CHIAZNA.RO

Una dintre problemele care frânează schimbările în UE este condiția votului în unanimitate. Spun “problemă” din punctul de vedere al federaliștilor, care doresc o unificare totală cât mai rapidă, cu sau fără voia populației, cu mai multă sau mai puțină pregătire. De altfel, voia populației poate fi ușor controlată prin limitarea accesului la bancomate, cum s-a întâmplat în Grecia. Sunt multe argumente pro și contra unei unificări totale iar această cerință, cu votul în unanimitate evident nu este singura. Iată doar încă câteva: povara datoriilor, reticența celor bogați să fie alături de cei săraci (majoritatea zic la asta naționalism sau populism), frica politicienilor să piardă ciolanele și să învețe scheme noi (de ex: mai bine baron peste Oltenia decât parlamentar la UE  unde dacă nu știi combinațiile de pe-acolo,  ajungi ca Adrian Severin în pușcărie). Prin șutul în fund de care zic în titlu, mă refer la problema minionilor din est care fac cale întoarsă spre comunism, precum câinele se întoarce la rahatul său. La această problemă, UE răspunde cu tăierea dreptului de vot care poate rezolva temporar necesitatea votului în unanimitate pentru a adopta măsuri unioniste. Zic de “măsuri” deoarece nu știu sigur dacă se pot lua decizii fundamentale cum ar fi transformarea uniunii în federație, de exemplu, cu minionii fără drepul de a vota. Dar să nu ne așteptăm de la UE ca să urmeze căi bătătorite, pentru că așa cum nici până acum nu a făcut-o, nu va începe acum. Uniunea țărilor europene este un fenomen unic în istorie pentru că în primul rând se face fără sânge. Nu știu de vreun imperiu să se fi făcut în istorie doar prin voința benevolă a națiilor componente. Am putea spune că armele s-au înlocuit cu finanțele în ziua de azi, dar nu este chiar așa. Principalul magnet al UE este promisiunea bunăstării.  Înainte de a trece la partea cu “pasul înainte” aș dori să explic pe scurt orientarea mea față de UE și mai ales să fac câteva comentarii despre cum aș vrea eu să fie UE. În primul rând, cred că România chiar are de ales între UE și CSI, nu există alternativă. Utopia că am putea fi “liberi” sau “prin noi înșine” este o prostie. Prin noi înșine am putea fi doar o mare gubernie a unui clan mafiot cum oricum cam suntem, chiar în sânul UE, sau cel puțin ne cam bălăcim între mimetismul unui stat de drept și meandrele unui sistem ticăloșit de care nu mai reușim să ne rupem de aproape două decenii. Există riscuri și beneficii la orice alegere. Oricât de tentantă poate părea autonomia pentru visători, cu riscurile ei nu este de glumit și cred că nu am învățat nimic din durerea “tranziției” dacă mai avem iluzii. Principala lecție pe care am învățat-o eu din teroarea tranziției post-decembriste este că aceasta nu a fost deloc o tranziție, ci aceasta a fost adevărata noastră stare, adevăratul nostru chip. Nu neg unele particularități și nu neg trecutul “odios”, dar tocmai trecutul odios trebuia

