Momente de respiro

“Încep să dea înapoi, deocamdată s-au lovit de un zid și au văzut cât de departe pot ajunge. Deci ce o să mai poată face? O să dea înapoi o vreme pentru a perfecționa planul, pentru a învăța din greșeli și pentru a se pregăti pentru altceva. Între timp, au destule mijloace de atac asupra noastră. Poate că da, nu o să ne mai poată forța să purtăm măști, nu o să ne forțeze să facem vaccinul, dar asta nu înseamnă că vin vremuri bune. […] Din ce știu eu, Satana încă există, nu a terminat, deci să folosim timpul să ne reîntărim puterile până vine runda următoare.” Roosh Valizadeh, american de origine armeană convertit la ortodoxie Iată o opinie care vine cam pe aceeași linie cu care mă plasez și eu – vezi Marea Eliberare. Așadar, deși de la acest articol s-a mai întâmplat întoarcerea cu privire la acceptarea ideii că virusul a scăpat din laborator (despre care am scris aici) și eu cred că plandemia nu s-a terminat. Cum sistemul de control și conformitate este generalizat, cei care au luat puterea și pe spinarea lui au trecut la un cu totul alt nivel al beneficiilor materiale, nu vor ceda prea ușor și idioții utili care au pus umărul la această plandemie din pozitii privilegiate vor fi armata de lupi care va face ravagiile printre oi în următoarea etapă. Vreți să vă dau un exemplu? O nouă tulpina! O noua tulpină “periculoasă” la toamnă va da prilej de revenire rapidă a regimului dictatorial complet: închiderea în casă, vaccinarea obligatorie periodică, stare de urgență, limitarea drastică a mișcării, limitarea categoriei de “personal esențial” și altele (cum ar fi mutarea bătrânilor în hoteluri, separați de copii și nepoți). De altfel, această măsură din urmă a fost vehiculată, semn că diavolul s-a gândit la ea și nu a reușit-o deoarece deocamdata nu i-au ieșit toate schemele. Dar să nu credem că am scăpat, deoarece reacția oamenilor s-a văzut: cum s-a dat drumul, s-au grămădit la mall nu la proteste. Și nu doar la noi. Prin urmare, nu au înțeles nimic din această plandemie, așa cum nu au înțeles nimic din armele de distrugere în masă ale războiului din Golf sau din războiul “împotriva terorismului” prin care s-a terminat cu dreptul la viață privată, sau de alte manipulări crase ale inginerilor sociali ai lumii care doresc “să ne elibereze”. Dacă privim spiritual, putem gândi că Dumnezeu poate a decis să termine circul și l-a mai legat nițel pe diavol. Putem avea nădejdea că aceasta a fost o încercare, un război psihologic și că oamenii s-au pocăit și Dumnezeu a ridicat ispita. Dar oare este așa? Vedem semne de pocăință și întoarcere la Dumnezeu? Nu, din contră! Vedem o nouă religie, o încrederea oarbă în vaccin care nici măcar nu mai este un simplu medicament care te face bine, ci este o minune a științei (ateiste, evident) care te face liber și de asemenea este un pașaport de acceptare în societatea modernă eliberată. Barbarii

