza la un set de masuri pentru stimularea cererii interne. […] Anul trecut, Guvernul a crescut salariile bugetarilor, pensiile, salariul minim, venitul minim garantat si, cu toate astea, consumul populatiei a stagnat. (…) Asta inseamna ca e nevoie de un set de masuri, la care se lucreaza in prezent ca sa stimulam cererea interna. Crescand consumul, creste si productia, au si firmele la ce sa se raporteze (Sursa)

Dar nu doar guvernantii (de fapt Voinea, singurul “expert” din guvern), ci si bancherii, tot asta isi doresc: cresterea consumului. Iata ce zice Isarescu:

FEB 2014: Cred că acum este momentul ca România, într-o manieră echili­bra­tă, să stimuleze consumul. Să mergem spre 4% creştere eco­nomică fără să stricăm echilibrul atins cu atât de mare greutate. Este ne­cesară stimularea consumului sănătos, nu excesiv. Să sperăm că odată cu venirea pri­mă­verii să crească mai mult optimismul şi înclinaţia pen­tru con­sum. (Sursa)

O mica paranteza pentru inceput, ca sa vedeti cat de “toxice” sunt astfel de declaratii si cata falsitate contin in spatele lor. Deci, zice Isarescu ca ne trebuie “consum sanatos, nu excesiv”. Pai din start este o aberatie asta, cum putem creste consumul daca nu excesiv, daca nu vom consuma mai mult decat consumam acum. De unde sa vina cresterea asta daca nu din excese? Din ce sa vina, din cresterea accelerata a numarului de romani, din imigratie, din intoarcerea romanilor plecati? Ma indoiesc, caci si demografia este in scadere si emigratia in crestere, nici guvernul si nici Isarescu nu au nici o preocupare in aceasta directie. Nu auzim niciodata discutandu-se despre demografie sau despre exodul fortei de munca, rareori mai gasesti prin vreun ziar vreun articol despre temele astea. Deci ce sa inteleaga oare Isarescu prin consum sanatos? Sa insemne oare ca acceseaza oamenii mai multe credite, ca cumpara mai multe masini noi (ca seconduri e basfemie, romanii nu au voie sa cumpere masini ieftine second, statul taxeaza la maxim pentru a constrange fenomenul [1])

Evident, probabil si Voinea isi doreste tot consum … “sanatos”. Ce sa fie ala insa oare consum sanatos? Oamenii consuma ce au nevoie, ce isi permit, ce sunt indemnati prin reclame, ce pot sa cumpere cu banii la care au acces. Cum putem clasifica un consum sanatos sau nesanatos, daca nu prin prisma … creditului? Ma indoiesc insa ca la asta se refera Isarescu. Deci eu, da, pot zice: consumul sanatos este cel facut pe banii mei, fara sa ma indatorez la banca, fara sa imi asum riscuri aiurea. Consumul sanatos este cel facut in limita a cat ma tine plapuma. De ce e sanatos acest consum? Pentru ca nu duce la supra-indatorare care este primul simptom inaintea falimentului. Si asta e valabil si pentru oameni si pentru firme si pentru tari. Dar nu cred ca la asta se refera nici Isarescu si nici Voinea, nu la consumul sanatos pe baza economiilor si a propriilor venituri, ci atributul “sanatos” este doar o infloritura pusa acolo ca sa nu pice prost Isarescu ca acum doi ani promova nu cresterea consumului ci cresterea eficientei:

FEB 2011: În ceea ce priveşte consumul şi stra­tegia de dezvoltare pe termen lung a României, guvernatorul a dat ca exemplu magazinele Carrefour din România. “Sunt foarte multe Carrefour-uri. Nu spun că sunt rele, dar când sunt prea multe, trebuie să te gândeşti ce fel de creştere economică generează”, a declarat Isărescu. Guvernatorul a arătat că Banca Naţio­nală l-a împuternicit să spună că, pentru o creştere economică durabilă, este nevoie de trei lucruri: “stimularea muncii, stimularea muncii, stimularea muncii”, în primul rând prin investiţii şi crearea de locuri de muncă. Pe de altă parte, Isărescu a declarat că firmele sunt împovărate de o fiscalitate prea mare (Sursa)

