Category: Religie / Ortodoxie

La început de post

Leave a comment

La inceput de post multi crestini se cam tem de ce ii asteapta, regreta vremurile bune care au trecut, zilele calduroase de toamna cu gratare sau mese imbelsugate, cu un pahar de vin sau o inghetata etc. Cand auzim preotii ca vine vremea nevointei, cam strambam din nas, deja ne calculam cate zile mai sunt pana la prima dezlegare la peste si incepem sa schimbam intre noi retete de prajituri de post. Facem planuri pentru escapade la munte, asteptam sarbatorile si pe Mos Craciun, ne si planuim ce cadouri sa ne luam si in general, abia asteptam sa treaca si postul asta linistindu-ne unul pe altul ca oricum este postul cel mai usor din an. Poate ca gandesc eu asa, poate ca doar eu sunt asa, desi nu stiu cata concidenta este ca nu am fost singurul “burtos” care sambata i-a intrebat pe cei din jur: nu cumva si luni se mananca de dulce? Nu stiu daca e doar neatentie sau teama inconstienta de post, sau mai bine zis iubirea de desfatare. Am observat insa ca multi crestini trec prin viata aiurea, uita ba de post, ba de slujbe, ba de spovedanie, ba unii uita sa se uite si in calendar, desi citesc proloagele. Uitam multe, facem multe din reflex, cautam sa ne facem norma de “indatoriri crestinesti” si “fapte bune” si nu putem sa traim cu adevarat, cum indeamna Mantuitorul pe invatatorul de lege de azi: “fa aceasta si vei trai!”. Pe cat de clare sunt sfaturile si parabolele Mantuitorului, pe cat de simpla pare Evanghelia in care suntem invatati ce si cum sa facem ca sa castigam Imparatia Cerurilor, pe atat de tainice ni se par toate si trec pe langa noi cuvintele de parca ar fi vorbite intr-o limba straina. A fi crestin nu este usor. Nu ma plang, ci doar recunosc si marturisesc. A incepe sa fi crestin este usor: sa iubesti aproapele, sa faci fapte bune, sa te rogi, sa plinesti poruncile, care nu te indeamna decat la bine, oarecum nu iti cere nimic imposibil Dumnezeu, iar pentru cele care sunt imposibile oricum iti da har ca sa le faci. Dar daca ne uitam cu mare atentie la oamenii care putem spune intr-adevar ca au fost crestini, pentru ca au murit pentru Hristos, viata noastra este departe de viata lor ca pamantul de  cer. Sa luam de exemplu pe sfintii care au murit in inchisori. Ce avem noi in comun cu viata lor? Ce am putea avea in comun, in afara ca asa cum ei au fost prigoniti, mugurii unei prigoane poate si mai mari se nasc acum? Nimic. Si desi semnele sunt aici, le putem atinge, le putem citi, le putem analiza chiar, cu toate acestea nu facem nimic. Traim ca si cum lumea asa cum este acum va fi vesnica si nu doar lumea ci si noi nu vom muri niciodata. Ne muncim si ne ostenim din greu, ne calculam viata in detaliu, ne programam viitorul fara a lua in considerare in nici

