Disoluţia societăţii (2): sărăcirea statului

Inainte de a trata problema saracirii statului, trebuie sa mentionam, ca, asemenea unei familii, un stat are cheltuieli si venituri, membri si bunuri, precum si datorii (bani de dat) sau imprumuturi (bani de luat). Ca si familiile, si statele au diverse avantaje: Rusia are resurse natuarale multe, China are populatie multa care munceste pe bani putini, Arabia Saudita are petrol, Germania are platitori cinstiti si foarte bogati, firme care produc marfuri multe si bune si care se vand la preturi mari in toata lumea, etc. Ca o mica paranteza, Romania are cate putin din toate bunatatile celorlalti: are si ceva resurse naturale valoroase (dar din pacate policitienii corupti le dau la altii sa le exploateze pe degeaba), are si oameni muncitori si foarte bine pregatiti in comparatie cu altii si care in plus nu cer salarii exagerat de mari (dar degeaba, pentru ca statul roman baga taxe imense, printre cele mai mari in lume, asadar investitorii fug de Romania si desi avem acest avantaj, nu il putem fructifica), are si ceva firme mari care s-au nimerit din diverse motive sa vina pe la noi si sa aiba succes (dar din pacate statul le pune bete in roate, neasigurand infrastructura – vezi Ford) etc, etc. Deci statul are venituri si cheltuieli. Veniturile se impart in permanente (incasari din taxe si impozite) si ocazionale: vanzarea de intreprinderi profitabile, cedarea de drepturi de exploatare, vanzarea de orice alte bunuri mai are un stat, pe scurt zis, privatizare. Cheltuielile se impart in general in nediscretionare si discretionare. Cele nediscretionare, adica obligatorii, se refera la plata salariilor bugetarilor, a pensiilor, a costurilor medicale si sociale care nu pot fi taiate, a politailor, a pompierilor etc. Cele discretionare – care nu e musai sa fie facute, dar statul si le permite sau nu sa le faca – se refera la investitii gen autostrazi, terenuri de sport sau scutiri de taxe pentru diverse scopuri (nu in Romania, stati linistiti, e vorba de SUA unde statul incurajaza pe oamenii cu bani sa reinvesteasca profitul pentru a stimula afacerile). Supravietuirea unui stat este asadar strict determinata de capacitatea de a face cheltuielile de care este dator (mai ales cele nediscretionare) in conditiile in care veniturile sunt in scadere continua, dupa cum ne arata statisticile de ani buni. Pentru a compensa aceasta diferenta, intre venituri din ce in ce mai mici si cheltuieli la fel de mari sau chiar in crestere (unele state au trebuit sa acopere si gaurile bancilor mai pe vazute cum a fost in Irlanda si Spania sau mai pe nevazute cum a fost in Romania), statele sunt nevoite sa se imprumute de la banci prin emiterea de obligatiuni de stat. Ca orice familie aflata la ananghie, cand nu mai are bani, un stat se imprumuta de la camatari (adica de la bancheri). In general, in vremuri bune, bancherilor le convine de minune sa imprumute statele deoarece in conditii bune, un stat nu poate sa nu plateasca datoriile, pentru ca daca nu ar plati, nu l-ar mai imprumuta

Read more

UE-dezastrul: plan sau întâmplare?

