Problema cu băncile
În vremea revoluţiei oamenii răbufnesc şi focul revoluţionar loveşte în stânga şi în dreapta fără milă. Dreptatea este oarbă sau mai bine zis dreptatea orbeşte raţiunea şi orice revoluţie pune bazele unui noi catastrofe. Aşa a fost cu revoluţia din decembrie care deşi putea să ne pună pe aceeaşi traiectorie cu Polonia sau Ungaria, ne-a pus pe aceeaşi traiectorie cu Bulgaria care deşi este mai bună decât traiectoria Albaniei, este totuşi un mare eşec. Similar se va întâmpla cu revoluţia împotriva băncilor. Populismul politicienilor români are o nouă pârghie de manifestare, un nou teren de desfăşurare, de vreme ce măririle salariale s-au făcut, pensiile asemenea şi corupţia a fost eliminată. Ce altceva ar mai putea dezbate politicienii ca să atragă voturile boporului? Unirea cu Moldova? Păi aţi mai auzit ceva în presă despre unirea cu Moldova de când americanii au zis că chestia asta e propagandă rusească şi că există riscul manipulării opiniei publice de către ruşi? Până şi televiziunile au lăsat ciocul mic, la atenţionarea marelui prieten şi protector, nu doar politicienii. Vom avea deci o campanie în care duşmanul comun vor fi băncile şi fiecare politician se va angaja în legi care de care mai spectaculoase prin care să facă dreptate. Paradoxal, victima acestui nou război va fi Isărescu, cel care a dormit în post zeci de ani în loc să îşi facă datoria şi să rezolve problemele la momentul oportun. Mă refer în primul rând la legea insolvenţei care ar fi creat un cadru normal şi promiţător de echilibrare a relaţiei tumultuoase între creditacul român şi bancă. O relaţie bazată pe necunoaştere şi teamă de ambele părţi. Băncile au însă un atuu: pohta mioritică. Aistai pohta ce-am pohtit este sloganul oricărui român care vrea şi el casă, maşină, smartphone şi plasmă la fel ca ale vecinului. Lungirea cât plapuma este mintea cea de pe urmă care vine când te-ai ars dar trece repede. În esenţă sistemul bancar românesc are multe bube, în principal determinate de mediul economic şi social. România este totuşi o ţară mică cu capital puţin şi cu afinităţi socialiste. Capitalismul şi pieţele libere au fost preluate în România formal, aiurea, distorsionat – în etapa iniţiala – şi au evoluat cu malformaţii în perioada de maturizare, acumulând mai degrabă particularităţi odioase decât corecţii şi măcar ajustări care să ţină cont de specificul local şi social. Cu privire la mediul bancar, amintesc aici prima casă, monopolul schimbului valutar, slaba reglementare şi lipsa unui control riguros şi corect, finanţarea nediscreţionată a sistemului în momente dubioase, jocul politici mârşav al guvernatorului care se crede Dumnezeu şi nu de puţine ori folosea nuiaua cursului valutar petru a-i disciplina pe politicieni etc. În esenţă nu doar că Banca Naţională nu şi-a făcut datoria conform misiunii şi legilor proprii dar nici măcar devierile pe care şi le-a permis – nu au avut succes, nu au avut consistenţă, nu au urmărit principii solide şi obiective pe termen lung, cum ar fi crearea unei pieţe bancare libere reale, solide, rezistentă la riscuri şi volatilitate economico-financiară, ci
Read more