CHIAZNA.RO

În vremea revoluţiei oamenii răbufnesc şi focul revoluţionar loveşte în stânga şi în dreapta fără milă. Dreptatea este oarbă sau mai bine zis dreptatea orbeşte raţiunea şi orice revoluţie pune bazele unui noi catastrofe. Aşa a fost cu revoluţia din decembrie care deşi putea să ne pună pe aceeaşi traiectorie cu Polonia sau Ungaria, ne-a pus pe aceeaşi traiectorie cu Bulgaria care deşi este mai bună decât traiectoria Albaniei, este totuşi un mare eşec. Similar se va întâmpla cu revoluţia împotriva băncilor. Populismul politicienilor români are o nouă pârghie de manifestare, un nou teren de desfăşurare, de vreme ce măririle salariale s-au făcut, pensiile asemenea şi corupţia a fost eliminată. Ce altceva ar mai putea dezbate politicienii ca să atragă voturile boporului? Unirea cu Moldova? Păi aţi mai auzit ceva în presă despre unirea cu Moldova de când americanii au zis că chestia asta e propagandă rusească şi că există riscul manipulării opiniei publice de către ruşi? Până şi televiziunile au lăsat ciocul mic, la atenţionarea marelui prieten şi protector, nu doar politicienii. Vom avea deci o campanie în care duşmanul comun vor fi băncile şi fiecare politician se va angaja în legi care de care mai spectaculoase prin care să facă dreptate. Paradoxal, victima acestui nou război va fi Isărescu, cel care a dormit în post zeci de ani în loc să îşi facă datoria şi să rezolve problemele la momentul oportun. Mă refer în primul rând la legea insolvenţei care ar fi creat un cadru normal şi promiţător de echilibrare a   relaţiei tumultuoase între creditacul român şi bancă. O relaţie bazată pe necunoaştere şi teamă de ambele părţi. Băncile au însă un atuu: pohta mioritică. Aistai pohta ce-am pohtit este sloganul oricărui român care vrea şi el casă, maşină,  smartphone şi plasmă la fel ca ale vecinului. Lungirea cât plapuma este mintea cea de pe urmă care vine când te-ai ars dar trece repede. În esenţă sistemul bancar românesc are multe bube, în principal determinate de mediul economic şi social. România este totuşi o ţară mică cu capital puţin şi cu afinităţi socialiste. Capitalismul şi pieţele libere au fost preluate în România formal, aiurea, distorsionat – în etapa iniţiala – şi au evoluat cu malformaţii în perioada de maturizare, acumulând mai degrabă particularităţi odioase decât corecţii şi măcar ajustări care să ţină cont de specificul local şi social. Cu privire la mediul bancar, amintesc aici prima casă, monopolul schimbului valutar, slaba reglementare şi lipsa unui control riguros şi corect, finanţarea nediscreţionată a sistemului în momente dubioase, jocul politici mârşav al guvernatorului care se crede Dumnezeu şi nu de puţine ori folosea nuiaua cursului valutar petru a-i disciplina pe politicieni etc. În esenţă nu doar că Banca Naţională nu şi-a făcut datoria conform misiunii şi legilor proprii dar nici măcar devierile pe care şi le-a permis – nu au avut succes, nu au avut consistenţă, nu au urmărit principii solide şi obiective pe termen lung, cum ar fi crearea unei pieţe bancare libere reale, solide, rezistentă la riscuri şi volatilitate economico-financiară, ci

Pentru că a pierdut alegerile la primărie, Mărinică a fost trimis de partid în parlament, unde a ajuns acum să apere drepturile poporului de jos ca un adevărat socialist ce este. Ei, mai contează că Mărinică e la PNL? Nu mai contează, câtă vreme poate şi el şi poate şi alţi colegi şi poate tot poporul este acum cu un picior în groapă din cauza băncilor blestemate care i-au momit pe cei sărmani că le aduc prosperitate când colo, le-au adus numai belele. Când mitocani care au absolvit licee industriale renumite de construcţii din oraşe de provincie ajung să facă legea şi nu au habar de ce înseamnă unele principii legale cum ar fi principiul retroactivităţii care se aplică doar ca excepţie, nu ne putem aştepta la altceva decât la dezastru. Şi ce păcat: tocmai când economia în România începea să se mişte în ciuda piedicilor puse de stat prin supra-taxare şi lipsa persepctivelor cu privire la dezvoltarea infrastructurii care este deja supra-încărcată. De altfel, deşi Mărinică (teoretic) a studiat dreptul, a uitat ce zice Constituţia cu privire la Universalitatea legii, dar să trecem peste asta, că oricum problema în sine este că în esenţă ce fac parlamentarii este un mare hei-rup în stilul clasic mioritic. Nivelul cunoaşterii funcţionarii sistemului financiar în România este zero. Nu doar în rândul omului de rând sau al reporterilor, dar mai ales al parlamentarilor care chiar dacă nu sunt chiar atât de proşti pe cât par, nu au nici un interes să urmărească dezvoltarea unui sistem financiar solid, a unor pieţe libere pe toate sectoarele, inclusiv pe sectorul financiar. Interesul parlamentarilor este în principal să asculte de cei care i-au trimis acolo (şefii, colegii cu dare de mână care le-au sponsorizat campania, firmele căpuşă etc). Când vin alegerile, parlamentarii au misiunea să facă gălăgie şi să arate boporului că merită să mai fie votaţi. Şi cum anul acesta salariile şi pensiile le-a mărit deja Ponta, iar guvernul este tehnocrat şi nu prea mai poate fi manipulat de partide pentru a da pomeni, singura şansă a parlamentarilor este să dea pomană prin legi. Şi ce pomană mai umflată decât această lege prin care li se dă impresia creditacilor că vor fi răzbunaţi pentru că băncile o să aibă şi ele de suferit. Căci să fim serioşi: legea nu va ajuta pe omul de rând care şi-a luat o casă sau un apartament şi acum îi e greu să plătească rata. Românul e bun platnic şi chiar dacă şi-a luat super-ţeapă nu va renunţa la imobil chiar dacă e pe minus. De altfel, orice creditac îşi asumă din strart realitatea că dacă se aruncă la credit va plăti cel puţin dublu ce cumpără decât dacă ar mai aştepta. Dar, vrei să stai în rând cu propritarii – plăteşti, ce să faci! Deci vor beneficia de lege o mică minoritate, indiferent de cifrele şi statisticile prezentate. Fenomenul în sine – căci putem denumi această lege un fenomen – este în esenţă o haiducie amatoristă prin care eroii salvatori – parlamentarii