Zelinsky vrea război nuclear

Titlul acestul articol nu este un fake new / click bait ci decodarea pe scurt a ultimului narativ pompat de Zelinsky la CNN. Din start aș atrage atenția că de departe CNN este principala fabrică de producere a consensului de unde se dă ordinul ce mesaj trebuie pompat către armatele de zombie din întreaga lume conectați la propaganda oficială. Prin urmare, noile produse de narativ e firesc să fie lansate prin CNN. Spre deosebire de războiul cu virusul de data trecută când construcția narativului dura ceva timp, acum fluxul este mult mai rapid: Zelinsky este invitat la CNN, lansează bomba și o mie de clone traduc aproape instant “știrea zilei” pe toate meridianele. Data trecută, o categorie de experți trebuiau să facă unele studii prin care să sperie lumea, alți experți (bloggeri) erau invitați la TV ca să explice studiile și apoi, outleturile media din întreaga lume traduceau pe limba fiecărei nații (inclusiv în Rusia și în Patagonia) “mesajul” cum că trebuie să ne speriem și să purtăm mască, să stăm în casă, să ne vaccinăm și alte prostii de-astea. Care a fost rezultatul? Miliarde de dolari pompați în vaccinuri, inginerii financiare astronomice, dublarea bugetului băncilor centrale, tiprărirea de bani pe bandă rulantă, oferirea de bani gratuiți către firmele de partid, aliniate la sistem, sub pretextul “ajutoarelor plandemice” etc. Acum însă, după perfecționarea lanțului de distribuție, narativul marelui reset este pompat mult mai rapid în întreaga lume, ajungând la sursă rapid, eficient, integru, nealterat. Dar noi îl vom traduce pentru cei care doresc să nu rămână asimilați în gloata de zombie necugetători care inhalează aburul din eter fără să poarte masca de protecție a spiritului critic și a decodării printre rânduri a mesajelor pompate de fabrică. Iată mai întâi prima sursă, CNN: Exclusive: Zelensky says world should be prepared for possibility Putin could use nuclear weapons și iată un exemplu de preluare: Axios: Zelensky warns Russia could use tactical nuclear weapons. Iată totuși și un exemplu de preluare de un site nealiniat care este cumva principala sursă de informare pentru rezistență, deși în afară de o selecție filtrată a știrilor, mari comentarii și decodificări nu avem parte, decât cu privire la domeniul economic. Zerohedge: Zelensky Says Ukraine Won’t Give Up Territory In Donbas, Claims Putin Could Use Tactical Nukes. Ca o mică paranteză, deși nu urmăresc presa românească, mi-a sărit pe radar cum că CTP-ul acuză pe rușii că măcăne aiurea despre al 3-lea război mondial și că el nu e speriat: CTP: Al Treilea Război Mondial, o „gargară” a rușilor. Diferența între această analiză a becului luminat care analizează în profunzime și emite apoftegme pe bandă rulantă și ce a declarat tocmai Zelinsky la nici 2-3 zile după emisiune, ne face să zâmbim sarcastic si să arătăm cu degetul spre CTP: “liar, liar, pants on fire”. Deci, de ce tot măcăne Zelinsky despre nucleare și de ce avertizează lumea că trebuie să se pregătească? Ca și cum lumea ar fi acum în dileme ce să facă – oare să

