BNR, Isărescu, SRI, Marele Reset
Toate sunt legate între ele şi noi suntem legaţi de toate dacă nu dăm din coate.
Din nou a început BNR să publice articole prin presă ca să “atragă atenţia” cum că “macrostabilitatea este în pericol”. Dar prin controlul cursului artificial în favoarea importurilor, BNR este cel mai mare destabilizator al României. Nici Putin, nici corupţia partidului unic al coaliţiei şi nici măcar dominaţia tutorilor imperiali nu ne-au făcut rău mai mare ca BNR prin controlul banului.
Fără contribuţia BNR, niciodată nu am fi avut aceste deficite comerciale record şi o economie nesustenabilă, nedezvoltată şi complet dependentă de schemele financiare oferite de BNR marilor “investitori” care ştiu să beneficieze de “particularităţile” (ca să nu zic schemele) financiare ale “mediului” românesc.
Am nenumărate articole în care explic în detaliu care e treaba şi cu cursul şi cu RMO-urile şi cu dobânda de referinţă. Pe scurt, dacă cursul ar fi liber, orice exces de importuri ar fi reglat automat. Lipsa importurilor ar stimula producţia internă care ar duce la dezvoltare economică, putere de cumpărare şi pe scurt la prosperitate. Controlul cursului este cheia succesului chinezesc. Însă spre deosebire de România unde Isărescu de peste 30 de ani stimulează un leu tare, chinezii au avut mereu grija ca să aibă o monedă mai slabă decât în realitate.
Astfel, au făcut moneda slabă (prin instrumentele financiare specifice băncii centrale), au stimulat exporturile, prin asta au dezvoltat capacităţi interne de producţie, salarii mari, forţă de muncă diversă, specializată dar mai ales motivată, au atras investiţii străine şi au cumulat prin excesul de valută rezerve pe care le-au folosit în perioadele de criză pompând creditare în economie. Iar pentru cei care zic că China este sistem comunist, le atrag atenţia că nu e nimic diferit de sistemul actual condus de BNR. Atât economia noastră cât şi economia chinezească sunt conduse de banca naţională care reglează puterea monedei, dobănzile de referinţă, lichiditatea din sistem, regulile de creditare etc. Rezultatul economic este direct şi în 90% consecinţa politicii monetare, politica fiscală – spre care acum aruncă mâţa moartă BNR prin articole de genul ăsta – este copil (rău) mic prin potenţialul redus în sensul că oricât de coerentă şi orientată spre dezvoltare ar fi fiscalitatea, când cursul şi dobânzile sunt tunate, controlate şi administrate în vederea sifonării profiturilor în afară cât mai facil, niciodată nu vom putea recupera nu doar deficitul faţă de alte ţări UE ci nici din deficitul faţă de Turcia care neavând povara reglementărilor UE şi având o bancă naţională independentă, focusată pe dezvoltarea ţării nu a îmbogăţirii viceregilor din Imperiu, a crescut de la 12 miliarde în 2014 la 24 de miliarde anul trecut, adică dublare (sursa date: trendingeconomics). Asta în condiţiile în care SUA au făcut tot posibilul ca să distrugă economia turcilor pentru a-l pedepsi pe Erdogan. Deci cumva Turcia a avut această evoluţie neavând acces la linii de credit generoase cum li se pompează proştilor pe creier că România “are acces” la “fondurile europene” care ne mai fac şi nouă un pod din când în când şi ne mai dau niscavai făină şi mălai la cei săraci în schimbul supunerii faţă de “norme”. Dar rezultatele investiţiilor şi reformării băncii naţionale a Turciei se vor vedea în viitorul apropiat, deoarece mare parte din proiectele realizate abia acum încep să producă, cum ar fi centrala nucleară proiectată, construită şi administrată de ruşi. De altfel, efervescenţa economiei turceşti se poate vedea pur şi simplu urmărind activitatea aeroportului din Istanbul comparativ cu alte capitale europene ÎN TIMPUL NOPŢII.