Read more

Din nou despre hei-rupismul anti-cipiot

3 comments

Mi-am incordat muschii rabdarii, m-am depasit pe mine cautand sa imi anihilez din start orice repulsie si m-am automotivat eroic sa ascult pana la sfarsit o “emisiune” la o televiziune necunoscuta dintr-un judet de prin nord al tarii, emisiune postata pe un site auto-declarat de lupta impotriva prigoanei crestinilor al carui nume nu doresc sa il spun deoarece nu merita publicitate, din motive pe care nu doresc sa le elaborez aici. Invitatul emisiunii a fost un calugar de la o cunoscuta manastire din Romania. O sa incerc totusi sa comentez emisiunea, pentru cei care au vazut-o dar mai ales pentru a atrage atentia ca chiar sub poleiala de “duhovnicesc”, “spiritual”, “apostolic” etc se pot ascunde multe pareri … nedesavarsite (ca sa nu jignesc cumva pe invitat si pe realizator). Mai intai as incepe prin a spune ca m-a socat “redactorul”, un tip plinut, cu barba, intr-o jacheta de blugi, cu coada ca calugarii etc. Din start da impresia de “taliban” si cu siguranta nu ajuta cu nimic la “marturisirea credintei” caci aceasta este tema emisiunii, desi bineinteles ca se atinge tangential si activismul ereticilor si incompetenta ierarhilor. In general discursul emisiunii se invarte in jurul urmatoarelor idei: – crestinii de azi nu mai sunt ca cei de alta data – marturisirea credintei este deficitara in ziua de azi – trebuie sa cunoastem foarte bine credinta – ierarhii nostri nu sunt la inaltimea chemarii lor – etc Foarte putin se pune accentul insa pe cine trebuie sa faca marturisirea si cum. Desi periodic parintele aduce aminte de diversi sfinti si da citate, discutia este mai mult exterioara decat interioara, adica se orienteaza mai mult pe razboiul vazut decat pe cel nevazut, razboiul cu diavolii nostri pe care abia dupa ce i-am biruit si ne-am intarit in lupta duhovniceasca putem sa incercam sa ii ajutam si pe altii. Principala problema cu aceasta emisiune este ca desi parintele recunoaste ca pentru a marturisi credinta este necesara o traire, din toate cate spune denota lipsa lui de traire. Reiese destul de usor incordarea (de unde si titlul acestui articol) cu care parintele incearca sa marturiseasca fara a avea inse cele necesare. Imaginati-va un copil care impinge o masina si spune: ca sa impingi masina trebuie sa fii puternic, trebuie sa te incordezi si sa fii curajos, trebuie sa nu te temi ca masina este grea, uite eu cum imping masina. El nu vede deloc ca masina sta pe loc si ca trecatorii (vrajmasii) rad de el. M-am folosit totusi din aceasta emisiune deoarece mi-am adus aminte – in comparatie cu acest calugaras – de un adevarat calugar, intr-o manastire necunoscuta la marginea tarii, care nu isi face reclama pe nici un blog, ucenic al unui mare duhovnic care de ani de zile nu mai spune nimic si care mi-a pus in fata intr-adevar o reteta adevarata de marturisire a credintei, asa cum trebuie: aranjarea pe tine insuti. Aranjaza-te pe tine si daca va dori Dumnezeu, se va folosi de tine, caci intr-adevar Dumnezeu lucreaza

