Adrian Vasilescu are nevoie de o pensie

Adrian Vasilescu, zis si panadolul anti-criza [1], oficial prezentat ca consilier al guvernatorului BNR, dar in realitate un junior in echipa de marketing propagandistic a BNR-ului a mai dat din nou cu nuca in perete. Pe aceeasi linie de sloganuri macro-economice subtiri si prefabricate in scolile de gandire al monetarismului keynesian, Vasilescu a declarat (conform Bursa): Ţara noastră are nevoie de ceva consum ca să-şi poată relua creşterea economică. Ideea (geniala, nu?) nu este noua desi e proasta. Dar mai ales in contextul actual in care se afla Romania este tragic ca un personaj cu o asemenea functie si cu un asemenea rol, dar mai ales un personaj caruia ziarele dintr-un motiv cu totul necunoscut ii preia orice vorba, asadar mai ales acum aceasta idee este sinucigasa. Cum sa crestem consumul cand oricum consumam cu mult peste ceea ce producem, suntem inglobati in datorii si cutitul nemilos al saraciei incepe sa taie din necesitatile de baza pentru trai, cum ar fi hrana si sanatatea. Oare nu este la mintea cocosului ca daca nu ai bani, chiar nu trebuie sa consumi, ci sa economisesti. Daca ai datorii, nu e logic ca trebuie sa le platesti decat sa faci altele si mai mari pana cand iti ia banca casa sau te taie camatarii? Daca tu nu produci nimic, nu e logic ca mai bine ai face foamea ca sa te trezesti din lancezeala decat sa consumi? Ce vrea sa spuna dl. Vasilescu? In limbaj ne-economic, indemnul lui Vasilescu de a spori consumul, suna ca un indemn de a porni impreuna, cat mai urgent catre mall ca sa consumam si prin urmare sa … reluam cresterea economica. Chiar daca ar fi sa analizam la nivelul macroeconomiei, numai un ignorant al situatiei Romaniei ar putea sa faca o asemenea recomandare. In paranteza fiind spus, macroeconomia este oricum o utopie, singurul fapt pentru care aceasta “stiinta” exista este ignoranta celorlalti oameni de stiinta care ocupandu-se cu lucruri serioase, nu au rabdarea sa puna cateva intrebari macroeconomistilor, cum ar fi de exemplu: “voi ati prezis vreodata ceva cum trebuie” sau “voi ati avut vreodata vreun rezultat in politicile voastre” sau “voi de ce va ziceti stiinta daca nici un experiment de-al vostru nu da aceleasi rezultate”? As intelege sa recomande Vasilescu consumul chinezilor, care au bani foarte multi si nu stiu ce sa mai faca cu ei, dar chinezii oricum consuma din ce in ce mai mult pentru ca au de unde. As intelege sa recomande mai ales japonezilor care prefera sa moara de foame singuri in casa decat sa acceada la programele sociale ale guvernului. Cum deci sa crestem consumul intr-o tara care traieste deja pe datorie, produce foarte putin si are acces la credit foarte limitat si la costuri foarte mari? Este usor sa dai declaratii bombastice, dar trebuie sa le si acoperi cu rationamente, mai ales daca tu esti cel care il consiliaza pe Isarescu. Pai ne mai miram de ce este activitatea BNR-ului atat de fatidica pentru economia romaneasca, Banca Nationala nefiind decat

Read more

Cum a murit un trader intr-unul din turnurile gemene pentru ca vroia sa dea lovitura

