Un român ambiţios

Un tanar roman a fentat securitatea aeroportului din Viena si a zburat in trenul de aterizare al unui avion pana la Londra. Tanarul de 20 de ani a declarat ca dorea doar sa isi gaseasca un loc de munca in alt oras. Probabil sarmanul nu avea bani de autobuz si de aceea s-a gandit sa faca blatul cu avionul. Ce e de mirare cum de super-securitatea aeroportului nu l-a depistat, ca daca era un nebun cu bomba hotarat sa dea jos cu avionul deasupra Londrei, intr-adevar era nasol. Standardele de securtitate bineinteles ca impun ca avionul sa nu isi fi luat zborul daca securitatea aeroportului ar fi observat ca un nebun sare gardul si se arunca in trenul de aterizare. Daca securitatea observa, era clar ca avionul era oprit, mai ales ca era clar ca doar un sinucigas terorist ar face asta. Ar fi de asteptat ca dupa razboiul cu teroristii si dupa introducerea atator si atator masuri de securitate, o simpla trecere peste gardul aeroportului si accesul inspre pista sa fie de neimaginat in zielele noastre, mai ales intr-un aeroport din Austria, o tara faimoasa pentru politia ei riguroasa si serioasa, unde oamenii isi fac datoria cu sfintenie.  Si mai socant este ca, desi sunt camere de luat vederi peste tot si serviciile de securitate asculta tot, macar ca s-ar gasi un nebun sa sara gardul la aeroport si sa forteze intrarea intr-un avion, ne-am astepta ca acesta sa fie observat. Cu siguranta teroristii islamisti sunt extrem de invidiosi pe romanul nostru, care nu pentru jihad ci pentru munca a riscat atat de mult si a reusit ceea ce si-a propus. In schimb, teroristii trebuie sa gaseasca solutii mai complexe ca sa penetreze securitatea aeroportului  substante chimice avansate, ascunse bine in pantofi si in lenjerie (altfel de ce ar face bodyscannig astia?) Ce sa intelegem din aventura romanului nostru? Mai intai ca criza e nashpa daca au ajuns oamenii sa isi riste viata in cautarea muncii si daca nici la Viena nu isi mai gasesc de munca. Iar mai apoi, ca toata lupta anti-terorista e un mare vax. Rezultatele sunt canci, iar amenitarea terorismului este mai mult o spaima mediatica decat o realitate faptica. Oare daca se putea, si vroiau si erau decisi, pana acum teroristii nu sareau si eu gardul si se ascundeau in avion ca sa il detoneze mai apoi peste vreun oras? Cum de nu au reusit austriecii nici macar sa il vada pe romanasul nostru? Parerea mea, pentru ca s-au saturat si ei sa tot traiasca in spaime si au luat viata mai usor. M-au amuzat enorm de ce diferente exista intre securitatea aeroporturilor in vest si la noi. De exemplu, la ultima mea calatorie in Germania. La aeroport la ei: cel care ne controla actele era foarte serios, incruntat si nemiscat cand se uita cand la fata mea, cand la calculator, cand la buletin sa vada daca nu cumva sunt un terorist. In Romania, acelasi functionar: rade cu cel din fata mea, iar la