Întorcându-ne la oile noastre, este imposibil ca economia să se poată dezvolta câtă vreme moneda este prea puternică, menţinută artificial de Banca Naţională deoarece aşa are Isărescu ordine de la BIS. Macrostabilitatea pe care o repetă ca o mantră Isărescu este de fapt stabilitatea boilor care trebuie să fie mereu hrăniţi şi adăpaţi suficient cât să poată trage la jug, dar în niciun caz nu au voie să zburde aiurea pe câmpie călărind vacile deoarece libertatea şi autonomia nu e de nasul lor. Altfel zis, suntem încoresetaţi într-un limbo al unei stabilităţi a precarităţii, a unei funcţionări minime care să asigure fluxul de asseturi materiale şi umane înspre afară şi de asemenea, pe lângă resursele naturale şi materia umană, să permită “recuperarea” tuturor profiturilor la “investitorii” externi care caută mereu marje de profit maximale şi cum periferia este mereu cu o iotă peste ţările “dezvoltate”, mixul oferit de România prin riscul specific dar “macrostabilitatea” garantată de cel dintâi iluminat al ţării asigură randamente frumoase timp îndelungat, de unde niciodată nu vedem crash-uri prea spectaculoase pe la noi (comparativ cu Turcia să zicem), aşa cum nu vedem nici salturi spectaculoase ale producţiei dar mai ales ale capitalului autohton.
Sunt sigur că este greu să conving doar printr-un discurs şi sunt mulţi care pot să aducă argumente de genul: da, dar Dacia, Ford, etc. Da, evident că Dacia şi Ford produc local, plătind salarii locale şi vând atât afară cât şi înăuntru destul de mult, dar beneficiul acestor exporturi nu se vede în curs deoarece cursul este oricum menţinut artificial.
Cei care zic că aceste companii “aduc bani în ţară” sunt incapabili să realizeze potenţialul şi valoarea care se pierd prin menţinerea unui curs artificial. Degeaba aduc aceste companii bani în ţară deoarece oricum profiturile se scot foarte uşor în afară deoarece leul este tare şi cursul este slab. De asemenea, cum mare parte din această producţie sunt tot importuri din afară, aceşti bani aduşi mare parte se duc oricum pe materia primă, ca şi profiturile. Singurul avantaj, cel al salariilor este mizilic şi reprezintă în metafora de mai sus, paiele aruncate boilor ca să muncească.
Cu banii pe care îi primesc de la Dacia şi Ford, muncitorii acestora îşi cumpără BMW-uri şi Audi-uri second de la nemţi, scutindu-i pe aceştia de rable şi de costurile reciclării. De asemenea, cu banii primiţi de la Dacia şi Ford, muncitorii acestora cumpără mici făcuţi din carne de porc importată din Spania, care dacă cursul ar fi liber, ar costa dublu şi producătorii de mici nu ar mai importa din Spania ci ar produce local şi astfel s-ar dezvolta o economie circulară. Tot cu banii primiţi de la Dacia, Ford şi alte firmă care exportă, românii îşi cumpără ca proştii panouri fotovoltaice, invertoare şi alte prostii “verzi” de la nemţi contribuind astfel la dezvoltarea exporturilor Germaniei şi întorcând profiturile tot la ei.
Toate sunt însă legate deoarece UE nu are nevoie de minioni care să producă ci fiecare are un rol clar bine determinat în Reich: grecii se ocupă de hoteluri şi de administrarea plajelor, românii de producţia de maşini ieftine, bulgarii de echipamente electrice, cupru şi cabluri, ungaria de tramvaie şi metrouri. Şi evident toţi trebuie să cedeze resursele companiilor “mamă” iar profiturile realizate din exporturi de asemenea transferate firmelor de “consultanţă” din offshore-uri care ulterior investesc în obligaţiuni ale acestor state de la periferie care au randamente evident babane şi “macrostabiltate” garantată.