Max Keiser, fost broker pe Wall-Street, un mic geniu al finantelor, inventatorul unei burse de pariuri pentru vedetele de la HollyWood si mai nou reporter la Russia Today si Press TV, cele doua trusturi de presa rusesc respectiv iranian prin care puterile oponente ale imperiului anglo-american ii ataca pe vestici cu propriile arme: internet si presa libera. Desi il urmaresc de ceva ani de cand i-am descoperit emisiunea Keiser Report, nu am inteles inca de ce a ales sa-si tradeze “obarsia”,caci nu transformarea spirituala a fost motivul pentru care Max s-a scarbit de minciuna si furtul din Wall-Street si s-a autoexilat in Paris. Nu de putine ori, Max marturiseste ca atunci cand firma de brokeraj pentru care lucra nu primea reclamatii cu privire la un broker cum ca acesta a facut nereguli, brokerul respectiv era certat, pe motiv ca nu a furat indeajuns si nu a calcat legea indeajuns. Lui Max si colegilor lor li se spunea: “nu va fie teama sa calcati legea, noi facem legea: daca o lege nu exista, vom plati ca sa fie promulgata”. Desi pare, Max nu este un papagal. Daca Max se pricepe la ceva si daca stie ceva, acestea sunt finantele dar nu numai: discursul lui Max, este unul usor umoristic cu glume, explicatii prin comparatie si informatii picante din lumea finantelor legate de actorii care invart miliardele in lumea de azi. Ar fi nenumarate lucruri de spus despre Max si despre dezvaluirile lui – pentru ca Max inca mai are prieteni in industria financiara si deja fiind cunoscut, nenumarati de whistle blowers ii arunca indeajuns faramituri cat Max sa spuna din ce aluat sunt. In interviul pe care vi-l recomand, mi-a atras atentia in principal dezvaluirea despre borkerul care avand informatie in avans cum ca turnurile gemene vor fi atacate, prin urmare companiile aviatice vor avea de suferit enorm, lucrand intr-unul dintre turnuri, a asteptat in ele pentru a putea finaliza o tranzactie – care l-ar fi facut sa dea lovitura – atat de mult incat a platit cu viata. “Banii sau viata?” Acesta a ales banii, surade Max sarcastic. Tot un amanunt picant: aflandu-se in Piata Sf. Pavel de la Vatican, in timpul unui discurs al Papei despre atentatele teoriste, si stiind aceste amanunte (cum ca atacul cel putin se stia despre el in avans, daca nu cumva chiar a fost planificat de forte ale imperiului), Max a fost scarbit de cuvintele goale ale papei si a plecat din piata, lasandu-i pe ceilalti cu gura cascata ca cineva are tupeul sa plece in timp ce papa vorbeste despre atentate si terorism … Asadar, iata interviul, precum si o traducere aproximativa a partii de la inceput in care Max sumarizeaza criza, prin ce am trecut si care este situatia in Europa: Care este starea Uniunii Europene? Au instalat tehnocrati peste tot: Italia, Grecia, Spania etc; Criza creditelor care a inceput in 2008 continua sa contracta economiile; raspunsul bancherilor centrali a fost sa tipareasca bani, dar banii au fost blocati in bancile de

Read more

Occupy Vatican!

– Vaticanul implora pentru crearea unei bancii mondiale condusa de ONU – centralizarea financiara a adus criza actuala: Papa cere o centralizare si mai mare; tipul asta este inconsistent cu orice predinte el ca reprezinta – teologic sa filosofic – banca bisericii catolice este una dintre cele mai corupte banci din lume, la fel de corupta ca Goldman Sacs, Morgan Stanley: Ocupati Vaticanul!