Read more

Criza nu este intamplatoare

Multe vorbe zboara zilele astea despre criza, in toata lumea, dar mai ales pe la noi. Pentru ca in sfarsit lucrurile sunt foarte nashpa si pe la noi si lanturile sunt din ce in ce mai stranse, criza este subiectul media #1, care starneste cele mai multe si variate discutii. Am urmarit asta-seara o emisiune la Money Channel in care invitat era un redactor de la Foreign Policy si care intrebat fiind despre cum stau lucrurile cu Europa, a sustinut ca problema este faptul ca nu exista o guvernare comuna, adica ca avem o politica comuna, avem anumite legi si reglementari europene, avem norme, avem o banca, avem o moneda (noi inca nu) dar inca statele mai au guverne proprii care stabilesc politici individuale. Multa vreme m-am intrebat de ce Grecia a fost prima atacata si a fost aleasa sa fie oaia neagra, blamata, aratata cu degetul etc. Raspunsul cel mai folosit, varianta “oficiala” cum ar veni este ca Grecia a cheltuit mai mult decat si-a permis si in plus a facut si anumite inginerii financiare prin care a ascuns deficitul real. Sunt false ambele idei, Grecia nu a cheltuit deloc cel mai mult, a cheltuit intr-adevar prea mult, dar si alte state au facut-o, iar datoria Greciei este nimic pe langa datoria Spaniei, Italiei sau a Marii Britanii. Se spune ca daca ar fi atacata Spania, Europa nu ar putea-o salva, datoriile sunt peste puterile “greilor” Europei la un loc. Dar de fapt, ce inseamna salvare si care este de fapt problema. Se tot invarte problematica crizei pe toate fatetele, dar putini sustin ideea ca ar fi normal si de bun simt ca statele care au datorii prea mari si nu mai pot sa le plateasca, sa declare faliment statal, ceea ce s-a mai intamplat in istorie. Intr-adevar, pentru o perioada, nimeni nu ar mai avea curajul sa imprumute statul respectiv, si sectorul bugetar ar fi taiat drastic pentru ca atunci singurele surse de venit ar fi taxele si impozitele. Dar numai asa bancile ar invata sa mai si fie atente la oferirea creditelor, ceea ce e firesc, nu? Falimentul statal pentru o tara europeana ar fi intr-adevar o rusine dar si o mare problema: lumea nu ar mai avea incredere in Europa. “Ideea europeana” ar pica. Chiar daca economic ar fi evident mai in spirit capitalist ca statele sa falimenteze, deoarece astfel bancile vor avea grija data viitoare cui si cum vor oferi credite si nu vor mai sari sa ofere bani pentru proiecte care nu product, din punct de vedere politic, o astfel de varianta este imposibila. Chiar si pentru simplul motiv ca daca ar alege varianta falimentului, clasa politica s-ar sinucide, ar recunoaste singura falimentul sistemului actual si ar lasa de inteles ca trebuie schimbate lucrurile din radacina. Este evident o relatie atat de stransa intre falimentul economic si falimentul politic, incat politicienii prefera sa arunce pisica moarta urmasilor lor si asa s-a intamplat si pana acum: politicienii au facut credite cat au putut, nu i-a

Read more

e-Romania vs. ro-Monopol

Intr-un interviu dat bloombiz, ministrul comunicatiilor a declarat ca va scurtcircuita circuitul spagilor din achizitiile publice prin lansarea e-Romaniei. Pe langa aceasta, ministrul ne asigura ca taranii vor invata geografie si cultura prin broadband si totodata noi toti, oraseni si tarani, nu vom mai sta la cozi pentru a plati taxele, ci vom folosi cardul. Pe langa faptul ca de exemplu in unele zone ale Romaniei cum ar fi Oltenia, providerii de servicii de comunicatii si-au impartit felia astfel incat sa nu se calce unu pe altul pe picioare si sa ofere servicii proaste la costuri minime si preturi maxime prin implementarea monopolului diferential, celelalte aspecte mentionate de ministru nu ma preocupa deoarece oricum sunt aberante, stiind fiind faptul ca la noi, nici cu chitanta semnata de tanti de la ghiseu nu poti fi sigur ca nu vei primi pe viitor scrisoare ca nu ti-ai platit taxele in posta. S-a intamplat pe la noi, la Adminsitratia Financiara, cand intr-un an s-au stricat calculatoarele si s-a pierdut baza de date cu cei care au platit niste impozite, – nu mai retin din pacate daca societati sau persoane – si s-a trimis notificare de plata la toti. Eu unul nu voi plati niciodata taxele online, nu am incredere in nicio e-Romania, pana nu am eu chitanta semnata de tanti si pana nu vad ca da enter in fata mea, nu o sa am incredere. Si-asa nu am incredere, dar totusi macar semnatura aia si stampila imi dau o minima liniste ca am facut ce tine de mine ca nu ma astept la alte surprize. Si pana acum, slava Domnului nu am avut (prea multe). Cat despre broadband, vax proiecte, vax finantari, ministrul ar trebui intai sa vada de ce prin Oltenia de exemplu nu exista decat o singura firma care ofera internet pe fibra optica si alte firme nici macar nu iti ofera un pret daca totusi ai vrea sa alegi altceva, indiferent de pret. Si ca in Oltenia peste tot si in toate, cu siguranta e-Romania nu este decat un mare tun tras pe fuga inainte sa pice tot castelul de nisip.

