Decodarea teoriei lui Hartmann cu privire la “războiul fondator”

Am mai zis în articolul anterior că cabalistul Hartmann este un prim candidat pentru seria de articole Influenceri pseudo-suverani. Ca o paranteză, linia de producţie de influenceri pseudosuverani, nu este decât o secţie mai mică din Fabrica de produs consens care produce influenceri care sunt relee ale narativului oficial. Narativul oficial nu este musai un singur narativ, ci sunt narative diversificate, cu scopuri variate pentru segmente targetate de populaţie. Unitatea acestor narative este scopul final, adică deşi în formă ele pot avea diverse apariţii şi evoluţii, în esenţă împing în aceeaşi direcţie.

Nu vreau să o lungesc pe direcţia strategiei ingineriei sociale în epoca inteligenţei artificiale şi a comunicării virtuale. Dar, ce doresc să atrag atenţia este că la fiecare comunicare la care belim ochii, trebuie să punem întrebarea: pentru cine lucrează acest om, care este priza la care el este mufat? Doar nebunii sunt independenţi şi emit idei aleatoare sau individualiste care să nu fie aliniate. Eu însumi, nu de puţine ori repet şi afirm o viziune creştină asupra lumii şi toată interpretarea evenimentelor o văd prin prisma războiului nevăzut dintre rău şi bine care în prezent se instanţiază în realitatea fizică şi excede spaţiului spiritual. Asta nu e ceva nou, este doar o problemă cu care creştinii se confruntă mereu, existând o scară a ispitelor, cei urcaţi sus de tot pe scară, având chiar lupte directe cu diavolii cum ştim din Vieţile Sfinţilor. Ce este nou, poate, este că în ziua de astăzi comportamentele de posesie demonică par ceva comun, oamenii nu par doar influenţaţi de demoni ci controlaţi în acţiunile lor. Cum altfel putem explica zecii de mii de morţi în câteva luni din Gaza şi tot vestul fluturând stindardul “valorilor europene” şi măcănind cu timiditate proteste irelevante, presărate pe ici pe colo în discursurile unei minorităţi din aparatusul de leadership, care au doar scopul să simuleze o democraţie şi unele valori care prin fapte nu există.

Întorcându-ne la kabalistul Hartmann, după cum el ne povesteşte, a lucrat în SUA o bună perioadă şi a fost coleg cu Nulland. Faptul că este un critic vehement al UE şi al NATO îl salutăm şi ne aliniem, dar trebuie să vedem şi ce spune mai în amănunt şi de ce este el, dacă chiar este împotriva UE şi ce fel de UE şi-ar dori el. Deoarece personal, nu sunt de acord cu un stat global condus de antihrist, de exemplu, dacă am de ales între această variantă şi UE. Iar Hartmann pare un fel de profet al viitorului ce va să vină după războiul nuclear.

Dar să luăm pas cu pas ce zice:

“Războiul fondator al UE de astăzi este Războiul din Ucraina. Ei vor să hijackeze, să fure, războiul de agresiune rus împotriva Ucrainei”.

Vedem deci din start că Hartmann nu consideră acest război ca un război de apărare al Rusiei împotriva NATO, deşi deseori face referire la Maidan, la Minsk, la miile de ruşi omorâţi de bombardamentelor ucrainienilor în provinciile pro-ruse care au fost scopul iniţial al lui Putin ci se aliniază aici cu narativul oficial, cum că războiul din Ucraina este unul de agresiune rusească. Trecând la partea cu “furatul”, de la cine ar vrea să fure UE acest război? Că nu doar de la ruşi … Nu, UE vrea să fure războiul de la americani, de aia vrea Macron să trimită trupe şi încearcă să determine UE să preia comanda, deoarece vrea să fure războiul americanilor care sunt prea lenţi şi acum nu prea mai sunt interesaţi de război deşi ei l-au pornit.

Nu vă speriaţi dacă în multe argumentări veţi observa argumente paralele care se contrazic total. Deci, pe de o parte,. Hartmann recunoaşte că acest război e pornit de americani, pe de alta îl numeşte război de agresiune al ruşilor. Personal văd o neconcodranţă între acestea două.

