Prima casa, nu chiar primul hop

TRAGEDIE: O banca din Romania a crescut avansul la programul “Prima casa“; de la 5% la 10%. … Oricat de mult mi-am propus sa ignor sa mai zic ceva despre acest program socialist aberant, mereu apar noi si noi informatii care denota cat de putred si cat de gresit este acest program. De unde sa incepem? Caci materialul de mai sus ne ofera nenumarate aspecte de subliniat … Sa incepem mai intai prin a repeta esenta acestui program: o proptire artificiala a pretului imobiliarelor care avantajeaza in primul rand sistemul bancar oferindu-i un mic respiro in urma crizei financiare din 2008 (fara Prima Casa, multe banci nu ar mai fi dat nici un credit, deci no credit, no profit, no cascaval) si in al doilea rand este o taxare ascunsa care aduce beneficii statului. Voi explica dece: fara Prima Casa, pretul pe piata imobiliara a apartamentelor ar fi real (si nu unul pompat) prin prisma costului ridicat al riscurilor si a dobanzilor mai mari. Astfel, si consumul ar fi mult mai redus (cel putin pentru o perioada) si ar trebui sa trecem printr-un soc, in pricipal in domeniul bancar care fiind obligat sa reevalueze asset-urile la pretul pietei, ar trebui o capitalizare si mai mare (deci patronii ar trebui sa aduca si mai multi bani de-acasa decat au fost nevoite de pierderile cauzate de creditele “neperformante”). Consumul crescut, preturile mari sunt un mare avantaj pentru stat care incaseaza taxe. Nu mai zicem de toate sectoarele proptite indirect prin Prima Casa: constructii, retail, servicii etc. Sa facem un mic exercitiu de imaginatie si sa ne gandim ce s-ar intampla daca nu ar exista Prima Casa: mai putine credite, mai putine apartamente vandute, mai ales noi, mai putine familii care sa se mute in case noi, care sa renoveze noile achizitii, care sa faca contracte noi la curent / internet / gaze / utilitati, care sa isi cumpere perdele, mobila si toate cele. Bineinteles, un mic soc ar fi si pentru publicul tinta al acestui program care nu ar mai beneficia de credite accesibilie – ar zice promotorii programului. Realitatea este insa ca aceasta defavorizare ar fi de scurta durata, in cele din urma preturile la imobiliare si la credite ajungand atat de jos incat cei care cumpara acum un apartament cu 45.000 EUR l-ar putea cumpara fara Prima Casa casa cu 25.000 EUR deci un pret mult mai mic. Nu doar ca pretul ar fi mai mic, insa bancile nevand cascaval garantat de stat si posibiltiatea sa faca profit fara stres, ar fi nevoite sa reduca si conditiile la creditare si sa ofere si dobanzi mult mai competitive. Bineinteles, nu toate bancile ar mai supravietui fara Prima Casa si mai ales nu toatear mai face profit (din cele care fac acum). Insa “dusul rece” ar trece repede, mai repede decat ai zice peste! Sa ne intoarcem insa la stirea de mai sus. Asadar, bancile nu pot duce in spate nici macar o parte a garantiilor asumate pana acum de stat. Ne-am imagina ca dupa atat timp de