Read more

Încă şi încă un credit

“Când cel ce se împrumută ia banii, este mai întâi strălucitor şi vesel; se bucură de o floare străină, care vrea să arăte că i s-a schimbat viaţa: masa întinsă, haine luxoase; slugile, şi ele, au altă înfăţişare, sunt mai vesele; vin apoi linguşitorii, oaspeţii, nenumăraţii paraziţi ai caselor. Dar îndată ce banii încep să se scurgă, iar timpul, cu trecerea lui, adaugă dobânzile, nopţile nu-i mai aduc aceluia odihnă, ziua nu-i mai este veselă, soarele nu-l mai încântă, ci-i amărăşte viaţa; urăşte zilele care-i grăbesc scadenţa, se teme de luni, care-i măresc dobânzile. Dacă doarme, vede în vis pe creditor. Urât vis! Creditorul stă la căpătâiul lui. Dacă e treaz, dobânda îi stăpâneşte gândul, dobânda îi este grija lui” (Sf. Vasile cel Mare – Despre camatarie si imprumuturi) Nu stiu daca exista vreun obicei mai pagubos pe care sa-l fi importat romanii mai vartos de la occidentali altul decat traiul pe credit. Poate ca doar privitul la televizor si sportul de weekend “cumparaturi la hypermarket”. Ar fi mult de discutat de unde vine acest obicei. Poate ar trebui pornit de la Criza din Asia din 1997 care a facut praf tot continentul si a determinat ca banii sa curga in alta parte a lumii, prin urmare si in Romania. Dar inainte de asta poate ar trebui sa ne intoarcem la reformele lui Petre Roman din 1990, care in timp ce polonezii faceau terapie de soc si angajau economisti destepti de la marile universitati americane care mai avusesera experiente si succese macroeconomice in America Latina, deci in timp ce polonezii faceau ce trebuie (si azi se vad rezultatele), Petre Roman dadea romanilor tot ce le doreste inima la preturi de nimic. Si nu doar alimente ci chiar si credite. Putini isi mai aduc aminte ca Petre Roman a fost primul care a dat credite tinerilor romani ca sa isi faca case. Si iata ca peste zeci de ani vedem unde am ajuns. Tinerii de azi nici nu mai spera la case – chiar cele pe credit (Apetitul romanilor pentru creditare tinde catre zero) – ci doar mai tatoneaza cu ideea de a scapa si ei in sfarsit de rabla parintilor si sa isi cumpere o masina noua. Sper ca v-ati prins ca eu ma refer aici la tinerii care inca nu sunt bagati pana la gat in credite si care pana acum i-a ferit Dumnezeu sa ia credite din varii motive, in principal din imposibilitatea de a le accesa. Pentru ca restul tinerilor, marea majoritate, sunt deja ingropati pana la gat in rate si sunt experti in resalonari si cei mai buni cunoscatori ai ofertelor de credite ale tuturor bancilor. Cand vine vorba de credit, putini oameni – si mai ales politicienii – pot sa faca diferentierea tipurilor de credit. Eu nu sunt specialit, dar am vazut cateva documentare despre scoala austriaca care mi-au deschis ochii la cat de mare diferenta este intre un credit care il iau ca sa imi satisfac o pofta sau o nevoie (mai mult sau

Read more

PBS Commanding Heights – Bătălia ideilor

[youtube FGJhCiaY7KQ] Linkuri: Homepage | Wikipedia Desi este si carte, eu am dat intai peste documentar. O prezentare a documentarului o gasiti pe wiki, eu o sa enumar doar cateva idei care mi-au ramas. Dupa Al doilea Razboi Mondial, aliatii au numit in Germania de Vest conducator pe Ludwig Erhard. Tot aliatii au impus si modelul economic care trebuia sa fie urmat de acesta, anume controlul preturilor si al inflatiei. Ceva similar ne-a facut si ne face noua Uniunea Europeana, incercand sa directioneze politica economica a statelor membre si mai ales a noilor veniti, prin anumite masuri care le cred ei ca o sa rezolve lucrurile. Ei bine, cand a vazut ca lucrurile nu merg pe calea care trebuie, Erhard a eliminat peste noapte politica de control a preturilor, fara acordul si fara informarea aliatilor. Practic si-a pus scaunul la bataie in dorinta de a salva economia tarii sale. Imediat lucrurile au inceput sa se miste, piata neagra a iesit la suprafata si Germania a ajuns peste ani si ani unde a ajuns pornind de la fapta curajoasa a acestui om de stat care si-a iubit poporul mai presus de propriile interese. Interesant mi s-a parut si dialogul acestuia cu reprezentantii aliatilor, a doua zi dupa ce Erhard anuntase abolirea preturilor. “Aliatii: am auzit ca ati schimbat politica de control a preturilor. Erhard: nu am schimbat-o, am abolit-o. Aliatii: consilierii nostri ne spun ca nu e bine ce ati facut. Erhard: consilierii mei imi spun ca e bine ce am facut”. Peste ani si ani, miscarea curajoasa a lui Erhard ca si intreaga sa contributie la dezvoltarea pietelor libere, avea sa fie considerata de Greenspan, presedintele Fed-ului American ca mai importanta decat planul Marshall. Tot din acest documentar, am mai aflat un fapt uimitor de care habar nu aveam. Lenin dorise la inceput sa permita dezvoltarea proprietatii si a micilor afaceri, viziunea sa fiind ca statul sa detina si sa controleze doar domeniile cele mai importante ale economiei, resursele si industriile strategice: energia, transporturile, etc. De altfel, sintagma “Commanding Heights” ii apartine. Colegii bolsevici i-au sarit insa in cap si nu a reusit sa implementeze ideile lui, fiind bolnav si pe moarte. Stalin  a fost cel care a venit cu conceptul de centralizare si planificare. Una peste alta, destul de interesant documentarul si mai ales uimitor ca alta data deciziile si directiile economice chiar se luau pe baza ideilor, politicienii discutau cu economistii, aveau consilieri economici care apartineau clar unei scoli anume si aveau o viziune care nu depindea de grupul de interesa carora apartin, cum se intampla acum, atat in SUA cat si in Romania. Batalia ideilor era intr-adevar o batalie de idei, nu de influente. Margaret Thatcher si Ronald Reagan chiar intelegeau economie si aveau un plan de salvare, o strategie clara si de asemenea forta si convingerea ca sa implementeze acea strategie si constiinta ca ei trebuie sa o faca. Reagan pus fiind in fata unei posibile recesiunii ca urmare a masurilor care avea sa le ia

