Category: Religie / Ortodoxie

Cipul troian

8 comments

Desi adevaratul ostas al lui Hristos ce doreste a ajunge la desavarsire, nu are nevoie a pune vreo hotarare la progresul sau, totusi cu oarecare masura chibzuita, trebuie sa infraneze acele fierbinteli ale duhului, care aprinzandu-se la inceput cu multa pofta, mai tarziu se sting si-l lasa in mijlocul drumului. De aceea se cuvine a castiga putin cate putin nu numai cele dinafara, trupesti, ci si virtutile dinauntru, sufletesti. In acest chip, in curand putinul se face mult si ramane totdeauna. (Razboiul Nevazut – Sf. Nicodim Aghioritul) Nu intentioam sa revin prea curand pe blog la problema cipurilor deoarece a venit toamna si odata cu toamna, mai ales cu septembrie, criza se inteteste si mult nedorita si incredibila prabusire totala a societatii actuale este foarte posibil sa ne prinda inainte de datul brumei. Prin urmare, in ultimul timp, preocuparile mele sunt mai mult legate de gasirea unui raspuns la cum sa ma pregatesc mai bine pentru ce va fi dupa. In caz ca voi supravietui… Spun ca prabusirea este incredibila (pentru majoritatea) deoarece la stiri mai aflam ba una buna, ba alta rea … ca si cum am avea scapare, ca si cum lucrurile mai au sansa sa isi revina si ca si cum totul nu este pierdut inca. Ba chiar si presedintele ne calmeaza ca “situaţia ţării nu e dramatică, ci a fondului de pensii” iar Isarescu nu ne da voie sa il criticam pentru prapadul in care a dus milioane de romani prin inlesnirea accesului la credit ci lasa generatiile viitoare sa il critice, daca vor mai exista generatii viitoare si daca nu vor avea deja creierele spalate de masina de formatat dobitoci pentru noua ordine mondiala la ale carui nasteri asistam acum. Si nici pentru “transferul” banilor de la FMI catre bancile straine prin micsorarea RMO-uilui (iata cum) banuiesc ca nu avem voie sa il judecam pe Isarescu, dar oricum la ce bun, cu sau fara el tot prapad. Desi cred ca fara el, prapadul venea mai devreme si scapam odata de marea dilema: cum va fi prapadul si cum vom trece prin el. Ca pe langa el e clar ca nu avem cum, iar peste el doar cei aflati sus de tot, desi nici in locul lor nu as vrea sa fiu, nu se stie ce iese din tulburarile sociale care vor urma, iar unii deja cam isi dau seama ca resetul s-ar putea sa nu le priasca nici lor (vezi ZF). Dar ca veni vremea de prapad si de trecerea prin prapad, sa revenim la cipuri. Ca sa nu lungesc vorba, o sa recapitulez din start parerea mea, pe care de altfel nu stiu daca am explicitat-o vreodata. Nu cred ca cipul este semnul lui antihrist, nu cred ca are vreo legatura cu 666 si nu cred ca primirea buletinelor ar insemna un pacat sau o cadere. Aberatiile din Apocalipsa 13 sunt in mare parte inspirate din ideile unui protestant care se numeste Texe Marrs, si mai exact din a sa carte Project L.U.C.I.D. In