Read more

2017 – anul creșterii dobânzilor

Am tot amanat sa scriu un articol de previziuni despre 2017, ca si sa fac obisnuita evaluare a previziunilor facute acum un an cu privire la anul 2016. Incep pe scurt cu prima urmand sa sar peste a doua, timpul fiind din ce in ce mai scurt, ca si motivatia. In primul rand anul 2017 va fi clar determinat de Trump. Poate niciodata in ultimul timp, trendurile nu au fost la fel de legate de ce va face Trump, in mainile lui Trump putand sta orice scenariu intre o revenire spectaculoasa, si o cadere si mai fatala, poate chiar “the big one”. Cu privire la UE, anul 2016 ne-a adus o mica mare supriza: Brexit, care desi pare o mica fisura in blocul UE, este de fapt un eveniment din categoria “un sut inapoi, un pas inainte”. Fara echilibrarea Marii Britanii, fara puterea si maretia acestei tari, fara istoria democratiei britanice si curajul euroscepticilor britanici care formau un echilibru si puneau piedici deraierilor eurocratilor cu porniri dictatoriale, UE are liber la “transformare”. In ce va consta aceasta transformare, ramane sa vedem. Cu privire la UE, 2017 ne poate aduce inca o mica mare surpriza in Germania si / sau in Italia unde avem alegeri. Dar nu cred ca lucrurile sunt inca scapate de sub control de tovarasii de la Bruxelles, unitatea prin haos fiind inca in desfasurare pe viteza accelerata inainte. Singurele sincope – ca sa le zicem asea – vor fi cel mult un mic bump pentru a produce in salt si mai mare inainte in unificarea fiscala – principala etapa care se urmareste in acest moment in UE. Iata insa unde ne aflam la inceput de an: SUA: crestere de salarii record de la 2009 incoace UE: economia a terminat anul cu cea mai mare crestere din 2011 SUA: cresterea preturilor in imobiliare depaseste cresterea costului dobanzilor SUA: productia de bunuri in SUA are o expansiune maxima  in 2 ani Germania: inflatia revine intr-un ritm constant Totul pare o victoria a keynesianismului, nu-i asa? Ne-am intors la normal, nu-i asa? Pana si in amarata Romanie – o tara irelevanta la coltul lumii, PIB-ul creste si salariul minim explodeaza. Dincolo de aceste stiri insa, in 2016 indatorarea a crescut si ea la un ritm record. Nu va plictisesc cu cifre. Cert este ca intreaga economie globala a tras o betie nemaivazuta in ceea ce priveste indatorarea. Consecintele acestei indatorari se vor vedea insa in viitor. Anul 2016 a fost anul bunastarii: toti si-au schimbat masinile, bogatii au cumparat case si imobiliare fiind incurajati de dobanzile mici si de preturile mici la materiale de constructie, lumea a consumat. Totul pe credit. In continuare, va urma insa contractia: dupa betie, vine mahmureala. De la directorii de companii listate la bursa care facand datorii (din canza dobanzilor mici) au cumparat inapoi actiunile in numele firmelor si au crescut astfel pretul actiunilor, avand astfel sansa sa para eroi in randul propriilor actionari, pana la guvernanti care isi ascund incompetenta si prostia de a stimula in continuare o crestere pe credit in spatele unor rezultate efemere cauzate de