Read more

Man Plans God Laughs – proverbe comentate

Man Plans God Laughs este traducerea în engleză a proverbului idiș Der mentsh trakht un got lakht. În română, eu traduc “Omul plănuiește, Dumnezeu rânduiește”. Proverbul original sugerează, că Dumnezeu pur și simplu râde de om. Ca un Atotputernic care își exercită dreptul de intervenție, pune bețe în roate planurilor omului – cam asta ar fi o interpretare simplistă la prima mână. Evident că înțelesul este cu totul altul. Dumnezeu este Atotputernic și tot ce face – în legătură cu omul – este pentru binele omului, din dragoste de om. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea. Ioan 3, 16-17 Dumnezeu este iubire și iubirea este chiar ființa lui Dumnezeu. Iubirea umană, atât cât o poate înțelege prin experiență omul este doar măsura apropierii sau depărtării de Dumnezeu, de chemarea omului la asemănarea cu Dumnezeu. Iubirea teoretică, rațională, binele abstract este doar un ecou al unei memorii sau intuiții pe care omul căzut o are despre ce poate fi iubirea. Și ca orice ecou este doar o umbră de adevăr, doar o sugestie, doar o deformare. Căci tot ce există, inclusiv îngerii căzuți și oamenii pe care i-au tras și îi trag după ei sunt rezultatul iubirii, un potențial ratat, neîmplinit al unei iubiri inifinite care ar fi fost posibilă dacă nu ar existat căderea. Dar să ne întoarcem la proverb și la ce ne spune el. În esență proverbul este un apel la realism. Realitatea ne învață că oricâte planuri am face noi, rareori se împlinesc și rareori apucăm să ne bucurăm de ele, rareori o lucrare planificată este dusă la capăt cum trebuie și apucă să dea roade, să-și împlinească rostul. De ce se întâmplă asta? Din lipsa de calcul. De cele mai multe ori calculăm greșit ce putem face și ne punem în cârcă proiecte prea mari. Proasta calculare este specifică mai ales caracterelor entuziaste dar nerealiste dar are a face și cu ambiția și mândria prostească de a face ceva care să dovedească ceva … Este greșit dacă intepretăm proverbul ca un apel la un stil de viață de tip dolce vita … sau nihilist: orice-aș face, degeaba mă zbat că Dumnezeu va râde oricum de mine … În primul rând trebuie să înțelegem că orice facem, dacă este voia lui Dumnezeu se va face și orice facem, dacă nu este voia lui Dumnezeu nu prea are șanse să se facă. Uneori, Dumnezeu, dacă poate – și de multe ori poate – lasă voia noastră să se facă, deoarece libertatea noastră dictează. Unde nu mai dictează libertatea noastră este acolo unde libertatea noastră începe să lovească în libertatea altora. Dar Dumnezeu nu este un garant al protecției libertății omului și lumea este doar un câmp de bătălie pentru războiul spiritual nevăzut care se duce pentru

Read more

Demonul eficienței

Ziceam într-unul dintre articolele anterioare că singura dogmă cât de cât coerentă a transhumanismului este eficiența. Însă este mult spus dogmă deoarece evident că noua religie este deocamdată în fașă, abia își construiește fundamentul și abia își clarifică obiectivele. Poate mai degrabă decât eficiența am putea să subliniem o atracție în gaura neagră a beneficiilor iluzorii ale progresului accelerat care va veni și va elibera umanitatea, ca și cum ditamai progresul de care am avut deja parte a făcut mare brânză. Ca un mic amănunt amuzant, când au fost introduse tractoarele și agricultorii se temeau că mecanizarea le va lua pâinea de la gură, temerile de progres erau calmate cu promisiunea că vor avea mai mult timp de practicat arte și de lectură … Oarecum, prin Netflix promisiunea s-a cam împlinit, deși un tânăr care păștea oile pe vremuri, seara se ducea la horă, dimineața vedea răsăritul și mânca mămăligă cu mâna foarte probabil era mult mai fericit decât sufletele pierdute de astăzi care se pierd în fantasmele virtuale ale jocurilor, filmelor și bulelor sociale. Foarte clar se vede demonul eficienței la Iuda, când o ceartă pe femeiea păcătoasă care a vărsat mirul și se vaită că acel mir putea fi folosit pentru a-l vinde și a ajuta săracii. Și Bill Gates vrea să ajute săracii din Africa, de aceea le oferă vaccinuri gratuite care îi ajută să nu mai facă copii prea mulți și astfel să aibă mai puține guri de hrănit. Se înțelege că eficiența oarbă în sine, fără un set de criterii de moralitate care nu pot converge decât dintr-un sistem filozofic sau dintr-o religie, este doar un slogan, un narativ în spatele căruia se pot ascunde măsuri drastice de închidere a oamenilor în casă, măsuri de suprataxare și pedepsire a celor care nu aderă la regulile noii lumi în care trebuie ca toți să contribuie pentru binele tuturor, etc. Și comuniștii doreau să fie eficienți, în sensul că propuneau ca toată lumea să trăiască bine nu doar cei care muncesc și care au proprietăți și averi multe. Ei gândeau – logic simplist, că dacă se împart bunurile la toți, va fi bine pentru toți. Ce nu au realizat – căci v-am zis, demonul nu bate cu mintea prea departe, întunericul nu poate vedea consecințele dincolo de asaltul imediat, este că fără o ierarhie și fără o judecată, simpla distribuire a unor bunuri și resurse nu are succes, ci doar distruge fibra societății, așa cum s-a întâmplat și vedem că încă este sub semnul întrebării capacitatea unei națiuni care a fost trecută prin sânge de demonul roșu de a-și reveni. Să vedem însă care ar fi promisiunile noului reset în cadrul dogmei eficienței. Păi în primul rând lupta cu virusul, fiind urgență medicală este cumva calul troian pe care se face marea trecere de la sistemul actual, de puteri regionale și alianțe supra-statale la o conducere și coordonare globală a lumii. Așa cum acum în plandemie OMS a fost farul călăuzitor care a dictat “măsurile” în toate