Read more

Video cu Pr. Paisie Vasilioglu de la Man. Frasinei

Leave a comment

[youtube ywHSbApz1Z4] [youtube QRG_XxNE_4w] Pr. Paisie in chilie – admirabil de dezordonat! [youtube XEkLrrrRQWE] Sprinten, la 92 de ani … [youtube 0ONS-okC8D0] Filmele sunt preluate de pe site-ul dedicat Pr. Lavrentie de la Frasinei, realizat de pr. Miron pe care il rugam sa ne mai bucure cu astfel de materiale. Tot pe site puteti gasi si cateva fisiere audio cu citirea de Pr. Paisie a Sf. Evanghelii in cadrul Sf. Liturghii. Este pacat ca nu s-au pastrat mai multe inregistrari cu acest mare parinte, fericiti sunt cei care l-au cercetat si l-au ascultat. Ajutorul parintelui pentru fii sai duhovnicesti cu greu se poate intelege de cei care nu au avut sansa sa plece macar o data capul sub epitrahirul parintelui. Desi batran si desi acrivist pana in maduva oaselor, dincolo de statura duhovniceasca prin care se impunea, parintele reusea sa transmita tainic o dragoste nespusa si binecuvantarea sa era mereu precum un puternic acoperamant care ii apara pe ucenici din cele mai aprige ispite si ii indruma pe calea cea dreapta. Imi amintesc cum intr-o iarna, impreuna cu doi prieteni care si ei aveau evlavie la parintele, am mers la Frasinei sa ne spovedim si pentru ca nu l-am gasit nicaieri, am indraznit sa mergem la parintele la chilie sa il rugam sa ne spovedeasca. Ajunsi la chilie am batut la usa si prin nu mai retin ce miscare (fie parintele a deschis, fie noi am indraznit sa intram vazand usa intredeschisa) am dat de parintele aplecat pe jos, probabil facand matanii si am incercat sa il ajut sa se ridice. Parintele s-a rusinat ca il ajut eu sa se ridice si cand a reusit a luat o pozitie “oficiala”, a stat cat se putea de drept la cei peste 90 de ani in mijlocul usii, ne-a zambit si ne-a promis ca vine sa ne spovedeasca. Fata parintelui stralucea intr-o lumina pe care si acum o am impregnata pe retina memoriei. Alta data, eram impreuna cu un batran din Craiova intr-o chilie-paraclis a manastirii unde obisnuia sa spovedeasca  parintele. Ne inchinam la icoane si batranul imi arata ceva la o icoana. Fiind indreptati cu spatele la usa, nu l-am observat pe Pr. Paisie intrand. Acesta a intrat cu epitrahirul la gat si o fata vesela spunandu-ne: “copiii, ma lasati si pe mine sa spovedesc”. Desi batran, fara prea multa educatie (a intrat in manastire la 17 ani), parintele era foarte respectuos, atent la felul cum vorbea si delicat cu oamenii. Ma rusinam cand imi vorbea cu dumneavoastra si asta inainte sa aflu ca sunt student sau ce meserie am. Era binecunoscuta jertfa parintelui pentru spovedanie, zi si noapte spovedea, inainte de praznice se trezea noaptea pe la 2-3 si venea la spovedit pana a doua zi dimineata cand incepea Sfanta Liturghie. Uneori intrerupea spoveditul si venea la Sf. Maslu, la ora 6. Iar asta dupa ce seara dinainte spovedise pana la ora mesei 7-8 sau chiar pana mai tarziu. Intr-un praznic, desi se terminase slujba si se daduse masa, parintele

Read more

Fostul preot Nichita Pascan: cădere sau scăpare?

19 comments

Cred ca oricum am lua-o si oricum am intoarce-o, tot la intrebarea fundamentala: parintele a cazut sau s-a scapat, ajungem. Nu vreau eu sa dau un raspuns la aceasta intrebare, deoarece vreau sa ma feresc de orice pre-judecati, care cred ca sunt mai periculoase decat orice si ne arunca intr-o falsa problematica si intr-o inutila cearta sau disputa a argumentelor si a presupunerilor, cata vreme nu vom putea afla raspunsul corect la aceasta intrebare decat probabil abia la Judecata de Apoi. Pot insa sa spun ca nu sunt de acord cu ce a facut parintele si ca totodata nu m-a surprins prea mult stirea, cunoscand samburele de razvratire al parintelui, cel putin din lipsa sa la un mare praznic cand mai mult de cinci episcopi au slujit impreuna la Manastirea Brancoveanu, in timp ce parintele era in pelerinaj in Rusia, care pelerinaj probabil se putea amana, macar din respect fata de sutele de oameni si de preoti veniti la praznic, daca nu pentru ierarhi [1]. In al doilea rand, as dori sa-mi exprim si parerea ca motivul principal al plecarii nu cred sa fi fost atitudinea parintelui impotriva cipurilor si presupusa prigonire a sa. O astfel de idee au lansat doar cei care vad numai cip sau anti-cip in fata lor, precum caii care au la ochi pusi ochelari si nu vad decat strada sau pomii de pe langa strada. Era de asteptat din partea lor sa strige si sa trambite ca iata, un mare luptator anti-cip a fugit pentru ca este prigonit. Daca asa este, sa fuga si ei la stilistii greci, dar sa nu il faca pe Nichita un “martir” al luptei anti-cip fara ca macar ca acesta sa le fi cerut sa il declare ca martir. Trebuie insa sa ii intelegem, caci prinsi fiind in mrejele cipurilor, ei nu mai pot sa scorneasca nici o alta idee. Asadar, parerea mea, este ca mai degraba parintele a fugit dezamagit fiind de dialogul cu catolicii care s-a purtat luna trecuta la Viena. Bineinteles, este o simpla presupunere, care nu se bazeaza pe nici o informatie, ceea ce doresc sa subliniez. Nu l-am cunoscut personal pe parintele si nici vreun uncenic de-al sau. Nu am auzit insa nici sa il fi prigonit vreun episcop sau altcineva, dar asta nu inseamna ca nu se poate asa ceva. Fiind la mai putin de 50km de Craiova, am fost si eu la Brancoveni de cateva ori. O data am fost cu o matusa, fata ei si doua nepotele. Plus viitoarea sotie, trei verisoare si o prietena. Deci cu multe fete si femei. M-am bucurat mult inainte de slujba deoarece matusa si cu fetele ei nu sunt ortodoxe practicante ci sunt pe muchie de cutit: cred in Dumnezeu, merg la Biserica din cand in cand, poate s-au spovedit o data sau de doua ori, dar inca nu au ajuns la constiinta deplina a ce inseamna a fi crestin si nu au calcat fara tagada pe calea cea nepierzatoare a Bisericii si a Sfintelor Taine