Read more

Cipul și cu rovigneta

Leave a comment

Ați auzit de oameni care caută să se mute, doar ca să își poată schimba buletinul? Dar de oameni care își cumpără rovignetă nouă deși cea veche nu a expirat încă, doar pentru că începând de vara aceasta trebuia să se introducă noua rovignetă – cu cip! În caz că nu ați auzit, eu am auzit. Și nu sunt oameni fără educație, nu sunt fără școală și fără discernământ – cel puțin din cât îi cunosc eu. Dar este uimitor cum în această problemă fiecare a ales metode atât de absurde și atât de fără efect în lupta cu antihrist. Ce îi pasă lui antihrist că putem să ne luăm buletin care nu are cip dacă oricum peste 10 ani nu vom avea de ales și oricum va trebui să alegem: mici de la hypermarket sau găinat în tigaie, Ford Focus sau căruță trasă de un măgar schilod cu care abia dacă vom putea căra niscavai coceni de la câmp. Cel mai mult, mă miră cum intrați în cearta cu diavolul, oamenii nu văd niște soluții mult mai simple decât cele alese de ei. Nu mă refer la soluția cu adevărat curajoasă și mărturisitoare de fugă la țară și rupere de societate. Aceasta ar fi cu adevărat răspunsul corect la provocarea lui antihrist, și de asemenea și chemarea Pr. Justin pentru cei care își aduc aminte de apelul părintelui. Dar chiar privind prin prisma raționamentului lor, prin care amânarea primirii cipului ar fi o soluție, oamenii aștia nu au găsit soluții mult mai simple: să își declare de exemplu buletinul deteriorat sau pierdut și să își facă altul. Iar pentru cel cu rovigneta, soluția ar fi să nu mai călătorească în afara orașului unde aceasta nu este necesară. Măcar ar simți o mică constrângere care i-ar aminti din când în când că antihrist e pe vine. Că dacă nu ar fi, cipul nu ne-ar mai speria atât de mult … Într-adevăr să ai dreapta socoteală este mare lucru în zilele noastre, și uneori chiar dacă știi ce trebuie să faci, chiar dacă primești în rugăciune un răspuns, chiar dacă ai toată binecuvântarea să îl faci, de la vorbă la faptă e mult. De aceea eu cred că încă apocalipsa nu va veni prea curând pentru ca nu prea văd pe nimeni care să fie pregătit. Dar deja m-am plictisit să discut despre apocalipsă cu oameni care nu sunt serioși și nici măcar nu au început să își facă planuri serioase de exit din societate, orice discuție este în van, pentru că rezistența (în oraș) va fi inutilă, vorba borgului, dar nu din cauza cipurilor, ci din cauza crizei.

Read more

Despre interviul Pr. Justin în revista Atitudini (2)

One comment

Revin cu un comentariu la interviul parintelui, deoarece nu am apucat sambata sa ating doua aspecte mai importante ale interviului, care m-au determinat de fapt sa scriu ceva. Asadar, vorbeste parintele Justin despre faptul ca “grevele nu au nicio valoare, ele fac parte din planul lor“. Aici m-a surprins luciditatea parintelui pentru ca poate sa vada ceea ce putini oameni documentati ai zilelor noastre vad: criza este programata si are ca scop provocarea unei noi ordini mondiale, trecerea de la statul natiune la mega-state precum si afierosirea omului de rand catre un guvern global si catre o banca globala, mai putin evidenta la inceput dar incet-incet aparuta ca o necesitate absoluta. O explicatie a schimbarilor prin care trecem si cum de fapt nu guvernele ne conduc pe noi, se poate gasi in seria de filme Renaissance 2.0 de pe youtube. Evident, guvernele nu au condus bine, dar nu doar in Romania, nicaieri. Daca s-a gasit vreo tara care sa faca fata la criza din cauza ca a avut un guvern sau mai multe care au randuit lucrurile cum trebuie, acea tara a platit, acei conducatori au platit cu sangele lor si numele acelei tari este Polonia. In rest, guvernele au executat politicile europene, politicile FMI, etc si s-a ajuns in punctul in care oamenii vor da jos cu guvernele si vor cere sa fie condusi de europeni. Romanii in principal si-ar dori sa fie condusi de nemti, deoarece in viziunea lor, nemtii sunt eficienti si nu sunt corupti. Bineinteles, nemtii care ne vor conduce pe noi vor fi si ei condusi de altii, iar eficienta lor se vede chiar acum din declaratiile pe care le fac: Mă aştept ca în 20 de ani, facturile austriecilor să fie plătite de unguri, români, cehi sau slovaci (Andreas Treichl, preşedintele ERSTE Group). Asadar, aviz naivilor care cred ca protestand vor rezolva ceva si care cred ca vreun guvern, fie el de romani, unguri sau nemti ne poate scoate din criza. Al doilea aspect ce m-a atras atentia din interviul parintelui, mi-a adus aminte de un cuvant similar al Pr. Tanase: Romanul de altfel e foarte puturos, s-a invatat cu comoditatea si nu suporta sa munceasca ceva. Au gradini la tara cu pomi fructiferi si nici ca se duc sa ingrijeasca gradina sau sa adune prunele. Ei vor ceva confortabil; de pilda aici la noi, in zona, abia gasesti un instalator sa iti repare chiuveta sau pe cineva sa iti varuiasca sau sa iti tencuiasca in casa. Ne-am invatat boieri. Evident Pr. Justin are dreptate, si de realitatea de care discuta dansul, m-am lovit si eu recent: cu greu am gasit 2-3 oameni care sa imi faca niste reparatii la tara deoarece toti vor bani multi si munca putina. Dar nu oamenii de la tara ci in principal oamenii de la oras sunt din ce in ce mai putin seriosi si cauta sa se capatuiasca cat mai usor fara a dobandi o constiinta a munci si fara a cauta un echilibru just intre realitatile