Read more

Întrebări și răspunsuri despre Moș Crăciun

Întrebare: Există Moș Crăciun? Da, bineînțeles. Iată un articol unde explic pe larg (cum explica Jonathan Pageau) existența lui Moș Crăciun. Întrebare: Cine este Moș Crăciun? Pe scurt, Moș Crăciun este o persoană reală dar nu este o persoană ca noi: fixată într-un loc și într-un spațiu. El nu are o prezență precisă într-un anume loc ci poate fi în locuri diferite în același timp. Ca persoană, Moș Crăciun are un fel anume de a se îmbrăca, are un fel anume de a vorbi și în general este îndrăgit mai ales de copii. Obligatoriu aduce cadouri. Întrebare: De ce unii oameni nu cred în Moș Crăciun? Majoritatea oamenilor și toți copiii cred în Moș Crăciun. Așa însă cum mulți copii nu înțeleg ce este electricitatea și deși când vor fi mari, vor înțelege măcar la ce e bună, tot așa mulți oameni mari nu îl mai văd pe Moș Crăciun și nu mai au urechi ca să audă ho-ho-ho-itul său, deși așa ceva nu i se întâmplă niciunui copil. Este nevoie de abilități speciale pentru a-l vedea și a crede în Moș Crăciun. Necredința în Moș Crăciun este ca o boală sufletească. Întrebare: Moș Crăciun chiar aduce cadouri la toți copiii? Da. Orice copil poate confirma că Moș Crăciun aduce cadouri, ba chiar și unii adulți primesc cadouri de la Moș Crăciun. Întrebare: De ce Moș Crăciun nu aduce chiar toate cadourile de pe listă, uneor nici măcar unul? Moș Crăciun are puteri deosebite: poate fi în același loc în același timp, poate trece pe la toți copiii într-o singură noapte, și ar putea să aducă chiar toate cadourile de pe listă. Problema este că uneori, nu toate cadourile pe care ni le dorim noi sunt bune dar mai ales trebuie să învățăm că în viață nu obținem chiar tot ce cerem și prin urmare Moș Crăciun ne aduce doar o parte din cadourile enumerate de noi pe listă, iar alteori ne aduce cadouri nasoale, care chiar nu ne mulțumesc. Asta este pentru că așa merităm – suntem prea mofturoși. Niciun cadou pe care ni-l-ar aduce Moș Crăciun probabil nu ne-ar mulțumi. Probelma este clar la noi. Întrebare: De ce Moș Crăciun când vine acasă nu îl vedem, deși uneori îl vedem la școală, la mall sau prin alte părți? La unii copii Moș Crăciun vine chiar acasă și aceștia vorbesc cu el. La majoritatea Moș Crăciun venea (înainte să-l interzică unii) chiar la școală și chiar la mall. Moș Crăciun vine acolo unde e primit. Dacă vine și noi nu-l vedem, este pentru că s-a nimerit să treacă când noi visăm. Dar să nu uităm: cel mai important lucru legat de Moș Crăciun este că acesta ne aduce cadouri! Întrebare: Chiar știe Moș Crăciun dacă cumva nu am fost cuminți și nu ne aduce cadouri? Nu, aceasta este o minciună. Moș Crăciun nu ne vede dacă nu suntem cuminți nu pentru că nu ar putea, dar așa cum nu ne place nouă să ne uităm la un film urât,

Read more

Trebuie BOR să recomande vaccinul?

