Norocul prostului
Am niste prieteni care traiesc din credit in credit. Au salarii constante (bugetari) dar nu dau inapoi de la nimic, decat cand banca nu le mai da inca un credit atunci cand deja au depasit expunerea. La camatari inca nu au ajuns – Slava Domnului! Nu cheltuie prea mult, nu au masina scumpa, nu au casa, stau la apartament, nu merg la restaurant (des), au un trai normal: mananca normal, beau bere in fiecare zi, ea se mai duce la coafor din cand in cand. Insa in momentul oportun (se intersecteaza ultimele rate la vechiul credit cu lansarea unui nou iPhone) fac saltul in imaginar si se destrabaleaza. Ma uit mereu cu suprindere si cu admiratie la ei. Uneori ii compatimesc ca nu ii duce capul sa sparga ciclul creditelor si sa economiseasca, cumparand astfel la jumatate de pret orice prostie le trece prin cap. De fapt capul ii duce, insa nu ii lasa dopamina. Economisirea, presupune infranare, disciplina, rabdare. Creditul este insa precum drogul care iti ofera placere maxima, acum, pe loc, doar cu buletinul. Capul / ratiunea iti foloseste doar daca pui pe hartie si descoperi ca cumparatul prin credit este la pret dublu. A trai faca credit, presupune sa iti faci si bugetare serioasa si sa administrezi banii cu intelepciune – misiune imposibila pentru firea “jucausa” si a romanului. Cu creditul insa totul este mult mai usor: cumperi pana nu mai ai bani, apoi te arunci la credit, apoi cand termini si creditul te mai imprumuti pe la unul pe la altul pana cand nu mai ai la cine si apoi nu mai cumperi. Singura problema e sa ai tupeu si sa nu te sperii pe banci. Am niste vecini pensionari care au descoperit secretul creditarii inifinite: fac credite de sume mici si apoi nu mai platesc. Unele banci nu isi mai bat capul sa ii execute ca sa mai recupereze ceva din popririle pe pensii (altceva nu au ce sa le faca oricum). In general, bancile vand la recuperatori creditele “neperformante” care la randul lor in general nu fac altceva decat sa trimita scrisori impaciuitoare prin care incearca recuperarea creditelor. Sa va dau un exemplu: tanti Lenuta a facut credit de 500 lei. N-a platit un sfant la banca. Banca l-a vandut la recuperator pentru 100 lei (20 de bani la leu sau cum ar spune americanii 20 centi la dolar). Recuperatorul, acum daca a dat doar 100 pe creditul tantii Lenuta, ii trimite o scrisoare: desi ai facut datorii de 2000 lei la banca (dobanzi + penalizari), noi iti facem oferta sa platesti doar 500 lei ca sa scapi. Nu doar ca daca ar vrea, tanti Lenuta ar plati creditul fara dobanda. Insa s-a prins cum merge treaba cu baza de date a datornicilor (in 3 ani tanti Lenuta dispare de acolo si poate sa mearga iar la banci) si nu mai plateste nimic. In ultimul timp, gandindu-ma eu mai bine, mi-am dat seama ca eu sunt prostul: economisesc, ma uit la preturi, nu cumpar la primul impuls ci imi fac lista de cumparaturi urmand
Read more