CHIAZNA.RO

Răsfoim in DEX: JÉRTFĂ, jertfe, s. f. 1. (În unele ritualuri religioase) Ceea ce se aducea ca dar divinității (mai ales vietăți sacrificate pe altar); ofrandă. ♦ Fig. Victimă. ◊ Expr. A cădea jertfă = a fi sacrificat; a muri. 2. Sacrificiu, jertfire. 3. (Pop.) Prisos, belșug (de bucate, vin etc.) Din sl. žrŭtyva. JERTFÍRE s. f. Acțiunea de a (se) jertfi. – V. jertfi. JERTFÍRE s. v. sacrificiu. A SE JERTFÍ mă ~ésc intranz. A manifesta abnegație; a se devota fără rezerve; a se sacrifica. /Din jertfă JERTFÍ vb. 1. v. sacrifica. 2. a-și da, a-și sacrifica. (Și-a ~ viața pe câmpul de luptă.) 3. a (se) sacrifica. (S-a ~ pentru binele omenirii.) SACRIFÍCIU, sacrificii, s. n. 1. Renunțare voluntară la ceva (prețios sau considerat ca atare) pentru binele sau în interesul cuiva sau a ceva; jertfă. ♦ Jertfire de sine (din devotament, din abnegație). ◊ Echipă de sacrificiu = grup de oameni care înfruntă o mare primejdie ca să îndeplinească o misiune, o datorie. 2. Ofrandă rituală adusă unei divinități, în cadrul căreia se jertfește o ființă; jertfă. – Din fr. sacrifice, lat. sacrificium. În ciuda referintei la sacrificiu, jertfa este mai mult decat sacrificiul. Jertfa este totala. Imi pot sacrifica o mana, imi pot sacrifica sanatatea, dar nu imi pot jertfi o mana. Asta tine de limba si interesant cum de am ajuns aici. As atrage atentia ca jertfa este din slavona pe cand sacrificiul din franceza. Jerftirea este oportuna, adica are loc la timpul potrivit. Este adevarat ca asa cum exista un om potrivit pentru un loc potrivit, fiecare timp are nevoie de omul lui. Timpul caderii in care ne aflam inca de la Adam nu duce lipsa de oportunitati de jertfire pentru cei care se ridica la inaltimea timpului. Jertfirea este discreta. Altfel este bravare sau teatru. Cea mai mica umbra de mandrie, anuleaza jertfa si o transforma in altceva. De exemplu, eu inca am dileme daca Socrate s-a jertfit sau a bravat cand dandui-se oportunitatea sa scape de moarte plecand din cetate, el a ales sa nu plece. Jertfirea este tainica. Nimeni nu o poate intelege pentru ca numai cel care trece prin ea o poate cunoaste, ii stie deplin rosturile si efectele. Crestinilor insa li se da sansa sa cunoasca roadele jertfel hristice prin imitatie, desi pentru fiecare in parte jertfa se manifesta diferit, cuiele dor altfel. Jertfirea mai este tainica deoarece este irationala. Mintea rationala nu o intelege, oricat ai calcula, jertfirea nu are sens. Pentru ratiune, jerfirea este o anomalie, de aceea evreii nu au inteles-o, deoarece pentru ei legea divina era mai multa matematica: 10 porunci divine, o mie de legi ale lui Moise, atatia pasi maxim sa faci duminica, etc. Jertfa este culmea unui urcus. Nu ma pot jertfi dintr-o data, oricata predispozitie si buna intentie as avea. Jertfa este un proces indelungat, este un munte construit caramida cu caramida, incet si greoi, cu atentie si cu pricepere, fiecare pas mai greu ca cel dinainte. Cel mai greu este

Spălatul picioarelor in catedrale a invadat televiziunile si feisbuk-ul mai ceva ca iepurasul. Pentru televiziuni este ceva inedit si interesant. Doua-trei secunde cu filmarea, un scurt interviu cu cei carora li s-au spalat picioarele si ce au simtit ei, doua-trei secunde cu un fragment din predica si gata stirea de religie pe ziua de azi. Maine aratam ouale rosii. Am ras pe sub mustati cand am vazut un ierarh care a spalat picioarele la niste copii vorbind despre smerenie, mai ales cunoscand o istorioara cu acel ierarh povestita pe surse si care are a face cu niste mobila noua cumparata anticipat in expectativa mutarii intr-o treapta superioara care din lucrarea lui Dumnezeu nu s-a mai intamplat. Ramanand cu mobila si pierzand pe neasteptate, respectivul ierarh nu s-a comportat tocmai crestineste cu suporterii opozantului, dar ajunge cu dezvaluirile. Evident ca exista uscaturi si in Biserica si nu trebuie sa le cautam prea mult. Nu trebuie nici sa ne smintim ca acestea exista si nici sa ne facem ca ele nu exista. Nu putem insa sa nu observam cum unii au o ravna foarte mare in a face ceea ce nu e musai sau este oarecum superficial, in timp ce a face ceea ce trebuie devine din ce in ce mai periculos. Bunaoara ma refer la slujba numita Sinodiconul Ortodoxiei care conform traditiei trebuia citita in Duminica Ortodoxiei din Postul Mare in toate bisericile ortodoxe. Insa pentru ca unele fragmente din aceasta slujba nu sunt corect politice si ar exista un risc minim de presiune sau atentionare din partea cezarului sau mai degraba a unor mici cezarei, Sinodiconul nu doar ca nu se mai citeste ci e chiar interzis pe alocuri, fiind extrem de rare bisericile in care se mai citeste: manastiri cu preoti batrani si care sunt dispusi sa isi asume riscurile certarii din partea ierarhului pentru ca se pare ca porunca interzicerii Sinodiconului ca si schimbarea cartilor de slujba vine “de sus de tot”. Nu ar fi rau daca traditia s-ar pastra in intregime. Nu doar ca nu ar fi rau, dar chiar este musai ca traditia sa fie pastrata. Spalatul picioarelor este o traditie care se practica in manastiri unde cel mai mare spala picioarele celor mai mici, ierarhic. Adica staretul spala picioarele unor frati sau calugari, vietuitori in manastire. Practicarea unei traditii doar ca show sau ca ritual estetic este un pacat pentru ca sustrage gestului tocmai semnificatia distorsionand mesajul si rostul acelei lucrari. Ma mir cum de la aceste evenimente se gasesc si televiziunile pregatite sa filmeze, sa faca poze etc. Ma mir si ca exista credinciosi care propaga aceste fotografii si se lasa antrenati intr-un ciclu defectuos al unui pietism bolnavicios. Daca spalarea picioarelor se face undeva, aceasta trebuie sa il priveasca pe staret (care se smereste), pe ucenicii carora le sunt spalate picioarelor (care vad dragostea staretului, chiar daca intr-un act liturgic) si poate si pe cei care participa la slujba, rememorand momentul si amintindu-si ca si ei trebuie sa faca la el. Ar fi