Read more

Despre interviul Pr. Justin în revista Atitudini

3 comments

A aparut recent un nou numar al revistei Atitudini care ne bucura de fiecare data cu ceva special. De data aceasta, a fost interviul cu Pr. Justin. Ca de fiecare data, Pr. Justin surprinde prin luciditatea cuvantului sau, pe langa toate celelalte daruri pe care acesta le poarta: darul de a ne indruma si de ne a arata care sunt pericolele, darul de a ne indrepta din caile gresite pe care am purces, darul de a ne descoperi raspunsul corect pe care trebuie sa il dam provocarilor de azi. Cand a fost problema cu buletinele, parintele a dar un raspuns clar: nu le primiti, retrageti-va in mici comunitati in preajma manastirilor si incercati sa va descurcati singuri, exersati ruperea de societate, construiti comunitati cat mai autosustenabile, astfel incat cand va fi nevoie, sa puteti trai fara buletin. Multi au strambat din nas atunci, sfaturile parintelui li s-au parut aiuristice, apeluri exagerate care sperie si produc panica in popor in loc sa linisteasca si sa calmeze oamenii. Intre timp, am alfat ca in strainatate, deja exista un concept similar celui propus de Pr. Justin, si nu, nu e vorba de Amish. Miscarea de Tranzitie (Transition Movement) include oameni preocupati de gasirea unui raspuns local la provocarile – dar si oportunitatile – crizei petrolului si a celorlalti combustibili fosili. Pe scurt, oamenii astia se gandesc cum sa faca sa poata trai fara a se baza pe orice vine din petrol, adica cam tot ce consumam noi acum si toate de cate ne folosim. Criza lor “target” este in principal cea petroliera, dar se pare ca nici cea financiara nu i-a prins pe picior gresit, provocarile sunt similare si cu siguranta ei sunt mult mai pregatiti ca altii sa ii faca fata. Pe langa aceasta miscare, numerosi “profeti ai crizei” ne avertizeaza ca criza inca nu s-a ajuns la fund, abia a inceput. Datoriile de la banci s-au transferat la state si acum statele incearca sa stoarca de la oameni si de la firmele care au mai supravietuit crizei creditelor, tot ce se poate. Iar daca bancile nu au cazut pentru ca le-au sprijinit si le sprijina inca statele, ce se va intampla cand vor incepe sa cada statele si ce inseamna asta? [youtube ybqVNMirVZY] Ce ne asteapta si cine va rezista? Cred ca deja intrebarea “ce ne asteapta”, nu prea mai prezinta mult interes. Lumea a inceput deja sa simta pe propria piele criza, si deja intuitiv, un raspuns asimetric as putea spune, prinde contur in mentalul colectiv: ce ne asteapta nu o sa fie bine, orice va fi, ca inainte nu va mai fi, tot rau ne asteapta. Deja in mintea multor oameni cu care discut, este evident ca lucrurile nu vor mai reveni la cum au fost si deja se naste o melancolie a vremurilor bune in care oricine cu un buletin putea sa cumpere orice. Ba chiar, poate din setea de un catarsis al societatii, mentalul colectiv a inceput deja sa nasca proorociri apocaliptice. Lumea este atat de trista