Cică stăm mai bine ca în 2008 acum în caz de criză, zice o tanti blondă, pentru că BNR are rezervă mai mare și are mai multă experiență în “tactici neortodoxe” – vorbește o tanti la televizor. Aceasta și alte prostii au fost emanate la Rareș Bogdan – cel mai inteligent realizator TV dar cu toate acestea un elev cam de nota 5 la finanțe și economie. Deși de orientare capitalistă – lucru rar pe meleaguri mioritice – rareori înțelege mecanismele și mă miră că nu i-a tăiat lui tanti microfonul când a emis o asemenea aberație, în ciuda ocheadei pe care i-a aruncat-o chiar în timpul acestei fraze în care și eu nu m-am putut să nu apăs PRINT-SCREEN cu degetul tremurând de furie. În primul rând, să clarificăm o chestiune: criza nu s-a terminat! Criza din 2008 continuă, deoarece problemele structurale au rămas aceleași și datoriile doar au fost transferate de la corporații la state. Adică într-un fel, criza din 2008 a fost cel mai mare tun tras la nivel mondial de mafia bancherilor. Aceasta poate fi însă o perspectivă discutabilă și poate privind din punctul de vedere al percepției publicului criza a trecut și memoria ei dureroasă de asemenea. Cel puțin pe meleaguri mioritice, dacă ne luăm după entuziasmul consumerist, explozia creditului de consum și alte de-astea, putem trage concluzia că da, criza a trecut.  Dar, privind din punct de vedere tehnic, de specialitate, adică dacă ne uităm la indicatorii macroeconomici sau financiari, criza nu a trecut ci doar efectele acesteia au fost aruncate în viitor. Iată doar un exemplu de astfel de indicator: raport datorie suverană / PIB. Dar nu doar indicatorii ci și alte elemente și fenomene vin clar în sprijinul enunțului că criza din 2008 nu s-a terminat și că nu putem în niciun caz să vorbim “când va veni o altă criză …” ci mai corect ar fi “în următoarea etapă a crizei”. Țin de multe ori să amintesc această greșală pe care cu trecerea timpului o fac din ce în ce mai mulți oameni pentru că fără a avea o perspectivă clară asupra istoriei recente, adică asupra crizei din 2008, nu vom înțelege prea bine din ce urmează să ni se îmtâmple. Și deși necazurile și greutățile sunt inetivabile, parcă e mai bine când avem o explicație pentru ce ni se întâmplă și când știm de unde ni se trage. Pare puțin important dacă discutăm despre o nouă criză sau despre continuare, dar dacă ne aflăm în confuzie, ajungem să emitem aberații ca această tanti blondă. Avem așadar transferul datoriilor de la companii la state și eșecul tentativei de rezolvare prin dobânzi negative și inflație a problemei creditării. Sistemul de credit actual și moneda fără acoperire se află la o răscruce, la un punct de inflecțiune după care urmează schimbări majore. Schimbările majore deja au loc, dar din fericire nu toate sunt negative și impactul lor este diferit, de la om la om și de la o zonă geografică la alta. De

Când mafioții încep să se împuște în stradă, populația nu are decât de suferit. Mult mai bine ar fi pentru omul de rând dacă mafioții s-ar împușca și s-ar lupta în beciurile lor ascunse, în cotloanele lor împuțite unde își pun la cale tunurile etc. Dar tot răul spre bine. Când guvernul și clasa politică sunt în criză economia merge înainte. Așa cum e, cu problemele și lipsurile care sunt, e bine totuși că guvernanții și partidul se mănâncă între ei în loc să gândească noi taxe și impozite, noi legi turbate, noi “revoluții fiscale” și altele asemenea. Nu voi intra prea mult în criza din partidul unic pentru că pentru mine faptul că dracii se mănâncă între ei nu mă încălzește cu nimic. De altfel, sunt împotriva ideei că putem clasifica răul și că putem spune că un drac e mai de preferat ca altul. Bunăoara sunt unii frați ortodocși rătăciți și cu slab discernamant care sunt de părăre că dracul roșu este mai puțin periculos decât dracul “#rezist”. Prin urmare mai bine tolerăm partidul cu relele lui decât să vină “aia cu poponarii”. Evident, răi sunt și aia și aia pentru că au același tată, dar asta nu înseamnă deloc că trebuie să avem toleranță și să stăm cu mâinile în sân. Nu, răul trebuie arătat cu degetul și trebuie eliminat, mai ales când răul este atât de evident. Lupta împotriva răului nu trebuie să fie prea complicată, supusă unor calcule contabile aiuristice ci simplă. Numai catolicii au folosit adeseori scuza că răul scuză mijloacele și vedem unde au ajuns.  Avem deci ieșirea la rampă a doamnei Gaga care a prins un moment oportun ca să preia cu asalt tovărășia – adică viesparul. Multă vreme am crezut că Olguța va fi visepea care îl va înțepa pe Dracnea la timpul potrivit, dar din păcate găinuța Olguța merge pe același teldrum cu Dracnea și nu va putea să se abată. Dar nu cred însă că se va ajunge la decapitări, deocamdată doar nașul este contestat, dar în tovărășie nu e chiar ca în mafie când un naș îl decapitează pe altul, căci îngerii întunericului știu că “orice cetate sau casă care se dezbină în sine nu va dăinui”.  Vedem că după atâta timp și atâtea lupte, nici măcar Ponta nu a început să îl sape pe Dragnea pentru că se au la mână unul pe altul și așa cum Băse s-a calmat doar când i-au băgat la zdup fratele, tot asa și tovarășii știu că cu legea nu e de glumă, prin urmare frația furtăciunii îi unește pe tovarășii din toate timpurile și toate funcțiile. “Lupta politică”, adică micile înțepături în declarații merge în paralel fără probleme cu fronul comun împotriva legii și pentru introducerea grațierii. Din toate acuzele lui Firea mi-a atras atenția focalizarea pe legea cu grațierea. Aici îl doar pe Dragnea și aici plusează. E de admirat strategia diabolică a acestei crainice TV pe lângă discursul mieros și blajin, numai bun pentru turma necuvântătoare a bazinului de