Armata elvețiană se pregătește pentru invazia francezilor

Unul dintre ultimele war-games ale elvetienilor are a face cu invazia Frantei si asediul asupra bancilor. Au innebunit elvetienii, oare?

Controlul preţurilor: francezii dau startul

Preturile carburantilor din Franta vor scadea cu pana la 6 eurocenti pe litru, din care 3 centi vor fi suportati de stat, iar restul de catre benzinarii, a anuntat marti ministrul Economiei si Finantelor, Pierre Moscovici. (conform DailyBusiness)

Multi francezi se bucura ca statul le-a mai redus cativa centi din pretul benzinei dar stiu ei oare ce inseamna asta?

Masura luata de francezi nu este decat un prim pas catre controlul total al preturilor: o etapa peste care nu se poate sari din ciclul disolutiei societatii si al parcursului dinspre primele etape ale unei criza inspre ultima care este razboiul.

Am mai explicat intr-un articol anterior dar rezum pe scurt aici: dupa criza economica si financiara, urmeaza criza datoriilor si contractia economiei care prin ineficienta masurilor luate de guvernanti se duce invariabil spre tiparirea de bani si inflatie. Care inflatie creste atat de mult incat saraceste oamenii intr-un ritm incet dar sigur, spre deosebire de hiperinflatie care ii saraceste peste noapte.

La granita intre contractia economica care produce saracie si haosul social provocat de disolutia statului, se plaseaza controlul preturilor care poate fi caracterizata ca un cumul de masuri disperate ale statului care incearca sa franeze tensiunile imense din economie venite din scaderea puterii de cumparare si a consumului prin tarife si suprareglementare, dintre care una este controlul preturilor.

De ce scad francezii accizele? De bine ce le e? Din cauza competitiei intre producatori? Din cauza scaderii pretului petrolului? In nici un caz. Motivul este unul singur: economia scade, consumul scade, investitiile in producerea de petrol scad, productia de petrol scade (dar nu pentru ca ar fi peak oil) si pin urmare pretul creste. Calculul este simplu: produci mai putin, trebuie sa vinzi mai scump ca sa mentii profitul. Este adevarat ca in unele tari bananiere cum este Romania, unii producatori (cum ar fi Petrom) vazand cat de mult pot castiga din cresterea pretului, le maresc fara limita, nu pentru ca ar fi nevoiti de marja de profit, drept dovada fiind si profiturile record. Dar asta e un specific mioritic, sa revenim la francezi.

Nu e de mirare ca masura de control a pretului a inceput cu benzina: combustibilul se regaseste in toate. Mai devreme sau mai tarziu vom vedea insa si legi pentru limitarea pretului la paine si atunci sa vezi cum piata libera se transforma peste noapte in piata neagra.

Sa nu ii fericim insa prea devreme pe francezi, iata cum stau de fapt lucrurile:

The price cut comes at a time when pressure is mounting on all sides of Mr. Hollande. Unemployment is continuing to rise unabated. Figures published Monday showed the number of category A job seekers—registered job seekers who are fully unemployed—reached 2.99 million in July, 1.4% more than June and 8.5% more than July last year. The outlook for the economy, the euro zone’s second-largest, is also worsening. Prime Minister Jean-Marc Ayrault acknowledged Monday that it will probably be necessary to reduce the 1.2% growth forecast for France’s gross domestic product that is used to ground the 2013 budget. Less growth will make deficit-reduction targets harder to meet, forcing further tax increases or spending cuts. (Sursa: Wall Street Journal)

Ce e paradoxal, este ca in timp ce ungurii sunt acuzati de dictatura ca suprataxeaza companiile de energie si in timp ce romanilor li se impune “liberalizarea” pretului pentru gazele naturale produse la noi (adica ne forteaza sa le vindem la preturi “europene”) la ei acasa se poate ca guvernul sa umble la preturi fara sa ii sara Comisia Europeana in carca. Inca o demonstratie de fraternite, egalite, europenitee

Semnele disperării

Ştiri negative cu privire la criză găsim în fiecare zi, dar unele se evidenţiază prin claritatea mesajului transmis şi prin evidenţierea stării deplorabile şi lipsei oricăror speranţe de ieşire din criză câtă vreme politicienii sunt fie vânduţi fie incapabili să găească soluţii deşi crize au mai fost în istoria umanităţii şi uneori s-au mai găsit oarece soluţii.

Să trecem însă la o ştire mai veche legată de Franţa şi relatată într-un mod amuzant şi cancanesc în ziarele de specialitate româneşti: la începutul lunii, Franţa a vândut obligaţiuni pe termen scurt la dobânzi negative, “performanţă” egalată doar de SUA, Germania şi Elveţia (posibil şi Olanda, dar nu sunt sigur). Mai concret, asta înseamnă ca investitorii, pentru că le e frică să pună banii în banci sau să dea credite, platesc guvernul francez doar ca să le ţină banii pentru 6 luni, 1 an, 2 ani, etc. Francezii au reuşit deocamdată pentru 6 luni, dar nemţii au vândut chiar şi la 2 ani obligaţiuni cu dobânzi negative.