Deci in 2011, Isarescu parea sa aiba idei destul de solide: nu consum oricum, stimularea muncii, investitii, eficienta blah, blah. Nu mai zic de panadolul anti-criza Vasilescu care inca a ramas setat chiar recent pe placa asta cu stimularea eficientei, a muncii, a bunei chivernisiri etc. Iata un citat poate si mai clar in care Isarescu spunea lucruri cu 180 de grade opuse celor pe care le spune astazi:

FEB 2011: Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat miercuri ca ideea privind stimularea consumului pentru ca Romania sa inregistreze crestere economica este “o idee proasta”, iar romanii trebuie stimulati sa munceasca pentru a creste productia. “Mi se pare nefezabila, dar si periculoasa chiar, repetarea aproape obsesiva a ideii ca n-avem crestere economica pentru ca nu stimulam consumul. Cum sa stimulam, daca noi am avut un consum mult mai mare decat productia interna. Daca puteam sa-l stimulam il stimulam si in 2008. Stimularea consumului in conditiile actuale inseamna in termeni generali o revenire la deficite externe mari si la aceeasi problema a sustenabilitatii. Ne va finanta cineva din exterior la deficite mai mari de 8%?”, a spus Isarescu. (sursa)

Care sa fie oare explicatia schimbarii perspectivei guvernatorului? Ce s-a schimbat in acesti 3 ani incat sa se schimbe si el total? Oare chiar am inceput sa muncim? Oare chiar avem cresterea economica sanatoase de care zice? Oare chiar am crescut productia? Iata cum se explica chiar el:

FEB 2014: “In 2011 avea loc o corectie masiva, toate masurile lucrau sa duca deficitul de cont curent de la 14% la mai putin si deficitul bugetar de la 9% la mai putin. Acum suntem jos de tot. Deficitul de cont curent a ajuns la 1% si daca tendintele continua se va misca spre surplus. Nu cred ca Romania trebuie sa ajunga cu surplus de cont curent. Deficitul bugetar este sub 3%. Atunci apare aceasta problema de stimulare a consumului”. (sursa)

Acum sa luam o pauza de gandire sa rumegam bine totul si sa descurcam itele. Deci in 2011 Isarescu spunea ca trebuie sa avem o crestere economica durabila bazata pe stimularea muncii prin cresterea investitiilor, cresterea productivitatii si a locurilor de munca. Nici unul dintre astea nu s-a intamplat deocamdata. Doar deficitul de cont a scazut, nu mai e atat de prapastios pe cat era atunci. Adica desi muncim la fel de prost ca in 2011, desi locuri de munca nu s-au facut (somajul a crescut), desi investitiile nu au crescut iar productivitatea a crescut poate doar in agricultura, cu toate acestea pentru ca am ajuns sa importam intr-un ritm mai incet decat cel in care exportam este de ajuns ca sa incepem destrabalarea si sa consumam cat putem. Este aceasta consum sanatos?

De Liviu Voinea ce sa zicem, el are in cap doar PIB. Toata inteligenta lui Voinea asta este PIB = A + B. Daca nu putem mari A, sa facem credit ca sa marim B acum si om vedea noi dupa aceea ce se mai intampla. Nu e o logica simplista si nici una singulara in idiotenia ei. Si americanii gandesc la fel: sa tiparim bani multi ca sa stimulam consumul, sa avem inflatie mare, sa uitam pentru o vreme de mormanul de datorii care sta sa se prabusasca peste noi si sa ne arunce in faliment. Si japonezii gandesc la fel si intr-o oarecare masura si germanii, mai pe vrute mai pe nevrute tot politica asta o fac. Diferenta mare este ca atat dolarul cat si euro cat si yen-ul, nu sunt lei. Romania nu isi permite sa tipareasca ca sa stimuleze consumul, fie el si doar pentru o perioada, doar asa ca experiment ca sa vedem ce se intampla. Pentru ca pe scurt spus, toata lumea recunoaste ca tiparirea este un experiment care nu stim unde ne va duce. Unii stiu si unii spun ca ne va duce acolo unde ne-a dus si pana acum, dar cei aflati inca la parghiile corabiei prefera sa se faca ca nu stiu si sa arunce scadentele in viitor.

