Search Results for: prima casa

Prin noua criză nu mă refer la viitoare criza cauzată de guvernarea neo-comunistă actuală a României cu toate atributele ei. România fiind membră UE și românii muncind deja o mare felie în vest și cea mai mare felie muncind pentru companii din vest, economia României depinde mai mult de mersul economiei statelor UE decât de ce fac guvernanții, în sensul că atât creșterile cât și scăderile depind de banii veniți din afara și de companiile străine care vin sau pleacă în funcție de nevoia de forță de muncă care este o consecință a mersului economiei în afară. Așadar nu mă voi referi în continuare la dezechilibrele bugetare, la haosul fiscal și instabilitatea politică și nici măcare la lipsa investițiilor în infrastructură sau deficienta folosire a fondurilor europene blocate în sistemul ticăloșit de la noi în care nu se poate lua șpagă pe fonduri europene (sau e prea greu) și prin urmare nu se face mai nimic. Mă voi referi doar la posibile triggere care la nivel global pot declanșa o nouă criză, de data aceasta mult mai devastatoare ca cea anterioară. În primul rând, o să încerc să explic ce înseamnă dobânzile zero sau aproape de zero practicate în prezent de majoritatea băncilor centrale, mai ales de cele mari. Iată mai întâi aceste dobânzi pentru a vă face o idee: Dobânda de referință a unei bănci este precum rezerva de grâne a unui țăran. Așa cum există ciclul agricol și într-o anumită perioadă agricolă este recolta din care țăranul trăiește tot anul, tot așa este și cu băncile centrale: în vremurile de creșetere economică măresc dobânda pentru a avea “o rezervă” la capacitatea de a ajuta economia să își revină în momentele proaste, de criză. Când vine seceta și producția este proastă, țăranul se bazează pe rezervele de anul trecut, dacă a fost bun chibzuitor. Tot așa și băncile centrale încearcă cu disperare în vremurile bune să facă “rezerve”, adică să crească dobânzile. Problema este că de la ultima criză, din 2008, nu doar că nu au reușit să își revină, ci chiar au fost nevoite să scadă mai mult dobânzile semn că … recolta întârzie. Situația actuală este una fără precedent nu doar prin specificul fenomenului (fenomen, adică imposibilitatea băncilor centrale să mărească dobânzile din cauza crizei perpetue) cât mai ales prin amploarea lui (la nivel global). Dacă în alte crize se mai întâmpla să fie țări ferite sau lovite erau doar anumite zone (vezi criza din Asia, criza dot-com din SUA), în prezent toată lumea este prinsă în acest corset al dobânzilor care încearcă să mențină economia pe linia de plutire și să evite intrarea într-un val de falimente care ar duce inevitabil la o nouă ordine mondială, cel puțin din punct de vedere financiar, trecând în irelevanță băncile centrale și obligând oamenii și companiile să găsească metode alternative la hârtiile tipărite de băncile centrale. Se înțelege însă că orice repornire de la zero se va face cu un mare șoc pentru majoritatea oamenilor și a companiilor. Trăim

vezi si Partea I – Istoric articole Ma voi referi in acest articol doar la Romania. La 8 ani de la inceputul crizei in SUA prin caderea bancii Lehman Brothers pe 13 septembrie 2008 – un eveniment pe care sper sa il analizez separat intr-un alt articol deoarece prezinta nenumarate amanunte interesante din punct de vedere al istoriei, si mai ales al istoriei alternative – cea mai mare intrebare pe care si-o pun romanii de astazi este bineinteles: am iesit din criza? Intrebarea nu si-o pun doar majoritatea oamenilor care muncesc in mediul privat unde salariile au crescut in ultimul an cu un excelent 9% in comparatie cu salariatii la buget unde cresterea a fost atat de mare incat media ponderata intre buget si privat este de 14%. Bugetarii cu cresteri de 20% in ultimul an, au toate motivele sa spuna DA, am iesit din criza. Insa dincolo de perceptia cresterii nivelului de trai a carei singure manifestari din pacate este cresterea consumului, sa nu ne imbatam cu apa rece, ci sa incercam sa ne amintim ca si in 2008, inainte de criza, economia “duduia”. Am avea multe paralele intre prezent si 2008 pentru a trage semnalul de alarma de “deja-vu”. Cateva dintre ele, le-au trecut in revista redactorul de la Ziarul Financiar si Florin Citu, seful trezoreriei de la ING in 2008 intr-un interviu recent ZF Live. Va recomand sa vedeti interviul deoarece voi mai reveni la el si este extrem de interesant. Nu stiu in ce masura insa, urmarirea unor indicatori si a unor fenomene paralele intre azi si 2008 are sens dintr-un motiv simplu: noi suntem mereu “aruncabili” intr-o criza, si nu indicatorii sau mersul lucrurilor pe la noi ne feresc de cadere, ci in realitate suntem mentinuti pe linia de plutire de liniile de credit din afara, fie ele de la FMI – in vremuri mai tulburi, fie de la alte banci sau fonduri de investitii – unelte de operare ale Imperiului care decid daca o tara traieste sau moare de foame, daca intr-o tara este razboi sau pace etc [1]. Nu as vrea sa fiu perceput gresit si nu as vrea sa dau ideea ca noi suntem doar o victima pasiva care orice am face nu avem de ales. De departe de mine ideea ca Romania este un stat bananier pentru ca nu are puterea sa fie altfel. Sunt sigur insa ca suntem o tara bananiera pentru ca nu vrem sa fim altfel. O mica mare diferenta. Deci daca indicatorii economici, fiscali, sociali nu ne spun daca am iesit din criza, cum putem sa ne dam seama unde ne aflam? Lucrurile sunt complicate si as vrea sa facem pas cu pas disecarea unei realitati care mie mi se pare extrem de clara: noi nu am iesit din criza, ci noi suntem bolnavi fara scapare. Precum un drogat care se poate inca indatora ca sa-si cumpere drogul, tot asa noi deocamdata ne simtim bine, chiar euforici. Deocamdata avem finantare, chiar finantare ieftina si putem chiar sa ne marim dozele caci nu vedem nici un pericol. Criza vine cand nu mai avem cu ce sa