Read more

Mântuirea neamului pe credit

One comment

“Când cel ce se împrumută ia banii, este mai întâi strălucitor şi vesel; se bucură de o floare străină, care vrea să arăte că i s-a schimbat viaţa […]Dar îndată ce banii încep să se scurgă, iar timpul, cu trecerea lui, adaugă dobânzile, nopţile nu-i mai aduc aceluia odihnă, ziua nu-i mai este veselă, soarele nu-l mai încântă, ci-i amărăşte viaţa; (Sf. Vasile cel Mare – Despre camatarie si imprumuturi) Ne-am luat case pe credit, ne-am luat maşini pe credit, terenuri, plasme, laptopuri, ba chiar şi vacanţe. Ieri am văzut la un magazin că se dau şi pantofi pe credit. Acum că ne-am luat de toate pe credit, a mai rămas să facem şi biserici pe credit. Căci ce este altceva modelul propus de Patriarhie, decât un exemplu de urmat şi în alte locuri. Am fost atât de întristat la aflarea veştii că Patriarhia se împrumută ca să construiască Catedrala Mântuirii Neamului, încât nu am mai avut energia nici să mă gândesc la ce înseamnă asta, la câte năpaste pândesc viitorul Bisericii noastre. Recunosc că ideea unei hyper-catedrale m-a înspăimântat încă de la început. Nu mi-a mirosit bine niciodată. Nu doar că nu m-a atras şi nu am înţeles eu această dorinţă a mai marilor noştri de a ţine pasul cu lumea modernă şi de a bate noi recorduri de catedrale zgârie nori. Nu ştiu de ce, dar un fior amar mă trece numai când îmi imaginez pe papa stând alături de patriarh în faţa altarului şi binecuvântând mulţimile de credincioşi “de toate cultele”. Parcă şi văd televiziunile transmiţând în direct din magistrala catedrală, în premieră “mondială”, prima împreună-slujire a papei cu un patriarh ortodox. Vi se pare grotesc scenariul? Probabil lucruri şi mai grave ne aşteaptă. Cine îşi putea imagina că acest simbol al mântuirii va fi construit pe credit până mai ieri? Pe mine unul m-a şocat ştirea. Aşadar, nu aveam de gând să zic nimic despre această problemă, este oricum treaba ierarhilor, ei decid, ei dau seama, nu trebuie să ne băgăm noi peste treburile lor şi să le tăiem elanul la soluţia care au găsit-o. Noi să ne vedem de ale noastre: să ne plătim creditele, să muncim mult şi să ne mulţumim că avem de muncă, să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate, bune şi rele, dar mai ales pentru că ne-a dăruit să trăim vremuri provocatoare în care putem să sporim în credinţă foarte uşor şi să avem plată multă dacă vom birui vânturile care bat cu putere din toate părţile. Şi mai trebuie să facem ceva: să dăm obolul nostru pentru construirea de sfinte lăcaşe, chiar dacă obolul nostru ajunge nu să fie măcar o cărămidă din zidul vreunei biserici, ci un mic cuantum la dobânda grasă a bancherilor. Dumnezeu primeşte jertfa noastră, aşa cum primeşte şi banul pe care noi îl dăruim în Numele Lui,  unui cerşetor prefăcut care probabil câştigă peste salariul minim. Ar fi bine însă ca cei care donează pentru catedrală să se roage şi ca aceasta să ajungă

Read more

Maica Tereza – sfântă ortodoxă?

6 comments

“Omul este liber sa imbratiseze orice religie care ii da pace, bucurie si iubire. Nu exista libertate daca o persoana nu e libera sa aleaga dupa constiinta proprie.” (Maica Tereza) Am ascultat si eu in sfarsit o conferinta de-a lui Klaus Kenneth, am gasit pe blogul Editurii Agnos mai multe inregistrari si am inceput cu cea mai recenta, cea de la Pitesti. Am incercat sa evit personajul pana acum, cartea nu mi-a placut cum suna titlul si oricum am multe altele mai bune de citit, dar mai ales de recitit, iar conferinte nu prea mai ascult orice – timpul nu imi permite si nici nu mai simt atractie fata de conferinte – ce a fost de spus, s-a cam spus, acum incep sa cam apara nechemati, cuvantul nu prea mai lucreaza, e nevoie mai mult de rugaciune decat de vorbe goale. Dar avand in vedere interesul starnit mai ales de articolul Pr. Mihail, am zis sa incerc si eu sa ascult sa nu mor prost, sa vad  ce zice omul asta, ce hram poarta, poate cine stie … ma folosesc si eu cu ceva. Nu am reusit sa ascult toata conferinta, nu mi-a placut. Duh protestant e putin zis. Incercati sa inlocuiti ortodox cu crestin si pun pariu ca nu va prindeti ca este o conferinta tinuta de un (pretins) convertit ortodox, ci cu siguranta daca ati asculta la intamplare discursul lui Klaus, ati crede ca este o marturie de la sectari. Klaus poate ca are o marturie interesanta de povestit, dar felul cum o face este obositor si plictisitor. Cel mai mult m-a obosit modul insistent in care Klaus o ridica in slavi pe Maica Tereza si relateaza toate lucrurile extraordinare pe care aceasta i le-a spus si cum i-a descoperit lui ce cale sa urmeze. De asemenea, pentru mine, un simplu ortodox care a descoperit ortodoxia prin carti si mai ales prin paterice, “exorcizarea” lui Klaus de catre un “preot” protestant mi se pare hilara. Inselare pura, fara loc de interpretare. Eu pur si simplu nu sunt dispus sa cred ca un protestant poate sa alunge demoni sau ca Maica Tereza l-a convertit pe Kalus la ortodoxie. Caci din felul cum povesteste, cam asa lasa de inteles. Si chiar daca nu o spune explicit, asta intelegi la urma urmei. Poate ca si in convertirea mea, sectarii au avut un rol. Din ce imi aduc aminte, primele mele semne de intrebare referitoare la Dumnezeu au fost legate de baptisti. Bunica mea era bolnava de reumatism si nu se putea misca deloc, fiind dependenta de bunicul si de copii. Si pentru ca bunicii locuiau singuri, niste baptisti au aflat de ei si au inceput sa vina ca sa “ii cerceteze”. Veneau cam de doua ori pe saptamana, cantau si citeau Biblia. Scopul lor parsiv era bineinteles sa ii “boteze” si nu s-au lasat pana cand pe furis fata de copii si nepoti, dupa ce i-au indoctrinat masiv si cu perseverenta ani de zile, au convins-o pe bunica ca la ei