Read more

Deutsche Bank: bail-in nein, bail-out kein

Too Big To Fail Deutsche Bank nu va putea fi lasata sa cada. Deutsche Bank este mult mai mare decat Lehman Brothers a carei cadere a fost indeajuns sa produca declansarea crizei din 2008. Deutsche Bank are operatiuni in nenumarate regiuni ale lumii, este nu doar coloana vertebrala a finantelor germane dar si administratorul unui munte de derivate care este de nenumarate ori mai mare decat PIB-ul Germaniei. Too Big To Bail-Out Inainte de a pune intrebarea: “daca ar vrea, oare o vor salva?” ar fi bine sa reamintim: de nenumarate ori nemtii s-au aratat impotriva salvarii bancilor cu banii contribuabililor si chestiunea asta nu ar da bine deloc in Germania, mai ales in pragul alegerilor. Principalul motiv nu ar fi afinitatea nemtilor pentru sound money si pentru piata libera cat mai ales riscul reputational: salvarea DB ar produce haos in intreaga UE, ar crea un precedent cu consecinte inimaginabile. Italienii vor zice: daca ati salvat DB, de ce nu am salva si bancile noastre. Francezii la fel: daca DB a putut fi salvata cu banii BCE, de ce am salva doar o banca germana si nu si una de-a noastra etc, etc. Too Bad to Bail-In Imaginati-va cum ar insemna ca in Romania toti clientii Bancii Transilvania sa se trezeasca peste noapte ca le sunt confiscate depozitele. In Germania DB e mai mare decat BT in Romania si nemtii sunt mult mai fricosi decat romanii care desi au fost imunizati cu FNI, probabil s-au cam dus antigenii. In plus, Germania nici nu ii are pe Isarescu si pe Vasilescu sa rezolve situatia in caz de haos. Bail-In-ul chiar daca atinge doar nivelul investitorilor in actiuni si tot o sa declanseze fuga capitalului si nu doar din DB, ci din UE! Nu doar ca banca nu poate fi nici lasata sa pice, nici ajutata sa scape. Pe langa situatia imposibila, ar mai fi de mentionat si contextul: unul deloc potrivit pentru un asemenea conundrum. Avem in curand alegeri in SUA si apoi in Germania, in Italia si in alte tari europene. Avem, de asemenea, un razboi in coacere cu Rusia. Dupa atatea imposibilitati, sa mentionam totusi cea mai fireasca si probabila iesire din scenariul apocaliptic: intelegerea cu guvernul SUA. Aici din nou avem cateva intrebari: este sau nu amendarea DB cu suma mult mai mare decat in alte cazuri o pedeapsa (o constrangere) legata de razboiul UE-Apple? este sau nu iminenta o solutionare pana in alegeri a cazului sau negocierile pot continua si dupa? Sa nu uitam: cea mai buna rezolvare a oricarei probleme grave este impingerea problemei in viitor; este sau nu legata cresterea sistemului financiar americane in SUA pe ultimul trimestru o consecinta a loviturilor primite de DB? De asemenea, miscarile recente de reducere a operatiunilor DB in SUA un proces care este fortat de catre guvernul SUA care tine pistolul cu amenda indreptat spre DB? De dragul adevarului, vom mentiona totusi si o varianta de scenariu semi-apocaliptic in care apocalipsa ar fi cel putin amanata: infuzia de capital. Aceasta ar veni din vanzarea fie pe bucati a unor diviziuni, fie pe largirea portiei actualilor actionari minoritari

Read more

David vs Goliath în putreziciunea bancară românească

A aparut astazi un interviu extrem de interesant in ziarul Bursa cu Lucian Isar, vicepresedinte al Banc Post in anii crizei. Despre Isarescu, am scris atat de mult incat as fi redundant sa mai zic ceva. Reamintesc totusi un vechi paragraf, care poate fi explicat prin prisma actualului interviu, desi dpa parerea mea dupa ce a iesit Isar din sistemul bancar raul a fost chiar mai mare decat cel dinainte si cel de dupa criza. De mai multe ori am sugerat ca un procuror sincer, nu ar avea probleme mari sa gaseasca nenumarate incalcari ale atributiilor guvernatorului si nu doar subminarea puterei monedei nationale prin neglijenta, manipulari si insider trading. Iata ca acum procurorii ar trebui sa investigheze si subminarea autoritatii statului roman pe care o face Isarescu prin interventia in afacerile altor puteri ale statului, cum ar fi Parlamentul si Guvernul. (sursa: Ciuma Isarescu) Din interviul lui Isar (care intamplator este si sotul Alinei Gheorgiu, sefa PNL, de unde probabil stie multe) reies insa cateva chestii noi, cum ar fi motivul pentru care a tinut Isarescu de curs: faptul ca existau la momentl 2008 cativa prieteni ai tovarasului din mediul politic care aveau conturi in marja si carora Isarescu le promisese un curs stabil. Pentru necunoscatori, contul in marja inseamna ca ei cumparasera actiuni (de exemplu) cu 1 leu, in valoare de 100 lei. Cum actiunile au picat (sa zicem 25%), daca mai pica si cursul (sa zicem 25%) pierderea era dublata. Cum pretul actiunilor (puteau fi insa forex, derivate etc, zic actiuni pentru simplificare) nu il puteau controla, macar garantia unui curs intre doua valori minim si maxim, ca trader, iti poate oferi un avantaj imens. Termenul pentru aceasta schema se numeste “manipularea pietei”. Cum cursul valutar este esential pentru tranzactii si schimburi, mai ales in perioade de volatilitate si miscari masive de capital, nu doar cine poate manipula macar cu o iota, dar si cine are acces la macar o iota de informatii cu privire la viitoarele miscari (fie ele in sus sau in jos) pot sa castige sume imense. Evident, o asemenea operatiune nu va fi investigata niciodata in Romania, fiind nevoie de procurori specializati, nu doar onesti, profesionisti si fara frica. Am vrut doar sa atrag atentia asupra acestui interviu, pentru a sublinia cat de mult rau a facut acest personaj odios pentru Romania si cat de inselatoare imagine are in fata oamenilor, astfel incat daca ar candida probabil ar iesi presedinte fara sa miste un deget. Lipsa de educatie, mentalitatile deformate si afinitatea catre “tatici”, pe langa cultura dependentei, sunt ingredientele perfecte pentru o perpetua schiopatare a societatii romanesti, o dezvoltare in sincope si mereu expusa celor mai mici factori de risc, dar mai presus, o oligarhie de puterii mafiote cu greu perceptibila pentru omul de rand. ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ PS: mi-as dori mai mult explicat de Lucian Isar (sau de alti bancheri) mecanismul de sprijinire a bancilor post-criza prin oferirea de REPO-uri permanente si pomparea de obligatiuni, bancile castigand din diferenta intre bonificarea generoasa a statului si comisionarea docila a BNR-ului asociata

