Ce se mai poate întâmpla rău cu America?

Trump-Warrior-MaleNu am mai scris nimic despre alegerile din SUA de anul acesta deoarece, ca şi la alegerile trecute, m-am alarmat degeaba: mormonul Mitt Romney care era printre altele şi preot mormon a pierdut alegerile şi războiul împotriva Marelui Satan – Rusia – în viziunea mormonă a fost amânat până la viitorul preşedinte mormon.

Dacă Obama a primit în timpul preşedenţiei premiul Nobel pentru pace şi la 8 ani decând este la cârma poliţaiului mondial autodeclarat, vedem unde am ajuns, vă imaginaţi ce s-ar fi întâmplat daca în 2012 câştiga Romney. Iată doar una dintre ultimele sale declaraţii cu privire la Rusia:

“You don’t let the Russians tell us that we can’t fly over Syria,” Romney said during the Aspen Institute’s Washington Ideas Forum in the nation’s capital. (sursa)

Evident, ce zic eu sunt speculaţii alarmiste, în realitate, SUA este o democraţie solidă unde chiar şi un preşedinte debil mintal poate fi controlat şi îndreptat pe calea bună în sensul evitării unor provocări şi mişcări aiurea care să destabilizeze pacea mondială şi să ducă la sfârşitul omenirii, căci la ce ne-am putea aştepta de la un viitor al 3-lea Război Mondial?

Democraţie solida? Poate stat poliţienesc, de vreme ce miliţienii încep să te pipăie decum aterizezi, ce să mai zicem de eventuale incidente pe stradă sau aiurea. CATO Institute a publicat un articol în 2012 în care susţineau că un american are de 8 ori mai multe şanse să fie omorât de un poliţai decât de un terorist.

Istoria nu se repetă dar rimează spune un proverb. SUA din ziua de azi pare un fel de Germanie din anii ’33, după primul impact al crizei. Dacă Trump va câştiga, rima va fi clară pentru toată lumea încă de la început. Nemţii aveau datorii de război, americanii au datorii de pace mult mai mari. Fără puterea fragilă a dolarului, SUA ar fi intrat de mult în implozie. Toată America este îngropată în datorii până peste gât, în sensul că nu va plăti niciodată datoria, lucru recunoscut chiar la ultima dare de seama a guvernatorului Yellen în faţa Congresului când aceasta a menţionat în cadrul unui răspuns: datoria nu poate să fie plătită [1] şi nu doar că nu poate fi plătită dar va aduce şi dezastru în plan economic (evident că Yellen nu putea folosi termenul dezastru, dar cum altcumva putem traduce “unsustainable” din vocabularul unei persoane a cărei fiecare vorbă mişcă pieţele în sus şi în jos de fiecare dată când deschide gura)

Toată lumea ştie că SUA nu îşi va plăti datoria, aşa cum şi aliaţii ştiau că Germania nu are nicio şansă să şi-o plătească, dar fiecare în parte sperau să nu fie ei cei la care muzica se va opri. Aşa cum acum creditorii Americii, încă folosesc dolarul din varii motive, dar cu speranţa că nu ei vor fi ultimii care vor rămâne cu o grămadă de hârtii (sau cifre în conturi) cu care nu pot face nimic.

Dar poporul american pare să o ducă bine comparat cu germanii din anii 30. Dacă o ar duce bine, oare, ar mai avea Trump succesul fulminant pe care îl are cu discursul împotriva străinilor care “au furat locurile de muncă ale americanilor”?

Pe anul 2015, 37% din asseturile guvernului american sunt creditele pentru studii în valoare de 1,2 trilioane dolari, o cifra similară cu mărimea creditelor subprime care au adus criza din 2008. În plus, rata delicvenţei la plată (culmea, americanii nu le zic “neperformante” ca pe plaiurile idilice mioritice unde creditele neplătite nu au conotaţii negative decât un mic nu în faţa performanţei aşteptate) a ajuns la 11,5% (sursa cifre). Şi asta nu e totul, însă să nu ne pierdem în amănunte. Realitatea este din ce in ce mai sumbră pentru americanul de rând şi nu este doar un mic downgrade, ci problemele se agravează treptat, în ciuda coafării lor în statisticile oficiale şi în limbajul a la Corea de Nord al presei mainstream care are misiunea de a-i convinge pe american că deşi în particular ei o duc rău, în general, restul o duc bine.

Problema cu Trump nu este că este instabil, orgolios şi limitat. Principala problemă este că, fiind instabil, având slăbiciuni, poate fi uşor şantajat. Să nu uităm de cele 4 falimentele ale lui Trump care dovedesc nu doar că Trump nu învaţă din greşeli, este pripit, nu ascultă de consilieri, dar să observăm doar escaladarea periculoasă a limbajului şi ameninţărilor pe care le face Trump, încă înainte de a fi câştigat, în timpul campaniei, în condiţii de maximă atenţie şi strategie a mesajelor.

Dincolo de personalitatea sa, iată însă ce viziune are Trump asupra armatei, de unde sper să înţelegeţi de ce am făcut paralela între SUA de azi şi Germania hitleristă:

Donald Trump has said he would increase the size, power, and reach of the military, but he has offered few specifics. He has also criticized the readiness of U.S. nuclear forces.

Trump has opposed some recent U.S. military interventions. He spoke out against the 2003 invasion of Iraq. “I do not believe that we made the right decision going into Iraq, but, you know, hopefully, we’ll be getting out,” he said in 2004. He supported the U.S. invasion of Afghanistan in 2001, although he has criticized the length of the U.S. involvement there.

In his 2011 book Time to Get Tough, Trump lists seven core principles of his foreign policy doctrine, which emphasizes defense: 1) American interests come first; 2) Maximum firepower and military preparedness; 3) Only go to war to win; 4) Stay loyal to your friends and suspicious of your enemies; 5) Keep the technological sword razor sharp; 6) See the unseen. Prepare for threats before they materialize; and 7) Respect and support our present and past warriors. (Sursa)

Ar mai fi de adăugat aici, poate şi o declaraţie recentă în care Trump spune că el ar ordona armatei să atace familiile teroriştilor ISIS pentru a-i învinge:

Billionaire presidential candidate Donald Trump said Tuesday that the United States should kill the family members of ISIS terrorists in order to defeat the jihadist group (sursa)

 

Coroboraţi asta cu punctul 2) din cele 7 principii trumpiene şi imaginaţi-vă cum o să decurgă tratativele de pace între Trump şi Putin după ce ruşii o să invadeze Turcia în timpul alegerilor prezidenţiale din SUA.

~ ~ ~ ~ NOTE ~ ~ ~ ~

[1] “If you look at the path that U.S. debt is on under current policies, it will rise from the present levels to levels well above 100 percent of GDP and continue to rise more or less indefinitely. Wherever you draw the line, you have got to conclude that’s an unsustainable economic situation.” (sursa: Reuters)

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.