Din start, răspunsul e ca biserica cu ale ei și doctorii cu ale lor. Este logic și simplu și aceasta ar fi soluția simplă. Dacă am avea păstori simpli și doctori simpli, însă la noi se întâmplă câte mai vrute și nevrute. De vreme ce prelații nu sunt experți în sănătatea publică și nici în genetică și chiar de-ar fi, nu e datoria lor, este evident că nu se pot pronunța și nu pot nici recomanda nici nerecomanda vaccinul. Pro Pe direcția pro, am avea argumentul “să ascultăm de doctori”, că așa învățăm din Sfânta Scriptură. “Și doctorului dă-i loc că și pe el l-a făcut Domnul și să nu se depărteze de la tine, că și de el ai trebuință” citim la Înțelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah 38,12. Problema e însă de care doctori ascultăm, pentru că unii recomandă și avortul. Deci una e să ascultăm de doctori – cum ne învață Biblia – și alta e să găsim doctori vrednici de ascultare, doctori care fac bine și care nu fac rău. Ori dacă în spatele vaccinului se află doctori nebuni care vor să modifice ADN-ul uman, având ca pretext, acest virus care poate alți doctori nebuni l-au produs în laboratoare, e normal să ascultăm de doctori? Nu ar fi deloc suspect și deplasat să nu ascultăm de doctorii în ziua de astăzi când mulți s-au pus în locul lui Dumnezeu și consideră că unele femei trebuie să facă mai puțini copii deoarece nu mai e loc de noi toți pe pământ. Tot pe directia pro am avea pe cei care – dintr-o naivitate inexplicabilă – consideră că boala a fost o întâmplare și știința ne va salva de ea. Cam cum e cu o măsea – ne doare și apoi mergem la dentist care ne rezolvă, deci nu avem de ce să nu credem că și vaccinul e unul bun și nu există niciun risc. Câtă vreme Cezarul ne promite că bisericile se vor redeschide și vom putea din nou face pelerinaje și proiecte europene, deoarece știința e de la Dumnezeu, trebuie să primim fără să ne mai punem semne de întrebare vaccinul ca să scăpăm o dată și să rezolvăm problema. Contra Pe direcția contra, avem teoria conspirațiilor care a prins rădăcini bune în rândul creștinilor: de vreme ce diavolul a răspândit atâta spaimă și durere în rândul oamenilor, este clar că acest virus este unul de natură demonică și e firesc că vaccinul nu va fi decât lucrătura acelorași duhuri. De altfel, nu trebuie să ai un IQ de 250 ca să realizezi că multe lucruri se leagă unele de altele dacă privim această criză ca o accelerare a marșului diabolic către un totalitarism tehnologic supra-statal în care identitatea umană – dar nu numai, inclusiv națională sau culturală – să fie eliminată și reformatată. Omul vechi care e femeie și bărbat trebuie resetat și transformat în om cu sex la alegere (dintre cele 13-30 sau 200 de noi genuri sexuale). Religia de asemenea, trebuie eliminată,

Read more

Pro și contra Moș Crăciun

Problemele actuale pe plaiuri mioritice sunt mari și grave și chestiunea lui Moș Crăciun poate părea trivială, similară discuțiilor despre sexul îngerilor din vremea asaltului asupra Constantinopolelui, dar nu este deloc așa: fără înțelegerea puterii simbolismului nu ne vom putea nici da seama pe ce lume trăim și nici nu vom putea să facem lumea în care trăim mai bună și nici să ne pregătim mai bine pentru lumea de dincolo care urmează acestei lumi. Bunăoară, în rândul ortodocșilor avem două tipuri de atitudini relative la Moș Crăciun: respingere totală și acceptare entuziastă pietistă. Voi da un exemplu de respingere totală, din partea Pr. Gheorge Anitulesei cu o scurta expunere a argumentelor sale, urmând să prezint puțin mai pe larg o tâlcuire simbolică a lui Jonathan Pageau, un creștin-ortodox din Canada. Pr. Gheorge Anițulesei este drastic împotriva lui Moș Crăciun (dar nu numai – și împotriva Moș Nicolae și împotriva unor manifestări de Crăciun nepotrivite) din următoarele motive:– Moș Crăciun este un obicei neortodox;– se înșală cei care cred că primindu-l pe Moș Crăciun, țin și atrag oamenii în Biserică;– nicăieri în cărțile de predici și didahii ale sfinților din trecut, nu există nicio referință la Moș Crăciun;– aceste obiceiuri cu Moș Crăciun înlocuiesc obiceiurile noastre creștine: Crăciunul a ajuns o sărbătoare pentru pântece și petreceri. Poate ar fi totuși corect să menționăm și o poziție “moderată” aflată la mijloc între respingere și entuziasm: cei care acceptă pe Moș Crăciun, “de dragul copiilor”, ca sa nu îi priveze pe copii de o bucurie mare care nu le poate afecta cu nimic credința. Dar, după părerea mea, această poziționare este superficială și se încadrează mai mult la categoria entuziaștilor care îl acceptă cu brațele deschise pe Moș Crăciun deoarece dacă e bun pentru copii, de ce nu ar fi bun și pentru cei mari iar dacă nu e rău pentru copii, de ce ar fi rău pentru cei mari? Deci, nu avem alte comentarii legate de cei plasați “la mijloc”. Trecând la Jonathan Pageau, doresc să dau mai întâi linkurile câtorva youtube-uri pe care acesta le-a realizat de-a lungul anilor pe tema Crăciunului și a lui Moș Crăciun pentru a le fi utile celor care înțeleg engleza și doresc să consume la sursă informațiile pe voi încerca să le sumarizez din aceste video-uri în continuare: Santa Claus and the Tooth Fairy Exist The Problem with Monotheism | Santa and The Tooth Fairy Exist pt.2 Christmas as The Anchor of Reality Symbolism of the Christmas Tree Symbolism of Christmas | The Ass and the Ox Moș Crăciun există! În primul rând, Jonathan e de părere că Moș Crăciun există! Nu există un cerc pătrat sau o apă uscată, însă Moș Crăciun există, în mod evident. Sunt Moș-Crăciuni peste tot; sunt tipi care se îmbracă în Moș Crăciun, avem ornamente, decorații, sunt povești despre Moș Crăciun, cântece, sunt toate aceste lucruri care îl sărbătoresc pe Moș Crăciun. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem nu este dacă Moș Crăciun există ci dacă acesta