Cronica Romana a publicat zilele trecute un articol interesant intitulat “Ce ascunde BCE?” in care speculeaza ca Bloomberg ar avea informatii foarte precise cu privire la unele marlanii facute de banci atat peste Ocean cat si mai pe-aproape de noi, adica pe la Atena. In articol, cei de la Cronica Romana speculeaza ca Bloomberg a dat in judecata BCE pentru a face publice unele informatii legate de faptul daca BCE a cunoscut sau nu frauda in acte pe care Goldman Sacs le-a facut-o grecilor pentru a facilita aderarea acestora la euro. Similar acestui proces, in SUA, Bloomberg a reusit tot prin justitie sa dezvaluie cui si cat a dat FED-ul la primul baiout. Chestiuna la vremea ei a facut multa valva deoarece a aratat ca o buna parte din bani au mers catre banci europene, ceea ce este intr-adevar remarcabil avand in vedere ca contribuabilului american nu i-a fost oferit nici un cent. Sa revenim insa la greci si Goldman Sacs. Ca tot veni vorba de “baietii destepti” de pe la noi, sa vedem cum ce se ocupa baietii destepti de pe la ei, unde se pare ca acestia s-au apropiat si mai mult de sursa banilor decat la noi unde macar sunt implicati in activitati productive, BNR-ul nemaiavand drepturi prea multe si finantele necesitand oarece cunostinte cu mult peste inteligenta primara mult supra-evaluata a acestor baieti destepti. Iata deci ce zic cronicarii romani (care sunt de fapt rusi): Exact în perioada în care au fost perfectate unele dintre tranzacţiile dubioase (2004-2005), Mario Draghi a fost unul dintre executivii de top din divizia europeană a băncii Goldman Sachs care a şi „ajutat” la crearea condiţiilor pentru declanşarea ulterioară a crizei datoriilor suverane. Este firesc ca „fostul” angajat al conglomeratului Goldman Sachs să facă tot ce-i stă în putere pentru a proteja interesele angajatorului. (sursa) O mare problema care a inceput sa se discute mult in ultimul timp cu privire la UE este intrebarea daca se stia de la inceput de faptul ca la un moment dat edificiul european se va prabusi sau totul a fost dintr-o mare prostie si din nepasare. Majoritatea oamenilor care trateaza problema fac o mare confuzie, incluzand criza datoriei europene in cadrul crizei creditarii pornita in 2008. Putine analize trateaza o chestiune destul de subtire dar deloc nesemnificativa: criza europeana ar fi avut loc cu sau fara criza creditelor. Separarea dintre politica fiscala si cea monetara ar fi dus mai devreme sau mai tarziu la dezastrul in care suntem acum. Asadar, mai ales avand in vedere ca au fost multi care au avertizat inca din fasa asupra acestui aspect, de ce au ales marii compozitori ai constructiei europene sa ii dea drumul inainte stiind ca vom ajunge aici. Exista doua raspunsuri: nu au stiut si de aceea au ignorat problema sau au stiut si au vrut sa se ajunga aici pentru a impinge unitatea si mai departe. Personal nu accept ideea ca – vezi-Doamne – au crezut ca o sa se rezolve problemele pe traseu si