Nu cred ca are rost sa discutam prea mult despre Voinea: evident el are o misiune pe termen scurt, PIB-ul trebuie crescut urgent, guvernul trebuie sa fie in stare sa plateasca pensiile si somajul in continuare si daca se poate sa suprataxeze putin mai mult firmele care fac profituri pentru a mai putea mari pensiile si pentru a mai putea lansa vreun program doua “de stimulare a consumului” prin care sa fie vizat bazinul electoral socialist. Vom discuta insa in continuare despre cei care au ramas cu barna PIB-ului infipta in ochii si nu pot sa vada dincolo de ea. Iata ce le spune acestora Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel (printre altele) intr-un articol intitulat inspirat de Ziarul Financiar “Nu mărimea PIB-ului este cel mai relevant indicator al succesului unei economii, ci veniturile populaţiei“:

Economia SUA era bolnavă încă înainte de izbucnirea crizei. Ceea ce a dat impresia unei economii puternice a fost bula speculativă a preţurilor imobiliare, creată prin reglementări laxe şi dobânzi mici. Sub strălucirea de la suprafaţă existau însă numeroase probleme grave precum creşterea inegalităţilor, lipsa reformelor structurale, dezechilibrele la nivel global şi un sistem financiar centrat mai mult pe speculaţii decât pe investiţiile care să creeze locuri de muncă, să îmbunătăţească productivitatea şi să redirecţioneze câştigurile pentru a maximiza beneficiile pentru societate.

În riposta dată crizei politicienii nu au luat în considerare aceste probleme. Mai rău, reacţia lor a exacerbat unele dintre probleme şi a dus la apariţia altora. Rezultatul a fost supraîndatorarea multor ţări şi, mai grav, lipsa investiţiilor atât în sectorul public cât şi în cel privat a dus la apariţia unei generaţii de tineri fără loc de muncă şi din ce în ce mai înstrăinaţi de piaţa muncii chiar în perioada în care ar fi trebuit să îşi perfecţioneze aptitudinile şi să contribuie la dezvoltarea economiei.

Va urma o perioadă lungă de dezamăgiri dacă politicile guvernelor nu se vor schimba, avertizează Stiglitz. Pieţele nu se autocorectează. Problemele fundamentale expuse mai sus s-ar putea înrăutăţi, iar multe dintre ele se agravează deja. Inegalitatea reduce cererea, iar adâncirea inegalităţii va slăbi şi mai mult cererea. În multe ţări, inclusiv în SUA, criza a adâncit inegalitatea.

Romania nu difera prea mult de SUA. Si noi inainte de 2008 am avut o economie bolnava, pompata artificial de bula creditelor si a imobilialelor. Si noi am dus lipsa de reforme structurale (pe care nemtii le-au facut inca de prin anii 2000) si la noi am avut un sistem financiar bazat mai mult pe speculatii pe termen scurt: bani veniti din afara in cautarea de randamente cat mai mari, intr-un rostogol din care fiecare spera sa nu raman el ultimul. Nici la noi politicienii nu au reactionat cum trebuie ci au dus la supraindatorarea tarii fara macar sa efectueze unele schimburi structurare, mai pe sleau spus: micsorarea statului, iesirea din scena a statului care este doar un garant de coruptie si ineficienta si stimularea economiei reale, pur si simplu prin crearea unui mediu cat mai propice care nu este deloc greu de creat daca ar exista vointa. Micsorarea taxelor, dezvoltarea infrastructurii, reducerea birocratiei sunt cei trei piloni care ar garanta indiscutabil dezvoltarea reala si rapida a unei economii solide. Insa toate acestea nu se pot face in acelasi timp cu celelalte doua atribute vitale ale statului: coruptia si ineficienta (suprascalarea, desi nu doar suprascalarea). Evident pentru a face acest salt ontologic ar fi nevoie de oameni care gandesc, care vor si care au curajul sa implementeze cele 3 conditii: -taxe, +infrastructura, -birocratie. La noi este insa invers. Dovada cea mai mare a acestei imposibilitati este chiar existenta a doua ministere economice: unu al economiei si altul al IMM-urilor. Inca din organizarea guvernului putem vedea cat de defazati sunt guvernanti si cum in nici un caz dezvoltarea economiei este scopul lor ci “sugerea” economiilor.