Read more

Zelinsky

Este Zelinsky un candidat la antihrist? Nu, deocamdată, din contră – este un personaj pozitiv: un lider din afara clasei politice, un erou național care nu a fugit de ruși și a avut curajul (ca alți 30 de milioane de ucrainieni) să nu fugă, un comunicator abil și emoționant, etc, etc. Dar de ce zic de antihrist? Pentru că dacă vine războiul nuclear, trebuie să ne gândim că probabil vine și Antihrist după … După război știm că popoarele vor dori pace și va scoate unul capul care va uni toate popoarele lumii și va veni cu o soluție finală la aceste războaie – eliminarea diferențelor, unirea totală, renunțarea la trecut, mai ales la religiile trecutului care sunt vinovate pentru războaie. Antihrist va fi atât de mincinos încât nu va arăta lumii că toate războaiele sunt de fapt războaiele bancherilor care finanțează ambele părți și câștigă cel mai mult din faptul că orice război vine cu inflație și sărăcie și cum ei au bani, oamenii fiind săraci sunt nevoiți să vândă tot ce au. După război, cine credeți că va “investi” în Ucraina? Bancherii! Ca grânar al Africii de Nord, va fi nevoie de bani pentru a reporni motoarele agriculturii ucrainienilor și acești bani vor veni de la băncile “de dezvoltare” și “mondiale” care nu sunt nici pentru dezvoltare, nici pentru popoarele lumii, ci pentru transferul asset-urilor din întreaga lume de la popoare spre privați. [P] vezi abonamentele 5G de la Orange România a trecut deja prin această perioadă. Acum vedem că banii luați prin băncile de dezvoltare și fondurile “de investiții” au dus la o realitate concretă destul de nasoală – fermierul român a cam dispărut. Mai există unul-doi, ca să fie afișat la Viața Satului să îi facă pe melteni să se simtă fraieri că ei încă cultivă cu măgar și plug. Dar 99% din terenurile agricole de pe la noi sunt (sau vor fi în puțini ani) deținute de privați. Banii luați pe credit în vremuri grele, legile restrictive și “europenizate” au dus la aceste realități – toate mijloacele de producție de la noi (teren agricol, întreprinderi, resurse energetice) sunt deținute, exploatate și monetizate de coporații cu sediul în offshore care nici măcare taxă pe venit nu plătesc în România. Plătesc poate 2-3 contabili în sediile de apartament unde au – pentru facilitarea sifonării – o prezență minimală. Căci oricum munca de jos se face prin intermediari autohtoni, dar fondurile realizate se duc în afară. Întorcându-ne la Zelinsky doresc să tercem puțin prin portretul acestui fenomen. Zelinsky nu este un om, nu este un președinte, este un fenomen. Unii iexperți pun accentul pe fenomenul Zelinsky pe aspectul folosirii directe a canalelor de comunicare (rețelele sociale). Cam slăbuță analiză, nu prin asta e nou Zelinsky … și Trump ciripea destul de agresiv. Tot iexperții, cu privire la Zelinsky zic că Ucraina a câștigat războiul mediatic. Pe bune? Chiar credeți că era nevoie? Din start rușii sunt văzuți negativ în vest și din start deoarece sunt invadatori, au pierdut

Read more

CAPETELE HIDREI [2]

Continuare la articolul CAPETELE HIDREI Încep cu un mic “told you so” legat de ce pot face claxoanele (fără niște ghilotine și alte măsuri de protest mai convingătoare). După cum v-am spus, claxoanele nu fac nimic deoarece diavolul râde de tine dacă nu-i dai în bot. Tergiversarea și speranța că mamelucii de canadieni se vor trezi, a făcut prin protestul truckerilor fumarea ultimei speranțe de schimbare și chiar prelungirea crizei plandemice în Canada. De ce zic asta? Trudeau nu poate să accepte să dea înapoi deoarece este prea laș ca să recunoască că a greșit. Ca ființă jalnică, penibilă aș putea spune, nu are nici capacitatea să fie măcar realist și să vadă că alte țări au dat-o întoarsă și vaccinurile chiar sunt inutile în fața Omicron, prin urmare trebuie să renunțe la obligativitatea vaccinării cu un ser experimental care s-a dovedit inutil. De partea lui, Trudeau are câinii (poliția și armata) și îi va pune pe truckeri care pe lângă o mână de “conspiraționiști” nu au făcut decât să îi streseze pe cămășile albastre (lucrătorii din birouri, spălații pe creier, slugile sistemului, molușetele nevertebrate fără personalitate, NPC-urile Marelui Reset) care s-au cam enervat de zgomot și încep să facă “zgomot” cum fac USR-iștii pe la noi. Prin urmare, se ajunge la ostracizarea truckerilor pe spinarea cărora se pune chiar “blocarea economiei”, cum vedem de exemplu aici. Există totuși și o știre bună – Alberta renunță la măsuri. Dar Alberta e din vest, era oricum anti-Canada, așa cum știm noi Canada și sunt deocamdata în opoziție. Întorcându-ne la capetele hidrei, o să continui într-un cu totul alt ton decât articolul anterior. Ca un scurt rezumat, există așadar centre de putere diferite care au “obiective” demonice diferite și care uneori se pot mânca una pe alta. Una e cartelul bancar, care iubește crizele financiare deoarece printr-o criza de creditare poți da jos cu prețurile și cumpăra tot, căci tu ca bancheri poți să beneficiezi de credit, alta e complexul militar, care are nevoie de război perpetuu pentru a produce și vinde arme, pentru a lua contracte babane de cercetare, pentru a efectua tot felul de servicii private către armata SUA care este privatizată aproape 50%, etc. Și alta e Big Pharma care are un istoric îndelungat de sifonat bani. Și alta e sionismul care are un cu totul alt scop pe care îl cunoaștem. De altfel, ca să ne dăm seama de arhitectura capetelor hidrei, trebuie să ne uităm în jurul nostru să vedem de ce suntem înconjurați. Pe o stradă comercială în proximitatea unei pieți putem vedea 3 farmacii la distanța de 200m, 2 magazine de telefonie, 4 bănci și 0 librării. O librărie o vedem 1-2 la un oraș de 100.00 de oameni. Dacă ne uităm mai cu atenție, putem gândi că toate magazinele astea plătesc chirie și că proprietarii acelor spații sunt “investitori” care sunt membrii în anumite ONG-uri foarte speciale pentru statul român, care au multe acțiuni de binefacere. Ideea pe care însă doresc să o subliniez