Read more

Creditul – adevărata pecetluire

8 comments

Iarăşi şi iarăşi despre credit … (şi aici, şi aici). Nu plănuiam să scriu prea devreme din nou despre credit, deşi gândul că creditul este adevăratul precursol al peceţii, nu cipul, mă tot bântuie de ceva vreme. Cel puţin prin efecte, dacă nu prin prezentare. Însă, tocmai am aflat că Arhiepiscopia Tomisului a fost pusa sub sechestru, deoarece PS  Teodosie nu a mai plătit creditele şi mă întreb dacă se putea întampla ceva mai bun pentru trezirea din somnul raţiuni a ierarhilor noştri din Sf. Sinod care s-au gândit să adere la geniala idee a Patriarhului  de a construi Catedrala Mântuirii (adica a procopsirii bancherilor) pe credit. Iată că acum Dumnezeu dă un semn, să vedem dacă cineva are urechi să audă de data asta, pentru că se pare că PS Teodosie a mai avut probleme şi în 2005. Cât despre duhovnicii care nu primesc ucenicii la spovedanie dacă au buletin cu cip, mă gândeam: oare nu ar fi mai bine pentru toţi nătăfleaţă care viseaza la pară mălăiaţă şi vor să ia credite, ca duhovnicii să încerce mai bine să îi aducă cu picioarele pe pământ şi să îi înveţe ce înseamnă responsabilitate şi seriozitate în raport cu viaţa de acum dar mai ales cu cea din  viitor? De ce oare până acum Pr. Justin nu a ţinut nici o predică împotriva creditelor? I-ar fi salvat pe mulţi care acum fug prin Italia ca să plătească ratele.  Nu mi se cuvine mie să spun ce ar fi mai bine pentru duhovnici, dar mi se pare cu totul de mirare ca în vremurile în care trăim, când societatea aşa cum o ştim se prăbuşeşte subit şi se face praf tocmai din cauza creditelor şi a consumului exagerat, să îşi mai dorească vreun creştin să acceseze credit. Este mandatoriu  pentru cei care nu ducem o viaţă pe principiul carpe diem, ci avem alte ţeluri în viaţă, să nu ne asumăm riscuri aiurea şi să nu ne punem în spate pe lângă crucea Mântuitorului, alte cruci de care nu avem nevoie şi de la care nu dobândim decât o falsă înviere, apriorii răstignirii. Căci plata unui credit, chiar dacă este realizabilă şi dusă la capăt cu succes, este un mare calvar. De ce zic că creditul este o înainte-pecetluire mai profudă decât cipul? Ei bine, ştiţi că unele bănci deja sună vecinii rău platnicilor ca să le atragă atenţia discret că … Big Brother is watching. Înainte de a ne teme că vom fi urmăriţi de antihrist prin buletinul cu cip, iată că deja bancherii ne urmăresc, deocamdată pe cei care nu plătesc rata, dar dacă vom începe toţi să urmăm exemplul dat de ierarhii noştri, unde vom ajunge? Să nu fie aşa! Să ascultam de Sf. Vasile cel Mare: “Mai bine este sa-ti usurezi nevoile incetul cu incetul, cu ganduri chibzuite, decat sa scapi de ele dintr-o data cu bani straini, iar mai pe urma sa-ti pierzi toata averea. Daca ai cu ce plati, de ce nu cauti sa scapi de greutatile de-acum