In final sa vedem insa si care vor fi consecintele incordarii actuale de a creste consumul. Mai intai, in ciuda acestor eforturi, asa cum s-a mai incercat si nu s-a mai reusit, consumul nu poate fi stimulat aiurea daca nu exista dezvoltare reala. Avem doua dovezi in acest sens: “prima casa” – nu a reusit sa reporneasca constructiile si imobiliarele nici la peste 6 ani de la lansare, de cand a inceput criza. Doi, este “programul rabla”: dupa ani si ani de tichete si stimulari artificiale ale consumului, iata unde am ajuns: “Piața auto din România este catastrofală” (Stroe – director Dacia). Deci, analizand prin prisma acestor programe ample din doua domenii in care guvernele care s-au perindat dupa criza au tot incercat sa pompeze banii statului ca sa stimuleze cresterea in aceste sectoare, nu s-a realizat ce s-a urmarit, ba din contra. Prin ambele programe pietele au fost alterate, preturile nu au fost lasate libere, mecanismele din pete au fost distruse de interventionismul tembel al statului si acum o sa fie nevoie sa asteptam ani buni caderea organica care a fost amanata in aceste sectoare pentru a putea spera la o revenire.

Vom avea deci in urma incordarii guvernului si a BNR-ului o mentinere sau crestere nesemnificativa pe termen scurt a consumului urmata de o scadere ulterioara de lunga durata care va bloca si mai mult sansele unei reveniri reale. La chemarea de hei-rup pe care o face guvernul acum, multi oameni se vor arunca poate la credite si vor incepe sa consume. Precum un bolnav care si-a rupt mana si nu a tinut gipsul pana sa se lipeasca osul bine ci si l-a spart mai devreme decat a zis doctorul, ba mai mult si-a mai pus si niste propteli artificiale (programele guvernamentale de stimulare a consumului), tot asa si creditacii si poate unele firme care nu au invatat lectia crizei se vor arunca acum in credite si in cheltuieli nesanatoase, pentru ca sa fie sfartecati toti cand va veni urmatorul val de criza de care nu putem scapa oricat de mari ar fi rezervele de valuta de ale BNR-ului. Observati va rog ca am zis “urmatorul” si nu “ultimul” val al crizei. Nu mai detaliez …

Insa partea cea mai perversa a acestei chestiuni este ca problemele vor apare cand Voinea nu va mai fi consilier si probabil Mugurel va iesi la pensie. Desi Mugurel nu va avea probleme niciodata sa gaseasca cuvintele potrivite ca sa isi explice politicile si sa se apere, pentru ca el este abilitatea comunicationala intruchipata.

Exista totusi o karma si il vedem acum pe Basescu cat de disperat este sa nu se mareasca acciza la combustibili, sperand ca prin asta isi va spala pacatul ca a taiat in carne vie cand ideologii consumismului de azi trambitau cu surlele austeritatii. Invata insa cineva din greselile altora?