Read more

Ce spune un broker despre Prima Casă

Petrila – Broker de credite: “Fara Prima Casa, pretul apartamentelor ar fi cu 5-10% mai mic…” – conform Video ZF Live. Este uimitor cum la un ziar care se numeste financiar, basmele imobiliare ale brokerilor de credit sunt propagate si netaxate. Tare as vrea sa stiu si eu cum intr-o piata in care 90% din credite sunt cele de tip Prima Casa, cum ar creste preturile doar cu 5-10%. E ca si cum ai spune, ca daca rupi 3 picioare la un scaun cu 4 picioare, acesta doar se inclina nitzel …

Read more

Prețul acțiunilor Deutsche Bank a crescut vineri pe baza unui zvon fals

Vineri, 30 septembrie 2016, spre sfârșitul zilei de tranzacționarem, prețul acțiunii băncii Deutsche Bank a crescut brusc de la valoarea de 10,5 EURO până la 11,57 EURO. Motivul creșterii a fost o știre publicată de agenția France Press conform căreia Deutsche Bank ar fi ajuns la o înțelegere cu Guvernul SUA pentru plata unei amenzi de doar 6 miliarde din suma cerută inițial de 14 miliarde. După încheierea zilei de tranzacționare, însă, ziarul german Frankfurter Allegemeine Zeitung a publicat o știre în care anunță că directorii Deutsche Bank urmează să plece în SUA în următoarele zile pentru negocieri. Această știre contrazice zvonul reducerii penalităților și crează premizele unui început de săptămână extrem de tensionat pentru banca germană, mai ales avand în vedere alte două evenimente importante care au avut loc în weekend: anunțarea acuzării a șase foști și actuali manageri ai băncii Deutsche Bank (alături de alți 7 manageri de la alte bănci) de falsificare de conturi și manipularea pieței și întreruperile temporare ale sistemului IT care au blocat accesul părți a clienților la conturi prin intermediul ATM-urilor.  

Read more

CEO-ul Detsche Bank încearcă să încurajeze angajații în timp ce prețul acțiunii cade

CEO-ul Detsche Bank a trimis astăzi un email angajaților prin care acuză speclatorii și “anumite forțe” pentru căderea prețului acțiunii și pentru zvonistica cu privire la retragerea de lichidități a unor fonduri de învestiții. Pentru a-i asigura pe angajați, CEO-ul a declarat că banca are mai mult de 20 de milioane de clienți care depozitează în bancă peste 215 miliarde de EURO. Totodată, el a sugerat că acești clienți nu au unde să își mute banii, banca germană beneficiind de cea mai mare încredere din partea clienților comparativ cu alte bănci. Prețul acțiunii băncii germane se învârtea în jurul valorii de 10.3 EURO la bursa de la Frankfurt, în jurul orei 15.00 (ora României).

Read more
1 2 3 4 5 6 20