Deci Hartmann nu consideră că UE este ligheanul americanilor unde aceştia îşi spală şosetele murdare, adică bagă arme pe gât minionilor, îl provoacă pe Macron să sperie toţi europenii cu implicarea direct, ca să stimleze şi mai mult vânzările de arme şi practic elita americană stoarce miliarde de dolari prin mecanisme de transfer de arme, care după cum vedem pe câmpul de război, foarte probabil nu ajung pe front decât sub formă de hârtii. Să vă dau un exemplu: dacă Cehia a găsit “o sursă” de obuze de artilerie pentru Ucraina, dar cere nu ştiu câte miliarde de dolari, cine verifică şi că aceste obuze vor fi trimise şi unde au ajuns ele şi cine ia banii? Deoarece e război şi totul este “strict secret” Ucraina poate să primească 8000 în loc de cele 800.000 de obuze şi nimeni nu va zice pâst. Ucrainienii probabil nu vor putea oricum să numere obuzele şi să le primească organizat şi să verifice existenţa lor deoarece pe de o parte dacă fac asta, data viitoare nu vor mai primi şi de asemenea, cine face asta, poate fi neutralizat de comandourile serviciilor secrete americane care operează în Ucraina cu scop în aparenţă de protecţie a demnitarilor străini. Nu merg în presupuneri că liderii ucrainieni ar fi corupţi şi pentru un mic comision pot şi ei să semneze că au primit 8000 în loc de 800000 de obuze, aşa ceva nu se poate întâmpla …

Vedem din start că Tucă, şocat de această teorie deoarece este originală, dar nu chiar originală în scop, ci originală în formă, afirmă că “nu au cum”. Evident europenii nu au cum deoarece nu au armată. Adică ei pot să intre în luptă ca turbaţii, dar nu o pot termina din motive evidente, primul fiind nuclearele.

Mergând mai departe în narativul lui Hartman, iată ce zice că “elitele europene vor să fure războiul americanilor şi să îl facă fondator al noului Imperiu European în care statele şi naţiunile suverane să dispară şi să devină provincii”. Faptul că abia când vom avea acest Nou Imperiu European, care va rezulta doar după un război fondator, deoarece cel actual nu este imperiu, abia atunci statele şi naţiunile suverane vor dispărea, deoarece acum, conform statutului UE, legislaţia statelor nu este total subordonată legislaţiei europene, economia statelor nu este oricum subjugată politicii europene şi aşa mai departe. Adică, acum nu suntem provincii, ci e nevoie de un Nou Imperiu.

Mergând mai departe, Hartmann zice că Imperiul European, construit de Macron printr-o armată europeană care să îi caftească pe ruşi în războiul fondator, va dori să fie putere egală cu Imperiul American. Evident că sunt gogoşi aberante, Europa fiind prin construcţie o colonie americană, americanii având aici armată, baze, americanii dictând cine cui ce arme vinde, americanii ţinând pe linia de plutire sistemul financiar etc. Ditamai putere europeană a stat cu mâinile în sân când SUA au distrus Nord Stream 2 prin care putea să vină gaz rusesc fără de care UE nu are nicio perspectivă să lupte de la egal la egal cu SUA, poate decât dacă ocupă total Rusia şi cumva reuşeşte să repornească sondele de petrol, pentru a avea materie primă ieftină deoarece fără petrol nu poţi ajunge Imperiu şi în niciun caz, un Imperiu egal SUA.

Un mare black spot al discursului lui Hartmann este ignorarea Germaniei care este în fapt inima Imperiului şi ţara care dictează, prin puterea economică. Nord Stream 2 aducea în Germania dublu petrol cât a tras Germania ca să ajungă locomotiva Europei şi al doilea producător mondial după China. Practic, pe cifre, după unificare, Germania a devenit cam singura ţară din UE care a avut un avânt economic extraordinar, poate comparabil Chinei deşi la o cu totul altă scală. Acest fapt se datorează folosirii ţărilor din UE ca colonii pentru forţă de muncă, materie primă, infrastructură etc. Adică aşa cum China construieşte oraşe şi fabrici în propriile graniţe, Germania a inventat UE pentru a putea trimite “investitori” care să creeze ferme de căpşuni, să exploateze forţă de muncă ieftină şi să tragă resurse la preţuri ieftine din ţările pe care dl Hartmann încă le numeşte suverane şi în Imperiul European nu vor mai fi suverane. O statistică UE în care am scoate Germania, ne pune alături de ţările muritoare de foame din Africa ca evoluţie a bunăstării populaţiei sau a oricăror indicatori de dezvoltare.