Oare ce ar mai fi de zis la toate astea? Temporizarea! Voinea si Isarescu au motive cu totul diferite ca sa “stimuleze” consumul. Voinea spera sa creaca PIB-ul in timp ce Isarescu cauta sa lungeasca agonia sistemului bancar romanesc. Daca nu se poate prin austeritate si strictete, gandeste Isarescu, sa incercam si prin expansiune, cata vreme mai putem. Daca acum avem acces la creditare ieftina, ca avem deficit de cont mic, de ce sa nu o facem, desi cu siguranta banii nu vor fi cheltuiti productiv, pentru ca reformele nu le-am facut. Insa cata vreme nu pica sandramaua acum, mai conteaza ceva? E foarte posibil ca schimbarea peste noapte a orientarii lui Isarescu cu privire la consum sa fie inspirata de iesirea de la Fed in “lauri” a lui Bernanke. Ce sa isi doreasca mai mult Isarescu dupa atatia zeci dea ani de realizari macroeconomice? Inca o realizare macroeconomica inaintea iesirii la pensie! Si daca se poate, sa nu pice nici o banca pana cand se retrage, altfel exista riscul ca sa pice tot sistemul si vina sa cada pe el. Isarescu are un mit al personalitatii la care tine evident, ca orice om care doreste sa fie apreciat si ridicat in slavi de cei de langa el si nu este interesat in nici un caz de indreptarea problemelor, ci de ascunderealor pana cand ii va expira mandatul.

Isarescu este precum doctorul care se pregateste sa plece in vacanta si ca sa evite problemele, prescrie un calmant puternic bolnavului internat si care trebuie operat de urgenta, in speranta ca acesta nu va muri pe tura lui ca sa-i strice concediul. Voinea este mai degraba asistentul nepriceput care da calmantul pacientului desi stie ca nu il ajuta decat pe moment, pentru a linistii rudele pacientului si pentru a le lua spaga. Si probabil si el e tot pe final de tura, se pregateste de plecat in vacanta. Mai conteaza simptomele, mai conteaza analizele, mai conteaza protocoalele, mai conteaza deontologia?

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] ipocrizia guvernantilor cu privire la cresterea consumului se poate vedea din suprataxarea la inscrierea masinilor second in Romania; intr-adevar, nu se stimuleaza vanzarea de masini noi produse sau importate la noi, dar macar daca taxele la seconduri ar fi mai mici, oamenii ar putea sa traiasca mai bine, ar avea cheltuieli mai mici, ar putea sa mearga mai mult cu masinile (ar avea bani de benzina mai multi daca nu ar plati atat de mult pe taxe), ar putea sa cumpere alte chestii, ar putea sa se deplaseze mai ieftin, lumea s-ar misca mai usor; dar nu e voie! ai voie sa iei credite si sa platesti totul la pret dublu, ai voie sa cumperi apartamente la preturi mari care sunt sprijinite de “prima casa”, nu ai voie sa cumperi lucruri ieftine daca esti sarac; nu ai bani? nu-i nimic, iti da banca credit, si daca nu iti da banca, te mai ajuta si statul; te ajuta sa devii rob pe viata, nu ai voie insa sa cumperi ieftin nici masini si nici apartamente;

Prin noua criză nu mă refer la viitoare criza cauzată de guvernarea neo-comunistă actuală a României cu toate atributele ei. România fiind membră UE și românii muncind deja o mare felie în vest și cea mai mare felie muncind pentru companii din vest, economia României depinde mai mult de mersul economiei statelor UE decât de ce fac guvernanții, în sensul că atât creșterile cât și scăderile depind de banii veniți din afara și de companiile străine care vin sau pleacă în funcție de nevoia de forță de muncă care este o consecință a mersului economiei în afară.

Așadar nu mă voi referi în continuare la dezechilibrele bugetare, la haosul fiscal și instabilitatea politică și nici măcare la lipsa investițiilor în infrastructură sau deficienta folosire a fondurilor europene blocate în sistemul ticăloșit de la noi în care nu se poate lua șpagă pe fonduri europene (sau e prea greu) și prin urmare nu se face mai nimic. Mă voi referi doar la posibile triggere care la nivel global pot declanșa o nouă criză, de data aceasta mult mai devastatoare ca cea anterioară.

