Disoluţia societăţii (2): sărăcirea statului
Inainte de a trata problema saracirii statului, trebuie sa mentionam, ca, asemenea unei familii, un stat are cheltuieli si venituri, membri si bunuri, precum si datorii (bani de dat) sau imprumuturi (bani de luat). Ca si familiile, si statele au diverse avantaje: Rusia are resurse natuarale multe, China are populatie multa care munceste pe bani putini, Arabia Saudita are petrol, Germania are platitori cinstiti si foarte bogati, firme care produc marfuri multe si bune si care se vand la preturi mari in toata lumea, etc. Ca o mica paranteza, Romania are cate putin din toate bunatatile celorlalti: are si ceva resurse naturale valoroase (dar din pacate policitienii corupti le dau la altii sa le exploateze pe degeaba), are si oameni muncitori si foarte bine pregatiti in comparatie cu altii si care in plus nu cer salarii exagerat de mari (dar degeaba, pentru ca statul roman baga taxe imense, printre cele mai mari in lume, asadar investitorii fug de Romania si desi avem acest avantaj, nu il putem fructifica), are si ceva firme mari care s-au nimerit din diverse motive sa vina pe la noi si sa aiba succes (dar din pacate statul le pune bete in roate, neasigurand infrastructura – vezi Ford) etc, etc. Deci statul are venituri si cheltuieli. Veniturile se impart in permanente (incasari din taxe si impozite) si ocazionale: vanzarea de intreprinderi profitabile, cedarea de drepturi de exploatare, vanzarea de orice alte bunuri mai are un stat, pe scurt zis, privatizare. Cheltuielile se impart in general in nediscretionare si discretionare. Cele nediscretionare, adica obligatorii, se refera la plata salariilor bugetarilor, a pensiilor, a costurilor medicale si sociale care nu pot fi taiate, a politailor, a pompierilor etc. Cele discretionare – care nu e musai sa fie facute, dar statul si le permite sau nu sa le faca – se refera la investitii gen autostrazi, terenuri de sport sau scutiri de taxe pentru diverse scopuri (nu in Romania, stati linistiti, e vorba de SUA unde statul incurajaza pe oamenii cu bani sa reinvesteasca profitul pentru a stimula afacerile). Supravietuirea unui stat este asadar strict determinata de capacitatea de a face cheltuielile de care este dator (mai ales cele nediscretionare) in conditiile in care veniturile sunt in scadere continua, dupa cum ne arata statisticile de ani buni. Pentru a compensa aceasta diferenta, intre venituri din ce in ce mai mici si cheltuieli la fel de mari sau chiar in crestere (unele state au trebuit sa acopere si gaurile bancilor mai pe vazute cum a fost in Irlanda si Spania sau mai pe nevazute cum a fost in Romania), statele sunt nevoite sa se imprumute de la banci prin emiterea de obligatiuni de stat. Ca orice familie aflata la ananghie, cand nu mai are bani, un stat se imprumuta de la camatari (adica de la bancheri). In general, in vremuri bune, bancherilor le convine de minune sa imprumute statele deoarece in conditii bune, un stat nu poate sa nu plateasca datoriile, pentru ca daca nu ar plati, nu l-ar mai imprumuta
Read more