Ce înseamnă asta oare pe lângă indicatorul unei tensiuni imense în sistemul financiar, de vreme de investitorii preferă să piardă bani decât să îi mai investească undeva? În primul rând, banii aştia vin de undeva, din alta parte. Bunăoară, putem presupune că vin de la greci şi de la spanioli, sau de la toţi porcuşorii. Să presupunem că investitorii nu mai vor sa împrumute porcuşorii, le e frică că-şi vor pierde banii şi preferă să plătească pe nemţi şi pe francezi doar ca să aibă o siguranţă mai mare că şi-i vor mai vedea. Plecând de aici, porcuşorii au probleme: nu mai găsesc bani sau îi găsesc la preţuri foarte mari.

Dar nu doar porcuşorii au probleme, ci şi statele unde aterizează aceşti bani pentru că dacă se bucură francezii se bucură ca proştii căci este ca şi cum şi-ar fi trecut o piatră de pe un umăr pe celălalt, mai devreme sau mai târziu problemele vor ajunge şi la ei şi banii vor găsi alte locuri mai sigure unde să fugă.

Nu s-a întâmplat asta prima dată, dar s-a întâmplat prima dată pentru francezi. Ceea ce este paradoxal de vreme ce guvernul francez s-a angajat să mărească cheltuielile şi nu vrea să mai audă de austeritate. Cum deci să considere investiorii Franţa o oază de stabilitate? Iată deci cât de gravă este situaţia de vreme ce investitorii se tem că, de exemplu peste 6 luni, Spania nu va mai putea să işi plătească datoriile. Căci dacă ar fi considerat, i-ar fi împrumutat pe spanioli, dar nu s-a întâmplat aşa, investitorii au preferat să plaseze banii în grija guvernului francez.

Să ne mai mirăm noi oare cum de leul pică din te miri ce, în vremurile astea? Să mai sperăm că se poate ceva schimba în bine, văzând cât de mari sunt temerile şi cât de disperate par deciziile investitorilor?

Un alt semn de întrebare este de ce nu se aruncă încă investitorii pe aur? Căci la urma urmei, este mult mai sigur chiar şi decât obligaţiunile unui stat european important şi de-a lungul timpului şi-a dovedit puterea de conservare a valorii. Un răspuns posibil ar fi că investitorilor le place cash-ul şi stau în expectativă în aşteptarea unor bunătăţi cum au fost de exemplu acţiunile la Hidroelectrica vândute de statul român. La vreme de ananghie, săracii vând tot ce au la preţuri de nimic, iar cei cu cash sunt regi şi rentează mult mai mult să ai cash la îndemână şi să poţi achiziţiona rapid anumite aseturi decât să investeşti în aur care necesită răbdare şi nervi de oţel.

Faptul că Germania era percepută ca sigură şi se împrumuta la dobânzi negative este de înţeles, faptul însă ca în club a venit şi Franţa cu imensele ei probleme şi cu o economie in derivă denotă că ne aflăm pe ultimele trepte ale prăbuşirii sistemului financiar şi că evenimente destul de importante ne aşteaptă la toamnă. Deja din momentul situaţiei pe care o discutăm acum s-au mai îmtâmplat multe alte evenimente poate chiar mai relevante cu privire la dărâmarea castelului de cărţi. Despre acestea însă, poate în curând …

Socialism cu buzunarele goale …

Nu il regret pe Sarkozy si sincer nu imi pare rau de francezi pentru ca nu prea ii sufar de fel. Sunt insa foarte curios cum o sa le satisfaca doleantele comuniste Holland cand ei sunt cu buzunarele goale si datori vanduti. Iata doar cateva date:

– balanta comerciala: deficit in jur de 6%, dar de prin 2004 nu a mai fost pe plus, asa ca …; cu alte cuvinte francezii consuma mai mult decat produc;

– deficitul: pe minus, tot in jur de 5%, tot inca de prin 2004; nici investitorii nu mai au incredere in economia franceza;

– PIB: 2560 mld EUR sau 4,13% din economia mondiala; in scadere din 2009;

– somaj: in jur de 10% cu tendinte de crestere;

– datorie raportata la PIB: 85,8% si in crestere; de la 68% in 2009!; poate cea mai semnificativa cifra care coroborata cu deficitul si balanta ne arata incotro bate vantul;

Probabil principalul avantaj al Frantei este ca atunci cand un grup de oameni sunt fugariti de urs, important nu este cat de repede alergi tu, ci cat de repede alerg ceilalti, adica e musai sa nu fii tu ultimul. Cam asa e situatia pentru Franta in toiul crizei: vor nu vor, nemtii vor fi nevoiti sa bage mana in buzunar si sa acopere si golurile francezilor, dupa ce probabil ii vor lasa sa pice pe greci, irlandezi si spanioli. Speriati de dezintegrarea rapida si catastrofala a Europei, cel mai probabil nemtii vor propune francezilor sa pastreze un “euru-core”, o “inima” care sa mai bata in asteptarea vremurilor mai bune si astfel caderea Frantei nu va fi atat de catastrofala ca a Greciei sau ca a Romaniei.

Pana atunci insa, francezii se vor bucura de vremea frumoasa pe Coasta de Azur facand o mica cura de socialism.

 

1 2