În primul rând, o să încerc să explic ce înseamnă dobânzile zero sau aproape de zero practicate în prezent de majoritatea băncilor centrale, mai ales de cele mari. Iată mai întâi aceste dobânzi pentru a vă face o idee:

FED – SUA, BCE – UE, BoE – Marea Britanie

Dobânda de referință a unei bănci este precum rezerva de grâne a unui țăran. Așa cum există ciclul agricol și într-o anumită perioadă agricolă este recolta din care țăranul trăiește tot anul, tot așa este și cu băncile centrale: în vremurile de creșetere economică măresc dobânda pentru a avea “o rezervă” la capacitatea de a ajuta economia să își revină în momentele proaste, de criză. Când vine seceta și producția este proastă, țăranul se bazează pe rezervele de anul trecut, dacă a fost bun chibzuitor. Tot așa și băncile centrale încearcă cu disperare în vremurile bune să facă “rezerve”, adică să crească dobânzile. Problema este că de la ultima criză, din 2008, nu doar că nu au reușit să își revină, ci chiar au fost nevoite să scadă mai mult dobânzile semn că … recolta întârzie.

Situația actuală este una fără precedent nu doar prin specificul fenomenului (fenomen, adică imposibilitatea băncilor centrale să mărească dobânzile din cauza crizei perpetue) cât mai ales prin amploarea lui (la nivel global). Dacă în alte crize se mai întâmpla să fie țări ferite sau lovite erau doar anumite zone (vezi criza din Asia, criza dot-com din SUA), în prezent toată lumea este prinsă în acest corset al dobânzilor care încearcă să mențină economia pe linia de plutire și să evite intrarea într-un val de falimente care ar duce inevitabil la o nouă ordine mondială, cel puțin din punct de vedere financiar, trecând în irelevanță băncile centrale și obligând oamenii și companiile să găsească metode alternative la hârtiile tipărite de băncile centrale. Se înțelege însă că orice repornire de la zero se va face cu un mare șoc pentru majoritatea oamenilor și a companiilor.

Trăim deci într-o situație fragilă în care pot exista multe triggere care să declanșeze acest restart. Iată o scurtă trecere în revistă

1 China

Mulți profeți au anunțat spargerea bulei în China și este o minune că China încă nu a explodat. Este greu de explicat de ce China este o mare bulă. Pe scurt, au făcut datorii mult mai mari decât oricare altă țară și sunt obligați să mențină o rată de creștere a economiei pentru a nu intra în faliment. Ori într-o lume aflată în criză, care nu are bani să cumpere nici măcar produsele ieftine ale chinezilor (vezi falimentele și căderile lanțurilor de hypermarketuri din SUA), creșterea PIB-ului este anevoioasă cu tot sistemul comunist de măsluire a cifrelor. De aceea au ajuns chinezii să construiască autostrăzi către nicăieri și să încerce să construiască o mare rută de transport (autostradă + cale ferată) către Europa denumită “one belt one road”. Marea dilemă este dacă China va reuși să nu facă poc înainte ca această rută să devina funcțională și să îi ajute să transporte mărfurile mai ieftin către Europa pentru a compensa scăderea cererii din SUA și pentru a-și menține creșterile PIB-ului.

Ce ar însemna însă o spargere a bulei în China? În primul rând, sistemul financiar global fiind atât de interconectat, spargerea bulei în China ar însemna o creștere peste noapte a dobânzilor. Lichiditățile ar scădea, costul banilor ar crește, spaima investitorilor ar mătura cu piețele bursiere și cu investițiile etc. Americanii au un termen pentru o criză generalizată care poate fi cu greu descrisă pe care îl voi mai repeta: When the Shit Hits the Fan (SHTF). Ulterior creșterii dobânzilor care va fi instantă, va urma o ieftinire a resurselor (petrol, cupru etc), poate chiar și a alimentelor, dar și o creștere a prețurilor la bunurile de larg consum (probabil 90% din produsele nealimentare din magazin în prezent sunt din China).