Read more

Delicateţea – floare de colţ

Leave a comment

Dacă ne-am întreba care virtute este pe cale de dispariţie la creştinii din zilele noastre, cred că delicateţea ar fi cel puţin în top 3. Dacă înfrânare mai încercăm câte puţină, de voie sau de nevoie, dacă smerenie mai primim din când în când de la Dumnezeu, căci altfel suferim, dacă iubire primind multă, dăruim măcar puţină, cred că delicateţea nu doar că nu prea o practicăm, dar nici nu ne-o dorim, nu o cerem, nu îi ducem lipsa, nu conştientizăm că trebuie să o dobândim. Nu-mi explic altfel de ce atât de rar sau chiar deloc întâlnesc măcar un gest sincer de delicateţe, ba chiar, din contră, mă lovesc destul de des de neghiobie şi mitocănie peste tot. Şi nu mă refer la mitocănia ordinară, ci chiar la cea “duhovnicească”, cu pretenţii. Este bineînţeles şi consecinţa mitocăniei mele, căci noi vedem în alţii ceea ce suntem noi, dar chiar aşa cum sunt, am observat că delicateţea, acolo unde este, îţi sare în ochii, nu ai cum să nu o vezi. Chiar dacă nu o depistezi pe moment, frumuseţea şi sublimul ei se tipăresc în memorie şi putem astfel ca mai devreme sau mai târziu, când suntem în linişte, să ne amintim de ea cu plăcere. Căci asurziţi fiind de vuietul lumii şi obosiţi de fuga către nicăieri la care ne îndeamnă demonii deşertăciunii, nu avem nici timp şi nici răbdare să percepem un gest delicat, un cuvânt delicat, o atitudine delicată sau orice manifestare a acestei virtuţi. Ba mai mult, unii dintre noi, orbiţi fiind de demonul “justiţiar”, adică căutând mereu să “mărturisim” dreptatea, să aratăm altora greşelile lor, să îi ducem pe “calea cea bună” sau să luptăm cu “vrajmaşii” lui Dumnezeu, nu doar că nu luăm în considerare delicateţea în acţiunile noastre, ci chiar o considerăm ca un compromis sau ca o slăbiciune, dacă cine ştie cumva ne-ar trece prin cap aşa ceva. Nu ştiu cum putem dobândi această virtute, dar ştiu cât de periculoasă este lipsa ei. Dacă Domnul a zis “vai de cel prin care vine sminteala”, şi dacă neavând delicateţe, cu uşurinţă putem face multă sminteală, orice am spune şi oricum am face-o, într-adevăr este vai de noi atunci când nu suntem delicaţi în vorba şi în purtarea noastră. “Nu crede tot ce auzi, nu spune tot ce ştii” ne învaţă un proverb. “Nu fă tot ce poţi şi nu da tot ce ai”, a mai adăugat Pr. Paisie Olaru. Nu oricum şi nu oricând aş mai adăuga eu. Nu doar conţinutul mesajului, nu importanţa sau adevărul lui, nu doar scopul pentru care îl spunem contează ci contează enorm când şi cum o facem. Sf. Siluan Athonitul spunea: “să cerem de la Dumnezeu cuvânt, să nu răspundem din mintea noastră. Zicea Sfântul Serafim, când răspundeam din mintea mea erau greşeli şi Sfântul Siluan zice: greşelile pot fi mici, dar pot fi mari. Deci noi, duhovnicii, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu ca Dumnezeu în inima noastră să pună cuvânt şi trebuie să ne nevoim,

Read more
1 … 21 22 23 24