Read more

De ce criza economică va mai dura ani buni de aici înainte

“Deleveraging” – un termen financiar greu de tradus in romana, cel putin cu engleza mea de internaut. Daca ar fi insa sa prezentam intr-un singur cuvant situatia economica mondiala din prezent, acesta este cuvantul: “deleveraging”, ba chiar deleveraging masiv. Pe scurt, deleveraging inseamna retragerea si finalizarea creditelor: toata lumea a facut credite, toti au imprumutat de la altii, de jos pana sus de tot. Oamenii si firmele au imprumutat de la banci si de la alte institutii financiare, bancile au imprumutat unele de la altele sau de asemenea de la alte institutii financiare, cum ar fi fonduri de pensii. A venit apoi momentul adevarului … partial: 2008. Preturile au inceput sa cada la imobiliare, bula a inceput sa se dezumfle si au iesit la iveala niste realitati … partiale. In mod normal, in 2008 cea mai mare parte din sistemul bancar trebuia sa fie rasa, toti cei care au dat credite fara sa le pese cui si de ce, trebuiau sa intre in faliment. Asa spune in teoria capitalista.Insa pentru ca traim intr-un sistem fascist – uniunea dintre stat si domeniul privat – nu s-a intamplat asa, si bancile au fost lasate sa traiasca, ba chiar au fost obligate sa primeasca bani de la stat si sa se faca ca ploua in continuare. S-au tiparit atunci cantitati imense de bani, nemaiintalnite in istorie si s-au dat la banci in speranta ca banii vor ajunge in economie si vor “unge” sitemul pentru ca masinaria sa mearga in continuare inainte. Bineinteles, ca de vreme ce au mirosit ca sunt pe cai mari, bancile nu au dat drumul la bani in economie pentru a face economia sa functioneze ci fie i-au speculat pe bursa, unde au format o noua bula, – caci asta stiu foarte bine sa faca bancherii – fie au imprumutat cu ei diferite guverne care bineinteles aveau nevoie deoarece economia nu mai functiona iar cheltuielile erau cu mult peste venituri, adica deficitele erau mari. Va aduceti aminte cum spuneau unii “analisti economici” prin anii 2007-2008 ca Romania trebuie sa se imprumute cat mai mult pentru ca asa se face dezvoltarea economica, si aduceau ca exemplu SUA – cea mai indatorata tara din lume? Cata naivitate si cata prostie totodata! Vedeti Grecia azi? Asteptati sa vedeti SUA maine, va fi mai rau. Nu exista friptura gratuita, cum spun americanii si chiar daca lumea mai crede in hartiile lor, va veni cu siguranta momentul cand nu va mai crede, si castelul de nisip se va prabusi. Asta depinde insa de cat de bine le iese razboiul americanilor in Orientul Mijlociu dar mai ales in Africa unde incearca sa ii saboteze pe chienzi, care folosindu-se de hartiile primite de la americani incearca sa puna mana pe cat mai multe resurse. Asadar traim epoca in care toata lumea incearca sa isi plateasca creditele, de la persoane, la firme si banci si pana la guverne. Austeritate, diminuarea deficitelor, controlul cheltuielilor, politici sustenabile etc – toate sunt sloganuri care ascund in spate aceeasi realitate: plata creditelor.

Read more

Parlamentul Greciei a trecut noul plan de austeritate

In ciuda protestelor raspandite si a scepticismului din randul multor membri, parlamentul Greciei a votat ultimul plan de austeritate cu 199 de voturi,  151 fiind necesare pentru majoritate (sursa: BusinessInsider.com) Ministrul german al finantelor a declarat ieri, 12 februarie, in ziarul Welt am Sonntag ca “Grecia va fi salvata intr-un mod sau altul”, desi tara mai trebuie “sa isi faca temele”. Pe 20 martie 2012 Grecia are de platit bonduri emise in valoare de 15 miliarde euro, bani pe care nu ii au si prin urmare trebuie sa ceara de la europeni. Grecia este falita. Cu datorii de 160% din PIB si cu o economie in colaps pentru a evita falimentul, guvernul a negociat cu asa zisa Troika: Fondul Monetar International (FMI), Banca Centrala Europeana (BCE) si Comisia Europeana (CE), aceeasi troika care “ajuta” in prezent si Romania. De ce troika? FMI baga mare parte din bani, dar are nevoie de control politic si de aceea la masa negocierilor vine si CE. BCE vine si ea cu o parte de bani si de asemenea reprezinta sistemul bancar deoarece dupa cum stim toate bancile din UE se supun BCE, nu exista autonomie, nici o banca nu are voie sa faca ce vrea muschii ei fara sa ceara acordul de la BCE, atat bancile din UE cat mai ales cele din Zona Euro. Grecii vor sa evite falimentul deoarece le e teama de necunoscut in timp ce Troika vrea sa evite intrarea in incapacitate de plata a Greciei care ar declansa o multitudine de evenimente legate de sistemul complex al derivatelor si asigurarilor impotriva falimentului suveran al unei tari care evenimente ar putea trimite sistemul bancar european intr-un vartej al colapsului. Va falimenta tot sitemul financiar al Europei pentru o amarata datorie de 350 de miliarde? Nimeni nu stie si nimeni nu vrea sa afle. Asadar ambele parti – Grecia si Troika – sunt foarte interesate sa stea la masa discutiilor si sa gaseasca o solutie. Economia Greciei se contracta rapid, cu o scadere anuala a veniturilor de impozite de 20%. Este inteles de ce se intampla asta: cine ar vrea sa investeasca intr-o tara care este mereu pe marginea prapastiei si este amenintata ca daca nu ia masuri drastice de austeritate va fi lasata sa se decurce cum poate – ca si cum Europa chiar ar vrea sa se intample asta. Este paradoxala deci atitudinea europenilor de a amana din scadenta in scadenta calvarul si de a-i tine pe greci intr-un statut de perpetuta incertitudine si tensiune. Nu este insa paradoxala rabdarea grecilor, de vreme ce este greu sa faci un dus rece dupa ce toata viata te-ai desfatat cu bai la soare. Cel mai mare paradox este insa faptul ca pretentiile Troikai ca Grecia sa atinga un grad de indatorare de 120% pana in 2012 totodata acceptand masurile drastice de austeritate este uimitor. Avand in vedere ca gradul actual de indatorare este de 160% la un PIB care evident ca va fi in scadere pana in 2020, austeritatea atragand cu