Read more

Noul Reset și Disonanța Cognitivă

Unul dintre produsele mai avansate ale Fabricii de Consens este Disonanța Cognitivă. Poate fi o boală mentală produsă prin lansarea unor narative și retragerea altora? Da! Oamenii sunt amețiți, li se spune că albul e negru și mai apoi că e de fapt alb și nu mai înțeleg nimic … Rezultatul? Haos! Diavolul urmărește haosul, este stăpânul haosului și al confuziei sub umbrela căruia împinge mai departe planul său diabolic de instaurare a unei dictaturi globale tehnocratice. Lansarea unei probleme și pomparea pe ea, face ca tot focusul și toată energia oamenilor să fie îndreptate spre acel subiect. De exemplu, la începutul plandemiei, subiectul cel mai fierbinte era dacă va ajunge sau nu virusul la noi. Și în loc să pregătească spitalele deoarece era clar că va ajunge, guvernul era captiv campaniei de presă care urmărea prinderea Coronavirusului la graniță – de unde și fuga turbată după identificarea “pacientului zero”. Apoi, toată povestea cu “contact tracing-ul” s-a fumat repede. Purtarea sau nu a măștilor este poate primul exemplu clar de creare a unui narativ menit să producă disonanță cognitivă. Nu trebuie să detaliez, dar o voi face pentru posteritate: la început măștile nu erau bune de nimic, apoi au fost obligatorii și ne-am pomenit cu ele băgate cu forța pe gât și nu putem scăpa nici la peste un an de la începerea show-ului. Toată lumea e revoltată, chiar și politicienii nu cred în ele, deoarece bea whisky în biroul din parlament fără grijă, dar deoarece narativul este adevărata putere actuală care determină acțiunile, legile, comportamentul și discursul, nu putem face nimic. Domoilrea curbei (flattening the curve) a fost o altă mantră mult rumegată. Ideea de bază era ca să stăm închiși în casă deoarece altfel numărul mare de bolnavi ar fi făcut ca cei care au nevoie de oxigen să nu aibă acces. La acel moment aceasta a fost justificarea logică care a permis închiderea micilor afaceri, distrugerea horeca, tăierea conexiunilor între oameni etc. Prin urmare, deși se accepta ideea că toți vom trece prin virus, planul era ca să trecem prin virus mai încet, astfel încât să avem acces toți la spitale când o veni vremea. Am ajuns apoi ca spitalele Covid să fie goale și bolnavii de cancer să stea acasă așteptând să expire plandemia. Domolirea curbei este o mantră deja fumată despre care nu mai discută nimeni deoarece efectul de turmă nu ar mai justifica vaccinarea periodică. Mantra actuală este “Delta” – un rebranding al Sars-Cov-2 inventat pentru a justifica de ce vaccinul nu ajută împotriva Covid. Deoarece, delta! Iată cum prin discurs lumea acceptă vaccinarea perpetuă ceea ce prin ianuarie când am scris eu despre ea, era o teorie fringe din pletora de teorii conspiraționiste, mantra oficială pe atunci fiind “vaccinul ne eliberează” – depășită în prezent. Iată cum narativul oficial evoluează, se transformă și acceptă chiar componente din discursul opoziției, devorându-le însă complet și transformându-le în piloni pentru noi și noi narative care nu au ca scop final decât instaurarea unei dictaturi înfiorătoare în