2. Creșterea dobânzilor

Deși creșterea dobânzilor poate fi consecința unor alți factori, băncile centrale însele pot decide acest trend sau investitorii pot forța băncile centrală să mărească dobânzile. De altfel, Fed-ul are deja un program declarat de mărire a dobânzilor, următoarea sedință fiind pe 31 Octombrie la care este deja foarte probabilă o creștere cu încă 0.25%. Dificultatea creșterii dobânzilor, consecință a crizei economice, a împiedicat însă băncile să facă deja ceea ce trebuia făcut de mult timp. Singurul semn de întrebare este voința factorilor de decizie și decizia procesului prin care dobânzile urmează să fie mărite. În particular în SUA, de exemplu, Trump urmează să numească un nou președinte al Fed-ului și cum programul lui Trump presupune cheltuieli astronomice de bani și reduceri de taxe, este de așteptat ca dobânzile să nu crească ci chiar să scadă, altfel SUA nu ar putea face față plății dobânzilor la viitoarele obligațiuni. În cel mai fericit caz, în care reducerea taxelor și investițiile, precum și renegocierea tratatelor comerciale ar crește economia și prin urmare și veniturile colectate, acest efect în acest scenariu utopic, ar fi oricum întârziat, prin urmare creșterea dobânzilor va fi amânată dacă decizia ar fi în mâna lui Trump. Nu știm însă în ce măsură Trump poate să își impună voința chiar dacă el numește pe viitorul director al Fed-ului, având în vedere că Fed-ul este totuși o bancă privată deținută în majoritate de evrei și dobânzile mici au crescut și mai mult puterea financiară a proprietarilor acestor bănci, permițându-le să împrumute bani ieftini cu care să parieze pe piețele financiare și să obțină câștiguri imense.

3. Presiunea investitorilor

Obligațiunile statelor sunt în general cumpărate de investitori. Investitorii sunt: bănci, fonduri de investiții (de pensii, hedge funds etc), companii private sau persoane fizice. În unele cazuri, pe ascuns, băncile centrale mai cumpăra obligațiuni pentru a ajuta guvernele să facă “vânzare”. Actul în sine este un fel de incest din punct de vedere financiar, cu toate acestea, cum trăim într-o lume nebună, pe ici pe colo se mai practică. De exemplu, în Japonia, nu doar că Banca Centrală cumpără obligațiuni guvernamentale direct, dar a început să cumpere și acțiuni pentru a evita colapsul bursei, ba chiar deține o mare parte din acțiunile tranzacționate pe bursele din Japonia. Dacă japonezii o fac, de ce ne-am teme că investitorii pot forța mâna băncilor centrale să mărească dobânzile, puterea lor fiind oricum irelevantă, având în vedere “soluția finală” – Banca Centrală. Există totuși o mică putere în sensul că dacă acest lucru este posibil în Japonia, nu este posibil chiar peste tot (sau cel puțin așa ne place să credem) sau dacă este posibil, nu este posibil într-o asemenea măsură. În plus, la nivel global, există o competiție pe piața obligațiunilor, unele țări fiind mai atractive ca altele chiar la randamente mai mici sau negative. Există deci o corelație între dobânda de referință, cuponul(prețul) obligațiunilor și riscul unei țări. Am amintit Japonia, însă dacă la noi BNR ar începe peste noapte să cumpere obligațiunile statului cum încearcă PSD-ul să facă prin înlocuirea lui Isărescu cu Liviu Voinea, cu siguranță toți investitorii străini se vor retrage din România și vor pune presiune extreme pe curs, BNR fiind atunci obligată să mărească dobânda.