Read more

Suveranitatea – doar o banală lozincă

Ce mai inseamna suveranitatea azi si cum putem sa mentinem cat mai multa suveranitate? Dar chiar daca o mentinem, cat de utila ne este si chiar merita bataia de cap pentru pastrarea acesteia, cand unul dintre faimoasele zicale pe care le mostenim noi de la parintii nostri, chiar de la unii vrednici de pomenire este: “Capul ce se pleaca, sabia nu-l taie”? Pana la ce punct compromisurile sunt acceptabile si dau rezultate mai bune ca alternativa opusa? O mie de intrebari si poate si mai multe raspunsuri. Fara indoiala ca filosofia poate raspunde mai bine la aceste intrebari si la unele poate doar istoria va raspunde. Cert este ca chemati sa raspunda la aceste intrebari sunt politicienii si nu popoarele. De altfel, la ce intrebari au popoarele optiunea sa spuna ceva? Este adevarat, in Elvetia altfel stau lucrurile. Dar in restul tarilor, democratia este mai degraba numele piesei de teatru care se joaca. In aceasta piesa unii joaca constienti si stiu rolul de actor pe care il joaca, s-au pregatit pentru el si primesc poate si bani, iar altii, precum niste copii care ia in serios toate cate se intampla pe scena, nu au habar ca ei au rolul de a intruchipa ideile unui scenarist si de a se comporta liber (pana la un punct limita) intr-un cadru controlat si directionat de altii. Dar sa revenim la suveranitate. Cel mai la indemana ne-ar fi sa aducem cateva exemple. In anii 80, spre sfarsit, Ceausescu reusise sa plateasca datoria externa a Romaniei si sa elibereze tara de povara datoriilor – chiar la creditele la care aveam dobanzi mici, destul de avantajoase comparabile cu altii. Ce a urmat si in ce conditii s-a reusit plata acestor datorii nu are rost sa detaliem. Un alt exemplu: buna parte din startul domniei sale, Stefan cel Mare a platit tribut anual la otomani. In timpul asta, “s-a ocupat” de polonezi, de organizarea unei armate si de alte probleme, fiind constient insa ca o data si o data otomanii vor veni sa ne ceara tot ce avem nu doar un amarat de tribut. La vremea potrivita, a declarat suveranitatea si nu a mai platit tributul. S-a luptat zeci de ani, zeci de lupte, a fost de multe ori pe muchie de cutit si a reusit sa faca din Moldova o putere regionala reala care era luata in seama si care a oferit locuitorilor ei nu doar o mare mandrie dar si multe alte beneficii. Nu mai facem scenarii legate de ce ar fi insemnat alternativa, adica supunerea in continuare fata de Imperiul Otoman: tributuri imense, lepadarea de Hristos, jertfa vie de feciori si fecioare pe care otomanii o cereau, etc. Spre sfarsitul vietii insa, cand contextul era unul favorabil si cand balanta argumentelor pro si contra suveranitatii s-a schimbat, Stefan a ales din nou sa cedeze din suveranitate, de data aceasta, partial si pe anumite puncte care puteau fi duse in spate. Iata deci ca cedarea sau pastrarea suveranitatii, depinde foarte mult de contextul in care se

Read more

Statul grec s-a volatilizat. Cine urmeaza?