Creşterea Germaniei a speriat SUA deoarece principalul partener economic al Germaniei este China, deci nu era dificil de prezis că pompată de petrolul ieftin rusesc, ajutată de forţa de muncă ieftină din UE şi de fluxul de imigranţi pornit nu aiurea de Merkel, că Germania ar fi fost tentată în viitor să se alăture Brics deoarece economic SUA este moartă, nu prea are ce să ofere americanilor, fapt văzut în “negocierile” tarifelor făcute de Trump unde acesta a ajuns la a ameninţa cu retragerea armatei din Germania deoarece altă carte de presiune asupra nemţilor pe plan economic nu a avut, Germania fiind evident superioară SUA prin prisma capacităţii economice, a exporturilor, a producţiei şi mai ales a eficienţei. Personal cred că criza din 2008 a fost practic o altă oportunitate pe plan financiar prin care SUA a încercat să subjuge UE şi să le dea în cap nemţilor. Nu au reuşit mare brânză decât să îi umilească pe greci şi să stoarcă din piatră seacă în ceilalţi minioni deoarece Germania s-a mobilizat şi a rezistat economic, chiar fără a face mari concesii în sistemul financiar unde principalele bănci au stat în picioare, ceea ce nu putem spune de băncile elveţienilor de exemplu care au fost scoase la mezat. Ori băncile sunt prima armată a unei ţări, fără sistem bancar solid, independent, fără o monedă puternică, ţările nu pot spera nici la suveranitate şi cu atât mai puţin la a fi o putere egală cu SUA.

Dar însăşi ideea că poate exista o coeziune europeană, un plan comun, acţiune comună, sunt chestiuni evidente şi avem nenumărate argumente prin care să contrăm nu imposibilitatea unui Imperiu European şi nici atât lupta de la egal la egal cu SUA. Simpla supravieţuire politică a UE vedem că este problematică din cauza structurilor interne care stimulează corupţia, frauda şi birocraţia excesivă care frânează dezvoltarea economică şi distruge puterea statală construită anterior în Europa de statele naţionale, pe care acum călăreşte o elită efemeră după părerea mea, care prin turbarea actuală dă indicii clare că nu mai are mult de trăit. Deci nu doar că Imperiul European este o fantezie utopistă, dar supravieţuirea UE este greu de crezut.

Acum că m-am plictisit de scris, doar vă atrag atenţia că prin tot ce spune, Hartmann proiectează o imagine total ireală asupra Noului Imperiu UE, imagine care e menită să o facă atractivă şi să îi motiveze pe români să fie şi ei parte din acest Imperiu care are atâta putere, atâta cohones şi atâta nerv încât să fure războiul americanilor doar pentru a face un război fondator, să termine Rusia şi să facă cumva ca să poată exploata în continuare petrolul rusesc pentru a lupta de la egal la egal cu SUA. Nu neg că acesta este wet-dreamul vreunor pioni europeni aflaţi în nomenclatura de partid, dar evident doar nişte naivi şi niste idioţi care nu au habar pe ce lume trăiesc pot să spere că UE va bate Rusia şi nu văd că SUA împinge UE spre autodistrugere nucleară din motive proprii şi urmând un plan bine conturat şi implementat pe decenii, chiar de la Bill Clinton care a încercat prin deschiderea către economia chinezilor să îi controleze, apoi până la Obama cu al său Pacific Pivot şi continuând cu Primăvara Arabă care a avut ca scop tăierea macaroanei drumului mătăsii al chinezilor prin care aceştia încercau să ajungă terestru spre Europa şi aşa mai departe.

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.