Read more

Este nevoie de o criză pentru mărirea autorităţii sistemului financiar

Soros a inceput sa vorbeasca pe sleau despre ce planuiesc papusarii: o noua criza financiara mai puternica ca cea din 2008 pentru ca sistemul financiar (adica viitoare banca unica mondiala la care vom plati toti birurile) sa aiba autoritate. Insa daca nu vine o criza, politicienii nu vor da girul unei asemenea autoritati. Iata insa mai precis cuvintele sale, conform bloombiz: “Aceasta criza ar putea fi mult mai grava decat falimentul Lehman Brothers”, a declarat investitorul George Soros, invocand lipsa de autoritate a sistemului financiar european in vederea administrarii unei crize bancare de o asemenea gravitate”. “Problema este foarte serioasa. Este nevoie de o criza, pentru dobandirea girului politicienilor europeni, in scopul crearii unei asemenea autoritati, dar tot nu vom sti ce masuri va intreprinde aceasta autoritate.” (Sursa: bloombiz) Iata deci ca desi Isarescu nu stie unde se indreapta lumea, in ciuda faptului ca este in cercuri, Soros care este in cercuri putin mai deasupra lui Isarescu stie. Isarescu insa nu stie pentru ca nu gandeste, el este este doar un executor local, care probabil va fi principalul guvernator al Romaniei cand ce va mai ramane din suveranitatea noastra va fi doar reglementarea pentru ca fiscalitatea si politica monetara vor fi cedate inevitabil cand totul se va prabusi. Exista insa speranta. In cazul unei noi revolutii, am putea sa o punem de o mica uniune balcanica daca tot suntem atat de sigur ca singuri nu suntem in stare sa ne dezvoltam. Mai ales ca dupa ce se alege praful de tot, vom putea sa o luam de la zero, adica partidele si sistemul politic actual vor fi obsolete si o noua democratie bazata pe sustenabilitate, dinamism si implicarea valorilor reale in managementul statului ar putea sa fie solutia finala cand criza isi va consuma etapele. Si-asa pentru multi romani litoralul bulgaresc si grecesc nu sunt decat niste judete mai la sud, iar grecii prefera sa faca afaceri mai mult in Bulgaria si Romania decat la ei acasa, asa ca ce ne impiedica sa ne unim? Bineinteles, asta daca cercurile nu ne vor prinde in vartejurile lor pana atunci … Alte articole de interes: – G20 scraps plans for universal bank tax – Central Banker Trichet Renews Call for European Global Governance – Why is George Soros selling gold and buying farmland? (pentru fanii aurului care spera ca bancherii vor permite aurului sa aiba vreun rol in noua moneda)  

Read more

Peg-ul francului de euro: încă o etapă de război tarifar

Pentru ca elvetienii nu au tiparit franci indeajuns, in timp ce americanii au tiparit cateva trilioane iar zona euro se afla in pragul colapsului iminent, francul s-a intarit. Banca Centrala a Elvetiei putea pur si simplu sa tipareasca bani si sa le dea la oameni ca sa beneficieze astfel de increderea pe care oamenii o au in economia elvetiana. Insa pentru ca popoarele nu trebuie sa beneficieze de nimic, daca cand e lipsa de bani se tiparesc, cand sunt prea multi bancile nationale intervin si cauta sa tina sub control cursul prin alte mecanisme decat cele ale economiei de piata. Dar sa ii lasam pe elvetiei cu ale lor si sa tratam rece si de la departare acest eveniment. Dupa parerea mea, manevra nu se incadreaza decat in contextul razboiului valutar, poate chiar la granita cu razboiul tarifar, avand in vedere mai ales si termenii folositi de BCE in anuntarea acestei bravari: Cu efect imediat, nu vom mai tolera o rată de schimb sub nivelul minim de 1,20 franci elveţieni pentru un euro. SNB va impune acestă rată minimă cu maximă determinare şi este pregătită să achiziţioneze masiv valută. Despre razboiul valutar am mai discutat aici. Nu stiu insa daca am mentionat clar acolo ca razboiul valutar nu este decat precursorul razboiului tarifar. Dupa ce vor termina cu devalorizarea valutelor proprii, pentru ca sa sustina pe linia de plutire economiile proprii, tarile vor impune din nou tarife comerciale si chiar limitarea preturilor pentru a evita hiperinflatia. Si aceasta etapa este doar inca un pas catre razboiul mondial, asa cum s-a intamplat si in anii 30.

Read more
1 17 18 19 20