4. Criza creditelor

Criza creditelor sub-prime a fost cauza care a declanșat în 2008 criza financiară. Paradoxal, ca volum total în piața creditelor, creditele sub-prime avea o mica și puțin relevantă felie, însă spaima  a fost îndeajuns să producă criza. Ca și atunci, oricând dezechilibrele pe un segment nesemnificativ și cu greu prognostibil poate cauză o criză sistemică, mai ales în prezent când sistemul financiar este mai puțin flexibil decât în 2008, prin merger-urile și achizițiile între bănci. Ar ptuea așadar să existe un default major pe piața creditelor pentru studenți din SUA. După cum știm, statul a ajutat stundenții să obțină credite pentru a termina o facultate, însă degeaba au făcut ei facultatea deoarece au ajuns tot să aibă servicii prost platite cu jumătate de normă deoarece economia nu și-a revenit. Prin urmare, stimularea guvernamentală prin oferirea garanției (ceva similar Prima Casa de la noi) nu a făcut decât să stimuleze dezmățul pe un segment important care nu are altă soartă previzibilă decât falimentul. În ce măsură “focul” de pe segmentul creditelor pentru studenți va fi ținut sub control și nu va afecta și alte segmente sau chiar întreaga piață a creditelor, rămâne de vâzut.

5. Default-ul unei țări

Poate o țară să dea jos cu întreaga lume? Poate, mai ales dacă e puțin măricică și are ceva credite pe care nu mai poate să le plătească. Să luăm de exemplu Spania: dacă Catalonia își declară independența, Spania va trece brusc la o rata a datoriei raportata la PIB de peste ~120%. Va reuși sau va dori Germania să o salveze? Sau poate alternativa va fi destrămarea UE și realizarea unui mini-UE doar cu țările solvente. Va urma apoi Grecia, Italia, Portugalia, Franța? Toate aceste țări au un raport al datoriei nesustenabil și ar intra în faliment dacă BCE nu are menține dobânda scăzută și dacă Germania nu ar da mâna libera BCE-ului ca să cumpere obligațiunile procușorilor și să dea curaj altor investitori să se alăture.

6. Război

Orice război se termină cu criză, auzim deseori. Pentru studioșii atenți, Marea Criză din ’33 s-a terminat de fapt cu Al 2-lea Război Mondial. SUA deja au început un război vamal agresiv cu alte țări, inclusiv vecine. Toată lumea este un butoi de publere, prin urmare nu vom detalia mai mult acest punct.

7. Revoluția IA / roboților

Și aici am mai discutat și ar fi prea mult de discutat pentru a cuprinde toate aspectele. Ce aș sublinia doar este că China a început foarte mult să introducă roboții industriali, ceea ce poate ajuta imens la productivitate și poate menține sau chiar crește miracolul (mirajul) chinezesc. În SUA, de asemenea, roboții fac victime și există chiar riscul ca breasla cea mai mare – șoferii de camioane – să fie înlocuită de camioane autonome. Cel puțin mașina autonomă produce victime deja. Imactul roboților și al inteligenței artificiale este unul devastator pentru unele clase sociale, dar și pentru multe companii și segmente economice. Este posibil de exemplu ca monedele crypto să distrugă chiar sistemul financiar actual prin schimbările și presiunea produsă.

Concluzie

Nu am o concluzie anume de tras decât că o nouă criză este inevitabilă și trebuie să ne ferim de iluzii. Cea mai mare iluzie a românilor în prezent este că lucrurile mai pot merge ca până acum, putem continua tot așa. Nu voi detalia, am făcut-o în alte articole. Lumea nu doar că se află într-o tensiune fără precedent dar globalizarea inevitabilă face ca competiția să fie și mai acerbă și ca peștii mari să se hrănească din cei mici. Decizia noastră ca țară și ca neam este dacă dorim să fim doar sclavi, cetățeni de rang secund care așteaptă să le dea alții un os de ronțăit sau vrem să fim jucători de la egal la egal. Totul pornește de la mentalitate și de la principii. Din ce văd eu însă, nu avem speranțe și celor care realizăm riscurile și vrem să nu fim măturați de viitoarea criză trebuie să ne pregătim activ și cu atenție în aceste momente de respiro.