Read more

Un memento la “călătoria apostolica” a Papei Francisc

A trecut deja aproximatic un an jumatate de la “calatoria apostolica” a papei Francisc in Romania – cum o numeste Vatican News – si desi lupul s-a dat pe fata, Sinodul BOR inca nu se pocaieste si nu face nimic ca sa indrepte devierile trecute de la calea cea dreapta, macar in al 12-lea ceas. Spun ca lupul s-a dat pe fata deoarece principala discutie in lumea catolica in prezent este cum sa scapam de papa [1] si singurul raspuns pe care l-au gasit catolicii este “numai Dumneuzeu ne poate scapa” deoarece alte mecanisme de a-l da jos nu avem. Altfel spus, da Doamne o boala sa ne scapi de el. Sarmanii nici nu viseaza ce urmeaza, caci Francisc asa dus cu pluta cum e, e copil cuminte pe langa cine ii va lua locul. Banuiala mea este ca viitorul papa va reusi sa distruga total Biserica Catolica in forma sa actuala si va fi probabil o papusa total conectata la levierele Noii Ordini Mondiale care mai nou poarta numele de The Great Reset. Dar oare Dumnezeu nu are grija de catolici? Nu stiu, dar stiu ca papa Francisc, asa dus cu pluta cum il vedem noi ortodocsii, a reusit sa faca curatenie in forul electoral – sau cum ii zice – al cardinalilor unde si-a plasat acolitii sai, care gandesc “pe aceeasi lungime de unda”. Evident, pe langa curatenia interna, papa Francisc loveste direct in fundamentul si temelia Bisericii Catolice – doctrina [2]. Nu trebuie decat sa reamintesc celor care traiesc pe alta lume, recentele devieri ale papei care i-au atras antipatia tutuor catolicilor (sinceri) prin deschiderea totala fata de homosexuali (vezi articolul). Sa ne intoarcem asadar la oile noastre. Bunaoara, sa revenim la intrarea papei Francisc in Catedrala Mantuirii Neamului (rebraduita de DanyBranding SRL in Catedrala Nationala). Sa presupunem ca papa Francisc nu ar fi atat de dus cu pluta cum este ci ar fi un papa mai … catolic nitzel. Chiar si asa, de ce trebuia sa fie papa primit in Catedrala Mantuirii Neamului care este teoretic un simbol al unitatii nationale realizate de BOR? Pai daca papa este invitat in acest simbol, ce altceva sa inteleaga crestinul ortodox decat ca papa ne uneste pe noi ortodocsii deoarece este capul nostru, de vreme ce toti se pleaca in fata lui si il invita in Catedrala Mantuirii? Nu stiu daca ati vazut filmul Mars Attacks! – martienii ataca pamantul si pentru a-si pecetlui suveranitatea asupra pamantenilor, ataca Casa Alba si il impusca pe presedinte. Casa Alba, ca simbol al unitatii si suveranitatii SUA a fost ocupata de martieni. Este simplu ca abc. Catedrala Mantuirii a fost ocupata de Papa, deci papa este suveranul ortodocsilor – este simplu ca abc. Sa intram acum in maruntaiele sarmalelor cu care compania DanyBranding a incearcat sa prezinte acest eveniment si vom vedea putreziciunea argumentelor. Din start taiem varianta ca papa a fost invitatul Sf. Sinod sau al PF-ului. Daca era asa, nu era invitat in Caterala NEAMULUI ci acasa la PF, adica

Read more
1 2 3 4 24