Read more

20 de ani de ignoranţă

“Fără un gest, cu ochii-nchişi, Lăsând să cadă peste mine timpul Ca o insultă binemeritată Pentru că sunt în stare să-nţeleg De tot ce înţeleg sunt vinovată” – Ana Blandiana La vremuri de bilanţ mulţi îşi pun întrebarea dacă a meritat sau cum ar fi fost altfel. Dacă a meritat, numai proştii şi comuniştii care şi-au pierdut statutul pot să răspundă nu, dar cum ar fi fost altfel, puţini pot să dea un răspuns convingător, deşi bineînţeles răspunsul la o astfel de întrebare ţine de imaginaţie şi de capacitatea fiecăruia de a înţelege istoria şi de a avea o viziune alternativă a acesteia. În literatura SF există chiar un subgen care se numeşte Istorii alternative în care îşi găsesc locul cărţile care încearcă să dea un răspuns la întrebarea “cum ar fi fost altfel”. Un răspuns la o astfel de întrebare nu poate fi decât subiectiv. Mulţi spun că, dacă nu ne-am fi pricopsit cu comunistul de Iliescu şi am fi făcut mai devreme faimoasa reformă şi mult dorita integrare,  cu certitudine altfel ar fi stat lucrurile. De asemenea, mulţi spun că dacă spiritul “unificator” al lui Iliescu nu le garanta securiştilor pacea şi bunăstarea în noul regim “democratic”, s-ar fi vărsat mai mult sânge şi poate pierdeam chiar şi Ardealul. Cred că puţini însă se întreabă ce s-ar fi întâmplat dacă Piaţa Universităţii ar fi biruit şi neo-comunismul cu faţadă democratică ar fi fost stârpit din faşă. Poate puţini realizează că Piaţa Universităţii a fost ultimul bastion de rezistenţă românească înaintea blazării generalizate şi a decăderii totale în toate planurile a luptei românilor pentru ceva nobil. Este adevărat că între timp ne-am mai luptat ba cu irakienii, ba cu talibanii, dar astea sunt treburi de mercenari, nu lupte nobile. Poate că în plan politic şi economic, mulţi s-au luptat pentru integrarea în UE, dar numai pentru cei spălaţi pe creier de propaganda unionistă şi pentru cei care sug fonduri europene pe nedrept poate fi ceva nobil legat de acest neo-soviet cu faţă de tânără fecioară dar cu haine de desfrânată şi coarne de drac. După mine, dacă ar fi să găsim un cuvânt care să definească cel mai bine aceşti 20 de ani, acest cuvânt mi se pare a fi “ignoranţă“.  Am fost ignoranţi ca neam când am tolerat atâţia ani toate relele câte s-au făcut şi care nu trebuiau să se facă. Am fost şi suntem ignoranţi când stăm cu mâinile în sân şi lăsăm o mână de nemernici să ne conducă şi să-şi pună plozii urmaşi peste sistemul lor ticăloşit de comisioane murdare, licitaţii măsluite şi numiri de partid. Am fost şi suntem ignoranţi când lăsăm să fie terfelite şi batjocorite toate valorile neamului nostru şi mai ales atunci când nu ni le asumăm şi nu le valorificăm lasând astfel să se ridice la suprafaţă gunoiul şi împuţiciunea. Suntem ignoranţi pentru fiecare mârşăvie care se face sub ochii noştri şi pe care nu o identificăm şi nu o acuzăm. Ne-am bălcărit în falsa noastră amăgire că suntem

Read more
1 35 36 37