Read more

Moartea unei vacciniste

Vă mai amintiți știrea cu acel șofer de tir care nu credea în virus și ulterior a murit de Covid? Presa a făcut mare tam-tam la vremea respectivă, bătându-și joc de viața unui om, călcând în picioare memoria lui și ignorând faptul că acea persoană avea familie și avea copii care au ajus faimoși în țară pentru că aveau un tată “conspiraționist”. Cuvintele folosite în ziare și la televiziuni, deși au fost jegoase, nu se compară însă cu comentariile stârnite pe rețelele sociale care cu adevărat reprezentau un cor al dracilor învârtoșat și plin de mizerie. Aroganță, prostie, ură macabră, grohăituri animalice și lipsă de orice sentiment uman … Dar nu pentru a propaga ciclul infinit al gâlvecei cu diavolul m-am decis să scriu acest articol ci pentru a demonstra – deși nu știu dacă mai era nevoie – încă o dată, conceptul de fabricarea consensului despre care am mai discutat recent pe blog. Iar unul dintre produsele fabricii este că vaccinul este bun, deci vaccinul este sigur, deci vaccinul nu poate face rău sau dacă face, sunt cazuri care au alte boli. Ei bine, iată că sunt și excepții care sunt ignorate de presa mainstream deși mai apar referințe aiurea pe site-uri marginale, fringe. Am luat un caz din America deoarece foarte probabil, nu am prea mulți americani care să citească și prin urmare, comentariile mele nu pot afecta familia și prietenii, persoana fiind irelevantă pentru mine și luată doar ca exemplu prin care doresc să demonstrez fenomenul dezinformării prin omisiune ca politică de marketing a produselor fabricii de consens dintre care în top avem în prezent mantra “vaccinul este bun”. Midwin Charles a fost o realizatoare de emisiuni la CNN care s-a vaccinat pe 1 Martie și a murit pe 7 aprilie. Evident că poate să nu existe legătură dar poate să existe. Dar ce este diferit în cazul acestei morți este că presa nu va prezenta această posibilă legătură deoarece nu prea prezintă nici decesele care au loc la 24 de ore după vaccinare. De ce? Evident, deoarece produsul fabricii de consens în întreaga lume este că vaccinul este sigur. Dar câte situații similare nu au fost folosite invers când oamenii mureau de Covid (deși ulterior aflam că au avut nu știu ce comorbidități) și presa săpa pe conturile lor de Facebook ca să arăte cum nu credeau ei în virus și cum negau “măsurile”. Poate cel mai macabru caz a fost cel al președintelui Tanzaniei care a fost prezentat în sute de articole pe post de “gotcha” deși omul era cardiac și din fire foarte pasional, prin urmare, deși poate făcuse Covid și pote Covidul a fost picătura care a umplut paharul, folosirea lui ca poster al prostiei “anti-vacciniste” este penibilă. De ce? Faptul că există unii tembeli care neagă virusul nu are nicio legătură cu faptul că nu toți suntem de acord cu renunțarea la drepturile omului pentru o boală cu rata de supraviețuire de peste 99%. În continuare, voi posta câteva snapshot-uri de pe

Read more

Dialectica binară

Mi se pare mie că asistăm la formarea unei găuri negre a consensului social – care niciodată nu a fost oricum la cote maxime, mai ales pe meleaguri mioritice – și de asemenea, cred că una dintre armele folosite de stăpânul acestui “proiect” (diavolul) și slugile lui oarbe este manipularea discursului public nu atât prin amestecarea adevărului cu minciuna cât prin simplificarea și bagatelizarea oricărui discurs și reducerea oricărei argumentări la o dialectică binară: dacă nu ești cu noi, dacă nu te aliniezi tuturor punctelor din aquis-ul nostru comunitar, ești dușmanul binelui și trebuie să fii pedepsit! Reducerea la argumentarea binară este de departe cel mai vizibil pattern care poate fi observat în toate mediile de comunicare (de la televiziuni până la twitter) și rezultatele acestei cangrene este propagarea unei reacții în lanț care nu poate duce decât la o autodistrugere a oricărei speranțe de limpezire a apelor, calmare a situației sau de găsire a unui răspuns. Dacă înainte de Covid, aveam războiul politic, unde să zicem că lupta este simplă și tabelere clare, putem observa că indiferent de “subiectul zilei”, orice brumă de încropire a unui dialog sau a unor idei mai nuanțate a fost mereu tăiată din fașă și retezată rapid de către inginerii tehnici ai fabricii de consens, în final totul reducându-se la catalogarea în alb sau negru – în funcție de topic – a evenimentului / persoanei / subiectului. Și în general în negru, deoarece mizeria și știrile negative, prin efectul pishologic asupra omului, sunt de departe mai atractive și mai eficiente, frica fiind vectorul de control în societatea modernă. Tembelizarea De ce se întâmplă asta? Să enumerăm câteva răspunsuri care ar ieși poate singure la suprafață. În primul rând, tembelizarea. Prostimea populației este deja o certitudine. Vremurile în care sute de oameni stăteau pe vremea comunismului la coadă la librării ca să cumpere o carte, s-au dus de mult. Nu doresc să insist care ar fi cauzele tembelizării – unii le pun pe seama creșterii accesului la informație sau pe baza dezvoltării puterii vizualului în detrimentul scrisului, dar acesta este un alt topic și părerea mea este că mediul în sine nu contează, deși este cert că fiecare mediu are strict o influență asupra patternului sinapselor. Dar mediul nu poate fi complet de vină pentru scăderea nivelului de inteligență și mai ales pentru distorsionarea capacității de a purta (și de a consuma) un dialog nuanțat. Temporizarea Un alt răspuns poate fi influența nocivă a televiziunii care prin presiunea comercialului și constrângerile ratingului, ducând o luptă acerbă între ele pentru public, și-a perfecționat și a cizelat cele mai eficiente metode de a o atrage atenția și de a o ține captivă. Iar discursul bazat pe logica binară este de departe cea mai la îndemână metodă care se adaptează atât cerințelor de stimulare a interesului cât mai ales constrângerilor legate de timpul redus. Televiziunile nu doar că trebuie să stimuleze atenția și să determine clientul să apese pe un anume buton, dar trebuie ca să îl și