Un articol de Dr. Ing. Nicolae Țăran Dupa cum este cunoscut, solvabilitatea statului grec s-a deteriorat foarte mult in ultimii ani, astfel incit anul trecut autoritatile de la Atena au solicitat ajutorul liderilor UE si al FMI-ului pentru a evita insolventa de facto a statului grec. Ulterior, inca doua state din UE ( Irlanda si Portugalia ) au putut evita in ultimul moment insolventa datorita interventiei salvatoare a autoritatilor de la Bruxelles si a FMI-ului.Din pacate, insa, aceste grave disfunctii financiare nu reprezinta fenomene singulare, ci doar primele semne ale unei dramatice crize financiare in cazul majoritatii statelor din UE. Pentru ca nici Spania , nici Italia si nici macar Franta, ca sa nu mai vorbim de fostii sateliti ai URSS-ului din UE nu au o situatie financiara de invidiat. Dimpotriva, aproape fara exceptie , deficitele publice si datoriile statelor din UE sunt exccesive si extrem de riscante in ceea ce priveste fezabilitatea financiara a acestor state. Doar citeva state din UE ( Germania, Austria, Suedia ) , state care inregisreaza an de an excedente comerciale semnificative , sunt practic in afara oricarui risc de insolventa. In alta ordine de idei, trebuie mentionat faptul ca situatia financiara a statului grec nu s-a ameliorat dupa interventiile corective ale Bancii Centrale Europene, ale Comisiei Europene si ale FMI-ului. Dimpotriva, in acest moment situatia financiara a statului grec a scapat de sub control. De ce ? Pentru ca, pe de o parte, zecile de miliarde de euro obtinute pina in acest moment de executivul de la Atena dintr-un fond special al BCE si de la FMI au fost utilizate exclusiv pentru plata datoriilor scadente ale guvernului grec. Ori , fara inputuri financiare semnificative este imposibil sa pui in miscare ” magnetoul ” unei economii aflate de aproape patru ani intr-o acuta recesiune. Pe de alta parte, executivul de la Atena s-a dovedit incapabil sa puna in aplicare directivele BCE-ului si ale FMI-ului, respectiv sa impuna populatiei binecunoscutele ” curbe de sacrificiu ” : amputarea salariilor din sectorul public si majorarea impozitelor. Ceea ce era de asteptat in cazul Greciei. Drept urmare , liderii celor doua ” locomotive ” ale UE-ului – Germania si Franta – , secondati de oficiali ai CE-ului, BCE-ului si FMI-ului s-au intrunit azi la Bruxelles pentru a lua o decizie fara precedent in Europa moderna : suspendarea sine die a suveranitatii statului grec in ceea ce priveste dreptul de a elabora si de a operationaliza politici fiscale , precum si dreptul de a comercializa activele din patrimoniu. Cu alte cuvinte, daca aceasta decizie va fi luata, iar grecii o vor accepta, inseamna ca oficialii UE vor trimite la Atena un executiv supranational care va substitui actualul Guvern grec si va impune grecilor anumite impozite si taxe , impozite si taxe pe care le vor colecta doar functionarii acestui executiv sui generis. In sfirsit , este evident ca veniturile fiscale colectate de acest executiv supranational vor fi utilizate CU PRIORITATE pentru plata datoriilor scadente contractate de Guvernul grec. Din aceasta perspectiva,

Read more
1 5 6 7