Read more

Cum se cuvine să aşteptăm războiul

2 comments

Daţi neamurilor de ştire lucrul acesta: Pregătiţi-vă de război! Înflăcăraţi vitejii! Toţi bărbaţii buni de luptă să dea fuga şi să se apropie. Faceţi din brăzdarele voastre săbii şi din secerile voastre lănci! Cel slab să zică: “Eu sunt viteaz!” (Ioil 4,9-10) Vă vine să credeţi că unii oameni ia în considerare în deciziile cu privire la viitorul familiei şi al carierei lor posibilitatea (ba chiar probabilitatea) ca războiul să înceapă toamna aceasta. Am mai amintit într-un articol  anterior de prietenul care dorea să îşi ia pământ mai spre nordul ţării deoarece este ferm convins că toamna aceasta va începe războiul şi după cum i-a spus lui un părinte de pe la Petru Vodă care ar fi cercetat nişte pustinici din Moldova, pe langă faptul că va fi vai de cei din oraşe, nordul ţării va fi mai păzit. Iar dacă mai băgăm şi Iranul în ecuaţie cu ale sale rachete de rază medie de acţiune, avem şi o explicaţie reală a unei spaime ireale. Dacă nu mă înşel, profeţia care l-a speriat pe prietenul acesta, este asta. Amuzantă descrierea făcuta acestor pustinici: “cu vieţuire îngerească”. Bine că nu i-au făcut deja îngeri. Nimeni nu şi-a pus problema cum a “ieşit” această profeţie la suprafaţă dacă pustinicii aştia chiar au o vieţuire îngerească, că dacă au vieţuire îngerească, probabil nu primesc audienţe şi nici reporteri. Că ce sunt altfel cei care răspândesc aceste baliverne, dacă nu un fel de reporteri care informează  oamenii despre aceste lucruri vrednice de crezare (ca doar fratele I. pare  om serios). Ar fi o banalitate sa spun ca vremurile pe care le traim sunt tulburi, dar cred ca si mai banal e sa spun ca, pe masura ce trece timpul, oamenii devin ei mai tulburi ca vremurile. Iar de vina consider ca este tocmai bombardamentul informational, globalizarea, transporturile si toate minunile care se zice ca ne-au apropiat, dar de fapt ne-au sclerozat mai mult decat ne-au apropiat. Sa revin insa la razboi: va veni sau nu va veni? Daca cineva ar aminti azi ca chiar daca vine ori nu vine razboiul, chiar daca vine ori nu vine apocalipsa, noi oricum trebuie sa fim pregatiti de moarte, caci sfarsitul nostru particular este sfarsitul lumii pentru fiecare in parte, nu prea il asculta nimeni, sau daca il asculta nu sunt impresionati. Insa, daca cineva din coltul celalalt al tarii vine si ne spune ca a auzit el de la altii ca nu stiu ce pustnic rus a zis ca ori in 2010 ori in 2011 este o mare probabilitate ca sa se intample razboiul profetit de nu stiu ce alt parinte cu viata ingereasca, daca deci e vorba de razboi mondial (sau macar regional), oamenii nu doar ca belesc urechile ca magarii si trambiteaza apoi pe unde apuca ce au auzit ei ca sa se pregateasca si altii, ci ia si deciziile de viata pe baza acestor “profetii”. Care sa fie motivul care duce ca temerile oamenilor sa fie asa de usor manipulate de vrajmas incat un pericol

Read more
1 … 20 21 22 23 24