Read more

Jordan Peterson: Oameni periculoși predau copiilor tăi

transcriere dupa Jordan Peterson – Profesor de Psihologie la Universitatea din Toronto Poate că nu realizezi, dar în prezent tu finanțezi niște oameni periculoși. Aceștia îndoctrinează mințile fragede în tot occidentul cu ideologia lor ancorată în resentimente. Aceștia și-au asumat misiunea de a submina civilizația occidentală pe care o consideră coruptă, opresivă și patriarhală. Dacă ești plătitor de taxe sau plătești studiile copilului tău la o școală cu orientare socialistă, finanțezi această adunătură de nihiliști. Tu suporți ideologi care susțin că toate adevărurile sunt subiective, că toate diferențele sexuale sunt doar construcții sociale și că “imperialismul” occidental este sursa problemelor din lumea a 3-a. Ei sunt postmoderniștii care susțin activismul progresist chiar la o școală din apropierea ta. Ei produc grupările de huligani care atacă cu violență conferențiarii conservatori din campusurile universitare, poliția limbajului care introduc în lege folosirea pronumelor pentru noile genuri sexuale fabricate și decanii din facultăți ale căror supraviețuire este dependentă de eradicarea urgentă și totală a oricărei umbre de discriminare chiar și acolo unde aceasta este puțină sau nu există deloc. Gândirea acestor oameni periculoși s-a format în universitățile din vest în anii 60-70 după ce adevărații fideli ai stângii radicale au devenit profesorii universitari de astăzi. Și astfel, creștem rapid rata creditării pentru educație nu pentru ca copiii noștri să învețe să gândească critic, să scrie clar sau să vorbească cum trebuie, ci ca să fie modelați după agenda destructivă a mentorilor lor. Este acum posibil să termini o facultate de litere fără să dai de Shakespeare – unul dintre acei “oameni albi morți” ale cărui opere au pus bazele societății noastre “oprimante”. Pentru a-i înțelege și a ne opune post-moderniștilor, idelie după care aceștia se orientează trebuie să fie clar identificate: 1. Ne-sfânta trinitate În primul rând este trinitatea lor deloc sfântă formată din DIVERSITATE, INCLUZIUNE ȘI EGALITATE. DIVERSITATEA este definită nu de opinie ci de rasă, etnicitate sau identitate sexuală. EGALITATEA nu se mai referă de mult la lăudabila egalitate a oportunităților, ci se insistă pe egalitatea rezultatelor. INCLUZIUNEA propune formule de împărțire a resurselor pe bază de identitate pentru a atinge mai-sus menționata stare de EGALITATE greșit-concepută și una în esență falsă. Toate drepturile clasice ale occidentului trebuie să fie considerate secundare raportate la aceaste NOI VALORI. Să luăm de exemplu, LIBERTATEA DE EXPRIMARE: fundamentul democrației. Post-moderniștii refuză să accepte că oamenii cu intenții bune, pot să schimbe idei și să ajungă la consens. Lumea lor este în schimb un coșmar hobesian în care grupuri identitare se luptă pentru putere. Ei nu văd ideile contrare ideologiei lor doar ca pe niște idei pur și simplu incorecte, ci le văd ca făcând parte din sistemul oprimant pe care încearcă să îl înăbușe și consideră ca o obligație morală să sugrume și să constrângă cât mai mult exprimarea acestor idei. 2. Repugnarea pieței libere În al doilea rând, specific post-moderniștilor este repugnarea pieței libere și a ideei că schimbul liber și voluntar de bunuri și servicii poate să fie benefic tuturor celor implicați. Ei nu vor

Read more
1 5 6 7 8